Telegraful Roman, 1890 (Anul 38, nr. 6-110)
1890-07-31 / nr. 81
322 guvernul ca se mijlocescă o împăciuire între acele două partide și acesta presupunere e cu atât mai verosimilă, căci în Praga încă cu mult mai nainte se vorbia despre acest plan, ce au cehii. Acesta însă, după pretensiunile cehilor tineri, nu se pute face decât, dacă limba cehă va deveni limba oficiosă și se vede, că și Rieger nu e neaplecat să lucreze în acesta direcțiune. Acesta e și causa, pentru care foile oposiționale germane, aduc aminte contelui Taaffe, că el a fost totdeuna contrariu ca limba cehă să devină limbă oficiosă pentru Boemia. Densul s’a esprimat chiar la 1886 astfel cu: Regimul trebue se țină tare la regularea limbei oficiase. El recunosce necesitatea ca limba germană să aibă în Austria o deosebită posițiune ca limbă de mijlocire și ca limba pe care o cunosce majoritatea locuitorilor din Austria. Regimul nu se va pune pe un punct de vedere național separatistic, va ave ínsé in vedere trebuințele singuraticelor țeri etc. Despre pertractările, ce au avut loc între regimul francez și cel englez cu privire la politica colonială comunică pariul parisian „Le Temps“ următorele: Intre Francia și Englitera s’au schimbat două declarațiuni. In cea dintâia se învoesce Francia cu abatere dela declararea din 1862 pentru restabilarea protectoratului engles preste sultanatul din Sansibar. Manat rămâne afară din noua declarațiune, precum s’a marcat în disposițiunile dela 1862. In a doua declarațiune supune Anglia, carea recunosce protectoratul Franciei preste Madagascar, pe consulii sei îndatorirei esecutărei regimului francez. Afără de acesta recunosce Anglia sfera de influință a Franciei în Africa preste posițiunile algerice, Senegal și Niger. „Journal des Débats“, care le publică aprope tot acestea, mai adauge încă următorele după o telegramă din Londra: Sfera de înfluință franceză se va mărgini la est prin o linie, care începând din Tunisia merge pănă la lacul Tschat. Marginea sudică începe de la un punct al lacului Tsciat pe la Say pănă la Niger. Acesta linie se va marcă în detalu ulterior prin o comisiune specială: împăratul german după călătoria în Anglia se duce la Helgoland. Călătoria în Anglia e comentată viu de jurnalele engleze și germane și ea dovedesce bunele relațiuni, ce domnesc între aceste două state, și cari s’au întărit și prin contractele din urmă în politica colonială. TELEGRAFUL ROMAN, după faptele lor să nu faceți, căci ei iilic, dară nu fac, pun sarcine asupra poporului, pe cari ei nici cu degetul nu le ating (Math, cap 23 v. 2 —5). Dacă predicătoriul va fi cu băgare de samă la acestea 3 împrejurări mai momentuase, el pote fi sigur, că cuvintele lui nu vor fi zadarnice și ostenela lui va fi răsplătită. Nu este consult însă a scote din us cărțile folosite ca cuvântări pănă acum în biserică, pentru că ar trebui să se înlocuiască cu altele acestea și special cuvântările de la sărbătorile martirilor și altor cuvioși precum: sf. George, Dumitru, Teodor, Niculae, cari tóte descriu pre larg martiriul și viața sau biografia lor, greu de tot s’ar pute înlocui cu altele. Au mai eșit la lumină în timpul din urmă și multe cărți de cuvântări și chiar foi periodice cu de acelea, așa încât s’ar pare că se face o adevărată speculă cu acelea. La folosirea acelora trebue se fie preotul cu mare băgare de somn, se scie alege ce e bun și ce e rău, căci acceptândule en bloc, adecă așa precum sunt, va spune lucruri contrare credinței sale. Afară de cuvântările bisericesci mai sunt cuvântările la înmormântări. Aci i se dă preotului de multe ori și mai bună ocasiune ca în biserică a cuvânta și învăța, fiindcă de multe ori are un public mai numeros și de totă etatea, ca în biserică, mai cu samă când înmormântarea se întâmplă Dumineca sau sărbătorea. Este forte consult a se pune la o parte propovedaniele vechi și necorăspunzzătore, cu crtăciunile lor infinite, și a se compune de preotul cuvântare acomodată după viața răpausatului, cu care ocasiune se pot da povețe și îndreptări înțelepte celor vii. Mai sunt și alte ocasiuni, când preotul își pote desvolta povețele și îndemnările sale spre fapte bune, precum la sfințirea veștmintelor, clopotelor, crucilor, bisericesci, apoi la mese de pomeni și nunte, la ținerea esamenelor cu pruncii de scală și tinerimea adultă. La tóte acestea preotul având totdeuna temă și material de vorbit, îndemnând, certând și admoniind cu tact și bunăvoință, alegendu și totuna terminii, în care să vorbescá, și pălind întru tote bunacuviința, silința lui totdeuna va fi bine resplătită. G. B. parte de un pătrar de oră. Voinicosul de fi sol găbit rău nici nu s’a mișcat să vadă pericolul și miseria. Doi gendarmi au făcut ce au putut ca să nu devină partea din sus a comunei întrega pradă flăcărilor. Asigurați nu au fost decât doi economi, celoralalți cărora li s’a prefăcut grânele tate în cenușă și nutrețul, sunt lăsați în mâna lui Dijeu. Cucuruzele cu seceta din urmă au rodit forte slab, cele mai multe au rămas nerodite, pume sunt pre puține, éi în vis nu e speranță ca să se potă recuma cei arși, și aici ajutoriul e neapărat de lipsă. In colonele prețuitului d-vóstră <j‘ar s’a scris mult despre asigurările contra focului și despre folosul ce pot are cei nenorociți prin foc. Pre la noi atâtea năcașuri are bietul popor îngrămădite pe umerii lui, încât la acesta dare de bună voie rar se póte îmbia, cu tóte sfaturile ce s’au dat. Așa nu-i rămâne decât „bâta în mână și la drum“, dacă publicul cel mare românesc, nu va veni în ajutoriu. Streinii sunt indiferenți față de nenorocirea nostră. Mai anii trecuți a ars Trăscău și s’a adunat cu mult mai mulți bani decât era dauna. Pentru arșii noștri în timpul din urmă numai Onor. Direțiunea „Albinei“ și puțini marinimoși binefăcători au făcut colecte, cari au prins bine celor ce erau în năcas. Și noi apelăm tot la aceștia, cari au și inimă și și putere să ne ajute, căci de nu poporul ajunge la marginea desperațiunei nu are nici chiar ce băga în gură cu copii cu tot, și te ia mila, când ii vești fără coperiș, împrăștiați pe la rudenii și cunoscuți și avisați la ajutoriu *). Datorința preotului de a cuvânta în biserică. (încheere.) Spre a satisface acestei grele misiuni, preotul trebue se fie înzestrat cu următorele însușiri: a) Să aibă perfectă cunoscință a sf. scripturi a dogmelor și canonelor bisericei, ca să nu vină in contrazicere cu acelea, sau să cadă chiar ineres. b) Se aibă în vedere gradul de cultură și aplicările ascultătorilor, să le cunoscă tóte viiturile și relele lor aplicări, acelea să le combată cu blândețe și să nu eschidă pre ascultători dela posibilitatea, că după îndreptarea vieții va urma și ertarea, adecă speranța în îndurarea lui Dejeu. c) Purtarea și ținuta lui între și ca poporul să nu fie așa ca să se potă explica asupra personei sale, cuvintele Mântuitoriului 4'de cătră farisei: „In scaunul lui Moise șed cărturarii și fariseii, deci tot ce vor zice ei să faceți și păliți; era Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român“ Bucerdea vino să, în 8 August 1890 n. Die redactor! Lângă multele calamități, cu cari luptăm Jideți, a mai venit și elementele ca să se conjure asupra nostră. In 1 a curentei după prâniț s’a aprins un stog de grâu al primăriului comunal. Cum ? nu se scie ! Era o secetă teribilă. Apa secase din fântâni, valea ce curge prin mijlocul comunei secase cu totul, și așa focul nu aru nici o greutate de a lua dimensiuni, cum ii place. Pompe pentru stens focul pe la noi sunt un ce necunoscut, căci și cari sunt, sunt neingrijite și când isbucnesce vreun foc, nu le afli, că unde sunt. Soția primăriului se pune să scoță din casă una-alta, incepe a duce în celariu și spre mai bună siguranță lasă și doi băeți micuți în celariu. Dar când aduse încă odată nu putu eși nici ea, nici copii din celariu, căci o înăbușise flăcările și trebui să și afle martea cu copii cu tot. Așa au călcat jertfă flăcărilor 6 omeni, 54 șuri și case, 54 familii au rămas fără să aibă decât cu ce au fost pe ei la lucru. Ighiul de la noi e de Representanții teologiei scientifice din restimpul apologetico-polemic. (Urmare). cian. 1O. Contimporan cu Metodie a fost presbiterul LuCei vechi credeau despre dânsul, că s’a născut în Samosata (în Siria). După ce a primit o crescere bine îngrijită in Edesa a devenit presbiter și învețătoriu în Antiochia, unde dimpreună cu presbiterul Dorotei a înființat pe la finea secolului al III-lea o scala teologică, cunoscută sub numele de scala antiochiană. In acesta se cultivă cu predilecțiune explicarea gramaticala-istorică a sf. scripturi, or în teologie se urma o direcțiune critică-rațională. La renume și înflorire a ajuns acesta scola în secolul al V-lea. In sinodul din Antiochia de la anul 269 el a fost aderintele lui Paul Samorateanul, cunoscutului antitrinitar, ci în secolul al IV-lea din scala lui ese Arie, Eusebie din Nicomedia și alți mulți semiariani, cari se lăudau, că sunt lucianiști, adecă învățăceii lui Lucian. Cu tote acestea el se onoreza în biserică ca sânt, în urma morții sale martirice, carea a suferit-o în Nicomedia la anul 311 sub împăratul Maximin. Cu privire la activitatea lui literară avem puține date sigure. Abia Ieronim, de la finea secolului al IV lea ne spune, că Lucian a scris mai multe cărți, anume: comentare la sf. scriptură, epistole și scrieri dogmatice. Dar din acestea nu ni s’a păstrat nici măcar fragmente. Tot ce a rămas dela el este o recensiune critică a teistului grecesc, a T. V. și N., carea făcută de el s’a lățit din Antiochia preste Siria, Asia mică pănă la Constantinopolea, și încetul cu încetul a dobândit o autoritate oficială în patriarhatul antiochian și constantinopolitan. Se dă cu socotela, că acest tecst, — numit în de comun tecstul asian, recensiunea asiană sau antiochiană-constantinopolitană — a servit de bază la lucrările esegetice a lui Chrisostom și Teodoret. In prelucrarea latină a istoriei bisericesci scrise de Eusebie ne ofere Rutin un escerpt din o „vorbire apologetică“, în care Lucian mărturiseșce și totodată apără înaintea judelui păgân credința sa creștină. Aceștia sunt representanții cei mai renumiți ai literaturei bisericesci - grecesci din jumătatea a 2-a a secolului .) Eventualele oferte pentru acești nenenoriți le primim cu plăcere, și se vor administră primăriei locale spre disstribuire. Apelul comunicat nu-1 putem publică, nefiind subscris în regulă. Red. Oglinda plugarilor după Fritz Möhrlin prelucrată de la XIX. Sugătorii «le sange, sau belitorii țeranului. (Urmare.) Puțin după acesta se ivi un biet țăran amărit ca vai de el cu nesce vestminte rupte, din fața lui nu puteai ceti, decât numai supărări și griji. El se răchima ca însemnut de ușă, pănă când își isprăvi bătrânul cămătar scrisorile de pe masă. Intr’un târc fiu se întorce spre țăran și îl agrâesce cu o voce aspră. Noi da cei, adusai banii? Domnule dragă! Ilise țăranul, fă bine și me mai îngăduesce, prelungesce-mi încă odată cambiul, căura, eu am cugetat că voi pute vinde un vițel, fiindu-mi vaca de fătat, dar a lăpedat vițelul, și chiar vaca nu mi o pot vinde, că atunci ne rămâne casa fără o lingură de lapte, și pe lângă acesta mi s’a bolnăvit și nevasta. Ce gândesci, că eu îți cred minciunile tale, zise cămătariul, cu așa ceva nu scapi ? Totdeuna ai venit cu minciuni de acele pe capul meu, și eu ți-am spus, că acesta este cea de pe urmă, eu am promis la altcineva banii, și acuma trebue să i dau, veȘi numai de bani, și numai umbla cu minciuni, că nu ajungi departe. Bietul țăran începu a se ruga cu lacrămile în ochi, se facă bine să-1 mai așcepte, că bucuros plăteșce ceva și mai mult, dar cămătariul nici nu se uita la el, ci umfla din umăr și șh00; cu strugurul stors numai ai ce face, cu dragul meu nu ți pot ajuta eu nu fum de vină de ți s’a bolnăvit nevasta, de altcum aceste sunt numai nesce scopuri de ale tale. Bietul țăran desperat, vădb, că nu are ce face, și răbdarea lui încă s’a gătat, acuma începe și el: „Așa tu câne bătrân, tu bidi că dela mine numai poți storce nimic, storcăte pe tine vermii de măduvă, vrei să ți bați joc de năcașul meu, și :Șici că nu ești de vină la nefericirea mea, dar cine m’a adus la sapă de lemn? numai tu. Nu mi-ai prelungit totdeuna cambiul și l’ai mărit de me dóré sufletul, ba mi-ai mâncat totă averea, și acum vrei să me lași în ușile ómenilor,n’ai avea noroc dejde, și banii ce i ai luat de la mine și altul ca mine sei mănânci prin spitale cu doctorii. Acum umilesce-te și pleca cu cartea de rugăciuni la biserică ca fariseii cei blăstămați, că tot nu ți folosesce nimic, că Dumnezea dă cu darul. Are se scie totă lumea, că tu esci mișelul cel mai mare pe fața pământului, nu ești vrednic se calci pământul, șarlatan bătrân. Așa îl afurisi bietul țăran, când scobori treptele, căci acum văzu, că nu are nici un mijloc de a scăpă din cursa cămătariului. Cămătariul nu și făcu mult din vorbele bietului țăran, ci se întorce la masa lui după ce a aruncat o privire la icena Mântuitoriului, ca și când ar voi să 4că: »Eu Și Dumnezileul meu ne seim bine trebile“. Dar să vei fi cine îi întră acum în casă? Nu e acesta are un țăran avut pre care toți îl cunoscem, cine ar fi credut, că și el să ducă lipsă de bani ? El încă pare a fi în vre-o încurcătură, căci pănă astăzi nu m- a deschis ușa. Cămătariul îl primește afabil, după cum îi este năravul, și omul acesta ’și pune acuma rușinea la o parte , el nu are cine sei ce lipsă mare de bani, ci se află numai în o încurcătură cum am zis mai sus, anume el nu vrea să-și vândă grâul acuma, că nu are mai nici un preț, el ar pute să se împrumute și dela vreun vecin, dar nu vrea bucuros, ar pute se bee și pe moșie adecă pe întabulare (hipotecă), dar atunci l’ar sei satul întreg și acesta nu o vré el odată cu capul să se scie, că el are datorii, ba nu vrea să róge pe nime se-i fie chizaș, ce ar zice lumea de el sosindu-i datoria, pre lângă acesta mai sunt și alte date despre care nu trebue se mai scie și nevasta. Destul, că acesta este numai o fudulie de a lui, pentru care are să platesca opt procente camătă și cinci procente rabat, și cămătariul, care îi stringe mâna la despărțire, e mai mult ca sigur, că cu timpul are se se intabuleze pe intrega lui avere. ________ (va urma),