Telegraful Roman, 1899 (Anul 47, nr. 1-138)
1899-01-28 / nr. 10
Anul XLVII. Nr. 10 Sibiiu Joi, 28 Ianuariui v. (9 Februariu n.) 1899. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Morţiş,, Ms şi Sâmbătă, ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 lunii fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45-Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de doue ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. întărirea alegerei de metropolit. Sâmbătă se împlinesc fiese săptămâni de când congresul nostru naţional-bisericesc a ales metropolit pe Preasfinţia Sa loan Meţianu episcopul Aradului, şi încă nici astăzji nu suntem în stare a anunţa, că alegerea ar fi întărită. Ţinând cont de situaţiunea anormală în care se afla guvernul nostru deja pe timpul alegerei, şi de care n’a scăpat încă nici până astăzi, deşi provocaţi din mai multe părţi, n’am dat espresiune dorinţei generale de a vede odată instalat în tronul seu pe noul metropolit, ci am tot asceptat cu paciinţă, dar adora înaltul guvern în orele menite pentru afacerile curente, îşi va aduce aminte şi de scaunul văduvit al metropoliei noastre şi va resolvi actul congresului, care nici un nex nu are cu „crisa“ şi care dela 5 Ianuariu zace pe masa referentului. Cu totă „crisa“, 4' de 4' cedm în faia oficială denumiri şi decorări cari reclamă aprobarea Coroanei, şi cetim disposiţii de ale guvernului cari la toata întâmplarea dau mai mult de lucru decât o propunere de înaintare în rang a unui episcop, carele de un pătrar de secol conduce o diecesă şi pentru meritele sale ca atare, a fost remunerat din partea Coroanei cu doue orduri mari. Să nu ni se fee deci în nume de reu, dacă atragem atenţiunea înaltului guvern asupra §-lui 157 p. 14 al Statutului organic, careleface că : „congresul aştepta, în permanenţă sosirea preaînaltei resoluţiuni de întărire“. Acéstei disposiţiune a constituţiunei noastre bisericesci, sancţionate de Majestatea Sa, involva datoria acelor factori dela cari atârnă resolvirea actului de alegere al congresului, ca acel act să-l considere de urgent, şi să nu ţină o corporaţiune aşa mare, cum este congresul nostru, în permanenţă cu lunile. Prima alegere efeptuită în congresul nostru pe basa statutului organic a fost la 28 Aug. 1873 (Ivacicoviei), și s’a întărit la 17 Sept., adecă la 20 dile. A dóua (Popasu) la 1 Nov. 1874, s’a refusat la 19 Nov. va se <Ţca ^a 18 <j'le A treia (Miron Romanul) la 3 Decembre 1874, s’a întărit la 12 Decembre, adecă la 9 tjd.-Alegerea de acum s’a efeptuit la 31 Decembre, astătji suntem în 9 Febr. va să tjică în a 40-a zi dela alegere, şi încă nu avem nici o scrie positivă, că actul s’ar fi înaintat la Majestatea Sa pentru preagraţidsa întărire. Nu ne putem închipui nici o împregiurare care ar putea împedeca întărirea alegerei, ci trăgânarea o atribuim numai stărilor anormale provocate de obstrucţia parlamentară. îndeplinirea postului vacant de metropolit şi archiepiscop al nostru însă, nu aparţine acelor chestiuni, cari numai după complanarea conflictului dintre guvern şi opoziţie se vor putea resolvi. Deci suntem în drept a cere, ca să nu sufere și biserica noastra pentru încurcături de guvernament, cu cari ea nimic nu are nici în clin nici în mânec, ci să ni se facă posibil în cel mai scurt timp, ca să instalăm pe Metropolitul și archiepiscopul nostru, FOITA. * Rochia de indiană, de Matilda Alanic. I. Bunica stă pe fotoliu lângă fereastra. Și-a pus ochelarii și cu nisce foarfeci subțiri descoase o fusta veche. Impregiurul ei trei capete blonde stau plecate pe nisce broderii. E tăcere desăvârșită. „Cra-cra-cra“ ,tic foarfecile . „Tic-tic-tic“ îndrugă foarfecile; și par’că ar fi un cântec de greere care însoțesce visele fetelor și ale bătrânei. Da!... Bunica visézá... Omul visézá la orice vârstă... Doar’ că visările tinerilor sboara cătră viitor, pe când ale bătrânilor se duc cătră trecut... Bunica oftéazá câte-odată și în același timp zimbesce. Intre ochii ei și stofa pe care o descoase, se desfășoră ceva pe care numai ea îl vede. — La ce te mai obosesci ? zise Maria, cea mai mare dintre cele trei surori; la ce nu lași să descose servitutea? uite te ai roșit de ostenală. — Lasă că știu eu cum descose Justins ; îmi strică tot şi aruncă bucăţi întregi. Mie ’mi-ar trebui resturile... In zilele trecute am cetit o ordinaţiune a ministrului de culte şi instrucţiune publică, care de astădată se îndrepta asupra poporului, şi are în vedere delăturarea unui neajuns, asupra căruia până acuma numai sporadic s’a cugetat lumea. Este vorba de ordinaţiunea trimisă autorităţilor bisericesci spre a se constata în scălele medii şi în cele din sistemul scalelor poporale, elevii cu defecte la vorbire. — Dar ce vrei să faci cu vechitura aia, că s’a destrămat de tot? întrebă Ana. — Ce, bunico, te-ai apucat de economii acum ? zise Lia. Și începură să râdă toate. — O să rog pe Maria să ia un petic din ea și să-mi îmbrace pernița de la fotoliu, zise liniștită bătrâna. — Cu stofa asta de indiană vechie?... Lasă că-ți brodez eu una frumoasa pe catifea... — Ba nu drăguță, căci ţiu eu să-mi tac dintr’ensa.. Când ajunge omul la vîrsta mea, se lega mai mult de lucrurile în care se oglindesce trecutul... Şi adecă de ce nu v’aşi spune ce s’a întâmplat în ziua când ’mi-am pus întâiu rochia asta lila?... Acum sunteţi destul de mari şi puteţi pricepe ce preţ pot avea unele lucruri vechi. Ce şiret zimbesc e bunica!... Frunţile albe ale fetelor se împurpurară uşor. II Şi bunica începu : Aflaţi că din indiana asta îmi făcusem eu singură, cu mâna mea —căci nu prea eram bogaţi—o rochie pentru nunta vărului Filip. Mă gândeam să fiu şi eu mai frumuşică, şi mă îmbrăcasem după moda de atunci, întrucât va fi adevărat? Lui „P. N.“ i se scrie din Blaj, că între episcopul Szabó de la Gherla şi elementele „ultraiste" din Blaj, a isbucnit o încăerare, pe chestia introducerii liturgiei maghiare. Episcopul Szabó ar fi pornit atacul asupra Blâjenilor pentru pășirea acestora, prin „Unirea“, contra liturgiei maghiare. Spune că de altfel atacurile mici ale Blăjenilor (contra liturgiei maghiare) n’au disgustat de loc pe patrioticul episcop, ei îl îndemnă mai vârtos la mintea mea, iar eu eram peste el ca pe o saltea. — Ești rănită d-tă? mă întrebă el. Nu mi se întâmplase nimic; numai rochia mea lila pătimise rău, ca și hainele lui cafenii. — Ce o să zică dănțuitorul meu cel frumos când m’a vedea așa ? cugetai eu căutând să -mi curăț rochia. In jurul nostru era gălăgie mare, căci se rupsese osia şi diligenţa nu putea merge înainte. O mai fi mult până la Thoringne ? întrebă vecinul meu pe vizitiu. Acesta îşi vedea de cai. Ii răspunsei eu că mai putea fi vreun ceas. — Mulțumesc d-tă, zise tinărul; dacă voi merge repede, ajung la vreme. îşi ridica pălăria cătră mine şi se depărta. Eu pornii în urma lui, îl urmării fără să bănuiască el. Nu îndrăznii să-i fac să mă însoțască, cu toate că mergeam în acelaș loc și cu toate că îmi era frică singură pe câmp. El mergea repede ; curând îl pierdui din vedere , dar mă pomenii că îl ajung la o răspântie în mijlocul căreia sta nedumerit. Când mă veaa, zimbi. Drept să spui, n’am văzut, niciodată zimbet mai bun și mai sincer... Starea poporului. Intențiunea domnului ministru este să lucreze mai cu sistem, mai intensiv pentru sanarea acestui defect în sinul poporului. Am accentuat, că sporadice guvernul ţerei s’a îngrijit şi până acuma de a ajuta poporului şi în direcţiunea acesta, anume ici-colea a arangiat cursuri benevole, în cari învăţători anume pregătiţi instruau pe elevii cu defecte la vorbire. Ministrul de culte a dispus culegerea de date din toate şcolele. Adunate odată datele statistice se va putea cunoaste numărul nefericiţilor cu defecte la vorbire, şi se vor putea lua măsuri mai sistematice pentru combaterea şi sanarea acestui neajuns. Cu plăcere vom accentua şi acuma, că măsurile mai noue ale ministrului de culte, ţintesc la delăturarea unui neajuns, care a apăsat deopotrivă asupra tuturor popoarelor din statul nostru, şi eventualele binefaceri se vor revărsa asupra tuturor popoarelor fără deosebire de naţionalitate şi confesiune. Este un act al umanităţii de a ajuta nenorociţilor, cari dela natură s’au născut cu defecte, şi când guvernul îşi îndreptă atenţiunea asupra massei poporului, ca în sinul aceleia să facă binele, datori suntem să dăm espresiune bucuriei noastre pentru asemene măsuri luate în interesul binelui comun. Bucuria noastra şi manifestarea ei in forma aceasta se va părea ca un ce paradocs în ochii multora. Guvernul este părintele tuturor popoarelor din patria noastra ; guvernul dispune de mijloacele ţerei, şi la aceste mijloace toate popoarele contribue; guvernul nu este numai pentru binele unei națiuni, sau al unei rasse. Urmază deci ca din bunătăţile comune, asemene binefaceri se se reverse asupra tuturor poporelor. Aşa este în teorie, aşa este enunciat şi în legile patriei nostre, dară în practică nu aşa s’a întâmplat, şi nu care astădi v’ar face să rîdeţi grozav. Mă pieptenasem cu tâmple de te puteai oglindi în ele; şi, încântată de mine, mă urcai sus pe capră lângă vizitiul diligenţei, căci nunta se făcea la ţară; tata şi mama nu mergeau, dar însărcinaseră pe vizitiu—un cunoscut — să îngrijască de mine. Plecarăm. Era să fim vr’o două sute la nuntă, şi avea să fie chef mare; eram să dau acolo de o mulţime de unchi, de mătuşi, de veri şi verişoire şi de o sumă de cunoscuţi Dar eu mă gândeam la cel cu care era să danţez. Tuşa Elena îmi spusese că era arendaş, şi în acelaşi timp băiatul cel mai frumos de pe lume, dar cine era, nu vruse să-mi spuie cu nici un preţ. Până una alta rîdeam cu vizitiul, care era om bătrân dar cu haz. Alături de mine tot pe capră, căci eram trei pe capra diligenţei care era mare, sta un ursoi de om de nu lucea o vorbă. La un loc, pe când caii coboreau repede o vale şi eu respiram cu poftă vântul rece care îmi biciuia obrazul, ne pomenim că dă peste noi o căruţă care venea în gună de pe drumulăturaş. Ne şi răsturnarăm. Noroc pe mine că ursoiul de alături ajunse la pământ înaaşa se întâmplă, şi nu mai ales în resortul înstrucţiunei publice. Sarcinile totdeuna ni au fost comune, binefacerile înse au fost distribuite după cum au dictat interesele curentului din statul nostru. Şi aceste interese, din guvernul nostru au făcut mamă maşteră, noi am fost copiii cei maşteri, noua ni s’a arătat numai varga, şi dacă din când în când ni se arăta blidul cu linte, acela era blidul lui Isav din biblie, pentru care ni se cerea jertfă prea mare, lăpădarea de legea nostra, lăpădarea de limba nostra. Am fost siliţi deci cafii maşteri să căutăm a ne ajuta din al nostru, a susţinea institute de cultură şi învăţătură din ale nostre proprii, dară şi avisaţi numai la ale nostre am fost pururea vecsaţi şi ţinuţi ca să emulăm şi în cele interne şi în cele esterne ale scălei cu scelele pe cari în coastele scălelor noastre statul le susţinea din vistieria comună a tuturora. Lie aici se esplică deci bucuria noastră, când vedem că se adună datele statistice pentru o instituţiune de caracter pur umanitar. Ne legănam în speranţa, că se va lua în planul pentru instrucţiunea publică ca obiect obligat, instruirea elevilor cu defectul în vorbire, şi se va crea cu timpul posibilitatea de a se lucra pentru delăturarea acestui neajuns la toate şcolele din patria noastra, ca măsurile umanitare să se estindă asupra tuturor. Dea Dumnezreu ca așa să fie!