Telegraful Roman, 1899 (Anul 47, nr. 1-138)

1899-01-28 / nr. 10

Anul XLVII. Nr. 10 Sibiiu Joi, 28 Ianuariui v. (9 Februariu n.) 1899. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Morţiş,, Ms şi Sâmbătă, ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 lunii fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45-Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază­ INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de doue ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. întărirea alegerei de metropolit. Sâmbătă se împlinesc fiese săptă­mâni de când congresul nostru naţio­­nal-bisericesc a ales metropolit pe Prea­sfinţia Sa loan Meţianu episcopul Ara­dului, şi încă nici astăzji nu suntem în stare a anunţa, că alegerea ar fi întărită. Ţinând cont de situaţiunea anor­mală în care se afla guvernul nostru deja pe timpul alegerei, şi de care n’a scăpat încă nici până astăzi, deşi pro­vocaţi din mai multe părţi, n’am dat espresiune dorinţei generale de a vede odată instalat în tronul seu pe noul metropolit, ci am tot asceptat cu pa­­ciinţă, dar a­dora înaltul guvern în orele menite pentru afacerile curente, îşi va aduce aminte şi de scaunul văduvit al metropoliei noastre şi va resolvi actul congresului, care nici un nex nu are cu „crisa“ şi care dela 5 Ianuariu zace pe masa referentului. Cu totă „crisa“, 4' de 4' cedm în faia oficială denumiri şi decorări cari reclamă aprobarea Coroanei, şi cetim disposiţii de ale guvernului cari la toata întâmplarea dau mai mult de lucru decât o propunere de înaintare în rang a unui episcop, carele de un pătrar de secol conduce o diecesă şi pentru meritele sale ca atare, a fost remunerat din partea Coroanei cu doue orduri mari. Să nu ni­ se fee deci în nume de reu, dacă atragem atenţiunea înaltului guvern asupra §-lui 157 p. 14 al Statutului organic, carele­­face că : „congresul aştepta, în permanenţă so­sirea preaînaltei resoluţiuni de întărire“. Acéstei disposiţiune a constituţiu­­nei noastre bisericesci, sancţionate de Majestatea Sa, involva datoria ace­lor factori dela cari atârnă resolvirea actului de alegere al congresului, ca acel act să-l considere de urge­n­t, şi să nu ţină o corporaţiune aşa mare, cum este congresul nostru, în per­manenţă cu lunile. Prima alegere efeptuită în con­gresul nostru pe basa statutului or­ganic a fost la 28 Aug. 1873 (Ivacico­viei), și s’a întărit la 17 Sept., adecă la 20 d­ile. A dóua (Popasu) la 1 Nov. 1874, s’a refusat la 19 Nov. va se <Ţca ^a 18 <j'le A treia (Miron Romanul) la 3 Decembre 1874, s’a întărit la 12 De­cembre, adecă la 9 tjd.-Alegerea de acum s’a efeptuit la 31 Decembre, astătji suntem în 9 Febr. va să tjică în a 40-a zi dela alegere, şi încă nu avem nici o scrie positivă, că actul s’ar fi înaintat la Majestatea Sa pentru preagraţidsa întărire. Nu ne putem închipui nici o îm­­pregiurare care ar putea împedeca întărirea alegerei, ci trăgânarea o atri­buim numai stărilor anormale provo­cate de obstrucţia parlamentară. îndeplinirea postului vacant de me­tropolit şi archiepiscop al nostru însă, nu aparţine acelor chestiuni, cari numai după complanarea conflictului dintre guvern şi opoziţie se vor putea resolvi. Deci suntem în drept a cere, ca să nu sufere și biserica noastra pentru încurcături de guvernament, cu cari ea nimic nu are nici în clin nici în mâ­nec, ci să ni­ se facă posibil în cel mai scurt timp, ca să instalăm pe Me­­tropolitul și archiepiscopul nostru, FOITA. * Rochia de indiană, de Matilda Alanic. I. Bunica stă pe fotoliu lângă fereastra. Și-a pus ochelarii și cu nisce foarfeci subțiri descoase o fusta veche. Impregiurul ei trei capete blonde stau plecate pe nisce broderii. E tăcere desăvârșită. „Cra-cra-cra“ ,tic foarfecile . „Tic-tic-tic“ îndrugă foarfecile; și par’că ar fi un cântec de greere care însoțesce visele fetelor și ale bătrânei. Da!... Bunica visézá... Omul visézá la ori­ce vârstă... Doar’ că visările tinerilor sboara cătră viitor, pe când ale bătrânilor se duc cătră trecut... Bunica oftéazá câte-odată și în același timp zimbesce. Intre ochii ei și stofa pe care o descoase, se desfășoră ceva pe care numai ea îl vede. — La ce te mai obosesci ? zise Maria, cea mai mare dintre cele trei surori; la ce nu lași să descose servitutea? uite te ai roșit de ostenală. — Lasă că știu eu cum descose Jus­tins ; îmi strică tot şi aruncă bucăţi întregi. Mie ’m­i-ar trebui resturile... In zilele trecute am cetit o ordi­­naţiune a ministrului de culte şi in­strucţiune publică, care de astădată se îndrepta asupra poporului, şi are în vedere delăturarea unui neajuns, asu­pra căruia până acuma numai spora­dic s’a cugetat lumea. Este vorba de ordinaţiunea tri­misă autorităţilor bisericesci spre a se constata în scălele medii şi în cele din sistemul scalelor poporale, elevii cu de­fecte la vorbire. — Dar ce vrei să faci cu vechitura aia, că s’a destrămat de tot? întrebă Ana. — Ce, bunico, te-ai apucat de economii acum ? zise Lia. Și începură să râdă toate. — O să rog pe Maria să ia un petic din ea și să-mi îmbrace pernița de la fotoliu, zise liniștită bătrâna. — Cu stofa asta de indiană vechie?... Lasă că-ți brodez eu una frumoasa pe ca­tifea... — Ba nu drăguță, căci ţiu eu să-mi tac dintr’ensa.. Când ajunge omul la vîrsta mea, se lega mai mult de lucrurile în care se oglindesce trecutul... Şi adecă de ce nu v’aşi spune ce s’a întâmplat în ziua când ’mi-am pus întâiu rochia asta lila?... Acum sunteţi destul de mari şi puteţi pricepe ce preţ pot avea unele lucruri vechi. Ce şiret zimbesc e bunica!... Frunţile albe ale fetelor se împurpurară uşor. II Şi bunica începu : Aflaţi că din indiana asta îmi făcusem eu singură, cu mâna mea —căci nu prea eram bogaţi—o rochie pentru nunta vărului Filip. Mă gândeam să fiu şi eu mai frumu­şică, şi mă îmbrăcasem după moda de atunci, întru­cât va fi adevărat? Lui „P. N.“ i­ se scrie din Blaj, că între episcopul Szabó de la Gherla şi elementele „ultraiste" din Blaj, a isbucnit o încăerare, pe chestia introducerii liturgiei maghiare. Episcopul Szabó ar fi pornit atacul asupra Blâjenilor pentru pășirea acestora, prin „Unirea“, contra liturgiei maghiare. Spune că de altfel ata­curile mici ale Blăjenilor (contra liturgiei maghiare) n’au disgustat de loc pe patrio­ticul episcop, ei îl îndemnă mai vârtos la m­intea mea, iar eu eram peste el ca pe o­­ saltea. — Ești rănită d-tă? mă întrebă el. Nu mi se întâmplase nimic; numai ro­chia mea lila pătimise rău, ca și hainele lui cafenii. — Ce o să zică dănțuitorul meu cel fru­mos când m’a vedea așa ? cugetai eu cău­tând să -­mi curăț rochia. In jurul nostru era gălăgie mare, căci se rupsese osia şi diligenţa nu putea merge înainte. O mai fi mult până la Thoringne ? întrebă vecinul meu pe vizitiu. Acesta îşi vedea de cai. Ii răspunsei eu că mai putea fi vre­un ceas. — Mulțumesc d-tă, zise tinărul; dacă voi merge repede, ajung la vreme. îşi ri­dica pălăria cătră mine şi se depărta. Eu pornii în urma lui, îl urmării fără să bănuiască el. Nu îndrăznii să-i fac să mă însoțasc­ă, cu toate că mergeam în acelaș loc și cu toate că îmi era frică singură pe câmp. El mergea repede ; curând îl pierdui din vedere , dar mă pomenii că îl ajung la o răspântie în mijlocul căreia sta nedume­rit. Când mă veaa, zimbi. Drept să spui, n’am văzut, nici­odată zimbet mai bun și mai sincer... Starea poporului. Intențiunea domnului ministru este să lucreze mai cu sistem, mai intensiv pentru sanarea acestui defect în sinul poporului. Am accentuat, că sporadice gu­vernul ţerei s’a îngrijit şi până acuma de a ajuta poporului şi în direcţiunea acesta, anume ici-colea a arangiat cursuri benevole, în cari învăţători anume pregătiţi instruau pe elevii cu defecte la vorbire. Ministrul de culte a dispus cule­gerea de date din toate şcolele. Adu­nate odată datele statistice se va putea cunoaste numărul nefericiţilor cu de­fecte la vorbire, şi se vor putea lua măsuri mai sistematice pentru comba­terea şi sanarea acestui neajuns. Cu plăcere vom accentua şi acuma, că măsurile mai noue ale ministrului de culte, ţintesc la delăturarea unui neajuns, care a apăsat deopotrivă asu­pra tuturor popoarelor din statul nos­tru, şi eventualele binefaceri se vor revărsa asupra tuturor popoarelor fără deosebire de naţionalitate şi confe­siune. Este un act al umanităţii de a ajuta nenorociţilor, cari dela natură s’au născut cu defecte, şi când guver­nul îşi îndreptă atenţiunea asupra mas­­sei poporului, ca în sinul aceleia să facă binele, datori suntem să dăm es­presiune bucuriei noastre pentru ase­mene măsuri luate în interesul bine­lui comun. Bucuria noastra şi manifestarea ei in forma aceasta se va părea ca un ce paradocs în ochii multora. Guvernul este părintele tuturor popoarelor din patria noastra ; guvernul dispune de mijloacele ţerei, şi la aceste mijloace toate popoarele contribue; gu­vernul nu este numai pentru binele unei națiuni, sau al unei rasse. Ur­­mază deci ca din bunătăţile comune, asemene binefaceri se se reverse asu­pra tuturor poporelor. Aşa este în teorie, aşa este enun­­ciat şi în legile patriei nostre, dară în practică nu aşa s’a întâmplat, şi nu care astădi v’ar face să rîdeţi grozav. Mă pieptenasem cu tâmple de te puteai oglindi în ele; şi, încântată de mine, mă urcai sus pe capră lângă vizitiul diligenţei, căci nunta se făcea la ţară; tata şi mama nu mergeau, dar însărcinaseră pe vizitiu—un cunoscut — să îngrijască de mine. Plecarăm. Era să fim vr’o două sute la nuntă, şi avea să fie chef mare; eram să dau acolo de o mulţime de unchi, de mătuşi, de veri şi verişoire şi de o sumă de cunoscuţi Dar eu mă gândeam la cel cu care era să danţez. Tuşa Elena îmi spusese că era aren­daş, şi în acelaşi timp băiatul cel mai fru­mos de pe lume, dar cine era, nu vruse să-mi spuie cu nici un preţ. Până una alta rîdeam cu vizitiul, care era om bătrân dar cu haz. Alături de mine tot pe capră, căci eram trei pe capra dili­genţei care era mare, sta un ursoi de om de nu lu­cea o vorbă. La un loc, pe când caii coboreau re­pede o vale şi eu respiram cu poftă vântul rece care îmi biciuia obrazul, ne pomenim că dă peste noi o căruţă care venea în gună de pe drumu­lăturaş. Ne şi răsturnarăm. Noroc pe mine că ursoiul de alături ajunse la pământ îna­aşa se întâmplă, şi nu mai ales în re­sortul înstrucţiunei publice. Sarcinile totdeuna ni­ au fost co­mune, binefacerile înse au fost distri­buite după cum au dictat interesele curentului din statul nostru. Şi aceste interese, din guvernul nostru au făcut mamă maşteră, noi am fost copiii cei maşteri, noua ni s’a arătat numai varga, şi dacă din când în când ni se arăta blidul cu linte, acela era blidul lui Isav din biblie, pentru care ni se cerea jertfă prea mare, lăpădarea de legea nostra, lăpăda­­rea de limba nostra. Am fost siliţi deci ca­­fii maşteri să căutăm a ne ajuta din al nostru, a susţinea institute de cultură şi învăţă­tură din ale nostre proprii, dară şi avisaţi numai la ale nostre am fost pururea vecsaţi şi ţinuţi ca să emulăm şi în cele interne şi în cele esterne ale scălei cu scelele pe cari în coastele scălelor noastre statul le susţinea din vistieria comună a tuturora. Lie aici se esplică deci bucuria noastră, când vedem că se adună datele statistice pentru o instituţiune de ca­racter pur umanitar. Ne legănam în speranţa, că se va lua în planul pentru instrucţiunea pu­blică ca obiect obligat, instruirea ele­vilor cu defectul în vorbire, şi se va crea cu timpul posibilitatea de a se lucra pentru delăturarea acestui nea­juns la toate şcolele din patria noastra, ca măsurile umanitare să se estindă asupra tuturor. Dea Dumnezreu ca așa să fie!

Next