Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)
1903-08-05 / nr. 87
An 87 Sibiiu, Marţi 5/18 August 1903 Anul LI. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia 91 Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibliu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 lunii 3 C. 80 fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidbossane Sibiiu, strada Măcelarilor Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate se refusă. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 80 fii. rSndul cu litere garmond Politică tradiţională. Ziariul nostru îşi are trecutul său şi ’şi are tradiţiile sale, întemeiat de marele Şaguna, — în spiritul acestuia a fost condus totdeuna. Politica ziariului nostru e deci o politică tradiţională, cea inaugurată şi profesată de nemuritoriul Şaguna, luminatul cap al neamului nostru, ale cărui idei abia acum încep să fie înţelese. E politica activităţii, politica muncii, politica mişcării pe terenele legale cari ne stau deschise.Şi — numai pe cele legale) In lungul trecut pe care îl are ziariul nostru în urma sa, credincios a rămas el acestei politice, pe care a aparat-o cu o consecvență rară. Sunt în rătăcire deci cei ce cred, că am deviat de la linia de conduită precisată din partea lui Șaguna pe seama ziariului nostru. Pe ea am mers înainte, fără abatere şi fără şovăire, espunându-ne de multe ori pericolului de a fi timbraţi de răi Români, de trădători de neam, de vânduţi Ungurilor. Şi când afirmăm aceste lucruri, ne angajăm a le şi dovedi. Deci, să dovedim! La anul 1865, când dieta Ardealului a fost convocată la Cluj, pentru a face revizuirea articolului de lege din 1848 referitor la uniunea cu Ungaria, — o parte mare a Românilor, în frunte cu metropolitul Suluţiul erau de părerea, că Românii n’au să între în dieta din Cluj, din motivul, că dieta de la Sibiiu din 1863/64 e încă tot în ființă, fiind-că n’a fost disolvată, ci numai prorogată, și mai ales din motivul, că dieta din Cluj e convocată pe base cari fac ilusorie representarea Românilor în ea în mod corespuneretor forțelor lor numerice și intelectuale. Cu ocasiunea aceasta s’a manifestat deci dorinţa întâiaşi dată de a se pune Românii ardeleni pe terenul negaţiunii, pe terenul pasivităţii. Dar’ nu s’au pus, pentru că Şaguna i-a convins pe toţi, că tactica de care s’au folosit Magiarii şi Secuii din Ardeal faţă de dieta de la Sibiiu, pentru România nu e bună. Au decis deci să accepteze terenul activităţii, şi toţi au intrat în dieta din Cluj, unde umăr la umăr au luptat pentru apărarea şi respectarea drepturilor pe care Românii le câştigaseră deja, de la dieta din Sibiiu. Dar’ durere, fără resultat. Dieta, compusă în majoritate covârşitore din Magiari şi Săcui, a adus conclus, că nu se ţine competentă a se ocupa cu revizuirea unei legi, asupra căreia drept de dispunere nu mai poate avea decât numai dieta din Pesta, fiindcă dieta Transilvaniei, tocmai în urma decretării prin lege a uniunii Ardealului cu Ungaria, nu mai are drept de esistenţă. Atât Românii, cât şi Saşii au dat voturi separate şi adrese de protestare. Monarchul s’a pus însă pe punctul de vedere al Magiarilor, car’ protestele le-a predat dietei din Pesta, cu îndrumarea, ca la facerea revisiunii legii de uniune, care cade în competenţa sa, să le iee în considerare. Pentru ca la revisuire se fie de faţă şi ardelenii, a ordonat apoi prin rescriptul din 25 Decembre 1865, ca la dieta deja convocată şi întrunită în Pesta „să trimită şi marele nostru principat al Transilvaniei, după modul şi ordinea de alegere de la anul 1848, pe chimaţii coronei şi deputaţii jurisdicţiunilor*. O nouă situaţie pentru Românii ardeleni. Era vorba acum de ultimul act al perfecţionării uniunii Ardealului cu Ungaria. Părerile erau iarăşi diferite. De nou se pusese în discuţie chestia, dacă Românii au să mergă la Pesta ori nu, pentru a face parte din parlamentul Ungariei, acum unită şi din voinţa monarchului cu Transilvania? In aceste zile grele ziariul nostru scria, în numărul 3 din anul 1866 (9/21 ianuarie) urmatoarele: .... „Vedem că unele foi publice, şi în momentele de faţă trebue să luăm notiţă de tot ce se scrie în privinţa chestiunilor atingătoare de sartea acestei ţeri, se tem, sau se bucură, de o faptică recunoştere a uniunii prin intrarea deputaţilor ardeleni în dieta Pestei, şi încă în urma alegerilor după legile din 1848. Din acestea forte fireşte se naşte deci întrebarea pentru noi Românii ardeleni, că acum ce e de făcut? Răspunsul la acesta întrebare pentru noi e de astă-dată uşor. Uşor pentru aceea, pentru că ni l’au dat conferenţele naţionale din anul espirat, de pe timpul dietei din Cluj, în care s’a statolit principiul activităţii“. Natural deci, că ziariul nostru nu putea să recomande decât iarăşi numai activitate şi faţă de dieta din Pesta, acum nu numai ungară, ci ungară-ardelena, şi anume, din motivul, că precum dieta de la Sibiiu n’a ţinut cont de pasivitatea Magiarilor şi a Săcuilor, ci a adus legi, cari au primit sancţionarea preaînaltă, — tot aşa poate să facă şi dieta din Pesta, a cărei activitate legală absenţa Românilor ardeleni nu o poate împedeca. Activitatea a fost recomandată deci pentru dieta din Pesta din partea lui Şaguna, şi în consecinţă, din partea ziariului nostru, întâi, din motive de loialitate, pentru a nu retuza invitarea făcută din partea domnitoriului, al doilea, din motive de datorinţă naţională, pentru că ştiindu-se, că dieta din Pesta va avea să se ocupe cu revizuirea legii de uniune, era de imperioasa necesitate să fie şi Românii de faţă, pentru a spune ce ’i dóre şi unde ’i dóare. Aştepta Şaguna, şi aştepta ziariul nostru resultate reale, mulţămitore pentru Români, de la intrarea Românilor în dieta din Pesta? Nu! Dar’ aştepta aceea, ca dorinţele şi cererile juste ale Românilor să fie audite şi cunoscute de întreaga lume civilisată. Iată ce scria ziariul nostru mai departe în numărul citat: ...„Nu scăpăm noi din vedere împrejurarea aceea, că în Pesta se poate întâmpla, ca în faţa unei majorităţi însemnate, numai cu anevoe, sau nicidecum, să putem elupta cele ce dorim noi, pentru naţiunea noastră. Insă fiind acolo representaţi, ni se dă ocasiune a ni se audi în lumea civilisată păsurile noastre, ceea ce, rămânând afară pe uliţi, nu s’ar întâmpla, şi lumea cea civilisată ştim de sigur, că numără voturile, nu după capete, ci după cum am mai zis, după ponderositatea lor“ . . . Da, aşa spuneam atunci, aşa am spus de atunci încoci, necontenit, şi aşa spunem şi astăzi: parlamentul e singurul loc unde ne putem înşira durerile şi dorinţele, acolo e tribuna, de la care răsunând tânguirile noastre, ele pot să fie auijite de ţara întrega, de Corona şi de lumea civilisată. Iată consecvenţa în ţinuta politică a ziariului nostru! F01S0RA Dan căpitan de plain. De I. Manliu. (Fine). In mijlocul acestei privelişti triste ea vedea ridicânduse o figură spăimentătare, un uriaş cu ochii fulgerători şi cu ferul ucigaş în mână, vede pe Dan tăind, sdrobind înainte, în dreapta şi în stânga, în tot locul. La acâstă vedenie îngrozitoare chanul sare drept în piciore şi, punându şi mâna la frunte, se deşteptă şi caută să ’şi aducă aminte, dacă cele ce văijuse şi aucrise au fost în aevea, ori numai a visat. Int’un târziu el îşi ridică capul ; faţa lui se însenină deodată şi un zimbet sălbatic îi încreţi buzele. In ochii lui se ivi o licărire ciudată, ca licărirea din ochii hienei, când desgropa morţii ca să ’i sfâşie. El bătu din palme cu putere; o sentinelă întră. Să ’mi aduceţi robul ! porunci scurt. Plin de nerăbdare aştepta chanul pe Dan. Un sălbatic dor de răsbunare îi umplu pieptul. Da, îşi zise el în gând, ghiaurul acela, care mi-a pricinuit atâta ruşine, atâta nenorocire, tocmai când ajunsem atât de a- lproape de isbândă, de visul meu de aur, când era să -mi fac și eu un renume, are să mi le ispășască prin moartea cea mai crudă, toate acestea. Răsbunare, cruntă răsbunare! Chanul nerăbdător se aștepta să vadă un bătrân cu spatele încovoiate, cu capul plecat, cu pasul șovăitor și tremurând de frică. Care i-a fost însă mirarea, când de după perdea se iveşte o figură mărâţă, un bătrân cu plete albe, cu capul ridicat şi cu ochii ca de vultur! Ochii chinului se plecară fără voe înaintea asprei căutături a lui Dan. Un neastâmpăr neînţeles, o frică mişească, amestecată cu un simţământ de admiraţie îl cuprinse! El îşi dase toate silinţele, ca să se arete aspru grozav. . . . „Ghiaure!“, răcni el, clasul cel mai din urmă ţi-a sunat, pregăteşte-te la moarte. Lacrimile atâtor văduve, cărora li-ai răpit soţii, lacrimile orfanilor rămaşi fără părinţi, cer răsbunare. Sângele oștenilor mei îl vei plăti cu sângele tău ! Caută în urma ta să veji cum te aşteptă călăii cu strungul şi cu paloşul gata. — Fă-ţi rugăciunea, dacă ai şi tu Dzeu! Fă-ţi, creştine, cruce, îţi zic, că afară cânii aşteptă capul tău !“ — „O, Ghirai, păgâne“, răspunse Dan liniştit, „ameninţările tale nu mă înspăimântă. De multă vreme moartea calcă în paşii mei clătinând pe umeri casa. Nu mi-e frică de dânsa, o aşteptam. Numai mişelul maare înainte de vreme de frica morţii, eu am vitat moartea de mii de ori în faţă şi n’am murit, ci am trăit mai mult de cât nădăjduiam de la Dzeu, căruia trebue să ’i mulțămesc că mi-a îngăduit să -mi sfîrşesc firul vieţii atât de frumos. Un stejar care a stat sute de ani falnic în piciore şi a înfruntat vijelia şi trăsnetele, va căda după vremuri, când începe să se usuce, va căda doborât la pământ ori de vânt ori de secure, şi în locul lui vor creşte din aceeaşi sămânţă alţi stejari tot atât de tari, tot atât de trainici. Omore-me, loveşte în lutul acesta care e menit să se întorca în pământ, de unde s’a făcut, căci sufletul meu va sbura ca un vultur falnic spre înălţimile ceriului şi de acolo va căuta cu desfătare în adâncimea iadului, unde se tîrăsc duhurile rele şi spurcate ale Tătarilor, trimişi acolo de paloşul meu !... Isprăveşte, Ghirai ! Nu ’mi e frică de mérte !“ Atâta mândrie, atâta înţelepciune uimi pe chan. Intr’însul se lupta furia răsbunării cu înduioşarea iertării. Acesta învinse şi chanul îşi îmblânzi glasul şi îi vorbi astfel: „Un bătrân înţelept ca tine, Dane, e păcat să moarg sub paloşul călăului. Mi-am adus aminte de tatăl meu, care e împovărat şi dînsul de greutatea bătrâneţelor şi nu ştiu ce sfirşit va avea, de aceea mise face milă de tine şi vreau să te iert. Aşi vrea să te am lângă mine şi să te încarc de daruri şi de bunătăţi câte zile vei mai trăi, aşi vrea să le fi ca o pildă de curaj şi de vitejie Tătarilor mei; alege deci: vrei tu să mori de mâna călăului, ori vrei să trăeşti cinstit de tota lumea în legea nostră? Lasă-ţi legea creştinăscă şi -ţi dăruesc zilele şi bogăţii nenumărate!“ Dan tresări ca muşcat de şarpe. O roşuţă ca şofranul i se urc în obrazul veşted. El rămase cu ochii ridicaţi în sus şi strigă: „Eu se ’mi părăsesc legea părinţilor mei! O ceriule, trimite un fulger, ca să mă strivesca, de cât să mai aud aceste vorbe de hulă. Să ai milă de mine? Pentru ce? Nu vreau mila ta ! Gândul tău nu e curat. Tu vrei să mă umileşti, dar’îţi jur că mai degrabă va căda Ceahlăul prăvălit de ritul cârtiţii, decât Dan să fie înduplecat de ademenirile tale. Un Dzeu avem cu toţii, rugaţi-l şi cinstiţi-l voi în limba şi după legea voastra; pe noi lăsaţi-ne să 'i rugăm şi să ’i preamărim cum l’au rugat şi l'au preamărit părinţii şi străbunii noştri; lasă-mă pe mine să mor în legea mea, cum au murit şi părinţi mei. Pentru legea şi ţara părinţilor mei am luptat o jumătate de voc alături de bunul Domn Ştefan. Cu „mâni curate“. De la 29 iulie, când deputatul kossuthist Papp Zoltán anunţase dietei, în peroraţiuni de trase patriotice, „atentatul“ de mituire îndreptat contra imaculatului seu patriotism, şi până la abdicarea guvernului, sensaţia vieţii politice a ţerii era chestia mituirilor. La început întregă atenţiunea opiniei publice era îndreptată asupra anchetei parlamentare delegate pentru investigarea causei şi eroarea autorului mituirii, care — cum se sforţau să presinte lucrul ziarele angajate pentru obstrucţia din dietă — trebuia să fie însuși ministrul-president Héderváry. Din declarațiunile și pasiunile făcute însă în fața comisiunii de anchetă s'a văcut în curând, că nu Héderváry are să iese din această anchetă mânjit de noroiul corupțiunii. Cine deci, dacă nu el, — pentru azi e irelevant, deoarece noi ne daserăm părerea în acestă cauză în nr. 83 din 8 August al ziariului nostru. La locul acesta revenim asupra chestiei pentru ca publicului nostru să făcem cunoscută și opinia comisiunii de anchetă, cuprinsă în raportul ei cătră dietă. Anume, în raportul acesta comisiunea declară constatat faptul, că față cu Papp Zoltán s’a făcut încercare de mituire, nu fnsă față cu vre-un întreg