Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)

1903-12-04 / nr. 133

Sibiiu, Joi 4/17 Decembre 1903 Anul LI. Ar. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Morţiu, Joia şi Sâmbăta ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luii 3 C. 60 ill. Pentru monarchia pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 8 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Admlnistraţlansa tipografiei archidiepe sau Bibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate se refus... Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERTIUNILE: Pentru odată 14 fil., — de două ori 14 fil., 80 fll. rândul cu litere gamond — de trei or Amvonul. II. Orice lucraremai însemnată, pentru a fi dusă la bun sfîrșit trebue esecutată după un plan bine determinat făcut înainte. Tot asemenea stăm și cu amvonul. Dacă voim să devină o adevărată şcoilă pentru poporul nostru, trebue să ne facem un plan pe care predicatorul se caută a - esecuta cât mai bine. Cu privire la acest plan biserica ne vine în ajutoriu prin anul bisericesc, care este înfăţişarea faptelor mântuirii în decursul unui an, care ideile pe cari se baseaza singuraticele sărbători se esprimă prin pericoapele zilei, adecă prin acele părţi din apostol şi evangelie, cari se cetesc la sta liturgic. Anul bisericesc se începe cu 1 Septembre, şi proprna minte cu sărbatoarea naşterii Nasectoarei de Dumnezeu, şi rînd pe rînd în sfintele sărbători ni se înfăţişază întreaga economia divină, întreaga viaţa şi activitatea Mântuitoriului Christos şi a sfintei sale biserici. Şi deci predicatorul bisericesc are a esecuta în predicele sale planul anului bisericesc, esplicând la toate ocasiunile pericoapele prescrise a se ceti poporului în biserică în diferitele zie şi sărbători ale anului. încă momente trebue să ţină cont predicatorul, adecă de împrejurările întră cari vieţuesc credincioşii, şi anume de gradul lor de cultură, religiositate etc., cum şi de evenimentele extraordinare cari obvin. Deci, când predicăm, să luăm materia predicei din cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, şi din studiul pe care zilnic îl facem asupra trebuinţelor spirituale morale ale poporului, şi să-i vorbim într'o limbă cât mai uşoră şi mai înţelesă, ca astfel cn predica noastră se poate deveni pentru popor o lumină aprinsă, carea să-l conducă şi povâţnesc în mod potrivit, întră toate împrejurările vieţii. Fiecare preot poate uşor satisface acestei datorinţe, dacă ţinând cont de anul bisericesc îşi va alege cel puţin 12—24 de ocasiuni pentru un ciclu de predici pe cari să le ţină astfeliu, ca într'însul să predee în sistem bine întocmit întrega doctrina bisericei atât dogmatică, cât şi morală, intercalând în ele şi cunoştinţele istorice şi rituale necesare poporului, care în conclusiuni să facă aplicare la viaţa practică a ascultătorilor. Ca preotul să poată satisface acestei însemnate misiuni, trebue să fie înzestrat cu o cultură umană generală şi specială teologică. Prin studiu continuu şi serios trebue să se aprofundeze în cunoişterea sfintei scripturi, şi să pătrundă tot mai mult în spiritul evangeliei Domnului, iar prin o viaţă fără de prihană şi prin o ţinută dogmnă şi corectă se premerga poporului cu o viaţă de model, prin carea să dovedească cu exemplul său propriu tăria şi puterea învăţăturilor evangeliei şi bisericei. Nu este destul cu asta. Prin un studiu amănunţit şi iritativ să caute a cunoişte temeinic viaţa ipoporului nostru, datinile şi obiceiurile ei, trebuinţele şi năcazurile lui, modul lui de gândire şi vieţuire. Numai o predic acestor condiţiuni, şi modul potrivit de a evangeliei cu trebuinţele poporului, va produce efectul dorit. O predică necorespunzătoare acestor condiţiuni, fie ea făcută după modelul celui dintâi predicător, nu produce mult; poate să le ascultată de poporar cu multă plăcere, dar’ folosul real nu va fi mare. Nu e de ajuns lînsă a şti numai ce să predicăm, ci e de lipsă a şti şi cum să predicăm. Spre acest scop le de lipsă, ca predicatorul bisericesc s© insuiescu a-şi impropria tot mai muilt arta elocinţei, adecă dibăcia de a-şi întocmi astfeliu cuvântările sale, cşi prin ele să fie în stare a convinge jpe ascultători despre sublimitatea adevărurilor propuse, a le mişca inima şi a le îndupleca voia. Sfântul loan Gui de aur în cartea sa despre preoţie îndemna pe preoţi să caute a se perfecţiona în arta elocinţei. In a 4-a carte zice: noi n’am cere cuvântul, dacă am ave puterea minunilor. Deoarece din acea putere nu rămâne nici o urmă, şi din toate părţile se ivesc mulţi duşmani, pentru aceea este de trebuinţă, ca să ne urmăm cu cuvântul, ca să nu fim pătrunşi de săgeţile duşmanilor, ci mai vârtos noi pe ei să ’i lovim. Pentru aceea trebue a aplica un studiu foarte serios, ca cuvântul lui Dzeu se locuiesc întră noi din destul. Nu ne îndoim, că preoţimea noastră, care în toate timpurile s’a dovedit de conducătoriul natural al poporului nostru, va căuta, ca şi în aceste timpuri, în cari vestirea cuvântului Domnului este de o ardentă necesitate, prin predici dese, prin predici bune şi actuale, să-şi îndeplineasca datorinţa împreunată cu greaua ei chiămare. Ce corăspunde îmare se va afla îi buna doctrina FOIŞORĂ Biserica „Mirăuţilor“ La marginea răsăritană a oraşului Suceava, în faţa ruinelor cetăţii principilor Moldovei, martore ale unui trecut plin de mărire, pe un loc ridicat se înalţă măreţ cea dintâiu biserică metropolitană a Moldovei: biserica „Mirăuţilor“. Leacuri întregi erau privi faţă ’n faţă aceste fortăreţe de odinidră ale neamului românesc şi — nepăsătore faţă de o lume care nu se interesa de ele — îşi şopteau poveştile vremilor, în cari însemnau mult, împărtăşind ambele aceeaşi serte de apărare în contra dintelui distrugător al vremii. O lume de idei îţi frământă creerii când le priveşti, le admiri şi te gândeşti la însămnătatea trecutului lor. Tina a însămnat adăpostul vitejilor buni şi marii cari au pus lumea ’n uimire prin puterea nebiruită şi prin vitejia ’n lupta de apărare a moşiei strămoşeşti, pe care vecini cu gând duşmănos veniau să o răpăscă şi supună; alta a îmănunat geniul păzitor, credinţa neclintită cătră legea strămoşiscă, cătră aceea dumnezeesca lege ortodoxă, care, întocmai ne asigură, ne conduce la mântuire vecinică în ceriu, tot aşani-a asigurat, ne-a condus şi ni-a întărit mântuirea, esistenţa pe pământ ca popor, ca Romanl Cetatea, după ce ne-a apărat şi mântuit, şi a perdut rolul, şi astăzi a rămas să potolăscă setea de ştiinţă şi, archeologilor şi istoricilor pricepuţi; biserica însă, după sute de ani cât a stat părăsită şi pustiită, a fost iarăşi îmbrăcată în urechia-i podoba şi închinată stăpânului ceriurilor, căci al ei rol nu e trecătoriu. Să urmârim puţin trecutul acestei însemnate şi frumoase biserici. Tmpul zidirii ni se ascunde în negura vremilor trecute, din cari nici un document scris nu ni s’ai păstrat, ca să-’l putem fixa cu siguritate. O tradijfie, la care nu ne putem opri, ni-a păstrat fnumele lui Dragoș Vodă, car’ alta a lui Jiuga Vodă, ca a aceluia care a zidit biserica]. Să esaminăm deci a doua tradiţie. Despre acest fugare spun cronicarii Moldovei, Ică — după ce a rupt relaţiunile cu patriarchia Constantinopolei „ar fi trimis la patriarchiia Ohridei de a luat blagoslovenie şi a pus metropolit pe beoctism. Deci — după cronicarii români — metropolia Moldovei a fost înfiinţată de Juga Vodă (c. 1400), cu încuviinţarea patriarchiei de Ohrida. Cronicarii însă confundă pe acest Juga, care a precedat în domnie lui Alexandru cel Bun, cu principele litvan Juga Coriatovici (1374—1375), urmaşul lui Laţcu. Din aceasta causă istoricii critici mai noi, cari clarifică acââtă confundare de persoane a cronicarilor, — raporteaza lui Juga Coriatovici multe din faptele atribuite de cronicari lui Juga al II-lea, predecesorului lui Alexandru cel Bun, și astfel a scriu lui Juga Coriatovici (de ex Xenopol) şi fondarea Metropoliei Moldovei în anul 1374, cu autorisarea bisericeasca a patriarchiei de Ohrida. Unde şi-a luat reşedinţa acest metropolit — dacă Într’adevăr a esistat pe la 1374 un metropolit al Moldovei, — nu ştim, probabil, că nu în Suceava. Căci metropolitul îşi avea reşedinţa de regulă în acelaşi oraş, unde resida şi capul politic al statului, principele , car’ Juga Coriatovici — după un document din 1374 — resida în Bârlad. Cu greu am putea deci presupune zidirea bisericei Mirăuţilor sub Juga Coriatovici la 1374, cu atât mai mult că în timpul scurt cât a domnit acest principe nu se vor fi putut — 30 Octobre v. 1903. Vestalii credinţei dreptmaritare ort.-române din romanticele şi istoricele ţinuturi întrunitu-s’au în haine de serbǎtoare şi aproape în mod complet — în centrul de curând reînfiinţatului şi istoricului tract protopreabiteral Hunedoara. Da, ziua de 11/24 octobre a fost zi de sarbatoare pentru ortodoxismul din Hunedoara şi jur... Clopotele dulci sinatare ale bisericei, întrunirea preoţilor din acest tract în maestosul costum caracteristic din cele mai vechi timpuri esclusiv statului preoţesc ortodox .. toate acestea transpuneau pe ortodoxul cugetător în lumea trecută ... reaminteau tipurile, când Hunadora n’a fost numai centru unui protopresbiterat, ci centrul întregul face pregătirile necesare pentru o astfel de zidire. Dar’ se ivesc şi alte greutăţi istorice. Alţi istorici anume (d. ex. Eus. Popovici) susţin, poate cu drept, că biserica Moldovei n’a fost ridicată la rangul da metropolie sub Juga Coriatovici şi cu autorizarea patriarchiei de Ohrida, ci mai târziu, pe la anul 1390—92 de patriarchul Contantinopolei, care a trimis ca metropolit al ţării pe grecul Ierimia. Moldovenii însă, cari ţineau la Iosif, episcopul Asprokastronului (Cetatea-albă, Akkeman) şi voiau, ca el să le fie metropolit, fiindcâ era din neamul lor şi înrudit cu domnii, — au alungat pe veneticul Ierimia şi din aceasta causă patriarchul rosteşte anatemă asupra ţării şi clerului. In acest timp de neînţelegeri între Moldoveni şi patriarchul Constantinopolei — zic aceşti istorici — a putut să ae iVesca episodul istorisit de cronicari, că Jugo al II-lea a luat binecuvântare de la patriarchul Ohridei şi a pus metropolit pe Teoctist, pentru ca să-i facă una patriarchului Constantinopolei. Dar, tradiţia (susţinută de prof. Onciul) care atribuie lui Juga Vodă zidirea bisericii Mirăuţilor, nu poate fi confirmată nici dacă o raportăm la Juga al II-lea, că şi acest principe, după un timp foarte scurt de domnie ne- Delegaţiunea ungară. Membri delegaţiunii ungare au ţinut luni conferenţa de candidare la postul de president etc. şi de membri în diferitele subcomisiuni. La postul de president e candidat contele Szapáry Gyula, vice-president Széll Kálmán, majordom baronul Wodianer Albert, notari Münnich Aurel, baron Rudnyánszky Iosif şi Rustoffy Iosif. Dintre membrii români ai delegaţiunii sunt candidaţi a fi aleşi: magnatul Dr. Iosif Gull în subcomisioa sa pentru censurarea proceselor verbale şi în cea pentru afacerile externe, car’ deputatul George Szerb în subcomisiunea budgetară, în cea financiară și în cea militară. noul guvernator frunian. Numărul de Duminecă al tarei oficiale publică decretul regal prin care baronul Rissner Ervin, pănă acum comite al Maramurășului, e numit guvernator al oraşului Fiume şi al litoralului Ungarocroat. Cum se ştie acest post ajunsese în vacanţă prin abzicerea contelui Szapáry László, compromis în afacerea de mituire a deputatului kossuthist Papp Géza, pe când ministrupresident era contele Héderváry. Certa ministerială. In şedinţa de Luni dieta ungară a „respins“ de nou amestecul ministrului-president austriac în afacerile Ungariei, — adecă în cestiunea tendinţelor de magiarisare a armatei. Şedinţa s’a ţinut anume spre acest scop şi era aşteptată cu mari speranţe de nouă punere la reson a impetuosului „diletant" austriac. Iadată după deschiderea şedinţei a interpelat în chestie deputatul Hodossy, căruia a răspuns imediat ministrul-president Tisza, respingând aserţiile lui Dr. Körber că concesiunile obţinute cu privire la validitatea limbi magiare în armată nu ar avea valoare definitivă și preste tot respingând orice amestec în afacerile Ungariei, care amestec totdăuna va avea față ’n față magiarimea întrega. Au secundat apoi dlui Tisza vr’o unsprezece deputați, car’ resultatul practic al acestor „înfierări“ la adresa austriacului “, că dieta a cheltuit eară o zi întregâ fără să fi întrat barem în continuarea desbaterii asupra proiectului despre contingentul de recruţi. Incolo, — cum zice „Alkotmány“ — „cele răsunate în dieta de Luni natural că nu însemnă triumful dlui Körber, dar’ nici al dlui Tisza. Cel mult atât pot să însemne, că dl Körber n a ajuns încă de desubt de tot, şi că dl Tisza n’a ajuns încă de tot deasupra“. De la conferenţele preoţeşti. (Conferenţa preoţască în Hanedóra).