Telegraful Român, 1921 (Anul 69, nr. 2-87)

1921-11-29 / nr. 82

dicând cuprinsul şi aprecieri scurte asupra fie­cărei cărţi. Disertaţia bine pregătită prezintă vast material pentru lectura de iarnă şi pentru bibliotecile parohiale. Sub impresiunea ei s’a făcut propuneri comitetului central de a distri­bui despărţămintelor cele mai bune cărţi reli­gioase spre recensiune şi pe baza rapoartelor a alcătui şi completa an de an o bună biblio­grafie religioasă. In afară de program conferenţă dă cu­vântul părintelui Aurel Nistor din Arpatac, a vorbit despre cooperaţii; expunerile sale au convins pe cei prezenţi că numai prin coope­raţie se poate regenera statul nostru şi în spe­cial lumea satelor sub raport material şi moral, — cooperaţia e cel mai bun mijloc de organizare care garantează un progres mai accelerat pe teren economic şi cultural. Tema: «Raportul sufletesc al preotului cu Mântuitorul» pregătită în scris ca meditaţie de fiecare preot, cu menirea de a se rosti liber de un membru designat momentan de conferenţă, a fost predată de preoţii Greceanu, Bucur, Bu­­zea, şi după o vie discuţie s-a stabilit că preo­tul trebue să f­e un raport permanent şi intim cu Mântuitorul ca ucenic, fiu şi reprezentant al acestuia; mijloacele prin care se poate sus­ţinea acest raport, sânt: rugăciunea, meditaţiu­nea şi citirea evangeliilor. Punctul următor: Dare de seamă a cer­curilor religoase despre activitatea lor colec­tivă şi a fiecărui preot în parte de la ultima con­ferenţă de toamnă încoace şi citirea predicilor mai de seamă intrate, fiind timpul înaintat, nu s’a putut pertracta cu răgaz nefiind tema pre­gătită de toate cercurile şi absentând unii preoţi. In urmă s’au stabilit temele pentru viitoa­rea conferenţă de primăvară, precum: 1. Mijloa­cele pentru deşteptarea şi întărirea conştiinţei religioase în popor; 2. Importanţa meditaţiilor şi a exerciţiilor spirituale; 3. Dare de seamă despre cursul, ce se va ţinea in Februarie la Sibiu; 4. După ce s’au făcut unele comunicări presidiale, conferenţă s’a încheiat cu convinge­rea unanimă a celor prezenţi că ea a adus folos şi spor sufletesc atât poporului, cât şi preoţi­­mii întrunite. ________ Raportor C. Brătianu, poate să dea fie deocamdată, în o colaborare transitorică cu celelalte partide po­litice ale unirei, ori fie, mai târziu şi numai sin­gur, atât parlamentul cât şi guvernul capabil de a face aceea mare şi urgentă operă de con­solidare de care ţara noastră acuma are marea şi urgenta necesitate»... şi că «ei, întemeietorii şi conducătorii organizaţiunii, numai ca mem­bri ai P. N. L. — aşa precum este el azi re­format şi adaptat trebuinţelor de azi ! — pot să fie şi să rămână atât nişte adevăraţi şi buni ardeleni cât şi, în acelaşi timp, şi cetăţeni sin­ceri şi devotaţi ai României Mari, împlinindu şi toate datorinţele civice faţă de neamul întregit şi faţă de ţara mărită»... După ce a ascultat, aplaudând de repe­­ţite ori, şi în fine aprobând întocmai atât ra­portul anual prezentat de dl Dr. Eugen Piso, cât şi expunerea situaţiunii politice pe care a făcut-o dl prof. I. V. Soricu, Congresul şi­ ales, prin aclamaţie şi cu mare însufleţire: a) Noul comitet judeţean, constătător din 42 membri precum şi din acei membri pe cari îi vor mai alege singuraticele organizaţiuni comunale; b) iar de preşed­ite al comitetului respective al organizaţiunii judeţene pe dl­­. Cl. Duca, bine­cunoscutul bărbat de stat şi fost ministru de repetite­ ori. Constituirea comitetului judeţan se va face în cea mai apropiată şedinţă a acestuia. In fine a ascultat şi votat la propune­rea dlui A. Boiu, tot cu unanimitate şi adresele de aderenţă şi devotament cătră dl Ioan I. C. Brătianu, şeful P. N. L. şi cătră dl­­. O Duca, noul preşedinte al organizaţiunii , precum şi frumoasa cuvântare prin care părintele asesor consistorial, Lazar Triteanu, şi-a făcut intrarea în organizaţia şi comitetul judeţean. Congresul după aceasta s’a închis, iar mem­brii lui au plecat acasă ducând convingerea că în curând se va produce o schimbare spre mai bine în trebile ţării. Raportorul Organizaţiunea naţional-liberală din oraşul şi judeţul Sibiu Membrii şi delegaţii acesteia s-au întrunit în număr considerabil, Vineri, la 25 Noemvrie a. c. în al doilea Congres judeţean al lor. Congresul a fost prezidat de dl Dr. N. Vecerdea care a făcut, în cuvântarea sa de des­chidere, şi constatările că întemeietorii, condu­cătorii, întocmai ca şi toţi ceilalţi membri ai acestei organizaţiuni, au fost şi sânt de convin­gerea tare că «dintre toate partidele politice, vechi şi noui din România­ Mare de azi, numai partidul Naţional Liberal condus de dl Ioan I. Antimisul dela Ioasaf era tipărit cu caractere cirilice 1680. Cam cu socoteală, că după acel 80 trebue să fie fost adaosă o literă, litera v, se lasă anul 1682. Pe Antimisul dela Atanasie e indicat anul 1690. După cifra din urmă e adaos ceva, dară nu se poate descifra, e șters. Chestiunea e deslegată. Formularele de Antimise se făceau din 10 în 10 ani, 1680, 1690, 1700, 1720, 1740, 1760, 1780 etc. Anii intercalări dela unul până la zece se scriau la darea Antimisului. Aşa a scris Ioasaf după 1680 un v 1682. Atanasie după 1690 a pus un n, 1698. Este deci acest Antimis unul dintre cele mai vechi, cari ni-a rămas şi cari s’a mai pă­strat. In colecţia mea acesta vine la locul al 3: Mitropolitul Ioasaf 1682, Mitropolitul Varlaam 1690 şi Atanasie 1698. La mitropolia noastră s’a deschis un museu bisericesc, anunţat în numărul 79 al ziarului nostru. E o întâmplare că azi mi-a căzut în mână Antimisul dela Atanasie. II vom aşeza în museu cu alte relicvii vechi, şi la vom păstra ca moştenire sfântă dela vechii noştri arhierei. Sibiu, 7 Noemvrie 1921. Mateiu Voileanu, asesor cons. TELEGRAFUL ROMAN Nr. 450/1921. Convocare Onorata preoţime a tractului protopopesc al Săliştei se convoacă prin aceasta la confe­rinţa preoţească, care va avea loc în comuna Tilişca la 30 Noemvrie st. v. (ziua sf. Andrei, cu următorul program: La 9 ore: săvârşirea sf. Liturgii în sobor. Parastas în memoria mitropolitului Andrei. Predică ocazională. Ora 11 a. m. Şedinţă confidenţială. 1. Deschiderea şedinţei. 2. Lucrarea: Raportul sufletesc al preotu­lui cu Mântuitorul. 3. Chestiuni bisericeşti-şcolare de actua­litate. Sălişte,­­la 12 Noemvrie 1921. Dr. Dumitru Borda protopop Notă: In aceeaşi zi d. a., îşi va ţinea desp. V. Sălişte al Asociaţiunii adunarea generală cu programul obişnuit şi o prelegere publică. Păcatele sociale şi remediul lor. Convocare Comitetul Reuniunii femeilor române din Sibiu, invită prin aceasta pe Onor, membri la a a doua adunare generală extraordinară care se va ţinea în 10 Decemvrie n. a. c. la ora 4 d. a. în localul Asociaţiunii, cu observarea, că de data aceasta se va ţinea conform statu­telor cu orce număr de membri ar fi prezenţi. Ordinea de zi: 1. Cumpărarea unei case tnde să fie in­stalată şcoala de menaj şi industrie casnică. 2. Eventuale propuneri. Sibiu, 28 Noemvrie 1921. Catinca A. Bârseanu, prezidentă. Au sosit la Librăria Arhidiecezană Sibiu, strada Măcelarilor Nr. 45 Noutăţi literare: povestiri, călătorii, cărţi pentru copii, medicale, pedagogice, economice, poveşti; diverse bi­blioteci ca: Biblioteca pentru toţi, Minervei, Căminul, Semănătorul, Scriitorii români, Steaua, Flacăra, Clipe de uitare, Scriitorii celebri, Foi volante, Pagini alese din scriitorii români. Biblioteca Universală Dela Reuniunea română de înmormântare din Sibiu Convocare Membrii reuniunii sânt chemaţi la adunarea generală ce se va ţinea Duminecă, 11 Decemvrie 1921 n. la ora 3 d. a. în localul Reuniunii meseriaşilor români (str. Brukental 17) cu următoarea Ordine de zi: 1. Raportul comitetului administrativ. 2. Raportul cassierului pe anii 1917—20, censurarea socotelilor și darea descărcării co­mitetului și cassierului pentru gestiunea ace­stor ani. 3. Modificarea statutului. 4. Alegerea comitetului administradiv. Se pune în vedere, că pentru a putea lua hotărâri cu privire la modificarea statutului, se cere prezența la adunare a cel puțin ani din to­talitatea membrilor. Comitetul administrativ. Ştirile zilei­­ Hirotonire. P. S. Sa Arhiereul nostru Ilarion a hirotonit în 26 Noemvrie n. a. c. întru diacon pe absolventul de teologie George Jurebiţă din Covasna. Predică în catedrală. Dumineca trecută a ţinut o frumoasă predică în catedrala noastră confesorul militar Ioan Dăncilă. Biblioteci pentru comune. Ministerul cul­telor a hotărât să înzestreze comunele din ju­deţul Murăş-Turda cu 126 biblioteci. Distribu­irea se face sub patronajul Maiestăţii Sale Regelui în ziua de 4 Decemvrie 1921. In ve­derea acestei serbări la Târgul Murăşului, se fac lucrările pregătitoare. O tipografie la mănăstirea de la Neamţ. Mănăstirea, scrie dl N. Iorga în N R., trebue să redevină factor cultural. «Mitropolitul Moldovei, părintele Pimen, care a stat de atâtea ori în fruntea iniţiativelor culturale, a înţeles aceasta. Prin îndemnul său, egumenul gloriosului lăcaş de la Neamţ a strâns fonduri însemnate pentru ca vechile teascuri să înceapă din nou a func­ţiona întru folosul sufletului românesc. Şi, după câte mi­­ s’a spus, nu va trece multă vreme şi vom vedea din­­nou cărţi cu frontispiciul nem­ţeanu Nu putem lăuda un de ajuns această faptă bună, şi credem că se vor găsi destui cam­ să dea direcţia cea mai bună acţiunii cul­turale care stă să inceapă». Declaraţiile de impozite se fac, — scriu ziarele din Bucureşti, — cu mare greutate. Până acum s’au făcut foarte puţine. Majoritatea de­claraţiilor, atât de complicate, depuse la percep­­torate şi la administraţiile financiare, sânt incom­plete. — Dacă aşa e în capitala ţării, ne putem închipui cum va fi în provincie.­­ Anastasia Toma, văduvă de protopres­­biter art. român, după grele şi îndelungate su­ferinţe a încetat din viaţă Marţi în 29 Noem­vrie 1921 la ora 21/1 dimineaţa. Rămăşiţele pă­­mânteşti se vor ridica din capela mortuară Joi în 1 Decemvrie ch­. la ora 3 p. m. şi se vor de­pune spre odihna de veci în cimitirul orăşenesc. Aviz. Se aduce la cunoştinţa tuturor acelora cari în fosta armată austro ungară au fost scu­tiţi de serviciul militar activ pe motivul că se vor face preoţi şi cari azi nu sânt preoţi sau cari au fost preoţi dar azi s’au aplicat în alte cariere, cari fac parte din comunile depe raza Cercului recrutare Sibiu să comunice cercului recrutare Sibiu, in scris până la 30/XI 1921, următoarele date: Numele şi Pronumele, gra­dul, anul naştere­, locul naşterei, dacă s’a pre­zentat la comisia de control şi posedă adeve­rinţă, în ce comuni, ultimul domiciliu, şi dacă au fost preoţi. Cei ce nu vor comunica aceste date, vor suferi rigorile legii. Podul peste Dunăre la Cernavoda, aruncat în aer în anul 1916, va fi redat circulațiunii cu ziua de 5 Decemvrie 1921. 3

Next