Telegraful Român, 1951 (Anul 99, nr. 1-42)
1951-01-01 / nr. 1-2
r TELEGRAFUL ROMÂN Cronica bisericească 1950 Congresul Păcii [Urmare din pag. 2] mocratic al acestei legislații, care continuă tradiția legăturii dintre poporul dreptcredincios și Biserică. Este de remarcat faptul că s’au fixat atribuțiie Patriarhului, imprimându-se astfel vieții bisericești un caracter mai unitar decât înainte. în întreg organismul Bisericii se simte o voință unitară, care coordonează activitatea și o conduce spre ținte precise și nicicând unitatea Sf. Sinod n’a fost mai deplină. Parohiile, celule ale Bisericii, sunt încadrate în această activitate unitară. Preoții au fost chemați la Cursurile de îndrumare și au discutat diferite probleme de actualitate în conferințele protopopești lunare. Astfel lucrarea lor a fost pusă în concordanță cu nouile împrejurări sociale. Viața cultic-liturgică s-a desfășurat nestingherită, cu participarea masivă a poporului credincios, care este antrenat să cunoască și să execute cântările bisericești. De asemenea activitatea Comitetelor parohiale este apreciabilă în unele parohii, atât pe teren caritativ, cât și pe teren bisericesc. Problema catehizației a fost rezolvată în ședința de toamnă a Sf Sinod, pe baza principiului combinării teoriei cu practica. Problema salarizării clerului a fost de asemenea soluționată și urmează ca preoții să aplice dispozițiunile date în conformitate cu realitățile parohiilor, ce le păstoresc. Centrele eparhiale au desvoltat o bogată activitate administrativă, culturală și bisericească. Institutele Teologice Universitare au continuat lucrarea de creștere a nouilor cadre bisericești, de îndrumare a clerului și activitatea teologică-științifică. Revistele: Biserica Ortodoxă Română, Studii Teologice, Ortodoxia și foile eparhiale apar cu colaborarea profesorilor acestor Institute. La fel cărțile care se tipăresc. Conferința profesorilor de Teologie, ținută la Dragoslavele, a pus bazele redactării Manualelor unice de Teologie pentru studenții Institutelor Teologice. Relațiile dintre Biserică și Stat s-au desvoltat pe aceleași direcții de colaborare. Statul acordă Bisericii sprijin economic și libertate in viața ei internă. Biserica, afară de activitatea ei religios-morală, conlucră la realizarea reformelor sociale, în special este evidentă conlucrarea Bisericii în lupta pentru pace. Preoții sunt în comitetele păcii. Biserica are ca reprezentant în Comitetul permanent al partizanilor păcii din R. P. R. pe I. P. S. Sebastian al Moldovei. Ea și-a spus cuvântul la Congresul Comitetelor păcii din București și la al doilea Congres Mondial al Partizanilor Păcii de la Varșovia. Sf. Sinod a îndemnat poporul dreptcredincios să semneze Apelul de la Stokholm, privitor la interzicerea armei atomice. S-a încheiat un adevărat act de alianță între Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Rusă, prin care ambele părți au luat hotărîrea de a acționa de acord întru apărarea păcii pe plan internațional, de a se informa unii pe alții despre toate măsurile interne cu privire la problema luptei pentru pace, de a chema pe credincioși la rugăciune fierbinte pentru pace și în general, de a organiza în proporții și mai mari acțiunea pentru apărarea păcii între credincioșii țărilor lor — „ducerea luptei pentru pace (fiind) una dintre cele mai importante misiuni ale Bisericii în timpul de față“. Trebue să amintim de asemenea prestigiul sporit al Bisericii Ortodoxe Române între celelalte Biserici ortodoxe surori. în acest sens este de remarcat vizita I. P. C. „Pacea nu se așteaptă, pacea se cucerește“ este lozinca Congresului Mondial al Partizanilor Păcii de la Varșovia, care stă scrisă pe stindardul milioanelor de luptători pentru o pace trainică în lume Congresul acesta a fost manifestarea voinței de pace a popoarelor lumii. în acest sens, în afară de Manifestul ce l-am publicat în Nr. 43—52/1950, Congresul a adoptat Apelul către O.N.U., indicându-i următoarele măsuri de luat pentru restabilirea și păstrarea păcii între toate țările, indiferent de sistemele lor sociale : 1. încetarea războiului din Coreea, Vietnam, intervenției armate din Formosa, care conțin în ele primejdia unui răsboiu mondial; 2 încheerea unui tratat de pace cu o Germanie unită și demilitarizată și cu Japonia și retragerea trupelor de ocupație din aceste două țări; 3. înlăturarea discriminărilor rasiale și dreptul popoarelor coloniale la libertate și independență; 4. definirea agresiunii ca intervenție armată a unui stat împotriva altui stat, indiferent sub ce pretext; 5. sancționarea penală a propagandei de războiu; 6. interzicerea necondiționată a tuturor tipurilor de arme atomice, bacteriologice și chimice, a gazelor otrăvitoare, a mjloacelor radioactive și a tuturor celorlalte mijloace de exterminare în massă — declararea drept criminal de războiu a guvernului care le va folosi primul — și reducerea progresivă, simultană și proporțională, de la o treime până la jumătate, a tuturor forțelor armate, toate acestea sub privegherea unui organ de control internațional; 7. restabilirea relațiilor comerciale și culturale normale între țări, etc. Totdeodată Congresul aduce la cunoștința O.N.U. că a instituit un Consiliu Mondial al Păcii, care cuprinde reprezentanți ai tuturor țărilor, fie că sunt membre ai O.N.U. fie că nu sunt. „Consiliul Mondial al Păcii va chema Organizația Națiunilor Unite să și îndeplinească în fapt angajamentele pe care și le-a asumat în legătură cu întărirea și desvoltarea colaborării pașnice între toate țările. El își va asuma înalta sarcină de a asigura o pace trainică și îndelungată care să corespundă intereselor vitale ale tuturor popoarelor“. Consiliul Mondial al Păcii va da omenirii încrederea că în ciuda greutăților existente, care nu trebuesc subestimate, el își va îndeplini misiunea pe care și-a asumat o“. .. Aceasta însemnează că „mai mult decât în O.N.U. popoarele își pun nădejdea în propria lor forță, în propria lor capacitate de a impune direct pacea, peste capul celor interesați în ațât arta și redesfănțuirea răsboiului“. Arhimandrit Vasile Samaha, ca trimis al I. P. S. Patriarh Alexandru al Antiohiei și decorarea din partea Patriarhiei de Antiohia a I. P. S. Patriarh Justinian și I. P. S. Nicolae al Ardealului. Un moment important este și hirotonirea primului episcop din America pentru Episcopia Ortodoxă autonomă română din Statele Unite, Canada și America de Sud. Prin aceasta s’a rezolvat o problemă care aștepta de mult o soluționare justă Anul 1950 e un an de comemorări și de vie activitate bisericeasca. Duhul veșnic viu al Bisericii face din ea nu o instituție anacronică, perimată, îmbătrânită ce trăește numai din amintiri, ci un organism viu în permanent progres, în permanentă creștere în conformitate cu împrejurările vieții. Viața merge înainte și Biserica nu poate sta pe loc. In acest progres pe liniile vieții se vădește vitalitatea Bisericii. Căci Iisus Hristos, care este Capul Bisericii, vrea ca lumea viață să aibă și mai mult viață să aibă.. T. R. Nr. 1—2 închiderea Cursurilor de îndrumare s. IX-a Miercuri 30 Noemvrie 1950 a avut loc în Aulă, după Doxologia din Capela Institutului, festivitatea închiderii Cursurilor de îndrumare preoțească seria IX a, de fața fiind: P. C. Vicar T. Belașcu, d. subdirector general Prundeanu, d. inspector Nistor, împuternicitul Ministerului Cultelor pe lângă Arhiepiscopia noastră, P. C. consilieri, corpul profesoral, preoții cursiști și studenții teologi. P. C. Rector N. Neaga arată scopul Cursurilor de îndrumare și atmosfera lor. Preotul este un apostol al lui Hristos, care lucrează în conformitate cu nevoile poporului dreptcredincios și cu năzuințele vremii. Nădăjduește că preoțimea carsistă va ști să aplice cu râvnă evanghelică nouile cunoștințe și nouile mijloace pastorale ce și le-a însușit. Mulțumește I. P. S. nostru Mitropolit Nicolae, d. Ministru Stanciu Stoian, P. C. Vicar T. Belașcu. Din partea preoților vorbește P. C. protopop Iuliu Man, care spune între altele următoarele : „Mărturisim cu toții că am respirat aer de bună mireasmă spirituală, învățături înălțătoare și am simțit tainicul glas al lui Hristos-Dumnezeu de a fi și a rămâne frații împreună, formând un tot indivizibil, pentru gloria lui Dumnezeu, slava sfintei Sale Biserici și binele poporului nostru dreptcredincios. Timpurile de adânci prefaceri sociale, justifică pe de altă parte prezența noastră aici, ca să scoatem din fântâna darului — Sfânta Evanghelie — lumini, forțe și arme noai duhovnicești, să devenim buni îndrumători spre binele și fericirea poporului nostru dreptcredincios din care ne-am născut, pentru care trăim, muncim și ne jertfim. Cu o mână în soarta cerului și cu alta înfiptă adânc în inima poporului, suntem ai poporului muncitor, înfrățindu-ne cu el, pentru a-1 ajuta să se ridice la o viață mai bună, fericită și mai omenească. în prima Duminecă după sosirea noastră aici, asistând la sf. Liturghie, mi s’a înfipt un gând cuvintele acelei Evanghelii: „între noi și între voi prăpastie mare s’a deschis“... Așa a fost în trecut. Iată, peste această prăpastie s’a pus punte: Crucea lui Hristos, unirea, dragostea și pacea Sa și cu toți am căutat cu hărnicie și bunăvoință, înțelegere și simțăminte curate, să nivelăm această prăpastie, în ajutor ne-a venit de două ori I. P. S. Mitropolit Nicolae, care prin înțelepciunea, bunătatea și știința sa, a pus „piatra din capul unghiului“ în mijlocul despărțiturii de ieri, ca să nu mai fie acel „între noi și între voi“, ci „Un Domn, o credință, un botez“, o Biserică mântuitoare , „între noi și între noi nu mai este nici o prăpastie!’ în zilele petrecute aici am căutat căile cele mai bune pentru pacea creștină cu toți și cu toate și astfel să restabilim între oameni echilibrul unei pacinice conviețuiri, căci dragoste fără pace, nu se poate; pace fără dragoste nu se poate dragoste și pace, fără dreptate socială, nu se poate“. Aducând omagiul preoțimi pentru I. P. S. nostru Mitropolit Nicolae, Consiliul arhiepiscopesc și corpul profesoral, P. C. I. Man asigură Onor. Minister al Cultelor „că preoții de pe meleagurile ardelene apreciază la justă valoare, munca de uriașe transformări sociale pentru binele poporului: școală, dispensar, bibliotecă, cămin cultural, lumină electrică ș. a. de care și preoțimea va beneficia și nu vom precupeți munca noastră precum n’am precupețit niciodată când a fost vorba de binele poporului, pentucă ea înseamnă bunăstare pentru toți, mulțumire, pace și întărirea scumpei noastre patrii. Republica Populară Română“. P. C. Vicar T. Belașcu, aduce binecuvân