Timpul, iulie 1876 (nr. 65-83)
1876-07-22 / nr. 82
TIMPUL Trebue sa arătăm acuma ca lucrarea comisiei este pe atât ilegală, cât și odipsa. Constituția a separat puterea judecátoresca de puterea legiuitóre. In darea în judecată a miniștrilor, Camera n’avea alt rol decât d’a acusa. N’avea nici dreptul, nici putința, nici imparțialitatea necesară pentru a împlini rolul de judecător, adică rolul de instructor. 1. Aceste doă funcțiuni sunt cu totul separate în tote legile nóstre. Procurorul, cărui legea ’i dă misiunea de acuzator, nu pate tot de o dată să fie și judecător de instrucție. Legea crede și cu drept cuvânt, că pasiunea d’a face să triumfe acusarea, îi va rădica ceva din nepărtinirea nedespărțită de cualitatea de judecător. Dacă acesta neîncredere a legei se justifică pentru ceștii ordinare și față cu un magistrat care n’are nici o ură contra acuzatului și nici un alt interes decât acela al legei și al societăței, cu cât acesta se justifică mai mult față cu nișce acuzatori cari nu sunt și nu pot fi desinteresați în ce știe, cari urmăresc o cestie politică în contra unor adversari politici și cari, în cazul cel mai favorabil,— adică când ar fi de bună credință, pot gândi că apără legea și constituția, pe când el nu resumă decât ure personale, ambiții nesatisfăcute și dorința d’a strivi un partid inamic sau un adversar politic. 2. A doa călcare a Constituției și a tuturor legilor este, că basa unei instrucții, adică d’a fi secretă și contradictorie, lipsesce anchetei parțiale a comisiei. Cine a verzut actele pe cari le produce în public? interesații au putut őre să le controleze, să le desmintă sau să le recunoscă, să le explice sau să le combată? Unde sunt tote garanțiile acuzatului, chiar ale celui mai criminal, a plastografului și omorâtorului? Tote acestea au lipsit, — și fără nici un interogator, fără nici o discuție, iată că insulta, acuzările și inculpările chiar cele mai desonorante în contra unor omeni onorabili cari n’au putut încă țlce nimic pentru apărarea lor, proclamate de la Tribună, respândite prin presă în tote unghiurile țârei și cunoscute chiar în străinătate. Dacă se vor dovedi neadeverate mai târziu? Cine va fi respinjător d’aceste calomnii îndrăsnețe, d’aceste neadevăruri înserătore? D-nii deputați ore ? Dar d-lor se vor piti îndărătul mandatului care’i face inviolabili. Iată clar că tote condițiile pentru a face o instrucție nepărtinitore, lipsesc, — și cea d’intemt de tote, adică desinteresarea în causă: Rolul Camerei se mărginea constituționalicesce, la darea în judecată, fără alte considerante. Comisia de acuzație trebuia mai târziu să formuleze ponturile și să înfățișeze probele, și justiția nepărtinitore să le controleze. Vai! de țările unde unii omeni au ajuns să fie părți și judecători ! Acolo s’a realisat idealul despotismului. Astfel convenția națională a Franciei, 1793, s’a decimat însăși. Vergnand, trimițend la morte pe Ludovic XVI, Danton pe Vergnand, Robespierre pe Danton, alta pe Robespierre, până când rata sângerândă s’a oprit încleștată de atâta sânge vărsat. Dar noi avem o constituție care nici sub o formă mai moderată nu permite asemenea persecuții și avem un Domnitor care a jurat pe deasa și este dator să chiame la respectul ei, partidele pe cari furia patimelor le-a făcut să se depărteze. Suntem siguri că acum ca totdeauna, își va îndeplini acesta sacră datorie, dacă nu, ceea ce nu ne permitem nici o data a « rede, vai de noi, — vai de țeră, — vai de densul! D. Manolache Costache trebue să triumfe, vexând atitudinea softalelor liberului regim, inaugurat de secta socialistă, cu care s’a cualisat d’impreună cu incoruptibilul d. M. Kogălniceanu, și cu naivul d. Vernescu. D. Epureanu ne-a spus într’o zi, că colegiul IV este o minciună, ne spusese însă mai de mult, când presenta în Adunare petițiunea de la Iași, că chiar constituțiunea nostră, în întregul ei, este o minciună; și de când a intrat în coalițiune și mai cu semn în minister, a făcut totul, cu colegii săi, ca să ne probeze că, în adevăr, regimul întreg politic este o fatală minciună. Daca ar fi numai atât, încă ,i-am putea consola, pentru că consciința publică va judeca dupe fapte, pe acei ce înșiși se judecă cu violențele și lașitatea lor. In adevăr, un regim care ia de pretext moralitatea publică și libertatea, și care nu face alt de ca să altereze caracterele, să violeze și să conrupă simțul public, prind la ordinea cjilei, persecuțiunea și prescripțiunea, ca în timpi de nefastă memorie din decadența republicei romane, și a republicelor francese, care în trei periade s’au semnalat prin cruzimile unor maniaci, un asemenea regim are să ajungă la aceleași triste și fatale resultate. r Adunarea spftalelor este îmbătată de succes, un scie ce face, n’are consciința, nici a datoriilor, nici a misiune sale. Condusă de varga magică a președintelui ei, conspirator de meserie,care s’a deprins cu dogma, că conspirațiunea, agitațiunea perpetuă și defrucțiunea, este o necesitate organică și de drept divină, se găseșce aruncată pe un pripor, pe care nu se pate popri; fatalmente trebue să cadă în prăpastie : discreditul și desconsiderațiunea îi vor fi lotul de câștig. Este o lege a naturii ca turba infectă să clocotescă și să elimine de tote elementele cu care nu se pute asimila. Miniștrii însă puși la cârma Statului, are nu au altă misiune decât să stea spectatori benevoli și să se spele pe mâini ca Pilat ? In setea de a elimina dupe scena politică, pe adversarii lor, adunații de la Mitropolie își propun darea în judecată a miniștrilor, care în curs de cinci ani au dat liniște tereî, au asigurat pacea căminurilor fiecăruia din noi, au lucrat pentru stabilitatea tronului, au atras asupra României interesul bine-voitor al Europei, au desvoltat relațiunile nóstre diplomatice și internaționale, au restabilit creditul public sdruncinat și au plătit enormele deficituri lăsate de un guvern despățat și de un altul trădător, cavi voia să se umorese tronul cu turburări de ulițe. Acestea sunt crimele guvernului Catargiu, care preocupat numai de a se pune pe o cale normală și regulată, nu s’a gândit la resburări și proscripțiuni; și pentru aceea astăzi, oposițiunea instalată la guvern, voeace să proscrie pe Catargiu și pe curagioșii săi colegi. D. Epureanu, scie mai bine decât oricare altul periculile care amenințau țara în acele momente, la 1871, pe când d-lul ruga, putem trice, cu lacremi, pe Catargiu și pe cei ialți colegi ai sai, să priimescă sarcina unei situațiuni rele și pline de pericole și -i îmbrâncea chiar, să nu purt la vremea - și astăzi, tot d. Epureanu provocatorul din 1871 al formărei ministerului Catargi, stătut în fața unor stupide declamațiuni și în fața sentinței fatidice a d-lui N. Ionescu, că prin darea în judecată a ministerului Catargi se face un act de înaltă suveranitate." Ah! nici acuma nu înțeleg d-nii miniștrii că, revoluțiunea bate din nou la ușa țării, cu gând de a deplasa suveranitatea și a o da pradă unor ușurieri politici de cea mai prostă plămadă ? Ah! domnilor miniștri! voi veniți și spuneți neferilor voștri că, guvernul nu se pute face acuzator. Și nu faceți nimic să întâmpinați o lovire ce se dă puterii executive și instituțiunilor țării? Sunteți atât de mult orbiți și paralizați de pasiune și de interese de gașcă, încât nu înțelegeți că veștejiți puterea pe care ați pus mâna? Căci în zadar vă veți agăța de cuvântul brut : responsabilitatea ministerială. Daca n’ați perdut, puterea cugetării și inteligența bunului simț, nu puteți să nu sciți că acesta responsabilitate se resolvă în statele constituționale prin căderea ministerului, politcicesce vorbind, iar sub punctul de vedere administrativ, miniștri nu pot fi responsabili decât individualmente pentru acte de malversațiune unde mijlocește o intențiune, de însușire și de folos personal condamnabil, nici o dată însă, pentru acte și măsuri administrative cari sunt în competința ministrului seu si cari se fac cu aprobarea corpurilor legiuitore. Trist roi jucați, d-lor miniștri, și in special dumneza,d-le Epurenu, daca credi că ești un abil jucător în politică precum esci la schah, mult te amăgesc!. Nici dumneza, nici d. Cogălnicenu, nici d. Vernescu liberul alegător, n’aveți antecedente destul de tari și vigurose, nici geniul politic al unui Bismark, ca să puteți juca fără pericol pentru țară și pentru monarhia nostră tânără, jocul, ce ați întreprins și în care vă împinge valoarea revoluționară. Atitudinea ce ați luat în acestă tristă croasadă, vă condamna a fi complici sau victime; ea dovedesce o slăbiciune radicală și o lipsă de virilitate. Ați vorbit mult și voi și complicii voștri de falsificarea listelor electorale, cu tote că dupe dânsele v’ați ales și vă dați astfel singuri palma de mandatari ai unor alegători falși, dar luați bine sema că, cu atitudinea vostră și cu politica ce inaugurați de împreună cu adunații voștrii, nu faceți alt decât să falsificați consciința publică, altoiți scepticismul în spirite, alterați insituțiunile, le discreditați, veți avea și trista onore de a infecta justiția țării, cu pasiuni politice, prin votul ce vă promiteți a da. Fiți bine încredințați însă, că, nu voi sunteți omeni cari aveți să judecați pre cei ce ați ținut pacea țării în timp de cinci ani, cu tote persecuțiunile ce ați provoca sau ați permite să se exercite contra lor; și singurul resultat ce puteți dobândi voi cu ai voștri, va fi o resburare personală pe cari lașitatea vostră nici vă permite a o mărturisi. Toți Filații se spală pe mâini de stropiturile de sânge, și fie ca vornicul vostru : „nu ne putem facc acusator! ”; dar istoria le reservă, drept resplată, reprobațiunea consciinții omenesci indignată. ADUNAREA DIN DELUL MITROPOLIEI Ședința de Marți, 20 Iulie, 1876 Ședința se deschide la ora 12 sub președința d-lui C. A. Rossetti, cu îndeplinirea formelor obicinuite. Sumarul ședinței precedente cetindu-se, se aproba. Se dă cetire comunicărilor. Se începe desbaterea resoluțiunilor din raportul comisiunea însărcinată cu formarea actului de punere sub acuzare a foștilor miniștri. D. Raportore voesce a da citire unei adrese trimise de d. Teodor Rosetti. D. Al. Gheorghiu. rugă pe Cameră a se uni împreună cu d-sa a nu se permite cetirea acestei adrese sau petițiune, căci dacă e o petițiune trebuia cetită cu cele alte o dată D. P. Grădiștenu, zice că acesta nu e o petițiune ci o adresă, prin care d. Rosetti cere să luminese pe Cameră de aceea ce i se impută. Dacă se refuză cetirea eî atunci va zice că acesta Cameră fuge de lumină. D. Voinov. N’am venit aci să ne facem advocații altora. D. P. Grădiștenu, ijice că acesta e o insultă, căci aci nu sunt advocați ci se face justiția D-sa rugă a se citi acea adresă. D. A. Stolojan,Jice că de erî se afla depus de d. Pantazi Ghica un amendament pentru a se da în judecată și d. Teodor Rosetti. Astfel este echitabil, omenos, a se refusa cetirea unei asemenea adrese ? D. președinte, dice că era țara și publicu spectator admira acestă Cameră prin des!aterea acestui act important, pe când astăziî.... judecați d-vostră. D. raportare dă cetire resoluțiunea prin care se acusă fostul prim ministru și ministru de interne, L. Catargi. D. I. Borldur-Lățescu, cere a se adaoge ca fapt de acuzare și faptul de omucidere cu voință făcut cu ocazia omorurile de la Alessandria. Se propune un amendament în acest sens. D. Giani,zice că nu e de opiniune a se considera raportul acesta ca definitiv. D-sa a observat că și articolele din lege nu sunt nemerite; faptele trebuesc arătate Curtei de Casațiune, pentru ca acea curte să formese în urmă un delict. D. Sturza, scice că dacă se va pune amendamente la aceste articole, comisiunea care se va numi și cari vor fi omeni speciali, ce vor avea de facut dacă nu d’a culege faptele și a aplica articolele cuvenite? Cestiunea care ne preocupa astaiji nu e altceva decât a căuta personele culpabile și faptele ce se impută. D. G. Mârzescu, dice că decă dăm în judecată trebue să formulăm bine motivele de acusare, d-sacjice să e mulțămit d-pe cum e format raportul de acusare. Se atribue d-lui L. Catargi că și-a însușit bani publici. D. Catargi a fi întrebuințat bani publici în mod ilegal, dar nu putem zice că și-ia însușit, și acesta fără a avea probe materiale pentru a dovedi. D. N. Voinov, «zice că faptul se comunică judecătorului și judecătorul îl califică. Astfel dar nu trebue a ne ocupa prea mult de a cualifica faptul, lăsând acesta judecătorului. De raportare în numele comisiunea nu putea să arate decât faptele principale, fapte car1 ’i au fost la îndemână. Aceste fapte se vor supune Curtea de casațiune și acea curte va aplica art. ce va crede de cuviință condamnând pe culpabil. D-sa rugă pe Adunarea nu desbate fiecare frasă și să propunem amendamente, să lăsăm ca comisiunea ce se va numi să adune tote faptele, și astfel să aprobăm raportul. D. R. Pătărlăgenu propune amendamentul prin care,Ilie d-sa, împacă pe toți deputații. Amendamentul e relativ la aceia ca tote faptele ce se vor mai descoperi să se adauge la faptele de acuzare. D. Pantazi Ghica dă cetire unui amendament prin care se propune a se arăta în raport și faptul de sinucidere. D-sa susține acest amendament. D. P Grădiștonu,fice că ar trebui să ne facem bine idee de rolul ce va avea comisiunea înaintea Curței de casațiune. Daca comisiunea va avea tote drepturile, d sadice, ca și d. Geaui, că tote amendamentele vor fi de prisos. Insă dacă comisiunea nu va avea aceste drepturi, trebue să se scie că nici un fapt nu se va mai putea adăuga raportului, când el va fi votat, și atunci se admite ideia de raportare. Insă dacă se admite cea dintâia, trebue să vedem daca și ministerul admite. Decă ministeriul T