Timpul, iulie 1892 (nr. 143-168)

1892-07-31 / nr. 168

ANUL AL PATRU­SPRE­ZECELEA. — NO. 168 EDIȚIA A­ DOUA ABONAMENTELE : n țară pe un an........................................40 le­ „ pe 6 luni.......................................20 lei „ pe 3 luni........................................10 lei Pentru streinătate, un an......................50 lei Redacția și Administrația 23. STRADA DOAMNEI,’ 23. Un exemplar 10 Bani III. CONSERVATORUL De două­zeci și șapte de ani a­­vem­ în București o instituțiune ce poarta numele pompos de con­servator de muzică, și de declama­­țiune, cu toate că este departe de a întruni condițiunile institu­­țiunilor analoge din străinătate, ci este numai o școală în care se învață principiile teoretice ale muzicei, câte­va instrumente și un singur curs de declamațiune pentru elevii ambelor sexe. Nu­mele ar fi fost însă indiferent dacă lipsurile instituțiunei s’ar fi com­plectat încetul cu încetul, în ur­ma fondărei ei. Dar și aci Statul a crezut că și-a îndeplinit dato­ria prevezend­ o sumă oare­care în budget și lăsând conservato­rul să meargă înainte, fără a se mai preocupa de desvoltarea lui, în proporțiune cu progresul celor­­l­alte ramuri ale activități pu­blice. Conservatorul este și as­tăzi aproape aceea ce a fost la fondarea lui și, cu toate aceste, i se cere de a scoate muzicanți și artiști dramatici ca acei cari ies din conservatoarele cele mari ale Europei. In fata părăsirei in care a fost lăsată, este chiar de mirat cum instituțiunea a dat roade destul de însemnate. Acei­­ cari critică unele neajunsuri, ce s’au manifestat, ^uită prea ușor că din conservatorul nostru, in­­complect cum este, au eșit în mu­zică și în arta dramatică artiști de frunte din cari unii fac onoa­­­­re neamului nostru în străină­tate, iar alții susțin cu cinste­­ scena națională. Conservatorul a­­ mai făcut servicii insemnate în­­ ce privește răspândirea artei mu­­zicale, procurând școalelor noastre profesori de muzică și de canto­­ și bisericelor noastre cântăreți și­­ coruri. Așa­dar, conservatorul, așa cum a fost fondat, și-a îndeplinit­­ scopul și de­sigur el s-ar fi des­­­­voltat încă mai mult, dacă guver­nele ar fi intervenit, diri când în­­ când, pentru a-1 complecta și a l înăRa la rangul ce merită intr’un­­ Stat de cultură. Indiferența Statului a avut și ’ j aci aproape aceleași efecte rele­­ pe care le-a avut la teatru, cu­­ deosebire că la conservator nea­ '■­junsurile nu erau atât de bătă­toare la ochi, căci lucrurile nu se petreceau în fața publicului și direcțiunea nu era paralizată, ca la teatru, de acțiunea egoistă și excluzivistă a unei societăți quasi­­inamovibile.Este absolut necesar ca auto­ritatea tutelară a instituțiunilor noastre de artă să se ocupe cu un interes mai viu de conserva­tor și să nu se mărginească a tri­mite numai la examenele anuale o comisiune care și ea nu face alt­ceva de­cât a asista la pro­­ducțiuni, a adresa ministrului câte un discurs de o banalitate proverbială și de a face raporturi ce rămân îngropate în cartoanele ministerului. De altmintrelea sunt și rapor­turi din partea direcțiunei con­servatorului care au aceeași soartă: ast­fel trec anii, nimic nu se face și conservatorul vegetează. De pildă, cine nu știe că clasa de declamații lasă mult de dorit. Cu toate meritele incontestabile ale profesorului, sunt multe nea­junsuri. Unde vezi aiurea ca e­­levii să-și aducă singuri bucățile pe care voiesc să le învețe ? Unde vezi ca profesorul să fie suplinit adese­ori de o persoană ce nu po­sedă nici una din însușirile ne­cesare pentru a preda cursul? Să trecem acum la lipsurile cele mai simțite. Înainte de toate, conservatorul are nevoie de un local propriu al său care să fie amenajat anume pentru scopul cărui este destinat El trebuie să cuprinză o mică sală de concert care să fie înzes­trată și cu o scenă împreună cu toate accesoriile necesare. El trebue o bibliotecă muzicală și dramatică. In partea muzicală lipsesc­ o clasă de ansamblu, atât pen­tru canto cât și pentru partea in­strumentală. Din această lipsă iz­­vorește sărăcia de muzicanți de orchestră, mai ales pentru unele instrumente de muzică, în­cât ve­dem că în fie­care an orchestra operei este silită a aduce instru­mentiști din străinătate. Tot din aceeași cauză, nu vedem la noi formându-se orchestre și coruri bune, precum le găsim în orașele cele mai mici ale Germaniei. Nu există o clasă de istorie a muzicei. S’a oferit acum câți­va ani un profesor gratis care a ți­nut cursul două ani cu cea mai mare exactitate, dar s’a găsit un ministru care a împins ura per­sonală până a suprima cursul din cauză de economie (?) Lipsește o clasă de dans, cu toate că este necesară pentru formarea unui balet și face parte din pro­gramul fie­cărui conservator. Predarea pianului este prea desvoltată in proporție cu cele­­l­alte obiecte de studiu. Clasele de piano servesc mai ales a forma elevi și eleve care nici nu se gân­desc a înveța muzica ca o mese­rie, ci numai ca un talent de plă­cere, ceea ce nu corespunde cu menirea adevărată a unui con­servator, care trebuie mai ales să facă ca arta muzicală să fie la în­demână claselor sărace.In partea dramatică lipsește. O clasă de declamație pentru femei; O clasă de istorie a artei dra­matice ; O clasă de mimică. Elevii car i­­eșind din conser­­vator, intră la teatru, perd mai mulți ani pentru a înveța să um­ble, să gesticuleze, să aibă o ți­nută pe scenă. Nefiind nici in­­curagiați, nici sfătuiți de către artiștii mai betrani, neexistând r» *»/*» ***. rt wi minî r­­ePnglo fooUmle ................. jurwi yuvum duuuaia JJHUJ/airt' torié, publicul plătitor este silit a asista la un șir de încercări, de debuturi, de reprezentații care sunt un fel de esamene și care n’ar trebui să fie tolerate pe scena principală a țetei. Un alt neajuns și mai mare este că teatrul național nu vine în ajutorul conservatorului. El angajază în adevăr pe elevii cari promit mai mult, dar ce folos, din moment ce îi ține ani întregi fără a i înveța nimic și fără a-i pune la încercări serioase și pro­porționate cu puterile lor. O altă greșeală care a prici­nuit și va pricinui încă mult rea conservatorului este părăsirea complectă a direcțiunei teatrului național a operei cântată în limba română Privească d-lor ce se fa­ce la Pesta, unde în câți­va ani s'a înjghebat o operă națională. Ei bine! Noi avem mult mai mari talente și cântăreți de­cât Ungurii, avem o limbă armo­nioasă ce se adaptă minunat muzicei , primele încercări au reușit de minune, și cu toate aceste, totul s-a părăsit în favoa­rea unei stagiuni de operă ita­liană dată unui impresariu pe două luni. Atunci, la ce servă conservatorul de muzică și clasa de canto, dacă elevii cari intră spre a studia nu au altă per­spectivă de­cât a pleca în străi­nătate? De aceea vedem că toate talentele se expatriază și nu se mai întorc în țară. In adevăr, direcțiunea a fost condusă la această greșală prin indiferența guvernelor care n’au­ voit să înțeleagă că este datoria Statului de a subvenționa cu ge­nerozitate o operă românească. Toate aceste lucruri trebuiesc studiate cu tot dinadinsul de oa­meni competenți și guvernul este dator să pregătească o reformă radicală a conservatorului pen­tru a face dintr’insul o adeve­rată instituțiune de artă. TELEGRAME Din parlamentul englez Londra, 10 August. Lordul Balfour, respunzând d-lui Gladstone la Camera comunelor, a zis că partidul care dorește separarea Irlandei nu se compune, de­cât în o parte a lui, din partizanii d-lui Gladstone. Răspunsurile acestui din urmă și cererile d-lui Mac­Carthy au fost foarte vagi. Mi­niștrii privesc viitorul cu încredere. Războiul cu Dahomey Rotonu, 10 August. Colonelul Dodds a început dri dimineață bombardarea întregii coaste dahomene. Ca­­noniera Talisman a bombardat Wydad, a­­visul Opale a bombardat Abomey și Kalavy, piața de Kotonu ajutată de două avisuri bom­bardă câmpia de Kotonu. 300 de oameni au eșit din Kotonu, o coloana­­ mai însemnată trebue să plece din Portonovo la Descame. Coloana eșită din Kotonu s-a întors după ce a dat foc mai multor sate, ea a întâlnit pe niște dahomeni ascunși, împușcăturile au ținut până seară. Francezii au avut doi ser­genți uciși și vr’o 10 trăgători răniți ușor. Se crede că dahot­enii au suferit mari pierderi. Numărul luptătorilor dahomeni se urcă la 4.000, cea mai mare parte armați cu puști Winchester. Minister în Japonia Yokohama. 10 August Ministerul și-a dat demisia; noul cabinet s’a format sub președenția lui Ito. Portofo­­foliul afacerilor străine s’a luat de către Mutu. Cholera Petersburg, 10 August. Oficial. Mortalitatea prin h­olera a scăzut în mod simțitor în cea mai mare parte a orașelor unde bântuia epidemia, dar ea con­tinuă în ținuturi. S’au observat niște cazuri la Vladimir. Francezii și Congo Paris, 10 August D. Ribot va respunde mâine la nota sta­tului Congo in privința recentelor incidente, el respinge arbitragiul. VINERI 31 IULIE (12 AUGUST) 1892 ANUNCIURI și INSERȚII: Linia 30 litere petit pag. IV.....................0,40 Reclame................. .111.....................1,50 ................. . II.....................2,50 In Paris anunciurile se primesc la Agenția Hawaii, 8 Place de la Bourse Redacția și Administrația 23, STRADA DOAMNEI. 23. Un exemplar IO Bani GESTIUNEA ROMÂNA în Transilvania și Ungaria In procesul ce a început să se poarte deja de mai bine de un an, în fața Europei culte, intre junimea studioasă română și cea ma­ghiară, asupra chestiunei române în Transilvania și Ungaria, se publică as­tăzi actul de sigur cel mai interesant și în același timp cel mai important pen­tru hotărîrea acestui proces în conștiința Europei nepărtinitoare: este replica ju­nimei academice din Transilvania și Ungaria la «respunsul dat de junimea academică maghiară * memoriului* stu­denților universitari din România. După primul strigăt de alarmă al ti­­nerimei universitare din București și Iași împotriva asupririlor la cari sunt su­puși frații noștri de sub coroana Sfân­tului Ștefan, după răspunsul tinerimei maghiare care a crezut de a sa datorie a stărui să desmintă aserțiunile scri­erii bucureștene, vine astăzi să-și spună cuvântul și tinerimea universitară ro­mână din Transilvania și Ungaria în a­­ceastă chestie, în care ca mai nainte de toate e atinsă și deci și competentă. Și ceea ce înalță cuvântul acesta al tinerimei din Transilvania și Ungaria la o valoare, s ar putea zice decizivă, în a­­cest proces, este rara obiectivitate cu care e conceput, este fericita inspirație pe care au avut-o autorii lui, de a se pune tot­deauna în cazul cel mai reü pentru dânșii, luptând numai cu arme luate chiar din arsenalul adversarilor, admițând și folosindu-se în cea mai mare parte de date culese din isvoare ma­ghiare. Ast­fel în partea istorică, — de­sigur cea mai puțin importantă, a chestiunea, căreia însă răspunsul maghiar i-a dat întinderea cea mai mare, fiind, fi­rește, mai accesibilă de tot felul de răs­tălmăciri, — replica citează autorii ma­ghiari ca Kemény József, Pesti Frigyes și chiar Rethy László, pentru a com­bate multe din aserțiunile junimei ma­ghiare. Tot ast­fel, în ce privește importanta chestiune a numărului Maghiarilor și Românilor în Ungaria, și Transilvania, pe când răspunsul junimei maghiare trecea înainte cu afirmarea îndrăzneață că: «dacă ne numărăm noi (Maghiarii) ne găsim tot nouă milioane...», — re­plica dovedește cu isvoare oficiale ma­ghiare că numărul Maghiarilor la 1884 era abia de 6.403.687, în care se nu­mărau și aproape toți cei 638.314 de evrei din Ungaria. Fabula cu cele nouă milioane s-a născut așa, că șovinistul statistician maghiar Keleti­ Klette, as­tăzi răposat, luând de bază cifra de la 1884, pe baza unor calcule de proba­bilitate ajunsese la rezultatul că până mai deunăzi cifra locuitorilor, vorbind ungurește, trebuia să se fi urcat la 8.200.000, cifră pe care junimea ma­ghiară s-a grăbit apoi a o rotunzi la nouă milioane. Replica arată însă că, a­­plicându-se calculele de probabilitate ale lui Klette și la cele­l­alte naționa­lități din Ungaria, s’ar ajunge la 7 mi­lioane cetățeni vorbind nemțește, 5 mi­lioane românește, etc. Tot sprijinindu-se, mai ales pe isvoare maghiare (cărți, broșuri, ziare), replica expune apoi un îmbelșugat material pen­tru a dovedi, că fuziunea Transilvaniei cu Ungaria s’a făcut in contra marei ma­jorități a locuitorilor Transilvaniei, că Românilor s’a creat o situație escep­­țională ca cetățeni alegători, că «legea de naționalității­, cu care tinerimea ma­ghiară laudă liberalismul maghiar, e o parodie, că instrucția publică e pusă de stat, în serviciul maghiarizării, literatura didactică română e persecutată, autono­mia bisericei române subminată. Românii sunt nedreptățiți în administrație, în justiție, li se tăgăduește dreptul de aso­­ciare, li se prigonește presa, etc. Câte­va capitole de la sfirșit ale re­­plicei se ocupă apoi cu : Sălbătăciile geandarmeriei maghiare față cu poporul românesc, sechestrarea averilor Româ­nilor grăniceri din ținutul Năsăudului, atitudinea societăței maghiare față de conlocuitorii ei Români, fanatismul pre­sei maghiare față de naționalități, — în sfirșit despre asuprirea celor­l­alte na­țiuni nemaghiare și despre fabula Daco- României stridente, încă odată repetăm, în toată expune­rea acestora, replica prezintă un mate­rial cum nu se poate mai bogat de do­vezi indiscutabile adunate în partea lor covârșitoare din isvoarele cele mai pur maghiare. Nu credem că s’ar fi putut un rechi­­zitoriu mai sdrobitor împotrivă sistemului de împilare națională din jumătatea de dincoace a imperiului Habsburgic, de­cât această rece, dar strânsă și nemi­loasă expunere de fapte, fapte și iar fapte. Dacă și până­­ acum n’a prea fost, dina acest cuvânt, credem că și mai puțină îndoială ar mai putea să fie despre tri­umful definitiv, în conștiința tuturor oa­menilor luminați și nepărtinitori din Europa, a cauzei apărate de replica ti­nerimei universitare române din Unga­ria și Transilvania, cauză care este a tuturor Românilor, rir la nord de Tren-cian, «Munții Ce­h­ului» și la sud de Kuen-Iün. Râul Tarim străbate acest basin în direc­ția de la apus la răsărit, și se varsă intr’un lac din pustia Gobi. Apro­­piindu-se șirurile de munți Tien-Cian și Kuen-lan spre apus, incu­d bazi­­nul Tarim și, teritoriul unde se în­tâlnesc aceste două sisteme de munți, se numește Pamir. Până la acest te­ri­toriu ajung și munții Karakoram și Himalaya. Pamir e un cuvânt turco-tatar și însemnează­­ sălbăticie nelocuită. In limba nomazilor, cari rătăcesc prin prej­urul ei, ea se num­ește Bam­i-du­­niah, acoperișul lamei. Pamirul e în adevăr unul din cele mai înalte pla­touri din lume, având o înălțime mijlocie de peste 4000 de metri. In iulie lacurile sunt încă înghețate aci și aerul e atât de rar, în­cât cei ne­­obicinuiți încă cu focul trebue să sângere prin pori. Numai pe ici pe colo crește ceva iarbă și prăpăstiile ce se deschid pe sub cărări sunt nenumărate. Petecile de pământ locuibile in Pa­mir, fiind foarte puține, țara nici n’are locuitori omenești stabili. Nu­mai Kara Kirghiziî, nomazi, își pasc turmele pe ici pe colo. Regnul ani­mal însă e destul de bine reprezintat. Pamirul era și in vechea antichi­tate însemnat pentru comerciu ; co­mercianți romani 11 strabateau deja în calea lor spre Indii ; în timpul mai nou Rușii și Englezii 1-au străbă­tut în toate direcțiile. Cu intenții de cucerire, Rușii au pășit pentru întâia oară la 1876, sub Scobeief,pe teritoriul Pamirului. «Ge­neralul alb» a trebuit să se retragă atunci fără ispravă. Dar pe urmele lui Rușii stăruind, ajung în sfirșit azi să și vază ținta împlinită. Așa sa mai întâmplat tot în Asia de mijloc, cu Geok, Tepe și Merv. Așa se în­tâmplă azi și cu Pamirul. 4 Eastern RUȘII IN ASIA Pamirul. Situația-T geografică și însemnăta­tea-­ strategică și comercială.— O scurtă descriere.— Succesele Rușilor în A­­sia de mijloc. Se pare că de astă dată «chestia Pa­mirului» revenită la ordinea zilei, are să se rezolve în favorul dorin­țelor rusești : teritoriul­­ va remânea ocupat de oaspeții de la nord, spo­rind cu o nouă bucățică vastul im­periu al Țarilor. In acest chip, acest imperiu ajunge în sfirșit în vecină­tatea atât de dorită a granițelor In­diei. Pamirul, țara în sine, care are o întindere ceva mai mare de­cât a României, nu posedă nimic ce să poată ațîța într’un vecin dorința d’a o cuceri cu prețul unui singur sol­dat măcar. Nu e nici roditoare, nici nu posedă comori ascunse în pământ. Poziția Pamirului însă e importantă din punct de vedere strategic și co­mer­cial. Situația acestei țeri e definită de geograful Wilhelm­­ Geiger în chipul următor: Partea apusană a imperiului chinezesc formează un basm­ târziu­ ----------------------------------------— 1847 ARDEREA BUCUREȘTILOR (Urmare) In vreme ce o asemenea cumplită fatalitate ar trebui să insufle jale și compătimire în toate sufletele și să le facă a aduce ajutor, s’au găsit fi­ințe ticăloase, depărtate de Dumne­zeire și de ori­ ce sentiment de iu­bire de oameni,care au îndrăznit, fără să se cutremure, a’și însuși din lu­crurile ce scăpaseră de flăcări, ba încă a voi să puie și foc la locuri fe­rite de această nenorocire. M. S. Vodă spre a stăvili asemenea satanice por­niri, care covîrșesc orî­ce faptă tâlhă­rească, a dat luminatele două ofițuri ce se arată mai la vale. Pe lângă ajutoarele ce M. S. a chib­zuit a se face din casele publice, pre­cum se va vedea în oficiul privitor la această pricină, s’a deschis și o subscripție mare, în capul căreia, deo­sebit de ajutoarele ce nu încetează a face în parte, s’a pus M­S. cu suma 6000 galbeni. Acum este vremea ca toată suflarea să se întreacă a aduce prinosul ei la această filantropică jertfă. Redacția este încredințată că va fi silită să-și îndoiască coloanele ca să poată publica cu lacrămi de mulțumire asemenea fapte care, deo­sebit de recunoștința ce vor trage din partea nenorociților mângâiați, se vor sui la scaunul celui a­tot­puternic ca o tămâie solitoare pentru sufletele celor ce se vor arâta cu milostivire. Acestea sunt generalitățile nenoro­cite­ de care astă­zi geme Capitala noastră. Pagubele și ticăloșia jertfe­lor ei sunt mai presus de ori­ce des­criere. In nun­ele Dumnezeire! care ne po­runcește să ne iubim ca niște frați; în numele pătimașei omeniri care cu lacrimi adastă ușurare la asemenea pă­trunzătoare chinuri; în numele a ori­ce fie­care are mai sfânt și mai scump în lume, veniți fraților, de toate re­ligiile și de toate neamurile, să șter­gem lacrimile acestor nenorociți și să -i scoatem din desnădăjduirea ș­i din omorîtoarea poziție întru care se află cufundați. Redacția Vestitorului va primi cu bucurie și cu recunoștință ajutoarele ce i se vor trimite, și se va grăbi a le da comitetului ce se va întocmi spre acest sfirșit și a trimbița nu­mele făcătorilor de bine.

Next