Timpul, iulie 1892 (nr. 143-168)
1892-07-31 / nr. 168
ANUL AL PATRUSPREZECELEA. — NO. 168 EDIȚIA A DOUA ABONAMENTELE : n țară pe un an........................................40 le „ pe 6 luni.......................................20 lei „ pe 3 luni........................................10 lei Pentru streinătate, un an......................50 lei Redacția și Administrația 23. STRADA DOAMNEI,’ 23. Un exemplar 10 Bani III. CONSERVATORUL De douăzeci și șapte de ani avem în București o instituțiune ce poarta numele pompos de conservator de muzică, și de declamațiune, cu toate că este departe de a întruni condițiunile instituțiunilor analoge din străinătate, ci este numai o școală în care se învață principiile teoretice ale muzicei, câteva instrumente și un singur curs de declamațiune pentru elevii ambelor sexe. Numele ar fi fost însă indiferent dacă lipsurile instituțiunei s’ar fi complectat încetul cu încetul, în urma fondărei ei. Dar și aci Statul a crezut că și-a îndeplinit datoria prevezend o sumă oarecare în budget și lăsând conservatorul să meargă înainte, fără a se mai preocupa de desvoltarea lui, în proporțiune cu progresul celorlalte ramuri ale activități publice. Conservatorul este și astăzi aproape aceea ce a fost la fondarea lui și, cu toate aceste, i se cere de a scoate muzicanți și artiști dramatici ca acei cari ies din conservatoarele cele mari ale Europei. In fata părăsirei in care a fost lăsată, este chiar de mirat cum instituțiunea a dat roade destul de însemnate. Acei cari critică unele neajunsuri, ce s’au manifestat, ^uită prea ușor că din conservatorul nostru, incomplect cum este, au eșit în muzică și în arta dramatică artiști de frunte din cari unii fac onoare neamului nostru în străinătate, iar alții susțin cu cinste scena națională. Conservatorul a mai făcut servicii insemnate în ce privește răspândirea artei muzicale, procurând școalelor noastre profesori de muzică și de canto și bisericelor noastre cântăreți și coruri. Așadar, conservatorul, așa cum a fost fondat, și-a îndeplinit scopul și desigur el s-ar fi desvoltat încă mai mult, dacă guvernele ar fi intervenit, diri când în când, pentru a-1 complecta și a l înăRa la rangul ce merită intr’un Stat de cultură. Indiferența Statului a avut și ’ j aci aproape aceleași efecte rele pe care le-a avut la teatru, cu deosebire că la conservator nea '■junsurile nu erau atât de bătătoare la ochi, căci lucrurile nu se petreceau în fața publicului și direcțiunea nu era paralizată, ca la teatru, de acțiunea egoistă și excluzivistă a unei societăți quasiinamovibile.Este absolut necesar ca autoritatea tutelară a instituțiunilor noastre de artă să se ocupe cu un interes mai viu de conservator și să nu se mărginească a trimite numai la examenele anuale o comisiune care și ea nu face altceva decât a asista la producțiuni, a adresa ministrului câte un discurs de o banalitate proverbială și de a face raporturi ce rămân îngropate în cartoanele ministerului. De altmintrelea sunt și raporturi din partea direcțiunei conservatorului care au aceeași soartă: astfel trec anii, nimic nu se face și conservatorul vegetează. De pildă, cine nu știe că clasa de declamații lasă mult de dorit. Cu toate meritele incontestabile ale profesorului, sunt multe neajunsuri. Unde vezi aiurea ca elevii să-și aducă singuri bucățile pe care voiesc să le învețe ? Unde vezi ca profesorul să fie suplinit adeseori de o persoană ce nu posedă nici una din însușirile necesare pentru a preda cursul? Să trecem acum la lipsurile cele mai simțite. Înainte de toate, conservatorul are nevoie de un local propriu al său care să fie amenajat anume pentru scopul cărui este destinat El trebuie să cuprinză o mică sală de concert care să fie înzestrată și cu o scenă împreună cu toate accesoriile necesare. El trebue o bibliotecă muzicală și dramatică. In partea muzicală lipsesc o clasă de ansamblu, atât pentru canto cât și pentru partea instrumentală. Din această lipsă izvorește sărăcia de muzicanți de orchestră, mai ales pentru unele instrumente de muzică, încât vedem că în fiecare an orchestra operei este silită a aduce instrumentiști din străinătate. Tot din aceeași cauză, nu vedem la noi formându-se orchestre și coruri bune, precum le găsim în orașele cele mai mici ale Germaniei. Nu există o clasă de istorie a muzicei. S’a oferit acum câțiva ani un profesor gratis care a ținut cursul două ani cu cea mai mare exactitate, dar s’a găsit un ministru care a împins ura personală până a suprima cursul din cauză de economie (?) Lipsește o clasă de dans, cu toate că este necesară pentru formarea unui balet și face parte din programul fiecărui conservator. Predarea pianului este prea desvoltată in proporție cu celelalte obiecte de studiu. Clasele de piano servesc mai ales a forma elevi și eleve care nici nu se gândesc a înveța muzica ca o meserie, ci numai ca un talent de plăcere, ceea ce nu corespunde cu menirea adevărată a unui conservator, care trebuie mai ales să facă ca arta muzicală să fie la îndemână claselor sărace.In partea dramatică lipsește. O clasă de declamație pentru femei; O clasă de istorie a artei dramatice ; O clasă de mimică. Elevii car ieșind din conservator, intră la teatru, perd mai mulți ani pentru a înveța să umble, să gesticuleze, să aibă o ținută pe scenă. Nefiind nici incuragiați, nici sfătuiți de către artiștii mai betrani, neexistând r» *»/*» ***. rt wi minî rePnglo fooUmle ................. jurwi yuvum duuuaia JJHUJ/airt' torié, publicul plătitor este silit a asista la un șir de încercări, de debuturi, de reprezentații care sunt un fel de esamene și care n’ar trebui să fie tolerate pe scena principală a țetei. Un alt neajuns și mai mare este că teatrul național nu vine în ajutorul conservatorului. El angajază în adevăr pe elevii cari promit mai mult, dar ce folos, din moment ce îi ține ani întregi fără a i înveța nimic și fără a-i pune la încercări serioase și proporționate cu puterile lor. O altă greșeală care a pricinuit și va pricinui încă mult rea conservatorului este părăsirea complectă a direcțiunei teatrului național a operei cântată în limba română Privească d-lor ce se face la Pesta, unde în câțiva ani s'a înjghebat o operă națională. Ei bine! Noi avem mult mai mari talente și cântăreți decât Ungurii, avem o limbă armonioasă ce se adaptă minunat muzicei , primele încercări au reușit de minune, și cu toate aceste, totul s-a părăsit în favoarea unei stagiuni de operă italiană dată unui impresariu pe două luni. Atunci, la ce servă conservatorul de muzică și clasa de canto, dacă elevii cari intră spre a studia nu au altă perspectivă decât a pleca în străinătate? De aceea vedem că toate talentele se expatriază și nu se mai întorc în țară. In adevăr, direcțiunea a fost condusă la această greșală prin indiferența guvernelor care n’au voit să înțeleagă că este datoria Statului de a subvenționa cu generozitate o operă românească. Toate aceste lucruri trebuiesc studiate cu tot dinadinsul de oameni competenți și guvernul este dator să pregătească o reformă radicală a conservatorului pentru a face dintr’insul o adeverată instituțiune de artă. TELEGRAME Din parlamentul englez Londra, 10 August. Lordul Balfour, respunzând d-lui Gladstone la Camera comunelor, a zis că partidul care dorește separarea Irlandei nu se compune, decât în o parte a lui, din partizanii d-lui Gladstone. Răspunsurile acestui din urmă și cererile d-lui MacCarthy au fost foarte vagi. Miniștrii privesc viitorul cu încredere. Războiul cu Dahomey Rotonu, 10 August. Colonelul Dodds a început dri dimineață bombardarea întregii coaste dahomene. Canoniera Talisman a bombardat Wydad, avisul Opale a bombardat Abomey și Kalavy, piața de Kotonu ajutată de două avisuri bombardă câmpia de Kotonu. 300 de oameni au eșit din Kotonu, o coloana mai însemnată trebue să plece din Portonovo la Descame. Coloana eșită din Kotonu s-a întors după ce a dat foc mai multor sate, ea a întâlnit pe niște dahomeni ascunși, împușcăturile au ținut până seară. Francezii au avut doi sergenți uciși și vr’o 10 trăgători răniți ușor. Se crede că dahotenii au suferit mari pierderi. Numărul luptătorilor dahomeni se urcă la 4.000, cea mai mare parte armați cu puști Winchester. Minister în Japonia Yokohama. 10 August Ministerul și-a dat demisia; noul cabinet s’a format sub președenția lui Ito. Portofofoliul afacerilor străine s’a luat de către Mutu. Cholera Petersburg, 10 August. Oficial. Mortalitatea prin holera a scăzut în mod simțitor în cea mai mare parte a orașelor unde bântuia epidemia, dar ea continuă în ținuturi. S’au observat niște cazuri la Vladimir. Francezii și Congo Paris, 10 August D. Ribot va respunde mâine la nota statului Congo in privința recentelor incidente, el respinge arbitragiul. VINERI 31 IULIE (12 AUGUST) 1892 ANUNCIURI și INSERȚII: Linia 30 litere petit pag. IV.....................0,40 Reclame................. .111.....................1,50 ................. . II.....................2,50 In Paris anunciurile se primesc la Agenția Hawaii, 8 Place de la Bourse Redacția și Administrația 23, STRADA DOAMNEI. 23. Un exemplar IO Bani GESTIUNEA ROMÂNA în Transilvania și Ungaria In procesul ce a început să se poarte deja de mai bine de un an, în fața Europei culte, intre junimea studioasă română și cea maghiară, asupra chestiunei române în Transilvania și Ungaria, se publică astăzi actul de sigur cel mai interesant și în același timp cel mai important pentru hotărîrea acestui proces în conștiința Europei nepărtinitoare: este replica junimei academice din Transilvania și Ungaria la «respunsul dat de junimea academică maghiară * memoriului* studenților universitari din România. După primul strigăt de alarmă al tinerimei universitare din București și Iași împotriva asupririlor la cari sunt supuși frații noștri de sub coroana Sfântului Ștefan, după răspunsul tinerimei maghiare care a crezut de a sa datorie a stărui să desmintă aserțiunile scrierii bucureștene, vine astăzi să-și spună cuvântul și tinerimea universitară română din Transilvania și Ungaria în această chestie, în care ca mai nainte de toate e atinsă și deci și competentă. Și ceea ce înalță cuvântul acesta al tinerimei din Transilvania și Ungaria la o valoare, s ar putea zice decizivă, în acest proces, este rara obiectivitate cu care e conceput, este fericita inspirație pe care au avut-o autorii lui, de a se pune totdeauna în cazul cel mai reü pentru dânșii, luptând numai cu arme luate chiar din arsenalul adversarilor, admițând și folosindu-se în cea mai mare parte de date culese din isvoare maghiare. Astfel în partea istorică, — desigur cea mai puțin importantă, a chestiunea, căreia însă răspunsul maghiar i-a dat întinderea cea mai mare, fiind, firește, mai accesibilă de tot felul de răstălmăciri, — replica citează autorii maghiari ca Kemény József, Pesti Frigyes și chiar Rethy László, pentru a combate multe din aserțiunile junimei maghiare. Tot astfel, în ce privește importanta chestiune a numărului Maghiarilor și Românilor în Ungaria, și Transilvania, pe când răspunsul junimei maghiare trecea înainte cu afirmarea îndrăzneață că: «dacă ne numărăm noi (Maghiarii) ne găsim tot nouă milioane...», — replica dovedește cu isvoare oficiale maghiare că numărul Maghiarilor la 1884 era abia de 6.403.687, în care se numărau și aproape toți cei 638.314 de evrei din Ungaria. Fabula cu cele nouă milioane s-a născut așa, că șovinistul statistician maghiar Keleti Klette, astăzi răposat, luând de bază cifra de la 1884, pe baza unor calcule de probabilitate ajunsese la rezultatul că până mai deunăzi cifra locuitorilor, vorbind ungurește, trebuia să se fi urcat la 8.200.000, cifră pe care junimea maghiară s-a grăbit apoi a o rotunzi la nouă milioane. Replica arată însă că, aplicându-se calculele de probabilitate ale lui Klette și la celelalte naționalități din Ungaria, s’ar ajunge la 7 milioane cetățeni vorbind nemțește, 5 milioane românește, etc. Tot sprijinindu-se, mai ales pe isvoare maghiare (cărți, broșuri, ziare), replica expune apoi un îmbelșugat material pentru a dovedi, că fuziunea Transilvaniei cu Ungaria s’a făcut in contra marei majorități a locuitorilor Transilvaniei, că Românilor s’a creat o situație escepțională ca cetățeni alegători, că «legea de naționalității, cu care tinerimea maghiară laudă liberalismul maghiar, e o parodie, că instrucția publică e pusă de stat, în serviciul maghiarizării, literatura didactică română e persecutată, autonomia bisericei române subminată. Românii sunt nedreptățiți în administrație, în justiție, li se tăgăduește dreptul de asociare, li se prigonește presa, etc. Câteva capitole de la sfirșit ale replicei se ocupă apoi cu : Sălbătăciile geandarmeriei maghiare față cu poporul românesc, sechestrarea averilor Românilor grăniceri din ținutul Năsăudului, atitudinea societăței maghiare față de conlocuitorii ei Români, fanatismul presei maghiare față de naționalități, — în sfirșit despre asuprirea celorlalte națiuni nemaghiare și despre fabula Daco- României stridente, încă odată repetăm, în toată expunerea acestora, replica prezintă un material cum nu se poate mai bogat de dovezi indiscutabile adunate în partea lor covârșitoare din isvoarele cele mai pur maghiare. Nu credem că s’ar fi putut un rechizitoriu mai sdrobitor împotrivă sistemului de împilare națională din jumătatea de dincoace a imperiului Habsburgic, decât această rece, dar strânsă și nemiloasă expunere de fapte, fapte și iar fapte. Dacă și până acum n’a prea fost, dina acest cuvânt, credem că și mai puțină îndoială ar mai putea să fie despre triumful definitiv, în conștiința tuturor oamenilor luminați și nepărtinitori din Europa, a cauzei apărate de replica tinerimei universitare române din Ungaria și Transilvania, cauză care este a tuturor Românilor, rir la nord de Tren-cian, «Munții Cehului» și la sud de Kuen-Iün. Râul Tarim străbate acest basin în direcția de la apus la răsărit, și se varsă intr’un lac din pustia Gobi. Apropiindu-se șirurile de munți Tien-Cian și Kuen-lan spre apus, incud bazinul Tarim și, teritoriul unde se întâlnesc aceste două sisteme de munți, se numește Pamir. Până la acest teritoriu ajung și munții Karakoram și Himalaya. Pamir e un cuvânt turco-tatar și însemnează sălbăticie nelocuită. In limba nomazilor, cari rătăcesc prin prejurul ei, ea se numește Bami-duniah, acoperișul lamei. Pamirul e în adevăr unul din cele mai înalte platouri din lume, având o înălțime mijlocie de peste 4000 de metri. In iulie lacurile sunt încă înghețate aci și aerul e atât de rar, încât cei neobicinuiți încă cu focul trebue să sângere prin pori. Numai pe ici pe colo crește ceva iarbă și prăpăstiile ce se deschid pe sub cărări sunt nenumărate. Petecile de pământ locuibile in Pamir, fiind foarte puține, țara nici n’are locuitori omenești stabili. Numai Kara Kirghiziî, nomazi, își pasc turmele pe ici pe colo. Regnul animal însă e destul de bine reprezintat. Pamirul era și in vechea antichitate însemnat pentru comerciu ; comercianți romani 11 strabateau deja în calea lor spre Indii ; în timpul mai nou Rușii și Englezii 1-au străbătut în toate direcțiile. Cu intenții de cucerire, Rușii au pășit pentru întâia oară la 1876, sub Scobeief,pe teritoriul Pamirului. «Generalul alb» a trebuit să se retragă atunci fără ispravă. Dar pe urmele lui Rușii stăruind, ajung în sfirșit azi să și vază ținta împlinită. Așa sa mai întâmplat tot în Asia de mijloc, cu Geok, Tepe și Merv. Așa se întâmplă azi și cu Pamirul. 4 Eastern RUȘII IN ASIA Pamirul. Situația-T geografică și însemnătatea- strategică și comercială.— O scurtă descriere.— Succesele Rușilor în Asia de mijloc. Se pare că de astă dată «chestia Pamirului» revenită la ordinea zilei, are să se rezolve în favorul dorințelor rusești : teritoriul va remânea ocupat de oaspeții de la nord, sporind cu o nouă bucățică vastul imperiu al Țarilor. In acest chip, acest imperiu ajunge în sfirșit în vecinătatea atât de dorită a granițelor Indiei. Pamirul, țara în sine, care are o întindere ceva mai mare decât a României, nu posedă nimic ce să poată ațîța într’un vecin dorința d’a o cuceri cu prețul unui singur soldat măcar. Nu e nici roditoare, nici nu posedă comori ascunse în pământ. Poziția Pamirului însă e importantă din punct de vedere strategic și comercial. Situația acestei țeri e definită de geograful Wilhelm Geiger în chipul următor: Partea apusană a imperiului chinezesc formează un basm târziu ----------------------------------------— 1847 ARDEREA BUCUREȘTILOR (Urmare) In vreme ce o asemenea cumplită fatalitate ar trebui să insufle jale și compătimire în toate sufletele și să le facă a aduce ajutor, s’au găsit ființe ticăloase, depărtate de Dumnezeire și de ori ce sentiment de iubire de oameni,care au îndrăznit, fără să se cutremure, a’și însuși din lucrurile ce scăpaseră de flăcări, ba încă a voi să puie și foc la locuri ferite de această nenorocire. M. S. Vodă spre a stăvili asemenea satanice porniri, care covîrșesc orîce faptă tâlhărească, a dat luminatele două ofițuri ce se arată mai la vale. Pe lângă ajutoarele ce M. S. a chibzuit a se face din casele publice, precum se va vedea în oficiul privitor la această pricină, s’a deschis și o subscripție mare, în capul căreia, deosebit de ajutoarele ce nu încetează a face în parte, s’a pus MS. cu suma 6000 galbeni. Acum este vremea ca toată suflarea să se întreacă a aduce prinosul ei la această filantropică jertfă. Redacția este încredințată că va fi silită să-și îndoiască coloanele ca să poată publica cu lacrămi de mulțumire asemenea fapte care, deosebit de recunoștința ce vor trage din partea nenorociților mângâiați, se vor sui la scaunul celui atotputernic ca o tămâie solitoare pentru sufletele celor ce se vor arâta cu milostivire. Acestea sunt generalitățile nenorocite de care astăzi geme Capitala noastră. Pagubele și ticăloșia jertfelor ei sunt mai presus de orice descriere. In nunele Dumnezeire! care ne poruncește să ne iubim ca niște frați; în numele pătimașei omeniri care cu lacrimi adastă ușurare la asemenea pătrunzătoare chinuri; în numele a orice fiecare are mai sfânt și mai scump în lume, veniți fraților, de toate religiile și de toate neamurile, să ștergem lacrimile acestor nenorociți și să -i scoatem din desnădăjduirea și din omorîtoarea poziție întru care se află cufundați. Redacția Vestitorului va primi cu bucurie și cu recunoștință ajutoarele ce i se vor trimite, și se va grăbi a le da comitetului ce se va întocmi spre acest sfirșit și a trimbița numele făcătorilor de bine.