Timpul, aprilie 1990 (Anul 1, nr. 76-95)
1990-04-01 / nr. 76
ZIAR SOCAL-RÖLI NOCULI URAL INDEPENDENT 100 de zile pimbătă, 31 mai- locul consacrat art.c., în Piața „Amintirii martirilorcembrie 1918“, la căzuți în Revoluție, printr-o Sfîntă Cruce, a fost oficiat, de către preoții celor trei parohii din municipiul Reșița, un parastas de 100 de zile întru veșnica pomenire a eroilor. Cum se vede și din fotografie (autor: M. Popescu), cetățenii Reșiței au cinstit evenimentul, eroii, revoluției deschizătoare de noi drumuri în istoria românească. Relatările mijloacelor audiovizuale ne-au adus la cunoștință manifestările organizate în întreaga țară, onorate, în Capitală și în alte locuri, la cel mai înalt nivel. Cele 100 de zile ne reamintesc idealurile Revoluției și obligația de a milita permanent tru înfăptuirea pentor reală. O incredibilă catastrofă aeriană Astăzi, In zori, la 7,359 km 1 N — S de Reșița, la o altitudine medie, s-a petrecut o uluitoare catastrofă aeriană. Sulari afirmu că un Martorii aaparat de ■ zbor neidentificat a explodat în aer. Mai Intii a țîșnit o flacără S din coada avionului, luminînd ’’ orizontul preț de cîteva secunde bune. Zarea de lumină a putut fi văzută de la zeci de kilometri depărtare de centru. Apoi, ai coborît în picaj izbindu-se de Șiamînt. Piloții însă s-au salvat sărind cu tot cu parașutele. La fața locului au sosit destul de repede o mulțime de gură Bască, constatîndu-se cu acest prrilej că avionul cu pricina rsporta ajutoare pentru popular Clinicului. La fața locului a sost [diat comisia de ajutoare a C.P.U.N. județean. Aceasta a înncercat să facă ordine ca și pînăacum în domeniul cu pricina, punînd stăpinire pe ce era mai fa de preț și oferind la liber mărfurile vechi sau alterate din cauza temperaturii înalte a exploziei, întrucît fotoreporterul nostru se află în concediu de odihnă pe anul 1989, am acceptat oferta gazetarilor de la „Fruncea“ de a transmite imediat imagini de la fața locului. Nu ne-am înțeles asupra unui singur aspect, dacă aparatul de zbor este avion sau elicopter? Dar orice ar fi, după cum puteți vedea din fotografia alăturată, pagubele sunt uriașe, atât materiale, cât și morale. Se pare că s-au înregistrat și victime (în bătaia iscată pentru împărțirea prăzii). Oricum, la fața locului s-au deplasat imediat, reprezentanții gazetelor de partid nou înfințate care au decis să înainteze un protest guvernului în legătură cu (Continuare în pag. a 9 — a) călătorie de „plăcere“ sau săptămîna nebunilor . Mirajul străinătății a cuprins la o vrajă pe bietul român scăpat acum de chingile care-l țineau legat de glie. Dar parcă dorința de excursii în străinătate este estompată de cea de a cîștiga repede și mult. Un simplu calcul arată că leul poate fi valorificat superior convertești în marfă, marfa dacă 1 în dinari, dinarii în mărci. Și, pentru cine nu vrea mărci, soluția cea mai sigură în caz de inflație, le poate transforma în lei. Un alt calcul atestă că o astfel de transformare poate da leului o valoare de trei ori mai mare decît cea adevărată. Și cum poate fi obținută o astfel de metamorfoză ? Nimic chiar simplu decit o excursie în țara vecină și cine știe pînă cînd prietenă. Iugoslavia. Zvonul că la 1 aprilie o vizită la Belgrad va fi posibilă numai cu șuira ambasadei R.SFI. a mărit in ultima săptămînă exodul peste graniță. Așa că cei care au plecat intr-o călătorie de plăcere au trăit un adevărat coșmar. Vă veți întreba, cine mai pleacă în excursie de plăcere ? Mai sînt nebuni... Așa că, spre miezul nopții, să fi sigur că pînă a doua zi dimineața treci granița, o iei din loc. Socoteala de acasă nu se potrivește însă cu cea de la... vamă. Stamora Moravița este punctul de frontieră mai mult solicitat în această perioadă pentru că se spune că vameșii iugoslavi nu sunt atît de exigenți ca cei de la Naidăș. Marți spre miercuri, la ora 1, coada la intrarea în Iugoslavia măsura vreo. .. Un fin cunoscător trei kilometri al situației s-ar fi întors să prindă cîteva ore de somn acasă. Dar dacă tot am făcut pasul, de ce să ne oprim la jumătatea drumului ? începe calvarul, înaintăm. Zece metri. Ne oprim Așteptăm cuminți în mașini. Coloana se pune din nou în mișcare și se poticnește din nou. Apoi, vreme de două ore înaintăm un kilometru și jumătate. Dacă merge așa la șase ani trecut. Numai că două ore nu mișcăm. N-ai însă timp să te plictisești. Tupeiștii încearcă să se strecoare în față. Vă mai amintiți vechile cozi de la benzină ? Ceva în genul ăsta se întîmplă și aici. Găsești un loc și intri printre primii. Numai că cei care așteaptă sînt vigilenți, blochează șoseaua și dacă nu te întorci riști să te trezești cu parbrizul spart. E noapte, și la umbra întunericului oamenii au curaj. Cînd se luminează prind curaj obraznicii, în special timișorenii De la Revoluție li se cuvine totul. Sunt în stare să te calce dacă nu le dai voie să treacă în față. Sunt și cărășeni animați de aceleași sentimente. Dacia 1 CS 7663 era să-i strivească pe cei care i s-au opus. 3 CS 948 a trecut, iar 3 CS 990 i-a permis să intre in față, îi ținuse loc ca la carne. 1 CS 7943 și 2 CS 8042 au reușit să se strecoare, dar la intrarea în vamă au fost opriți. Alții au trecut chiar (Continuare in pag a 2-a) A RAi> ANUL I NR. 76 REȘIȚA DUMINICA 1 APRILIE 1990 8 pagini — 2 lei Proverb „Nu mor caii Cînd vor cînii“ Zic bătrînii zice cînii Cînd vor viermii Chiar de-ar fi mijlocul iernii Nu mor caii Cînd vor viermii. „Caii mor Numai cînd vor“, „Caii mor Cînd mor De dor“ Strănepoții zice-vor. D. JOMPAN () N-am putea înlocui aici „caii“ cu „craii“, fără a-l trimite pe cititor cu gîndul la cine știe ce trăznuie 1 ? ANUMITE SCHIMBĂRI »N ATMOSFERĂ NE ÎNDREPTĂȚESC SA APRECIEM CA DATA DE 1 APRILIE v* CÂTE * P* %Q MAI E bine să știm : Ieri, conducerea Combinatului Siderurgic din Reșița a avut la sediul unității o nouă rurdă de convorbiri cu reprezentanții întreprinderii RO Livnica Vârșeț. La discuții a participat și domnul diplomat inginer Dragan Kragic de la Universitatea și Centrul de Metalurgie din Belgrad. Domnul ec. D-tru Nicolcioiu, secretarul Primăriei din Caransebeș, ne informează că au sosit în localitate, prin grija firmei „CARITAS” din Austria, 6 tractoare, utilaje de arat, grăpat, semănat și prășit, grape manuale și o mașină de recoltat cartofi. 0 Atenție la mașini! Continuă (ce păcat!) să fie devastate autoturismele. Gheorghe Izvernar (21 ani) și Ilie Holic (22 ani) din Moldova Nouă au sustras benzină dintr-un autoturism, fiind prinși în flagrant. Noaptea trecută, în fața tipografiei din Reșița (vis-a-vis de Poliție) la o Dacia 1300 a fost descuiată o ușă, iar făptașii (încă neidentificați) au păgubit proprietarul de mai multe bunuri personale, Intre altele și 3 pantofi, din două perechi. Autorul este rugat (sic !) să revină marți noaptea pentru a-și completa perechile de pantofi. La Librăria nr. 1 din Oțelu Roșu, gestionara Irina Matei a dosit, în vederea servirii preferențiale, jucării din import și cărți. D In vederea speculei în piețele combaterii agroalimentare efectuată și pe străzi, a fost acțiune soldată cu confiscarea de bunuri de proveniență străină și suma de 20.000 lei de la Lina Balica, Mariana Iosom, Adriana Avram, Rita Bogdan, Argentina Avram. £) De la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Caransebeș, oameni ai Bucoșniței. Tudor Turlu, Cornel Suru, Gheorghe Enea, Mihai Stancu și Mihai Gaboș au sustras bunuri în valoare de peste 11.000 lei. • Tînărul Ioan Raica, în vîrstă de 22 de ani, fără loc de muncă, într-o crîșmă, a făcut-o „lată“ împreună cu cetățeanul iugoslav Adam Stevici, după care aplicîndu-i zdravene lovituri, l-a „deposedat“ de 5000 lei. • Reamintim, de astă dată cu precizarea că I.S.F.-ul împînzit rețeaua magazinelor a I.C.S.L.F. din Reșița cu „noul produs“ Brifcor-Lemon la 3,50 sticla, care este, de fapt, sucul Lămîița (1,75 lei) toată ziua. Vineri, 30 martie a.c., a apărut, la Caransebeș, nr. 14 al săptămînalului „Lumina “; • Domnului Trandafir Florea, inginerul-șef al D.J.P.Tc. i se impută, de către patru semnatare din Marga ale unei petiții adresată ziarului, că ar fi influențat rezultatele concursului pentru ocuparea unui post de telefonist la Oficiul P.T.T.R. din Marga. Parcă n-am crede să mai existe asemenea practici... In paginile 3—6 Almanahul presei și tiparului Tiparul și tipografia — azi și miine, în dialog cu Casa de Presă și Editură „Libertatea“ din Panciova, Virgil Molin și tiparul românesc . Tipografii reșițeni se prezintă.