Tineretul Liber, noiembrie 1991 (Anul 3, nr. 526-547)

1991-11-01 / nr. 526

t LA GRANIȚA ROMÄNO-UNGARÄ • Lan punctul comun frontieră dintre Ungaria­ de și România. Borg, in ultima vreme se formează cozi imense de mașini pe terito­riul nostru. Cauza fenomen este modul acestui gred­ de îndeplinire a formalită­ților vamale de către lucră­torii maghiari. Aceștia tre­buie să inventarieze toate o­­biectele cu care un turist in­tră in Ungaria, să le eva­lueze, aplicind taxe vamale pentru turiștii maghiari sau retinînd sume de bani — garanții — pe care le resti­tuie la ieșirea din țară. In cazul în care unul sau mai multe tăinuri lipsesc, reținuți pentru acestea banii nu se mai restituie. • La punctele de trecere a fron­tierei cu Ungaria, se prac­tică traficul cu benzină. Conform legilor în vigoare, orice cetățean român dreptul să iasă din tari­are cu 40 t de benzină pe lună. Profitînd de aceasta, nume­roși localnici trec frontie­ra in Ungaria cu rezervo­rul plin, parcurg aproxima­tiv 1 kilometru, iar acolo vind benzina cu 50 ft. pe li­tru, păstrind cite un litru pentru a se putea Înapoia in tară. La negru in forint costă 5 lei. (AVR PRESS) JUDECAREA RECURSULUI FOȘTILOR MEMBRI AI C.P.Ex. La Curtea Supremă de Justiție, secția militară, se judecă recursul declarat de Direcția procuraturilor mi­litare din Procuratura gene­rală a României, împotriva sentinței pronunțate de tri­bunalul militar teritorial București, la 25 martie a.c., in procesul foștilor membri ai CPEX al C.C. al P.C.R., acuzați de genocid. Prin sentința menționată instanța de fond a dispus pentru in­culpații Andrei Ștefan, Cio­­banu Lina, Curticeanu Sil­viu, Fazekas Ludovic, Gâdea Zuzănica, Gore Mihai, Mu­­reșan Ana, Niculescu,Mizil Paul, Pope­scu Dumitru, Radu Ion, Stoian Ion, Toma Ioan și Totu loan schimba­rea încadrării juridice din infracțiunea continuată de genocid, în infracțiunea de favorizare a infractorului la genocid, și i-a condamnat la închisoare pe termene intre 2 și 5 ani. Pentru inculpații Constan­tin Nicolae și Dobrescu Miu calificarea a fost schimbată din infracțiunea de genocid în infracțiunea de neglijen­ță în serviciu, pedeapsa pentru aceștia fiind închi­soare între 2 și 3 ani. Inculpații David Gheor­­ghe, Olteanu Constantin, O­­prea Gheorghe, Pană Gheor­­ghe, Radu Constantin și Szász Iosif au fost achitați. Prin recursuri aflate pe rolul Curții Supreme de Jus­tiție, procuratura schimbarea încadrării solicită juri­­dice din infracțiunea de­ ge­­nocid în infracțiunea de in­­stigare la omor deosebit de grav și condamnarea incul­­paților potrivit prevederilor legale în această materie. Totodată, instanța de re­curs urmează să se pronun­țe asupra recursului declarat de o parte dintre inculpați prin care aceștia solicită constatarea nevinovăției și achitarea lor. INTILNIREA PE ȚARA A FUNDAȚIILOR PENTRU TINERET Ieri la Cluj-Napoca­­.au încheiat lucrările Conferin­ței pe țară a Fundațiilor pentru tineret. A fost prima întîlnire dintre reprezentan­­ții acestei instituții și noul ministru al tineretului și sportului, domnul Ioan Mol­­dovan. Timp de 2 zile au fost abordate probleme ce îi frămîntă pe toți cei conduc aceste activități care de la cele legate de blocajul fi­nanciar până la lipsa unor sedii propice desfășurării ac­tivități­­lor. Au fost supuse atenției măsuri menite să îmbunătățească relațiile din­tre Ministerul Tineretului și Sporturilor și Fundațiile pentru tineret. Amănunte în ziarul nostru de marți. (Cristian Oprea). Departamentul Economic-Social Tel. 17 «4 97 FAȚA NEVĂZUTĂ A FAȚADEI ST. DORGOȘAN Chiar dacă Ministerul Agri­culturii și Alimentației nu­­ răs­față presa ca alte organisme guvernamentale cu conferințe săptăminale sau alt gen de in­­tilniri profesionale, atunci cînd se hotărăște să o facă aduce în prim plan multe elemente de noutate, nu atît senzaționale cit mai ales surprinzătoare în... interpretarea realității ! Este poate și efectul unor schim­bări structurale și funcționale în cadrul acestui atît de dispu­tat minister, pentru care „se bate“ mai multă lume (politică și de afaceri !) decît ne închi­puim pentru că, așa cum spu­neam intr-un articol anterior, aici e „pîinea și cuțitul“ ! în mai puțin de doi ani prin fo­toliile mai mult sau mai pu­țin cu rang de demnitar s-au perindat peste trei­zeci de per­soane, unele nume știute, al­tele apărute peste noapte, fiind după opinia noastră rui care a avut cei mai ministe­mulți titulari și semititulari in punc­te de decizie cheie funcționat cu o durată care au de sub 6 luni ! Comparînd medie cu anul agricol care are 12 luni încheiate. Iar cîteodată chiar 18 luni, ne este teamă să emitem opinii asupra continuității atît de necesare intr-un asemenea domeniu care ne asigură „hra­na noastră cea de toate zilele“ (slogan la modă !). Ba, dacă ne gindim că următorul pas al alegerilor generale va fi înain­te de­­ terminarea viitoarei pri­măveri, poate cei care se stră­­duie acum să semene griul nu vor mai apuca să se bucure de secerișul lui ! Căci, chiar dl. ministru (acum titular, după trei luni de stagiatură, „interimar“ în ter­minologia actuală !) Petru Măr­­culescu încearcă să „imple­menteze“ presei că instituția pe care o reprezintă nu este de­cât un „organism tehnic“ și „de service în unele cazuri (mecani­zare, irigații, etc), și nicidecum agent economic, foarte puțini se lasă convinși, din cauza si­tuației aproape dramatice în care se află agricultura și in­dustria alimentară­­ cu specifi­carea că de­­ aprovizionarea populației se ocupă comerțul. Agricultura reversibila ceea ce e cu totul și cu totul altceva, care nu are legătură cu ministerul nostru, și care comerț eu — dl P.M. — îl sus­ții» pentru o cît mai rapidă pri­vatizare !). Pină atunci insă se cataloghează intîrzierea de 1,3 milioane ha la insămințarea griului din lunia octombrie pe seama lipsei de carburant, dar că la recolta de porumb stăm bine, (se anunță „an record“), adică sunt deja 5 milioane de tone adunate, din care 95 la sută în hambarele populației din mediul rural. Silozurile țării și FNC-urile pentru marile com­plexe zootehnice, care asigură în majoritate hrana populației din orașe, sunt însă aproape goale ! Oprindu-ne strict la problema cerealelor în articolul de față vom confirma ceea ce noi am prevăzut mai demult — O criză acută ! Vom importa o cantitate substanțială milioane tone !) din Piața (1,5—2 Co­mună, ceea ce pentru istorio­grafii României Va fi o adevă­rată mană cerească , nici în cele mai grele situații­ nu s-a întimplat așa ceva pe acest te­ritoriu rivnit și cucerit vre­melnic tocmai pentru bogățiile sale în resurse agricole, denu­mit natural „Grînarul Euro­pei !“ Nu v­rem să aducem nici un afront colegilor noștri de la alte mijloace de informare in masă, dar cred că , o anumită neglijare a tonului și tematicii abordate In acest domeniu ne-a adus mari prejudicii. Pină la urmă nu forfota, de muncă sau contestatară, a satului­ contea­ză, ci eficiența unei vieți și ac­tivități care dacă nu se deru­lează cît de cît normal ne va a­­duce în situația de­­ a ne ajunge „cuțitul“ la gît ! Ca o „mănușe“ îmi vine sesizarea dlui Sandu Tănase, proprietar de 7 pogoa­ne de pămint în Teleorman : „Am cultivat cu porumb un po­gon și jumătate (circa 7 500 m.p.) de pe care am obținut 10 tone știuleți, dar baza de siloz de la Salcia nu-mi acceptă a­­ceastă producție din diverse motive pe care nu le pricep, că ei au pătulele goale, iar eu nu mai am ,pe unde să mă mișc în curte. Am băgat și 2,5 ha în asociație de unde m-am ales cu 1 500 kg grîu ! Asta nu e afa­cere, « pagubă ! Nici pînă acum nu știu cine o să-mi are pă­­mîntul, că nu am mijloacele. Băieții de la S.M.A. zic că nu au timp, dar m-au asigurat că în zilele lor libere poate mă vor servi, așa ca prieteni !“. Asta e, deocamdată 1 Abecedar economic Drd. GHEORGHE CARAIANI Taxele vamale reprezintă un impozit indirect perceput de către stat asupra mărfurilor atunci vamale când ele trec granițele ale țării respective, acestea fiind suportate în final de către consumatori. Scopul perceperii acestor taxe este de a furniza venituri bu­getare sau de a proteja indus­tria națională. Uneori taxa va­mală are menirea de a salv­garda echilibrul balanței de plăți. Pentru unele țări în curs de dezvoltare, taxele vamale constituie unul din principale­le izvoare de venituri bugetare. In cazul țărilor dezvoltate, ro­lul pur fiscal al taxelor vama­le l-au preluat taxele fiscale indirecte. Taxele vamale se pot cla­sifica din mai multe puncte de vedere : a) — In funcție de obiectul impunerii, în : — Taxe vamale de import — sunt impozite percepute de stat asupra mărfurilor străine la importul lor , intr-o anumită țară. Ele principal al constituie mijlocul protecționismului vamal din țările capitaliste. Tot din această categorie de taxe fac parte și suprataxele vamale. Acestea pot fi introdu­se în cazuri bine justificate, de exemplu situațiile de dezechi­libru în balanța de plăți. Aces­te taxe se introduc pe o peri­oadă limitată și trebuie eli­minate imediat ce dispar cau­zele introducerii lor. De ase­menea, suprataxele trebuie introduse asupra produselor importate din toate țările, res­pectiv acestea nu trebuie să aibă un caracter discriminato­riu. Pentru a exclude riscul ca Întreprinderile comerciale de stat să aplice în practică o po­litică comercială bazată pe alte considerente decît cele co­merciale, legate direct de preț, calitate etc., statutul GATT prevede (la articolul XVII) ca părțile contractante să practice prin aceste întreprinderi numai operațiuni fondate pe criterii comerciale. — Taxe vamale de export — se percep de către stat asupra mărfurilor indigene la exportul lor în străinătate. Aceste taxe nu au o răspîndire prea mare în țările capitaliste și se apli­că mai ales la acele categorii de mărfuri pentru care țara respectivă este principalul ex­portator pe piața mondială și dorește fie să obțină un venit suplimentar, fie să ridice pre­țul la produsele respective pe piața mondială. De asemenea, aceste taxe se mai aplică și asupra mărfuri­lor al căror export doresc să-l limiteze țările respective (de exemplu în scopul menținerii în țară a unor materii prime pentru a fi prelucrate și ex­portate sub forma de produse finite, încurajindu-se în felul acesta dezvoltarea anumitor ramuri industriale).­­ Taxe vamale de tranzit se percep de către stat asupra mărfurilor străine care trec pe teritoriul vamal al țării res­pective. Nici aceste taxe va­male nu au o răspîndire prea mare, sau dacă se percep,, ele, nu sînt prea ridicate, întrucît în general tranzitul aduce ve­nituri însemnate țărilor prin care trec mărfurile străine spre țările importatoare, ca urmare a folosirii­ căilor ferate sau a altor mijloace de trans­port, a porturilor, a magaziilor țării prin care tranzitează. bj — După scopul lor, taxele vamale sunt : — Taxe vamale fiscale — sunt acele taxe, nu prea ridicate, care se percep cu singurul scop de a aduce venituri statului. — Taxele vamale protecțio­­niste (prohibitive) — sunt acele taxe care au ca principal scop crearea unei bariere pentru mărfurile străine, bariere prin intermediul cărora se urmă­rește eliminarea concurenței străine pe piața țării respecti­ve în înfăptuirea expansiunii pe piețele externe. — Taxele vamale preferen­țiale — care acordă preferință comerțului cu anumite țări sau cu­ anumite mărfuri, sunt acordate de­ țările Acestea dona­toare, de preferințe vamale, care în general sunt țări capi­taliste dezvoltate, țărilor in curs de dezvoltare. — Taxe vamale de retorsiune (de răspuns), — care reprezintă răspunsul dat unui alt stat, care impune restricții la impor­tul de mărfuri dintr-un alt stat. c) — După modul de perce­pere (așezare) taxele vamale pot fi : — Taxe vamale specifice — constau dintr-o sumă specifică de bani, raportată la o unitate de măsură de volum, număr de piese etc. — Taxe ad-valorem — se sta­bilesc sub forma unui anumit procent din valoarea­ mărfii. — Taxele alternative care se stabilesc in funcție de prețul mărfii respective pe piața in­ternă. — Taxele vamale compuse (mixte) — dintre o taxă sunt o combinație ad-valorem și una specifică și se aplică îm­preună prin însumare. — Taxe sezoniere — sunt prac­ticate de țările Pieței Comune în cadrul politicii agrare. . Practicarea unor taxe vamale mari se face la începutul re­coltei, pentru a proteja pro­ducția, iar în perioada de Vizf, aceste taxe sunt mici și favori­zează importul. d) — In funcție de modul de stabilire operează : — Taxe vamale autonom­e — opozabile în mod general față de orice stat străin, fixate prin hotărîrea autonomă a statului respectiv. — Taxe vamale convenționa­le — valabile numai față de statul cu al cărui consimțămînt au fost fixate. TAXELE VAMALE în cele ce urmează se prezintă unele aspecte privind taxele și tarifele vamale. Autorul solicita adoptarea urgentă, de Parla­mentul României, a pachetului de legi privind problemele vama­le, inclusiv a Legii zonelor libere, pentru continuarea procesului de reformă economică. Politica vamală este un element esențial al politicii comerciale a unei țări, urmărind realizarea scopurilor generale ale politicii comerciale cu mijloace specifice economico-financiare. Mijloacele menționate mai sus se pot divizia în două categorii : — economico-financiară, în această grupă înscriindu-se dreptu­rile derivînd din import și diferitele taxe legate de aceasta ; — de tehnică și procedură vamală, în aceasta grupă înscriin­du-se normele de control vamal, formalitățile vamale și alte nor­me privind admiterea bunurilor de import. FRANCESCO GERARDI 1 . La 21 octombrie 1991, la oficiile de muncă și șomaj erau înregistrați 182.500 persoane, dintre care 105.703 femei. Din numărul total al șomerilor înre­gistrați, aflați în evidență și in plata oficiilor de muncă, 152.982 îl reprezentau tomii, 22.962 persoanele cu munci­stu­dii medii, restul de 6.556 con­­stituindu-i persoanele cu studii superioare. De la apariția Legii nr. 1/1991 și pînă în pre­zent au fost repartizate in pro­ducție, prin oferirea unui loc corespunzător de muncă, 22.537 persoane.­ De asemenea, sem­nalăm deja că la această dată ne confruntăm cu u­n număr destul de­­ mare de persoane că­rora le-a expirat termenul de 180 zile de acordare a ajutoru­lui de șomaj și deci au fost scoase din plată — 38.681 per­soane. Dintre acestea, 33.385 muncitori, persoane cu studii, medii — 4.027, cu studii supe­rioare 1.269. In afară de per­soanele care beneficiază de a­­cordarea celor prevăzute de Legea 1/1991 se mai află în e­­vidența oficiilor de muncă și șomaj persoane care nu fac o­­biectul­ acestei legi și deci nu primesc ajutorul de șomaj. 77.137 persoane, dintre 53.519 care au contractul care de muncă desfăcut cu art. 129 din Codul muncii, cu art. 130, lite­ra E din Codul muncii, persoa­ne deci cu abateri disciplinare, precum și altele care n-au lu­crat niciodată. La aceeași dată, aveam disponibile locuri de muncă 4.161 — comunicate de agenții economici la direcția de muncă, din care pentru studii superioare 380 și pentru mun­citori 3.981 locuri. În baza hotăririi guvernului 288/1991, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a­­ organizat activitatea de calificare și reca­lificare a șomerilor — circa 178 de cursuri cu un număr de 3.137 persoane. Din acestea, 67 de cursuri au fost organizate pe bază de convenții la cererea a­­genților economici cu 1.346 per­soane, intr-o serie de meserii solicitate de agenți în funcție de necesitățile acestora și cu posibilități imediate de înca­drare în muncă. 66 de cursuri de recalificare cu 1.533 de per­soane au fost organizate în în­­timpinarea cererii pieței forței de muncă și 45 cursuri de libe­ră inițiativă cu 1.055 persoane. Deci, din numărul total al șo­merilor, am selecționat pe aceia care doresc să înceapă activi­tăți de liberă inițiativă, urmînd ca la încheierea acestor cursuri să înceapă efectiv o asemenea activitate. De la începutul or­ganizării unor astfel de cursuri și pri­­n prezent s-au desfășu­rat 32 de cursuri, cu 687 per­soane. Cam puține, este adevă­rat, dar aici intervin niște pro­bleme: foarte puține cereri din partea agenților economici, parțial justificate datorită si­tuației unităților economice (blocaj financiar, nu se cunoaș­te care va fi dezvoltarea etc.). Tocmai de aceea am organizat noi astfel de cursuri, pe două categorii, venind (încercînd, mai bine zis) în întîmpinarea pieței forței de muncă, preva­­zîndu-ne și de legea 1/1991 care menționează acordarea ajutoru­lui de șomaj după cele 180 zile celor care urmează cursuri de recalificare. — Există posibilitatea ca în urma absolvirii unor astfel de forme de­­ calificare sau recali­ficare sa ne confruntăm cu­­ o migrație a forței de muncă la nivel teritorial T -­­Nu. Șomerii se iau în evi­dență prin oficiile de muncă teritoriale județene și cele ale sectoarelor municipiului Bucu­rești după domiciliul stabil sau reședință și ca atare cursurile se­­ organizează tot în ideea a­­ceasta : cursuri cu șomeri înre­muncă — are doar 1991 șomeri — a avut, de altfel, întotdeau­na locuri de muncă ; Severin are 4.083 șomeri Caraș­­(deci nu este un număr îngrijorător), chiar Clujul, care de regulă ne dădea probleme, in privința utilizării personalului, are nu­mai 4.779 șomeri în plată. — Ce se intîmplă cu cei care urmează una din cele trei for­me de recalificare­­— prin con­venție, la cererea agenților e­­conomici sau de liberă inițiati­vă — și la terminare nu-și gă­sesc totuși un loc de muncă? — Stau: Aceasta este marea noastră problemă în prezent: nu­­ putem ,să-i plătim mai mult de'l8“ör'­z­ife, cu­m prevede ■ Legea 1/1991.' . . . — Există posibilitatea modifi­­­­carii acestei legi a șomajului ? — Nu numai că există, dar noi am inițiat proiectul de mo­dificare și completare a 1/1991, încă din luna iulie, Legii a­­probat de guvern la începutul lunii septembrie, în prezent a­­flîndu-se la Parlament­ unde­ și­gistrați la oficiile de muncă și cursuri solicitate de agenți e­­conomici din teritoriu. Nu vorba de migrație. Mai degrabă , pot apărea niște necorelări în­tre ofertele de locuri de muncă și numărul de șomeri aflați în evidență. Iată, un exemplu, a­­parent paradoxal, avem șomeri constructori în evidență, dar în același timp, în anumite jude­țe, sunt solicitări de muncă în construcții. Iar Legea 1/1991 prevede ca să se țină cont la acordarea locului de muncă de domiciliul sau distanța între locul de muncă și reședință. Sigur, că dacă cineva vrea să lucreze în alt județ, nimeni nu-l poate împiedica, ca pe vremuri. — Care sunt județele cu cel mai mare număr de șomeri în­registrați ? — București — 10.856 per­soane, Suceava — 7.936, Neamț­­ — 7.579, Dolj — 7.893, Constan­ța — 6.911, Bacău — 9.483 — acestea fiind exact județele care se confruntă și cu o lipsă de locuri de muncă. Cu Ardea­lul nu avem probleme, la Timișoara sînt Încă locuri de așteaptă rîndul spre a fi inclus pe ordinea de zi. Nu și-a găsit încă locul, dar va trebui să se­­ întîmple aceasta cît mai repede. — Cam oare ar fi meseriile ce se caută ? — Meseriile care se caută sunt cele centralizate de la a­­genții economici, primite de direcțiile de muncă, și spectrul este destul de larg, de la con­strucții (în special la Gorj, Hunedoara), pînă la profil me­canic, electrotehnic, electronic... Noi am mai încercat să niște cursuri de calificare facem în domeniul­ informaticii. Dar am avut o surpriză: nu întotdeau­na cei care s-au manifestat dor­nici să urmeze astfel de cursuri au și făcut-o. Un e­­xemplu, la nivelul municipiu­lui București, deși în urma op­țiunilor centralizate — în nu­măr de 50 — s-au prezentat la cursuri doar 7 persoane! Și nu este un caz izolat, el poate fi extins la nivel național. — In ce privește oferte pen­tru locuri de muncă în străină­tate ? — Problema este puțin mai­complicată, pentru că noi, ca instituție oficială, trebuie să facem față avalanșei de oferte de locuri, de muncă care însă nu prezintă întotdeauna garan­ții legale. Ne ocupăm de apli­carea unei convenții trimiterea unor lucrători privind mâni pe bază de contract­uo­de lucrări în Germania , singura convenție încheiată pînă la ora actuală între guvernele român și german —, unde pot să meargă muncitori români ce activează in cadrul unor firme ce dețin contracte de lucru în Germania. Este vorba de cifră medie anuală de 7000 și o plecarea se face numai prin firmele ce dețin asemenea Con­tracte­ ,de regulă în domeniul construcțiilor ,dar ele pot viza și alte sectoare, de activitate.­ De exemplu, prin Intermediul firmei Romconsult, 20 de in­gineri români vor lucra în Ger­mania în proiectare. Mai avem în perspectivă cu Germania un alt acord privind trimiterea de lucrători români care urmează să activeze în niște condiții specifice — este o facilitate pe care am primit-o de la guver­nul german — pe care îl face public în momentul rom in care vom cunoaște modalitățile de aplicare concretă. Acestea sunt, în­ prezent, lucruri certe... Că în Israel se pleacă, și foarte bine cum se pleacă știu — noi am încercat Încheierea u­­nei convenții asemănătoare cu statul israelian, dar nu am reușit, nu din vina noastră, ci din cauza rezervelor manifesta­te de partenerul israelian — este o altă problemă. Am pri­mit numeroase semnale că s-ar scurge ceva forță­ de mun­că în Israel. In niște condiții destul de grele pentru cei care pleacă , am vrut să reglemen­tăm aspectele sociale ale ple­cării unor oameni acolo, cum ar fi salarizarea, dar nu s-a reușit încă. Spre Ungaria și Iugoslavia, de asemenea, avem cunoștință de un aflux al for­ței de muncă, se lucrează la negru mai mult. Am avut și aici solicitări din partea unei firme românești care încearcă să deruleze contracte în Unga­ria și Iugoslavia. (Neapărat de specificat un lucru: noi lucrăm numai cu firme, nu direct cu persoane fizice care doresc să lucreze peste graniță!). Dar, deocamdată, nu avem niște convenții încheiate la nivel gu­vernamental. E posibil să se încheie contracte între firme, ar fi de dorit acest lucru, și nu scurgerea forței de muncă către bursa neagră, fapt ce ar crea alt gen de probleme. Tre­buie precizat că noi nu facem export de forță de muncă muncitorii români merg să ac­hi­tiveze in străinătate pe bază de contract, detașați pe un termen fix, prin intermediul unor fir­me cu capital de stat sau privat. Forța de muncă­­ între cerere și ofertă Pentru a afla situația forței de muncă, la nivel național, ne-am adresat domnului MIRCEA J­OLDESCU, inspector general, șeful Departamentului forță de muncă și șomaj din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale (Urmare din pag. 1) pentru «a face legătura etaje», despărțindu-se de între Ma­rius Dinu. c) IN 23 DECEM­BRIE 1989 SUBSEMNATUL A PRIMIT TELEFON DE LA DL. CONDOIU, MAIOR DE SECU­­RITATE DIN GRUPA CARE SE OCUPA DE MINISTERUL MINELOR, CARE M-A INTRE­­BAT DACA LUCREAZĂ LA NOI UN ANUME LUPU CRIS­­TIAN. AM ÎNTREBAT TET CE-L INTERESEAZĂ PEN­­SI­EI.A RĂSPUNS CA LUPU CRISTIAN ESTE RĂNIT ȘI ESTE BĂNUIT A FI TERO­RIST. AM FOST SURPRINS DE ACEASTA ETICHETARE ARATIND CE FEL DE OM ESTE LUPU CRISTIAN, că a fost calificat operator și în curs de calificare ca programator a­­jutor și că, fiind căsătorit și cu un copil, a primit prin Centrul nostru și locuință în 1989 toc­mai pentru rezultatele deosebi­te în muncă (...). d) TOT IN 23 DECEMBRIE 1989 AM LUAT LEGĂTURĂ TELEFONIC CU SPITALUL DE URGENTA. CA­MERA DE GARDA, care la în­trebarea subsemnatului referi­tor la gravitatea stării lui Lupu Cristian, mi-a răspuns că -Situația nu este doar gravă, ci mai greu», inchizîndu-mi tele­fonul (...). e) In ianuarie 1990, colega noastră Gherghe Ale­xandrina ne-a adus certificatul de deces (din 25.XII.1989) cu confirmarea pe verso a faptu­lui că a căzut în Revoluție, a­­cordată ca urmare a solicitării ofițerului din Televiziune care i-a dat un pistol și care-l cău­­ta să-i înapoieze pistolul“. Această notă: declarație d-lui Anton Petre merită a fi „ privită cu toată atenția. Sunt în cuprinsul ei citeva precizări peste care nu se poate nicidecum cu vederea și trece care demonstrează, o dată mai mult, că povestea decesului lui Cris­tian Lupu este una extrem­ de ciudată. Deci, pe 23 Decem­brie (pe această dată, la ora 10,00, acesta este preluat de cei de la spital) maiorul de secu­ritate Condoiu (nu am reușit, din păcate, pînă la această dată, să aflăm unde lucrează în prezent) cere detalii de la sursa cea mai autorizată des­pre proaspătul internat la Ur­gență, „bănuit a fi terorist“. Majoritatea medicilor cu care am discutat aici ne-au vorbit pe larg despre starea de deru­tă, de confuzie ceastă instituție, totală din a­­argumentînd că acesta este unul din moti­vele de bază care au stat la baza multora dintre actele me­dicale consumate. Dar iată că pentru un reprezentant al secu­rității nu a fost, se pare, deloc greu „să fie pe fază“, să afle, adică, faptul că un tînăr rănit are un nume și un loc de mun­că. Ca atare el dă telefon la instituția respectivă, spune nu­mele rănitului și cere detalii despre el. Le primește, ele sunt foarte clare, adică numitul Lupu Cristian, nu poate fi te­rorist, și, totuși, drumul aces­tuia spre moarte nu este oprit. El devine terorist sadea, devi­ne... neidentificat, devine a­­proape imediat un cadavru în­tre alte cadavre. Ne putem pune, pe seama a­­cestei convorbiri telefonice in­tre directorul Anton Petre și maiorul de securitate Condoiu, o mie de întrebări. De unde a a­­flat cel din urmă numele lui. Intre Spitalul de Urgență Securitate fiind greu de susți­și­nut că pe 23 Decembrie, cînd toată lumea confunda liștii cu teroriștii, relațiile secu­­de informare ar mai fi fost posi­bile. Și, totuși, se pare că ade­vărul a fost că „anumiți oa­­meni“ au știut în permanență ce se intîmplă la Spitalul de Urgență. Cineva care nu a do­rit să-i dezvăluim identitatea ne-a dat chiar citeva nume de persoane, cu grade diverse, care au fost la spital în acea perioadă. — Va urma — Maiorul Condoiu cere informații „Am fost condamnat la 25 de ani de silnica (Urmare din pag. 1) tei dispoziții inovatoare a Co­dului Penal, am fost condam­nat la 25 de ani muncă silnică. „OPT LUNI AM FOST ZIDIT IN CELULA LA CRAIOVA“ — A urmat ț­ deefilarea "mea prin aproape toate­­ spleșefuriile mari ale României. De la Mal­­maison, situat vizavi de spitalul Militari, Mn" fost d­us la­ Jilava în, depozit, apoi am fost readus în subsolul Ministerului de In­terne. Am revenit la Jilava și de aici am fost expediat in pri­ma fază la Pitești. De la Pi­tești am fost readus la Inter­ne, pentru continuarea anchete­lor și trimis, pe urmă, la Cra­iova, unde vreme de opt luni de ele am fost zidit in celulă printr-o exagerată interpretare a dispoziției de izolare severă, care fusese­ dată de la Cenbru. De la Craiova am fost trimis la Canal, la punctul terminus al Canalului, care se numea Capul Midia la sectorul numit aval. „DEȚINUȚII MINCAU IARBA, MINCAU CLINI, PISICI...“ — La Capul Midia am stat a­­proximativ doi anii. Lucram la o adincim­e de 14 metri față de nivelul solului, perforând rocile reziduurilor din vechii Alpi do­brogeni. Munca consta fie la săpare de pămint foarte tare in abataj, fie la săpături in pia­tră la prelungire a digului/ Am lucrat și la denierul care pro­ducea cuburi de beton destinate eșafodajului de la baza liniei de prelungire a digului, la că­ratul cu spinarea al sacilor cu ciment ce trebuiau vărsați in­­ gura aparatului care producea uriașe cuburi de beton desti­nate aruncării în mare. Am lu­crat, de asemenea, și la cons­truirea liniei ferate spre punc­tul care se numește Paralela 46, și la cariera­­ de­­ piatră „Lumi­nița“. Munca era foarte grea fiindcă norma reprezenta o can­titate dublată față de normele oficiale ale Ministerului de Construcții. Eram cazați în la­gărul de deținuți, în cadrul că­ruia era o împrejmuire separa­tă de sîrmă ghimpată, fiind con­siderați drept deținuți politici periculoși. Acolo erau concen­trați, in afară de fruntașii par­tidelor desființate, și­­ foștii a­­derenți ai mișcării legionare, și preoții incarcerați și trimiși la muncă la canal In aceste deta­șamen­te munca era istovitoare, hrana fiind cu totul insuficien­tă. Deținuții înnebuniți de foa­me recurgeau la cele mai năs­trușnice metode de supraali­­mentare și anume : mincau iar­bă, mîncau cîini, pisici, vînate de pe cuprinsul canalului sau in comuna învecinată Năvodari. "S'-au mincat și larve de cărăbuș și tot felul­­ de plante și vietăți care erau socoti­te nutriti­ve,­­ pentru salvarea vieții sau pen­tru prelungirea agoniei. La Capul Midia, unde lagărul era condus de un comandant cu ma­mele Borcea, oara 70 de oamenii au paralizat datorită supraefor­­tului pe care il reclamau torțio­narii ce stăteau cu botul la spatele nostru, obligîndu-ne să muncim cu mult peste puterile pe care le aveam. Aproximativ 700 de deținuți și-au lăsat oa­sele numai­ la Midia. Perioada mea de „canal“ s-a întrerupt în momentul cînd conducerea po­litică a lagărului a selecționat citeva persoane, printre­ care mă număram și eu, care au fost expediate cu destinația Ocnele Mari, drept sancțiune pentru sabotarea munci ! Am ajuns la punctul de repartiție a lagăre­lor de muncă, care era la Ghen­­cea, de unde, în mod miracu­los, poate salvator pentru noi, toți­ care aveam destinația tem­niței grele de la Ocnele Mari, am fost încadrați in niște deta­șamente de lucru reclamate im­perios de necesitățile de recol­tare ale întreprinderilor agrico­le de stat din jurul Bucureștiu­­lui. M-am pomenit, în loc să ajung la Ocnele Mari, un lagă­rul care se ocupa cu recol­tarea legumelor și a produ­selor agricole din Bragadiru. „17 ANI ȘI JUMĂTATE DE ÎNCHISOARE“ — De la Bragadiru, la cererea Direcției pentru amenajările­­ a­­gricole, am fost transferat la­­ un alt punct de lucru, Popești-Leordeni, de unde numit am fost transferat la închisoarea din subsolul Ministerului­ide In­terne, în vederea unui nou pro­ces in care am fost implicat. După condamnare am fost tri­mis, pentru executarea pedep­sei: la Jilava, la Gherla, la Aiud și in cele din urmă la Rîmnicu Sărat. Rim­­nicu Sărat a fost cea mai cumplită pușcărie ce se pu­tea imagina. Un arest monoce­lular, fiecare deținut fiind izo­lat într-o celulă. Regimul ali­mentar era organizat de manie­ra de a determina pînă la urmă exterminarea deținuților. Eram 34 de pușcăriași politici, selec­ționați. Ni se dădeau 400—500 de calorii pe zi, fiind lipsiți to­tal de vitamine, de legume, de grăsime. Eternul meniu consta din arpa­caș servit de două ori pe zi. Pline nu ni se dădea. Era înlocuită cu un Victor, un fel de mămăligă coaptă făcută din semințe de mătură. A fost un regim aspru, care m-a de­terminat să slăbesc de la greu­tatea inițială de 112 kilograme, la greutatea de 51 de kilograme, cu care am ieșit din pușcărie, cu prilejul amnistiției generale. — Cîți ani de Închisoare s-au adunat în total ? — 17 ani și jumătate, din care cei mai grei au fost cei petre­cuți in închisoarea celulară de la Rîmnicu Sărat. Opt ani am petrecut aici. In acest timp nu am schimbat nici un cuvint cu nimeni, astfel că am pierdut de­prinderea de a vorbi și trebuit Un efort deosebit ind­a ca să-mi redobândesc facultatea de a lega cuvintele, de a vorbi din nou. „AM FOST CONVOCAT LA GHEORGHIU-DEJ" — Fiind considerat printre cei periculoși pentru siguranța sta­tului, la desființarea deportări­lor cu mare dificultate mi s-a dat îngăduința să revin la Bucu­rești. Aici am fost convocat doua zi după sosire la Gheorghe a Gheorghiu-Dej, care mi-a făcut o propunere aparent generoasă, de desolidarizare de partid și de Maniu, îmi oferea o încadrare foarte promițătoa­re de angajat­o v la Contenciosul statului. Bineîn­țeles că am refuzat această pro­punere și a urmat să-mi caut singur o întrebuințare, prin 1 :0­ ° 3­ polul brațelor de muncă. In cele din urmă m-am angajat ca muncitor in întreprinderile de construcții, de unde am fost a­­vansat ca funcționar tehnic pe un­ post minor, în care am lu­crat pină la Împlinirea virstei de pensionare. — La Gherla și la Aiud ci­ ați stat ? — La Gherla am stat un am, la Aiud citeva luni. In­ fiecare pușcărie stăteam în funcție de intenția guvernului de a mă im­plica in diverse procese care se succedau într-un ritm alert. Ori de cite ori intra în cercetări și numele meu, eram din nou dus la Ministerul de Interne și anche­tat. O foarte severă anchetă s-a făcut în legătură cu Pătrășcanu. Cind s-a hotărît eliminarea lui Pătrășcanu și condamnarea lui la moarte, s-a­­ organizat o în­scenare verosimilă pentru care era nevoie de mărturii. Mi s-a sugerat să fac o depoziție min­cinoasă, din care să rezulte complicitatea lui Pătrășcanu cu regele Mihai și cu Maniu. După refuzul meu categoric de a mă preta la acest joc, urmărit de torționarii lui Pătrășcanu și de guvernul comunist, care pentru a-l lichida pe Pătrășcanu in­venta diverse acuze ce i se a­ mneau în sarcină, am fost chi­nuit in mod oribil, cu tot felul de mijloace torționare, incepind cu bătaia la tălpi, cu bătaia cu cearșaf ud, cu săculețe de ni­sip, cu „manej“. Manejul era o metodă stalinistă de infrîngere a rezistenței deținuților. Ea­ Consta In dezbrăcarea deținutu­lui la pielea goală și antrena­rea lui într-o alergătură perma­nentă, încurajată de biciul tor­ționarilor, intr-o celulă largă din cuprinsul închisorii. Acest sis­tem de manej se practica la în­chisoarea din Calea Hevnei. Cí­mul care mînuia biciul era un homuncul, cu mutră de go­­­­rilă, cu aspect lombrozian, care te plesnea din bici in momentul in care încetai să alergi. Bine­înțeles că refuzînd de la înce­put să mă pretez la acest ma­nej, am fost biciuit in mod cumplit. Printr-un­ singur sistem­ de torționare n-am trecut, cel des­pre care am auzit de la ceilalți deținuți : tentativă de electro­cutare. Pe lingă pățaniile mele din pușcăriile comuniste trebuie să adaug și suferințele absolut ne­­justificate impuse familiei mele. Toți membrii ei au fost tîrîți pa la organele de Securitate, per­manent hărțuiți, , amenințați. Atît mama cit și surorile mele au fost date afară din slujbe, și obligate să muncească la lo­pată, au fost scoase din casa în care locuiau (în Parcul Jiamu), în două ere au fost evacuate de militari, iar în locul lor s-a mutat un ministru comunist. , Familia mea a fost transporta­tă forțat într-o casă părăsită din Calea Dudești, într-o mizeria infernală, unde a locuit aproape 20 de ani. Au fost arestate soția și cumnata mea, și impli­fi­cate într-un proces de înaltă trădare, de pe urma căruia s-au ales cu condamnări de 25 de ani muncă silnică, executată parțial la Mislea, Miercurea Ciuc, O­­radea. Au murit, amândouă, după 14 ani de închisoare. (va urma) JJ

Next