Tribuna, noiembrie 1904 (Anul 8, nr. 207-226)
1904-11-25 / nr. 223
Nr 22b, întinse şi peste cele mai primejdioase valuri. Deci, locul pe drept cuvenit nu era mai sus, în punctul de veghie... Acolo a şi fost el pus, ceva mai târziu, să stea, şi se cunoaşte cum s’a priceput el si opereze o conversiune, pentru un mare împrumut în cele mai puţin oneroase pentru noi condiţiuni. Dar în orice situaţiune s’ar fi aflat el, ar fi lucrat cu aceeaşi nobilă destoinicie, şi cu aceeaşi nobilă desinteresare faţă de sineşi. George C. Cantacuzino era un ilustru fruntaş liberal, un cu adevărat ilustru, şi numele său va trece la viitorime ca al unui Român vrednic să fie pildă tineretului şi bătrânilor Activitatea energică, exuberantă, a lui Cantacuzino se înteţia ca o văpae la suflarea vântului, şi lumina dar, în acelaşi timp, ardea... Cine oare nu-şî aduce aminte de fulgeratoartele polemici cari, de sub condeiul ori sub inspiraţiunea lui, scăpărau în „Voinţa Naţională- întemeiată de el ? Vezi că şi împrejurările altele fiind pe atuncia, presa trebuia, ca actorii pe teatrul antic, grec sau roman, să-şi înmulţească vocea cu ajutorul măscilor metalice... Protagonist în presă, ministru necontestat de nimeni ca autoritate şi competenţă, om de stat în toată puterea cuvântului, bărbat foarte cult şi învăţat, patriot naţionalist. Român de viţă vechie, George C. Cantacuzino era un caracter întreg, o puternică personalitate, pe care numai moartea o putu sfărmi... nu însă şi întuneca sub negurile mormântului. Din potrivă, de acolo radiează ea şi va pune pe figura de rece material care-l închipue în Monumentul ce i s’a clădit sclipiri de viaţă, tainice locuri din nimbul nemuririi... * Despre decursul serbării desvălirii monumentului » Voinţa Naţională de Luni dă următoarele amănunte : Eri d. a. la 2 ore a avut loc inaugurarea monumentului lui G. C. Cantacuzino, nepreţuitul fruntaş liberal, fost ministru de finanţe şi întemeietor al ziarului „Voinţa Naţională“, unul din luptătorii neuitaţi ai partidului naţional-liberal, a cărui amintire rămas-a neştearsă şi eternă în inimile tuturor Românilor. Monumentul e ridicat pe piaţa G. C. Cantacuzino (mai înainte icoana); bustul foarte reuşit e turnat în bronz de distinsul sculptor francez Ernest Dubois, autorul monumentului lui Ion C. Brătianu şi al lui G. D. Pallade. Soclul e făcut din piatră de Vratza de către sculptorul român Gheorghe Boboc. La baza soclului este o figură turnată în bronz, o femee care reprezintă presa ţinând în mâna dreaptă o pană iar în cea stângă o carte deschisă pe care se ceteşte cuvântul „Patrie“. Pe ambele file ale cărţei sunt scrise numele : „I. Câmpineanu, fraţii Golescu, C. Negri, A. Panu, C. A. Rosetti, I. C. Brătianu şi G. C. Cantacuzino“. La picioarele femeei care reprezintă Presa, se vede ziarul „Voinţa Naţională“ al cărui director şi fondator a fost. Pe soclu stă scris în faţă : „G. C. Cantacuzino, 1845 — 1898“, iar în dos: „Ridicat prin subscripţie publică de amicii săi politici, Creditul fonciar rural, funcţionarii C. F. R., etc. etc. 1104“. De jur împrejurul monumentului, se construiseră tribune foarte cochete pentru învitaţi, în faţa monumentului era tribuna centrală unde s’a oficiat serviciul divin şi s’au rostit discursurile. Urmează apoi numele fruntaşilor liberali cari au luat parte la serbare. Vorbiri au rostit d-nii I. G. Bibicescu, D. Sturdza, I. Kalinderu, Em. Culoglu, P. Grădişteanu şi C. F. Robescu. Azi dăm pe a dlul Sturdza, care este următoarea: Stă scris în cartea cea mare a vieţeî — să cade să lucrăm până este ziuă, că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Aceasta este icoana reală a vieţeî omeneşti. Aci pe pământ: — Muncă! Muncă! şi ea! Muncă ! Când muncim aci, dincoace de pragul cel mare al vieţeî, ne bucurăm de lumina zilei, care ne pătrunde într’un mod miraculos mintea, cugetarea şi conştiinţa, împingându-ne neîncetat spre fapte bune. Dincolo de pragul cel mare, nimeni nu a pătruns. La un moment dat, uşa se deschide, vrînd, nevrînd trecem peste prag înnainte şi îndată se închide, lăsând pe cei care rămân, întristaţi, dar nu fără a simţi că faptele celea bune nu pier, ci dăinuesc în vecinicie. Faptele cele bune răsar însă din muncă cinstită şi necurmată, care împodobeşte viaţa omului, pregătindu-i bucurie în familie, respect şi cinste de la Confraţi. O asemenea muncă şi numai o asemenea muncă e rodnică şi neperitoare. Dacă vreodată a trăit pe pământul românesc un bărbat, dedat cu tot sufletul şi din toată inima muncei, acesta a fost fără îndoială George Cantacuzino, a cărui memorie o cinstim astăzi, nu numai pentru recunoştinţa ce-i datorim, ci pentru ca munca şi faptele lui să serve de pildă tuturor. Munca lui Cantacuzino întreagă a fost devotată binelui obştesc şi de aceea activitatea multî ani. Timpul trecut din momentul, când s’au auzit vocile, care se certau, şi până în acele când s’au spart uşile, a fost preţuit in diferite moduri de către martori: unii îl socotesc de cel mult trei minute, alţii de cel pufin cinci. Uşa a fost deschisă cu destulă greutate. ..— Alfonzo Garcia, întreprinzător, declară, că locueşte în strada Morgei, şi că s’a născut în Spania. Era din numărul acelora, cari au întrat în casă; nu s’a urcat pe scări: are un temperament nervos şi seme de primejdiile excităreî. A auzit vocile ce se certau, cea groasă era omul francez; n’a distins nici unul din cuvintele pronunţate de dânsa. Vocea ascuţită era a unul englez; e sigur de asta. Nu pricepe englezeşte, dar i s’a părut astfel după intonare. „—Alberto Montani, cofetar, depune că era dintre cei ce au urcat scara; a auzit vocile în gestiune ; vocea groasă era a unul francez ; a distins mai multe cuvinte; tonul era al unei persoane, care cere sau pretinde ceva. N’a putut distinge nici unul din cuvintele pronunţate de vocea ascufita. Ea se exprima cu repeziciune şi într’un mod neregulat. Martorul crede că era un rus. In genere, sprijineşte mărturiile deja citate, este de origine italian şi n’a vorbit de când e cu un rus. „Mai multî martori rechemaţi au afirmat, că lărgimea coşurilor în toate odăile nu era de ajuns pentru a lăsa să treacă un corp omenesc. Instrumentele întrebuinţate pentru a le curaji sunt nişte perii circulare sau cilindrice, s’au introdus în toate crăpăturile casei , s’au asigurat, că pe la spate nu există nici o trecere, prin care ar fi putut fugi cineva, pe când trupa urca scara. Corpul scurtei lui vieţi a fost bogată şi folositoare patriei şi neamului. Bine pregătit cu inima, cu sufletul şi cu ştiinţa, bărbat cult în toată puterea cuvântului, Cantacuzino, ori unde a stat, a stat cu vrednicie, şi în cele mai grele cestiuni de stat el a aflat soluţiuni bune şi principase. El nu a cunoscut piedici, pe cari energia lui să nu le fi învins: numai săgeata unei boale nemiloase a fost în stare sâ-i curme avântul. Muncei inimoase şi neobosite a acestui fruntaş al ţării, muncei lui cinstite şi rodnice se ridică acest frumos monument de iubire sinceră şi de amintire frăţească, datorit şi el muncei simpatice şi înnălţătoare a unui artist distins. Fie ca la vederea acestui monument mulţi bărbaţi să se oţelească, ca virtuţile private şi publice, ca simţământul datoriei, ca iubirea de ţeară şi popor să se înrădăcineze tot mai adânc în pământul românesc. (Aplauze). ..T R I B U N A“ Pas. 2 PROGNOSTICURI. Organul bánffyan «Pesti Hírlap » face prognosticuri despre cele ce se vor întâmpla deschizându-se Dieta. Scrie anume: « Vor o cravate îngrozitoare. In nici un parlament din lume nu s a mai întâmplat lucruri ca cele ce se vor petrece în Dieta maghiara. Parlamentul oamerii va resuna de împușcăturile de revolver. La asta s'a pregătit îns-ă Tisza si tabăra sa de 50 deputaţi. Ne vom duce apoi — cel cari vom rămâne — la alegeri. îl rugăm însă pe Tisza, ca îndată ce i se va deschide Dieta, să asculte de manifestaţiunile sufletului unei naţiuni şi să-şi dee demisia . Rugarea asta este îndreptăţită în urma întrunirilor de până acum. Dacă vorbirile noastre, rostite pe basa vechiului regulament, vor fi întrerupte şi oprite de drabanţii orânduiţi în Diet, nu mai suntem răspunzători de nimica ce se pote întâmpla«. Cum vedem însă, nu e numai prognostic, ci şi ameninţare. Prea bine. Vorba e numai ca ameninţările acestea să nu fie nişte cartuşe fără glonţ. —g——1 *11,11,1 l_ ' 11 ........... —— Asasinatul din strada Morgei de o E d gard P op. (Urmare). „In acelaşi timp a distins un sgomot surd, ca al unei lupte piept la piept cu schimbare de lovituri între mai multe persoane. Vocea ascuţită era foarte tare, mai tare decât cea răguşită. Este sigur, că nu era aceea a unui englez, găseşte că semăna mai mult cu a unui german, putea să fie o voce de femeiă ; acest martor nu ştie nemţeşte. „Patru dintre martorii de mai sus au fost rechiemaţi, şi au depus, că uşa camerei, în care s’a găsit corpul domnişoarei Lespanaye, era încuiată pe dinnăuntru când au sosit el. Nu se auzia absolut nimic în interior, nici gemete, nici cuvinte, nici un sgomot. Uşa fiind forţată, nu s’a observat nimeni. Ferestrile, atât cele din faţâ cât şi cele din dos, erau închise şi bine fixate pe dinlăuntru. O uşă între cele două camere încă era închisă, dar nu cu cheia. Uşa de comunicaţie între camera din faţă, la catul al patrulea, la începutul coridorului, avea uşa deschisă, de părete. Această cameră era plină de paturi vechi, lăzi etc. Fură înlăturate, pentru a examina cu îngrijire. Nu se află în toată casa un spaţiu cât palma de mare care să nu fi fost inspectat cu deamânuntul; coşarii au vizitat coşurile de sus în jos. Casa are patru caturi cu pod sau mansarde; o fereastră cu trapă ce se deschide pe acoperiş s’a găsit bine prinsă în cuc, şi pare părăsită de mal domnișoarei Lespanaye era atât de tare încrustat în coș, încât au trebuit să-și unească, puternie patra sau cinci dintre asistente pentru a-1 scoate de acolo. „— Pavel Dumas, medic, depune, că a fost chemat să examineze corpurile, îndată ce s’a făcut, ziuă. „Amândouă erau întinse pe rămăşiţele aşternutului în camera, în care s-a găsit domnişoara Lespanaye. „Corpul fetei prezenta număroase strivituri şi lovituri. Faptul, că a fost împins în strimta gură a coşului ar fi de ajuns pentru a explica aspectul acesta. Sinul purta urma unei compresiuni energice: se aflau multe şi adânci urme s’au sgărieturî tocmai sub bărbie, apoi un şir de semne vinete lăsate cu siguranţă de nişte degete. Faţa era foarte decolorată; ochii scoşi afară din orbite ; limba era muşcată adânc prin contracţiunea fălcilor. O mare fractură s’a descoperit pe sternum ); era probabil rezultatul unei apăsări cu genunchiul. După părerea d-lui Dumas, d-soara Lespanaye fusese zugrumată de una sau mai multe persoane necunoscute. Corpul mamei a fost găsit schingiuit într’un mod îngrozitor. Toate oasele piciorului și ale brațului drept erau prefăcute în ţăndări, fluorul piciorului stâng era sfărimat în mai multe locuri, de asemenea coastele de aceiaşi parte. Tot corpul era acoperit de lovituri şi de vânătăi; nu era cu putinţă a se determina, în ce mod s’au produs aceste răni. Un băţ gros, un drug mare de fier, un spate de scaun, în fine orice armă grea fără vîrf şi ascuțiş, ar fi produs alosul pieptului.