Tribuna, aprilie 1907 (Anul 11, nr. 75-95)
1907-04-01 / nr. 75
14 Aprilie n. 1907.TRIBUNA« va fi însănătoşită şi înainte de toate se va pune capăt trusturilor agricole. Aşa sper — a spus primul-ministru — să pot înfrânge greutăţile ce se grămăsesc şi pe cari Ie recunosc. »Cu toţi cei 74 ani ai săi dl Sturdza este de o vioiciune admirabilă. Convorbirea, foarte amănunţită, a durat până la miezul nopţii, şi totuşl Sturza n’a arătat nici o urmă de oboseală, deşi lucrase toată ziua. Amabila d-sale soţie a vorbit cu mândrie de faptul că toate măsurile neesare au fost luate cu cea mai mare energie, linişte şi grabă, aşa că până în patru zile guvernul avea frânele în mână. Toate s’au făcut fără vărsare de sânge inutilă. »Toate acestea le-a confirmat și dl Brătianu, ministrul de interne, cu care am vorbit de asemenea. D-sa a lăudat fidelitatea armatei care n’a ezitat nici un moment. Fără întârziere trupa ar fi îndeplinit ordinele ce i s’au dat. O convorbire cu ministrul Anton Carp a fost de asemenea foarte interesantă. Bătrânul domn cu părul alb, care 26 a fost director al Băncei Naţionale, are un cap fin de savant şi ochi inteligenţi. El face, ca şi dl Brătianu, impresia unui bărbat care ştie ce vroieşte.Au înăbuşit începuturile de răsvrătire din judeţele din prejurul Capitalei (Dâmboviţa, Ilfov şi Prahova). Duminecă la 18 Martie nu se poate prevedea ce s’ar fi întâmplat în Capitală. Cei cari îşi amintesc de panica din acele zile în Bucureşti, pot să şi dea seama de efectele ce ar fi avut cea mai mică luptă pe stradele Capitalei«. Despre răscoale dl Vintilă Brătianu, designat s’ajungă primar al capitalei României, a scris în »Voinţa Naţională« un articol, din care extragem următoarele: »Azi, după ce primejdia acută a trecut, putem mărturisi că toţi cei cari au putut arunca o privire generală asupra evenimentelor ce se desfăşurau în zilele de 13, 14 şi 15 Martie, se întrebau nu ce guvern va fi a doua zi în ţara românească, dar dacă va fi altul decât cel ieşit dintr'un adevărat răsboiu civil .Nu este nici o exageraţie în aceste cuvinte căci, în acele zile critice, nu era de temut numai caracterul sălbatec ce îl luau devastările din judeţele dunărene şi repeziciunea cu care focul se întindea, dar era de temut şi ciocoteala care incepea să se simtă puternic in oraşe, şi mai cu seamă in Capitală. Cu drept cuvânt ne întrebam cu ce forţe se va putea restabili liniştea în sate, când şi oraşele, de unde trebuia să plece pacificarea, ar fi fost în flăcări. »Va veni timpul să vorbim pe larg de acestea toate şi de dissolidarizarea îngrijitoare ce apărea deodată în statul nostru, între toţi cei mici, cari se credeau nedreptăţiţi, şi clasa conducătoare. Aceasta era însă situaţia joi, la 15 Martie, situaţie agravată, şi prin necesitatea ce fusese de a se trimite trupe în afară de Bucureşti«. ... După cunoştiinţa ce avem, dacă răscoalele s’ar fi întins Vineri şi Sâmbătă, dacă nu s’ar fi al Xll-lea. Apoi expune tradiţia naţională, constată dela începutul secolului al XVI-lea încoace, şi teoriile mai nouă. Tradiţia istorică, cunoscută dela cele dintâiu mărturii istoriografice asupra românilor ca popor propriu cu numele de »vlah« şi general admisă în evul mediu, tradiţie deasemenea naţională, pune originea românilor în legătură cu stăpânirea şi colonizaţia română în Dacia, arătându-i ca urmaşi ai colonilor romani de aci. Teoriile contrare tradiţiunei istorice, începând din a doua jumătate a secolului al XVIII lea, sunt: teoria autoctoniei, care priveşte pe români ca urmaşi ai elementului autocton romanizat, şi teoria migraţiunei, care pune originea românilor în Peninsula Balcanică, de unde ei ar fi transmigrat în evul mediu la nordul Dunării. Aceasta din urmă, în contrazicere directă cu tradiţia istorică şi întemeiată mai cu seamă pe argumente linguistice, a găsit răsunet mai ales în cercurile filologice. Fruntaşii istoriografiei, cum şi etnografii şi geografii s’au pronunţat mai mult pentru continuitatea elementului român în Dacia, fie în înţelesul tradiţiunii istorice, fie în înţelesul teoriei auctoctoniei. Tradiţia istorică se confirmă prin faptul că locuinţele mai vechi ale românilor în Dacia se află tocmai pe teritoriul colonizaţiunei romane (Oltenia, Bănat şi Ardeal), unde s’au păstrat şî mai multe numiri topografice din antichitate. Aceste numiri n’ar fi putut să fie transmise posterităţii, fără continuitatea unei populaţiuni indigene. Şi din punct de vedere geografic, părţile muntoase pe ambele laturi ale Carpaţior meridionali, între Olt şi Timiş, se prezintă ca centrul de unde naţionalitatea română s’a răsfirat în Dacia. O nouă infamie! Discuţia generală a proiectului de lege Apponyi a fost închisă în mod volnic prin prezidentul Năgay. Clotură faţă de naţionalişti. — Raport telefonic din Camera ungară. — Budapesta, 13 Aprilie. Mişelia lor nu poate rămânea în linişte. Nu s’au mulţumit cu huiduirea aşa de perfidă şi intolerantă a lui Vaida, acuma vreau şi stigmatizarea lui. Deputaţii naţionalişti însă sunt hotărîţi ca de rândul acesta să nu se lase amăgiţi. Scena a fost sgomotoasă, dar nu aşa de sălbatică cum se aşteptă. Cu asta însă nu s’a sfârşit. Stafia o să mai vină încă des, să-i mustre pentru fărădelegea lor. La proiect a vorbit Vlad. A fost o cuvântare serioasă şi temeinică. Şi, ceea ce trebuie mai cu seamă accentuat, a fost intransigentă şi lămurită! Nici n’a ţinut mai mult de un ceas şi jumătate. Şedinţa se deschide la orele 10 şi 12. Prezident Justh Gyula. Deputaţii naţionalişti: Mihali, Novac, Vlad, Suciu, Popovici, Brediceanu, Manoilovici Muşiţchi, Damian, Polyt, Maniu. Afacerea Vaida. Trecând peste formalităţile obişnuite Somogyi A. referează în chestia corigerii ziarului, din incidentul dlui Vaida. Face zamă lungă. (De faţă puţini deputaţi, şi liniştiţi). Laudă conştienţiozitatea comisiei de cenzurare. Spune apoi, că naţionaliştii au nă-Dacă şi o transmigrare română de la sudul Dunărei, mai ales în urma aşezărei slavilor în părţile romanizate ale peninsulei Balcanice, în secolul al Vll-lea, se poate admite ca probabilă, aceasta nu poate să fie o probă contra tradiţiunei istorice. Elementul român transmigrat din dreapta în stânga Dunărei a putut numai să întărească populaţiunea de baştină şi omogenă cu care s’a contopit, dar nu să desvolte el însuşi acea putere de asimilare şi de expanziune prin care elementul român de aci a absorbit elementul slab conlocuitor şi a cucerit etniceşte aproape tot teritoriul Daciei vechi. Asemenea putere, istoria n’o arată decât la popoare autoctone sau cuceritoare, iar niciodată la elementele imigrate succesiv şi pe nesimţite. Cl Onciul conchide că, faţă cu faptele arătate, ştiinţa nu poate părăsi tărâmul real al tradiţiunii istorice, constatată de la prima apariţie a românilor în istorie, chiar la popoarele vecine şi conlocuitoare. Nu fără cuvânt, acestea vedeau în români pe locuitorii cei mai vechi ai Daciei Traiane, ravul a-şi corige vorbirile schimbându-le senzul. (Naţionaliştii cer dovezi!) Constată apodictic, că Vaida nu ar fi cetit poeziile. Propune să se suprime din ziar, şi să se declare de contrabandă fapta lui Vaida. Mihali: (Este ascultat la început cu atenţie.) Afirmă că poeziile au fost cetite. Ca tot omul şi Vaida a greşit. Strigăte: Nu a greşit, a înşelat! Minţiţi! Vă identificăm cu Vaida ? Prezidentul sună şi cere linişte. Mihali face propunerea următoare: Camera ia la cunoştinţă partea din raport care propune eliminarea poezilor din procesul verbal, cu observarea însă, că introducerea lor în procesul verbal nu se poate considera de contrabandă pentru că pe baza recunoaşterii lui Alexandru Vaida Camera a constatat şi constată şi raportul comisiunei, că Vaida a cetit poeziile în Cameră, însă le-a cetit aşa de încet încât stenografii nu l-au auzit. Dr. Teodor Mihali. Ugran. Ar voi să ştie, ce este gândul naţionaliştilor. (Sgomot, întreruperi.) Este probabil, că Vaida a cetit de jumătate poeziile, dar de jumătate le-a introdus în ziar prin contrabandă. Raboneanul crede că păcatul e tot aşa de mare. (Vorbeşte răcnind şi sucind ochii !) De ce a stat Vaida lângă columnă când a cetit poeziile ? (Mare sgomot.) Încep să cred, că Dv. din capul locului aţi fost complicii lui, şi aţi ştiut de înainte ce veţi face! (Oratorul nu mai poate răcni. Strigăte furioase: Făţarnici, laşi!) Dacă nu vreţi să vă compromiteţi, primiţi propunerea comisiei! (Tortură.) I. Maniu. Ugran face rău că trezeşte lucruri trecute. Nu sunteţi echitabili! (Strigăte: Voi sunteţi obraznici!) Noi am trecut la extrem votând dojana prietinului şi tovarăşului politic. (Aha, prietini ? Complici! Ticăloşi!) Vaida cu toată siguranţa a cetit poeziile. St. Pop l-a făcut chiar atent să nu le cetească mai departe, şi când totuşi a urmat, el şi Vlad au părăsit sala. (Contraziceri vehemente). Părerea noastră este următoarea : Însăşi veferada zice că Vaida a cetit încet. (întreruperi vehemente, dar nu toată! Cine a auzit ? Ce vreţi ? Sgomot necontenit.) — V’au dat satisfacţie cu toată loialitatea, dar ceea ce aţi făcut în şedinţa secretă nu putem aproba. Este neparlamentar, ca majoritatea şi un ministru să declare ca din senin imcompatibilitatea unui deputat. (Sgomot teribil, câteva minute. Ovaţii lui Apponyi). Novai: Constată că în restimpul cât a murmurat Vaida, e cu neputinţă să fi putut ceti poeziile! (Aprobări.) A. Vlad: Lămureşte ce-a zis el către Vaida, când a cetit poeziile. Prezidentul : ceteşte scuzele stenografilor. Referentul: Susţine afirmaţia, că Vaida a făcut contrabandă. Maniu se scoală, deputaţii naţionaliştii însă îl îndeamnă să renunţe la cuvânt. Se primeşte, prin vot, propunerea comisiei, în linişte. La proiectul lui Apponyi. Szentiványi Árpád. Acuză naţionalităţile că primesc ajutor spiritual şi material din Viena — şi crede că a vorbit cu efect pe lângă proiect! (Cum se trădează! Rap.) Discursul lui Vlad. A. Vlad. Urmând obiceiul parlamentar, va da răspuns antevorbitorului. Suntem de HAZ. Deosebirea dintre bărbatul ei și o cămilă. — Vezi, zise cineva unei doamne, dobitocul ăsta, cămila poate munci 15 zile în șir fără să bee nimic! — Ce lucru minunat! — zise jupâneasa. — Cu bărbatul meu stă lucrul chiar întors, el bea câte 17 zile într’una și nu lucră nimic ! Pag. 3.