Tribuna, decembrie 1907 (Anul 11, nr. 265-285)
1907-12-08 / nr. 270
Anui XI Arad, Sâmbătă, 8121 Decemvrie 1967 Nr. 270. ABONAMENTUL Fr xn sn . 24 Cor. I*Prim. an . 12 . Pa 1 lună . 20 Kral de Duminecă pa an an 4 Cor. — Pentru România şi America 10 Cor. Socul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-utcza 20. INSERŢIUNILE te primesc la adtafung. frăţie. Manuscripte nu se Inapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Sfârşitul minciunilor. Orice cucerire nouă a progresului omenesc este patrimoniul, bunul comun al tuturor popoarelor şi nu poate să ramâie proprietatea exclusivă a unui singur popor. Mai mult chiar, ea are tendinţă expansivă, năzuinţa de a se încetăţeni pretutindeni, şi dacă întîmpină rezistenţă ea asaltează şi cucereşte orice cetate de înapoiere, de regres şi de întunerec. Adevărul acesta vechiu, dar veşnic ne vine iarăşi în minte în faţa conflictului dintre parlamentul austriac şi cel unguresc. In Austria s’a desvoltat şi cristalizat principiul libertăţii şi egalităţii depline a popoarelor de altă limbă, locuitoare în aceiaş ţară. Din lupte şi sbuciumări cari adesea au pus la îndoială până şi viitorul ţării, a răsărit un rod preţios, ideea că orice popor, de orice limbă, are dreptul la existenţă naţională şi că niciodată majorităţile naţionale n’au dreptul de-a asupri minorităţile naţionale, oricât ar fi de slabe. Această nouă cucerire a progresului politic, are tendinţa de-a se răspândi în toate ţările cu aceleaşi împrejurări etnice. Aceasta i cauza adevărată şi adâncă a »amestecului« austriacilor în afacerile interne ale Ungariei. Nu voim să discutăm legimitatea amestecului acestuia. In şedinţa de alaltăieri a Reichsratului austriac, deputatul Redlich a arătat că Austria are un drept incontestabil de-a se amestecă în afacerile interne ale Ungariei. Deputaţii austriaci au dreptul de-a se interesă de soarta conaţionalilor lor din Ungaria. Mai mult chiar, Ungaria face parte, zise Redlich din monarhia unitară (Gesamtreich) şi înflorirea ei economică se datoreşte în parte mare compromisului economic încheiat cu Austria. După vederile oamenilor politici austriaci deci ei au dreptul de ingerinţă în afacerile interne ale Ungariei. Dar repetăm că noi nu discutăm chestiunea aceasta. Progresele realizate de o ţară se comunică celorlalte ţări în mod irezistibil şi rămâne o chestiune de-a doua mână cum ele să comunica. Când la sfârşitul veacului al XVIII ideile de constituţionalism şi de regim reprezentativ au triumfat în Franţa, era evident că ele nu se vor mărgini la ţara aceasta, ci vor căută să nimicească absolutismul şi legitimismul ori undes’ar afla acesta. Din clipa în care Franţa a izbutit să realizeze marele său progres spre libertate politică, eră lucru firesc ca răsboiul să se declare între ea şi celelalte state. Şi atunci s’a văzut spectacolul admirabil cum cetăţenii unei ţări în plină revoluţie, fără organizaţie militară şi fără un regim stabil în lăuntru au primit lupta cu toate statele străine, zdrobind pe rând puternicele armate ale tuturor statelor absolutiste din Europa. A fost un triumf al dragostei fanatice pentru libertate asupra spiritului de înapoiere absolutistă, învinsă în definitiv, Franţa a triumfat totuşi în realitate, căci astăzi absolut toate statele cari au stat împotrivă s’au închinat regimului reprezentativ şi vedem cum Rusia, înfricoşata zdrobitoare a lui Napoleon. »Cine să aştepte?« »Cine altul decât Eggert. D voastră să vă plătiţi datoria în fiecare lună după puteri şi putinţă«. »Ce tot vorbeşti ?« se răsti indignat doctorul. »Aşa concesiuni să fi făcut Kruttke al dtale, căruia nu i-am aprobat niciodată stăruitoarele rugăminte ?« »Da, să ştiţi, Wilhelm al meu are un dor deosebit de a vorbi cu lumea. El nu e dintre cei delicaţi şi de aceea cu greu îl respinge cineva«. »Dar e ceva de necrezut, eu încă n’am înţeles nimic«. »Dar înţelege odată, d-te doctor. Cu d-ta desigur nu va mai avea nimic de lucru dl Eggert. Toate vor trece prin mânile mele sau ale lui Wilhelm. D-voastră nu trebue să luaţi în nume de rău, dacă voiu fi puţin cutezătoare pentru ca astfel plăţile să fie punctuale. Doctorul Riedinger era gata de a reproşa îndrăzneţei nemaipomenite de a se mestecă în afacerile lui. Insă el îşi aminti de ajutoarele date în trecut. De când o cunoştea, o minciună nu se scursese de pe buzele Eufemiei Lenzvege. Aceasta îi inspiră linişte şi venindu şi în fire îi întinse mâna sa. »Eu nu-mi pot închipui, ce te-a îndemnat să oboseşti într’atâta pentru noi, Femi. Cred că numai inima bună te-a impus la această datorie şi de aceea îţi mulţumesc din suflet«. Tinăra doamnă nu ştia cum să şi manifeste bucuria. Voi să se prinzâ de grumazul ei, dar o respinse. »Eu n’am avut plăcere să-mi caut alt stăpân — aceasta e totul. Şi sper că nu veţi fi contra astăzi este nevoită să treacă la constituţionalism. Dar cârmuitorii ţării noastre nu vor înţelege aceasta. Mai mult chiar, când glasurile de critică venite din străinătate să încheagă într’un singur şi mare răsboiu al întregii lumi civilizate împotriva asupririi, întunerecului şi absolutismului lor naţional, ei nu au nici bunul simţ elementar de a primi criticile în tăcere. Cu o insolenţă fără pereche, parlamentul unguresc în frunte cu guvernul lui tăgăduiesc şi fac pe indignaţii. Nu este oare o ruşine când un parlament străin trebuie să vie prin votul său să ceară punerea în aplicare a unei legi fundamentale ? Patruzeci de ani de zile, guvernele ungureşti au ştiut să se folosească de legea naţionalităţilor pentru a face cea mai colosală escrocherie şi potemchinadă ce s’a văzut vreodată. Dacă satele lui Potemchin au servit numai pentru amăgirea momentană a unei persoane, legea asta a fost un paravan cu tablouri de fericire şi mulţămire, de pace şi de libertate care a ţinut amăgită timp de 4 decenii o lume întreagă. Ajunsesem cu legea asta, încât ceream chiar noi românii în presa şi în cameră abrogarea ei pentru a lua tiranilor noştri acest obiect de paradă fără nici o valoare pentru noi. Acuma iată că parlamentul austriac a cerut executarea iei. A trebuit să înghită guvernul nostru şi ruşinea aceasta europeană. venirii lui Wilhelm seara vreo câteva minute în bucătăria mea. Mâncările ce sunt pentru masa D voastră niciodată nu vor fi dijmuite — lucru de care vă asigur«. »Ah! în această privinţă ai o putere neţărmurită, Femi. Eu aşi dorî să poftesc mâne seara pe dl Kruttke la masă pentru a-i putea remite mulţumirile mele«. »Cum? aceasta să o lăsăm încurcată. Un simplu fierar ca Wilhelm al meu aparţine bucătăriei şi nici de cum saloanelor împodobite cu covoare de Smyrna. Cu mulţumirile D-voastră îl puteţi cruţa. El nu s’a dus la Eggert din dragostea către dv. ci numai din ordinul meu. Nu trebue să îşi închipue prea mult despre acest fapt. Principalul e că toată afacerea s’a isprăvit. Ce tot atâta vorbă ! Bună seara!« A şi ieşit afară lăsând pe cei rămaşi în îndoiala celor auzite.* Insă lucrurile par adevărate căci des de dimineaţă cu o stăruinţă rară, Femi prin mişcările ei, prin odaia vecină dormitorului şi prin vorba ce nu-i mai încetă decise tânăra păreche să se scoale. Ea aduse stăpânilor ei, printre alte scrisori şi comunicarea perceptorului prin care notifică pe creditor că şi a retras mandatul de sechestrare a lucrurilor şi libertatea de a rupe sigiliile judiciare. In valurile bucuriei doctorul dorî să adreseze din nou mulţumiriie sale Femii dar mânioasa-i privire îl abţinu. Cu o aroganţă nemaiauzită se adresă ea stăpânului său: »E trecut de 9 ore die Doctor, odaia d-voastră e de mult aranjată şi a-şi dori să curăţ şi aici. FOIŢA ORIGINALA A «TRIBUNEI«. Femeca rea. De W. Hellmuth, tradusă de Horia Pipos. (Urmare.) Era, într’adevăr, seara târziu, când Femi se reîntoarse. Indată ce zări lumină în biroul doctorului, merse de-a dreptul într’acolo aşa că soții cari şedeau pe canapea în disperarea conversațiilor, tresăriră cu totul speriaţi la intrarea ei. »Bună seara, die doctor! Eu vreau să vă fac cunoscut că m’am răsgândit. Chiar Wilhelm al meu, m’a povăţuit să nu rebiliez contractul înainte de timpul prevăzut. Şi eu m’am învoit. »Dar ai putea să vezi, Femi, că situaţia noastră s’a schimbat cu desăvârşire. Noi nu mai suntem în stare să ţinem o simplă servitoare. »Fie, dar pentru aşa ceva nu trebuie să vă mâhniţi, d-na doctor nu e în stare şi nici nu ştie fierbe. Doriţi să flămânziţi atât dvoastră cât şi micul copilaş sau să muriţi cu stomacul bolnav ?« »Dar v-am luminat îndeajuns, Femi, că nu sunt în putere de a plăti leafa servitoarei«. »Lăsaţi toate în grija mea, die doctor. La aşa ceva mă pricep destul de bine. Şi — am mai vrut să vă spui ceva — ah! Wilhelm al meu a vorbit cu drăgălaşul de Eggert«. Furios se adresă doctorul ei: »Sunteţi cu mintea întreagă ? Cum aţi îndrăsnit să vă amestecaţi în afacerile mele?« »Crezi dacă eu aş mai primi pe perceptor în odaia mea ? Mult ar trebui să aştepte.«