Tribuna, decembrie 1907 (Anul 11, nr. 265-285)

1907-12-08 / nr. 270

Anui XI Arad, Sâmbătă, 8121 Decemvrie 1967 Nr. 270. ABONAMENTUL Fr xn sn . 24 Cor. I*P­rim. an . 12 . Pa 1 lună . 2­0 Kral de Duminecă pa an an 4 Cor. — Pen­tru România şi America 10 Cor. Socul de zi pentru Ro­­­mânia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-utcza 20. INSERŢIUNILE te primesc la adtafung. frăţie. Manuscripte nu se Ina­­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Sfârşitul minciunilor. Orice cucerire nouă a progresului ome­nesc este patrimoniul, bunul comun al tuturor popoarelor şi nu poate să ramâie proprietatea exclusivă a unui singur popor. Mai mult chiar, ea are tendinţă expansivă, năzuinţa de a se încetăţeni pretutindeni, şi dacă întîmpină re­zistenţă ea asaltează şi cucereşte orice ce­tate de înapoiere, de regres şi de întunerec. Adevărul acesta vechiu, dar veşnic ne vine iarăşi în minte în faţa conflictului dintre parlamentul austriac şi cel unguresc. In Au­stria s’a desvoltat şi cristalizat principiul libertăţii şi egalităţii depline a popoarelor de altă limbă, locuitoare în aceiaş ţară. Din lupte şi sbuciumări cari adesea au pus la îndoială până şi viitorul ţării, a răsărit un rod preţios, ideea că orice popor, de orice limbă, are dreptul la existenţă naţională şi că nici­odată majorităţile naţionale n’au dreptul de-a asupri minorităţile naţionale, oricât ar fi de slabe. Această nouă cucerire a progresului po­litic, are tendinţa de-a se răspândi în toate ţările cu aceleaşi împrejurări etnice. Aceasta i cauza adevărată şi adâncă a »amestecului« austriacilor în afacerile in­terne ale Ungariei. Nu voim să discutăm legimitatea amestecului acestuia. In şedinţa de alaltăieri a Reichsratului austriac, depu­tatul Redlich a arătat că Austria are un drept incontestabil de-a se amestecă în afa­cerile interne ale Ungariei. Deputaţii aus­­triaci au dreptul de-a se interesă de soarta conaţionalilor lor din Ungaria. Mai mult chiar, Ungaria face parte, zise Redlich din monarhia unitară (Gesamtreich) şi înflorirea ei economică se datoreşte în parte mare compromisului economic încheiat cu Austria. După vederile oamenilor politici austriaci deci ei au dreptul de ingerinţă în afacerile interne ale Ungariei. Dar repetăm că noi nu discutăm ches­tiunea aceasta. Progresele realizate de­ o ţară se comunică celorlalte ţări în mod irezisti­bil şi rămâne o chestiune de-a doua mână cum ele să comunica. Când la sfârşitul veacului al XVIII ideile de constituţionalism şi de regim reprezen­tativ au triumfat în Franţa, era evident că ele nu se vor mărgini la ţara aceasta, ci vor căută să nimicească absolutismul şi le­­gitimismul ori unde­­s’ar afla acesta. Din clipa în care Franţa a izbutit să realizeze marele său progres spre libertate politică, eră lucru firesc ca răsboiul să se declare între ea şi celelalte state. Şi atunci s’a vă­zut spectacolul admirabil cum cetăţenii unei ţări în plină revoluţie, fără organizaţie mi­litară şi fără un regim stabil în lăuntru au primit lupta cu toate statele străine, zdro­bind pe rând puternicele armate ale tuturor statelor absolutiste di­n Europa. A fost un triumf al dragostei fanatice pentru libertate asupra spiritului de înapoiere absolutistă, învinsă în definitiv, Franţa a triumfat to­tuşi în realitate, căci astăzi absolut toate statele cari­­ au stat împotrivă s’au închinat regimului reprezentativ şi vedem cum Rusia, înfricoşata zdrobitoare a lui Napoleon. »Cine să aştepte?« »Cine altul decât Eggert. D voastră să vă plă­tiţi datoria în fiecare lună după puteri şi putinţă«. »Ce tot vorbeşti ?« se răsti indignat doctorul. »Aşa concesiuni să fi făcut Kruttke al dtale, că­ruia nu i-am aprobat nici­odată stăruitoarele ru­găminte ?« »Da, să ştiţi, Wilhelm al meu are un dor deo­sebit de a vorbi cu lumea. El nu e dintre cei delicaţi şi de aceea cu greu îl respinge cineva«. »Dar e ceva de necrezut, eu încă n’am înţeles nimic«. »Dar înţelege odată, d-te doctor. Cu d-ta de­sigur nu va mai avea nimic de lucru dl Eggert. Toate vor trece prin mânile mele sau ale lui Wilhelm. D-voastră nu trebue să luaţi în nume de rău, dacă voiu fi puţin cutezătoare pentru ca astfel plăţile să fie punctuale­. Doctorul Riedinger era gata de a­­ reproşa în­drăzneţei nemai­pomenite de a se mestecă în afacerile lui. Insă el îşi aminti de ajutoarele date în trecut. De când o cunoştea, o minciună nu se scursese de pe buzele Eufemiei Lenzvege­. A­­ceasta îi inspiră linişte şi venindu şi în fire îi în­tinse mâna sa. »Eu nu-mi pot închipui, ce te-a îndemnat să oboseşti într’atâta pentru noi, Femi. Cred că nu­mai inima bună te-a impus la această datorie şi de aceea îţi mulţumesc din suflet«. Tinăra doamnă nu ştia cum să şi manifeste bucuria. Voi să se prinzâ de grumazul ei, dar o respinse. »Eu n’am avut plăcere să-mi caut alt stăpân — aceasta e totul. Şi sper că nu veţi fi contra astăzi este nevoită să treacă la constituţio­nalism. Dar cârmuitorii ţării noastre nu vor în­ţelege aceasta. Mai mult chiar, când glasurile de critică venite din străinătate să încheagă într’un singur şi mare răsboiu al întregii lumi ci­vilizate împotriva asupririi, întunerecului şi absolutismului lor naţional, ei nu au nici bunul simţ elementar de a primi criticile în tăcere. Cu o insolenţă fără pereche, parla­mentul unguresc în frunte cu guvernul lui tăgăduiesc şi fac pe indignaţii. Nu este oare o ruşine când un parla­ment străin trebuie să vie prin votul său să ceară punerea în aplicare a unei legi fun­damentale ? Patru­zeci de ani de zile, guvernele un­gureşti au ştiut să se folosească de legea naţionalităţilor pentru a face cea mai colo­sală escrocherie şi potemchinadă ce s’a vă­zut vre­odată. Dacă satele lui Potemchin au servit numai pentru amăgirea momen­tană a unei persoane, legea asta a fost un paravan cu tablouri de fericire şi mulţă­­mire, de pace şi de libertate care a ţinut amăgită timp de 4 decenii o lume în­treagă. Ajunsesem cu legea asta, în­cât ceream chiar noi românii în presa şi în cameră abrogarea ei pentru a lua tiranilor noştri acest obiect de paradă fără nici o valoare pentru noi. Acuma iată că parlamentul austriac a ce­rut executarea iei. A trebuit să înghită gu­vernul nostru şi ruşinea aceasta europeană. venirii lui Wilhelm seara vreo câteva minute în bucătăria mea. Mâncările ce sunt pentru masa D voastră niciodată nu vor fi dijmuite — lucru de care vă asigur«. »Ah! în această privinţă ai o putere neţărmu­rită, Femi. Eu aşi dorî să poftesc mâne seara pe dl Kruttke la masă pentru a-i putea remite mul­ţumirile mele«. »Cum? aceasta să o lăsăm încurcată. Un sim­plu fierar ca Wilhelm al meu aparţine bucătăriei şi nici de cum saloanelor împodobite cu covoare de Smyrna. Cu mulţumirile D-voastră îl puteţi cruţa. El nu s’a dus la Eggert din dragostea către dv. ci numai din ordinul meu. Nu trebue să îşi închipue prea mult despre acest fapt. Princi­palul e că toată afacerea s’a isprăvit. Ce tot atâta vorbă ! Bună seara!« A şi ieşit afară lăsând pe cei rămaşi în îndo­iala celor auzite.* Insă lucrurile par adevărate căci des de dimi­neaţă cu o stăruinţă rară, Femi prin mişcările ei, prin odaia vecină dormitorului şi prin vorba ce nu-i mai încetă decise tânăra păreche să se scoale. Ea aduse stăpânilor ei, printre alte scrisori şi comunicarea perceptorului prin care notifică pe creditor că şi a retras mandatul de sechestrare a lucrurilor şi libertatea de a rupe sigiliile judiciare. In valurile bucuriei doctorul dorî să adreseze din nou mulţumiriie sale Femii dar mânioasa-i privire îl abţinu. Cu o aroganţă nemai­auzită se adresă ea stăpânului său: »E trecut de 9 ore die Doctor, odaia d-voastră e de mult aranjată şi a-şi dori să curăţ şi aici. FOIŢA ORIGINALA A «TRIBUNEI«. Femeca rea. De W. Hellmuth, tradusă de Horia Pipos. (Urmare.) Era, într’adevăr, seara târziu, când Femi se re­întoarse. Indată ce zări lumină în biroul doctoru­lui, merse de-a dreptul într’acolo aşa că soții cari şedeau pe canapea în disperarea conversa­țiilor, tresăriră cu totul speriaţi la intrarea ei. »Bună seara, die doctor! Eu vreau să vă fac cunoscut că m’am răsgândit. Chiar Wilhelm al meu, m’a povăţuit să nu rebiliez contractul îna­inte de timpul prevăzut. Şi eu m’am învoit. »Dar ai putea să vezi, Femi, că situaţia noas­tră s’a schimbat cu desăvârşire. Noi nu mai sun­tem în stare să ţinem o simplă servitoare. »Fie, dar pentru aşa ceva nu trebuie să vă mâhniţi, d-na doctor nu e în stare şi nici nu ştie fierbe. Doriţi să flămânziţi atât dvoastră cât şi micul copilaş sau să muriţi cu stomacul bol­nav ?« »Dar v-am luminat îndeajuns, Femi, că nu sunt în putere de a plăti leafa servitoarei«. »Lăsaţi toate în grija mea, die doctor. La aşa ceva mă pricep destul de bine. Şi — am mai vrut să vă spui ceva — ah! Wilhelm al meu a vorbit cu drăgălaşul de Eggert«. Furios se adresă doctorul ei: »Sunteţi cu mintea întreagă ? Cum aţi îndrăsnit să vă amestecaţi în afacerile mele?« »Crezi d­­a­că eu aş mai primi pe perceptor în odaia mea ? Mult ar trebui să aştepte.«

Next