Tribuna, septembrie 1908 (Anul 12, nr. 194-217)
1908-09-02 / nr. 194
Anul XII. Arad, Marţi, 2015 Septemvrie 1908 Nr. 194 ABONAMENTUL Pe an an .24 Cor. Pe ]am. an . 12 « Pe o lună . 2 < Nrul de Duminecă Pe un an 4 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Manuscripte nu se Înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. La situaţie. Sesiunea de toamnă a corpurilor legiuitoare conform planului de acţiune al guvernului, precizat în preajma vacanţelor de vară, eră să înceapă către sfârşitul lunei Septemvrie. Camera întrunită avea să aleagă pe membrii delegaţiunii ungare, să asculte expozeul financiar şi apoi să se ajurneze până după încheierea sesiunei delegaţionale In timpul şedinţelor delegaţionale comisia financiara a camerei avea să pregătească budgetul anului 1909, iar celelalte comisii să desbată propunerile de urgenţă ale miniştrilor. Reîntrunindu-se camera după şedinţele delegaţiunilor, urma ca miniştrii să-şi prezinte proiectele anunţate în programul de muncă. Ia întâiul loc proiectul budgetului pe 1909. Discuţia asupra lui să se încheie încă anul acesta, ca guvernul să nu fie nevoit a cere indemnizare, iar camera în anul ce vine să şi poată concentra toate forţele de muncă în vederea marilor probleme ce va avea să resolve, dintre cari cea mai de căpetenie — şi care e hotărîtoare chiar pentru soarta ţârii, reforma electorală. Aceasta eră perspectiva viitoarei sesiuni. Consiliul de miniştri comun din zilele trecute, însă, a răsturnat din temelii acest plan de acţiune, deschizând o altă perspectivă, de complicaţii politice incalculabile. Consiliul a hotărît amânarea delegaţiunilor cu o lună. Autograful de convocare se va lansa deci numai pe la mijlocul lunei Octomvrie şi astfel şedinţele delegaţiunilor se vor extinde până spre sfârşitul lunei Noemvrie. Timpul cât rămâne până la sfârşitul anului e insuficient pentru discuţia bugetară, care, complicată şi de un proiect de indemnisare, va dăinui poate până în primăvara viitoare. Reformele electorale astfel vor ajunge în discuţie numai târziu în anul viitor, decumva proiectul reformelor militare, care până atunci poate deveni de o actualitate arzătoare pentru dinastie şi pentru situaţia monarhiei faţă cu viitoarea constelaţiune a chestiunilor externe, nu se va ocurpa în sarcina corpurilor legiuitoare de azi, nereformate încă pe baza sufratului universal. Nu ştim întrucât a uneltit şi mâna de-o infernală infimie a guvernului coaliţionist la urzirea nouii perspective politice, dar după cât se pot ochi de pe acum proiecţiunile viitoarelor configuraţii parlamentare, ele vor sluji fatal intenţiunile lui criminale faţă de sufrajul universal. In virtutea pactului pe temeiul căruia guvernul coaliţionist a luat frânele, chestiunile militare vor urma să fie rezolvate de parlamentul reformat pe baza sufrajului universal. Majestatea Sa împăratul, care a dovedit întotdeauna în cursul îndelungei Sale stăpâniri o consecvenţă de fel în respectarea obligamentelor politice ce a luat, ţine neclintit să nu să facă abatere de la pactul încheiat. Guvernul şi partidele ungureşti însă, de teama ca nu cumva aspiraţiile lor şoviniste faţă de armată să fie primejduite de o conoşteniţă pentru că fusese la muzeu cu şcolarii săi, cum facem şi anii trecuţi, că în fiecare joi după prânz, ne ducea într’un muzeu şi ne explica toate celea. Biata profesoară, cum a slăbit. Dar este tot vioaie şi cu ce foc vorbeşte de şcoala sa. A vrut să mai vază odată patul în care am zăcut bolnav acum doi ani, şi în care doarme acum fratele meu ; s’a uitat lung la el şi nu putea zice nici o vorbă. A plecat de vreme, căci se ducea să vază pe un băiat din şcoala sa, fiul unui curelar, care este greu bolnav de pojar ; afară de asta avea o mulţime de caiete de corectat, şi pe unserai trebuia să se ducă la o lecţie privată de aritmetică, la o negustoreasă. — Spune, Enrico, îmi zise plecând, mai ții la mine, mă mai iubești, acum când te ai făcut mai mare și știi să deslegi singur problemele de arimetică ? M’a sărutat din nou și din capul scărei, mi-a zis: — Nu mă uită, Enrico. Ah, scumpa mea profesoară niciodată, niciodatâ nu te voi uita. Chiar când m voi face mare îmi voi aduce aminte de tine şi voi veni să te văd, la şcoala ta; şi ori de câte ori voia trece pe lângă o şcoală, mi se va părea că aud glasul tău, îmi voiu aminti de cei doi ani petrecuţi în şcoala ta, unde am învăţat atâtea lucruri, unde te-am văzut de atâtea ori bolnavă şi ostenită, dar vecinie blândă şi bună, desperată când unul avea obiceiul să scrie cu degetele rău puse, tremurând când inspectorii ne ascultau, fericită când ştiam, totdeauna bună şi iubitoare ca o mamă. Niciodată, niciodată nu te voiu uită, figurafie de partide neamicale, ce ar intră în cameră în urma sufrajului universal, voiesc menţinerea situaţiei actuale prin forţarea şi exploatarea chestiunilor ce neliniştesc pacea monarhiei. Astfel se pare că guvernul unguresc a ţesut în ascuns firele artificiale ale unei închipuite propagande pansârbeşti în părţile de Sud ale Monarhiei, mâna lui nevăzută aţâţă şi jăratecul aspiraţiilor de libertate a popoarelor din provinciile ocupate, şi tot el proiectează pe zidurile Burgului din Viena şi spectrul primejdiei naţionalităţilor pentru consolidarea Ungariei. Şi va forţă situaţia actuală mereu, în nădejdea unui complicaţii, cari să silească coroana a adoptă abaterea de la pactul încheiat, ca chiar în detrimentul spiritului unitar ce stăpâneşte armata, să lase la discreţia actualului parlament rezolvirea chestiunilor militare, numai ca armata să prezinte proporţiile şi armamentul pretins de exigenţele monarhiei în politica europeană. In complexul acestor chestiuni de altă parte proiectele reformei electorale să se facă uitate pentru vremuri nedeterminate. Referitor la amânarea delegaţiunilor au apărut două comunicate semioficioase, întâiul amintea ca motiv împrejurarea că dietele provinciale din Austria sunt convocate pe acelaş termen şi astfel o seamă dintre delegaţioniştii austriaci vor fi reţinuţi. Un motiv puţin serios, deoarece termenul convocării dietelor provinciale era hotărît mai din vreme ca termenul delegaţiunilor. Semioficiosul s’a grăbit deci cu un al doilea motiv, invocând primejdia revoluţiei ce se pre- FOIŢA ZIARULUI »TRIBUNA«. Edmondo Di Amicis. INIMA. Fosta mea profesoară. Joi, 27 Octomvrie. Fosta mea profesoară s’a ţinut de vorbă şi a venit tocmai când ne pregăteam, mama şi cu mine, să ieşim ca să ducem nişte albituri unei femei sărmane recomandată de Gatzella. Da un an n’a mai venit pe la noi. Am primit o cu alai. Dânsa este tot aşa, mică, cu acelaş voal verde în jurul pălăriei. Îmbrăcată cam aşa şi pieptenată rău, dar puţin mai galbenă, mai fără faţă decât anul trecut; cu câţiva peri albi şi tuşeşte, tuşeşte mereu. Mama i-a zis : — Dar sănătatea, doamnă profesoară ? D ta nu te cauţi. — Eh, nu face nimic, — a răspuns cu surîsul său vesel şi totdeodată melancolic. — D ta vorbeşti prea tare, a adăugat mama, te osteneşti prea mult cu copiii. Aşa este , mereu i se aude glasul şi-mi aduc aminte că în şcoală vorbeşte mereu, vorbeşte pentru ca băieţii să nu se gândească la altceva, şi nu stă niciodată jos. Eram sigur că o să vie, pentru că nu-şi uită niciodată şcolarii, le ştie numele ani întregi şi vin mulţi s’o vadă, dela Gimnasiu, de aceia cu pantalonii lungi şi cu ceasornic. Azi eră foarte într’o mansardă Vineri, 28 Octomvre. Ieri seară cu mama şi cu sora mea Silvia am fost să ducem câteva rufe femeii celeia sărace, recomandată de jurnal. Eu duceam pachetul, Silvia jurnalul cu iniţialele numelui şi adresa. Ne am suit până sub coperişul unei case nalte, într’o sală lungă în care ierau multe uşi. Mama bătu la cea din urmă, ne deschise o femeie tînără încă, dar slabă, slabă, şi care mi se păru că aş fi mai văzut o undeva. Mama o întrebă: — D ta eşti ceia despre care scrie în jurnal? — Da, doamnă, eu sunt. — Uite, ţi-am adus nişte albituri. Atunci femeia începu să mulţumească şi să binecuvinteze, de nu mai isprăvea. Eu văzui într’un colţ al acelei odăi goale şi întunecoase un băiat îngenunchiat înaintea unui scaun, cu spatele întors spre noi şi care mi se păru că scrie, ba scria într’adevăr, cu caietul pus pe scaun, cu călimara pe pământ. Cum putea să scrie aşa pe întuneric? Şi deodată recunoscui părul roşu şi haina lui Crossi, băiatul precupeţei, cela cu o mână moale. Atunci îi spusei la ureche mamei, pe când femeea ducea albiturile. — Taci din gură, îmi zise mama, poate că-i este rușine să vadă că tu dai de pomană mamei lui, să nu-l strigi. Dar în minutul acela, Crossi se întoarse spre noi; eu rămăsei încurcat, neștiind ce să fac; el surise, și atunci mama mă împinse spre el, ca să-l sărut. Eu îl îmbrățișai, el se sculă și mă luă de mână.