Tribuna, ianuarie 1909 (Anul 13, nr. 1-23)

1909-01-15 / nr. 10

Pag- 2 Al doilea, franchiţa şi curajul cu care a venit să proclame legitimitatea acestei che­stiuni, la chiar mijlocul politicei de prigo­niri şi şovinism Ungureşti, ne face să cre­dem, că simte în sine şi forţa pentru exe­cutarea acestui program, pe care d-sa spune că o ia din tradiţiile kossuthiste, căci Kos­suth, se ştie, are câteva programe, ca fă­gă­­duieli făcute la strâmtoare naţionalităţilor. Ar fi poate prea de­vreme a întră In a­­nalisa acestui program, pe care nici nu-l putem cunoaşte in amănuntele lui dar per­sonalitatea dlui Justh, ajungerea d-sale in fruntea evenimentelor, o salutăm cu nă­dejdea Intr’un viitor mai bun şi al nostru şi al ţării. Românii la ministru. Acum câţiva ani, cercul pretorial al Sibiiului s’a împărţit în două, căci aşa cereau interesele unei singure comune săseşti. Din cauza asta su­­feriau alte 13 comune româneşti. — Ieri 26 de români s’au prezentat la ministrul de interne ca re gare să mute sediul pre­torial al Cisnădiei iară la Sibiu, unde ia fost locul mai înainte, arătând câte încurcă­turi administrative rezultă din împărţirea păcătoasă de astăzi. Sătenii noştri au fost conduşi la mini­stru de di­denutat Şerb­an, iar în numele lor a vorbit dl Victor Florian notar în Sadu. Ministrul a promis, că o să se intereseze mai deaproape de afacere şi dacă se poate va împlini cererea comunelor. Să vedem... * Cavalerul Rössler la Kossuth. Civilanul Rö­ssler, şef de secţie în minis­teral de externe, si vizitat ieri pe minidrel Kossuth, ea care s’a Înţeles asupra mai multor chestii de politică co­mercială externă. Intre altele a fost vorba şi de tratatul de comerţ ce să va încheia cu România Rössler a avut pe urmă o convorbire mai lungă cu secretara­ de stat, Sztílésyi. * Criza din Austria. Nereuşind planul unei anchete pentru desbaterea legii nationale, primul­sit In odaia de primire, Bai Ganin voia să pof­tească pe stăpânul casei, drept mulţămită pentru prânzul gustos şi foarte copios, cu o ţigaretă În­vii tită de el lasuşi şi sa prefăcea că Îşi cântă tutunul In desagi. La dreptul vorbind, tabachera se *fD In buzunar al lui, dar trebuia s& găsească un prilej ca să se mai uite la desagi; nu-şi pu­tea lăsă doară i­­ciaţeia de ulei ds roze pe mâna oamenilor străini aşa, netam-neaam, ca nu i cu putinţă pe lumea asta ? Bai Ganiu nu vrea să primească de Ioc refu­zul lui Jiseik de a fum­a din tutunul lui: „Da de ce? Ce ţi se poate Întâmplă? De ce să nu fumezi trebsc bulgăresc?* Bai Ganiu nimic şi Îşi sorbi mai apoi cafeaua ca ma­tă­­ haă. Aici puteai să vezi ce­ va să zică „sorbitul“ ! — Dacă eşti Intr’o dispoziţie atât de bună, dacă ţi petreci cu cineva vre-o câteva ceasuri, dacă te afli Intr’o odaie unde nu te aude nimeni ce zici şi dacă, chiar de te aude, nu pricepe ceeace ce zici — te poţi reţinea Intre astfel de Împrejurări, să nu vorbeşti despre po­litică ? — asta sră peste puterile lui Bai Ganin. Nu se putu stăpâni şi Îşi desclipă inima: — ,,Spune ’mi, dragi die .Treci­­, eşti d-ta liberal ori conservator? Mai-mai stau să cred că eşti conservator, dupâ cum văd eu. Nici cu, de m’ai Întreba mai cu de anărantul, nu-i pot Înţelege, nici pe ăia, nici pe ăilalţi, da totuşi dan luainte, că nu vreu să te stric cheful. Ştii tu, toată daravera e un gheşeft, şi os mai gheşeft, no­i glumă... da să ţi-o spun pe şleau nu ne poate pândi nimenea pe aici? ca să ţi-o apun vu­de — amândoi partidele saci nişte înşelători . Asear-mă ce-ţi spun eu, şi nu ţi fie Trad. de H. P. P. »TRIBUNA« ministru dl Bienerth a declarat că nu va mai su­pune proiectul său de lege naţională unei an­chete ci o va depune de-a dreptul discuţiei ca­merei deputaţilor. Daci proiectul se va respinge guvernul ar fi hotărât să dizolve camera. Procesul pentru mănăstiri II. Răspunsul comitetului congresual sârbesc la acţiunea mitropoliei române în procesul pentru mănăstiri este dat de episcopul Vârşeţului Gavril Zmeianovici. E scris într’un ton mai demn decât al patriarhului, şi ceea ce spune caută şi spri­­jinească pe documente. Începe, se ’nţelege, tăgăduind dreptul bi­­sericei româneşti deoarece pe vremea când s’au înfiinţat cele trei mănăstiri, noi ro­mânii nu eram pe aceste plaiuri. Chiar când am venit în veacul XIII şi multă vreme după aceasta nu am avut biserică organi­­nizată, ci am fost un popor nomad. In sprijinirea aserţiunei sale aduce pe Hun­falvi, Jancsó, Réthy şi alţi istoriciani ma­ghiari unul mai tendenţios decât altul. Şi primeşte fără discuţie tot răul ce scriu a­­ceştia despre români. Intre altele până şi enormitatea, că nobilimea maghiară de aceea ne-a făcut iobagi şi a oprit mutarea de pe un foc pe altul, ca astfel să ne­­ civili­zeze (pag. 53). La pag. 54 episcopul Zmeianovici ne dă şi o satisfacţie oarecare împotriva unei aserţiuni delutată de patriarhul Bogdanovici. Acesta trăgea la îndoială că am­ fi avut vr’o organizare şi că am fi trăit compacţi în Ungaria pe timpul lui Iosif II. (pag. 21). Zmeianovici sprijinindu-se chiar pe Réthy arată că în veacul XV aveam importanţă şi locuiam compacţi din Banat şi până sus în Maramurăş (pag. 54). Tendenţios este însă şi episcopii Vârşe­ţului în cele ce scrie. Şi e norocul no­stru că e tendenţios tratând o chestie astăzi deplin luminată în opul »Sava Brancovicu de Vasilie Mangra, taxmâ de oi mie! Saat aeţi« înşelători n­a creş­tel până la Ulpi... D« «a sfe te faci? Ta tanpaei cm ce trebuie ai vie? Ea am «faseri, Întreprin­deri, proces» Înaintea judecătoriei — an merge. De na te îahsmi şi ta — ţi-ai pierdut afacerea. Şi eu m’aş bacara să mă aleagă deputat ori pri­mar. Bn lucra. Fac oamenii parale ca asta ştii d ta ? — Bisa, da dacă nu le dai târcoale, nu te alege nici mama dracului. Aşa zio. Mă cano­sc ea la lucrările astea, da biaa de tot ! “ J.rectk­an st stea la Îndoială, că se pricepe la lucrările astea Bai Gania. Noi din capul locului nu ne-am propus să polemizăm cu prelaţii sârbi şi de aceea ne mărginim simplu numai să arătăm ceea ce spun pentru că şi astfel să fie mai bine înţeleasă replica pe care o prepară biserica noastră, întreaga activitate a celebrului Sava Bran­­covici, ni­ se prezintă (pag. 55—56) ca şi când n’ar avea nici un caracter românesc, ci toate aceste părţi ar fi fost sârbeşti şi stăpânite exclusiv de duhul naţional sârbesc. Lucru ciudat pe aceeaşi pagină, unde arată că Sava Brancovici a fost sfinţit în Târ­­govişte, din faptul că ici, ori colo se oficia liturgia in limba sârbească, trage concluzia că nu se poate vorbi de biserica naţională românească. Suntem însă siguri, că oricât, ar fi in­fluenţaţi judecătorii maghiari de toate ace­ste afirmări tendenţioase, mai ales această parte a răspunsului sârbilor, va fi sdravăn scărmănată şi redusă la adevărata valoare. Şi mai slab e unde tratează chestia nnirii. Aici se foloseşte de o apucătură care e în detrimentul demnităţii. Zice între altele, că deoarece în sinodul de la 4 Sept 1700, prezidat de Atanasie episcop al Ardealului, nu s’a tratat despre mănăstirile împroce­­suate, evident că acestea niciodată n’au fost proprietate românească şi imediat a­­firma că şi dacă ar fi avut românii vr’o­­dată vr’un amestec la aceste mănăstiri tre­când ei cu toţii la unire, ca biserică gr.­or. n’au mai existat. Astfel de lucruri, nici un liceu de gim­naziu n’ar îndrăzni să afirme fără teamă, că profesorul iar da secundă. Este doar cu­noscut şi recunoscut, că nu toţi românii şi au părăsit la 1700 confesia străbună. In deosebi au persistat în susţinerea bisericei strămoşeşti, românii din Ungaria propriu zisă, măcar că autorităţile civile inspirate de prelaţii catolici persecutau pe românii ortodoxi într’un mod, nu se poate mai bar­bar. Nu-i dar decât o fală goală ceea ce scrie Zmeianovici la pag. 68, unde zice: »După 1700 românii n’au mai fost primiţi de au­torităţi ca gr. or. şi astfel românii gr. or. din Ungaria de aici încolo numai din gra­ţia sârbilor ospitali s’au mai putut împăr­tăşi din bunătăţile confesiei ortodoxe. Partea din urmă a răspunsului său, epis­copul Zmeianovici, o consacră chestiei mi­­năstirei Bodrog, vrând să arate, că nici la aceasta nu avem nici un drept şi cerând să’napoiem mănăstirea Bodrogului peste care metropolia română s’a făcut stăpână prin fraudă şi condamnabile apucături. Ceva mai modest Zmeianovici şi-a socotit mai puţine cheltuieli decât patriarhul, cere ca tribunalul să­­ stabilească 16.162 cor. pen­tru compunerea răspunsului său. * Cel mai lung răspuns este al episcopier Letici, Duşin şi Ni­colici. Cu numele sârbeşti al unor comune, unde azi nu e un singur sârb ci numai români, prelaţii sârbi vor să dovedească, că nu avem dreptul la nici o mănăstire din Bănat. Găsim aici de altfel pasage cari răstoarnă afirmări din răspunsul patriarhului. Astfel la pag. 5 vorbeşte de decretul lui Matei Corvin, dat în favorul bisericesc al româ­nilor din Maramureş, iar la pag. 6 recu­noaşte, că la 1600 biserica ort. română ave o mitropolie bine organizată cu stăpânire asu­pra românilor de pretutindeni. H AZ. — Uitel — exclamă ea de-od&t­ uitfladu-se la eilender. — Dacă primul meu bărbat n’ar fi murit, am celebra astăzi nunta noastră de argint ! — Ce păcat ! — Răspunse al doilea bărbat, suspinlnd adânc. — De ce? — Pentrucă a murit așa de curând ! • — Dragă Mițo, spune drept, te mai iubește bărbatul tău ? — Oh, dragă mă odoară­. Chiar ieri mi-a dat o palmă zdravănă ! 28 Ian. n. IOT

Next