Tribuna, ianuarie 1909 (Anul 13, nr. 1-23)
1909-01-15 / nr. 10
Pag- 2 Al doilea, franchiţa şi curajul cu care a venit să proclame legitimitatea acestei chestiuni, la chiar mijlocul politicei de prigoniri şi şovinism Ungureşti, ne face să credem, că simte în sine şi forţa pentru executarea acestui program, pe care d-sa spune că o ia din tradiţiile kossuthiste, căci Kossuth, se ştie, are câteva programe, ca făgăduieli făcute la strâmtoare naţionalităţilor. Ar fi poate prea devreme a întră In analisa acestui program, pe care nici nu-l putem cunoaşte in amănuntele lui dar personalitatea dlui Justh, ajungerea d-sale in fruntea evenimentelor, o salutăm cu nădejdea Intr’un viitor mai bun şi al nostru şi al ţării. Românii la ministru. Acum câţiva ani, cercul pretorial al Sibiiului s’a împărţit în două, căci aşa cereau interesele unei singure comune săseşti. Din cauza asta suferiau alte 13 comune româneşti. — Ieri 26 de români s’au prezentat la ministrul de interne ca re gare să mute sediul pretorial al Cisnădiei iară la Sibiu, unde ia fost locul mai înainte, arătând câte încurcături administrative rezultă din împărţirea păcătoasă de astăzi. Sătenii noştri au fost conduşi la ministru de didenutat Şerban, iar în numele lor a vorbit dl Victor Florian notar în Sadu. Ministrul a promis, că o să se intereseze mai deaproape de afacere şi dacă se poate va împlini cererea comunelor. Să vedem... * Cavalerul Rössler la Kossuth. Civilanul Rössler, şef de secţie în ministeral de externe, si vizitat ieri pe minidrel Kossuth, ea care s’a Înţeles asupra mai multor chestii de politică comercială externă. Intre altele a fost vorba şi de tratatul de comerţ ce să va încheia cu România Rössler a avut pe urmă o convorbire mai lungă cu secretara de stat, Sztílésyi. * Criza din Austria. Nereuşind planul unei anchete pentru desbaterea legii nationale, primulsit In odaia de primire, Bai Ganin voia să poftească pe stăpânul casei, drept mulţămită pentru prânzul gustos şi foarte copios, cu o ţigaretă Învii tită de el lasuşi şi sa prefăcea că Îşi cântă tutunul In desagi. La dreptul vorbind, tabachera se *fD In buzunar al lui, dar trebuia s& găsească un prilej ca să se mai uite la desagi; nu-şi putea lăsă doară iciaţeia de ulei ds roze pe mâna oamenilor străini aşa, netam-neaam, ca nu i cu putinţă pe lumea asta ? Bai Ganiu nu vrea să primească de Ioc refuzul lui Jiseik de a fuma din tutunul lui: „Da de ce? Ce ţi se poate Întâmplă? De ce să nu fumezi trebsc bulgăresc?* Bai Ganiu nimic şi Îşi sorbi mai apoi cafeaua ca mată haă. Aici puteai să vezi ce va să zică „sorbitul“ ! — Dacă eşti Intr’o dispoziţie atât de bună, dacă ţi petreci cu cineva vre-o câteva ceasuri, dacă te afli Intr’o odaie unde nu te aude nimeni ce zici şi dacă, chiar de te aude, nu pricepe ceeace ce zici — te poţi reţinea Intre astfel de Împrejurări, să nu vorbeşti despre politică ? — asta sră peste puterile lui Bai Ganin. Nu se putu stăpâni şi Îşi desclipă inima: — ,,Spune ’mi, dragi die .Treci, eşti d-ta liberal ori conservator? Mai-mai stau să cred că eşti conservator, dupâ cum văd eu. Nici cu, de m’ai Întreba mai cu de anărantul, nu-i pot Înţelege, nici pe ăia, nici pe ăilalţi, da totuşi dan luainte, că nu vreu să te stric cheful. Ştii tu, toată daravera e un gheşeft, şi os mai gheşeft, noi glumă... da să ţi-o spun pe şleau nu ne poate pândi nimenea pe aici? ca să ţi-o apun vude — amândoi partidele saci nişte înşelători . Asear-mă ce-ţi spun eu, şi nu ţi fie Trad. de H. P. P. »TRIBUNA« ministru dl Bienerth a declarat că nu va mai supune proiectul său de lege naţională unei anchete ci o va depune de-a dreptul discuţiei camerei deputaţilor. Daci proiectul se va respinge guvernul ar fi hotărât să dizolve camera. Procesul pentru mănăstiri II. Răspunsul comitetului congresual sârbesc la acţiunea mitropoliei române în procesul pentru mănăstiri este dat de episcopul Vârşeţului Gavril Zmeianovici. E scris într’un ton mai demn decât al patriarhului, şi ceea ce spune caută şi sprijinească pe documente. Începe, se ’nţelege, tăgăduind dreptul bisericei româneşti deoarece pe vremea când s’au înfiinţat cele trei mănăstiri, noi românii nu eram pe aceste plaiuri. Chiar când am venit în veacul XIII şi multă vreme după aceasta nu am avut biserică organinizată, ci am fost un popor nomad. In sprijinirea aserţiunei sale aduce pe Hunfalvi, Jancsó, Réthy şi alţi istoriciani maghiari unul mai tendenţios decât altul. Şi primeşte fără discuţie tot răul ce scriu aceştia despre români. Intre altele până şi enormitatea, că nobilimea maghiară de aceea ne-a făcut iobagi şi a oprit mutarea de pe un foc pe altul, ca astfel să ne civilizeze (pag. 53). La pag. 54 episcopul Zmeianovici ne dă şi o satisfacţie oarecare împotriva unei aserţiuni delutată de patriarhul Bogdanovici. Acesta trăgea la îndoială că am fi avut vr’o organizare şi că am fi trăit compacţi în Ungaria pe timpul lui Iosif II. (pag. 21). Zmeianovici sprijinindu-se chiar pe Réthy arată că în veacul XV aveam importanţă şi locuiam compacţi din Banat şi până sus în Maramurăş (pag. 54). Tendenţios este însă şi episcopii Vârşeţului în cele ce scrie. Şi e norocul nostru că e tendenţios tratând o chestie astăzi deplin luminată în opul »Sava Brancovicu de Vasilie Mangra, taxmâ de oi mie! Saat aeţi« înşelători na creştel până la Ulpi... D« «a sfe te faci? Ta tanpaei cm ce trebuie ai vie? Ea am «faseri, Întreprinderi, proces» Înaintea judecătoriei — an merge. De na te îahsmi şi ta — ţi-ai pierdut afacerea. Şi eu m’aş bacara să mă aleagă deputat ori primar. Bn lucra. Fac oamenii parale ca asta ştii d ta ? — Bisa, da dacă nu le dai târcoale, nu te alege nici mama dracului. Aşa zio. Mă canosc ea la lucrările astea, da biaa de tot ! “ J.rectkan st stea la Îndoială, că se pricepe la lucrările astea Bai Gania. Noi din capul locului nu ne-am propus să polemizăm cu prelaţii sârbi şi de aceea ne mărginim simplu numai să arătăm ceea ce spun pentru că şi astfel să fie mai bine înţeleasă replica pe care o prepară biserica noastră, întreaga activitate a celebrului Sava Brancovici, ni se prezintă (pag. 55—56) ca şi când n’ar avea nici un caracter românesc, ci toate aceste părţi ar fi fost sârbeşti şi stăpânite exclusiv de duhul naţional sârbesc. Lucru ciudat pe aceeaşi pagină, unde arată că Sava Brancovici a fost sfinţit în Târgovişte, din faptul că ici, ori colo se oficia liturgia in limba sârbească, trage concluzia că nu se poate vorbi de biserica naţională românească. Suntem însă siguri, că oricât, ar fi influenţaţi judecătorii maghiari de toate aceste afirmări tendenţioase, mai ales această parte a răspunsului sârbilor, va fi sdravăn scărmănată şi redusă la adevărata valoare. Şi mai slab e unde tratează chestia nnirii. Aici se foloseşte de o apucătură care e în detrimentul demnităţii. Zice între altele, că deoarece în sinodul de la 4 Sept 1700, prezidat de Atanasie episcop al Ardealului, nu s’a tratat despre mănăstirile împrocesuate, evident că acestea niciodată n’au fost proprietate românească şi imediat afirma că şi dacă ar fi avut românii vr’odată vr’un amestec la aceste mănăstiri trecând ei cu toţii la unire, ca biserică gr.or. n’au mai existat. Astfel de lucruri, nici un liceu de gimnaziu n’ar îndrăzni să afirme fără teamă, că profesorul iar da secundă. Este doar cunoscut şi recunoscut, că nu toţi românii şi au părăsit la 1700 confesia străbună. In deosebi au persistat în susţinerea bisericei strămoşeşti, românii din Ungaria propriu zisă, măcar că autorităţile civile inspirate de prelaţii catolici persecutau pe românii ortodoxi într’un mod, nu se poate mai barbar. Nu-i dar decât o fală goală ceea ce scrie Zmeianovici la pag. 68, unde zice: »După 1700 românii n’au mai fost primiţi de autorităţi ca gr. or. şi astfel românii gr. or. din Ungaria de aici încolo numai din graţia sârbilor ospitali s’au mai putut împărtăşi din bunătăţile confesiei ortodoxe. Partea din urmă a răspunsului său, episcopul Zmeianovici, o consacră chestiei minăstirei Bodrog, vrând să arate, că nici la aceasta nu avem nici un drept şi cerând să’napoiem mănăstirea Bodrogului peste care metropolia română s’a făcut stăpână prin fraudă şi condamnabile apucături. Ceva mai modest Zmeianovici şi-a socotit mai puţine cheltuieli decât patriarhul, cere ca tribunalul să stabilească 16.162 cor. pentru compunerea răspunsului său. * Cel mai lung răspuns este al episcopier Letici, Duşin şi Nicolici. Cu numele sârbeşti al unor comune, unde azi nu e un singur sârb ci numai români, prelaţii sârbi vor să dovedească, că nu avem dreptul la nici o mănăstire din Bănat. Găsim aici de altfel pasage cari răstoarnă afirmări din răspunsul patriarhului. Astfel la pag. 5 vorbeşte de decretul lui Matei Corvin, dat în favorul bisericesc al românilor din Maramureş, iar la pag. 6 recunoaşte, că la 1600 biserica ort. română ave o mitropolie bine organizată cu stăpânire asupra românilor de pretutindeni. H AZ. — Uitel — exclamă ea de-od&t uitfladu-se la eilender. — Dacă primul meu bărbat n’ar fi murit, am celebra astăzi nunta noastră de argint ! — Ce păcat ! — Răspunse al doilea bărbat, suspinlnd adânc. — De ce? — Pentrucă a murit așa de curând ! • — Dragă Mițo, spune drept, te mai iubește bărbatul tău ? — Oh, dragă mă odoară. Chiar ieri mi-a dat o palmă zdravănă ! 28 Ian. n. IOT