Tribuna, 1957 (Anul 1, nr. 1-47)
1957-02-10 / nr. 1
TRIBUNĂ PENTRU ȚARĂ NOUĂ Acum aproape 20 de ani, ne adunaserăm un mănuchi de oameni încă tineri în jurul unei publicații clujene numită Țară nouă. Titlul însuși al publicației, un săptămînal, era un program sau mai curînd un vis. Deviza noastră era simplă, ca și titlul gazetei noastre. Nici un dușman la stînga! Căci pentru noi toți, chiar de n-am fi fost pînă la unul întru toate de acord, era limpede că nu se va înfăptui pe aceste plaiuri o țară nouă, dacă vom avea dușmani la stînga. Dușmanii noștri, cum s-a văzut apoi din ceea ce am scris în Țară nouă, erau la dreapta, era dușmanul de moarte al omenirii, — fascismul. Dacă s-ar fi apucat cineva să analizeze în corelație cu conținutul săptămînalului denumirea de „Țară nouă“, ea i s-ar fi părut cel puțin stranie, dacă nu suspectă pentru acele timpuri și acele împrejurări. Intr-adevăr, oricît te-ai fi uitat împrejur prin țară, în jos vedeai mizeria poporului, în sus obrăznicia și cîinoșia guvernanților cu buzunarele doldora de bani, toată după tine mișunau agenții Siguranței, năimiții hitlerismului, tot felul de descreerați, care mînuiau mai cu pricepere toporul, junghierul și revolverul, decît sapa, strungul sau condeiul. Toate sunau, însă, a dogit, miroseau a mucegai și a dărăpănare, duhneau a putreziciune și a sînge. Unde putea fi, în acest tohu-boliu vestitor al sfîrșitului prin sînge și foc a lumii burgheze și fasciste, țara nouă? în afară nu era, desigur. Ea era însă în inimile multor oameni, poate mocnea în umbra tainică a conștiinței întregului popor asuprit și fulgera, de lumina zările citeodată, din gîndul și inima comuniștilor, fie că zăceau cu lanțuri încolăcite pe mîini și picioare prin temniță, fie că umblau hăituiți, dar plini de bărbăție și dispreț de frică, pe drumurile pline de potere ale României de atunci. Cei de la Țară nouă erau legați de propovăduitorii de țară nouă, de Partidul Comunist din Romînia, prin cei cîțiva comuniști ce lucrau, nedescoperiți, redacție. Lucrul se bănuia, căci se vedea în scris, dar nu se putea dovedi nimic. De fapt, gazeta noastră săptămînală de atunci (era înainte de hidosul dictat de la Viena, dar nu cu mult) a fost tribuna pentru țara nouă de azi. De pe acea tribună, zguduită de valurile acelor timpuri tulburi și pînă la urmă dărîmate de ele, a răsunat cuvîntul vestitor al vremii noastre, s-a votat în perspectivă viitorul pentru țara nouă. Astăzi avem țara nouă și nu era drept ca tocmai în Cluj să nu avem pentru ea o tribună. Aici este o mai veche matcă revoluționară, în care romîni și unguri, lîngă steaguri ținute înfășurate în inimă dar fîlfîind roșii pe turnurile aceluiaș ideal social, nu odată și-au dat mina. Aici la Cluj, în a treia decadă a veacului nostru a apărut Korunk, epoca noastră, în a cărei găoace bătea cu ciocul puiul de pajură al vremii de acum. M-am bucurat cînd am aflat că reapare Korunk, desfășurîndu-și iar steagul de luptă, de-acum sub orizonturile al căror soare răsare pentru noi, oamenii muncii din această țară, romîni și neromîni, dar toți înfrățiți în jurul aceluiași partid, mergînd pe același drum al victoriei socialiste. Mă bucur și mai mult că deodată cu revista ungurească, apare și săptămînalul romînesc, căci doar noi, aceia ce am fost potrivnici reacțiunii și dușmani ai exploatării omului, am fost totdeauna înfrățiți în luptă; vom continua să fim în lupta pentru pace și pentru bunăstarea celor ce muncesc. Regret, de ce n-aș mărturisi-o? vechiul titlu „Țară nouă“. Dar țară nouă avem, și aceasta e mai mult ca orice titlu. Pentceastă țară nouă a noi-țară de ■*.(,- - •' . o r. bună înaltă la Cluj, de pe care să se vestească întregii suflări din șesurile, munții și văile noastre ceea ce e și s-a făcut, dar și ceea ce e și încă nu s-a făcut și trebuie să se facă! Altă dată, ca și acum de altfel, ața inimii mă trăgea prin Munții Apuseni. Odată, prin anul 1938 mi se pare, fusesem pe rînd la Cîmpeni, Albac, Arada, Avram lăncii, Vidra, Abrud, Roșia Montană, Bucium-Șașa, Mogoș, Brad, Baia de Criș, Ribița, Criștior, Hălmagiu, Vașcău, Băița, Dealu Mare și altele. Rînduiala după care au urmat nu mi-a rămas în minte, dar sărăcia, țin bine în minte, era pretutindeni aceeași, de la băeșii care scoteau pentru Gigurtu,aur, pînă la holeangării ce plecau cu straița și cu cîteva cercuri Acad. MIHAI (Continuare în pag. BENIU C 10-a) Așteptată de multă vreme, TRIBUNA apare cu năzuința de a umple un gol în cultura noastră nouă. Indreptindu-și atenția în primul rînd spre fenomenul cultural, TRIBUNA își propune să continue tradiția militantă a presei romînești din Transilvania. Ea nu se va mărgini la rolul de cronicar; în lupta dintre nou și vechi ea va lua atitudine, contribuind la dezvoltarea unei arte și literaturi realist-socialste, a unei științe puse in slujba adevărului și progresului. reacționa-ă respingînd ideologia i a burgheziei, de- i mascîna fără încetare încercarile de aservire a culturii unor țeluri potrivnice omului, TRIBUNA va lupta în același timp împotriva recidivelor dogmatismului. Paginile ei vor fi deschise celui mai larg schimb de opinii și puncte de vedere, pe platforma comună a slujirii adevărului, a luptei pentru socialism. Apărînd aici, în inima Transilvaniei, e de la sine înțeles că TRIBUNA va fi legată strtns de viața acestei regiuni. Dar ea se va feri să devină o revistă de provincie, în înțelesul vecin și mărginit al acestui cuvînt. Ea va informa pe cititori asupra desfășurării vieții culturale din întreaga țară și va căuta să fie în mijlocul acestei vieți. TRIBUNA va avea de asemenea ochii deschiși spre mișcarea de idei de peste hotare și nu va înceta să promoveze, în locul izolării preconizate de forțele reacționare ale occidentului, înțelegere și cunoaștere reciprocă prin schimburi culturale, în aceste pagini se va oglindi dorința de a ne însuși tot ce e pozitiv și potrivit cu realitățile noastre în arta, literatura și știința țărilor socialismului, orientîndu-ne în primul rînd către experiența bogată a Uniunii Sovietice. Urmind politica Partidului în problema națională,TRIBUNA va lupta pentru cimentarea frăției între poporul român și minoritățile naționale, pe acest pămînt eliberat de robie și curățat de pleava domnilor și grofilor. Ne propunem să scoatem la lumină amintirea luptei comune pentru libertate, să informăm publicul cititor asupra vieții literare și artistice a minorităților din Transilvania și mai ales a maghiarilor. Acesta nu este un program; sînt cîteva jaloane după care ne vom orienta în munca noastră. Cu sprijinul activ al cititorilor, nădăjduim să nu ne abatem de pe acest drum. TRIBUNA Á&l;SLL, E Pentru romînii ardeleni numele „Tribuna", ca organ de publicitate, nu e nici nou, nici indiferent. E un nume care evocă vremuri cu o vechime de peste o jumătate de veac. Cînd s-a pornit dincoace de Carpați o mișcare și o luptă mai susținută și mai bine organizată pentru drepturile noastre naționale și politice, — după prăbușirea revoluției de la 1848 și încercarea de înmormîntare a noastră în dualismul austro-ungar, — a apărut la Sibiu întîia gazetă zilnică Tribuna. Cînd treceam eu prin clasele liceale, ziarul apărea, nu mai știu de cîți ani, și în vacanțe îl citeam la părintele Harșian din satul meu natal. Era un ziar de format mic ca și cele ungurești și nemțești. Mi-aduc aminte că părintele Harșian citea cu mare însuflețire articolele prime, cu glas înalt. Cînd îl primea pe masă, eu citeam foiletoanele, povești, poezii, literatură poporală, povestiri traduse. Tribuna din Sibiu, cum se știe, avuse în redacție o vreme și pe Slavici, pe Coșbuc, pe Septimiu Albîni. Era un ziar răspîndit și a avut un rol important și în ameliorarea limbii literare în Transilvania. în epoca ei de declin, după procesul Memorandului, se pripășise prin redacție și publicistul Ion Scurtu, care, după cît îmi amintesc, scotea și un supliment în formă de revistă: „Tribuna literară". Aici colaborau mulți începători în ale scrisului, cred că și O. Gogaîn cursul anilor am uitat că am trimis și eu încercări literare la Tribuna, cînd înainte cu cîteva luni, cineva răsfoind colecțiile ziarului, a aflat și un sonet al meu în foița gazetei din 1900, 9 februar, — anul al șaptesprezecelea al publicației. Eram atunci în clasa a VIII-a liceală în Blaj și mă căzneam cu multe încercări în versuri. De curiozitate reproduc aici prima strofă a sonetului, cam plîngăreț, cum era, mi se pare pe atunci, curentul în poezia lirică la noi: „In ochii tăi adinei și plini de teamă Se strecură o lacrimă fierbinte... Ce gînduri iți vuiesc acum prin minte? Ce glas du os, mingăetor te cheamă?" Nu știu dacă au mai apărut și alte încercări ale mele în Tribuna din Sibiu. In schimb la Tribuna din Arad am colaborat pe vremuri cu proză în foiletoane și cu arti- Acad.. AGIRBICEANU (Continuare în pag. 4-a) MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ Avem o nouă Adunare Obștească, a patra de la instaurarea regimului nostru de democrație populară. Prin componența Și fizionomia ei, actuala Mare Adunare Națională e omogenă și totodată mai divers reprezentativă. Omogenă in privința năzuințelor și țelurilor de atins, diversă fiindcă în componența ei intră trimișii tuturor categoriilor creatoare ce formează astăzi obștea statului nostru. Alături de muncitorii întreprinderilor noastre socialiste stau harnicii țărani, individuali sau colectiviști, savanții cercetători, scriitorii și artiștii. Ce reprezenta în trecut așa zisa Adunare a Deputaților, Parlamentul? Care-i era componența, ce fizionomie avea? Răspunsul îi pot da cu ușurință toți cei vîrstnici care au trăit timpurile parlamentarismului român: în Adunarea Deputaților — emanație a regimului burghezo-moșieresc — predominau limbuții tuturor barourilor de avocați din țară — abjecți demagogi in viața politică, escroci patentați în cadrul profesiunii lor. Veneau apoi la rînd afaceriștii, agenți în slujba capitalului străin, industriași sau mari comercianți pentru care totul se putea vinde, totul se putea cumpăra. Nu lipseau nici țăranii de operetă; îmbrăcați în înflorate costume naționale, ei completau potemiinista figurație, dădeau parlamentului nota de largă reprezentare. Cum erau deputații, așa era și Adunarea — o mascaradă a României timpurilor moderne. * Deputatul de astăzi al Marii Adunări Naționale e un om cu adevărat nou, omul vremurilor noastre. El e cu totul diferit de cel al parlamentarismului regimului burghezo-moșieresc. Practicile trecutului îi sunt necunoscute, interesul egoist-individual străin de firea sa, de factura sa sufletească; singura sa preocupare e prosperitatea colectivității statului. Așteptăm cu interes să-l vedem la lucru. Așteptăm să vedem Marea Adunare Națională in plină activitate. Ea este chemată să elaboreze, să dezbată, să voteze și să dea țării legile de trebuință care să consolideze cuceririle revoluționare de pînă acum, legi care să traseze drumul pe mai departe, către continua înflorire a patriei. Marea noastră Adunare Națională, ca reprezentantă a întregii țări, va avea in permanență cunoștință de pulsul colectivității statului și, fără îndoială, in activitatea ei pe care o dorim cît mai rodnică, va ține seamă de el ca de un suprem comandament. I. D. MUȘAT ROMULUS LACRA: Cap de copil