Tribuna, 1984 (Anul 28, nr. 1-52)
1984-01-05 / nr. 1
SAPTAMINAL DE CULTURĂ, editat de CONSILIUL CULTURII ȘI EDUCAȚIEI SOCIALISTE 3 lei Ninge-n Ardeal Ninge-n Ardeal cum în copilărie departe-n Bucovina încă ninge vara din mine rugurile și stinge sigilii albe ning din veșnicie Ca în copilărie la ferestre binevestind ne vin colindătorii pe rîul vechi din mine roata morii preschimbă-n vis lumina mea de zestre Tu stea în cerul gîndului meu stărui în vămi de dor nestins Limbă Română izvoarele în datini mă îngînă eu veghe neodihnei lor mă dărui Și-abia silabisind ce-n mine scrie de rănile cuvintelor mă-ntunec și cum în veșnicia Limbii lunec sînge-n Ardeal ca în copilărie George L. Nimigeanu Pictură de Traian Brâdean O remarcabilă contribuție la ridicarea prestigiului științei românești Purtînd pecetea personalității și gîndirii profund creatoare și novatoare a secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, creativitatea tehnico-științifică națională înregistrează an de an o înflorire fără precedent. Beneficiind de îndrumarea și coordonarea permanentă a tovarășei academician doctor inginer Elena Ceaușescu, prim vice-prim-ministru al guvernului și președintele Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, știința românească se afirmă cu putere ca un factor de însemnătate hotărîtoare pentru înfăptuirea socialismului și comunismului în România. Personalitate științifică de primă mărime în lumea științelor contemporane, eminent cadru de partid și de stat, tovarășa Elena Ceaușescu reprezintă una din gloriile științei românești, fiind unul din cei mai apreciați savanți români pe plan mondial. Lucrările sale, care se bucură de aprecierea oamenilor de știință din țară și străinătate, sunt mărturie a unei laborioase activități de organizare și cercetare științifică și tehnologică cu largă aplicabilitate, aducînd contribuții de seamă într-un domeniu în care s-a consacrat ca cel mai distins specialist, acela al sintezei și caracterizării compușilor macromoleculari, mai ales al elastomerilor, întreaga activitate științifică proprie cît și cea la nivelul țării, pe care o îndrumă și coordonează, are la bază concepția sa privind necesitatea îmbinării organice a tuturor aspectelor de cercetare fundamentală cu cele care să țină cont de necesitățile concrete imediate și de perspectivă ale economiei naționale. Această concepție este magistral ilustrată în opera sa științifică publicată în mai multe volume în țară și străinătate, în care sunt prezentate sistematizat atit cercetările de bază care au contribuit la realizarea unor instalații industriale de mare capacitate, cît și cele care stau la fundamentul proiectării de noi tehnologii pentru obținerea de polimeri cu proprietăți fizico-chimice superioare: în urmă cu cîteva săptămîni, ca membru al delegației române, trăiam o clipă impresionantă, ocazionată de un remarcabil eveniment editorial: apariția la Moscova în editura „Himia“ a lucrării tovarășei academician doctor inginer Elena Ceaușescu „Noi cercetări în domeniul compușilor macromoleculari“. De altfel, lucrări ale tovarășei Elena Ceaușescu au fost traduse și în alte limbi de largă circulație, datorită modului original, modern, de abordare și desfășurare a cercetărilor, precum și valorii lor științifice deosebite. La vernisajul de la Moscova erau prezenți reprezentanți de frunte ai vieții științifice sovietice, printre care acad. G. K. Skriabin, secretar general al Academiei de Științe a U.R.S.S, acad. A. M. Prohorov, laureat al Premiului Nobel, academicienii B. K. Vainstein, G. N. Flerov din conducerea Institutului unificat de cercetări nucleare de la Dubna, F. V. Bunkin, membrii corespondenți ai Academiei de Științe, profesori universitari, alți oameni de știință și specialiști sovietici. Cartea a fost apreciată elogios de reputații oameni de știință sovietici acad. G. N. Skriabin, acad. G. N. Flerov, V. S. Smirnov, adjunct al ministrului industriei chimice și alții, care au subliniat în cuvîntul lor valoarea din punct de vedere teoretic și practic, înaltul nivel științific și contribuția însemnată la dezvoltarea unui domeniu de mare actualitate al chimiei. Lucrare de referință în ramurile de vîrf ale chimiei moderne, ea constituie și un model de abordare și realizare a unor cercetări științifice cu caracter fundamental și finalizare practică. De altfel, aceasta este o caracteristică generală a întregii opere științifice a tovarășei Elena Ceaușescu, aleasă contribuție la ridicarea prestigiului științei originale românești, a tradițiilor ei umaniste și la creșterea de noi generații de cercetători capabili să ducă mai departe suflul înnoitor imprimat de propriul exemplu. Relevînd personalitatea tovarășei academician doctor inginer Elena Ceaușescu, în prefața la ediția în limba rusă a lucrării apărută în îngrijirea acad. A. N. Pravednikov se subliniază: „specialist de seamă în domeniul chimiei și tehnologiei compușilor macromoleculari“, iar despre importanța științifică și practică a cărții, „care reprezintă un interes deosebit pentru un cerc larg de specialitate din acest domeniu“. Savant de înalt prestigiu, tovarășa Elena Ceaușescu este și un proeminent cadru de partid și de stat, o strălucită pildă de pasiune și abnegație revoluționară în edificarea operei de construcție socialistă și comunistă. Acordînd o deosebită însemnătate funcției sociale a științei, răspunderii și menirii umaniste a oamenilor de știință, militează neobosit pentru menținerea și consolidarea păcii, imprimind mișcării „Oamenii de știință și pacea" hotărîrea pentru ca știința să-și afirme cu tărie vocația constructivă de pace. Remarcabila activitate revoluționară și ca om de știință constituie un prilej deosebit spre a exprima tovarășel academician doctor inginer Elena Ceaușescu un fierbinte omagiu și cele mai alese urări de ani îndelungați de viață, sănătate și noi succese, alături de cel mai iubit fiu al națiunii, tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al partidului și președintele republicii, spre binele și fericirea întregului popor. Prof. univ. Gheorghe Marcu director al Institutului de chimie din Cluj-Napoca Unitate, patriotism, dăruire Am trăit în aceste zile evenimente de mare semnificație și de înaltă încărcătură istorică în viața politică și socială a țării a întregii națiuni. Am ascultat cu toții, la răspîntia dintre ani, vibrantul Mesaj pe care stimatul și iubitul nostru conducător, tovarășul Nicolae Ceaușescu, l-a adresat cetățenilor României socialiste, lumii întregi, în cuvintele calde și cumpănite ale președintelui am recunoscut aceeași voce responsabilă, purtînd toată încărcătura grijii pentru destinele țării, pentru bunăstarea și pacea ei. Evocînd realizările din anul care se încheia, perspectivele deschise noului an, tovarășul Nicolae Ceaușescu sublinia încă o dată importanța coeziunii în idee și faptă a tuturor oamenilor muncii, români, maghiari, germani sau de altă naționalitate în rodnicul nostru mers către viitor. Cu aceeași hotărire și înțelepciune au fost abordate și problemele situației internaționale, rostindu-se răspicat un apel la rațiune, la încetarea cursei înarmărilor, la apărarea păcii, la coexistență pașnică în raporturile dintre state, în aceste clipe solemne am retrăit înaltul sentiment al mîndriei patriotice, izvorît din cutezanța și clarviziunea gîndirii temerarului nostru conducător. Ne-am simțit mai uniți, mai hotărîți în elanurile noastre constructive, gata de a îndeplini plenar sarcinile ce ne revin. Oamenii muncii din patria noastră au sărbătorit, de asemnea, cea de a 36-a aniversare a proclamării Republicii, la puțin timp după ce la 1 Decembrie 1983 omagiasem cu toții, cu entuziasm și însuflețire, cea de a 65-a aniversare a făuririi statului național unitar român și înainte cu cîteva săptămîni de o nouă sărbătoare scumpă tuturor fiilor țării — împlinirea a 125 de ani de la Unirea Principatelor Române. Aniversarea proclamării Republicii la 30 decembrie 1947 a fost marcată de climatul unei puternice angajări politice și patriotice, de participare cu fermitate și dăruire a întregului popor la vasta operă de edificare socialistă și comunistă a patriei. La 30 decembrie 1947, prin abolirea monarhiei, idealurile pentru care au luptat și s-au jertfit cei mai buni fii ai poporului — libertatea și independența patriei, dreptul celor ce muncesc de a fi singuri stăpîni ai destinelor lor — și-au găsit împlinirea. Este un fapt incontestabil că victoria instaurării Republicii s-a putut obține numai în condițiile in care rolul decisiv în conducerea țării l-a avut clasa muncitoare în alianță cu țărănimea și intelectualitatea, în frunte cu gloriosul nostru Partid Comunist Român. Exprese a voinței și puterii depline a poporului nostru, în frunte cu clasa muncitoare. Republica, imediat după proclamarea ei, a constituit cadrul statal cel mai adecvat pentru apărarea și dezvoltarea cucerilor revoluționare, democratice, ale tuturor oamenilor muncii din țara noastră, fără deosebire de naționalitate, pentru marile prefaceri care au schimbat din temelii viața patriei in cei 36 de ani de republică. Succesele remarcabile pe care le-am obținut în dezvoltarea forțelor de producție, în construirea unei economii moderne, în creșterea avuției naționale patriei, realizările dobîndite în dezvoltaarea bazei tehnico-materiale a socialismului, au transformat România într-o perioadă scurtă istorică într-un stat industrial-agrar, cu o Industrie modernă în continuă dezvoltare și cu o agricultură socialistă în plin proces de dezvoltare și modernizare, cu un nivel de ci(Continuare în pag. 2) Leontin Stoica