Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)
1898-01-28 / nr. 19
Anni II Arad, Mercuri 28 Ianuarie (9 Februarie) 1898M r 19 REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL / 'entru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe 1/a an fl. 5; pe */* de an fl. 2'50 ; pe 1 lună fl. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— Pentru România fi străinitat': pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA ARAD, STRAULICH (ADAM) . INSERŢIUNILE: acfir garmond: primia-dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. Chestiuni sociale. (*) In altă parte a ziarului nostru cetitorii vor găsi un raport despre concertul şi balul dat la Oradea-Mare. Ne ocupăm însă şi la acest loc nu de concert şi bal, ci de atitudinea ce au observat unii orădani cu această ocasiune. Se ştie anume, că în anul trecut s’a născut o lungă şi destul de animată — ba chiar înverşunată — discuţie din causa „ciardaşului“ ce a fost forţat să fie jucat la balul românesc prădan. Unii au osândit forţe aspru pe arangiatorii Români cari de dragul fişpațiului ungur au tolerat „ciardaşul“. Noi n’am vrut să exagerăm, nici să fim prea aspri, ci după ce constatasem greşala, exprimam speranţa că pe viitor petrecerile româneşti chiar în Oradea-Mare vor fi cruţate de ruşini cari se resfrâng asupra tuturor Românilor. Speranţa noastră s’a şi realisat în parte. Intr’adever, anul acesta nu s’a jucat „ciardaş“. In schimb s’a întâmplat însă un lucru pe care nu putem îndestul de tare să-’l condamnăm. O parte a societăţii prădane, între cari şi tineri dela facultatea de drept, s’au pus în adevârată grevă, demonstrând în contra celorlaţi prin ....absenţa lor dela bal, căutând să zădărnicească astfel o manifestare a vieţii româneşti în mijlocul acelui potop unguresc. Va să zică cei pe care anul trecut procurorul maghiar îi lăudase pentru că au demonstrat cu „ciardaşul“, anul acesta ţin să fie lăudaţi de Unguri pentru că au demonstrat contra balului din care lipsea „ciardaşul“. Ori că s’au condus de ura ce le-a râmas încă din anul trecut asupra celor ce detestaseră „ciardaşul“ şi au exprimat părerea că până şi la petreceri trebue conservat caracterul nostru naţional!? Şi într’un caz şi într’altul sentimentele lor sunt de condamnat. Pentru că nu poate fi Român bun cel ce umblă în voia Ungurilor şi aceştia au tot dreptul să ne batjocorească, vezând că chiar în Oradea, unde canalia maghiară a insultat atât de mişeleşte întregul Românism, „fruntaşii români“ se înjosesc alergând după bunele graţii ale „domnilor“ maghiari, represintanţii autorizaţi şi unelte ale politicei şoviniste. Ear, dacă au demonstrat din resentimente personale, sunt încă şi mai puţin scuzabili. Mai ales că atrag în această luptă meschină şi tineretul, viitorul nostru scump şi mândru, care ar trebui să fie cruţat de vîrtejul unor lupte atât de urîte. Cum adecă, pentru că unui fruntaş ori altul îi place să petreacă cu „gentri“ maghiari, şi-şi duc familia mai bucuros în petreceri cu „ciardaşuri“ decât unde se păstrează caracterul şi cinstea românească, tineretul universitar român s'a divisat şi el în dardaşofili şi între Români adevăraţi, cum ar trebui să fie toţi? Dar aceasta este şi o decadenţă şi o ruşine. Fruntaşii, fie ei oricât de respectabili de altfel, iau o grea râspundere când prin exemplul ce dau, îndeamnă tinerimea la asemenea atitudine, care numai duşmanilor noştri poate conveni. Pentru că numai acestora le poate folosi, ca din motive personale societatea românească să se dividă şi o parte să caute a paraliza ceea ce vrea să sâvîrşească cealaltă parte. Să ne ridicăm odată asupra meschinăriei de a ne călăuzi de sentimente personale până şi în cazuri în care interesul cel mare naţional ar trebui să decidă. Datoresc mult acestui sentiment obştesc îndeosebi fraţii din Oradea- Mare, care — afară de câteva onorabile excepţii — de ani de zile se ţin departe de la orice manifestare a sentimentului lor naţional, dacă peste tot îşi mai dau seamă de ceeace datoresc causei româneşti. Apar deci ca o tristă pildă, că acolo unde pe teren social sunt de înregistrat slăbiciuni, nici pe teren naţional nu se observă virtuţi înălţătoare. Azi, când pe toate terenele atâtea lovituri ni se dau din partea stăpânirii şi a societăţii maghiare şoviniste, cel puţin un sanctuar să avem, unde să ne întâlnim cu toţii numai în dragoste frăţească. Şi dacă cei din generaţia mai bâtrână dau rele exemple, tinerimea să se emancipeze şi să nu se facă părtaşe la păcate cari între Românii buni numai disgust pot produce. Noi, cami anul trecut ne-am arătat cei mai îngăduitori faţă de greşiţii în a căror îndreptare speram, avem acum drept să condamnăm cu toată asprimea o conduită din care, aşa se vede, în fiecare an numai discuţiuni triste nasc. La Oradea ora 11 a bătut deja de mult. O reculegere pe toată linia se impune şi noi îndeosebi dela tineret aşteptăm îndreptarea. Să manifesteze odată cu toţii, într’o solidaritate impunătoare, că bâtrânii cari la zavistie’i învaţă, n’au să caute între dînşii nici aderenţi nici stimători. RETRAGEREA ARCIIDUCELUI IOSIF. Ziarele din Budapesta dau ca positivă ştirea, că Archiducele Iosif se retrage din demnitatea de comandant suprem al honvezilor. In locul lui e vorba să fie numit archiducele Otto. „Magyarország“ regretă mult această retragere, fiindu-i teamă, că nu se va mai găsi nici un archiduce în casa domnitoare care să-i aibă pe Unguri atât de dragi şi să le mijlocească la Curte atâtea favoruri ca archiducele Iosif. O NOUĂ LOVITURĂ. Guvernul a depus în Dietă un proiect de lege care e o nouă lovitură pentru naţionalităţi. E vorba anume d'un proiect de lege, în virtutea căruia guvernul are drept să ajutore preoţimea întregind leafa celor ce n'au 800 fl. ori — preoţii de gradul al doilea — celor cari n’au 400 fl. însăşi „Magyarország“, ziar şovinist, scrie (în numerul dela 8 Februarie): „Clerul întreg va fi pus deci la discreţiunea guvernului. „Că ce însemnează aceasta în Ungaria, cui mai treime oare să esplicăm? în schimbul acestei puteri ce ’şi asigură guvernul prin noua lege, preoţimea întreagă — cea catolică pănă ce se va regula congrua — primeşte cu totul din casa statului suma de 10 milion. O nimica toată pentru atâtea confesiuni. Vorba e însă, că astfel guvernul va avea în mână întreaga preoţime putând să comită cele mai neruşinate abusuri. Ziarele guvernamentale nici nu se sfiesc a mărturisi, că scopul principal al acestei legi este aşa zisul „államérdek“, interesul statului. .. Şi se ştie, că în Ungaria interesul de stat fiecare guvern îl identifică cu interesul guvernului ori cel mult cu al rasei dominante. Suntem deci în pragul unor noui şi greii încercări. Să ne oţelim sufletele şi toate puterile să ni le adunăm! Nouă „triplă alianţă“? Lumea politică a avut zilele acestea sensaţia sa. Mica insulă Creta e punctul, sau mai drept zis pretextul, de la care pornind se desfăşură, se lămureşte, contururile mari, îndepărtate, ale politicei ce o urmăresc faţă de orientul Europei diferitele puteri mari. De atâta vreme se tot năcăjesc pe cine să numească guvernor al Cretei, şi nu se înţeleg. Odată nu vrea Sultanul, altădată cutare putere, altădată însuşi cel luat în combinaţie, până ce acum Rusia având, se vede, lucrurile pregătite, a eşit pe faţă hotărît cu pretensunea ca George fiiul regelui Greciei, să fie numit guvernator. O sprijineşte în această intenţie a sa aliata Francie şi, lucrul ce a făcut sensaţie, Anglia! Rusia şi Anglia de mult şi pe multe locuri s’au întâlnit faţă în faţă, fie în Europa fie în Orientu depărtat, numai ca rivale. Mergând laolaltă, rar s’au vâzut. Asemenea în multe puncte, mai ales în politica sa colonială, Anglia s’a lovit mereu de Francia, şi acum de-odată s’o vezi pe Anglia în tovărăşia şi a Rusiei şi a Franciei, asta trebuia să producă sensaţie! Rusia, întemeiată pe această alianţă, a şi trimis Portei note severe privitor la impunerea guvernatorului Cretei, încât purtarea ei se ia ca aproape provocare la adresa Turciei şi a puterilor din vechia „triplă“, cari cu Germania în frunte, nu sunt învoite nici ele, ca şi Sultanul, cu candidarea prinţului grec. Aşa că ear se ridică temeri, poate nu fără temeiu, privitor la liniştea orientului Europei. Unii, mai grăbiţi poate în deducţiile lor, vorbesc chiar de o nouă „triplă alianţă“. Ar fi în adevâr, o „triplă alianţă“ formidabilă, care ar băga un răcori pe a noastră triplică, căci puterile din tripla noastră sunt „puteri“ europene, dar, cele trei din eventuala nouă „triplă“, sunt puteri peste lumea întreagă. Adevărat că precum se obicinueşte astăzi în lumea politică când se dă câte-o ştire mare, combinaţia a fost desminţită de „Nowoje Wremia“ organul fruntaş rusesc, spunând că Rusia n’are lipsă de alianţa Angliei. Viitorul va dovedi însă, de ea se crede „desminţirii“ sau afirmării sensaţionalei combinaţiuni. Privitor la Europa însă, ea e fapt împlinit. Iată de pildă telegramele mai nouă cum e primită şi pricepută în Germania această „alianţă“ şi păşire în chestia Cretei. Lui „Kölnische Zeitung“i se telegrafa la 4 Febr. din Constantinopol următoarele: „De când Sinowiew a ajuns în fruntea ambasadei ruseşti la Constantinopol, Rusia într’una păşeşte la Poartă cu plângeri, ca în acest chip să poată ajunge anumite scopuri politice. Rusia altfel, zice ziarul german, totdeauna a folosit pentru răsboaiele sale contra Turciei ca pretexte cauze neînsemnate. Rusia azi se insuește ca să exploateze în folosul său hellenismul, pe care Anglia îl împingea înainte contra progreselor slave în sud etc. Va să zică presa germană priveşte cu neîncredere spre Rusia. Un fapt la tot caşul grav pentru politica europeană: înscenările mizerabile. Publicăm mai la vale protestul dlui Toma Frateş, preot în Bacifălău (Săcele), înaintat tribunalului din Braşov în contra violării domiciliului ce şi-au făcut gendarmii pe temeiul unei mizerabile inscenări poliţieneşti. Cititorii noştri vor vedea din acest act interesant, de câtă mişelie sunt capabili cei ce ar trebui să păzească car’ nu să strice ordinea în stat. Onoratului Tribunal regesc unguresc! Brașov. Joi în 8/20 ianuarie a. c. pe la oarele 5 seara, aflându-mă la masă cu bătrânul meu tată din Sânpetru, care aproape de doi ani se află jiub îngrijirea mea, rău bolnav, simt deodată, că — prin coridor — un străin necunoscut, întră în odaia mea de oficiu.