Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1899 (Anul 3, nr. 126-249)

1899-10-14 / nr. 198

3 A doua zi, în şedinţa de la 20 c. a aceleiaşi comisiuni parlamentare, fiind de faţă şi Széll,şi-a desvoltat mai pe larg critica şi expunerile din ziua precedentă asupra „cărăuşitului la alegeri“. Şi el a recunoscut, că cea mai mare parte a comitatelor, „în tendinţa cu desăvîrşire opusă faţă cu intenţiunea legii, a statorit nişte taxe de cărăuşie aşa de exorbitante, încât ele deschid pe deplin porţile corupţiei.... Adevărate alegeri curate numai atunci vor fi, zice, când o vom rupe în mod radical cu sistemul electoral de azi, când adecă nu vom aduna pe alegători cu grămada la un loc central dintr’o depărtare de 30—40 chilometri. Astăzi însă, recunoaște, (reproducem după „Egyetértés“) a vorbi despre aceasta încă e prea timpuriu“.. . Respunzănd oratorului, Széli, ca ministru de interne, a zis, că datorința lui este : a aplica legea despre judecătoria Curiei în afaceri electorale aşa, cum ea a fost intenţionată, să fie practicată după spiritul ei. Recunoaşte, că intenţiunea legei nu poate fi, ca sub pretextul taxelor de cărăuşie să se poată întămpla ceea ce legea opreşte în mod hotărît, anume ca statolirea unor taxe exagerate de cărăuşie să facă cu putinţă furişarea abusurilor pe căi piezişe. Decisiunile comitatelor încă nu-i stau toate la dispoziţie, dar din cele comunicate prin ziare vede, că decisiunile diferă foarte unele de altele. Dreptul său de aprobare ca ministru de interne aşa-’l va aplica, ca adevărata intenţiune a legii să se validiteze, dar unde va vedea, că modul cum a fost resolvată afacerea taxelor de cărăuşie, deschide porţile la abusuri, va orăndui astfel, ca lucrul să fie răpus în vâgaşul drept. Ministrul a şi dat în oficiul său cuvenitele îndrumări, să se aştepte până vor sosi decisiunile tuturor comitatelor, sau cel puţin cea mai mare parte dintr’însele şi atunci ele vor fi supuse unei judecăţi omogene, şi tractate după puncte de vedere identice. Astfel sună declaraţia ministrului de interne asupra „cheltuelilor constituţionale“ permise de lege în forma „cărăuşitului la alegeri“. Vom aştepta deci, cum va proceda Széll cu hotărîrile comitatense, pentru a ne convinge, dacă într’adeva congregaţia comitatului Caraş-Severin dela 1/13 Oct. a. c., cetindu-se notificarea P. S. Sale Iosif Goldiş despre începerea funcţiunei sale ca episcop în dietesa Aradului, notificare făcută in limba maghiară, dl C. Brediceanu a propus, ca congregaţiunea să reclame de la noul episcop al Aradului notificare în limba română, singură oficioasă în biserica gr. or. română. Şi după ce propunerea aceasta nu s’a primit, a făcut altă propunere în sensul, ca la nota episcopului congregaţiunea să respundă în ambele limbi protocolare ale comitatului Caraş-Severin, adecă în limba maghiară şi în cea română, care de asemenea a fost respinsă. Este justă şi legală pretensiunea d-lui C. Bredicianu în cât priveşte apărarea şi susţinerea caracterului oficial al limbei române In trebile bisericeşti şi şcolare, atât în întru cât şi în afară, dar necorectă şi tendenţioasă este accentuarea şi presentarea faptului ca o inovaţiune Introdusă de episcopul Goldiş în diecesa Aradului. Dacă dl C. Brediceanu n’ar fi preocupat, s’ar putea convinge, că abandonarea şi sacrificarea dreptului limbei româneşti în diecesa Aradului în corespondenţele cu organele politice administrative este opera fostului episcop, actualul metropolit Ioan Meţianu, idealul naţional al d-lor Mocsonyi şi Brediceanu. Scrisorile oficioase adresate în limba maghiară de către episcopul Meţianu comitetului administrativ al comitatului Caraş-Severin, nu l-au supărat pe dl C. Bredicianu, cel puţin nu în măsura de a le face obiect de discuţiune în congregaţie, pentru că parola aderenţilor d-lor Mocsonyi era, ca să se apere abusurile şi ilegalităţile celui destinat pentru mitra archiepiscopească-metropolitană. La sinodul eparchial din 1878 consistorul din Arad a arătat cel dintâiu cas că în corespondenţele oficioase cu comitetul central al comitatului Arad este îndrumat chiar şi din partea ministerului a întrebuinţa şi limba ungurească, lângă cea română. Sinodul in urma propunerei regretatului naţionalist Sigismund Borlea încă în acea sesiune a făcut o representaţiune la dieta ţerii în privinţa folosirei limbei române în oficiu faţă cu auctorităţile politice. Earo ministeriul a dat o soluţiune favorabilă representaţiunei sinodului, recunoscând văr şi serios are intenţia, ca şi are- i dreptul nostru de a ne folosi de limba natiogerile Să se facă după. ..lege, drept şi nota exclusiv în corespondentele cu comitetul dreptate“, administrativ al comitatului Arad, după cum se constată prin condusul de sub Nr. 120 al sinodului eparchial din 1879. Cu toate acestea, la urmă, episcopul Meţianu singur a sacrificat dreptul limbei române, purtând corespondenţele oficioase numai in limba maghiară cu auctorităţile politice. Mai mult, sub a lui ocârmuire s’a îngăduit organelor administrative politice să şteargă inscripţiile româneşti de pe frontispiciul şcoalelor române din Tornia şi Giula. Cunoaştem preoţi, cari au fost somaţi şi Îndrumaţi de episcopul Meţianu, să deie extrase matriculare in limba maghiară, după porunca cutărul solgăbirău ori vicişpan. Aceasta este, d-le C. Brediceanu, situaţia ce ni-a lăsat-o episcopul Meţianu, pe care D Voastre l’aţi găsit a fi cel mai vrednic pentru scaunul metropolitan. La chestiunea limbei. FOIŢA „TRIBUNEI POPORULUI.* „Floarea Selbatecă“. Pe coasta unui deal, care a împărţit pruniştea cu stejarii, unde nuci pripăşiţi dau roade bogate, şi unde fagul e la el acasă, la capătul unei şosele prelinse de o vălcea, care udă răchiţile bondoace cu braţele întinse alene peste apă, în miezul codrului, locaş de inimi pustii, albă şi înaltă în ziduri, ridicată’i mănăstirea „Dintr’un lemn.* Deasupra porţii de întrare, în chilii, sgomotos răsună răsboaiele de silinţa tinerelor maice — mântuite de amarul şi dulceaţa vieţii. In curte călugăriţe bătrâne, ici spală rufe, dincolo despoaie fasole, dincolo hrănesc pul, şi în cerniţele mantale cu trupurile lor mototoale ’ţi se înfăţişează ca nişte fiinţe, par’că străine de viul vieţii, dar’ uitate de moarte. Printr’o poartă tăiată pe sub un rînd de chilii, cărora verstnicia vremii li-a dat o spoială de jale, în a doua curte, pe viitoase ruine se înalţă biserica. In sus, la deal, calci peste ruine şi în umbra unui falnic stejar, în care îţi iese modestă o bisericuţă de lemn, străjuind locul, unde s’a descoperit o icoană făcătoare de minuni... Din deal priveliştea o deschide desişul de răchiţi ce se aşterne la poalele dealului pe lângă apă, pe când şoseaua bătută, prin păduri şi prin livezi, peste dealuri, văi, prin porumbişte, albă se înalţă, şi se pierde, rearizarea dealurilor păduroase o închide. Plecasem din acel locaş al evlaviei, şi refugiul femeilor fără noroc, spre satul Surpatele, de unde peste deal şi pe însărate aveam să ajung la Govora, la băile cu acest nume din judeţul Vâlcea. Pe o potecă, pe rîu în sus, mă apropia de sat, când sgomotul unei mori cu roata în sfredel mă ispiteşte. Şi — ochii’mi văd în pragul morii o fată, cosind flori cu amici pe o pânză albă. La scârţăitul ierbii sub paşii mei ea ridică ochii. II văd ochii negri, sprîncenele îmbinate, să „încungiuri pădurile“ să „umbli ţeara jumătate*, pentru aşa o fată!... — Bună ziua! zic eu, urcând scările morii. — Bună vremea! răspunde cu glas încet frumoasa țărancă, lăsând ochii în jos. La schimbul de bineţe c° ne dăm, iese o femeie mai în vârstă, mama fetei. Pironit în prag, cu ochii la ziua codrilor, — glasul blând al bătrânei mă desamorţeşte : — Vrei să vezi cum se macină, boerule? — Aşa dă poftă să mâne o mămăliguţă făcută de mâna fetiţei, îi răspund eu. — Ce zici, bujorule? mă adresez ţărăncuţei. Dar’ ea dă din umeri. — De ce nu vrei? îi mai zic eu. — Vorbeşte cu mama, îmi răspunde ea înhufnată, fără de a se uita la mine, se ridică de pe prag, şi pleacă în moară. O urmăresc cu privirea: ce trupşor, ce subțirică, ce mlădioasă, şi... — Ce fată supărăcioasă ai, zic eu bătrânel. — Aşa sunt ele, fetele, îmi răspunde bătrâna, râzând, cu un aer de protecție. — Vrei mămăligă? urma ea, să ţi-o facă flăcăii ăia de colo, că au foc, fierb rachiu. Şi ea’mi arătă doi flăcăi lângă un cazan tn apropierea morii. Fericiţi flăcăii... mi am zis un gând, ş’apoi „m’am împăcat* cu morăriţa: — Bine, dar’ s’o pui pe fată să-mi dee făină. — Floareo! ia dă-i domnului de-o mămăligă. Dar’ în ce?... Eu Intrasem tn moară, și galeş mă apropiu de fată. Fata răstit îşi face vânt din moară, bombănind: — Nu vreau! — O, cât de frumoasă eşti, aşa selbatecă cum eşti, şi bine ce-’ţi şade sălbatică !... mă dogoria gândul. In sfârşit, — s’a făcut mămăliguţa, am adus brânză dela han, dintr’un butoiu plin mi-am făcut masă, din unul gol scaun, şi băutură — a dat Dumnezeu! Eram cu ochii la moară, şi cu gândul la fata morăriţei, când un guiţat mă face să ’mi întorc capul înspre sat. In dreptul fântânii dela han văd un ţăran dat de caznă cu un porc dus pe sfoară, îndărătnic dobitocul, printr’un desnădăjduit guițat dă expresie sentimentului seu contrar mergerii înainte. NOUTĂŢI Arad, 25 Octomvrie 1899. Monarchul în Budapesta. Majestatea sa Monarchul nostru, precum știm, de mai multe zile se află in capitala ungară. Luni, înainte de ameazi, un mare număr de personagii înalte a primit în audiență la castelul regal din Buda, iar după ameazi a dat un mare prânz de gală, la care au fost invitate persoane mai ales din cercurile militare.* Mare expresie cu moarte în Arad Eri pe la orele 6 seara o mare nenorocire s’a întâmplat în tipografia societăţii pe acţii din palatul asociaţiunei căilor ferate Arad- Cenad, lângă casa oraşului din loc, unde se tipăreşte şi foaia ungurească „Aradi Közlöny“. Nenorocirea a provenit astfel, că un servitor al tipografiei, din nebăgare de seamă, a spart un vas cu benzin şi l-a vărsat intr’o odaie a tipografiei, în care sunt maşinile, mânate de motorul cu gaz Benzinul s’a aprins dela rampele de gaz şi a produs o expresie atât de puternică, încât, în urma sguduiturei, mai multe ferestri ale edificiului au fost sdrobite, uşile au fost isbite cu un sgomot teribil, culegătorii din odăile vecine au ameţit, iar scândurile dintr’o odaie a expediţiei s’au deslipit de pe păreţi şi cu o detunătură puternică au fost aszârlite în mijlocul culegătorilor; ear’ în urma acesteia toate lampele de gaz din opt odăi şi din coridoare au fost stinse la moment şi maşinile mânate de motor au fost oprite pe loc. In întunerecul acesta întreg personalul a năvălit cu groază din localuri şi numai o singură odaie mai lumina, cuprinsă toată în flăcări. In mijlocul acestora, neputânci eşi la timp, maşinistul prim al tipografiei, Alexandru Massa, a ars cu desăvîrşire. Trupul nenorocitului era un trunchiu de scrum şi carne friptă. Asemenea şi o copilă, anume Baja Etelca, ocupată la expediţie, a luat foc şi ca o faclă aprinsă, de jos până sus, a năvălit afară sbierând şi ţipând în durerile arsurilor. Paginatorul Lövey mi-a eşit însă în cale şi cu expunerea vieţii a stins flăcările, desbrăcându-o de hainele aprinse. Biata fată zace însă greu bolnavă în urma ranelor pricinuite de arsuri. Nenorocitul maşinist era numai de 33 de ani şi Însurat de 8 ani, însă fără copil. * Lăţirea maghiarismului. Sub acest titlu foaia ungurească „Budapesti Hírlap* încă în numărul său de la 25 Septemvre a. c. a publicat următoarele rinduri: „Intre locuitorii români ai comunei Secusigiu din comitatul Timişului abia se găsesc 1—2 Maghiari. Copiii Românilor insă vorbesc deja bine ungureşte, ceea ce, lucru firesc, şcoalei n i se poate mulţumi. Frumosul succes l-a produs osteneala învăţătorului greco-oriental Marginerţta Damaszkin şi a Învăţătorului de la şcoala comunală Schipper Mihály. Când inspectorul de învăţământ a visitat mai în urmă şcoalele din Secusigiu, a experiat cu bucurie, cât de frumos este resultatul activităţii patriotice a celor doi învăţători bravi. Acum pentru respândirea limbei maghiare inspectorul de şcoale a premiat pe aceşti învăţători cu câte 50 fi, şi ’i-a distins prin scrisoare de recunoştinţă.* Dela publicarea ştirei, în a cărei temeinicie ne venia par’că să ne îndoim atunci la moment, a trecut o lună de zile, şi „patrioticul* dascăl Damaszkin tace. Se desfătează, pe semne, In „laurii* câştigaţi şi in arginţii lui Iuda. înfierăm indignaţi această purtare netrebnică a unui învăţător român de la o şcoală română, învăţător care aşa de mult işi uită de sine şi de datoria sa faţă cu neamul din care a eşit şi care-l susţine. * Concert şi joc. „Reuniunea de cântări a plugarilor români din Hodoş*, din incidentul adunărei despărţământului Lugoj al „Asociaţiunei pentru literatura Română şi cultura poporului român* arangează in comuna Sacul. (Banat) Duminecă la 17/29 Octomvrie st. n. Concert împreunat cu petrecere cu joc, la care învită comitetul arangeator. Preţul de intrare de persoană 40