Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1902 (Anul 6, nr. 1-119)
1902-01-15 / nr. 10
2 Chamberlain concesiv. Deja trela Începutul ostilităţilor dintre Marea Britanie şi etajul liber Transvaal s’a îndreptat privirea atentă a lumii civilisate asupra evenimentelor din Africa meridională, de unde zi de ssi aşteptam nouă ştiri despre întâmplări pline de surprinderi, până ce în fine atitudinea violentă a regimului engleza şi tenacitatea Volkeraanului de a nu ceda, — ştiindu-se în posiţiune de pur adevăr şi drept indiscutabil, — a transpus cestiunea de controversă pe alt teren, încredinţând astfel decisiunea ei sorţii prin arme. In acest stadiu ajuns conflictul dintre litiganţi, nu ne am mai aşteptat la mari surprinderi, căci părerea generală a fost, că micile republice confederate vor fi în scurt timp cutropite cu desăvirşire de prepetenta Anglie. Dar s’a săvirşit minune. Iubirea de patrie, convingerea firmă despre dreptatea cause!, sacrificarea de sine, vitejia şi puterea credinţei, au schimbat imposibilul în posifil, aparenţa în realitate, mitul în fapt adevărat. Fiecare zi a adus nouă surprinderi, zi de zi causa Olandezilor sud africani a cucerit nou teren, nouă simpatii, iubirea şi admiraţiunea popoarelor universe, şi cu cât sfârşitul fatalului răsboiu întârzie, cu atât mai resolut apare micul popor eroic a şi apăra libertatea, independenţa şi onoarea sa naţională, preferind totala lui nimicire pe câmpul de luptă, de cât a purta estonele sclăviei. Iată nouă timpuri de glorie, un nou astru al amoralul de patrie şi neam, o nouă lume de eroi şi semizei. Nime n’a cutezat nici visa, că evenimentele sâ iee astfel de întorsătură, şi guvernul englez de sigur nu s’a aşteptat la aceea, ca un popor mititel să procure atâtea dificultăţi şi obstacuie invincibile: el s’a răzimat pe opinia publică sedusă de ei, pe presa jidovită, care din atari stări chaotice numai avantage ştie trage; pe avuţiile imense, cari în prima linie constituesa puterea Angliei, cu cari spera să nimicească două state mici înfloritoare. Şi ce a dat însă la acest război cu urmări atât de funeste pentru engleză? De ce Anglia a căutat cu orice preţ conflictul cu statele sud-africane ? Ce interese mari de stat au silit-o să se iee la luptă pe moarte şi vieaţă ca un popor numeric, disparent, când va să pericliteze coloniile engleze din sudul Africei? Doară pentru a câştiga pe sărmaniiţărani* pentru cultura engleză, a le oferi posibilitatea a s’ îmbrăca individualitatea lor ,bruă* în spirit şi idiom englez ? — se pare că spiritul şi limba engleză are pretensiune exclusivă la o cultură superioară. In adever să folosesc în totdeauna politicienii englezi de pretextul respândirei culture! şi civilisaţiunii, de câte ori e vorba despre expansiunea puterei Angliei, şi toate, toate resboaele ei suscepute contra sălbaticilor se făceau în numele culture! şi a humanismului! Fantoma imperialismului piteşte vecinie naintea ochilor lor. Dar a civilisa pe sălbatici, fie şi în modul cu a face Anglia, avem a mai pricepe, dar ce necesitate de actualul răsboia ? Stau doară Burii pe aceeaşi treaptă infimă a culture! cu triburile feroce din Africa şi Asia? Nu sunt el poate capabili, de o desvoltarea proprie, încât să fie lipsă alţi! să î! conducă, şi chiar englezi! în anteal culture! moderne? Ridicai numai a şi cugeta la aşa absurdităţi, cu cari debutau ziarele engleze coloane întregi la începutul răsboiului. Viaţa de stat, şcoalele bine organisate şi Înfloritoare nainte de războiul actual, stările sociale sănătoase, viaţa familiară, modul de răsboire uman, toate acestea să maivedesc că Boeni au numai că stau pe un nivel de cultură superior, dar pot fi luaţi drept model în multe privinţe şi pentru europeni moderat. Şi să nu uităm, că Trensvaalul a câştigat la exposiţiunea franceză din 1900 al doilea premiu, pentru instrucţiunea poporală, după Anglia cultă! Ce a silit prin urmare pe guvernul englez şi în prima linia pe Chamberlain, urzitorul actualei campani a tulbura pacea unui popor brav, doritor de progres, în patria sa, la vatra sa, a pune stavilă desvoltărei sale naţionale, şi afară de toate a organiza contra lui un războiu de exterminare? Răspunsul reese expresiv din cuvintele lui Chamberlain şi din vorbirea lui Salisbury, care a rostit-o preşedintele consiliului ministerial la banchetul lord majorilor. Ambii miniştri au susţinut cu mult cinism, că Transvaalul constitue pericol permanent pentru coloniile ecglese sud-africane! Cu astfel de minciuni a sedus guvernul engez opiniunea publica, cu apropiatul sfârşit al lăiboiului voia Chamberlain să liniştească spiritele, desilusionate din primul moment al entusiasmului fals, ca să şi poată continua rolul diabolic până la fine şi executa fapta criminală; prin intervertirea şi falsificarea ştirilor da zi s’a insuit, dacă nu Însufleţirea, cel puţin ceva simpatie ori misericordie să stoarcă dela marele popor pentru guvernul şi partidul său atât de compromis. Cel ce însă consideră declaraţiunile de mai sus ale ministrului president al coloniilor engleze ca proprie causă a răsboiului, acela re mai greşeşte contra adevărului. Motivul, ea e amânat guvernul englez la acte de violenţă şi barbarie, trebue căutat altunde, ca să putem privi întreprinderea lui Chamberlain în lumină adevărată. Causa acestui răsboiu fără seamăn în istoria mai nouă, este vecinica vânare după câştig, căutarea după isvoare de înavuţire, dar ca atari ’i s’au părut lui Chamberlain a contenta pe deplin nesaţiul englez : bogatele mine de* aur dela lohannesburg şi câmpiile vaste de diamant din Transvaal. O aum sacra famis! In van se sforţează domnul Chamberlain să nege acest fapt trist, dar adevărat. Pentru a ascunde acest secret englezPsc din naintea piblicitaţii din motive bine pricepute, s’a inventat povestea de mai sus cu indepenenţa republicelor bure ca mare pericol pentru existenţa politică naţională a Angliei în Africa de sud. Pa aceasta temă deci începuse Chamberlein să călărească, când în mod nepervata şi contrar drepturilor internaţionale a căutat cu orice preţ amestec în afacerile interne ale statului liber Transvaal, pentru a provoca, cum era de prevăzut, un confict de arme, şi aşa să ’şî ajungă scopul final. Căci ce sens a avut dintru început deja, dela fondarea coloniilor Olandeze în Africa, atacul continuu, eterna persecuţiune a poporaţiunei, pătrunderea tot maî adâncă în infernul Africei, unde Baril strâmtorăţi tot de atâtea ori nouă patrie !şi fandau, ce înţeles năvălirea doctorului Jameson în Transvaal, în fine stoarcerea drepturilor civile pe seama elementelor suspecte venetice din Transvaal în mod provocător, ca sens, de înţeles, dacă nu a căuta ocasiunea potrivită pentru începerea unei acţiuni mai energice, mai eficace spre a realiza încă o parte îndemnata din idealul estraderei patriei engleze? Colosal. A sili pe pacîniciî Buri la acordarea drepturilor civile Uitlanderilor şi tuturor vagabonzilor, când acasă în Anglia însăşi bravi! Irlandez! asemenea îşi pretind drepturile politice confiscate, este desigur o ironie non plus ultra, un cinism de grad suprem, un adevărat banditism politic. Or, lorga. (Va urma). CLEOPATRA. ROMAN de HAGGARD RIDER. Traducere de Leandru. — Ah, ne întrerupse unchiul meu, care până acuma m-a privit mereu — ah așa îmi place să te văd, fiica mea ! Aceasta este Charmion, pe care am cunoscut o şi am crescut-o eu — cu fata dela curte, pe care n’o iubesc, care e Invățită în mătase de Kees şi împrăştie miresme din corpul e! parfumat. Lasă să ţi se împetrească inima în chipul acesta, da, focul nestins al iubirii de patrie. Îi redă forma stabilă — dar recompensa e sigură. Dar acuma acoperi-ţi Îmbrăcămintea nemodestă şi lasă-ne singuri căci vremea e înaintată. După cum ai zis, mâne va fi acolo Harmachis. Du-te în pace ! Charmion se închină şi cu o singură mişcare îşi aruncă pe umeri mantaua. Pe urmă îmi prinse mâna şi o atinse cu gura şi se depărtă fărâ nici o vorbă. — Ciudată fată ! zise Sepa, când rămaserîim singurî. — Nespus de ciudată și nu-țî inspiră încredere. — Mi se pare că ai fost prea rece față de ea, unchiule. — Așa e, răspunse Sepa — dar nu fără motiv. Ferește-te de Charmion, Harro a hi»». E foarte îndărătnică, și mi-e frică că uşor detaliază. In realitate, e femee în puterea cuvântului, şi tocmai ca un cal îndărătnic, se va duce încătră. Îi place 81. E cuminte şi aprinsă, şi se încântă de causa noastră; numai să nu se isbească această causă de dorinţele ei;căci va lucra lum-şl după inimă — şi va aduce orice jertfă. Am speriat-o adineaori, căci acuma e în puterea mea încă, cine ştie lasă dacă nu se va smulge de sub această putere ! Iţi spun că In puterea aceste! fete e vieaţa noastră, şi dacă ea na înşaala, ce va fi atunci ? Vai nouă, că suntem constrânşi a ne folosi da o unealtă ca aceasta ! Am avut nevoe de ea, nu era alt mijloc, şi totuşi mă tem. Mă rog, să meargă toate bine, şi uneori, totuşi mi-e frică de nepoata mea Charmion — e o fată nespus de frumoasă şi focul tinereţei îl circulă cu putere în vinele albastre. Vai de causa, care-şi basează puterea pe credinţa femeii; căci îţi spun, femeea e credincioasă numai unde iubeşte; şi când iubeşte, necredinţa se schimbă în credinţă. Nu e de natură statornică, ca bărbatul ; se ridică mai sus, dar şi cade mai afund; e tare şi schimbăcioasă ca marea. De aceea îţi spun, Harmachis, păzeşti-te de această Charmion căci întocmai ca marea, te poate nimici, şi împreună cu tine sufere naufragi toată speranţa Egipetului. .. Aşa a doua zi m’am îmbrăcat în haine ce se cuvin unu mag sau astronom; îmi luai pe mine o mantie lungă, pe cap mi-am pus un comănaş pa care erau cusute stele, la cingătoare mi am pus o tăbliţă de scris, şi un sul de hârtie, pe care erau scrise diferite cuvinte magice şi semne mistice. In mână aveam o baghetă de abanos, cu ver ’ de os de elefant, de care poartă de obicei preoţii şi măiestrii de magie. Intre cel din urmă eram fruntaş, cunoşteam tainele lor, pe cari le am învăţat în Anuba, suplinind dexteritatea mânei, ce o poţ câştiga numai după multă praxie. Şi aşa nu fără oarecare lene, — căci nu eram prietenul acestui joc, despreţuiam scamatoria — plecai peste Brikhium în palatul din Lochias, unde mă condusa unchiu meu Sapa. In fine, urcând repede printre şirele duble de efiuxi, ne aflam înaintea porţii de bronz cu pereţi de marmoră, în interiorul căreia e casa de veghe. Aici umhin meu mă lasă sirgur, rugându-se ca si ajung norocos la ţintă. Eară eu m’am apropiat uşurel de poartă unde păzitorii gallic! îmi vorbiră dur, întrebându-mă de nume, ocupaţiune, şi de scopul venit al mele. Le-am spus că sunt Harmathis, astronomul, şi caut pe Charmion, favorita reginei. Păzitorul voia să mă lase să întru, dar veni un Roman cu numele Paulus, şi i-a in 15/28 Ianuarie 1902 DIN ROMÂNIA. De la Cameră. Iată, textual, cuvintele rostite în Cameră, de dl preşedinte al consiliului D. Sturdza, după ce a dat citire Mesagiuluî regal privitor la demisiunea d-luî Gl. D. Paliade. Domnilor deputaţi, „Cred că nu am nevoie de a ve asigura că schimbarea în minister, pe care va anunţat-o Mesagiul Regal, nu schimbă în nimic programul inaugurat în primăvara anului trecut. Dl Paliade, după o muncă foarte intensă şi ostenitoare în împrejurările cele mai dificile, a simţit nevoie de odihnă pentru câtva timp. „Nici o schimbare nu se aduce în mersul guvernului. Aceleaşi principii cari ne-au adus aci, aceleaşi principii ne vor conduce şi de aci înainte: consolidarea finanţelor ţării şi a creditului Statului. „Am început resolvarea acestor grele cestiuni prin a aduce echilibriul în budgetul Statului. Pe când în Septemvrie şi Octomvrie putea să fie o oarecare îndoială, astăzi echilibrul budgetar este asigurat şi cu aceasta am făcut un pas foarte mare în lămurirea şi întărirea situaţiunei noastre financiare şi politice. „Am ajuns la acest resultat prin restrângerea cheltuielilor şi aducerea ordineî într’însele, şi tot pe calea aceasta vom păşi înainte. „Am convingerea că în această privinţă ne veţi da tot ajutorul d-voastră precum ni l’aţi dat în primăvara trecută căci numai prin stabilirea unui echilibriu constant in budgetul statului suntem siguri că vom restabili creditul nostru în starea lui anterioară. Nr. 10 „In legislatura actuală, aceasta trebuie să fie lucrarea noastră. „Ei vă rog, ca de Luni, când voiu iresenta budgetul, să ne punem la muncă intensă, serioasă și plină de activitate, penttu ca să dăm Statului în scurt timp budgetul cel nou al anului viitor. Aceasta va ace o impresiune şi în străinătate, şi va reinoi creditul nostru. „In zilele până Luni, dacă aceasta va fi primit şi de d-voastră, v-aţi ruga ca să intraţi în discuţiunea legei Casei bisericilor. Raportul este gata. De Luni înainte să ne ocupăm în mod intensiv de cestiunea budgetară. (Aplause). Din memoriile lui Milan. De curând a apărut în Belgrad o carte, care conţine mai multe scrisori foarte interesante. In considerarea situaţiei nenorocite pe care o are astăzi tinerul rege Alexandru, credem că nu e lipsit de interes să dăm aci două scrisori ale lui Milan, prin care tatăl îşi caracterisează fiiul. Iată o scrisoare din anul 1898. Nu mai cunosc pe Saşa. E reservat şi încăpăţînat; şi cred că mie ’mi va face multa nenorocire. Radicalii lucrează contra mea; mă tem că Intr’o bună zi Alexandra mă lasa in baltă. II poartă pe regele din oraş în oraş, din sat in sat şi ’l silesc să fure pe evangelia radicală. Aceasta nu I este permis anal rege constituţional. L’au târît până şi la mormentul Karagheorgheviceştilor şi i’au făcut să încunupe mormântul dujmanului. L’au făcut pe Saşa să creadă, că printr’acest pas a încetat dujmănia dintre familiile Obrenovici şi Karagheorghevic! şi că chestia dinastiei s’a lămurit pentru totdeauna. Petre Karagheorghevicî a’a grăbit să timbreze aceastăîmpăcare* de curată comedie, exprimându-şi aspirarea la tronul Serbiei. Straşnică palmă pentru noi ! Şi acuma vor să-l poarte pe Saşa pe la Cetinie. Din aceasta nu va fi nimic, chiar şi dacă ar costa o lovitură de stat. Sunt Îngrijorat de bunul copil. Dacă nava au antidot, otrava cea multă ce i au picurat la suflet 11 va nimici. Mă tot gândesc să-l găsesc o femee distinsă, care cu nobleţă inimei să-’l învioreze şi să-’l întărească. O archiducesă austriacă sau o princesă germană tml este idealul. Aceste descedente domneşti sunt născute toate pentru a fi regine. Ziua noaptea mă preocupă aceste gânduri. Intr’o scrisoare dela 20 Aprilie 1899 spune răposatul rege Milan, intre altele, şi următoarele: Cu Saşa nu sunt de loc mulţumit. Totdeauna ara fost vrăjmaşul radicalilor; dar goanele cele multe ce a pornit Saşa contra radicalilor, nu sunt bune, căci duc la răsboiu civil. Eu joc rolul de frînă. Dacă nu sunt eu, sa încurcă trenul şi pe noi ne trânteşte. Saşa atribue prea mare putere Coroanei. Dacă tot poporul stă faţă in faţă cu el, atunci nu poate face un lucru mai cuminte — după cum aşa bine a zis Billow — decât că In mijlocul concertului european depune fluerul şi pleacă pe neobservate. Viena se Inșală, dacă crede că putem să ne repezim cu capul In perete. Simt că va fi rău. Saşa trebue să fie însurat în grabă ca să cadă în mâni bune. Aceasta e singura mântuire. Hotărlrea mea dela 1889, când am abdicat dela tron in favorul fiului meu acum o regret mai mult. Adeseori am greșit sau am căzut in rătăcire, dar pot s’o spun, că în Serbia nici când n’a fost o situaţiune mai tristă, ca după abdicarea mea. Viitorul mă umple de grijă. Milan. NOUTĂŢI ARAD, 27 Ianuarie n. 1902. Plângere amară formulează „Arad és Vidéke“ de eil. Zice că deşi Ovreii l’au ajutat în toate pe Salacz, acesta de fapt era un mare antisemit. Dovadă, că dintre 80 învăţători aradanî, cei mai mulţi, aleşi sub dânsul, Ovreiu nu-î nici unul.. Mare diplomat trebue că e Salacz,, când hahamii presei locale numii acum au observat că el e antisemit.