Tribuna Româna, 1859-1860 (Anul 1, nr. 1-89)
1860-05-05 / nr. 88
dice biruite ale predecesoriloru poștri, fiind seamă de trebuințile țezei și de legiuitele cereri ale opiniei publice, noi luămu asuprăde greaoa sarcină, cu scopul de a întemeia domniea legiloru, de a potoli patimile, de a menține liniștea publică, de a da fie-căruia dreptul seu, într'unu cuvîntu de a contribui la fundarea unui ordine de lucruri național, stabil și regulatu. Ca să putemu realiza acestu scopu, noi vomu are trebuință de concursul luminatu al corpuriloru legiuitoare și de sincera îmbrățoșare a compatrioțiloru noștri. Vomu pune toată silința spre a ne face desti de ele. COGĂLNICEANU. - E. ALCAZI. - D. BOJINCA. - MELHISEDEC.. G. ADRIAN. - M. JORA.- D. COZADINI.- 4 maiu. 1800. G. Sthibona Momina. Avemu subt ochi ziarele bucureștene din săptămăna ceealaltă, și din această trecută acumu pănă mercuri 27 aprilie, și, în lipsa corespundiților particularii, vomu cerca a da publicului nostru o relație despre cele ce, pare că, preocupă spiritile și în țeara suroră. Dimbovița din 20 aprilie, zice că ”in neputința de a se întruni principatele romăne prin întrunirea ministeriilor și a adunărilor s'ar pute performa întrunirea administrărei poștelor, întrunirea direcției școalelor, întrunirea ocărmuirei clerului, și că toate aceste întruniri, în lipsa adevăratei și depline uniri naționale, s'ar pute face fără nici o lovire în spiritul Convenției! Despre partea noastră, avemu statornica credință că unirea întreagă și deplină a administrațiilor superioare și a legislaturilor provinciale din Iași și București nu este astăzi mai cu neputință decătu în urma factului național din 24 ianuarie 1859. Întrijirea consilielor ministeriale mai întăiu se poate face îndată, fără ca să aducă, cum e teamă Dămboviței, are o lovire ”spiritului Convenției În faptă spiritul Convenției din 7 (19) augustu n'au fostu, și acumu mai vărtosu nici poate fi ca de-apurure să se mărite în principate separatismul hospodarescu, căci atunci, în conferințele de Paris din 1858, s'ar fi adoptatu propunerea plenipotentului englezu de a se decreta, de cătră puterile Europei, ereditatea In persoana celor ciuoi hospodari ce era a se institui dupre litera zisei Convenție, faptului din 24 ianuarie, cănd litera Concaci acumu, în urmarea recunoașterei vențtei au cedatu dinaintea spiritului ei de aplicare, dinaintea înțelesului ei practicu, acumu ar fi o cumplită rătăcire de a susține că întrunirea consilielor ministeriale ale Comnului alesu preste ambe țerile ar fi prin diar spiritul urifncător al Convenției luată lovire în spiritul Convenției, contra, In pănzele vaselului ce duce la unirea deplină pe calea autonomiei, pe calea prin care s'au creptu unirea în capul puterei esecultive, unirea in persoana principelui-principiu. Ce să ne mai bateșu capul, dară, cu unirile cele mici și parțiele? Lirgiciul 34 din Convenție, in termini espreși, in ligera sa, zice curati că facerea legiuirilor de unire administrativă, că „ipgființarea și mănținirea sau îmmbunatățirea unirei vamale, poștale, gelegrafice, monotarie și toate celelalte de folosu obștescu pmănduroru principatelor, sunt petința Comisiunei permanente din Foncșani, iar articlul următoriu, art. 35, atălu în litera cuu și in spiritul seu, și mai alesu In spiritul seu, stipulează unirea legislației, eînființarea unui singuru și acnelași corpu de legiuiri care sa fiesesecutoriu inimăndupă poșiții tură. „Ei bine, eu respundu, să nu presupunemu ci se punemu. Se punemu Inalintea Adunărei reforma legei electorale, și se vedemu atunci dacă ea o leapădă sau nu” Dar cuș, și vei zice, privilegiații să desființeze punde. Nu sunt tot acești privilegiați carii au votat în unanimitate la 9 octomvrie, și la 24 ianuarie? În sfărșit, noi suntem datori să facem faptul ca s'avem cu ce ne înfățișa și înaintea națiunei și înaintea Europei. Merg încă și mai departe și zictu dacă Adunarea va refuza să ne presintăm cu acest refus înaintea alegătorilor; să le espunem ce voim noi și voiește Adunarea; să le arătăm binele ce ese din cererile noastre și zeul ce decurge din faptul Adunărei și să-i chiemăm să voteze, și să ne înfățișăm din nou la Adunarea cea nouă. „Dar, ne vei zice poate, astfel perdem un timpu prețios, ș'avem încă asigurarea că alegătorii nu vor înțelege și că aleșii lor vor înțelege și mai puțini zeul ce decurge cănd o Adunare nu represintă toate interesele; că ea este de slabă înaintea națiunei șcul. Se poate să ai drepiate, însă, stăruiesc a zice că această dreptate trebue constatată prin fapt, ca să putem apoi la răndul nostru s'avem noi tăria de care avem neapărată trebuință spre a face un pasu suu iubite confrate, nu mă sfiescu de a mărmneț, și prin urmare, periculos, însă, turisi că stăruiescu a crede că cu convențiunea aceasta, și chiar cu această lege electorale, care este rea, aparte rea, tot ce poate fi mai rea, putem dobăndi toate mijloacele de a merge înainte spre ținta ce o avem toți; și cred în că g'această Adunare privilegiată este în stare de a vota ea însași o lege care să deschidă ușile templului naționale națiunei întregi, astfel precum la 24 ianuarie această Adunare nu s'au sfiit de a trece peste voința împăraților și a noga întrunirea Tronurilor. Pentru aceasta, însă, trebuie: nu să călcăm Convențiunea, ci să intrăm într'ănsa; și se intrăm astfel încăt se facem toată națiunea să creadă că guvernul iubește această Convențiune, și că ea va fi în sfărșit aplicată; și atunci întrunindu-ne guvern și națiune să venim nu a suma Camera, ci a o lua în brațe cu un adevărat patriotism, și ridicănd-o la inălțimea în care era la 24 ianuarie, se fim siguri că ea, care au știut atunci a da Tronului fraților sei din Moldavia, va da și acum drepturile lor politice tuturor Romănilor ce li se cuvine a avea. „Dacă, însă, procedănd mai ăntăiu astfel, se va demonstra că credința noastră au fost greșită, atunci vom putea zice Europei: Eaca cartea ce mi-ai dat, am pus-o in sinceritate în lucrare, și s'au dovedit că ea este greșită; și atunci Europa va respecta voirea noastră, căci va vedea că guvernul e se „mișcă cu toate vinele țerei și că viața „circulă în toate vinele națiunei Romăne.” Altă grijă, după chestia unirei Adunărilor și a ministeriilor, este aceea a prefacerei legi electorale, anecsată la Convenție. Dimbovița au pusu înainte ideea că, pentru a agjunge la o lege electorală bună, adică făcută în țeară, și pentru țeară, trebuie să se convoace o Adunare dupre sistemul electoralu aplicatu pentru adunările consumative din anul 1857. Romăbnii au combătutu ideea aceasta, cu puternice argumente. Dîmbovița revine a și mai respira ideea, și zice, în numerul seu de sămbătă 23 aprilie: ”Dommu, legea Adunărei ad-zoc numai ca să ne dea o Adunare care, Adunare, să facă o lege electorală foarte întinsă, apoi acea Adunare să dispară Iată dorința noastră”., Ideea Dimovinei este clară, în părerea noastră: Aici întrebămu: De la 24 ianuarie încoace este oare, or nu, puterea executivă una și aceeași în ambe țerile? Dacă un adevăru este, precumu chiar fermanele e cele două) de investitură au recunoscut'o, una și aceeași persoană în capul puterei executive a amănduror principatelor, apoi, în virtutea articolelor 4 și 5 din Convenție, cererea cea mai legitimă a țerei este ca să se facă îndată întrunirea Adunărilor Elective, ca cea mai neapărată simplificare, ca pasul celu dentărh pe calea practică a punerei In lucrarea a principiilor Convenției. lt. 4, din Convenție zice: Puterea esecutiva va fi esercitata de Domnul. Artz. 5, zice: Știerea legislativa sa fi impreuna esercitată prin Domnul, prin Adunare, și prin Comisiunea Centrală. Aceste articole vorbia, ce e dreptul, numai singuru de unu Domnu și de o Adunare, atunci căndu se agingea de a prevede pe fiecare principatu cu căte o organisare separată a puterilor publice; însă, acumu, în urmarea recunoașterei unui singuru hospodariu, cumu să fie oare o lovire în spiritul Convenției mai alesu de a face întrunirea Adunărilor, de a unifica și pre al treilea elementu al puterei legislative, ce singuru au remasu în separatismu! Domnul este unul, Comisiunea Centrală una și adunările, deci, una trebuie să fie, dacă voimu ca mecanismul guvernămîntalu să funcționeze; dacă înțelegemu a aplica principiile măntuitoare ale Convenției, dacă voimu ca acestu pactu Europeanu să nu fie, în partea sa esențială, o literă moartă. Spiritul aici trebuie să vivifieze litera. Este chiar în interesul menținerei stipulărilor fundamentale ale Convenției ca să li se asigure aplicarea cea mai simplă, cea mai rațională, cea mai compatibilă cu consolidarea factului nestrămutatu și nemutabilu al zilei de 24 ianuarie 1859, al creărei unităței puterei esecutive in principatele amăndouă, declarate unite înaintea dreptului Europeanu încă din ziua de 7 (19) augustu 1858. Nu se mai încape aici nici o subtilitare. Dupre Convenția Europeană chiar, legea este de-a pururea să fie una pentru toată Romănia autonomă? Dupre faptul naționalu din 24 ianuarie, puterea ce pune legea în lucrare asemene una este și de-apurure, credemu, una va fi. Ceea ce au remasu încă în dualismu, în desbinare, este o parte numai din puterea legiuitoare, vremu se zicemu Adunările elective. Credemu, dară, din toată tăria convințiilor noastre, că pănă nu vomu ave și unirea legislaturilor și puterea județiară organisată totu pe temeliile unirei naționale, totu pe principiul unirei desăvărșite, credemu, zicemu, că lucrul publicu totu în suferință va sta, că în toate mare și fatală ne-așezare va fi. Românul, continuăndu a discuta programa cea nouă a Dimboviței, termină unu însemnatu articol, din numerul seu din 27 aprilie, prin următoarele conclusive cuvinte: eModul ce propunu eu, pentru pstavzi, (căci încă odată fiecare zi iși are lucrările sale) este să procedemu pe realitate, iar nu pe presupuneri chiar dacă amu avea convingerea că presupunerile noastre sunt adevărate. D-la (ad. redactorul Dimboviței) zici:Se presupune după Adunarea de astăzi, și oricare alta, dle comformată cu astă lege, nu nva voi nici de cum să facă o altă lege, electorale, și cf. DD D IPI PIILPIRIG Pe ce nanu? Așimten necgțean