Tribuna, august 1888 (Anul 5, nr. 174-197)
1888-08-05 / nr. 177
Pag. 706 Putem dară privi cu consciinţa liniştită asupra acestui aşezământ naţional-cultural, căci deşi nu putem nega, că mai întâiu în administraţiunea fondului, apoi în organisaţiunea internatului, ar mai fi multe de (f1e, totuşi armonia şi concordia dovedită cu ocasiunea adunării generale din acest an, ne servesc de garanţă pentru îndreptarea smintelor ce s’au putut comite în ambele direcţiuni. F. CORESPONDENŢA „ TRIBUNEI“. Borseul-de-jos, 11 August 1888. în filele trecute am avut norocirea, de acerceta casa unui Român verde. Multe am verut, multe am audit, care m’au încântat, așa încât nu pot să nu descriu ceva din aceleași pentru marele public român. E drept, că puterile mele spirituale sunt cu mult mai debile, decât ca se pot satisface pe onoratul public și se corespund lucrurilor mărețe, pe care voesc a le onora, însă scopul e frumos, publicul e element — înainte dar’. Am fost în Seini. Cea mai principală datorinţămi-a fost, de a cerceta pe protopopul Berinde. Altcum din capul locului ’mi-am propus de a-l studia, căci multe bune şi măreţe am audit despre el. Apoi mie îmi cam place a fi „Toma“, căci am audit despre mulţi, că sânt bărbaţi aşa şi aşa de bravi, dar’ apoi am venit la trista convingere, că numai lumea ’i-a apucat în sus şi înălţat, dar’ nu sânt atari. Şi de ce am avut de a mă convinge? De aceea, că toate câte se vorbesc bune despre Berinde sânt numai umbra realităţii. Pentru aceea am apucat peana ca să descriu câteva din faptele acestui om, căci acele pot servi de model, de exemplu şi pentru alţii, care voesc a ţine cont de stima şi iubirea poporului român. Se încep de când a venit Berinde în Seini. Poporul seinean a fost decădut materialmente şi moralmente, în lipsele sale n’a avut cătră cine să se adreseze, decât la Jidani, cărora, făcându-li-se milă de bietul popor, ’i-au împrumutat bani pe 200 percente. Anii au fost nefavoritori pentru economi, şi aşa a devenit bietul popor pe moşia, care a fost a lui, arondator. A fost decădut moralmente, spre a cărei demonstrare va fi destul dacă voiu descrie aceea, că lângă biserica cea veche era o cârcîmă. Poporul evlavios confunda cârcima cu biserica. Unii mergeau în biserică, alţii în cârcîmă, în decursul misei apoi se schimbau. Pănă şi cantorul încă cerceta cârcima în decursul misei. Preotul predica, cantorul mergea la câte un ciocan de vinars. Şi apoi altele multe, pe care le trec cu vederea. Destul, că răul a fost atât de înrădăcinat, încât la aparenţă era imposibilă stirpirea lui. Dar’ Berinde ’şi-a propus a face popor de model. Scopul s’a ajuns,—glorie lui. Dar’ cum ? — Asta e altă întrebare. Că cu câte greutăți s’a lupat, aceasta ’și-o poate închipui fiesce care luând în considerarea, că datina e a doua natură; că câtă paciență a trebuit să aibă, să va putea convinge fiesce care, dacă va sei aceea ce am audit însuşi dela Berinde. Un an de zile s’a silit pănă a putut desvăţa pe cantorul, ca să nu părăsească misa şi să nu se îmbete în toată diua Şi aşa a fost aceasta şi cu ceilalţi, până ’şi-a strîns prelângă sine o grupă frumoasă din poporeni, cu care apoi s’a apucat de lucru. Multe şi mari au fost lipsele poporului. Biserica şi şcoala au fost numai ruină. Biserica n’a avut bani, poporul a fost săracă de mai rămas fidel, şi cu acest sigil voiu sigila legătura noastră. (El pune pistolul în pept.) unde şi cum să facă biserica şi şcoala ? Preotul a că trebue să fie, şi acuma sânt astfel, că n'au păreche în toată diecesa. Berinde, ca june a studiat cu predilecţie matematica şi geometria. Sciinţa câştigată din acestea a pus-o în praxă ca supraveghetor la edificările episcopului Pavel din Slatina. Architect dară a fost. N’a trebuit să dee atâţia amar de bani pentru planuri şi nu sciu mai ce. Murarii ’şi’i-a instruat el însuşi din poporenii sei. A îndemnat oraşe şi proprietari prin vorbă şi scrisoare să contribuească la edificarea bisericii şi şcoalei. Şi aşa cu multă silinţă, dar’ bani puţini, a făcut biserica, şcoala, casa parochială, în locul cel mai frumos al Seinilor. Altcum Berinde e architect în sensul strict al cuvântului. El a făcut planuri la mai multe biserici şi căsi parochiale, între altele şi la biserica cea renumită din Sisiesci, unde el conduce şi edificarea. E bine, acum a avut poporul unde să umble ca să se roage lui D-zeu, a avut unde să-’şi trimită copiii ca să înveţe, dar’ ajutor în lipsele sale tot n’a avut, tot la Jidani a trebuit să recurgă. Apoi Jidanul tot Jidan a rămas şi după ce a venit Berinde în Seini. Se cugetă Berinde cât se cugetă, şi a făcut o cassâ de păstrare pe acţii, întitulată „Perseiu“, îmi reserv pentru altădată descrierea băncii „Perseiu“ şi că cât de recomandabilă instituirea de atari bănci, acuma numai aceea voesc a o aminti, că funcţionarii toţi sânt din popor, pe care pe toţi Berindei i-a învăţat în afacerile băncii şi a ajuns la o perfecţiune, aşa încât te uimesci de isteţimea lor. Apoi a mers şi mai departe. Poporul n’a avut destul pământ, s’a sfătuit cu vre-o 50—60 de oameni şi a cumpărat prin licitaţie un pământ de vre-o 500 de jugăre. Banii ’i-a luat dela „Albina“ şi se amortisează antatim în 20 de ani. Şi ce să veci: O rată anuală nu e mai mult, decât cât ar fi orânda. Şi pământul acesta, care a fost al lui Antoniu Pop se numesce „Moşia românească“. Multe aş mai ave de a fis, dar, pentru astădată să fie destul. Din cele 4i se se poate convinge on public, că protopopul Berinde e Român verde şi preot de model, car’ poporenii sei mândria naţiei românesci. Şi nici că poate fi altcum, căci dupăfişa lui George Pop de Basescu: „Cum e popa, aşa e şi satul“. Putem fi pregătiţi, ca sĕ auijim multe bune şi măreţe despre Berinde şi Semenii lui. Nu pot dar’ mai convenient finn rândurile acestea, decât cu sincera dorinţă: „D-creu să-l dâruească cu ani nestoriani, ca încă mulţi ani să poată fi spre gloria bisericii şi naţiunii şi spre bucuria familiei sale“. G. Scena XV. Rudolf. Zanaretto. Lorenzo. Bandiţi. Z a n a r e 11 o. (îi apucă braţul.) Eşti tu cu mintea la loc, Rudolfo? Rudolf. Zanaretto? Zanaretto. Me mai cunosci? Rudolf. Ce vreți voi ? Zanaretto. Pe tine bandit! Rudolf. Pe mine me vreți? Cum? Zanaretto. Acuși vei sei totul. Dar’ ce te-a mușcat într’atâta, nebunule, să ridici mâna asupra ta ? Turbatule, tu ca bandit să ajungi pănă la îndoeala desperată ? Rudolf. Cum să vă narez aceasta! Voi nu o puteţi pricepe ! Nu! Nu! Voi nu cunoasceţi fericirea frenesiei, nu, voi nu o puteţi pricepe! Tăceţi dară! Lorenzo. Lasă trasele la o parte şi spune simplu! Zanaretto. Spune, ce te-a fost apucat? Rudolf. Voi sciţi cum mă aleşuiau, când am expedat senatorii în ceealaltă lume. Eu am fugit în aceşti munţi. Ruşinea numelui meu era necunoscută acestor colibi. Aici, unde nevinovăţia îşi are templul seu, aici întristarea e străină inimilor. Trăisem câteva săptămâni în acestea ţinuturi, atunci aflai o feţişoară, — nu rîdeţi bandiţilor! Voi mă cunoasceţi încă! — Ea era din Felseck. VeCine nu scie, că fostele graniţe militare române ocupă în istoria militară a monarchiei noastre una din cele mai frumoase pagine? Cine nu scie, că adevărata noastră pleiadă de oficeri viteji o ocupă dintre Români cu deosebire cei născuţi în fostele graniţe militare? Timp de o sută de ani, cât au gustat graniţele militare, mângâierea şi bucuria Românului era cariera militară. Sub arme era deosebita posibilitate, de a se pute distinge Românul şi cu deosebire Românul grăniţer. Grăniţerii români născuţi în sunetul armelor, crescuţi sub spiritul militar, întupat într’înşii sentimentul de alipire şi iubire cătră Tron şi patrie, atât gregarul, cât şi ofiţerul,şi-au ţinut de glorie a se lupta în toate timpurile şi în toate împregiurările de ei, aceasta redeşteptă în suflet simţirea nobilă umană ce era înăduşită de veninul timpului, mă făcu să sper, că prin penitenţă şi reforma totală a vieţii o voiu pute dobândi şi viaţa îmi va suride în toată splendoarea fericirii! — Mă aplicai la contele ca forestier, adevărat sclav, şi toate acestea numai pentru ea, şi acum — Zanaretto. Acum? Rudolf. Lăsaţi-mă ca să refac aceasta. Nu stîrniţi aceasta grozavă amintire în sufletul meu, voi bine sciţi pe ce cale m’ar pute duce iarăşi. Zanaretto. Eşti amăgit, aşa e? Rudolf. Pe toţi diavolii! Sânt amăgit! Eu mă credeam iubit cu căldură de o inimă aşa nobilă, eu credeam, că inima, pentru care am câştigat pulsul viciu al vieţii, îmi va fi deobligată cu recunoscinţa eternă, acum mă văd tradat şi de rîs şi aceasta tradare duplă îmi rumpe în două cea din urmă datorinţă a mea faţă de omenime. Zanaretto. Răsbună-te dar’! Tu ai puterea de lipsă spre aşa ceva. Rudolf. Oare bine te înţeleg ? Zanaretto. Desigur! Pe noi ne atrase în aceasta vale vestea despre bogăţiile cele mari ale lui Felseck şi acum numai timp de amânat. Nouă ne stă în gând să dăm o năvală asupra castelului, tu ne vei conduce. A treia parte din câştig e a ta, daca ne vei preda pe Felseck fără luptă. (Va urma.) 1 Leon Domide, c. r. major în regimentul de infanterie Nr. 5, pentru decorul patriei şi pentru bunul renume al Românilor. Nu este aici locul ca să enumărăm faptele de glorii şi eroismul grăniţerilor români, nici ca să ne ocupăm cu bravura regimentelor române în timpurile mai noue, căci seim cu toţii laudele la adresa regimentelor noastre, aduse de nenumărate ori prin atâtea şi atâtea ordine de ele care sânt pentru noi ca tot atâtea mărgăritare, care împodobesc fruntea ostaşilor români şi care asemenea unei aureole sfinte cuprinde corpul nostru naţional. Aducem la acest loc o scrie pe cât de tristă, pe atât de neaşteptată ! Unul dintre tinerii, dar o bravii oficeri români din armata c. r. nu mai este. Majorul c. r. Leon Domide, un adevărat oştean, dela care naţiunea română putea aştepta foarte multe faţă cu rangul şi tinereţa sa, în 13 iulie n. a. c. a trecut la cele vecinice. Leon Domide, — fiiul bătrânului căpitan emerit Pantelimon Domide, a acelui căpitan brav, care pe timpul revoluţiunii dela 1848 a condus prin pasul de la Rodna armatele rusesci, pentru de a suprima revoluţia şi astfel a uşura soartea fraţilor sei români — prin moartea sa a lăsat un gol simţit în şirul oficerilor români din armata austriacă. Pentru ca cetitorii noştri să nu cugete, că lăudăm fără cunoscinţe de cauză trecutul unui oficer, lăsăm ca să urmeze o mică schiţă biografică a acestui brav major, stimat de colegii sei, iubit de superiorii sei şi neuitat din partea familiei şi a rudeniilor sale. Decedatul major Leon Domide s’a născut în fosta graniţă militară din al II. reg. românesc dela Năsăud, în comuna Rodna-vechie, la 11 Martie 1839 din părinţii Pantelimon Domide, căpitan cesare regemerit şi soţia Elisaveta, răposată la 13 Aprilie a. c. La anul 1845, adecă în al şeptelea al etăţii sale, a început a cerceta şcoalele din graniţa militară: Feldru, Telciu şi Năsăud, apoi din Cluj, Turda, Murăş-Oşorheiu, Turda, Şimleu, şi în fine din Cluj. La anul 1853 (octomvrie) a fost primit în academia militară, unde s’a distins prin purtare şi studiu, ceea ce se vede de acolo, că la anul 1858 a avansat la rangul de sublocotenent împărţit fiind la reg. de infanterie numărul 50, er, la anul 1859 ca ofițer tinăr a participat la răsboiul contra Italiei. La anul 1866 a avansat la rangul de locotenent, denumit fiind totodată și profesor la institutul de căderi din Heimburg. Aici a avut ocasiune tinerul profesor a se distinge între colegii sei cu mult mai înaintaţi în etate prin cunoscinţele sale militare-strategice. Drept aceea, la solicitarea din partea Maiestăţii Sale preabunului nostru Monarch, a fost dispus la corpul de mapare pentru părţile Ungariei. Şi începând de la anul 1871 — 78 a mapat părţile Ardealului şi toate punctele strategice din Ungaria pănă la Capo d’Istria. încă în timpul mapării la anul 1874 (1 Maiu) a înaintat la rangul de căpitan, transferat fiind după finirea mapării de la reg. de inf. Nr. 50 la reg. 51. La anul 1880 (1 Ian.) a fost trimis cu un batalion din reg. de inf. Nr. 51 în Bosnia, unde, nefiind pe deplin stabilită ordinea din causa deselor atacuri bosniece, a participat la mai multe atacuri, deosebindu-se preste tot locul prin bravură şi abnegaţiune. Mulţi dintre cetitorii noştri îşi vor aduce aminte despre eroismul batalionului, din care făcea parte căpitanul Domide, când în iarna anului 1881— presa germană şi maghiară încărca de laude Rudolf. Ha! Drace! Bine cunosc salutul tău, tu îmi depingi deja cu fantasii înveninătoare castelul în flăcări şi pe Hedviga svîrcolindu-se în braţele mele. Da! Ea trebue să fie a mea, aceasta am jurat-o ! Zanaretto. Şi un bandit îşi ţine cuvântul. Rudolf. Dar îl ţine! (pausă) Lorenzo. Ce te socotesci ? Rudolf. Nimic, sânt decis! Voi trebue să mă răsbunaţi şi eu voesc să vă conduc. La 9 oare să fiţi în castel! Vechiul semn cară întră în vigoare. Eu vă deschid poarta. Oamenii lui sânt la Werneck, mie îmi sânt concretute castelul cu toate încuietorile, totuşi să nu veniţi târziu, pentru că contele a promis o grabnică reîntoarcere. Zanaretto. Pentru ce nu îndată! Rudolf. Când vor fi sunat clăcaşii clopotul de seară, atunci e timpul potrivit. Lorenzo. Vom urma sfatul tău, Rudolf. Daţi-mi parola voastră. Eu vă jur fidelitate de bandit. Iertarea îmi suridea, părtaşii, fraţii, mărestatorii în viaţa curată, crima se face soaţa inocenţei, atunci se repede spre mine şerpele iadului. Cerul se perde, iadul mă apucă eară. Bine! Eu pot să fiu un diavol întreg! (toţi pleacă.) pe căp. Domide şi compania comandată de el. La Kr ibina în Bosnia s’a distins în un atac contra insurgenţilor, aşa încât chiar şi aceia, care poate invidiau eroismul căpitanului, a fost siliţi a recunoasce meritele lui: „Hier zeichnete er sich in einem Treffen mit Insurgenten aus und erhielt dafür die Allerhöchste Anerkennung“ Fără de nici un comentări Unii seamănă, alţii seceră. Poate că cestiuni şi consideraţiuni naţionale, poate alte consideraţiuni, au împedecat pe cel pregătit în toată regula şi forma de la avansamentul de major, cu toate că după eroismul arătat aştepta, precum şi era îndreptăţit la aceasta. După şedere de doi ani şi jumătate în Bosnia, batalionul, din care făcea parte şi căpitanul Domide, a fost transferat la Cluj, căci, aşa se vede, căpitanul avea acum o altă menire. Căci în Iulie 1883 a fost denumit în comisiunea de regulare a graniţei dintre România şi monarchia noastră. Nu ca pe un oficer fără cunoscinţe, nici ca pe un om netalentat, el a fost ales şi cu aceasta ocasiune, ci din contră, ca pe unul, de care erau siguri la locurile mai înalte despre capacitatea şi frumoasele sale talente militare-strategice. După finirea regularii graniţelor dintre România şi monarchia noastră în Octomvrie 1883, a fost din nou transpus la regimentul seu cu reşedinţa în Cluj. După toate acestea servicii ce a prestat patriei, la anul 1884 (1 Noemvrie) a avansat la rangul de major transferat fiind la regimentul de infanterie Nr. 5 in Miscolţ. Abia câteva luni a putut să guste puţină linişte şi recreaţie după atâtea strapaţii, şi din nou în Septemvrie 1885 a fost trimis la Bosnia în garnisoană, parte la Ulok-Obreja şi Nevesine, şi parte la Mostar. Doi ani de vde a petrecut din nou în Bosnia, când la anul 1887 (20 Octomvrie) a fost din nou transpus la regimentul seu în Mişcolţ. Cu rechemarea lui în Ungaria, s’a curmat însă şi terenul seu de activitate. Desele şi aproape necurmatele strapaţii — după cum ne-am putut convinge din cele pănă aci descrise — mi-au contras un morb greu de stomach (racul) şi prelângă toată cura luată parte în Viena, parte la Carlsbad şi la deosebite scalde, şi prelângă toate consultările deosebiţilor medici, morbul a luat din ce în ce dimensiuni mai mari, aşa încât singur s’a convins, că ajutorul omenesc nu-’i poate nimic folosi. Astfel greu morbos, pe la mijlocul lui Iunie a. c. s’a retras la casa părintească în Rodna-veche, pentru a vedea încă odată pe bătrânul şi iubitul seu tată. A probat îndată după sosire cu farisarea prin apa dela St. George, însă fără folos. De aici s’a dus la Bistriţă pentru a mai consulta medicii de acolo — dar’ toate în zadar! în fine după grele suferinţe, în 13 Iulie st. n. a. c. ’şi-a dat blândul seu suflet în mânile Creatorului — făcându-l i-se din partea miliţiei onorurile militare. Fiindcă expresa lui dorinţă a fost ca să se transporteze trupul său la locul natal pentru a fi aşezat spre odihnă vecenică lângă adormita sa mamă, decedată la 13 Aprilie a. c., astfel în 14 Iulie a. c., după săvîrşirea serviciului funebral şi a onorurilor militare, a fost transportat dela Bistriţă la Rodna, veche. Astfel s’a finit o viaţă plină de activitate şi plină de iubire faţă cu neamul românesc. Căci adese se exprima dînsul despre oştenii sei: „Trebue să-’i admiri! Facem strapaţii câte două-treijile, feciorii mei însă, nu să doarmă noaptea — ca alţii de alt neam — ei joacă şi cântă după fluerul unui prieten de al lor. Dacă le spui, că să se odihnească, că dimineaţa avem să plecăm, îţi răspund: Sântem gata de drum, încă pănă nu va veni porunca!“ Şi era şi iubit bravul major de ostaşii sei, căci era ostaş din tălpi pănă în crescet. Era ostaş după cum şi trebue să fie acela, care se dedică acestei cariere. Lăsăm acum să urmeze anunciul funebru, ca o tristă scrie ce o împărtăşim cameraşilor şi cunoscuţilor decedatului major. Subscrişii cu inima mâhnită aducem la cunoscinţa tuturor amicilor şi cunoscuţilor moartea prea de timpurie a mult iubitului nostru fiiu, resp. frate, cumnat şi unchiu, Leon Domide, cr. major în regimentul de infanterie Nr. 6, posesor al medaliei de resboiu şi a crucei de serviciu, carele Vineri, în 13 iulie st. n., în urma unui morb greu intern, în al 49-lea an al laborioasei sale vieţi,şi-a dat nobilul suflet în mânile Creatorului. Osemintele pământesci se vor conduce Sâmbătă, în 14 iulie, la 5 oare p. m. din locul de jale, spitalul c. r. militar, pănă la biserica gr.-cat. din loc, de unde după cultul funebral se vor transporta spre îmormântare la locul natal Rodna-veche, Bistriţa, în 13 iulie 1888. Pie-’i ţerina uşoară!osif Mihailaş ca cumnat. Vilhelmina Domide, casăt. Michailaş, ca soră. Pantelimon Domide, c. r. căpitan în pensiune, ca tată. Drd. med. Victor Mihailaş, Constantin Mihailaş, stud. gini., şi Ioan Macaveiu, preot gr.-cat în Năsăud, ca nepoţi. Emilia Mihailaş şi Paulina Mihailaş, ca sat. Macaveiu, ca nepoate. Ear, cu acestea finind, nu putem decât să punem tipul decedatului înaintea fiecărui oştean român, ca pe un model de virtute militară şi demn de imitat. I. M. Asociindu-ne şi noi durerii familiei acestui soldat-model, trimitem pe această cale sincerile noastre condolenţe familiei lui şi în special veteranului tată, căpitan cr. emerit Pantelimon Domide, rugându-l, ca puţinele noastre cuvinte de mângâiere să-’i întărească puterile, păstrându- ’şi încă mulţi ani curagiul tinereţelor spre fala ţinutului năsăudean şi a întregei românimi. „Kolozsvár“ desminţit. După informaţiunile ce am primit din mai multe părţi şi dela oameni demni de toată încrederea, venim a-i spune ziarului subvenţionat din Cluj, că gimnasiul din Năsăud se edifică singur şi numai din partea grăniţerilor, respective din partea fondurilor grăniţeresci, adunate cu multă sudoare. Guvernul unguresc nu a contribuit cu nici un crucer, căci nu este lipsă, şi afară de aceea ar primi el dela alţii, nu încă să dee , şi chiar spre scopuri românesci? Ziarele române, care poate au fost induse în eroare prin invenţiunea ziarului „Kolozsvár“, trebue să grăbească a desminţi aceasta scornitură, ca aşa să poată şi subvenţionatul a-şi revoca aserţiunile sale. Aşa păţesc compatrioţii. * Circul Enders. Programul representaţiunii de ieri s’a început cu saltomortale simple şi duple, executate de mai mulţi membri ai societăţii. Jokey-ul englez pe calul fără şea a fost executat de dl Alexin (Steiner) cu adeverată artă. Joungleur-ul F r a n c i n i, care prestează adevărate minuni, a fost de repeţite ori aplaudat şi chemat. „Grand Pass de Deux“ pe doi cai, cu posiţii romane, încă a succes foarte bine. Dl Alexin şi d-şoara Paulina Enders au primit aplause binemeritate. De asemenea bine s’a produs şi d-şoara Iosefa. Clovn-ii au făcut mult haz cu măgarul dresat. Direcţiunea circului anunţă, că numai patru representaţiuni va mai da în Sibiiu, Deri, Sâmbătă şi Duminecă (două). De aici se duce circul la Braşov. * TRIBUNA CRONICA. Numire. Direcţiunea financiară din Seghedin a numit pe oficiantul de clasa a Vl-a provisor de la perceptoratul din Panciova, Irimie Szabó, de oficiant de clasa a Vl-a definitiv la perceptoratul din Măcău. * Transferare. Direcțiunea financiară din Seghedin a transferat pe oficiantul de cl. V. din Beeicherecul-mare, Martin Nagy, în aceeaşi calitate la perceptoratul din Panciova. * Camera advocaţială din Sibiiu aduce la cunostinţă, că advocatul din Hususeu, Dr. Ioan Rónai, s’a introdus în lista acelei camere. * Avis. La adunarea despărţământului al XII-lea al „Asociaţiunii transilvane pentru literatura şi cultura poporului român“, ce se va ţine în Ileanda-mare, în 26 August a. c. st. n., cu care ocasiune se va da şi bal, onoratul public e rugat a participa cu aceea notificare, că pentru încuartirarea oaspeţilor s’a făcut îngrijire, spre care scop au a se adresa cătră domnul Mihail Furcoviciu, notar cercual în Ileanda-mare. Ileanda-mare, 14/8 1888. Ioan Roman.* Nr. 177 Demonstrațiunea din Gratz. Comandantul brigadei de infanterie din Gratz, generalul Schwitzer, este transferat în aceeași calitate la o brigadă din Bosnia. în cercurile militare se crede, că aceasta este un fel de disciplinare în urma demonstraţiunii pentru generalul Kuhn. # închisoarea de stat dela Vaţ, dupăcum e informatoarul „Szegedi Napló"', se va strămuta la Seghedin. Ministrul nostru de justiţie nu a mai reînoit contractul cu proprietarul edificiilor din sat, unde se află închisoarea, pentru închinarea pe mai departe a lor, ci a cumpărat în Seghedin un pământ, pe care se va edifica închisoarea de stat. Planul edificiului e deja gata și spesele lucrărilor edificării se vor introduce în budgetul anului viitor. * Ministrul de honvezi bar. Fejérváry își sărbează la 23 n. ale curentei jubileul de 40 ani de serviciu. în realitate sânt numai 37 ani, de când baronul Fejérváry a întrat în armată după absolvarea academiei militare din Wiener-Neustadt, dar’ fiindcă a luat parte la răsboaiele din 1859, 1864 și 1866, ei se numără şi aceşti trei ani de serviciu. Oficerii din toată armatade honve4i au pregătit ca suvenir pentru şeful lor un sicriu, în care se află o tablă de aramă, pe care sânt gravate numele tuturor oficerilor de honve4i şi gendarmerie. Sub aceasta tablă se află portretele tuturor ofițerilor, 1872 la număr. Archiducele Iosif, comandantul suprem al armatei teritoriale, va conduce în persoană deputațiunea, care va felicita pe ministrul de iubileul său. *