Tribuna, februarie 1891 (Anul 8, nr. 26-48)
1891-02-01 / nr. 26
Pg. 102 Presa maghiară și liga culturală din Bucuresci. Aproape toate 4'Hr°le maghiare se ocupă cu manifestul ligei pentru unitatea culturală a Românilor. Ziarele din Cluj scriu în brabagiul lor obcinuit, fără ca să se pronunțe hotărît. Guvernamentalul „Ne naze !“ constată, că cele două agitaţiuni: intenţia ligei de a da ajutor material pentru înfiinţarea de aşile de copii românesci în Ungaria şi protestările Românilor ungureni în contra legii despre „Kisdedev“-uri, se fac deodată şi aşa nu e nici o mirare, că au un efect cu mult mai mare, decât atunci, când ele a’ar fi ivit separat. Şi aici „Nemzet“ accentuează necesitatea, ca proiectul de lege despre „Kisdedev“-uri să treacă cât mai în grabă şi prin casa magnaţilor şi să devină odată lege, căci atunci se poate păşi cu toată energia în contra acelora, care aici în lăuntru agitează în contra legii, precum şi în contra acelora, care din afară sprijinesc prin contribuiri această agitaţie. In sfîrşit organul guvernamental atrage atenţiunea oficiului nostru de externe asupra liniai, care, deşi nuşi-a proclamat drept ţintă înfiinţarea României irredente, nici a Daco- României, dar care, prin propaganda ce o face, trădează pe faţă această ţintă. „Dacă“, termină „Nemzet“, „am fost în stare se provocăm intervenirea guvernului italian în contra mişcării irredentiste din Italia, credem, că contele Kálnoky în scurtă vreme va avi la dispoziţie atâtea date şi atâtea apariţiuni, că va pute să păşească cu un asemenea succes şi în contra României“. „Nemzet“ a uitat a constata, că şi guvernul maghiar în acelaşi timp a ţinut de bine să se presente înaintea lumii cu „umanitarul“ proiect de lege pentru propagarea ienicerismului. Fatală coincidenţă între faptele Românilor din Ardeal, ale celor din regat şi ale părintescului nostru guvern Francisc Deák despre uniunea Transilvaniei. (Urmare.) Evenimentele din lunile nu demulttrecute au provocat speranţe nu neînsemnate pentru Ungaria, privitoare la un viitor mai bun. Unii au primit speranţele acest, fără de nici o îndoeală, alţii, cu toate că se îndoesc, le-au primit cu bucurie. Cu cât înse mai binefăcătoare a fost înrîurirea unui eveniment, care pune speranţe în perspectivă, cu atât mai descuragiator şi păgubitor ar fi, dacă s’ar realisa scirile, care în timpul mai nou s’au ivit mai ales în ceea ce privesce Transilvania şi care din 40 în 4* iau o formă mai hotărîtă. După scirile aceste, Românii transilvăneni pretind recunoascerea tuturor drepturilor câştigate în anul 1863 dela Maiestatea Sa şi dela dieta transilvană, pretind cu deosebire, ca, conform dreptului public, naţiunea română să fie considerată de a patra naţiune. Fără de împlinirea acestei pretensiuni nu vor să considere de valabilă uniunea enunţată prin legile ungare şi transilvane din 1848 , ba se răspândesce scrrea, că guvernul sprijinesce pretensiunea aceasta a Românilor și că la dieta cea mai deaproape ungurească va fi chiemată și Transilvania, însă numai pentru aceea, ca acolo cestiunea uniunii și pretensiunile Românilor se se desbată, ca condițiuni, dela care se atîrne primirea uniunii, participarea deputaților transilvani fnsă să nu se extindă și asupra altor obiecte. In chipul acesta Transilvania nu ar fi chiemată în înțelesul legilor dela 1848, ci numai ad hoc și încă ca țeară. Dacă scirile aceste în adevăr sînt reale, trebue să căutăm a ne clarifica, ce este în privinţa aceasta permis şi ce se poate face în înţeles constituţional. îmi desvolt în obiectul acesta părerile mele, care sunt numai păreri individuale, şi discutez cestiunea simplu ca cetăţean. în patria aceasta nu există cetăţean, care ar cuteza a susţină, că sancţiunea pragmatică nu mai e în vigoare. Nu există cine să creadă, că aceea ar fi un contract unilateral, nu reciproc şi solemn, basa dreptului de succesiune la Tron, în care cu ocasiunea statolirii acestui drept s’au pus condiţiuni, care sânt tocmai aşa de observat, precum este de a se observa înţelesul asupra succesiunii. Una dintre condiţiunile sancţiunii pragmatice este, că ţerile coroanei unguresci nu se pot separa una de alta şi nu se pot împărţi. Condiţiunea aceasta obligă atât pe principe, cât şi pe naţiune, car’ regele ungar niciodată nu poate voi, ca orice ţeară a coroanei unguresci să fie separată de legătura constituţională şi să nu se ţină de coroana ungurească, ci să fie sau cu totul de sine, sau de ţerile austriace, sau de altă grupă a imperiului comun Aşa ceva principele numai atunci poate permite, dacă este principe absolut şi vrea să stăpânească cu înlăturarea sancţiunii pragmatice. Aşa credem însă, că nimenea nu va trage la îndoeală, că Transilvania aparţine ţerilor coroanei unguresci. După catastrofa de la Mohaciu, Ungaria, fiind ruptă în două, a prestat jurământ de fidelitate duor principi deosebiţi. Atunci Transilvania cu o parte din Ungaria au ajuns în posesiunea lui Zapolya. S’au făcut încercări numeroase din timp în timp cu arme şi prin negociaţiuni, de a recâştiga Transilvania, şi toate încercările aceste s’au făcut în numele regelui unguresc şi în puterea dreptului coroanei unguresci. însuşi Leopold I., când a câştigat Transilvania, în epistola regească, îndreptată la 1691 cătră Transilvăneni, între altele ze ce: Charissimam hanc reîntors şi s’a urcat oar’ pe munte. Oare ce să-’i fi făcut Sirena? Ea altcum prinde inimile cu ochii ca păsărarul scăldorii cu fluiera. Cum alergau domnişorii în Roma după ea! Oare şi acolo să me fi înşelat? Pe legatul Quintiliu ’l-a refusat, care bucuros ’mi ar fi făcut pe voe şi a cărui mănie am să o mulţumesc nebunei de ea; dar’ el era şi mai bătrân decât mine şi tinerii de bună-seamă’i mai plac ! Aşa sânt ele toate. Eu puteam sei aceasta, eu! Aşa e în lume, astăzi batem noi pe altul, mâne ne bate altul pe noi!“ Un zimbet duios încungiura buzele centurionului, apoi o seriositate amorţită ’i se lăţi preste faţă, căci multe icoane nebinevenite ’i se puneau lămurite şi neînduplecate înaintea sufletului. Conscienţa lui era în raport invers cu vigoarea trupului. Când îi mergea bine, trecutul seu, bogat în pete întunecate, nu’l supăra, dar’ când îl apuca slăbiciunea, nu se putea apăra de demonul cel galbin, care-’l silia să-’şi aducă aminte cu precisiune penibilă tocmai de acele fapte, care mai bucuros le-ar fi uitat. In casul acesta trebui să-’şi aducă aminte de bunul seu binefăcător şi comandant, de legatul Servian, şi de nevasta lui frumoasă, pe care a sedus-o cu mii de amăgiri, ca să-’şi părăsească bărbatul şi copilul şi să fugă cu el în lumea largă. Acum îl apucă închipuirea, că este legatul Servian şi totuşi totodată şi el însuşi. Transilvaniae regionem iam a seculis mclyto nostro Hungáriáé regno assertam. De atunci însă nimenea n’a tras la îndoeala, că Transilvania nu s’ar ține de coroana Ungariei; fără de răsturnarea sancțiunii pragmatice, nici nu se poate rupe dela coroana ungurească. Dar’ poate că va face cineva, că nu vrea nimenea să rupă Transilvania dela Ungaria, numai uniunea mai îngustă este oougnată. Ear’ dacă Transilvania, cu toate că s’a considerat ca aparţinătoare de coroana ungurească, sute de ani a putut avu o posiţiune separată, pentru ce nu s’ar pută susţine şi în viitor posiţiunea sa separată şi fără de vătămarea dreptului coroanei ungare? Nu încape nici o îndoeală, că legislaţiunea constituţională are drept deplin de a dispune altfel în viitor asupra raporturilor dintre Ungaria şi Transilvania; pănă când Insé n’a dispus altfel, numai aceea poate avâ valoare de drept, ce e statorit prin lege. Ceealaltă condiţiune a sancţiunii gragmatice, statorită cu ocasiunea acceptării dreptului de succesiune, dispune hotârît, că legile ţerii aduse şi care se vor aduce trebue să se ţină cu toată rigurositatea, pănă când nu se vor schimba pe calea normală a legislaţiunii cu consimţământul principelui şi al naţiunii. Acesta este un principiu de drept public aşa de în general cunoscut, încât tragerea lui la îndoeală se împotrivesce orişicărui concept constituţional. Dacă aşadară există astfel de lege sancţionată şi încă neschimbată pe calea normală a legislaţiunii, prin care s’a decis uniunea Transilvaniei cu Ungaria, nu se poate susţine posiţiune separată pentru Transilvania, împotrivitoare legii, ci legea are a fi susţinută cu toată rigoarea, pănă cândlegislaţiunea în totalitatea ei o va schimba de nou pe calea sa normală. Să privim toate legile acele pănă în sfîrşit, câte se refer la uniunea acestor două ţeri, să examinăm: există astfel de lege, şi dacă există, este ea valabilă în înţeles constituţional ? (Va urma.) Al doilea manuscript este articolul căutat demult despre uniunea Transilvaniei şi este de cuprinsul următor: In timpuri grele, când sub povara îngrozitoare a situaţiunii apăsătoare sufere deopotrivă atât statul întreg, cât şi cetăţenii singurateci, rata cea mai mică de speranţă, care promite întoarcerea spre bine a lucrurilor, influenţează liniştind, moderează suferinţa şi mulcumesce spiritele, închipuirea unuia şi rada cea mică de speranţă o potenţează, făcându-o uriaşe, şi nu consideră din destul dificultăţile dintre speranţă şi dintre greutăţile realizării lor, altul poate este mai serios, dar, fiindcă este de un spirit mai abătut, se îndoesce continuu, îşi aduce aminte de decepţiunile sale; cu toate aceste nu poate tăgădui, că şi rada cea mică de speranţă n’ar fi avut.o înrîurire plăcută asupra interiorului seu. Astfel de disposiţiune de spirit fără îndoeală este potrivită de a depărta amărîciunea şi de a promova opiniunea mai reconciliantă, însă dacă păşesc la mijloc astfel de evenimente sau vin astfel de schri în aparenţă verosimilă, care revoaltă de nou inimile zăpăcite de speranţe şi de nelinişte, situaţiunea devine şi mai dificilă şi în locul diposiţiunii reconciliante se impune amărăciune şi mai adâncă. Pentru că nimica nu înstrăinează mai tare pe oameni unii de alţii, ca decepţiunile. Bărbatul pătimaş şi înalt era în asemenea ciasuri de ameţeală de o înfăţoşare teribilă, căci atunci preste faţa lui galbină se lăţia paloarea morţii, spatele-i păreau rupte şi fiecare mădular ca scos din chiotoare. Numai mărul ochiului ei se mişca atunci şi din când în când nişte fiori de friguri îi scuturau tot trupul. Oamenii lui şăceau, când îl copleşeau aceste accese, că demonul cel galbin a intrat în centurionul, el singur credea în acest duch rău şi se temea de el. Ba s’a încercat să se scape de el prin vrăjitori păgâni şi exorcişti creştini. Acum şedea în camera cea întunecată pe cojocul, care-’l aşternuse pe o laviţă tare de lemn, ca să-’şi bată joc de nevastă-sa. Picioarele şi mânile-’i erau reci, ochii-’i ardeau, şi puterea, fie şi numai de a mişca un deget, îl părăsise. Numai buzele-i tremurau convulsiv, şi ochiul lui din lăuntru, îndreptat asupra sa, privia cu agerime potenţată trecutul, departe preste oara teribilă din urmă. „Dacă dăm măriei drumul“, cugeta el, „după fuga cea nebună în casă, în care altul mai tiner nu s'ar fi ținut de mine, în loc să mă rețin cu puterea, atunci demonul mai cu greu m'ar fi putut ajunge Cum îi fulgerau ochii drăcoaicei de Miriam, când 'mi-a spus, că me înșeală un bărbat! Ea sigur a veitut pe cel cu cojocul, dar’ înaintea oasei am perdut-o din ochi. 'Mi se pare, că s’a Din Roma se telegrafează cu data de 10 Februarie. Rudini a primit adi afacerile presidiului şi ale ministerului de externe. Ministrul a adresat representanţilor Italiei în străi-Toată durerea şi toată amărîciunea, care a simţit-o binefăcătorul seu prin el, după cel-a momit pe Glicera, nevastă-sa, avea să o guste acum, el nu altul,el Galianul Phoebidiu. Cerca să se apere, se cugeta la răsbunare contra trădătorului şi totuşi nu perdea cu desăvîrşire conscienţa personalităţii sale proprii. Această confusiune de halucinaţiuni, pe care în zadar se silia să o limpezească, îl ameninţa să-i răpească mintea, şi el suspină greu. Sunetul vocii proprii îl readuse la realitate. El era, Phoebidiu, nu altul, o soia acum ; şi totuşi nu isbuţia cu desăvîrşire să se orienteze în present. Chipul frumoasei Glicera, care s’a dus cu el la Alexandria şi pe care o părăsise acolo, după ce chieltuise în cetatea grecească cea din urmă monedă a sa şi toate giuvaiericalele ei preţioase, nu voia să li se arete numai singură, ci mereu lângă nevastă sa Sirena. Glicera a fost o amantă tristă, care a plâns mult şi a râs puţin, de când ’şi-a fost părăsit bărbatul.I se părea, că şi acum aude imputările încetişoare de pe buzele ei, precând Sirena cuteza să stee înaintea lui ameninţându-’l tare şi făcând semne ademenitoare lui Policarp, fiiul senatorului. Visătorul obosit îşi încorda toate puterile, strînse turbat pumnii şi -i ridică ameninţător. (Va urma.) TRIBUNA REVISTA POLITICĂ. Sibiiu, 31 Ianuarie st. v. Afaceri interneDupă ce consiliul de miniştri a fost stabilit deja de mai demult bazele reformei municipale, dl de Szalavszky, secretarul de stat în ministerul de interne, a fost însărcinat cu prelucrarea textului proiectului de lege despre reforma administrativă pe baza acelor statorici. Operatul a fost deja împărtăşit membrilor cabinetului, şi se poate, că zilele aceste consiliul ministerial se va ocupa în mai multe şedinţe cu această textare. După ce se va fi primit aceasta, va urma elaborarea raportului de motive şi există prospecte, că proiectul aşteptat cu atâta încordare va fi prezentat casei deputaţilor încă pe la finele acestei luni sau cel mult la începutul lunii viitoare. Programul noului minister italian, notatea circulară, în care îşi expune drept program continuarea politicei de pace şi a menţinerii actualelor stări, căreia ţeara însăşi a dat expresiune prin ultimele alegeri şi în care cabinetul priveste o garanţie pentru siguranţa Italiei şi a liniştei europene; el se va insul a întări actualele raporturi amicale cu toate puterile. Sâmbătă camera se va întruni la o şedinţă, în care ministrul-preşedinte va presenta programul cabinetului. Discuţiunea dintre Berlin şi Friedrichsnihe. Discuţiunea publicistică din Germania a luat formal caracterul unui dialog între Berlin şi Friedrichsruhe. Cei din Berlin nu vor ca să li se facă imputarea, că dela retragerea principelui de Bismarck încoace s’au negligiat raporturile amicale cu Rusia şi că basa politicei germane ar fi sacrificată, şi în Berlin nu se sufere, ca cancelarului imperiului Ca privi să ’i se spună mereu, cât de mare a fost cancelarul imperiului Bismarck. „Hamburger Nachrichten“, care e inspirată de la Friedrichsruhe, nu rămâne nici ea datoare cu răspunsurile. Constituirea ligei, secţia Olt- Cu data 25 Ianuarie v. ni se scriu din Slatina următoarele : Domnule Redacor! în seara de 24 Ianuarie V., ca în toate oraşele din România, tot astfel s’a întemeiat şi în oraşul nostru un despărţământ al ligei pentru unitatea culturală a Românilor, anume secţia Olt. întrunirea ce a avut loc a fost frecventată de un mare număr de domni, doamne, şcolari şi copii. întrunirea s’a deschis de cătră dl Const. Davidescu, inginer-şef al podului de preste Olt, printr’o cuvântare bine simţită, arătând căuşele şi scopul înfiinţării ligei. Dl Sim. Crainic, profesor gimn., a făcut o ochire istorică a suferinţelor ce au îndurat şi îndură Românii ardeleni din partea Maghiarilor, a arătat politica lor de exterminare a tuturor naţionalităţilor din aşa numita Ungarie şi n’a întrelăsat a expune mijloacele cele draconice de maghiarisare, mai ales dela 1867 încoace. Vorbirea dlui S. Crainic a produs aplause sau murmure, după împregiurări. S’au citit apoi statutele ligei, primite cu entusiasm, şi s’a procedat apoi la înscrierea membrilor. Afară de bărbaţi s’au înscris şi doamne, precum şi copii, unii chiar de 3 ani. Noi sântem convinşi, că înscrierea doamnelor şi a copiilor va ridica şi mai mult însemnătatea ligei, căci prin aceasta copiilor, generaţiunii viitoare, simţământul de naţionalitate şi patriotism românesc se va potenţa şi mai mult. După înscriere s’a procedat la alegerea comitetului, constituindu-se astfel: preşedinte: dl Dim. Protopopescu, primar al Slatinei şi deputat; vicepreşedinţi: dnii Dr. Nic. Oncescu, medic, şi C. Davidescu, inginer-şef; secretari: dnii Victor Nestor, advocat, şi I. Mosi 1, profesor gimn.; cassar: dl Simion Crainic, profesor gimn.; censori: dnii I. loanid, mare proprietar, şi părintele D. Crinescu; membri in comitet: doamna Maria Pe ne s cu, directoara şcoalei de fete nr. 2; dl Dr. Al. Stăncescu, medic, şi dl Dr. T. Ş u ş u, medic. Dorim acestei secţii, ca şi întregei lige, ca în unire şi cu energie să ajungă marele scop, la care ţintim toţi Românii. 1. CRONICA. Archiducele Francisc Ferdinand în Petersburg. Din Petersburg se telegrafează cu data de 10 i. c. următoarele: Archiducele Francisc Ferdinand a visitat astăzi a. m. şcoala de călărit a ofițerilor, unde a stat mai multe oare. Diferiţi cai au fost puşi la probă şi s’au făcut o mulţime de exerciţii deosebite, între care şi exerciţiul de călărit al Cazacilor. Archiducele a cercetat toate întocmirile şcoalei. După dejunul „dinatorie“ dela ambasada austro-ungară, Archiducele s’a reîntors în palatul Eremitage, unde a primit corpul diplomatic. Alteţa Sa este invitat astăzi la dineu la marele principe Sergiu Alexandrovici, după care apoi va participa la o vânătoare de urşi în apropierea Petersburgului.• Funcţionari de Curte în conflict. „Neue Freie Presse“ primesce din Pesta următoarea împărtăşire: Cercurile dela Curte şi ale aristocraţiei se ocupă de un timp încoace cu un conflict ce s’a ivit între prinţul Hohenlohe, primul mareşal de Curte suprem, şi între consilierul intim, contele Iuliu Széchenyi. în anii din urmă acesta a primit din bunăvoinţă funcţiunea, de a da prinţului Hohenlohe mână de ajutor cu privire la compunerea listei pentru invitări pe timpul petrecerii Curţii în Pesta, şi anume în acel Nr. 26 fel, că mareşalul suprem se adresa totdeauna în scris cătră contele Széchenyi spre a-şi face acest serviciu. Contele Széchenyi, compunea totdeauna listele şi le trimitea oficiului mareşalului suprem, unde se aprobau. In anul acesta contele Schéchenyi a retusat acest serviciu, din motive pănă acum necunoscute, încă înainte de a fi sosit Curtea la Pesta. Şi cu toate că chiar şi contele Szapáry s’a fost întrepus pentru a îndupleca pe contele Széchenyi a se abate dela hotărîrea ce a luat-o, acesta a persistat prelângă ea. Se face acum, că motiv special pentru această procedere nu există, dimpotrivă ea e a se reduce la o indisposiţie generală ce domnesce în aristocraţia maghiară din causă, că Archiducelui Francisc Ferdinand nu’i s’a fost pus la disposiţie nici un cavaler maghiar pentru călătoria sa în Rusia, mai ales după ce chiar în regimentul Archiducelui s’ar afla mai mult de douăzeci de cavaleri, dintre care s’ar fi putut găsi unul pentru a însoţi pe Archiducele. Acestei indisposiţii a aristocraţiei maghiare s’a dat expresiune şi în presa maghiară şi acum se vorbesce, că vre-o câţiva deputaţi ar fi voit să facă din această afacere şi obiect de interpelaţiune în casa deputaţilor, ceea ce însă a rămas la expresa dorinţă a contelui Széchenyi, deoarece el nu ar voi să facă din această afacere o acţiune de stat. Dacă contele Széchenyi va persista prelângă hotărârea lui, se poate că contele Stefan Szapáry va primi funcţia, de a compune lista invitărilor pe timpul petrecerii Curţii la Pesta. • Numiri. Diurnistul Sigismund Timâr dela poliţia de stat din Budapesta a fost numit funcţionar de cântărit la oficiul salinelor din Ocna-Dejului, iare funcţionarul de cântărit cl. N. Teodor Nyenyestyân dela oficiul salinelor din Ocna-Sibiiului a fost numit funcţionar de cântărit cl. I. şi diurnistul Ludovic Barcz a funcţionar de cântărit cl. II., ambii la acelaşi oficiu. • Alegere de deputaţi. La alegerea de deputat, săvîrşită în 9 Ie, la Aradul Nou, a fost ales candidatul partidului liberal, contele Alexandru Hadik, cu 487 voturi contra 253 voturi primite de candidatul oposiţiunii, preotul Nicolau Schmidt. — In Neoplanta încă va fi cât mai curând alegere de deputat, deoarece Paul Moricz, în urma schimbării intrate în afacerile sale materiale,şi-a depus mandatul.* Maghiarizarea în biserici. Sub acest titlu citim în „Budapesti Hírlap“: „Biserica ang. evangelică din Buda-vechie, ai cărei credincioşi sunt în partea cea mai mare oficiali ai societăţii de navigaţiune pe Dunăre, — indivizi emigraţi din străinătate, — pănă acum s’a folosit la serviciul divin numai de limba germană. Acum deodată însă a hotârît, ca serviciul divin să se facă şi în limba maghiară şi în cea germană. E caracteristic, că aeastă propunere a făcut-o un presbiter de naţionalitate germană, motivându-şi propunerea cu aceea, că băieţii, care primesc instrucţiunea în limba mghiară, nu înţeleg serviciul divin în limba germană. Primul serviciu divin în limba maghiară se va ţine în 15 f. c“. • Alegere de primar în Apahida. Din Apahida ni se scrie cu data de 10 Februarie . In comuna noastră curat românească Apahida de 3 ani de 4de am avut în frunte ca jude comunal, — mulţumită preotului Eliseu Moga, — pe un domn cu numele Szabó Lajos, care, afară de titlul unui „nyugalmazott belügyministeri sxdmtiszt“ nu are nici o posesiune. Volniciile acestui domn în aceşti 3 ani au umplut de frică pe bietul popor. D-sa a demandat juraţilor comunali, ca să dee în cap la oameni; a spart coşteiele cu cucuruz în timp de iarnă la bieţii oameni, deşi aceştia aveau vite, oi, porci ete, scoţia vitele din grajd pentru de a le pune sub licitaţiune, fără de nici o extimare, fără de încunosciinţare şi provocare de a plăti măcar. Astfel dorinţa întregului popor a fost de a scăpa de acest domn fără de inimă cătră popor. Ziua de 7 Februarie nu era cea dorită, căci pe atunci s’a pus alegerea de jude comunal. Poporul s’a grupat prelângă preoţii lor Simeon Ciuca şi Eliseu Moga, cu care împreună a mers la locul de alegere, la casa unui arondator maghiar. Ce s’a făcut în casă nu sciu, dar’ aceea ce am văzut, după ce dl protopretor a eșit în curte, unde se afla adunat poporul, a umplut de durere inima întregului popor. Un preot nu s’a mai ivit, și anume Eliseu Moga. Dl protopretor face cunoscut poporului, că candidatul dlor, — un arendator maghiar şi mai mulţi jidani, — este fostul jude comunal Szabó Lajos, şi provoacă poporul să-şi pună candidatul lor. — După aceasta, la provocarea dlui protopretor, de a se împărţi oamenii fiecare cătră candidatul, pe care îl voesc, alegătorii români, în frunte cu unul dintre preoţii lor, s’au dat toţi in partea candidatului lor. Astfel învingerea a fost a noastră, reuşind poporul cu candidatul seu, unul din popor. Preotul "gr.-cat Eliseu Moga ’şi-a părăsit turma! Eată cela-ceşi-a lăsat legea, cum îşi lasă şi neamul ! Eată cela-ce mănâncă prescura cu sudori de sânge agonisită, cum mulţumesce celor cei-o dau. Lasăse de „Magyar Állam“ — şi’şi procure baremi o foaie românească, ca să ’şi vadă rătăcirea şi să înveţe a se face pe sine cinstit, iubindu-şi turma lui concredată. Un alegător. • Emigraţiune In comitatul Gömör emigraţiunea spre America ia dimensiuni tot mai mari Nu demult oficiul vicecomitatens a extrădat într’o singură 421 paşapoarte pentru America. Emigranţii sunt în partea cea mai mare cărbunari şi olari. * DinBistriţa ni se scrie cu data de 9 Februarie următoarele: Domnul Dr. Gavril Triponi și-a deschis cancelaria sa advoca-