Tribuna, iulie 1891 (Anul 8, nr. 146-170)

1891-07-24 / nr. 164

Anul VIII Nr. 164 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., Vi an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Vi an 3 fl 50 cr., 1/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: */* an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numit plăttindu-se întvunte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în Bnouresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. I­n număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Obstrucţiunea şi naţionalităţile. ii. Precum am venut din articolul ofi­ciosului reprodus în numărul nostru de ieri, vorbirea moderată şi chibzuită a dlui Dr. Aurel Brote, prin care a întimpinat în numele Românilor din co­mitatul Sibiiului pe nou denumitul co­­mite-suprem şi comite săsesc Gustav Thal­mann, a fost învrednicită în ta­băra guvernamentală de multă atenţiune. Deşi tenorul ei e calm, dar e hotărît, po­litica guvernamentală folosesce această vorbire în două direcţiuni. Pe o parte lovesce în atitudinea politică a Româ­nilor şi pe altă parte advertisează stânga extremă de a continua cu obstrucţiona­­lismul, arătând asupra „păşirii tot mai arogante“ a Românilor. Nu e pentru prima­ dată, când gu­vernul se folosesce de organele sale de presă pentru a accentua împregiurarea, că Românii, dacă vor «Măturarea gra­­vaminelor lor, să vină înaintea parla­mentului cu ele, căci aceasta e ca­lea constituţională. „Pester Lloyd“ şi soţii sei, care nu ostenesc în folosi­rea cât de deasă a acestui pseudomotiv, invită şi acum pe Români­a veni în parlament, şi a arăta gravaminele lor contra executării legii naţionalităţilor, şi parlamentul dacă le va găsi îndrep­tăţite aceste gravamine, sigur că le va lua în considerare. E aproape ridicol, când guvernul se mai folosesce şi acum de această tactică discreditată cu de­­săvîrşire! Par’că lumea, cătră care se adre­sează organele de presă ale guvernului, nu are cunoscinţă de sumedenia de fapte, ca­re toate dovedesc, că ani de-a­­rîndul guvernele maghiare ’şi-au câşti­gat aplausele generale ale par­lamentului tocmai prin nesocoti­rea legii de naţionalităţi; par’că lumea nu ştie, că un ministru maghiar a de­clarat parlamentului, că e datorinţa patriotică a guvernului a nu ob­serva această lege; par’că lumea nu cunoasce faptul, că tocmai pentru a nu pută veni Românii în parlamentul budapestan se susţine pentru Transil­vania o lege electorală excepţio­nală, şi că în Ungaria, când într’un cerc electoral se punea * candidatura vre­unui Român, iarăşi era datorinţa „patriotică“ a tuturor partidelor ma­ghiare în alianţă cu evreii, cu apara­tul întreg administrativ şi cu gendar­­meria, cu bătăi şi alte brutalităţi a face tot posibilul, ca ori­cine să reese la ale­gere numai Românul nu; par’că lumea n’a luat act de declaraţiunea bărbă­tească, făcută pe temeiul acestor fapte, a generalului Traian D­o­d­a ! Ar fi deci un lucru cu totul de prisos a mai discuta acum asupra ace­stui obiet cu organele de presă ale gu­vernului, când se provoacă iarăşi la motivul „absurd“ al abstinenţei noastre politice şi ne invită să mergem în par­lamentul maghiar pentru a obţine de astădată bună­oară executarea conscien­­ţioasă a unei legi sancţionate şi pro­mulgate ! Cu atât mai mult insă trebue să ne ridicăm glasul nostru contra celei­lalte apucături noue a presei guverna­mentale, a ne pune alăturea cu partidul Kossuth-ist. Declinăm del­a noi cu toată h­otărîrea această „cinste“. Guvernul şi partidul seu poate să se folosească de toate mijloacele pentru a determina partidul kossuth-ist se re­nunţe la oposiţiunea sa obstrucţionistă, poate, dacă îi place, să-’l avertiseze şi să-’l sparie cu atitudinea poporului ro­mân, dar’ nici­odată nu-şi va succede a găsi în păşirea noastră politică o asemă­nare chiar cu păşirea politică a acelora, care reclamă exclusiv pentru ei drep­tul de a representa naţionalitatea ma­ghiară. întreaga istorie a poporului nostru nu cuprinde un unic fapt, care ar do­vedi­ că noi prin violenţă şi prin forţă am încercat a stoarce recunoaşte­­rea drepturilor noastre politice. Poporul român a fost totdeauna şi e şi astăz­i un popor de ordine, care pe te­meiul legilor a mers pas de pas îna­inte. Şi şi astăzi acest popor nimic altceva nu pretinde, decât observarea legilor, pentru­ ca să poată deveni un factor folositor al patriei sale şi pen­tru­ ca să nu fie jignit în desvoltarea sa firească. Poporul maghiar a urmat tocmai din contră. Şi dacă partidul kossuth-ist pretinde a fi el singur adevăratul representant al poporului ma­ghiar, are şi motive binecuvântate de a face această pretensiune, într’atâtea rînduri acest partid s’a folosit cu s­u­c­­ces sub regimul constituţional de violenţă şi de forţă pentru a des­­lega cestiuni politice. După­ ce a pri­mit convingerea, că prin lărmuiri asur­zitoare şi sălbatice în şedinţele parla­mentului a mutat lupta pe stradă, a pus în mişcare gazurile capitalei şi a răsturnat astfel miniştrii, a deslegat în înţeles „patriotic“ cestiuni militare etc. etc. Obstrucţionismul actual, apli­cat acum de kossuth­ işti, nu e nimic altceva, decât tot modul de luptă „na­ţional“ probat în atâtea rînduri. Unii Irányi şi Ugrón proclamă pe faţă violenţa şi forţa, drept mijloc al biru­inţei lor. Cum acest element de dis­­ordine dar’ ar pută fi în alianţă, fie chiar involuntară, cu elementul de or­dine, care aşteaptă în linişte timpu­rile, când li­ se va face dreptate? Ace­ste două elemente opuse nici chiar alăturea nu pot să stea, fiindcă ele se exclud unul pe altul. Obstruc­ţionismul kossuth-iştilor va contribui fără îndoeală la subminarea parlamen­tarismului şi va slăbi statul Ungariei, dar­ nu Românii sunt soţii acestor oa­meni politici. Din c­ontră Românii sânt ca şi în trecu­t . gîţii astăzji adversarii lor, precum sânt preste tot adversarii politicei maghiare. Românii nici-când n’au lucrat în contra statului unguresc, ci s’au opus şi se opun numai acelei politice nechibzuite, care tinde a face din acest stat poliglot un stat naţional. Dacă din acest principiu politic isvo­­resce întreaga oposiţiune română, atunci în tot caşul e mai mult decât „o prostie colosală“ a pune pe Români alăturea cu partidul Kossuth­ist, care tinde în prima linie la crearea acelui stat na­ţional combătut de Români. „Pester Lloyd“, căutând după tovarăşi de luptă ai kossuth-iştilor, îi va găsi fără îndo­eală mai uşor în partidul guvernamental decât printre Români. Această tovărăşie ia la multe ocasiuni chiar chip şi formă. Precând Românii nu s’au aliat nici­odată pentru nici un scop cu kos­­suth-iştii, partidul guvernamental tot­deauna a fost în alianţă cu aceştia, când era vorba de politica în contra naţio­nalităţilor. Dar’ şi în alte cestiuni na­ţionale maghiare partidul guvernamental vede foarte bucuros lărmuirea kos­suth-iştilor, căci ori­cât s’ar nega și s’ar ascunde înrudirea de idei între aceste două partide politice, ea există. N’a venit chiar dl Coloman Tisza din fruntea kossuth-iștilor în fruntea guvernului ma­ghiar ? „Pester Lloyd“ nu va îmbăta pe nimeni cu apă rece. FOIȚA „TRIBUNEI" Din epistolele s­ apostol Petru­ (Urmare.) Doamne, apărâ-ne de profeţi mincinoşi! Apără-ne, Doamne, şi nu ne da perţarii nici lor, nici aliaţilor lor. Căci Tu, o Doamne, Zici prin graiul dulce al apost. Petru despre cre­dincioşii tăi: car’ voi sfinteţi neam ales, preo­ţie împărătească, neam sfânt, popor deosebit, ca să vestiţi bunătăţile celui-ce v’a chiemat din întunerec la locuinţa sa cea minunată. Care odinioară nu eraţi popor, ear’ acuma poporul lui D Zeu, care eraţi nemiluiţi, ear’ acuma miluiţi“. (Ep. I. C. 2, v. 9—10.) Adecă, sântem neam ales, poporul lui IM­eu ! Noi, care odinioară nu eram popor, nu eram miluiţi, care eram în întunerec, cu deplină încredere în adevărul şi dreptatea d-­jcească să privim astăzi sus la tronul ce­resc şi cu lacrimi de mulţumire să zicem: „Mulţumim, părinte sfinte, de toate câte ai făcut cu aleşii tăi! Mulţumim, părinte sfinte, de dragostea, cu care ne ai împărtăşit! Mul­­ţumimu­’ţi, părinte sfinte, de îndurarea ce ai arătat-o faţă cu noi, ca faţă cu aleşii tăi, pen­tru întărirea în credinţa cea sfântă şi mân­tuitoare, prin care ne făgăduesc­i mântuirea şi împ­ărăţia ta cea eternă! Mulţumimu’ţi pă­rinte sfinte pentru adevărurile cele mângâi­­toare şi în veci neperitoare, după care noi însetăm în noapte, şi la ajungerea cărora insuim şi ostenim, învingând toate pedecile ce se încearcă a ni­ le pune contrarii tăi, părinte sfinte. Mulţumimu-’ţi, părinte sfinte, că ne în­­tăresci cu cununa „răbdării până în sfîrşit“, bine sciind noi, că numai pe această cale ne putem şi mântui şi şi rugăciunile noastre stră­bat mai cu putere în înaltul cerului şi înain­tea dumnezeescului Tău tron. Pentru aceea noi nu ne lăudăm înaintea Ta, ci plângând te preamărim pe Tine, Doamne , noi nu faţărnicim iubirea ce o avem faţă cu tine, ci cu smerenie recunoaşcem, că nu sun­tem vrednici a ne numi fiii tăi; noi nu cerem osândirea făcătorilor noştri de rele, ci ne ru­găm să le îndrepţi ochii minţii, ca să recu­noască mărirea Ta şi nedreptăţile ce le fac credincioşilor sf. Tale biserici, fără de care (biserică) nu este mântuire nici în lumea acea­sta, nici în vieaţa ce va să fie. Noi ştim, o Doamne, că numai din patimile celor drepţi poate a se îndrepta păcătosul, şi că numai binefacerea şi în­delunga răbdare este aureola sufletelor cu­rate. Pildă ne eşti tu, o dulce Isuse; pildă neştearsă sunt cuvintele sfântului apo­stol Petru: „Căci ce laudă ţie, dacă greşind şi nepedepsindu-vă, veţi răbda? ci dacă bine făcând şi pătimind veţi răbda, aceasta este primit înaintea lui D-Zeu. Căci spre aceasta v'aţi chiemat; fiindcă şi Christos a pă­timit pentru noi, lăsându-ne pildă, ca să ur­maţi urmelor lui. Care n’a făcut păcat, nici s’a aflat vicleşug în gura lui, care ocărîndu-se, n’a ocărit împotrivă; pătimind, n’a am­eninţat, ci da celui­ ce judecă cu dreptul“. (I. Ep. C. 2, v. 20—24.) Aşa e, cine greşesce vrednic­e de pe­deapsă. Dar’ cei-ce pentru adevăr şi pentru dreptate sufere şi pătimesce, acela să aibă acea dulce mângâiere, că răsplată nu poate ave dela oameni, ci numai dela D-leu. Dreptu să privească cu încredere sus la ce­ruri şi în durerile, patimile şi neajunsurile lui, să za °ă pentru iertarea păcatelor celor împe­­triţi la inimă: „Părinte, iartă-le, că nu stiu ce fac. .. Părinte, nu le scrie păcatul acesta !!“ Bine sciind fiecare suflet creştin dreptcredin­­cios, că şi Christos a pătimit pentru noi, lă­­sându-ne pildă, ca să urmăm lui. Nu mama mea, ei fiecare mamă să-’şi cugete necuprinsa durere ce a simţit mama virtuţilor, Preacurata fecioară, în acel moment de răscumpărare pentru neamul omenesc, când Dumnezeu - omul, dar’ fiiul ei, dul­cele Isus, cu mânile răstignite, cu picioarele pironite, cu capul încoronat cu cunună de spini, cu coasta străpunsă striga de pe cruce: „Părinte, în mânile Tale îmi dau sufletul..!“ Care inimă nu se cutremură la această scenă dureroasă? Cine m­u simte fiori reci în trupul seu, când cugetă la patimile cele mai nemiloase ce a îndurat Mântuitorul Isus? Eare răspunsul la toate aceste este, că Christos a pătimit de o potrivă pentru toţi oamenii. Nu ni se cade a pătimi şi noi pen­tru păcatele noastre, sau pentru greşelile al­tora ? Ba da, care această să fie mângâierea noastră. Da, această să fie mângâierea sufle­telor celor dreptcredincioşi, „sciind, că nu cu argint sau cu aur, care se strică, v’aţi mântuit de petrecerea noastră cea deşartă, primită prin tradiţiune dela părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Christos..............“ (Petru Ep. I. C. 9 v. 18—20.) O, dar’ cât sânge nevinovat, cât mar­tiriu au trebuit să îndure toţi acei creştini, care pentru adevărurile şi biserici şi pentru drepturile ei au luat crucea pe umerii lor, numai ca să ne lase nouă dovezi şi pilde în timpurile, când credinţa noastră are să fie ata­cată. Când are să fie credinţa noastră ata­cată? Când au să se ridice necredincioşii şi inimicii lui Iisus contra noastră? Când? „Fiţi trezi, priveghiaţi, căci protivnicul nostru, diavolul, ca un leu răcnind umblă, căutând pe cine să înghiţ­i. Căruia staţi îm­potrivă, fiind întăriţi în credinţă, sciind, că acele patimi se întâmplă fraţilor voştri celor din lume. Ear’ D*Zeu atot harul, care ne-a chiemat la mărirea sa cea vecinică prin Chris­tos Iisus, acela pe voi, care aţi pătimit puţin, să vă facă desăvîrşiţi, să ve întărească, să ve facă puternici, să ve întemeieze. (Petru. II. ep. C. 5, v. 8—11.) Fiţi dară trezi, priveghiaţi şi vă apăraţi contra celora, care vă cearcă spiritele voastre. Rugaţi-vă, ca atotputernicul D-Zeu să nu-’şi fee darul seu ceresc dela voi, ei să vă întă­rească, să vă ajute şi să vă conducă în pace la fericirea cea mult dorită. Pe calea aceasta veţi urma nu numai în­văţăturilor Mântuitorului, dar’ veţi fi în stare a călca pe calea plină de glorii, plină de admiraţiune şi abnegaţiune a s. apostoli. Pe această cale mergând, veţi deveni tot atâţia apostoli a adevărului etern şi vă veţi face părtaşi ai împărăţiei ce va să fie, ai împără­ţiei eterne. Urmaţi dar’ faptelor s. apostoli.­ Urmaţi­­ calea virtuţilor, cu ochii­­la ceruri, cu gân­dul la D-Zeu Ziceţi: „Doamne, vieîmpă­­r­ă­ţ­i­a ta!“ Doamne! Aici, în împărăţia Ta, aici este sublimul dorinţelor noastre creştine. Aici do­rim a ajunge; aici dorim a petrece, deoare­ce suntem încrezuţi, că aici nu va fi nici o durere, nici o întristare şi nici o auspinare.­­ (Finea va urma.) Refuzul propunerii de compromis a contelui Szapáry, în 29 iulie, imediat după discursul său în parlament, ministrul-president contele Szapáry a învi­it pe şefii partidelor la o conferenţă, pentru a le descoperi, că o înţelegere cu privire la decursul desbaterii asupra­ reformei administrative s’arată necesară. Contele Szapáry a declarat în conferenţă, că dacă s’ar vota partea primă a proiectului, adecă cei dintâiu 25 de paragrafi, el ar fi dispus a socoti aceasta de o dovadă suficientă, că oposiţi­unea n’ar mai intenţiona să împedece decursul regulat al desbaterii. După primirea părţii prime, care cuprinde principiile generale ale proiec­tului de administraţie, guvernul ar fi gata a se în­voi, ca să aibă loc o pausă de mai multe să­ptămâni pentru desbaterile parlamentului, la toamnă s’ar pute resolvi celelalte părţi ale proiectului. Se scie, că la conferenţă a luat parte baronul Podmaniczky, contele Apponyi, Irányi şi Ugrón. Unii Irányi şi Ugrón au pus în vedere convocarea cluburilor lor spre consultarea acestei afaceri. Clubul partidului din 48 a declarat în unanimitate, că nu poate discuta nici lungirea, nici scurtarea artificială a desbaterilor din interese indivi­duale sau chiar din considerări de comoditate. Clubul partidului independenţei a hotărît, că partidul ar socoti o discuţiune mai grăbită a celor 30 paragrafi aşa precum se propune prin ministrul-president de o violare a libertăţii cu­vântului. Afară de aceste pentru 20 August (Ziua satului Stefan) partidul va convoca la Budapesta un meeting în causa reformei ad­ministrative. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 23 Iulie st. v. Ministrul-president Szapáry despre teatrul german. După­ cum se scie, deputaţii Ivor Ka­as şi Gavriil Ugran au adresat ministrului interpelaţiuni în afacerea cunoscută a teatrului german din Budapesta. In şedinţa dela 1 August contele Szapáry a răspuns la aceste interpelaţiuni cam următoarele: înainte de toate a accentuat, că el do­­reste înfiinţarea unui nou teatru ma­ghiar în capitală, dar’ iniţiativa în această privinţă nu are să o­iee nici guvernul, nici legislativa. Ce se ţine de teatrul german, în afacerea aceasta ministrul de interne poate face numai ceea­ ce îi prescrie legea. După art. de lege XXXVI, din 1872 concesionarea teatrelor nu e pendenta dela aproba­rea guvernului. Concesiunea dată de consiliul municipal din Budap­esta pentru întemeierea unui teatru german a ajuns la valoare de drept, care să o nim­i­­ceaiscă uu cuie în­ competenţa minis­trului de interne. Altcum contele Sza­páry ’şi-a exprimat convingerea, că ma­­ghiarisarea şi spiritul patriotic al capi­talei nu sânt periclitate şi nu au tre­buinţă de nici o protegiare. D’ale Kossuth-iştilor. După­ cum se scrie din Buda­pesta, partidul stângei extreme are de gând să ducă în massele poporului agi­taţiunea contra reformei administrative, într’o conferenţă ţinută săptămâna tre­cută a clubului lor, deputatul Mesz­­lényi a propus, ca în z­iua de 20 August, Ziua Sfântului Ştefan, când Zeci de mii de oameni din provincie vin la festivităţile din Budapesta, să se aranjeze o mare adunare poporală, care să protesteze contra reformei a­d­mini­strati­ve. Tot atunci s’a propus, ca Ziua de 25 August, onomastica lui Kossuth, încă să se sărbeze în mod festiv. _____ Cehii bătrâni şi demonstraţiunile din Praga. Din capitala B­o e m i­e i se signa­­­lisează un articol al Zeului „Politik“, organul german al Cehilor bătrâni, care sub titlul „Precauţiune“ se pro­nunţă contra demonstraţiunilor cunos­cute întâmplate la exposiţiunea din Praga. „Nu este permis să tăgăduim“. Zice numitul articol, „că în urma coin­cidenţei multor împregiurări am ajuns într’o situaţiune, în care prudenţa şi precauţiunea ni­ se impun în cel mai mare grad, dacă e, ca des­voltarea noastră să nu sufere o î­m­p­e­­decare, poate multă vreme ire­parabilă. Nu se poate nega, că ad­versarilor pânditori din parte cehă li­ s’a dat o armă în mână, şi anume printr’o vorbire ţinută cu pri­­­egi­u­l intim­­pinării oaspeţilor sârbi. Alianţa franco-rusă. După o scrie a Ziarului „Times“ din Londra, în cercurile informate de acolo se svonesce, că în adevăr vi­­sita dela Kronstadt ar sta în legă­tură cu încheierea unei alianţe între Francia şi Rusia. Admiralul Gervais să fi dus cu sine textul şi raportul motivelor tractatului de alianţă subscris de Carnot şi de miniştrii francezi. Ear’ Ţarul să-’l fi aprobat, fără însă de a-’l subscrie însuşi, ci nu­mai miniştrii rusesci într’un consiliu de miniştri ce ar fi avut loc spre acest scop. Trebue să aşteptăm confirmarea acestor svonuri. Răspunsul maghiar la memorandul bucurescean. 1­x1. * (Urmare.) Este prin urmare evident, că până la 1848 toate inştiinţele poporului român au ţintit spre recunoascerea drepturilor biseri­­ce,ci şi spre uşurarea robotelor iobăgesci. în 1848 naţiunea maghiară, pătrunsă de spiritul libertăţii, a proclamat la 15 Martie egalitatea de drepturi, ştergerea pe vecie a robotelor, libertatea gândirii şi a cuvântului şi frăţietatea. Toate aceste idei legislaţiunea din 1848 le a şi realizat. Art. de lege 8 din 1848 a asigurat egalitatea de drepturi şi purtarea co­mună şi proporţionala a greutăţilor publice, art. 9 ştergerea pe vecie a slujbelor urbariale şi frăţietatea, art. 18 libertatea presei, art. 20 exerciarea liberă a religiunii, libertatea bise­ricilor etc. Cu un cuvânt Maghiarul în statul său propriu realizează cea mai mare libertate, egala îndreptăţire deplină a tuturor cetăţe­nilor statului. După crearea acestor legi, la 15 Maiu s’au adunat la Blaj representanţii poporului

Next