Tribuna, ianuarie 1893 (Anul 10, nr. 8-23)
1893-01-14 / nr. 9
Pag. 34 ţinut în drept a pretinde dela noi această jertfă. În virtutea importanţei afacerii naţionale din cestiune şi în virtutea posiţiunii distinse ce ocupă d-sa, noi ne-am hotărît — cu multă durere — a aduce această jertfă şi a publica scrisoarea de mai la vale. Ea va fi o nouă dovadă, cât de mult temeiu am avut noi, când am susţinut în coloanele „Tribunei“ de aproape un deceniu lupta contra organului ce representă „ruşinea neamului românesc“ şi contra „coteriei destructive din Sibiiu“. Iată ce ne scrie dl George B. Popp cu privire la amovarea unui profesor român dela o şcoala română prin o autoritate bisericească română. Luptăm cu visir deschis. Causa românească o representăm, la binele poporului tindem, hotărît şi bărbăteşte stăm faţă în faţă cu toţi adversarii causei noastre. Luptăm cu încredere, fiind convinşi de sfinţenia causei noastre, fiind convinşi că idealul care-’l propoveduim trebue se învingă! Faţă în faţă cu noi stau adversarii noştri seculari, care doresc să ne stîngă de pe faţa pământului, aceasta e o luptă firească de existenţă, o luptă de rasă; dar’ tot faţă în faţă cu noi stau pretinşii fii ai poporului român, stau coterii destructive, părăsiţi de ai societăţii noastre, care urmărind scopuri meschine, calcă în picioare aspiraţiunile poporului român. Aceasta e nefiresc! Aceasta e buba înveninată pe corpul naţiunii române, care trebue cât de curând extirpată, că de nu, nimiceşte întreg organismul. O astfel de coterie destructivă stă la spatele „ Telegrafului romăn” şi caută se infiltreze cea mai periculoasă otravă în corpul naţiunii. Câte speranţe a legat marele Şaguna de acest organ, şi ce ruşine a neamului nostru a devenit astăzi. Nu putem deci sta cu ei de vorbă, căci e sub demnitatea noastra bărbătească, şi dacă totuşi vom face la necualificabilul răspuns („Braşoave“) din nr. 8 (anul 1893) al „Telegrafului român“ vre-o câteva reflexiuni, o facem cu considerare la publicul mare român, căruia sântem datori a da informaţiunile de lipsă. Ni se face imputarea că tragem afacerea profesorului Giţă Popp de pe terenul şcolar, unde consistorul e organul suprem, pe terenul politic. Este adevărat că am discutat afacerea numită pe teren politic, dar’ pe acest teren s’a pus chiar de capul văzut al coteriei din Sibiiu şi de părăsiţii acestei societăţi. Pe teren şcolar nu întru în luptă, căci alţii sunt chemaţi să lucre acolo şi au şi lucrat. Un corp profesoral compus din 24 membri, compus din oameni cualificaţi pentru terenul şcolar, au declarat unanim că cuvântarea din cestiune nu conţine agitaţiune politică, nici tendenţe contra statului, ci din contră este în consonanţă cu principiile pedagogice. Când un corp mai competent, de sute ori decât senatul actual şcolar din Sibiiu, compus din 4—5 oameni fără cualificaţiunea recerută declară unanim sentenţa aceasta, sunt în privinţă pedagogică pe deplin liniştit. A susţină că conţinutul vorbirii e de caracter politic e utopie. Profesorul Popp combate toate scăderile societăţii provenite din lipsă de caracter, declară drept scop creşterea caracterului în spirit naţional, luând exemple chiar din istoria Maghiarilor. Asta nu-i nici luptă nici tendenţă în contra statului. Şi dela publicarea vorbirii în „Tribuna“, în decurs de o lună şi jumătate nu s’a aflat nici o voce, fie română fie străină, care să înfiereze cuvântarea de politică şi subversivă. A venit apoi organul coteriei destructive din Sibiiu. Tot atunci a declarat în public un părăsit de al coteriei, un membru în consistor, o faţă neagră dar minimă şi mai neagră, că are să cureţe gimnasiul din Braşov de haiduci, înţelegând sub „haiduci“ profesorii tineri. Ei, şi numai după acestea a sosit pretinsa hârtie de la ministru, care cere — după cum se povesteşte — amovarea în decurs de 40 de zile. Hârtia aceasta pretinsă n’a văzut-o nici un for din Braşov. Contra calomniilor publicate în nrul 122 al „Tel. r.“ a protestat unanim „Eforia şcoalelor“ şi delegaţiunile din Braşov la consistor, dar’ organul numit dimpreună cu coteria destructivă şi astăzi mai iubilează şi aruncă noroiu în poporul român. Corespondenţa pretinsă din Braşov şi publicată în „T. I.“ e un falsificat precum însuşi redactorul a recunoscut, în Braşov nu există nici un nemernic care să poată scrie toate cele cuprinse în acea corespondenţă. După aceste s’a început incuigiţiunea, căci cercetare nu se poate numi. Comisarul a venit cu întrebările gata din Sibiiu, şi când ’i s’a demonstrat absurditatea lor,a declarat că „nu eu, nici consistorul punem întrebările, ci metropolitul, şi metropolitul este cel puţin atât cât un consistor“. Este deci foarte natural că toată răspunderea cade asupra metropolitului. Întrebările puse de metropolitul au toate, nu tendenţe şcolare, ci politice. Şi întreaga cercetare are caracter politic. Aceastao recunoaşte inconştiu însuşi „Telegr. român“, zicând că cercetarea e făcută „sub presiunea cea mai periculoasă pentru biserică în interesul bisericii“. Ce presiune se subînţelege aici, didactică ori politică? Ear’ de la oameni ce stau sub presiune nu pot aştepta judecată imparţială. Totodată reese şi slăbiciunea consistorului şi metropolitului, căci de altfel ce însemnătate ar avă autonomia bisericii, dacă cu ea nu ne putem apăra faţă cu presiunile guvernului maghiar. Unde rămâne demnitatea acestei autonomii? Din parte-mi însă sunt convins, că toată afacerea cu „presiunea“ e o firmă sub care voeşte să sparie pe cei slabi şi să lovească în faţă interesele româneşti representate prin partidul naţional. Cestiunea gimnasiului din Beiuş poate fi „memento“ puternic pentru metropolit, că cedând episcopul Pavel „presiunii guvernului“, încetul cu încetul a maghiarisat g im n a s iu 1. Şi la Beiuş a fost numai un „incident de nimica“, pe când la noi e cestiune principală. Altă deosebire e că noi avem autonomia bisericii la spate, pe când Pavel n’a avut-o. Şi acum încă un mărgăritar de logică din „Telegraful român“. Acesta susţine că nu el a făcut tradarea, când a publicat că la gimnasiul din Braşov se face agitaţiune politică, ci „Tribuna“, „Unirea“ şi „Foaia Diecesană“, când au publicat vorbirea Admirabil! Numai capete seci, oameni orbiţi de patimi pot susţine că publicarea unei cuvântări rostite la o sărbare publică e tradare, pe când insinuarea că gimnasiul nostru a devenit cuib de agitaţiune politică e virtute naţională ! Aşa stă cestiunea! Consistorul şi metropolitul, în ale căror mâni se află destinele şcoalei şi bisericii noastre, au căutat pradă sufletească pentru ca să dea lovitură partidului naţional, şi această pradăşi-au aflat-o în profesorul Popp. Repet deci cele zise de mine în articolul „Cestiunea română la Braşov“, drept adevăr nerăsturnabil. Este evident că nu conţinutul vorbirii este inculpat, căci adevărul şi corectitatea acestuia trebue să o recunoască şi metropolitul. Generaţiunea tinără vrea se o nimicească! Păcatul nu este că s’a rostit vorbirea, ci că vorbitorul aparţine generaţiunii tinere, fiindcă aparţine cu trup şi suflet partidului naţional şi fiindcă a publicat în organul acestuia cuvântarea! Repet şi susţin că nici eu nici profesorul Popp n’am făcut din cestiune şcolară cestiune politică, ci metropolitul şi organul seu. Pusă odată pe teren politic afacerea, este datorinţa fiecărui Român de bine, ori are cualificaţiunea reclamată de eroul de tură dela „Telegraful român“ ori ba, să se ridice şi să apere cu demnitate şi bărbăţie interesele vitale ale poporului român. Acestea m’am simţit dator să le spun pentru orientarea publicului mare român. Peste cestiunile personale trec, căci cu „părăsiţi“ nu stau de vorbă, dar’ caracterisarea coteriilor destructive din vieaţa noastră naţională ’mi-o reserv pentru un proxim articol. Bucureşti, 10/22 ianuarie 1893. George B. Popp, nărul şi învăţătorul. Şi ce fac oamenii politici în Reichsrathul din Viena?“ — se întreabă oratorul. „Nu prea le pasă de binele popoarelor; slujesc numai marilor capitalişti evrei. Cea mai mare vină a acestei triste stări o poartă ziaristica jidănească, unde sunt singuri stăpâni nişte oameni care nu aparţin nici unei naţiuni, şi prin urmare n’au simţ pentru bunăstarea poporului muncitor. Cuvintele deputatului Lueger par a fi pe deplin adevărate. Singurul partid în parlamentul din Viena, care a pătruns nepăsarea politicilor în această privinţă, este partidul antisemit. Dacă Nemţii din Boemia ar pătrunde această politică jidovească, împăcarea între cele 2 neamuri s’ar făptui iute. Noi, Cehii, recunoaştem, că economiceşte Nemţii tot atât sânt copleşiţi ca şi noi; dar’ Jidanii tocmai nu voesc împăcarea noastră, deoarece ştiu foarte bine, că în momentul când se vor împăca acele două naţiuni, puterea lor va înceta, fiindcă mulţumite şi asigurate din punctul de vedere atât naţional cât şi politic, naţiunile acestea s’ar întâlni numai decât în convingerea, că au un duşman comun — pe Jidanul. Voim pace onorabilă cu Nemţii — de Ovrei însă şi consoţii lor nu vrem să audim nimica“. Oratorul a sfîrşit exprimându-şi convingerea că „Nemţii se vor răfui pe deplin cu Cehii pe deasupra capetelor conducătorilor lor şi ale gazetarilor jidani“. Curentul antisemitic printre Cehi, în toate ţerile şi la toate popoarele oamenii pătrunzători, devotaţi în mod desinteresat poporului, ajung în urma urmelor la convingere, că atât pe terenul economic cât şi pe cel naţional şi politic elementul cel mai distrugător sânt Jidanii. Duşmăniile între popoare s’ar aplana cu mult mai curând şi mai lesne, dacă evreimea, pretutindeni unde se încuibă, n’ar lucra cu toate puterile făţişe şi ascunse tocmai în contra împăcării naţiunilor, căci numai aşa, precum o ştim bine atât noi popoarele învrăjbite, cât şi ea — jidănimea — poate să-’şi menţină stăpânirea ei exploatatoare. Din Praga ne vine îmbucurătoarea ştire, că şi acolo curentul antievreesc tot mereu creşte. De curând a avut loc în Zizkov, o suburbie a capitalei Boemiei, o întrunire publică, în care redactorul ziarului „Neodvislost“ (Independenţa), Dr. Laxa a rostit o cuvântare din care extragem următoarele părţi: Abstrăgând dela marii capitalişti, marii proprietari şi câteva clase sus puse, toate celelalte clase ale popoarelor sunt copleşite, şi prin urmare nemulţumite. Plugarul, meseriaşul, lucrătorul, cu toţii se află într’o stare economică miserabilă; deasemenea şi funcţia TRIBUNA Corespondenţă, din Macedonia- Macedonia, 30 Decemvrie 1892. La Sibiiu. Credeam că cu ocasiunea sfintelor sărbători ale Crăciunului, autorităţile turceşti din Ferlope se vor îndura de nenorociţii Români arestaţi fără nici un motiv, ci numai pe basa unor intrigi meschine ale Grecilor şi ale prelatului fanariot din Bitolia. Ne-am înşelat însă în speranţele noastre, căci victimele rămân secuestrate în arestul preventiv, nepermiţându-li-se nici o întâlnire cu rudele sau cu amicii lor. Un criminal de frunte ar fi avut mai multă libertate, ar fi fost mai bine tratat decât aceste victime române. Greşeala ce comite Excel. ca guvernatorul general al Vilaetului Monastir, Fari- Paşa, arestând pe Români, târziu o va recunoaşte, de va ave vre-un simţ patriotic şi naţional, căci nu credem să-şi fi vândut şi chiar sufletul seu grecomanilor în detrimentul împărăţiei, al cărei funcţionar este. Nu ne îndoim însă, că mai târziu va regreta, deoarece turmentează fiinţe care de când există pe lumea asta nu s’au gândit, n’au comis nimic împotriva intereselor guvernului otoman, ba din contră apărându-şi cu demnitate interesul naţional român, au lovit în carne crudă pe tot ce representă grecismul sau oricare străinism. Vina deci a arestaţilor români nu este, nu poate fi alta, decât că victimele lui Fari- Paşa s’au opus curentului grecesc şi au apărat nu numai naţionalitatea română din această împărăţie, ci şi însăşi integritatea imperiului otoman, după cum se poate vedèa din cele ce am să spun, fapte vădite, de care guvernatorul actual nu-’şi dă seamă, deoarece grecomanii ştiură a-’l întuneca şi a-’l conduce după placul lor. Spusei că victimele nechibzuitului Valiu din Bitolia au dat probe de realitatea, sinceritatea și devotamentul lor cătră Maiestatea Sa împăratul Sultanul Abdul-Hamid-Hay. Faptul este recent de tot; toată lumea îl cunoaște, numai din memoria lui Fah-Pașa scapă. — Bată-’l. Se știe, că în urma nenumăratelor reclame ale regatului grec pe lângă puterile cele mari, ca şi lor să li se acordeze o indemnitate teritorială pentru cheltuelile ce făcuseră cu preparaţiunile de răsboiu, la care însă nu luaseră parte, fiindcă se finise deja răsboiul între Rusia şi Turcia, la anul 1880 marile puteri deciseră să rupă o bucată din teritorul otoman şi să o cedeze Greciei. Partea aceasta însă este locuită cea mai mare parte de Români, care cu nici un preţ nu consimţiau să-şi schimbe stăpânul. Atunci unul din victimele Paşei din Vilaetul nostru anume dl George Magias, mare proprietar român din Perlepe, fost mai mulţi ani de-a rîndul membru în consiliul de administraţiune pe lângă Caimacamul din Perlepe în înţelegere cu alţi patru Români de frunte, fiind aleşi ca plenipotenţiari ai Românilor din Tesalia, s’a dusu şi au protestat contra cedării Tesaliei regatului grec, la Constantinopol, susţinând înaintea representaţilor puterilor mari nedreptatea ce se comite cu Românii despărţindu-’i de sub suzeranitatea părintească a Maiestăţii Sale Sultanului. Resultatul ar fi fost satisfăcător, dacă dl G. Magias s’ar fi dus câteva săptămâni mai nainte. Aşadar, în puţine cuvinte, dl G. Magias, aprigul apărător al Românilor şi al integrităţii imperiului otoman zace asvîrlit în temniţă ca cel din urmă criminal. Asta este răsplata serviciilor sale. Singurul care greşeşte şi comite o crimă atentând la libertatea personală, este guvernatorul Vilaetului, este Fari-Paşa, care nesocotind serviciile ce zilnic aduceau atât dl Magias cât şi institutorii români, ci orbit de meschinele intrigi şi calomnii ale adversarilor românismului şi împărăţiei, satisface dorinţele fanarioţilor grecotei. Din capitala imperiului nu nădăjduim să se facă dreptate, deoarece ei nici că ştiu ceea ce se comite prin provincii. Speranţa ne este numai în Dumnezeul sfânt, că dreptatea curând sau mai târziu se va face şi că Fahc-Paşa rău se va căi de fapta sa necugetată. Cu poşta viitoare voiu spune cum interesele românismului coincid cu cele ale conservatei împărăţii otomane, pentru care faptă Turcii puţin îşi dau seamă. Meciu-Bon. CORESPONDENŢA „TRIBUNEI“. De lângă „Mormântul fericitului Simion Birnuţ“, în Ianuarie 1893, Reuniunea filială a învăţătorilor români sălăgeni din tractul protopopesc al Periceiuluişi-a ţinut adunarea în 9 Ianuarie a. c. st. n. în comuna Bocşa-Română. în ziua amintită, conform programului, dimineaţa la 9 oare, s’a celebrat sfânta misă prin dl Ioan Papiriu Pop, protopopul tractual, cu asistenţa de diacon a dlui Ştefan Sabo, preot în Bădăcin, fiind de faţă corpul didactic tractual, toţi copiii şcolari şi un număr considerabil de popor. La finea misei, în amintirea de tristă memorie pentru repausul sufletesc al nemuritorului Simion Bărnuţ, s’a oficiat cu mare pietate parastasul îndatinat, după care dl pontifice al sărbătorii, prin o predică ocasională, a reîntipărit în inimile auzitorilor o prea frumoasă învăţătură despre reminiscenţele marilor învăţători de pe timpul lui Christos şi celor din secolul present, şi cu deosebire a descris în termini vii vieaţa, virtuţile şi faptele răposatului bărbat naţional Simion Bărnuţ, ale cărui oseminte zac sub monumentul de lângă biserica din Bocşa-Română, la a cărui ridicare a contribuit cu o sumă însemnată şi actualul nostru protopop, încă pe timpul când purta acest oficiu în tractul Cicio-Cristur. în vorbirea sa, veteranul nostru protopop, încărunţit în merite, cu mare interes a accentuat politica naţională a nemuritorului Bărnuţ, care ca un felinar şi areopag — dupăcum se exprimase oratorul — prin memorabila sa vorbire, ţinută în anul 1848 pe „Câmpul Libertăţii, a dat Românilor o direcţiune, care şi azi serveşte de bază programului nostru naţional pentru noi Românii. Pe la 11 oare din zi corpul didactic întrunindu-se în sala de învăţământ, dl protopop prin o vorbire foarte instructivă, declară adunarea de deschisă, după care face cunoscut adunării, că conform programului la ordinea zilei au să urmeze două propuneri de probă şi anume: a) desvoltarea cuvintelor şi a silabelor din ziceri, propuseţiuni, cu clasa începătoare; b) tractare practică din ist. naturală despre „albină“ cu clasa IV. Propunerea despre albină a predat-o învăţătorul şcoalei George Andrei, care pentru ceealaltă propunere fiind a se face sortire, învăţătorul Ioan Gozman din Bădăcin se insinuă că o va propune dînsul, ceea ce adunarea primeşte. Ambe propunerile de probă au fost tractate cu destul zel şi după planul adevărat metodic, despre ce, la punctul de sub critica propunerilor, membrii reuniunii, pe lângă unele observaţiuni meritoare, s-au exprimat cu îndestulire, dându-li-se ambelor propuneri notă protocolară de „bune“. La finea acestor prelegeri de probă eliberându-se copiii acasă, deloc s’a dat cetire unei disertaţiuni despre „Chemarea învăţătorului“ prin Teodor Taloş, înv. în S.Giurtelec, care fiiind bine preleasă, a mulţumit pe auzitori şi s’a hotărît a se pune elaboratul în archiva reuniunii. După acestea au urmat la ordinea zilei distribuirea premiului de 4 taleri, pentru cea mai bună lucrare sau disertaţiune ce s’a fost dat spre a se lucra de cătră învăţătorii acestui tract încă în adunarea din 1892. Februarie 25, ţinută în Giurtelec cu termin pănă la această adunare. Oferitorii acestui premiu au fost dnii Ştefan Sabo, preot în Bădăcin şi Teodor Taloş, învăţător în Giurtelec, care tema disertaţiunii a fost dată asemenea tot din partea d-lor cu următorul titlu: „Cum şi prin ce mijloace mai ducătoare la scop s’ar pută pe tot locul înfiinţa coruri de plugari române?“. Pentru censurarea disertaţiunilor s’a ales o comisiune de 4 în persoanele dlor Vasiliu Cristea, preot, învăţătorii Nicolae Pop din Hidig, Mihaiu Bobiş din Supur şi Nicolae Morar din Dersida, membrii din alte tracte, car’ temele prelucrate înaintea acestei comisiuni a trebuit să se trimită înainte de adunare cu 4 săptămâni. La acest punct presidiul face cunoscut adunării, că din întreg tractul numai o disertaţiune s’a trimis comisiunii consurătoare a dlui Vasiliu Oltean, înv. în Perecei, care aflându-o bună, o recomandă spre a se premia, care dl preşedinte prin cuvinte alese, predă premiul de 4 taleri autorului disertaţiunii. Vasiliu Oltean, autorul disertaţiunii, mulţumeşte dlui preşedinte şi dlor premiatori pentru ofertul de 4 fl., însă zice, că nu suma aceasta de bani, ci datorinţa de chemare s-a îndemnat a lucra disertaţiunea despre tema dată. Disertaţiunea premiată, la dorinţa adunării s’a şi cetit prin autorul ei, car’ cu permisiunea on. redacţiuni se va şi publica în cel mai scurt termin? Au urmat apoi propunerile de probă. La acest punct Vasiliu Oltean face cunoscut adunării importanţa de a se cultiva omul pe sine prin cetirea unor foi bune, şi mai ales naţionaliceşte, apoi spre acest scop recomandă colegilor sei ziarul „Foaia Poporului“, ca una ce după preţul ei de 2 fl. este cea mai valoroasă foaie pentru popor, dar şi pentru învăţătorii poporali, car’ dl protopop oficios provoacă pe toţi membrii ca să se şi aboneze la numita foaie, făcându-’i atenţi pe dnii învăţători, că cu ocasiunea visitaţiunii, la care nu va afla că ceteşte şi este prevăzut cu ceva foaie de cetire, acela va fi timbrat şi despreţuit. După încassarea taxelor de membri, dl preşedinte prin o vorbire dând mulţumită membrilor pentru interesul ce-l arată faţă cu reuniunea, declară adunarea de închisă. Pe la carele 4 p. m. toţi cei adunaţi ne-am întrunit la masa ospitală a veteranului coleg Georgiu Andreiu din Bocşa-Română, unde n’au lipsit nici toastele: pentru preşedinţii reuniunii generale, pentru preşedinţii acestei reuniuni filiale, pentru răpausul nemuritorului Simion Bărnuţ şi pentru luptătorii noştri naţionali... în fine se cuvine să amintesc, că la această adunare ne-a onorat atât cu presenţa d-lor cât şi cu sucursul unor desluşiri colegiale, dnii înv. Nicolae Pop din Ilidig, Mihail Bobiş din Supur, din tractele vecine, car’ dl Ilie Poşan din Fildru-de-jos, în archidiecesă, pe care şi pe această cale îi rugăm să primească mulţumită noastră, în urmă ţin de cuviincios a mă exprima şi pe această cale, că veteranul şi noul nostru protopop, care acuma prima dată am avut onoare a-l cunoaşte cu toţii, prin ţinuta sa şi vorbirile acestei zile, promite mult că ne va fi un adevărat conducător, ca şi care aşa se vede, că se interesează mult de causa şcolară-bisericească naţională. Trăească la mulţi ani! Vasile Oltean Bungăreanul, notarul reuniunii. CRONICĂ Promoţiune. Dl Dr. Emil Gerasim şi dl Dr. Amos Frâncu, candidaţi de advocat, au depus în 20 ianuarie censura de advocat la tabla reg. din Murăş-Oşorheiu. * Predarea pălăriei de cardinal primatelui Vaszary. La 22 c., 11 oare înainte de ameazi, delegatul papal contele Della Porta a predat primatelui Vaszary în palatul din Buda pălăria de cardinal. La această rară ceremonie a asistat, afară de numeroşi prelaţi, şi Archiducele Ladislau, ca representant al Curţii. După ce toţi cei presenţi erau deja adunaţi în sala de ceremonii, sosi şi primatele în ornat complet şi salută pe Archiducele. îndată după aceea apăru şi delegatul papal, contele Della Porta în paradă, cu un coif aurit în cap şi pieptul plin de orduri. La stânga delegatului venia husarul primatelui aducând pe o pernă de califea pălăria de cardinal (zuchetto). Delegatul papal s’a oprit trei paşi înaintea primatelui şi a rostit un discurs în limba italiană. După acest discurs contele Della Porta ’i-a predat pălăria de cardinal, pe care primateleşi-a pus-o în cap în mijlocul strigătelor de „Éljen“ ale celor presenţi. Primatele a mulţumit apoi pentru înalta distincţiune prin un discurs. După ameazi a avut loc un banchet în onoarea delegatului papal. 1i Noue prigoniri Foile maghiare aduc ştirea că primarul român Petru Teban din Căpuşul-de-Câmpie, unul din membrii deputaţiunii române la Viena, a fost suspendat din oficiu în cale disciplinară. Causa suspendării, după foile maghiare, e împregiurarea că primarul a lipsit cu acel prilegiu timp mai îndelungat, 6—7 zile, din comună fără concfidiu. Aceasta e înse numai nod în papură, laferata causă e că a făcut parte din depuwiiiirea la Viena. ’I Petrecere cu joc. Tinerimea#'om din Săsciori invită la petrecerea cu arangia în salele școalei gr.-ort. la 2 1893 st. n. începutul la 7 care seAranitul curat este destinat pentru unul fond scolastic. Prețul de întrar milie 1 fl., de persoană 50 cr. Ofenimoase se primesc cu mulţumită Nr. 9