Tribuna, iunie 1893 (Anul 10, nr. 119-142)
1893-06-10 / nr. 127
Pag. 506 cu maghiarismul: doar’ de la Cluj a plecat la Budapesta; nu ’l-a îmblânzit cultura maghiară „ din metropola kultur-egyletului ? Se vede că nu. De altfel foile de azi publică răspunsul ce colonelul Nyiri a dat în delegaţiuni la interpelarea lui Szél Kálmán privitoare la această cestie. Numitul colonel a răspuns în numele ministrului comun de răsboiu că s’au cerut dela comandantul din Budapesta raport. N’a sosit însă. A asigurat însă, că la tot cașul se vor primi la comănduiri acte scrise ungurește. Ungurii fac din acest răspuns capital mare: zic că ar fi o desavuare a lui Lobkovitz, despre care le place crede că va demisiona. „Patrioţii“ uită, că despre altceva era vorba. Ungurii cereau ca înseşi biuroul comandantului să scrie, se dee răspunsuri ungureşti autorităţilor ungare. Aceasta n’a promis-o ministrul comun de răsboiu. * Dând seamă despre adunarea de protestare a Românilor din cercul electoral al Boroșineului, comitatul Aradului, „Pesti Napló“ scrie că „Valahii printr’o telegramă au dus cestia proiectelor religioase înaintea Tronului“. Ce mai zăpăceală! Par’că ar fi prima telegramă. Dar’ s’au trimis peste treizeci! Organul şovinist „Magyar Hírlap“ se plânge, că pictorul Munkásy s’a semnat franţuzeşte pe tabloul seu istoric făcut pentru prilejul miileniului şi plătit de guvernul maghiar. Roagă cu multă duioşie, ca aducând tabloul în patrie, să-’l semneze cu slove dulci ungureşti. Zarvă în tatera kossuthistâ. Tot la 18 c. a’a ţinut o adunare kossuthistă în Mezö-Tur, unde ’i s’a votat încredere lui Eötvös, s’a exprimat însă dorinţa ca cele două fracţiuni să se împace. Acelaşi lucru ’l-a votat şi cei din adunarea dela Csenger. Altfel pere ţeala. Aşa cred kossuthiştii. „Reuniunea femeilor române din Arad şi provincie“. Protocol Luat, în Arad, în 12 iunie 1893 st. n. d. a. la 5 oare în şedinţa comitetului reuniunii femeilor române din Arad şi provincie în urma convocării emanate de bureau, alăturată aci sub A. B. P resenţi: Doamnele Rhea Silvia Riza Ceontea, v.preşedintă; Barbara Antonescu, casieră; Iulia Dogariu, Silvia Plop, Lucreţia Tămăşdan, membre în comitet. Domnii Ioan Belea, Teodor Ceontea, Demetriu Antonescu, consilieri; Dr. George Plopu, secretar; Dr. Petru Piposu, directorul de studii. I. D-na vicepreşedintă deschide şedinţa. La ordinea zilei este raportul dlui director Petru Piposu cu privire la fixarea terminului şi a programului examenelor. Comitetul primind propunerea din raportul dlui director, fixeazăterminul şi programul examenelor la şcoala de fetiţe în următoarele : 1. Luni în 26 Iunie st. n. înainte de ameazi dela 9—12 oare despărţământul III. clasa VI. şi VI. din toate studiile. 2. Luni în 26 Iunie d. a. dela 3—6 oare despărţământul I. clasa III. şi IV. din toate studiile. 3. Marţi în 27 Iunie înainte de ameazi dela 9—12 oare despărţământul II. clasa V. din toate studiile. 4. Marţi în 27 Iunie d. a. dela 3—6 oare examenul din musica instrumentală. 5. a) Mercuri în 28 Iunie a. m. dela 8—11 oare continuarea^examenului din musica instrumentală şi examenul din muzica vocală; privirea exposiţiunii lucrurilor de mână şi a desemnurilor. b) Mercuri în 28 iunie înainte de ameazi la 11 oare împărţirea testimoniilor. Decide mai departe comitetul ca d-na preşedintă şi comitetul se asiste la examene, şi încât d-na preşedintă ar fi împedecată, se se substitue prin o dnă din comitet. In fine la timpul seu se se raporteze. Ca date statistice se alătură la acest protocol sub 2 AB. conspectul elevelor interne şi externe, care au a face examen. în fine doamna conducătoare a internatului se recercă ca să ne substearna cu toată urgenţa un conspect despre toate acele eleve, care servesc didactiu. II. Cu privire la terminul adunării generale comitetul decide: — Terminul adunării generale a reuuniunii se fixează pe Duminecă, în 25 iunie st. n, înainte de ameazi după sfânta liturgie și chemarea Duhui sfânt, în sala seminarului. Membrii reuniunii conform §. 16 din statute sânt a se invita ad personam, ce de nu s’ar puta face, terminul se va publica în foi, provocându-se totodată și colectantă, se binevoească a retrimite listele de înscriere cu toată urgența, ș . III. Referitor la hârtia ven. consistor de sub nr. 1944/1893, alăturată sub 3 AB., în privinţa ajutorului votat de ven. sinod diecesan, şi a datoriei reuniunii de 6500 fi. comitetul decide: — Să concrede şi autorisează bureaul ca să facă comput final cu ven. consistor despre toate sumele votate de ven. sinod şi neridicate încă, car’ după compensare, despre rest se extradee obligaţiuni, se o intabuleze şi presenteze. IV. Doamna cassieră presentează mandatul de solvire dela oficiul de contribuţiune din Arad nr. 6/1892 în sumă de 42 fi. ; cere a se face disposiţiunile de lipsă, fiindcă pe basa acelei solviri nu se poate face, căci sună pentru comunitatea bisericească. — Comitetul decide: Se extradă bureaului pentru a scruta cu deamănuntul causa, şi despre pasul întreprins a raporta şedinţei proxime. Toate în legătură cu aceasta se asemna la cassa pentru exolvire 4 fi. 20 cf. cu taxa de oculată efectuită din partea senatului cetății Arad cu ocasiunea efectuirii edificării. Nr. senatului 9488/1892, carta mandatului resp. provocării de solvire 747. V. Doamna v.presidentă pe lângă presentarea rațiociunilor doamnei conducătoare, raportează că investigaţiunea ordonată nu s’a putut ţine. — Comitetul decide a se ţină această afacere în suspens. VI. Doamna cassieră presentează conspectul de sub nr. 4 despre sumele încasate dela eleve şi restanţele. — Comitetul extradă acest conspect doamnei conducătoare Maria Cosma pentru a-’l întregi cu sumele restante pe Ianuarie şi Februarie a. c. şi apoi numaidecât să avizeze pe calea poştală pe toţi părinţii, că dacă nu vor solvi taxele restante, fetiţele nu vor fi exmise la examen, doar’ conspectul întregit să ’ni’l restitue. Fiind timpul înaintat, şedinţa se închide la 73/« oare, care protocolul se autentică. Rhea Silvia Riza ■ Geontea. Dr. George Plop, vicepraşadintă. de letar. CORESPONDENŢA„TRIBUNEI“. Din cercul B.Huedin, 1 Iunie 1893. Despre noi cei de sub Vlădeasa, scriindu-se rar în preţuitul jurnal „Tribuna“, ar pute cineva se creadă, că ne merge tare bine, pentru că nu se aude din acest loc glas de durere, şi apoi iarăşi sântem în comitatul Cojocnei, pe care cei dela putere le place să-l numească „model“ în ale administraţiunii, s’ar înşela însă, pentru că cu nimica nu stăm mai bine ca în alte părţi, din comtră poate mai rău, pentru că şovinismul unguresc e la culme şi înfrăţirea jidano-maghiară îşi face de cap, opunându-se tuturor cestiunilor noastre româneşti cu o neruşinare ne maipomenită. Dovadă oprirea adunărilor de protestare atât a acelei contra asilelor cât şi aceea contra proiectelor de legi bisericeşti ale guvernului, care s’a putut ţină numai după ce s’a exoperat concesiune dela vice-comite, pe cea din urmă şi dupăaceasta vrea să nu ne lase se o celebrăm, nici sub cerul liber, solgăbireul cercului Huedin. Preoţii români care ar ave voinţă şi energie de a apăra interesele comunelor în care locuesc sânt excluşi din sinul representanţelor comunale în mod măiestrit şi primiţi jidovi, care ştiu să facă totdeauna pe plac domnilor, poate şi pentru aceea ca se nu fie cine să vadă cum merg de bine trebile comunelor pe câte un foc. O vină mare purtăm şi noi inteligenţa din acest ţinut, pentru că solidaritatea între noi nu-i desvoltată deplin, pentru aceea nu-i putem impune duşmanului, causa mai ales e, că mulţi se tem că de vor păşi pe faţă cu propagarea pretensiunilor juste ale Românilor se vor strica cu domni, şi la acel lucru nu e consult să se expună omul. Adunarea de protestare ţinută în Huedin contra proiectelor bisericeşti ale guvernului a fost cercetată de un număr frumos impunător de alegători, mulţumită conştienţei trezită a Românului, au lipsit însă cei ce ar fi trebuit să fie presenţi în primul loc, preoţii cei gr.-or. toţi, afară de de doi şi gr.-cat. mai puţini, din cercurile electorale B.Huedin şi Alraaş. Nu este destul dlor preoţi, să se ştie numai că sânteţi născuţi Români, ci să şi arătaţi în tot locul că sânteţi aceia ce aţi născut fără de reservă, fiindcă descendenţi sântem ai celui mai falnic popor din câte au existat vreodată în lume şi nu cerem noi de la nime altceva, decât ce ni se cuvine, şi apoi numai luptând cu energie şi perseveranţă ne putem câştiga drepturile ce ne compet. Am speranţă că în viitor vom fi mai solidari. Voiu trece oare la cel străin şi ve voiu arăta cum îşi fac treburile Ungurii şi Jidanii în acest ţinut. Exemplu am alegerea de notar al cercului Mănăşturul unguresc. Pentru postul acela au concurat un Român, doi Unguri şi un evreu, care a şi funcţionat ca substitut mai o jumătate de an înainte de alegere. La alegere pretorul candidează pe „basa legii“ dintre concurenţi pe Ovreu şi pe Unguri, ear’ pe al patrulea din motiv că e . . . Român, nu. Recomandându-’l pe primul candidat ca pe cel mai cualificat, ear’ representanţa comunală, care e compusă în majoritate din Unguri îl aclamează pe Ovreu, în loc de a vota pentru unul din ceialalţi doi, care ambii erau Unguri. Un rol important a jucat la această alegere arândaşul din sat, tatăl jupânului notar, care a ştiut a-l face plăcut pe fiiul seu la alegătorii maghiari prin influenţa ce o ştiu exercita căminarii. S’au procopsit însă, pentru că dată la doi ani după alegere, cei care s-au aclamat s’au văzut necesitaţi a ridica pîră în contra lui pentru mai multe abusuri în oficiu, în urma căreia a fost suspendat până la finea investigaţiunii. Pîra e basată pe astfel de lucruri sevîrşite, pentru care un oficiant român îndată ar fi omorat pentru veci, faţă cu el însă ştiu că vor fi cu consideraţiune domnii, pentru că unui „la hazafi“ multe îi sânt iertate. Vom vedèa la finea investigaţiunii că oficianţi mai înalţi ai administraţiunii ştiu se fie unde cere dreptatea, sau îi vor rupe grumazii. Un Român. D. c. m. s. ' ■"7■ ,s. ■•• ... Se ştie că contele Károlyi Gábor şi cu Eötvös Károly au plecat la Torino, la „sfântul bătrân“, într’o scrisoare a sa, adresată cătră presidentul clubului kossuthist din Nagy- Koröa, Eötvös scrie că a fost invitaţia Torino de însuşi „dl guvernator“. Până ce el umblă pe acolo, fostul seu prieten şi tovarăş de principii, Lukács Gyula, publică în „Nagy-Várad“ de la 19 c. un articol, în care îl învinovăţeşte pe Eötvös că este un şarlatan, că a tradat partidul, că s’a vândut guvernului, pentru ca în schimb să câştige dela guvern câteva funcţiuni pentru deputaţii kossuthişti mai săraci, că a minţit o mulţime de lucruri despre Apponyi, şi aşa mai departe. In acelaşi timp s’a ţinut la Szolnok o mare adunare, în care Iusth Gyula, presidentul nou ales al kossuthiştilor, s’a rostit asupra situaţiei. Regretă disidenţa şi zice că ei — partidul de baştină — aşteaptă cu braţele deschise pe disidenţi să se reîntoarcă în partid. De notat, că s’a trimis dela adunarea din Szolnok o telegramă lui Kossuth, în care după ce depun omagiile, ca de regulă, îl roagă să intervină pentru aplanarea certei. — Așadar’ arată-’mi’l. Bibliotecarul scoase hârtia și ’i-a întins-o regelui. — Hm, hm, zicea Jerome, ar fi putut fi și mai mare și mai resfirat, căci uite pe aici sânt într’adevăr unghii de mâţe. — Recunosc, că am scris foarte cu grabă și asta-i pricina, observa Pigault zimbind puțin. — Știi ce, tu se ’mi-’l recitezi odată, c’apoi mai departe voiu continua eu. —■ Cum porunciţi, Maiestate. Dar’ îmi veţi permite ca să-’mi trag şi mai aproape scaunul de Maiestatea Voastră. — D-zeule, cât eşti tu astăzi de fricos! zise regele. Bag seamă te mai gândeşti la seara de ieri. Apropo, baletul a fost fermecător, magnific de tot, pe onoarea mea. Era se-’mi uit aţi face complimentul meu. — Sânteţi prea bun, Maiestate. Pot începe dar’ ..." — Începe, începe, burlac tinăr! Pigault Lebrun se așeză chiar la capul patului regesc, își despătură manuscriptul și începu cu glas fals: —„Frate Napoleone, împărat al Francezilor ! — Numai „frate“, întrebă regele. Oare nu e măritul meu frate? Pare că îi prea aspru! — Sire, răspunse la aceasta Pigault, supuşii Maiestăţii Tale. Germanii au un proverb, care ce e drept nu prea sună frumos, dar’ are mult simbure. Proverbul e acesta: „Colţ pentru colţ.“ îl pricepeţi? Aşa încât va. Dar’ eu gândesc că. . . — Vă rog să ascultaţi mai departe. Pe urmă apoi veţi binevoi să vă spuneţi observările şi eu le voiu corecta. Aşadar’: „Frate Napoleon, împărat al Francezilor! Am primit scrisoarea d-tale plină de sfaturi. Eu ’ţi le cinstesc. Dar’ cu privire la poruncile d-tale, apoi se mă ierţi, căci eu sânt rege. Eu pot da porunci, dar’ nu se şi primesc . . . — Aspru, foarte aspru ! murmura regele; dar’ bine, foarte bine ! Bibliotecarul cetia mai departe: „D-ta îmi arunci, că eu aş fi un mare prieten al meselor. La aceasta îţi răspund, că e adevărat, că îmi place să am întotdeauna o masă bine asortată, dacă se poate cu cele mai rare şi mai minunate selbătăcii vânate. Cu o vorbă scurtă sânt gourmand, dar’ aşa cred că prin aceasta nu-’mi detrag întru nimic demnităţii mele ruge. Dar’ cât pentru femei, apoi mult mă mir, că chiar d-ta eşti acela, care vreai să mă admoniezi. Da, înţeleg că vreai să mă acuzi, pentru ţinuta mea faţă cu regina. Maiestatea ta, ce-i drept m’ai putut sili se o iau de soţie, dar s’ nu să o şi iubesc. D-ta mă întrebi, că poate nu sânt îndestulat cu ea. Chiar Maiestatea ta, dacă îţi aduci aminte, ’mi-ai repeţit de sute ori că nimic nu-i destul de mare şi nu poate îndestuli pe fratele unui Napoleon — eu zic dimpotrivă : dorințamea n’a fost nici-odată, ca să mă căsătoresc cu o damă mare. Mai departe mă condamnaţi că nu ’mi-aş face destul de bine datorinţele şi că un rege tr’ebue se se intereseze în persoană de toate. Maiestate vă spun sincer, că aceasta ântâiu e o vieaţă prea monotonă pentru un rege, a doua turnura mea ar suferi prea multe, două lucruri ce în familia noastră sânt ereditare... — Ce frase malițioase, aceste de bunăseamă îl vor cătrăni, zise Jérôme rîzind cu satisfacție. Pigault, tu ești un satiric de valoare! Acum văd, că eu trebue se bag de seamă, ca nu cumva să’ţi cad în disgraţie. Bibliotecarul trebui se rîză cu poftă. — Ascultaţi mai departe, sire! „Altfel se me credeţi, că eu ’mi-am întocmit ţinuta mea regească, chiar după portretul dumnitale. Mă îmbrac chiar ca şi dumneata, aşadar’ ce mai vreţi ? Prinţul de Paderborn ne-ar transforma de tot cu nesfîrşitele lui predici şi cu misele sfinte. Fiindcă ’mi l’ai dat chiar Maiestatea Ta, ce să fac, îl voiu ţine, dar’ repeţesc, că nimic nu mă poate face să discut cu el cestiuni bisericeşti şi alte lucruri de acestea, din care eu nu înţeleg nimic şi nici nu vreau să înţeleg. Acestea le las pe seama domnului ministru de culte. Pe Merfeld ’l-am denumit prefect în Hannovera, căci el e un minunat cap de studiu, dar’ nu şi un Chambollan plăcut. în sfîrşit mie îmi place să-mi aleg personalul după cum înţeleg etc. Subsemnat: Jerome Napoleon. — Subsemnat... ? striga regele cam uimit Dar’ acesta-i cel mai brutal stil de cancelist. — Aşa ar trebui să scriem: „Primiţi asigurarea deschilinitei mele stime“. — Cu această formulă se salută numai pe supuşi. — „Al dialevscinic credincios frate..“ ce zici la asta? — Foarte bine. Asta în sfîrșit nu înseamnă nimic! Așadar’ vom scrie: „al dumuitale vecinie credincios frate“. Regele luă manuscriptul în pat și începu a-’l studia cu mult zel. După aceea făcu cunoscut bibliotecarului, că ar dori să se depărteze. Jerome, după ce s’a îmbrăcat cu ajutorul camerienilor, a luat dejunul și lucrul cel mai însemnat pentru acea zi ’i-a fost să copieze scrisoarea lui Pigault. A stricat 3 coaie de hârtie, până a patra apoi ’i-a fost mai norocoasă. După ce a sigilat scrisoarea o privi cu un suris de triumf. „Fără îndoeală, își zicea în sine, această scrisoare îi,va pune sângele într’o mai repede mişcare! Pentru cât n’aş da, să ’i pot vedè faţa aprinsă de mânie! în sfîrşit, ori mai curând ori mai târziu, dar’ aceasta trebuia să o fac. Vreau să arăt Europei, că nu sânt aşa precum apar şi precum a început a mă ţină. Independenţă, neatîrnare, demnitate aceste sânt doar’ totuşi însuşirile care trebue se încunune tronul fiecărui domnitor. Mă ţin prea bun pentru ca se nu fac alta, decât se port trena domnului meu frate. Am purtat-o destul! Sau , sau! Paharul e cu vîrf! între aceste gândiri întinse scrisoarea camerierului seu, ca acesta imediat să o predee curierului. Câteva ciasuri mai târziu fatala scrisoare era pe drum. Jérome! Jerome! (Va urma.) Trad. de Elena S. TRIBUNA CRONICĂ Al doilea prânz dat delegaţiunilor de M. Sa împăratul s’a ţinut la 18 e., în Hofburg, la care pe lângă mulţi delegaţi din ambele delegaţiuni au luat parte şi următoarele persoane: contele Kálnoky, f Wekerle, contele Tisza Lajos, ministrul comun de răsboiu Bauer, ministrul Kállay, admiralul Sternek ş. a. * Wekerle cetăţean onorific. Magistratul din Bistriţa a ales la 19 c pe ministrul-president Dr. Wekerle de cetăţean onorific drept recunoştinţă „pentru sprijinul ce dă neîntrerupt intereselor oraşului“, şi „drept semn de încredere ocârmuirii sale înţelepte“. Noi credem că distincţia e cu totul meritată, deoarece nici sub vestitul Danel- Tisza (cel cu „össze kell tiporni a nemzetiségeket“), interesele Jidanilor nu erau mai bine ocrotite şi înflorite ca sub geniul financiar ovreesc a semi-evreului Wekerle, (cel cu nevasta Jidane') care a făcut valuta „numai şi numai în interesul comerciului patriotic“. Aşa e, sau ba? * „Lovagiasság!“ Sub acest titlu descrie „ Ndrodnie Noviny“ o inchiziţie pornită în contra unei brave domnişoare slovace, fapt prin care într’adevăr se ilustrează încât nu se poate mai bătător la ochi cavalerismul maghiar. In satul slovac Liuboreci (Gura-dulce), lângă Găcs, comitatul Novohrad (Nógrád) trăeşte o familie slovacă cunoscută ca iubitoare de neam, Goldperger. Mai ales domnişoara Emma excedează prin zelul ei cu care ia parte la toate manifestaţiunile vieţii naţionale şi lucrările pentru deşteptarea poporului, care în multe locuri n’are conştienţa naţională. Domnişoara Emma a primit şi ea în luna octomvrie a anului trecut din Praga câteva exemplare ale broşurii „O voce cătră părinţii slovaci“, unde se descrie soartea copiilor slovaci duşi „la Ungurime“ şi se conjură părinţii a nu-şi lăsa cu nici un preţ copiii, apărându-i chiar faţă cu forţa gendarmilor. A doua „crimă de tradare de patrie“, săvîrşită de domnişoara Goldperger este că domnia ei a expedat prin poştă la Seghedin un serviciu de argintărie ce damele slovace au dăruit lui Svetozăr Hurban-Vajansky de ziua lui onomastică, 16 Martn. Cam zece zile după expedare veni pretorul din Gács, însoţit de notarul şi cu un cârd de gendarmi, care însă rămaseră afară, în locuinţa domnişoarei Goldperger pentru a face Inchisiţie şi perchisiţie privitor la aceste două crime; şi tocmai „2 ciasuri m’au chinuit, scrie însăşi domnişoara, intervenind şi falsificând răspunsurile mele, ba punându-mi în gură şi lucruri care nu le-am zis deloc pentru a mă zăpăci, a mă prinde cu minciuna şi a deduce ceva complet. De unele lucruri de care nu’mi mai putam aduce aminte a pretins că trebue s- o ştiu“. La cererea se’i predee de bună voe toate exemplarele broşurei ce mai are, d-şoara le-a deschis biblioteca şi alte dulapuri, dar’ n’au găsit nimica ce ar sămăna cu broşura, dând peste un „árjegyzék“ de ale lui Horovitz cam de aceeaşi înfăţişare se bucură deja, dar’ nu mult. De fiecare carte slovacă o întreba în amănunt. Cât despre darul lui Hurban-Vajansky, cată câteva dintr’o mulţime de întrebări : — Ce inscripţie purta obiectul? — Lui Vajansky —Damele slovace. — De unde a venit? — Din Praga. — Şi ce ’i-aţi scris trimiţendu-’i darul? — Că Slovacele îi trimit ca semn de stimă şi iubire. „Apoi chemă pe frate-meu şi-’l încurra şi pe el atât pentru broşură cât şi despre dar, de acesta însă fratele-meu nu ştia nimic. în total am trebuit să iscălesc trei protocoale. La sfîrşit pretorul a cerut de la fratele meu se-’i comunice numele tuturor bireşilor, servitoarelor care au fost în serviciul nostru anul trecut, căci presupune că toţi aceştia primise broşura antipatriotică. Rîndurile de mai sus sânt numai un extract foarte scurt din ziarul slovac, dar şi din ele ne putem face idee desăvîrşită despre „cavalerismul“ naţiei lui Tubutum amestecată cu viţa jidană. * D’ale poştei. Este vacant postul de magistru postal în H u s u s ă u, comitatul Târnava-mică. Venite: 350 fi. leafă anuală, 45 f1. spese de cancelarie, 52 fi. pentru servitori, 10°0 tantieme din venitele brute de la telegraf * Nr. 127 Universitatea din Budapesta. Cursurile s’au încheiat la 19 c. printr’un Te-Deum celebrat în biserica universitară. * Necrolog. Primim următorul anunţ funebral: Cu inima frântă de durere aducem la cunoştinţa consângenilor, amicilor şi cunoscuţilor dureroasa ştire, că prea iubitul nostru fiiu, frate şi cumnat George Muntean, vicenot, la judecătoria din Şomcuta-mare, după un morb greu şi îndelungat, împărtăşit cu Sf. Sacramente,şi-a dat nobilul seu suflet în mânile Creatorului. Luni în 19 Iunie st. n. la 7 oare dimineaţa în etate de 35 ani. Rămăşiţele pământeşti ale iubitului decedaţi se vor aşeza spre odihnă eternă Mercuri în 21 i. c. la 2 oare p. m. în cimiterul gr.-cat. din loc Cugir, în 19 Iunie st. n. 1893. Fie şi ţerîna uşoară şi memoria binecuvântată loan Muntean, Niţa Crăciun n. Muntean, Ana Crăciun n. Muntean, Maria Muntean, frați; Vuţa Muntean, mamă; Ana Muntean n. Dimitrievici, Nicolae Crăciun, George Crăciun, ca cumnați.