Tribuna, iunie 1894 (Anul 11, nr. 113-133)
1894-06-11 / nr. 121
Pag. 482 titlului liberi sânt a continua cu activitatea reuniunii lor, având ţintă care nu loveşte în legi la acest cas inse scopul şi mijloacele care servesc realizării scopului sânt a se arăta lămurit şi amănunțit, conform acestei ţinte şi mijloace, precum şi având în vedere circularul ministrului de interne Nr. nr. 1308/873, și conformându-se condițiunilor puse în acest ordin, vor face statute, a căror aprobare va fi solicitată prin intermediul municipiului respectiv, la ministerul de interne. Comunicând această hotărîre ministerială cu onoratul presidiu pentru a se conforma şi a o aduce la cunoştinţa tuturor membrilor conducători ai partidului, totodată pe baza ordinului amintit observ, că dacă nu veţi întrerupe orice activitate pe acest teren, adecă dacă veţi continua a lucra în această direcţie, se vor lua în contrare cele mai severe măsuri legale. Sibiiu, 20 Iunie 1894, Gustav Thalmann m. p., fispan. Drept orice comentar la ordinul ministerial, întrebăm : Crede dl ministru H i e r o n y m i că o organisație — ca a partidului național român — care a pătruns în sângele unui popor se poate nimici prin ordine arbitrare? Crede d-sa, că oprind pe dl Dr. Ioan Raţiu să mai iscălească în public „president“, a oprit şi pe Români să-l considere cap al partidului? Crede că punând în drumul activităţii membrilor din comitet un ordin ministerial, aceştia vor înceta de a mai lucra pentru causa naţională? Şi nu se sfiesc cei de la putere a vorbi încă de „severe măsuri legale11, când însuşi ordinul cuprinzător al acestor cuvinte, e o ruşinoasă intervertire a legii? Da, guvernul poate să fie contra conducătorilor partidului naţional măsuri severe; peste cele legale însă a tras demult cruce. Dar vom însemna şi noi, pe răbuşul nostru, această mai nouă volnicie, prin care stăpânirea a crezut să ne nimicească, în realitate însă ni-a arătat o nouă cale, pe care trebue să deschidem lupta. Monument lui Iancu. Foile şoviniste înregistrând colecta ce se face pentru a ’i se ridica o cruce lui Iancu, aduc cele mai mişeleşti injurii eroului munţilor. Dar, dacă am întoarce şi noi pagina, se scriem aşa despre Kossuth? Germanii pentru noi. Prin ziarul „Deutsches Volksblatt” (nrl de la 20 Iunie) din Viena aflam, că studenţii români din Graz au trimis ziarului „Grazer Tagblatt“, în numele lor cât şi al poporului român, o frumoasă adresă de mulţumire pentru ţinuta lui foarte prietenească manifestată în apărarea causei noastre naţionale. „Deutsches Volksblatt, scoţând câteva rînduri din sus zisa adresă, face să urmeze următoarele aprecieri: „Ceea ce este mai ales important în această manifestaţie pentru perspective mai îndepărtate, este faptul, că vedem apropiindu-se unele cătră altele elementele naţionale democratice ale diferitelor neamuri, fără ca, stimându-se unii pe alţii, unul sau altul să peardă din stima de sine. Ceea ce este posibil afară din Ungaria teoriceşte, oare n’ar fi realisabil în Ungaria şi Ardeal? Oare ar trebui înşirată în lumea de visuri o alianţă defensivă a popoarelor scurtate de o potrivă de drepturile lor de cătră maghiarismul asupritor ? Noi nu putem să credem. Mergerea laolaltă a Saşilor ardeleni cu Românii ar întâri ambele părţi. Simpatiile, care ar sosi Românilor din partea Germanilor din Ungaria şi afară din Ungaria fără deosebire, n’ar rămână probabil fără influenţă nici asupra relaţiunilor politice mai mari“. Amintind apoi despre mişcarea naţională din România, în care ziarul vede simptome serioase pentru stabilitatea triplei alianţe, sfîrşeşte aprecierile sale cu următoarele rînduri: »Poate însă va succede Germanilor ceeace au stricat Maghiarii, în caşul acesta ar trebui negreşit se avem în vedere represalii pe care ministerul nostru de externe să le exerdeze asupra guvernului unguresc pentru menagrarea necesară a relaţiunilor bune cu România11. Votarea din casa magnaţilor. Prin diferitele manopere, la care se pricep atât de bine, Jidanii şi francmasonii au reuşit să străbată cu proiectul lor anticreştinesc şi prin casa magnaţilor. Bucuria în Israil e deci deplină. Haita evreiască, doritoare să pescuească în turbure, are frumoasa perspectivă , devenind lege sancţionată proiectul votat ieri, lupta departe de a se fi terminat, se va inteţi încă. Aşa că o să asistăm la încurcături, pe care e fatal să le provoace orice lege adusă în pripă şi pentru scopuri nemărturisite... car’ din toată vrajba ce se va naşte nu vor câştiga nici Ungurii, nici statul, ci singuri evreii, care prin uneltirile lor perverse au reușit să se înstăpânească pe opinia publică maghiară și să oprime orice voce ce s’ar ridica chiar dintre Maghiari în contra lor. Voturi au putut să adune amicii proiectului de lege mai ales prin promisiunile ce au făcut de a introduce în proiect cele două articole, ce ni s’au semnalat deja ca susţinute de contele Keglevich István. Unul dintre articoli cuprinde disposiţia, ca o fi cerul stării civile să atragă atenţia celor care contractează căsătoria şi la preot; al doilea, să le dee sfat, că dacă e posibil, îndată după ce leagă cotractul civil, să se cunune şi la biserică. Un fel de tragere pe sfoară asta, pentru cei naivi, ca să nu zicem mărginiţi, seci la minte. Adevărul e, că ne găsim în faţa unui rău, de care ca să scăpăm, trebue nu numai să ne punem toţi Românii umăr la umăr, dar’ — fără osebire de confesiuni în cea mai deplină dragoste frăţească să ne sfătuim şi în lupta ce ne aşteaptă, să purcedem după un plan bine chibzuit. Nici-odată limba şi legea noastră strămoşească n’au fost mai ameninţate. Dar de fapt, că nici între noi Românii, conştienţa naţională nici-odată n’a fost atât de desvoltată ca azi. Avem deci pe ce să întemeiem şi lupta cu speranţă de succes. Iubire de neam, spirit de jertfă, curagiu şi credinţă în forţa naţiunii, — şi la luptă! Popor tare nu vom fi, decât trecând şi înfruntând toate primejdiile. Dela Paris. Un amic din Paris al causei noastre scrie într’o scrisoare particulară următoarele: Prigonirile contra studenţilor noştri universitari au făcut aici o deplorabilă impresiune. Maghiarii îşi vor perde prin aceste brutale atentate şi ultima rămăşiţă din simpatiile ce li-au mai rămas. Dumineca trecută mă aflam la dl Anatol Leroy-Beaulieu, afară la ţeară la un garden-party. Erau acolo o mulţime de oameni politici iluştri ca Jules Simon, Flourens, Al. Ribot şi alţii. S’a vorbit despre Românii din Transilvania şi îndoeală nu mai încape, că într’un mod foarte favorabil, Dl Leroy-Beaulieu îmi spunea, că a primit de la un om de stat maghiar o scrisoare prin care îi cam reproşază, că dînsul, dl Leroy Beaulieu ar fi acusat pe nedrept pe Maghiari în scrisoarea cei-a adresat-o dlui Ionel Grădişteanu şi pe care aţi cetit-o desigur, ziarele noastre au publicat-o toate. Maghiarul din cestiune ar mai fi zis, că Francezii s’au schimbat, nu mai sânt ceice erau odinioară. Dl Leroy-Beaulieu ’i-a răspuns însă, că nu Francezii s’au schimbat, ci ei, Maghiarii, care întrebuinţează azi mijloacele cele mai detestabile pentru desnaţionalizarea Românilor, uitând că nu sânt nici 30 de ani de când înşişi se plângeau în lumea mare de persecuţiile Austriacilor. Nu. Francezii nu s’au schimbat, ei au rămas şi azi ceea ce au fost dela marea revoluţiune încoace: sbiciuitorii despotismului şi ai tirăniei .... Prigoniri în provincie. După cum am înţeles, domnul subinspector şcolar regesc al comitatului nostru Târnava-mare, cu ocasiunea visitării şcoalei noastre din anul trecut, a pus ochii pe mândrul nostru tricolor şi ca pe un ce primejdios ideii de stat maghiar, căci altcum nu înţeleg, ca din senin mă pomenesc în ziua de 4/16 i. c. că întră la subscrisul în edificiul şcolar domnul jude comunal însoţit de servitorul de cancelarie şi doi gendarmi şi pe basa unui ordin al domnului protopretor la întrevenirea domnului inspector regesc Horváth, îmi împărtăşesc, că a venit ca să ne confiște stindardul român, sub cuvânt, că sânt colori străine. în zadar am protestat că acelea nu sânt colori străine, ci sânt colorile noastre românești, confiscarea s’a întâmplat. Bertán, 8/20 lur.ie 1894. D. Stuchirean, ____________ tnvSţ. gr.-or. TRIBUNA CORESPONDENŢA .TRIBUNEI“. Oradea-mare, 20 Iunie st. n. 1894. Alegerea de capelan gr.-or. în Velenţa, suburbiul Orăzii-mari, unde din causa adâncilor bătrâneţe ale părintelui - protopop G. N e t e u s’a văzut lipsă de a-’i tinde ajutor, s’a ţinut Luni, a doua zi de Rusalii sub presidiul domnului protopop al Orăzii-mari, Toma Păcală. După chemarea Duhului sfântul preşedinte deschide alegerea. Dintre 4 candidaţi, toţi oameni cualificaţi pe deplin, învingător a eşit bravul nostru tiner Andreiu Horvat, care a întrunit aproape toate voturile şi pe care entusiasmatul popor ’l-a ridicat pe sus şi dus la faţa locului (în sfânta biserică), undei s’a comunicat din partea preşedintelui prin cuvinte frumoase resultatul alegerii. Dl Ilorvat apoi mulţumi alegătorilor şi conducătorului alegerii prin o vorbire adevărat clasică: însufleţirea poporului era la culme. Ceialalţi candidaţi, care au fost presenţi, se depărtează cu buzele umflate, între dînşii şi preotul Sân-Miclăuşului român Nicolae Popovici, care cu ajutorul perciunaţilor din Velenţa a căpătat şi el 9 voturi, toţi oameni de aceia care erau de obligaţi mai mult sau mai puţin, bieţii de ei, jidanilor. Biletele împărţite de către domnul Nicolae Popovici pe la alegători erau astfel: „Popovics Miklós“. Au nu e caracteristic?! Un preot român care îşi schimonoseşte astfel numele lui ? Ruşine! Poporul indignat şi-a rupt toate biletele. Domnul Andreiu Horvat, noul capelan al Velenţei este unul dintre cei mai distinşi tineri de ai noştri, care a şi documentat deja până acum, că e Român adevărat. Altmintrelea cred, că e bine cunoscut înaintea cetitorilor „Tribunei“ încă de pe timpul vandalismului comis în Arad, când dl Horvat, ca teolog a pâşit cu atâta energie contra neruşinaţilor „patrioţi“. Suferit-a atunci de la ei dl Horvat huidueală, batjocură, ba ca adaus a fost şi condamnat din partea „autorităţilor“ jidano-maghiare la o amendă de 100 fl. Alegătorii din Velenţa pot fi mândri, că ’şi-au ales de păstor al lor sufletesc pe un om ca domnul Horvat, care va fi totdeauna la culmea misiunii sale, care îşi va înţelege sublima sa chemare şi care nici un moment nu va întârzia a se apuca de munca cea grea ce-’l aşteaptă ca misionar al naţiunii, limbii şi religiunii noastre într’o parochie cum e şi Velenţa, unde maghiarismul deja ’şi-a băgat hâdoasele sale ghiare. Poftim domnului Andreiu Horvat putere şi perseveranţă, îi dorim, ca bunul Dumnezeu să-’l trăească la mulţi, mulţi ani fericiţi pentru binele şi prosperarea poporului nostru din Velenţa, ameninţat cu desnaţionalisarea totală, îi gratulăm totodată şi îi urăm un puternic: „Să trăească!“ Ghisindanul, în minele „Francisca“ şi „ Karl“ se scoborîseră la orele 4 după ameazi 450 oameni. Pe la orele 10 seara s’a întâmplat în amândouă minele acestea o teribilă expresie. Consilierul Grey s’a scoborît în persoană cu o mulţime de oameni, ca să dee ajutor nenorociţilor. La o adâncime de 400 metri a găsit primul mort. Era un tinăr miner. Mai la vale se aflau alţi trei morţi. Pe când se făceau lucrările de scăpare, s’a întâmplat a doua expresie în minele acestea. Din fericire n’a fost nimeni rănit. Dintre cei 450 de lucrători au priit peste 150. La orele 5 dimineaţa conducătorul Gray observă că din mine es nori de fum. Imediat a ordonat retragerea. A şi fost momentul suprem, căci îndată după aceea se întâmplă o a treia şi mai înfricoşată exprosie. Pe la orele 7 dimineaţa s’a întâmplat a 4-a exprosie teribilă şi la 10 a 5-a. O mulţime de galerii au fost distruse cu desăvîrşire, altele s’au aprins. La 10 şi jum. s’a dat ordin să se închidă toate minele precum şi ventilaţiunile, pentru ca focul să se stîngă din causa lipsei de aer. Numărul victimelor nu se știe încă exact, dar e foarte mare. Pentru cei 4000 de lucrători care au mai rămas la minele de acolo întâmplarea aceasta e o adevărată nenorocire. Numai o mină mică numită „Heinrich“ nr. 6 a rămas neatinsă. Celelalte 4 mari sânt stricate aproape de tot şi în ele nu se va pută lucra câteva luni. Întâiu trebue să se stîngă focul, apoi se se ventileze minele şi să se îngroape morţii; după aceea trebue să se repare galeriile. O mulţime de lucrători au rămas prin urmare fără pânea de toate zilele. Desperarea sărmanilor oameni e nespus de mare. Femeia nenorocitului Kurz înebunind de durere s’a aruncat într’o mină aprinsă La faţa locului au venit o mulţime de doctori. Răniţii au fost transportaţi la spital. Morţii au fost îngropaţi cu mare pompă. S’au instituit comitete de ajutorare. Căușele adevărate ale catastrofei nu s’au putut bine stabili. Se crede în general că expresiile s’au întâmplat din pricina grămădirii prea mari de gas de cărbune. Catastrofa dela Carvin, în minele de cărbuni de peatră dela Carvin, proprietatea contelui L a r i s M o enich, s’a întâmplat la 15 Iunie n. o catastrofă înspăimântătoare, căreia au căzut jertfă peste 200 de persoane. Iată amănunte despre această nenorocire îngrozitoare. Pe la orele 4 d am. în ziua numită se aflau în mina „lohannu 360 de lucrători. Pe la orele 6l/3 seara s’a auzit în galeria a 4-a o detunătură. Imediat s’au scoborît acolo şeful lucrătorilor Kohont, supraveghetorul Kurz şi mecanicul Z e d n i k ca să vadă ce s’a întâmplat. Abia au ajuns la o adâncime de 50 de metri, când răsună o a doua detunătură, cu mult mai violentă decât cea dintâiu. Şeful lucrătorilor Kohont a fost aruncat la o distanţă mare; Zednik şi Kurz au fost omorîţi. Kohont a fost scos leşinat afară. Venindu-şi în fire, el a spus, că lucrătorii din galeria „ Wilhelm“ au căzut victime ale îngrozitoarei expresii. în mina de alăturea „Francisca“ s’a auzit deasemenea explesia. Imediat s'au organizat mijloace de scăpare. S’au scoborît acolo asistentul Racek şi mecanicul Flamme; ei au fost surprinşi de a doua expresie. Racek a murit pe loc. Flamme a fost scos afară grav rănit şi peste câteva minute îşi dete sufletul. Deasemenea au fost omorîţi tăietorul Kopiel şi alţi doi tovarăşi ai lui, care se scoborîseră să scape victimele. După a doua expresie, la orele 2 după miezul nopţii, asistentul Pindacî se scoborî cu oamenii sei în mina „Francisca“, spre a continua lucrările de scăpare. El a isbutit să scape 2 oameni greu răniţi şi 8 cadavre. La orele 4 dimineaţa a mai scos afară 2 morţi Afară de aceste expresii s’au mai întâmplat alte două. Chestiunea studenţilor români dela gimnasiul de stat din Sibiiu.*) „Cu orice preţ ... noi să-’i strivim!“ „La nici un cas . . . mai bin’ murim!“ Acestea sânt devisele pe care tineretul celor două popoare le mărturisesc la sfirşitul veacului al XIX-lea. Prima e devisa lor, pe care cu atâta dragoste o adoptează şi care atâta ruşine şi blamagiu le aduc, discreditându-i înaintea lumii civilisate; a doua e devisa şi resoluta noastră hotărîre, pe care ni-o impune datorinţa noastră de oameni conştii, de oameni iubitori şi totodată setoşi de libertate, ni-o impune mândria noastră naţională şi gloriosul trecut al strămoşilor noştri, amintirea cărora ne îmbărbătează, ne dă curagiu de lei şi tărie sufletească. Nu vom fi moderaţi întru îndeplinirea datorinţei noastre, căci a fi moderat în timpul present, însemnează a fi laş, car’ laşitatea e păcat de moarte! Acţiunea duşmanilor noştri, desvoltată pe terenul prigonirilor, se pare a fi uimitoare, dar de totodată şi ridicolă, reacţiunea însă va fi înfricoşată, va fi sdrobitoare. Lupta, al cărei scop final e nimicirea noastră totală s’a început pe toate terenele. Nu e mod de prigonire şi suprimare pe care să nu’l fi încercat şi nu e mijloc pe care să nu-’l fi întrebuinţat. Jertfe enorme pretind ei dela noi, şi noi bucuros le dăm, fiind siguri că jertfele învingere ne vor aduce. Nu s’a îndestulit şovinismul, că a atacat cele mai fireşti drepturi garantate de natura unui neam de vieaţă: limba, naţionalitatea, apoi biserica şi şcoala; nu s’a îndestulit umplând puşcăriile, care vor fi isvorul libertăţii poporului român, cu singuratici representanţi ai poporului, pe urmă au condamnat întreg neamul românesc în persoanele membrilor partidului naţional. Nici prin minte nui-a trecut guvernului maghiar, că urmările atâtor goane, nu va fi înăbuşirea — la ce a ţintit — ci reînvierea simţului şi a conştienţei naţionale. Nime nu s’a înfricoşat de verdictul din Cluj, toţi au stat cu fruntea ridicată, cu braţ tare şi vânjos, ca o premisă a învingerii noastre sigure. însufleţirea, cu care poporul a primit sentenţa, dragostea, cu care el îşi ştie iubi şi stima capui sei ’i-a pus în uimire pe şovinişti, ’i-a făcut să-’şi peardă minţile şi să comită fapte condamnabile, de care numai ei, în oarba lor trufie sânt capabili. *) Toate foile române sânt rugate a reproduce acest articol, primit din cercuri studenţeşti. Tras-au în judecată floarea naţională, tinerimea universitară, care şi acuma ca totdeauna a arătat lumii, că neamul românesc nu o să peară, având atari tineri. Toţi sânt resoluţi, nici unul nu se retrage din gloriosul loc. Floarea se desvoaltă din boboc, deci aşa s-a cugetat guvernul: „Să înăbuşim parfumul acela plăcut, numit simţement naţional încă în boboci şi se’l împedecăm întru desvoltarea sau şi persecuţiunea s’a întins şi asupra tinerilor gimnasiali. Cu cuvintele: „Destul am răbdat până acuma şi cu durere m’am convins, că elevii acestui institut, după ce absolvează sânt unii dintre cei mai periculoşi agitatori11, s’a pornit goană în contra studenţilor români dela gimnnasiul de stat din Sibiiu. Spre documentarea trasei de mai sus, au adus drept exemplu, banca acusaţilor şi apărătorilor din Cluj. Dar’ oare cine e causa şi cui avem să-’i mulţumim că în tinerii absolvenţi de gimnasiile maghiare simţământul naţional e mai desvoltat şi sânt mai periculoşi ideii de stat, ca alţii? Unii profesori! Oare poate’şi uita tinărul român, care pentru a învăţa limba maghiară merge la gimnasii ungureşti, car’ acolo, când la început în loc de „ló“, el pronunţă „lo“ (cu „0“ scurt) e a grăit de pe catedră: „Menjen az ördögbe Oláhországba, hogyha nem akarja ezt a szép nyelvet megtanulni. Ersze maguk csak csirke fogok, szájhősök, szedjek össze sátorfáikat és pusztuljanak a pokolba, Bucurestbe11! ! Pe româneşte : „Mergi la dracu In Valahia, dacă nu voeşti să înveţi limba asta frumoasă, (Pfui) d-voastră sânteţi numai nişte perdevară, guralivi, adunaţi-vă sdirenţele şi căraţi-vă la dracu în Bucureşi“!? Oare uită-i şi tinărul român epitetele de: medve, vad-oláh, büdös bocskor, bitang ş. a. cu care e timbrat din partea câte unui domn profesor ? Tinerii după ce absolvează, caută numai ocasiunea pentru a se manifesta; simţământul lor, care în decursul anilor a clocotit înăbuşit, isbucneşte ca un vulcan, sdrobind tot ce-i vine în cale, mînat fiind de dorul de a lupta şi el pentru scumpa sa naţiune. Deci nu batjocura şi prigonirea, ci mai mult modul de a face să trăească în dragoste şi prietenie studenţii laolaltă, să fie idea, care să-i conducă pe unii profesori pe calea lor de învăţători. Durere însă, cu cât învităm cu atât mai puţin se interesează de asta, ci din contră cu mult pathos aşteaptă câte un „Jartele“, câte o sărbătoare românească, ca lipsind Românii, să poată dui politica în pace cu discipulii şi aşa să potenţeze ura, care e, ca păcatul strămoşesc. Ear’ ca să nu cugete nimeni că vorbim fără temeiu, trebue să spunem, că unii dintre profesori politizează cu elevii chiar în clasă, mai ales în sărbătorile româneşti când nu sânt de faţă Românii. Politica lor se învirte împregiurul chestiei naţionale române şi e de la sine înţeles, că şoviniştii cum sânt toţi, conversaţia lor politică numai măgulitoare nu e pentru noi. Aşa se explică faptul, că dintre elevii maghiari toţi simt plăcere putând să spioneze şi se denunţe pe colegii lor români. Fără acest spionagiu nu se punea la cale goana turbată în contra elevilor români. Taui... __________________Nr. 121 CRONICA Nouă cale ferată. „Kronstădter Zeitung“ dela 20. c. anunţă, că zilele acestea s’a constituit în Braşov un comitet, sub presidiul judelui curial Ioan cav. de Puşcariu, pentru executarea lucrărilor prealabile în scopul construirii unei căi ferate vicinale dela Zerneşti la Bran, sub reserva de a o prelungi la graniţă. Prin această cale ferată industriei ardeleneşti ’i s’ar deschide centrul Valahiei mici, cu Câmpulung,’ Piteşti până jos la Craiova, un debuşeu până acum foarte puţin folosit. Reţeaua căilor ferate române se întinde actualmente până la Câmpulung, dar’ nu peste mult ea va fi prelungită până la Bucur. * Medici români în străinătate. De un timp încoace la băile din străinătate, cu deosebire la cele din Bohemia, se găsesc stabiliţi mai mulţi medici români. Astfel la M arienbad şi Karlsbad sânt diii loan Ca- 1 i n c i u şi Mera, care anul acesta s’a stabilit ca medic la băile dela Franzensbad dl Dr. Petru Cioran. Nu ne îndoim că compatrioţii noştri, prin cunoştinţele şi activitatea lor pe terenul medical vor face onoare numelui de Român în străinătate. # „ Costa!“ „Dreptatea“ din T i m iş o a r a scrie, că în şedinţa representanţei oraşului Panciova, ţinută în 16 Iunie n. a. c. sub presidiul comitelui suprem Alexandru Nicolicî, s’a cetit epistola de mulţumire a lui Francisc Kossuth. Epistola s’a luat la cunoştinţă într’un mod peste măsură vătămător a orice sentiment „patriotic“. Protonotarul orăşenesc Ioan Szabó a aflat deajuns ca referent a aminti în vreo zece cuvinte sosirea acelei epistole şi Sârbii deja la primele cu-