Tribuna, iunie 1895 (Anul 12, nr. 123-146)

1895-06-10 / nr. 131

Pag. 524 Ziua următoare, joi, a fost ziua inaugurării canalului. Portul de la Kiel e înfrumsețat frumos. Vapoarele, yachturile și bastimentele au înarborat diferite drapeluri. încrucișătorul francez Hoche și bordul Dupuy de Lome au inarborat pe lângă drapelul francez și unul german. Aceste două vase franceze când au sosit la Kiel (alaltăieri), au fost întimpinate cu strigăte de hurra din partea bastimentelor germane. Iar, când aceştia au schimbat urale, musica germană a cântat „Ich Bin ein Preusse“. Şi fiind atunci (alaltăieri) aniversarea morţii lui Carnot, toţi oficerii francezi precum şi marinarii de rînd purtau cocarde de doliu. Cu o zi înainte de inaugurarea canalului, marinarii bastimentelor americane, austro-ungare, spaniole şi române au căpătat concediu. Marinarii spanioli şi români sunt priviţi cu darg pentru uniforma frumoasă. Joi în diminineaţa inaugurării canalului, la orele 3, pactul imperial „Hohenzollern“, pe care a ocupat loc însuşi împăratul Wielfielm II, a străbătut canalul nord-estic, însoţit fiind de Yachturile şi corăbiile care compun suita lui „Hohenzollern“, apoi de bastimentele companiilor maritime din Hamburg şi Brema, pe care aveau loc membrii corpului diplomatic de pe lângă curţile germane, membrii Parlamentului german şi al Dietelor provinciale. Lungul şir al bastimentelor a fost încheiat de corăbiile escadrelor străine, trimise de Anglia, Austro Ungaria, Francia, Italia, Rusia, Spania, România, Norvegia, Portugalia, Danemarca, Suedia, Țerile-de-jos, Turcia, Statele-Unite. Corăbiile au sosit la Holtenau la orele 2 după ameazi. La Holtenau, unde este îmbucătura canalului, corăbiile s’au oprit și împăratul Germaniei, la orele 5, a primit pe bordul lui pe toţi comandanţii corăbiilor străine. * Aspectul ce presentă portul Kiel se poate vedea din următoarele rînduri ce extragem dintr-o corespondenţă trimisă din Kiel de raportorul special al ziarului „Le Temps“: „Presenţa escadrelor dă sărbărilor din Kiel o înfăţişare exclusiv militară. Portul Kiel are un aspect răsboinic, graţie celor 30 de cuirasate, încrucişătoare şi avisuri ale marinei imperiale germane legate deja de stîlpi roşii. Masele lor cenuşii, — aceasta e culoarea adoptată de bastimentele marinei imperiale germane apar fixate până în fundul apei, pe care un vânt uşor de abia o cutează. Câteva pete albe apar, strălucitoare, în mijlocul lor: este Hohenzollern, yachtul imperial actual, Kaiser-Adder, declasat de cel dintâiu, şi bastimentele-şcoală. Alături, cele trei cuirasate ale escadrei austriace, alb cu negru, în mijlocul acestei adunări de colosuri, aleargă în toate direcţiile canoniere şi şalupe cu pânze şi aburi, ca tot atâtea puncte imperceptibile. Yachtul împăratului, Meteor, se leagănă uşor după capriţiul adierei de vânt şi Vineta, noul bastiment, pe care împăratul îl va inaugura acum, îşi înalţă alături giganticul catart. „Tabloul acesta e înfrumuseţat prin încadrarea superbă ce-i oferă radla din Kiel cu cingătoarea sa de coline verzi şi păduroase până la marginea valurilor. „Pe malul drept al îmbucăturii Hohenau se va face ceremonia punerii ultimei pietri în fața farului unde s’a zidit procesul-verbal de inaugurare a lucrărilor de cătră Wilhelm I. la 3 iunie 1887. Aproape de aci am căutat, fără a o regăsi, coloana cu coroana daneză în vîrf, reamintind că la 1784 regele Danemarcei a inaugurat pe acelaşi loc canalul Eider. Monumentul acesta modest trebue se fie ascuns sub una din tribunele ridicate până la înălţimi de 8 şi 10 metri. Concurs literar. — Chestia monografiilor economice. — Cătră finea anului trecut, un anumit număr de tineri români din Sibiiu, au publicat un »concurs literar«, cu premii, pentru monografiile economice ale comunelor din comitatul Sibiiului şi Clujului. (Vezi „Foaia Poporului“ Nr. 40 şi 42 din anul trecut, ori „Tribuna“ din a. tr. Nr. 216 şi 230). Drept răspuns la concurs au intrat, la adresa dată, 13 monografii din comitatul Sibiiului, şi anume: Silişte, Fofeldea, Ludoşul-mare, Nocrichiu, Topârcea, Sicodate, alta din Topărcea, Roşia-Săsească, Racoviţa, Qurarîu, Rihău, Brad, Orlat , şi 3 din comitatul Clujului (Cojocnei), anume din: Alton, Mărgău şi Nădăşel. După incurgerea lor, escriitorii concursului au luat hotărîrea, ca, pentru ridicarea valorii întregei intreprinderi, să roage pe câţiva din iubiţii noştri martiri din saţ, între cari avem şi profesori, bărbaţi deosebit pricepători în judecarea alor astfel de lucruri, ca să primească a da mână de ajutor tinerimii din Sibiiu, la judecarea lucrărilor incurse. Unii profesori !Dr. D.P. Hardana şi Dumitru Contra au avut bunătatea a primi migăloasa sarcină de a ceti lucrările toate, şi, ca comisie judecătoare, a-’şi da părerea asupra lor. A cerut vreme îndelungat această Comitetul escriitor de concurse. Sibiiu, Sâmbătă, TRIBUNA 10/22 Iunie 1895 Nr. 131 „După revista escadrelor, împăratul Wilhelm oferă ofițerilor străini pe malul de sud al canalului un mare banchet într’o construcţiune de lemn clădită special pentru scopul acesta şi având forma unei corăbii din veacul al XVII-lea. Centrul acestui bastiment va servi ca sală de mâncare celor 1000 de invitaţi ai împăratului. Banchetul va costa 125 000 franci, adecă 125 franci de persoană“. Parlamentarism. Ca întregire a depeşei din numărul nostru de ieri, relativ la scandalul din parlamentul italian, dăm următorul dialog: Deputatul C a s a le (cătră deputatul Bili de Andreis): Taci, porc greţos ce eşti! Bili de Andreis: Vorbeşti cătră mine, măgar bătrân! Cassale: Da, cătră tine, stîrv puturos ! Bili de Andreis: Vino atunci aici, să-ţi trag câteva pălmi! Cassale trece apoi la stânga extremă unde se produce o încăierare teribilă. Laurenzani trece şi el spre băncile oposiţiei, apucă pe Bill de Andreis şi îl trânteşte la pământ. Massi îl apucă atunci de gât pe Laurenzani şi îl isbeşte de uşe. Radicalul Engel dă două palme ţapene guvernamentalului conte Leah. Scandalul abia s’a potolit după ce şedinţa a fost ridicată. Lovituri contra Şerbilor. Ziarele sârbeşti „Zastava“ şi „Brandt“ se ocupă de o săptămână şi mai bine de o nouă lovitură ce Bánffy pregăteşte Sârbilor. Stăpânirii nici actualul patriarch nu-i mai este destul de energic, destul de pervers întru ajungerea scopului final: distrugerea, nimicirea autonomiei bisericeşti. Ultimul congres bisericesc sârbesc s’a ţinut în anul 1890 şi încă nici până astăzi nu se aude nimic de convocarea altui congres. Scaunul episcopesc sârbesc din St. Andreu, lângă Buda, e văduvit de trei ani; acum doi ani s’a ţinut sinodul electoral respectiv şi a fost ales, mai bine zis numit de Brancovicî, vestitul Gherasim Petrovicî, care mituise pe deputatul Linder cu 5000 fiorini să-ş i exopereze confirmarea dela ministru. Alegerea a trebuit deci declarată ca nulă şi guvernul îşi reserva noua alegere întru scopurile sale cinstite, până va găsi un om potrivit. Omul s’a găsit în persoana archimandritului mănăstirei Mesici de lângă Verşeţ, un anumit Dr. Emanoil Rădici, care se bucură la Sârbi de o reputaţie ca la noi Szabó János, adecă omul, care pentru îndeplinirea ambiţiei e gata să făptuească ori şice pe voia guvernului. Când patriarchul Brancovici era pe drum spre Budapesta pentru a lua parte la ultima votare a celor două proiecte politicebisericeşti în Casa Magnaţilor, sosi la Carloveţ pe adresa lui dela Banffy o scrisoare confidenţială, în care stărueşte să nu se presente în Casa Magnaţilor aşa curând după procesul în afacerea dela Ş a n d o r. Această afacere datează încă de pe timpul când Brancovici era protopop în Z o m b o r, şi se referă la nişte neorîndueli în socotelile parochiei Şandor, dar în care patriarchul a eşit curat atât la tribunal cât şi în consistorul metropolitan. Dacă afacerea numai acum a eşit la iveală, iarăşi este vina guvernului, care prin foi plătite din fonduri secrete înadins o scorcercetare a lucrărilor, și abia în săptămâna trecută nu s’au putut retrimite, cu părerea dată asupra lor, lăsând însă escriitorilor concursului, cuvântul hotărîtor. Tinerii ce au escris concursul, în o sfătuire a lor, au hotărît a se potrivi, la premiarea lucrărilor, părerii date de iubiţii noştri martiri, care bine şi temeinic le-au cercetat, şi dreaptă judecată au adus asupra lor! Ear’ având în vedere bunătatea unor lucrări din comitatul Sibiiului, s’a hotărît sporirea premiilor astfel: întâiul de 25 coroane, al doile de 15 coroane (în loc de 10 cum era escris), şi al treilea de 10 coroane (acesta acum făcut), şi cele trei constând din „Foaia Poporului“ pe câte un an de zile. Şi e hotărît care lucrare ce premiu va căpita! O neplăcere a întrevenit însă, de nu putem spune cine a dobândit premiile, anume: în vremea cât monografiile singure au fost la Vaţ, s’au perdut plicurile lor reţinute în Sibiiu, şi acum după hotărîrea de premiare, negăsindu-se plicurile cu numele autorilor, nu ştim cine sânt dobânditorii. Rugăm drept aceea pe domnii autori ai monografiilor, ca numai decât si ne trimită de nou plicurile cu numele d-lor, — și îndată ce le vom avi, vom publica, care premiu cui s’a dat, și se vor trimite premiile moiise, pentru a ave la îndemână o armă contra lui Brancovicî. Banffy se sluji de afacere cu prilegiul ultimei votări a proiectelor, voind a-’l reţină acasă. Scrisoarea însă n’a ajuns pe Brancovicî şi el a votat contra. Spre a-’şi răsbuna asupra lui şi peste tot a-’l alunga dela post şi a pune pe scaunul patriarchal instrument mai docil, a lăsat deodată să se anunţe prin foile din Budapesta, că are să fie convocat în curând sinodul electoral pentru alegerea episcopului din Sf. Andrei, fără să fi înştiinţat prealabil pe Brancovicî, necum să se fi înţeles cu el. Candidatul guvernului era deja ales: Emanoil Radicî, de care se fereşte tocmai şi Brancovicî ca de un intrigant mare. Fiind odată în Buda, lângă Banffy, lesne ar fi putut să alunge pe Brancovici în scurtă vreme, mai ales când e deja hotărîtă zidirea palatului episcopesc şi al „fondului bisericesc“ la Buda. Până la transferarea scaunului metropolitan de la Carloveţ la Buda n’ar fi deci decât un pas mic de făcut. Văzându-se astfel împresurat de mulţime de intrigi, patriarchul Brancovici a profitat de petrecerea sa ca membru în delegaţiuni spre a se plânge împăratului mai ales despre modul arbitrar cum B an fi procede la convocarea sinodului electoral. Corespondentul din Viena al „Zastavei“, foarte bine informat despre cele ce se petrec în această luptă de intrigi, în sfîrşit telegrafeaza ziarului seu, cu data de 18 iunie, următoarele: „Ieri, Luni, 5/17 Iunie, patriarchul Brancovici a fost primit de M. Sa împăratul în audienţă mai lungă. Pot să vă comunic, din isvor cât se poate de competent, că s’a orînduit împăcarea dintre patriarch şi guvernul unguresc. învoeala s’a şi făcut. Sinodul va fi convocat în luna Iulie. în acest sinod se va hotărî transferarea episcopului din Vârşeţ, Nectarie, în diecesa Budei, car’ Radicî va fi ales episcop al Vârşeţului. Fiecare a reuşit deci pe o parte: Bánffy cu convocarea sinodului şi alegerea lui Radicî de episcop, car’ Brancovicî în faptul, că Radicî nu va veni la Buda“. „Zastava“ de la 16 iunie, vorbind de uneltirile stăpânirii, îşi începe astfel articolul seu de fond: „De mult guvernul unguresc nu ’şi-a vîrît degetele, în mod aşa de cutezător, în afacerile autonomiei noastre bisericeşti-naţionale şi de mult nu ’i-a adus aşa o ştirbire ca acum, când fără ştirea autorităţilor noastre autonome bisericeşti a orînduit, să se întrunească sinodul nostru spre a alege pe episcopul Budei“. Nu credem, că Bánffy se va opri la această împăcare şi va ţese intrigile şi mai departe. Voci tânguitoare. Blaj, 19 Iunie 1895. De multe ori s’a buciumat prin coloanele mult preţuitelor noastre ziare, că să îmbrăţoşăm meseriile, neguţătoriile, precum şi alte intreprinderi de câştig, ocupând cât mai mult teren prin cetăţi şi oraşe, — tot asemenea s’a cerut şi se cere în continuu sprijinul acelora, căci numai aşa va pută ajunge şi clasa noastră de mijloc la acea bună stare, la care au ajuns de mult alte popoare, — dar, precum se practisează astăzi la poporul nostru, prea mult lipseşte bunăvoinţa sprijinului, şi pentru aceea le şi merge aşa de rău neguţătorilor şi meseriaşilor români. Până când însă acea bunăvoinţă nu va străbate după drept şi datorinţă la locul ei cuvenit, adecă la inima poporului şi a inteligenţei noastre numeroase, până atunci şi dispreţul ce domneşte, mult timp va mai domni, şi cu încetul va mai produce şi ura, care va contribui repede la sărăcirea şi slăbirea totală a poporului nostru. Un popor, precum e şi al nostru, de milioane suflete, care nu e împrăştiat, ci se află în masse compacte, locuind ţinuturi întregi, şi care poate dispune după plac de atâtea braţe tari şi sănătoase şi de atâţia cetăţeni întreprinzători, cari ar pută fi astăzi capitalişti şi fala poporului nostru, cum poate să se întâmple chiar în secolul de astăzi, când toate neamurile lucrează la întărirea elementelor lor, că chiar neguţătorii şi meseriaşii români, între milioane de consumători ce varsă în fiecare zi atâtea milioane de cruceri, să ajungă ca să fie expuşi la rîsul şi batjocura elementelor străine, nu pentru că ar fi neapţi de a lucra, ci pentru că nu li se dă sprijinul, şi din causa aceasta se văd siliţi cei mai mulţi să-şi părăsească locul deja ocupat. Asupra acestui rău fie-ne permis şi nouă de astă-dată, ca unii ce cunoaştem şi simţim durerea, ca să arătăm adevărata causă, pentru care clasa noastră de mijloc nu poate ajunge deloc la acea bunăstare, la care au ajuns cele mai mici popoare din lume. Astăzi sânt o mulţime de neguţători meseriaşi şi întreprinzători români, oameni foarte cinstiţi, cari cu capitale bunişoare vis-a-vis de alte elemente străinei ’şi-au deschis firme prin cetăţi şi oraşe, în cari putem să zicem că majoritatea locuitorilor sunt Români, aşezându-se acolo în bunacredinţa, că vor fi bine sprijiniţi şi vor pută ajunge cu siguritate la acea stare dorită, la care au ajuns şi alte firme străine. Dar’ce li se întâmplă? îi vedem sărmanii pe cei mai mulţi înşelaţi în speranţele lor, ba şi mai mult, trebue să îndure nu numai nepărtinirea, ci şi chiar dispreţul de către conaţionalii lor, cât şi din partea elementelor străine ; a fi huiduit de două părţi şi totuşi să poţi exista, e un lucru foarte greu, — între astfel de împregiurări dar’ trebue să se lupte ei faţă în faţă cu acei concurenţi tari, cari mai ieri-alaltăieri au venit unii chiar numai cu pinciu în spate. Precum neguţătorii şi meseriaşii români contribue şi ei în continuu, dându-’şi avutul lor de câte ori soartea naţiunii îi chiamă, şi de câte ori lipsa cere material la edificarea şi terminarea palatului nostru naţional, pentruce oare să nu fie şi ei în drept şi cu glas tare să pretindă de la inteligenţa noastră şi poporul nostru econom împrumutat acel sprijin, acel ajutor, de câte ori îşi oferă ei lucrul, arta, mărfurile şi productele lor. Precum inteligenţa poporului nostru într’un timp atât de scurt, a făcut mari progrese pe terenul literaturii, ca şi trebue serios să se gândească, că are mare trebuinţă de concentrarea puterilor tuturor romilor, cu ajutorul cărora să poate vedea terminat cât mai în grabă marele palat naţional; precum însă purcede ea astăzi, să ierte, că nu-şi va putea ajunge nici când scopul, cu toate că are material destul de grămădit. Până când inteligenţa noastră va tot privi cu nepăsare la noi, cum adunăm material scump numai spre mărirea şi fala ei şi ea în schimb ne răsplăteşte dând lucrul, lauda şi avutul numai elementelor străine, şi când vede că chiar patima aceasta subminează şi slăbeşte inima clasei de mijloc pe zi ce merge şi totuşi nu caută a o lăpăda de la sine nici chiar astăzi auzind glasul timpului suprem. Şi până când acele milioane de cruceri, cari chiar după legile naturii sânt destinate să între în pungile fiilor acelei naţiuni, la cari aparţin, şi dacă şi în contra acelora se lucrează, vărsându-se în pungile altora, şi apoi ne tot cântăm că sântem săraci şi nu putem ţine paşi cu lumea cultă, dar acum, Doamne! să putem, când tot ce avem mai bun şi gras dăm altora. Aceste sânt vocile tânguitoare prin cari neguţătorii, meseriaşii şi întreprinzătorii români apelează la bunăvoinţa sprijinului inteligenţei noastre numeroase şi a poporului econom, cerându-i grabnica revendicare a durerilor de suferinţă, — şi făcându-o aceasta îşi va ajuta sieşi, scoţând şi poporul din slăbirea şi sărăcia în care se află astăzi. Blasius. CORESPONDENŢA „TRIBUNEI“. Burghiu, 17 Iunie n. 1895. (O bestie. — Noue prigoniri.) On. Refracţiune! în săptămânile trecute, scriitoraşul notarului cercual din comuna Gurghiu, lângă Reghinul-săsesc — cu numele Téglás, fost gendarm, a mers în casa lui Maftei Dumbravă, locuitor din Gurghiu, ca să-’l cerceteze, ca pe un prieten ce-’i era. Aci ’i-a venit jupânului pofta de a bea vinars şi invită pe prietenul seu Dumbravă să-i aducă puţin. Nefiind nici muierea lui Dumbravă acasă, ori alţi oameni din pregiur, deoarece era zi de lucru, gazda casei a fost silit să meargă în persoană la cârcumă. Ce face acuma scriitoraşul rămas singur în casă? Se apucă şi strică cufărul, unde nevasta lui Maftei — o femee cultă — îşi ţinea hainele mai de preţ, scule (inele, cercei, medalioane etc.) şi cărţi şi aducându-şi pe semne aminte, că a fost gendarm, se apucă să facă rîndueală în cufăr. Scotocind pe acolo, dă între altele şi de „Doina lui Lucaciu“. Iute o bagă în buzunar şi auzind paşi pe trepte închide cufărul, în 14. c. se pomeneşte nevasta lui Maftei Dumbravă, că este citată la notarul cercual, dar, neputându-se presentă, a fost escortată. Care-i fu mirarea, când văzu „Doina lui Lucaciu“, pe care o credea în cufărul dinsei, în mâna notarului. Aci s’a luat apoi protocol cu dînsa şi ce va urma vom vede. Ear’ pe mişelul de Téglás ’l-a pîrît pentru furt. Vă scriu acestea mai mult ca să se vadă cât plăteşte prietenia Ungurului. Vine în casă şi-’l omeneşti, ear’ el ca mulţumită te fură. __________ f. Arte. Reputaţia baritonului nostru, Dimitrie Popovici, care de mai mulţi ani este angajat ca prim bariton la opera din Praga, astăzi e stabilită. Dimitrie Popovici e numărat printre cei dintâiu baritoni din Europa. Diferitele jurnale germane, îi aduc multe laude compatriotului nostru, laude pe cari cu plăcere le vom reproduce şi noi ori de câte ori vom avea la îndemână astfel de jurnale. Dăm astăzi, după jurnalul „Prager T a g b a t t“ din 31 Maiu 1895, următoarele : După o activitate de şese ani, activitate plină de merite, dl Demetriu Popovici ne părăseşte astăzi, cântând pentru ultima oară in opera Balo în Maschera, în care a excelat în totdeauna. Sgomotoasele ovaţiuni ce s’au făcut artistului, care pleacă, a fost destulă dovadă de simpatia şi iubirea de care s’a bucurat dl Dem. Popovici la Praga. Domnul Popovici nu este un artist de operă ca mulţi alţii, aceasta se observă deja din individualitatea sa sudică, cu care da el coloritura rolurilor sale artistice şi cărora le dădea farmecele cele mai atrăgătoare. Fiind Român din naştere, elşi-a însuşit avantagiile metodei italiene. Şi sub acest steag, el a cucerit de multe ori frumoase victorii pe câmpul operelor italiene. Cunoaşterea limbii germane, pe caree a dobândit-o pe când făcea studii juridice, e l-a pus în stare să se aprovisioneze cu acele comori, cari conţin literatura musicei germane, la care Popovici întotdeauna s’a simţit atras. Aceasta a fost causa, că artistul s'a decis, fiind animat şi de regina ţerii sale, Carmen Sylva, protectoara artelor, a urma cariera artiştilor germani. Şi pentru acest scop s’a dus la celebrul Gänsbacher din Viena, unde ’şi-a terminat şi completat studiile musicale. în creaţiunile Wagneriane, Popovici înrolurile Hans Sachs şi Telramund, a ajuns la culmea artei. în urma acestor succese, Popovici a primit onorabila chemare la teatrul din Bayreuth, o distincţiune de care numai el s’a bucurat până acum dintre toţi artiştii noş-* tri de operă. Chipul şi talentul lui dramatic, cu care excelează, şi ca dovedit întotdeauna, ne vor rămâne întipărite şi le vom avea înaintea noastră ori de câte ori aceste roluri vor fi representate prin alţi artişti. CRONICĂ Sibiiu, 21 Iunie. Concert. „Reuniunea română de musică din Sibiiu“, va da Joia viitoare concertul seu de vară după care își va lua apoi vacanţă.— Programul foarte bogat, îl vom publica în curând.* Ungurii din Sibiiu. Foile maghiare budapestane scriu, că Ungurii din Sibiiu au trimis o adresă de felicitare ministrului Wlassics, care acum de curând ar fi dat poruncă aspră „Saşilor din Sibiiu“ să pună la disposiţie loc pentru clădirea unui nou gimnasiu de stat.* Un exemplu defim de imitant. Primim din Feldioara următoarea ştire îmbucurătoare: „După mai multe desbateri între Românii din Feldioara, s’a decis în vara aceasta a se deschide „Asilul de copii“. La acest post a concurat doamna Elena Vlădărean, care a şi fost aleasă şi cu 6 i. c. s’a început şcoala. Azi, în 8 i. c., domnişoara Maria Bogdan, profesoară şi conducătoarea grădinei frebeliane din Braşov, a fost aici pentru a organiza asilul nostru. îi mulţumim cu toţii, care bravilor Feldioreni le dorim tot succesul. Am dori ca şi alte sate să urmeze acestui exemplu. Un Feldiorean. * Ordinea examenelor publice au şcoala română gr.-or. din Răşinari, cu finele anului şcolar 1894—5. Sâmbătă, în Iunie 1895 st. v. Dela 8—9\'a ore a. m. dl. de fetiţe, dela 9Va—11 ore a. m cl. a II- a de fetiţe, dela 11—12Va ore a. m. cl. a III- a de fetiţe, dela 3—4Va ore a. m. dl. I. de băieţi, dela 4/a—6 ore a. m. cl. a IV-a de fetiţe. Duminecă, în 18 Iunie 1895 st. n. Dela 9 — 10l/a ore a. m. cl. a 11-a de băieţi, dela 10/a—12 ore a. m. cl. alll-a de^ băieţi, dela 3—4x/a ore p. m. cl. a IV-a de, băieţi. La 5 ore producţiunea corului şi încheierea anului şcolar. Lucrurile de mână sânt expuse în o sală a edificiului şcolar în tot timpul examenelor. La orele 6 p. m. excursiune în grădina şcolara. Răşinari, din şedinţa corpului didactic ţinută la 18 Maiu 1895 st. v. C. Hămbăşan, director. * Examene. Un poporean din Agârbicu ne scrie, că ziua a doua de Rusalii, a fost pentru oamenii din numitul sat, o zi de sărbătoare. S’a ţinut adecă atuneia examenul cu copiii de şcoală, sub presidiul dlui protopop al Turdei Petru Roşea. Numărul copiilor presenţi la examen a fost 58. Cu toţii au dat răspunsuri precise, cari au mulţumit pe toţi. Laudă dlui învăţător Constantin Ciontea. La copii, ca îndemn la diligenţă, s’a împărţit ca premiu 5 fl. din partea epitropiei bisericeşti. * Maial. Tinerimea plugarilor români din Bocsig (com. Arad), a dat a doua zi de Rusalii un maial, care a durat cu voe bună şi petreceri vesele până Marţi dimineaţa, luând parte la el un număr frumos de popor atât din loc cât şi din comunele învecinate. Venitul acestei petreceri a fost dat în favorul bisericii celei noue ce se va zidi In loc. * începutul verii. Azi, în 9/21 Iunie avem ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai scurtă. Soarele ajunge azi pe cer cel mai înalt punct şi se menţine la această înălţime până inclusive 23 Iunie. Acest timp încă se numeşte solstiţiu. Azi, mâne şi poimâne, sânt zilele cele mai lungi din an. Revărsatul zilei se începe la 12 ore şi 36 minute, răsăritul soarelui urmează la 4 ore şi 1 minută, apusul soarelui la 8 ore şi 2 un-