Tribuna, decembrie 1895 (Anul 12, nr. 268-291)

1895-12-08 / nr. 273

mil XII Faptele Măresc. (L). în politică hotăresc faptele, isa şi orice vorbă multă, sânt de eţiat numai întrucât s’au dovedit miice potrivite şi au servit ca motor la firea vre-unei acţiuni oare-care. Ear’ deosebirea între vieaţa noastră itică dela 1892 încoace şi cea de până noi, sânt tocmai acţiunile, faptele pale, prin cari anii 1892, 1893, 1894 1895 s’au înscris in istoria vieţii noa- naţionale. Sub conducerea dlui Babeş ştim că a cheltuit un potop de frase şi toată lunea s’a mărginit la câte o confeiţă, care în popor producea prea puă mişcare, car’ în afară, deasemenea ’i se da mare importanţă. Conductul se dovedise numai un intrigant, care să producă certuri. Vre-un plan de june, vre-o concepţie ce caracterisează bărbaţii cu adevărat politici, n’au dus. Lucrurile acestea sunt clare şi evite pentru toţi Românii. Excepţie numai cei câţiva aderenţi personali dlui Mocsonyi, obicinuiţi să nu vadă nina decât numai prin dl Rotariu, care îverul îl cred numai în forma cum le ,e presentat de dl Babeş. Tot atât de recunoscut este azintre Români, că sentimentul şi gânda întregului popor a găsit o fericită grupare în comitetul naţional ales la92. Oricât ’şi-ar mai da deci silinţă in organul lor din Timişoara, dni Mocsonyi şi Babeş nu vor isbuti să facă ! România crede altfel. Ear’ când se scrie istoria luptelor acestor din urmă d, numele Mocsonyi—Babeş va fi mai fondul negru, ce va scoate şi mai minos în relief epoca de mândră iotă a celor ce au făcut Memorius. Noi, cei de la „Tribuna“ şi Foaia Poporului“ întotdeauna am rutat să fim oglinda sufletului acestui unitet. Şi dacă pentru multele năcazuri prigonim ce am răbdat, avem oareire răsplată, numărăm în primul loc lângă ierea ce o simţim gândindu-ne, căciodată nu am venit în coaliţiune cu ■untaşii noştri. Trebue deci o mare îndrăzneală şi itărnicie ca cineva totuşi să vină şi să o acuze de tradare naţională, îndrăzneală pentru a-i socoti pe Români atât ■e ■ puţin pricepuţi, încât să nu ştie judeca dacă sântem buni Români ori vrednici de ocară. Şi făţărnicie de a face novală tu, care te vezi repudiat de cei n faţa căror calomniezi. S’au găsit totuşi „confraţi“ de bestia. Dintr’o serie de articoli, scrisă de un amic al nostru, ne-a scos pe toţi „vânzătorii de neam“, şi încă de cei ordinari, cari se vând „cu orice preţ“. Nu am mai releva afacerea aceasta, pentru că cetitorii noştri vor fi văzut din articolul al treilea despre „Milleniu“ că conclusia, la care ajunge amicul „ tribunei“ este în conglăsuire cu sentimentul poporului român. El face apel la toate elementele de luptă şi îndeamnă, ca mai ales în faţa milleniului şi după atâtea jertfe ce am dat, se luptăm înainte curagioşi, cu acelaşi spirit de jertfă, despre care am dat în trecut atâtea dovezi strălucite. Dacă revenim clar asupra acestei chestiuni, e pentru că vedem, că din motive pe cari le vor ghici uşor şi cetitorii noştri, o foaie conservatoare din Bucureşti — „Epoca“ de la 5/17 Dec. — se face şi ea ecoul celor scrise în organul dlui Mocsonyi. Se înţelege, organul conservator se preocupă nu atât de faptul că ne-am vîndut Ungurilor, ci caută în primul loc să-’l scoată vinovat pe dl Sturdza, actualul prim-ministru al României. Să-’l scoată vinovat chiar şi pentru ce se scrie în „Tribuna“. Ba merge până să-’i atribue paternitatea seriei de articole. Să ne ocupăm întâiu cu acasa de tradare. Nu e frumos de la confraţii noştri din Bucureşti, că întrebuinţează faţă de noi acelaşi procedeu, pe care-l au faţă de adversarii lor din ţeară, unde lupta militantă de partid îi poate împinge la acase grave, sprijinite numai câte pe un crâmpeiu scos, cum îţi vine la socoteală, dintr’un articol oarecare. Faţă de noi însă, cari nici nu ’i-am dat jos dela putere, nici n’am avea cu ei de împărţit decât cel mult temniţa, dacă ar veni să se expună aici pentru causa naţională, procedeul ni se pare cel puţin urît. Dar’ să admitem, că articolul s’a scris cu tendenţa de a-’i îndemna pe Români să se împace cu Ungurii, întrebăm şi atunci: Sunt domnii conservatori contra împăcării? Unde s’a scris, chiar în articolul cu pricina, că trebue să ne împăcăm cu orice preţ? Dacă nu trebue să ne împăcăm, ce ne sfătueşte „Epoca“ să facem? Şi care ar fi, după părerea stăpânilor ei, preţul împăcării? De altmintrelea, dacă confraţii noştri nu se vor fi convins din conclusiunile articolului III, despre „Milleniu“, că nu e vorbă nici să ne împăcăm „cu orice preţ", nici să desarmăm, puţină răbdare încă, şi li se va dovedi prin fapte. Se va arăta că nici unul din amicii „tribunei“ n’a obosit în luptă, că cei cari dela 1892 au un atât de mare merit la redeşteptarea poporului român din regatul ungar, stau toţi tari şi neclintiţi; car’ dacă au ştiut să rabde atâtea prigoniri şi crude răsbunări, vor şti ce să facă şi în faţa milleniului. Ca să-’l cufunde pe actualul primministru al României, „Epoca“ scrie, că „Tribuna“ este „organul oficios de peste munţi al dlui Dinu. Sturdza“. Se vede, că ziarul conservator ignorează partidul nostru naţional, şi’l consideră desfiinţat prin ucazul ministrului Hieronymi. Nu-’l socoteşte deci nici îndreptăţit să mai aibă un organ de publicitate. Ori ştie că „Tribuna“ ca în trecut, aşa şi azi este organul acreditat al celor, cari conduc partidul naţional, şi ne numeşte organ al dlui Sturdza numai pentru a discredita... pe cine? Pe domnul Sturdza? Oare să fim noi atât de răi, încât cine este presentat alături de noi, e şi compromis? Ori pe noi? Dar’ cine dintre Românii din Austro-Ungaria îl socoteşte pe domnul Sturdza primejdios pentru causa naţională? Care dintre cetitorii noştri nu s’ar bucura, când n i s’ar asigura, că domnul Sturdza ne scrie chiar serie de articole ? Şi încă în toiul alegerilor parlamentare! Scriind astfel, ziarele conservatoare vor cel mult să dovedească un lucru: şefii lor ţin la dragostea veche: în primăvara anului 1892 au condus la palat pe domnul Mocsonyi, după ce el a fost respins de conferenţa naţională din 20 şi 21 ianuarie. Acum, că sunt în opoziţie, continuă a-l susţine. Par’că nu domnul Mocsonyi a fost acela, care: la 1892, contra votului unanim al conferenţei naţionele, a lucrat contra presentării Memorandului; la 1893 a venit să propună în conferenţă vot de blam comitetului naţional ; la 1894 a refuzat înalta distincţie ce li se oferise să apere pe presidenta partidului naţional şi pe când naţiunea întreagă ferbea sub impresia celor ce se întâmplau la Cluj, d-sa petrecea cu magnaţii din casina de la Budapesta; în toamna aceluiaşi an a scris contra conferenţei naţionale (dela 28 Noemvrie), îndemnând pe Români, spre marea bucurie a Ungurilor, se nu participe la acea conferenţă; la 1895 deasemeni a lipsit dela congresul naţionalităţilor, contra căruia a uneltit luni de zile. Aceste toate sunt fapte, cari singure pot să slujească la aducerea unei judecăţi drepte asupra dlui Mocsonyi pe deoparte, car’ pe de altă parte asupra celor săvîrşite de comitetul naţional presidat de dl Dr. I. Raţiu. Avem noi un proverb, care zice: „Spune-’mi cu cine te însoţeşti, ca să-’ţi spun cine eşti!“... Nu se gândeşte „Epoca“, că punându-se această întrebare, s’ar putea da un răspuns neplăcut pentru stăpânii pe cari îi serveşte? Factu! cu Saşii. Aproape dela începutul erei constituţionale, intre Românii şi Saşii din comitatul Sibiiului a existat un pact in ceea ce priveşte afacerile comitatense, în virtutea acestui, pact, Saşii reservau câteva funcţiuni şi pentru Români. De o vreme încoace însă Saşii tot mai puţin dau şi acum au declarat, că consideră pactul ca disfiinţat. Au şi hotărât, ca la alegerile de azi, pentru postul de prim pretor în Mercurea, se nu mai candideze Român. Clubul electoral român din loc a şi fost avisat despre acest lucru. Marţi seara membrii din Sibiiu şi din provincie ai clubului s’au şi adunat se discute ce e de făcut. Mult n’a fost de discutat. Se va primi posiţia nouă, situaţie în care regulatorul nu mai e pactul ce a existat până acum. La alegerile de azi Românii nici nu vor propune candidaţi, nici vor vota, ci lasă terenul Saşilor, cari dispun de majoritate în congregaţie. Bineînţeles, această hotărîre s’a luat numai pentru azi, căci în ceea ce priveşte lupta în sinul congregaţiunii şi în comitat, Românii au hotărît să se apere cu toate forţele şi cu toate mijloacele constituţionale. Dacă Saşii prin desfiinţarea pactului vor să marcheze o atitudine ofensivă, pe Români îi va găsi la postul lor. Bucurie stricată. „Magyar Hírlap“ dela 12 Dec. sub titlu „Aniunea de pace a Românilor“ scrie un articol de totul despre articolul „Milleniul II.“ apărut în „Tribuna“. Este curios, că atenţia asupra articolului nostru ni se atrage prin o telegramă din Bucureşti, deşi primeşte zilnic foaia noastră. Credem însă că bucuria dlui Horváth tot nu va pută fi de lungă durată, li se va atrage atenţia şi asupra aticolului „Milleniul 111“ apărut alaltăieri, şi asupra primului nostru articol de azi. „Magyar Hírlap“ scrie da altfel, că în chestia împăcării „părerile Ungurilor sunt tot cele vechi şi rămân neschimbaţi faţa de situaţiunea Românilor“. Aceste câteva cuvinte ar fi dsetuie se facă pe cel mai oportunist Român se mărturisească — cum s’a scris în articolul „Milleniul III.“ — că pe Maghiari „un singur argument, forţa împregiurarilor, poate să-’i înduplece a prim pacea“. Metropoltul Agendarm. Organul dlor Partenie Cosma, Mateiu Voineanu, şi Dr. Vasile Saftu, adecă: „T. R.u, scrie o palidă întimpinare la apărarea ce noi am făcut-o dlui Ilariu Tulbureanu. Tendenţa întimpinări este a dovedi, că acest caş este uşor şi isolat. Caşuri analoage pornind din acelaşi principiu de aia combate pe aderenţii partidului naţional, sunt însă muite. Caşul „reprobe!“ dlui Cristea este cel mai din urmă şi mai celebru. Mai recente toat suspendările, de cari acum se tratează în biurourile consistoriale şi în care sunt implicaţi mai mulţi învăţători. Şi poate cel mai scârbos, este caşul dlui Istrati din Boiţa. Fiind arestat pe nedrept, soţia dlui Istrati, o femee inteligentă, a mers la metropolitul Agendar, se-i ceară un act, prin care el însuşi să adeverească, că Istrati este necesar şi şcoalei şi bisericii din Boita. Ac Sibiiu, Vineri 8/20 Decemvrie 1895 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 a., */* an 2 fi. 50 cr., 1/, an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea in casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Piatra: monarche:ună 1 fi. 20 cr., 1/ an 3 fi. 50 cr., 1/s an 7 fi 1 an 14 fi. Pentru România și străinătate: an 10 franci, la an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strade Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. tul ar fi fost important pentru eliberarea lui din arestul preventiv. Ce ’i-a zis Miron îngrijatei soţii? — Iată ce ’i-a zis: „Nu-’ţi dau nimic; bine ’i-a făcut că ’l-au arestat mai sânt şi alţii, cari bine ar fi se paţă tot aşa. Se te duci să te ajute cei cu cari Istrati a făcut politică“. Eată o probă dată în crude forme, de felul cum Miron se ţine dator a proteja pe învăţătorii, ce nu voesc se-şi ardă conştienţa şi să devină instrumente de ale babalîcilor metropolitani. Mai vor domnii de la „Telegraful Român“ şi alte dovezi ?! Din Bucovina primim iarăşi ştiri despre scisiune. Nu-i mult de când „grupul tinăr român“ intrase în comitetul „Concordiei“ şi de când se spera, că va fi posibilă o înţelegere cu elementele politicei vechi. S’a întors iarăşi foaia, în „G. B.“ de Duminecă cetim ştirea la cronică: „Aşa numitul „grup tinăr“ a eşit din comitetul societăţii politice „Concordia“, în cercurile române acest eveniment, a dat naştere la aprige discuţii“. Discuţiile acestea nu au rosbit încă în publicistică. Dar putem pricepe cari vor fi căuşele îndată ce cetim cu atenţiune chiar şi numai în „G. B“, în acelaşi număr găsim o interesantă poştă a redacţiei în care se scrie mai multora: »După cum suntem informaţi, dl Căpuş nu mai e dispus a pune pana sa în serviciul forţei noastre. Indolenţa cercurilor române conducătoare ’l-a indignat. Ne aflăm in ajunul surprinderilor neplăcute. Reorganisarea află stavilă în anumite clici, cari îşi tem poziţia mănoasă. De la cine se aştepţi o acţiune energică in privinţa gimnasiului rutean? Cei chemaţi dintre ai noştri o privesc de o apalie. Ei trag cărbuni la oala lor“. Iată causa! Stomacul privat înăduşe interesele publice. Aşteptăm încă lămuriri înainte de a ne pronunţa asupra noului stadiu al partidului român din Bucovina. PROCESUL „Foii Poporului“. (Raport special al Tribunei“). Cluj, 18 Dec. 1895. La procesul de ieri al „Foii Poporului“, curtea cu juraţi compusă din liberalii cetăţeni ai residenţei faimosului kultur-egylet, a primit din partea tribunalului o straşnică lecţie prin suspendarea verdictului adus în conştienţa. Această lecţie trebue să doară cu atât mai mult, cu cât în juriu făceau parte oameni cu carte, cunoscători chiar de paragrafi, care doyenul juraţilor era tocmai un profesor al facultăţii de drept de la universitatea din Cluj, di Dr. Jancsó György, dela care se poate aştepta cu oarecare îndreptăţire, ca să fie în curat cel puţin cu principiile generale de drept. Cu acest prilegiu s’a dat cea mai eclatantă dovadă — dacă peste tot ar mai fi trebuinţă — că curtea cu juraţi din Cluj nu se constitue pentru ca să facă justiţie, ci politică prin condamnarea consecventă şi orbire a tuturor reprezentanţilor presei române, cari sunt aduşi in faţa ei. Gasul pertractat ieri este următorul: în vara anului 1894 ’i se face părintelui Grigorie Popescu din Suciu-de-jos perchisiţie domiciliară. Cetitorii noştri îşi vor aduce de sigur aminte de maltratările suferite de părintele Popescu cu prilegiul acestei perchisiţii. Patru gendarmi îi calcă casa şi pe motive de nimic îi răstoarnă întreagă locuinţa, scormonesc toate ungheţele, pe părintele Popescu îl ferecă în lanţuri, îi dă ghionturi, îi smulge barba, îl scuipă, îl înjură şi-l pornesc pe jos în lanţuri şi între baionete la casarma gendarmilor. Pe drum trebue să audă cele mai bestiale înjurături şi batjocuri şi nu-i era permis să mulţumească nici salutul oamenilor ce treceau. Ajunşi la casarmă, gendarmii se pun la masă şi mănâncă în toată ticna, car’ preotul Popescu e ţinut în antisambră şi în loc de un pahar de apă, cu care se’şi răcorească setea şi oboseală, ’i se pune un ciubăr cu lături înainte. La 16 Februarie 1895 ’i se face părint lui Popescu la doua perchisiţie sub cuvânt că s’ar afla la dînsul hârtii compromiţătoare într’un proces criminal De astă-dată însă vin numai doi gendarmi, Pavel Creţa şi Turoczi István, dintre cari nici unul nu intervenise la prima perchisiţie. Despre perchisiţia a doua care faţă cu cea dintâiu se făcuse cu mai puţină patimă, părintele Popescu trimite „Tribunei“ o scurtă notiţă. „Foaia Poporului“ reproduce după „Tribuna“ cele confinate de părintele Popescu şi reaminteşte totodată în termini cuveniţi brutalităţile comise la prima perchiziţie. Gendarmii Pavel Creţa şi Turoczi István, care făcuseră perchisiţia a doua, se simt — cine ştie la a cui iniţiativă — ofensaţi şi calomniaţi prin şirele adresate nu lor, ci colegilor lor, cari făcură prima perchisiţie din vara anului 1894 şi cer împrocesuarea „Foii Poporului“. Pertractarea e fixată pe 17 Decemvrie n., care acusaţi sânt dnii loan Ciontea, responsabil pentru redacţie şi editură, şi T. Liviu Albini, proprietarul foii. Se presentă amândoi fără apărător. După constituirea ca de obicei o greoaie a curţii cu juraţi, acusatul T. Liviu Albini cere amînarea pertractării pe motivul, că de o parte întreagă instrucţia făcută în acest proces este defectuoasă, fiindcă la rudele de instrucţie nu li s’a comunicat acusaţilor natura procesului şi ei erau de credinţa, că şi procesul acesta li se intentează ca de obiceiu pentru agitaţie. Dacă acusaţii ştiau dela început că este un proces de calomnie, s’ar fi îngrijit din vreme de dovezi suficiente şi martori pentru desvinovăţirea lor. De altă parte fiind încriminate numai pasagiile referitoare la perchisiţia din vara anului 1894, cu care pretinşii vătămaţi, Creţa şi Turoczi, nu au nimic a face, acusatul constată că procesul acesta stă în strînsă legătură cu procesul disciplinar intentat gendarmilor, cari au făcut perchisiţia din vara anului 1894, şi cere recultarea din oficiu a actelor disciplinare dresate de auditorul militar Dr. Hamari Băla. Procurorul se împotriveşte acestei cereri, care tribunalul o respinge cu reserva, că daca în decursul pertractării se va ivi necesitatea amînării, tribunalul va dispune din oficiu. După ce se ia naţionalul acusaţilor şi se dă cetire actului de acasă şi articolului încriminat, se trece la ascultarea martorilor citaţi de procurorul, anume pretinşii vătămaţi, gendarmii Creţa şi Turoczi, notarul din Suciu-de-sus şi ţeranul Ilisie Lazar din Suciude-jos. Cei din urmă aveau să constate, că perchisiţia din 16 Februarie 1895 s’a făcut corect şi fără abus, ear gendarmii aveau să arete prin ce anume se simt calomniaţi. Bieţii gendarmi însă, deşi ’şi-au dat ei destula silinţă, nu puteau se arete cum se simt ei calomniaţi prin pasagele încriminate, cari nu sânt adresate lor, ci gendarmilor cari făcuseră prima perchisiţie. Destul s’a muncit şi bietul procuror se-ş i scoată din încurcătură şi chiar şi unii dintre juraţi voiau, în contra procedurii, să arete îndreptăţirea acasei. Procedura de dovedire se încheie cu declaraţia domnului Ioan Conşa, că dînsul a dispus publicarea articolului în buna credinţă, că nu conţine nimic vătămător, dar că primeşte întreaga răspundere pentru publicare. Urmează rechizitorul procurorului S a m i. Descaragiat de cele petrecute până aci, dl procuror văzând, că nu poate dovedi nexul logic între pasagele încriminate adresate primei perchisiţii şi între pretinşii calomniaţi cari nu fusese decât numai la a doua perchisiţie, se zăpăceşte atât de mult încât se trezeşte vorbind de „Tribuna“ în procesul „Foii Poporului“. Dl Ciontea renunţă la apărare, ea Albini zice pe scurt cam următoarele: Nici acum după ce dl procuror ’şi-a rostit rechisitorul, nu ştiu pentru ce şi prin cine suntem acusaţi, dar’ rechisitorul dlui procuror ’mi-a mărit numai nedumerirea tractând nu despre caşul de faţă, ci mereu despre „Trib.“ care nu este acusată aci. în caşul de faţă avem de a face cu două perchisiţii. Una din vara anului 1894 şi alta dela 16 Februarie 1895. Pasagele încriminate se refer exclusiv numai la perchisiţia din vara anului 1894, care acusatori sunt gendarmii dela perchisiţia din 16 Februarie 1895, cari nu sunt amintiţi în pasagele încriminate. Acum ori că rămânem la perchisiţia din vara anului 1894, care este înfierată prin pasagele încriminate şi atunci pretinşilor calomniaţi le lipseşte dreptul de acasă, ori că rămânem la perchisiţia de la 16 Februarie 1895 şi atunci achitarea trebue să urmeze de la sine, deoarece pasajele Incriminate nu se refer la această perchiziţie şi la persoanele cari au făcut-o. Nr. 273