Tribuna, ianuarie 1896 (Anul 13, nr. 2-23)
1896-01-28 / nr. 22
Anul XIII Sibiiu, Duminecă 28 Ianuarie (9 Februarie) 1896 Nr. 22 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., i/* an 2 fl. 50 cr., */. an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., i/* an 3 fl. 50 cr., */. an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: ‘/1 an 10 franci, 1/, an 20 franci, 1 an 40 franci- Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbra de 30 cr. Redacţia şi administraţia Strana Popiăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costa 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Echeu de peste munţi. (*) Din Bucureşti primim o scrisoare de la un om politic, membru marcant al partidului naţional-liberal şi om cunoscător al stărilor de lucruri dela noi. Ne luăm libertatea de a transcrie aci, la locul de onoare, câteva pasaje din această scrisoare şi de a le pune sub ochii cetitorilor noştri, ca să se vadă cum privesc şi cum judecă situaţiunea oamenii desinteresaţi, nepreveniţi şi nepasionaţi. Corespondentul nostru ne va ierta de această libertate, cum şi de aceea de a omite din scrisoarea sa unele pasaje, a căror publicare nu ni se pare oportună pentru moment. Suntem convinşi, că el va aprecia bine spiritul de conciliaţiune, de care suntem conduşi făcând aceasta omitere, pentru a nu atinge în nici un chip susceptibilităţile nimului; şi aceasta cu atât mai mult, că el însuşi face un călduros apel la „unirea tuturor elementelor oneste întru susţinerea mai departe cu aceeaşi putere a causei drepte şi sfinte a poporului românesc din Transilvania şi Ungaria“. „Am urmărit cu multă atenţiune şi cu mult interes ultimele întâmplări dela d-voastră, — zice corespondentul nostru, — şi numi-aş puta ascunde mâhnirea ce am simţit-o faţă cu cele petrecute. ............................................Cum a fost cu putinţă ? „Noi ne deprinsesem a cunoaşte cans^nţională în toate amănuntele ei şi a j^^fţia în toată însemnătatea şi măreţia ei. Sufletul ni se îndurera la suferinţele poporului românesc şi conducătorilor lui, care inima ni se umplea de bucurie şi de speranţă la orice nou pas făcut înainte spre resolvarea dreptelor lor cereri. „Am căutat, din partea noastră, să deşteptăm publicul românesc de aici asupra suferinţelor Românilor de peste munţi, fraţii noştri de aceeaşi origine, de aceeaşi aceeaşi lege; am scris în limbă şi de SS^«***“*puWice’am ^ ... ■ pre regi— jile care toate părutar’ în d-voastră, conducătorii poporului românesc din Transilvania şi Ungaria, ne deprinsesem a vedea modeluri clasice de virtute şi devotament pentru causă. „încă odată, cum a fost cu putinţă această desbinare, fie chiar efemeră? „Cei ce au provocat crisa dela „Tribuna“ şi cu ea oprirea pe câtva timp în loc a mişcării naţionale însăşi, datu’şi-au socoteală de ceea ce fac?......................... Ne mângăiem cu credinţă, că nu. Căci ar fi într’adevăr din cale afară tristă, numai presupunerea, că eişi-au dat seamă de toate consecinţele pasului lor nesocotit şi ...............................şi au persistat în el. „Pasul acesta a făcut o impresie deprimantă printre Românii de pretutindenea şi cel mai rău efect în străinătate. „Cum? noi am încredinţat conducerea intereselor noastre celor mai scumpe fruntaşilor noştri, şi ei găsesc cu cale să se desbine pe chestii mici şi astfel să peardă din vedere acele interese încredinţate lor? vor zice Românii din Transilvania şi Ungaria. — „Cum ? — vor adăuga Românii din alte părţi, noi am simţit inima strîngându-ni-se de durere la suferinţele fraţilor noştri, am suferit împreună cu dînşii şi ne-am indignat din toată puterea sufletului nostru la ori ce nouă nedreptate ce li-s’a făcut, la ori ce nouă lovitură ce li-s’a dat din partea duşmanilor lor, car’ conducătorii lor găsesc potrivit să se împartă în două tabere opuse şi vrăjmaşe pe chestiunea de a se şti cui revine o avere naţională, naţiunii, ori câtorva inşi? — „ Ce fel ? — va adăuga lumea străină care ne-a sprijinit, — causa Românilor asupriţi din Transilvania şi Ungaria, pe care o credeam atât de mare, să fi avut atât de şubrede base şi rădăcini atât de slabe în o stare faptică de lucruri, încât unii din conducătorii acestui popor să nu se creadă nici măcar obligaţi a hezita la provocarea unor crişe ce vor avea fatal, o înrâurire nefastă asupra mişcării întregi ?.............................................................. „Datu-’şi-au seamă de toate aceste cei ce au provocat crisa? Gândit-au ei la toată descuragiarea şi discreditul pentru causă, cu care pasul lor e împreunat? Cugetat-au ei la toată răspunderea ce-şi asumă în faţa naţiunii şi a lumii?“ din Bucureşti, constatarea multor adevăruri triste, pe care numai cu multă durere le înseram, în speranţă că cei greşiţi, revenind la gânduri mai bune, nu ne vor mai da pe viitor nici nouă nici altora ocasiunea de a le constata. Amicul şi corespondentul nostru face apoi — după cum am amintit la începutul acestui articol — un apel călduros la unirea tuturor elementelor oneste întru susţinerea mai departe şi cu aceeaşi putere a causei naţionale. „Dar’ — adaugă dînsul — aceasta nu va fi cu putinţă, până când un lucru nu va fi bine lămurit şi bineînţeles de toţi, şi mai cu seamă de cei direct interesaţi , care acel lucru e următorul: „Causa naţională nu poate fi şi nu trebue să fie condusă de aiurea, decât din mijlocul însuşi al poporului asuprit. Nimeni de peste hotare nu are această cădere; şi aceasta să le iese din minte, mai ales exilaţilor, oricât de mari ar fi meritele lor, oricât de mare buna lor voinţă, oricât de considerabile sacrificiile ce le fac şi oricât de amară pânea cea neagră a exilului. „Părăsind ţeara pentru a se sustrage unei pedepse nedrepte, ei au renunţat implicit, fie şi numai provisor, la dreptul de a avă cuvânt hotărîtor în conducerea mişcării. Căci, serios vorbind, nu se poate nici chiar imagina, ca ei să dee directiva, la adăpost de orice răspundere, şi alţii, nemijlocit expuşi răsbunărilor stăpânirii, să sufere urmările. „Acest adevăr devine cu atât mai evident, când ne gândim, că cei ce nu s’au exilat de bunăvoe, ci au dat piept temniţelor ungureşti, suferind toate până la sfîrşit, nu sânt nişte novici în ale politicei, nici cei dintâiu veniţi, cari nu s’ar pricepe cum se direcţioneze mişcarea. Au rămăs, din fericire, acolo, în mijlocul d-voastră, oameni încercaţi şi încărunţiţi în luptele politice, oameni, al căror nume şi trecut e cea mai bună garanţie, că mişcarea va fi bine condusă şi potrivit cu interesele poporului românesc. Ear, când se afirmă, că „bătrânii nu mai înţeleg lupta naţională“, se comite cel puţin o necuviinţă, care pe noi ne-a amărît şi ne-a întristat peste măsură. ,E în toate o ordine firească. Va veni poate şi rîndul crior ce, în zelul lor excesiv, reclamă de pi acum pentru ei mnst.p.nirfia...unor oameni VII, cari luptă linţă şi cari voesc . ji, primind răspun- j dereatuturor actelor lor. Dar’ până când vremea acea va veni, cei câţiva tineri impacienţi, cari au avut curagiul de a se expune rigorilor insuportabile ale exilului, să nu caute a înmormânta de vii bătrânii încercaţi în lupte, cari sintetisează în ei aspiraţiunile poporului românesc întreg. Să nu caute a face una ca acesta, pentru că aceasta nu să poate, pentru că Românul nu-i ingrat din firea lui, ci adânc recunoscător celor ce-i voesc binele şi luptă pentru drepturile lui, pentru că paricidiul politic nu întră în deprinderile lui cinstitite şi pentru că, dacă una ca aceasta s’ar pută face, ar trebui să desperăm de toată causa, de tot viitorul nostru, de noi înşine. „Oamenii oneşti dela noi aşa înţeleg lucrurile; şi când zic „oamenii oneşti“ înţeleg oamenii din toate taberele politice, cari au urmărit şi urmăresc cu sincer interes mişcările d-voastre în lupta pentru dobândirea drepturilor poporului românesc. Intriganţii să renunţe deci la ideea că vreun partid politic din România va pune prestigiul şi puterea sa în serviciul scopurile lor meschine. „Mergeţi dar’ înainte, bravi şi neobosiţi apostoli ai Românilor subjugaţi şi apăsaţi. Dreptatea e cu voi! Dumnezeu ajută celor drepţi, „ Dumnezeu se vă ajute ca să duceţi la bun sfîrşit lupta ce aţi susţinut-o şi o susţineţi cu atâta căldură şi desinteresare“. Noi mulţămim cu recunoştinţă amicului şi corespondentului nostru din Bureşti. Vorbele lui calde şi încuragierile lui ne însufleţesc şi mai mult la luptă. Nimic, dar, absolut nimic, nu ne va împedeca de la înplinirea datoriei. Suntem bărbaţi, şi nu ne facem spaimă de toate celea. Exprimând aceste mulţumiri nu ne putem ascunde pe de altă parte, bucuria ce simţim la gândul că lucrurile se limpezesc şi că oamenii de omenie, — un moment surprinşi de cele ce s’au petrecut aici, — încep a-’şi da socoteală de adevărata situaţie. Sprijinul şi încuragiarea morală a fraţilor noştri de pretutindeni ne-a fost totdeauna un indem mai mult, ca să persistăm cu aceeaşi hotarîre în lupta noastră dreaptă. Dar’ acest sprijin şi această încuragiare nu le-am putea avea întregi şi din toată inima date, dacă ei ei n’ar înţălege bine şi adevărat starea de lucruri dela noi, în fiecare moment. De aceea suntem veseli, că ceea ce la încolindele Crăciunului, ale Anului Nou şi alte cântări, trebue deci să fie cântăreţ bun. Tot el este dator să-i înveţe pe cei tineri cum au să se poarte faţă de mai marii lor, cum trebue să joace etc. în lipsa vătavului de el ascultă toţi. Unde este a se decide referitor la treburi comune, hotărăsc vătavul şi bătrânul mare. în unele sate se alege un loc de bătrân mare un „căpitan“, care grijeşte totodată de ficiori să se poarte bine la joc. în alte locuri bătrânul mare poartă numele de „colceriu“; aceasta pe lângă aceea, că este conducătorul colindelor, primeşte iu seara de ajun şi cinstea, dar’ numai coastele şi colacul. Vătavului şi bătrânului mare le urmează „judele mic“ şi „bătrânul mic“, cari după rang sânt aproape unul ca altul. Aceştia execută şi mai cu seamă controlează, de s’au îndeplinit sau nu poruncile vătavului şi bătrânului mare. Se mai alege apoi un cassar, un cârcîmar şi un sucaeiu (bucătar). în comuna Şercăiţa se mai aleg doi „armaşi“, adecă purtători de steag. vDupă ce au ales deregetori, stabilesc toate regalele, de cari au se se ţină, car’ pe urmă vătavul face o cinste numită „aldomaşul vătavului “. Până înjuriul Crăiunului se adună în toată seara o gazdă după ce a înserat bine, învaţă laolaltă colindele şi alte cântece obicinuite, cei tineri, cari întră acum în joc, strigături (de acestea de altcum ştiu ei din bună vreme) etc. Din ajunul Crăciunului şi până după Bobotează nime nu mai are drept să ce put putea fi pentru unii confus şi de neînţăles, acuma încetul cu încetul să lămureşte tot mai mult şi pentru tot mai multă lume. Din partea noastră încredinţăm pe oricine că, în toate împregiurările, oricât de penibile pentru noi, ne vom face datoria până la sfîrşit, părăsească gazda, adecă societatea fără ştirea vătavului. Din bună vreme tomnese diplaşi, de regulă doi sau chiar şi trei inşi, unul cu clarinet, numit primaş, altul cu dipla, acesta „condoreşte“, cum zice poporul. Dipraşii sânt de foarte mare însemnătate la sărbătorile acestea. Sânt o mulţime de jzicături, pe care numai anumiţi dipiaşi le ştiu zice; astfel marşuri când merg dela gazdă la joc, când se reîntorc dela joc, cântăm la diferite întâmplări, precum vom vedea mai târziu, apoi hore jocuri ardeleneşti, olteneştişi de pe Târnava, învîrtita românească şi ungurească etc. etc. Cei cari tocmesc lăutari trebue deci să-ş i cunoască bine de mai înainte, căci de se întâmplă să nu ştie Ţiganii zice una sau alta, toată voea şi petrecerea cea bună se strică, ba chiar şi publicul ascultător ar zice: „Ce mai luni, n’au putut se-’şi tocmească nici nişte ţigani ca lumea. “ Alt lucru, care-’i preocupă iarăşi din bună vreme este „turca“ sau „ţurca“. Se face în modul următor: Peste două falei de lemn anume făcute se trage o pele de vulpe, ca jumătate să rămână descoperite formând astfel botul. Falca inferioară este găurită şi prin o sfoară agăţată de cea superioară. Capătul sfoarei ajunge la mâna celui ce joacă turca; acesta când lasă sfoara slobodă, falca de din jos se desface în urma greutăţii sale de cealaltă şi astfel turca în chipul vulpei cască gura; dacă trage de sfoară se ridică sus şi se loveşte de cea de deasupra. Acea|M£ii cmtiuu se repetă şi altfel turca merei pEmţăne din fălci.. - nr - W» .©». . vte bine, precum se e mari, primarul comunei d espre strîngerea lor, resultatul la ceialalţi pornesc spre gazdă, carecum şi alţi derende mare, ocupă foctorii; după ce s’au fie vătav, îl apucă Ipicioare, îl ridică în trăiească“, de aic i tav“. Acesta trebueţi lite, voinic, bine făcut, de toţi, cântăreţ bun, mai bina datinele şi , ca se fie silit, să înaltul ceea ce ar fi o ’ V vătav, uite toţi cei „stilaşi“, cine cutează să ’i-se numai, este aspru pe-i este vatav sau jude— astfel Şărcăiţa — ’i-se o măciucă frumos iun, de care la vîrf cu o legat un ciucure mare. te să spună ceva, să dee luă buzduganul în sus, re drept se vorbească, stau strînşi, totdeauna n ai puterii absolute de „bătrân mare“ , de a învăţa pe toţi spre Me # 441^. Mâna moartă a bisericilor. „Bud. Correspondents" scrie că Curia din Budapesta, în şedinţa sa plenară de la 1 Februarie, a adus hotărîrea, că legile ce opresc bisericilor a dobândi avere imobilă, aşa zisa „mână moartă“ (anume: art. LV şi LXV. din 1498, art. XVII. din 1647 şi art. XVI din 1715) sânt a se considera ca eşite din valoare (abolite), în urma desvoltarii dreptului de us şi a instituţiuniilor de drept privat din ţeară. în urma acestei hotăriri curiale toate religiunile reciplate nu vor întâmpina pe viitor mei o pedecă din partea autorităţilor, când vor voi se dobândească imobile sau a le transcrie pe numele corporaţiunilor lor. Odoare millenare Sibiiu, 8 Februarie n. Pentru a caracterisa odoarele millenare ale naţiei jidano-maghiare, singure alcătuitoare de stat, nu mai este potrivit proverbul: Nulla dies sine Unea, adecă, în fiecare zi vine câte ceva. Nu, căci în fiecare zi es la iveală mai multe odoare, menite a înfrumseţa orgiile napoteosei millenare, înfăţoşând, în dimensiuni urieşe viţelul de aur, dare la picioarele lui chipurile pitice ale urmaşilor lui Árpád, toate acestea iluminate de soarele liberal“. Azi nu un caz, ci trei deodată, avem a înregistra, isprăvile patriotice a trei odoare: al fişpanului din comitatul Zala, Svastits Benő; al vicişpanului din Moson, Toth Imre şi al fişpanului din comitatul Fejér, Fáth Miklós. I. Svastits Benő pungăşea banii publici şi buzunărea lumea toată din comitatul Zala, încă de când era vicişpan acolo, adecă de mulţi ani, fiindcă in curând se vor împlini 16 ani, de când este fişpan. Om fără orice pudoare, decăzut, lump, tiran, tăia și spânzura nesupărat. E același fişpan, care în alegeri a la Nitra a scos de două ori din urnă pe Wlassics în cercul Ciacaturnei. Beșica aceasta a