Tribuna, ianuarie 1896 (Anul 13, nr. 2-23)

1896-01-28 / nr. 22

Anul XIII Sibiiu, Duminecă 28 Ianuarie (9 Februarie) 1896 Nr. 22 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., i/* an 2 fl. 50 cr., */. an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., i/* an 3 fl. 50 cr., */. an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: ‘/1 an 10 franci, 1/, an 20 franci, 1 an 40 franci- Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbra de 30 cr. Redacţia şi administraţia Strana Popiăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un num­ăr costa 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Echeu de peste munţi. (*) Din Bucureşti primim o scri­soare de la un om politic, membru mar­cant al partidului naţional-liberal şi om cunoscător al stărilor de lucruri dela noi. Ne luăm libertatea de a transcrie aci, la locul de onoare, câteva pasaje din această scrisoare şi de a le pune sub ochii cetitorilor noştri, ca să se vadă cum privesc şi cum judecă situaţiunea oamenii desinteresaţi, nepreveniţi şi ne­pasionaţi. Corespondentul nostru ne va ierta de această libertate, cum şi de aceea de a omite din scrisoarea sa unele pasaje, a căror publicare nu ni­ se pare oportună pentru moment. Suntem convinşi, că el va aprecia bine spiritul de conciliaţiune, de care suntem conduşi făcând aceasta omitere, pentru a nu atinge în nici un chip susceptibilităţile nimului; şi aceasta cu atât mai mult, că el însuşi face un călduros apel la „unirea tuturor elemen­telor oneste întru susţinerea mai departe cu aceeaşi putere a causei drepte şi sfinte a poporului românesc din Transilvania şi Ungaria“. „Am urmărit cu multă atenţiune şi cu mult interes ultimele întâmplări dela d-voastră, — zice corespondentul nostru, — şi nu­­mi-aş puta ascunde mâhnirea ce am simţit-o faţă cu cele petrecute. ............................................Cum a fost cu putinţă ? „Noi ne deprinsesem a cunoaşte cans^nţională în toate amănuntele ei şi a j^^fţia în toată însemnătatea şi mă­reţia ei. Sufletul ni­ se îndurera la su­ferinţele poporului românesc şi conducă­torilor lui, care inima ni­ se umplea de bucurie şi de speranţă la ori­ce nou pas făcut înainte spre resolvarea dreptelor lor cereri. „Am căutat, din partea noastră, să deşteptăm publicul românesc de aici asu­pra suferinţelor Românilor de peste munţi, fraţii noştri de aceeaşi origine, de aceeaşi aceeaşi lege; am scris în limbă şi de SS^«***“*puWice’am ^ ... ■­ pre regi— jile care toate părut­­ar’ în d-voastră, conducătorii poporului românesc din Transilvania şi Ungaria, ne deprinsesem a vedea modeluri clasice de virtute şi devotament pentru causă. „încă odată, cum a fost cu putinţă această desbinare, fie chiar efemeră? „Cei­ ce au provocat crisa dela „Tri­buna“ şi cu ea oprirea pe câtva timp în loc a mişcării naţionale însăşi, datu­’şi-au socoteală de ceea­ ce fac?......................... Ne mângăiem cu credinţă, că nu. Căci ar fi într’adevăr din cale afară tristă, nu­mai presupunerea, că ei­­şi-au dat seamă de toate consecinţele pasului lor nesoco­tit şi ...............................şi au persistat în el. „Pasul acesta a făcut o impresie deprimantă printre Românii de pretutin­­denea şi cel mai rău efect în străi­nătate.­­ „Cum? noi am încredinţat condu­cerea intereselor noastre celor mai scumpe fruntaşilor noştri, şi ei găsesc cu cale să se desbine pe chestii mici şi astfel să peardă din vedere acele interese încre­dinţate lor? vor zice Românii din Tran­silvania şi Ungaria. — „Cum ? — vor adăuga Românii din alte părţi, noi am simţit inima strîngân­­du-ni-se de durere la suferinţele fraţilor noştri, am suferit împreună cu dînşii şi ne-am indignat din toată puterea sufle­tului nostru la ori­ ce nouă nedreptate ce li-s’a făcut, la ori­ ce nouă lovitură ce li-s’a dat din partea duşmanilor lor, car’ conducătorii lor găsesc potrivit să se îm­partă în două tabere opuse şi vrăjmaşe pe chestiunea de a se şti cui revine o avere naţională, naţiunii, ori câtorva inşi? — „ Ce fel ? — va adăuga lumea străină care ne-a sprijinit, — causa Românilor asu­priţi din Transilvania şi Ungaria, pe care o credeam atât de mare, să fi avut atât de şubrede base şi rădăcini atât de slabe în o stare faptică de lucruri, încât unii din conducătorii acestui popor să nu se creadă nici măcar obligaţi a hezita la provocarea unor crişe ce vor avea fatal, o înrâurire nefastă asupra mişcării în­tregi ?.............................................................. „Datu-’şi-au seamă de toate aceste cei­ ce au provocat crisa? Gândit-au ei la toată descuragiarea şi discreditul pen­tru causă, cu care pasul lor e împreu­nat? Cugetat-au ei la toată răspunderea ce-­şi asumă în faţa naţiunii şi a lumii?“ din Bucureşti, constatarea multor ade­văruri triste, pe care numai cu multă durere le înseram, în speranţă că cei greşiţi, revenind la gânduri mai bune, nu ne vor mai da pe viitor nici nouă nici altora ocasiunea de a le constata. Amicul şi corespondentul nostru face apoi — după­ cum am amintit la începu­tul acestui articol — un apel călduros la unirea tuturor elementelor oneste în­tru susţinerea mai departe şi cu aceeaşi putere a causei naţionale. „Dar’ — adaugă dînsul — aceasta nu va fi cu putinţă, până când un lucru nu va fi bine lămurit şi bine­înţeles de toţi, şi mai cu seamă de cei direct in­teresaţi , care acel lucru e următorul: „Causa naţională nu poate fi şi nu trebue să fie condusă de aiurea, decât din mijlocul însuşi al poporului asuprit. Nimeni de peste hotare nu are această cădere; şi aceasta să le iese din minte, mai ales exilaţilor, ori­cât de mari ar fi meritele lor, ori­cât de mare buna lor voinţă, ori­cât de considerabile sacrificiile ce le fac şi ori­cât de amară pânea cea neagră a exilului. „Părăsind ţeara pentru a se sus­trage unei pedepse nedrepte, ei au re­nunţat implicit, fie şi numai provisor, la dreptul de a avă cuvânt hotărîtor în con­ducerea mişcării. Căci, serios vorbind, nu se poate nici chiar imagina, ca ei să dee directiva, la adăpost de ori­ce răs­pundere, şi alţii, nemijlocit expuşi răsbu­­nărilor stăpânirii, să sufere urmările. „Acest adevăr devine cu atât mai evident, când ne gândim, că cei­ ce nu s’au exilat de bunăvoe, ci au dat piept temniţelor ungureşti, suferind toate până la sfîrşit, nu sânt nişte novici în ale politicei, nici cei dintâiu veniţi, cari nu s’ar pricepe cum se direcţioneze miş­carea. Au rămăs, din fericire, acolo, în mijlocul d-voastră, oameni încercaţi şi în­cărunţiţi în luptele politice, oameni, al căror nume şi trecut e cea mai bună ga­ranţie, că mişcarea va fi bine condusă şi potrivit cu interesele poporului românesc. Ear, când se afirmă, că „bătrânii nu mai înţeleg lupta naţională“, se comite cel pu­ţin o necuviinţă, care pe noi ne-a amărît şi ne-a întristat peste măsură. ,E în toate o ordine firească. Va veni poate şi rîndul crior­ ce, în zelul lor excesiv, reclamă de pi acum pentru ei mnst.p.nirfia...unor oameni VII, cari luptă linţă şi cari voesc . ji, primind răspun- j derea­­tuturor actelor lor. Dar’ până când vremea acea va veni, cei câţiva tineri impacienţi, cari au avut cura­­giul de a se expune rigorilor insuportabile ale exi­lului, să nu caute a înmormânta de vii bătrânii încercaţi în lupte, cari sintetisează în ei aspiraţiunile poporului românesc în­treg. Să nu caute a face una ca acesta, pentru­ că aceasta nu să poate, pentru­ că Românul nu-­i ingrat din firea lui, ci adânc recunoscător celor ce-­i voesc binele şi luptă pentru drepturile lui, pentru­ că paricidiul politic nu întră în deprinderile lui cinsti­ti­te şi pentru­ că, dacă una ca acea­sta s’ar pută face, ar trebui să desperăm de toată causa, de tot viitorul nostru, de noi înşine. „Oamenii oneşti dela noi aşa înţeleg lucrurile; şi când zic „oamenii oneşti“ înţeleg oamenii din toate taberele poli­tice, cari au urmărit şi urmăresc cu sin­cer interes mişcările d-voastre în lupta pentru dobândirea drepturilor poporului românesc. Intriganţii să renunţe deci la ideea că vre­un partid politic din Româ­nia va pune prestigiul şi puterea sa în serviciul scopurile lor meschine. „Mergeţi dar’ înainte, bravi şi neo­bosiţi apostoli ai Românilor subjugaţi şi apăsaţi. Dreptatea e cu voi! Dumnezeu ajută celor drepţi, „ Dumnezeu se vă ajute ca să duceţi la bun sfîrşit lupta ce aţi susţinut-o şi o susţineţi cu atâta căldură şi desinteresare“. Noi mulţămim cu recunoştinţă ami­cului şi corespondentului nostru din Bu­­reşti. Vorbele lui calde şi încuragierile lui ne însufleţesc şi mai mult la luptă. Nimic, dar, absolut nimic, nu ne va împe­­deca de la înplinirea datoriei. Suntem bărbaţi, şi nu ne facem spaimă de toate celea. Exprimând aceste mulţumiri nu ne putem ascunde pe de altă parte, bucuria ce simţim la gândul că lucrurile se limpezesc şi că oamenii de omenie, — un moment surprinşi de cele ce s’au petrecut aici, — încep a-’şi da socoteală de adevărata si­tuaţie. Sprijinul şi încuragiarea morală a fraţilor noştri de pretutindeni ne-a fost totdeauna un indem mai mult, ca să persistăm cu aceeaşi hotarîre în lupta noastră dreaptă. Dar’ acest sprijin şi această încuragiare nu le-am putea avea întregi şi din toată inima date, dacă ei ei n’ar înţălege bine şi adevărat starea de lucruri dela noi, în fiecare moment. De aceea suntem veseli, că ceea­ ce la în­colindele Crăciunului, ale Anului­ Nou şi alte cântări, trebue deci să fie cântăreţ bun. Tot el este dator să-­i înveţe pe cei tineri cum au să se poarte faţă de mai marii lor, cum trebue să joace etc. în lipsa vătavului de el ascultă toţi. Unde este a se decide referi­tor la treburi comune, hotărăsc vătavul şi bă­trânul mare. în unele sate se alege un loc de bătrân mare un „căpita­n“, care gri­­jeşte totodată de ficiori să se poarte bine la joc. în alte locuri bătrânul mare poartă numele de „colceriu“; aceasta pe lângă aceea, că este conducătorul colindelor, pri­meşte iu seara de ajun şi cinstea, dar’ numai coastele şi colacul. Vătavului şi bătrânului mare le urmează „judele mic“ şi „bătrânul mic“, cari după rang sânt aproape unul ca altul. Aceştia execută şi mai cu seamă controlează, de s’au îndeplinit sau nu poruncile vătavului şi bă­trânului mare. Se mai alege apoi un cassar, un cârcî­­mar şi un sucaeiu (bucătar). în comuna Şercăiţa se mai aleg doi „armaşi“, adecă purtători de steag. vDupă­ ce au ales deregetori, stabilesc toate regalele, de cari au se se ţină, car’ pe urmă vătavul face o cinste numită „aldoma­­şul vătavului “. Până în­­juriul Cră­iunului se adună în toată seara o gazdă după­ ce a înserat bine, învaţă laolaltă colindele şi alte cântece obici­nuite, cei tineri, cari întră acum în joc, stri­­gături (de acestea de altcum ştiu ei din bună vreme) etc. Din ajunul Crăciunului şi până după Bobotează nime nu mai are drept să ce put putea fi pentru unii confus şi de neînţăles, acuma încetul cu încetul să lă­mureşte tot mai mult şi pentru tot mai multă lume. Din partea noastră încredinţăm pe ori­cine că, în toate împregiurările, ori­cât de penibile pentru noi, ne vom face da­toria până la sfîrşit, părăsească gazda, adecă societatea fără ştirea vătavului. Din bună vreme tomnese diplaşi, de re­gulă doi sau chiar şi trei inşi, unul cu cla­rinet, numit primaş, altul cu dipla, acesta „con­­doreşte“, cum zice poporul. Dipraşii sânt de foarte mare însemnătate la sărbătorile acestea. Sânt o mulţime de jzicături, pe care numai anumiţi dipiaşi le ştiu zice; astfel marşuri când merg dela gazdă la joc, când se reîn­torc dela joc, cântăm­ la diferite întâmplări, precum vom vedea mai târziu, apoi hore jo­curi ardeleneşti, olteneşti­­şi de pe Târnava, învîrtita românească şi ungurească etc. etc. Cei cari tocmesc lăutari trebue deci să-ş i cu­noască bine de mai înainte, căci de se întâm­plă să nu ştie Ţiganii zice una sau alta, toată voea şi petrecerea cea bună se strică, ba chiar şi publicul ascultător ar zice: „Ce mai luni, n’au putut se-’şi tocmească nici nişte ţigani ca lumea. “ Alt lucru, care-’i preocupă iarăşi din bună vreme este „turca“ sau „ţurca“. Se face în modul următor: Peste două falei de lemn anume făcute se trage o pele de vulpe, ca jumătate să ră­mână descoperite formând astfel botul. Falca inferioară este găurită şi prin o sfoară agă­­ţată de cea superioară. Capătul sfoarei ajunge la mâna celui­ ce joacă turca; acesta când lasă sfoara slobodă, falca de din jos se desface în urma greutăţii sale de cealaltă şi astfel turca în chipul vulpei cască gura; dacă trage de sfoară se ridică sus şi se loveşte de cea de deasupra. Acea|M£ii cmtiuu se repetă şi alt­fel turca merei pEmţăne din fălci.. - nr - W» .©». . vte bine, precum se e mari, primarul comunei d espre strîngerea lor, resultatul la ceialalţi pornesc spre gazdă, ca­recum şi alţi dere­nde mare, ocupă fo­­ctorii; după­ ce s’au fie vătav, îl apucă Ipicioare, îl ridică în trăiească“, de aic i tav“. Acesta trebueţi lite, voinic, bine făcut, de toţi, cântăreţ bun, mai bina datinele şi , ca se fie silit, să în­altul ceea­ ce ar fi o ’ V vătav, uite toţi cei „stilaşi“, cine cutează să ’i-se numai, este aspru pe-i este vatav sau jude­­— astfel Şărcăiţa — ’i-se o măciucă frumos iu­­n, de care la vîrf cu o­­ legat un ciucure m­are. te să spună ceva, să dee luă buzduganul în sus, re drept se vorbească,­­ stau strînşi, totdeauna n ai puterii absolute de „bătrân mare“­ , de a învăţa pe toţi spre Me # 4­41^. Mâna moartă a bisericilor. „Bud. Correspondents" scrie că Curia din Budapesta, în şedinţa sa plenară de la 1 Februarie, a adus hotărîrea, că legile ce opresc bisericilor a dobândi avere imobilă, aşa zisa „mână moartă“ (anume: art. LV şi LXV. din 1498, art. XVII. din 1647 şi art. XVI din 1715) sânt a se considera ca eşite din valoare (abolite), în urma desvoltarii dreptului de us şi a instituţiuniilor de drept privat din ţeară. în urma acestei hotăriri curiale toate religiunile reciplate nu vor întâmpina pe viitor mei o pedecă din partea autorităţilor, când vor voi se dobândească imobile sau a le tran­scrie pe numele corporaţiunilor lor. Odoare millenare Sibiiu, 8 Februarie n. Pentru a caracterisa odoarele mille­­nare ale naţiei jidano-maghiare, singure alcătuitoare de stat, nu mai este potrivit proverbul: Nulla dies sine Unea, adecă, în fiecare zi vine câte ceva. Nu, căci în fiecare zi es la iveală mai multe odoare, menite a înfrumseţa orgiile napo­­teosei millenare, înfăţoşând, în dimen­siuni urieşe viţelul de aur, dare la pi­cioarele lui chipurile pitice ale urmaşi­lor lui Árpád, toate acestea iluminate de soarele liberal“. Azi nu un caz, ci trei deodată, avem a înregistra, isprăvile patriotice a trei odoare: al fişpanului din comitatul Zala, Svastits Benő; al vicişpanului din Moson, Toth Imre şi al fişpanului din comitatul Fejér, F­­­á­t­h Mi­klós. I. Svastits Benő pungăşea banii publici şi buzunărea lumea toată din comitatul Zala, încă de când era vicişpan acolo, adecă de mulţi ani, fi­indcă in curând se vor împlini 16 ani, de când este fişpan. Om fără ori­ce pudoare, decăzut, lump, tiran, tăia și spânzura nesupărat. E același fişpan, care în alegeri a la Nitra a scos de două­ ori din urnă pe Wl­a­s­s­i­c­s în cer­cul Ciacaturnei. Beșica aceasta a

Next