Tribuna, mai 1896 (Anul 13, nr. 96-119)

1896-05-01 / nr. 96

Pag. 3S2 Sibiiu, Mercuri, TRIBUNA 1/13 Maiu 1896 viei stă pe ea tocmai lângă monumentul lui Mihailo. Nici el, nici prefectul poliţiei n’au fost destituiţi, nici chiar pensionaţi, ci Marcovul a fost transferat cu acelaşi rang în armată.ear’ Stefanovici avansat la postul de şef al secţiunii poliţiale în ministerul de interne. Prefectul poliţiei, şi el de faţă la scenă, a zimbit şi a dat de pe trotuar semne de aprobare demonstranţilor. Stefanovici a fost avansat chiar în ziua de 2 Maiu, când s’a întâmplat insultarea steagului. Va se zică nu una, ci mai multe palme deodată pe obrazul pişicherului ţărănos Banffy şi a acoliţilor sei. Ah! şi cum ard, cura dor palmele tocmai de la acela pe care îl batjocoreai, despreţuiai. Numai niţritica răbdare, veţi căpăta şi de alte părţi! Lărgirea dreptului electoral. Le-am spus şoviniştilor şi noi şi toată lumea în sute şi mii de variaţiuni, că cu sclintită, imorala lor magyar állam-eszme vor ajunge la o absurditate enormă nu numai din punct de vedere naţional, ci şi pur politic ; că în acest sens deodată se vor pomeni într’o situaţie aşa de proastă, încât vor fi siliţi să steie locului, ori să recadă în absolutism, să devină stat poliţienesc. Că a doua parte a alternativei s’a şi întâmplat, deşi nu în formă dar’ de fapt da, o recunosc toţi oamenii politici maghiari, cari nu jură pe credeul jidano-păgân, propoveduit de alde Szilágyi, Bánffy şi celelalte odoare „liberale“, millenare ori nemillenare. O recunosc şi au spus-o de nenumărate rânduri, în dietă, la întruniri publice şi private, în conferenţe şi convorbiri, toţi relativ mai cinstiţi bărbaţi ai lor, începând de la blajinul şi cumpenitul Péchy Tamás, ori Szlávy, trecând prin „omul cu aspiraţiuni naţionale“ (academia militară maghiară şi portepeul roşu-alb-verde la gendarmi) şi sfîrşindu-se cu independişti republicani în felul lui Bartha Miklós, Ugron etc. O recunosc şi o spun toate foile ce nu se nutresc din ieslele şi nu se adapă din jghiobul guvernamental, ba şi mai mult încă, chiar unele din cele ce nu refuză de vreo 2—3 ori pe lună să treacă cu chitanţă pe la cassarul fondurilor secrete, cum e spre p. „independentul în toate direcţiunile şi faţă cu toţii“ „Budapesti Hírlap“ este silit să o mărturisească adeseori. Eare drept dovadă, că şi partea cea dintâiu a alternativei, ajungerea la punctul, unde ori maşina întreagă se va opri, ori problema absurdei situaţii îşi va găsi resolvare în încăierări pe stradă, mai mult sau mai puţin grave, zicem drept dovadă, că şi acest punct, acest moment nu este departe, o vedem între altele multe semne şi în strigătul după lărgirea dreptului de vot, în scrieri şi manifestaţiuni pentru introducerea votului, sau, cum zic unii mai pe franţuzite, „sufragiului“ universal, în articolul nostru „începuturi timide“ de Dumineca trecută, am amintit de două scrieri, care se ocupă cu lărgirea dreptului de vot, sau cum zic dincolo în Austria, despre reforma electorală , propunerea lui Kassics către consiliul orăşenesc al Budapestei şi broşura lui Justus“. Kassics, cum spun foile, a înaintat propunerea sa, iscălită încă de baronul Kaas Ivor şi de Drul Hegedüs János cătră primar numai la 9 Maiu, deşi o comunicase ziarelor deja acum o lună şi mai mult. Ea va veni în desbatere, „având în vedere importanţa ei extraordinară“, — cum zice „ Alkományi — deja în şedinţă consiliul de la 27 c.“. Până atunci vom mai avea prilegiu a împărtăşi cuprinsul propunerii. Azi voim să dăm numai resultatul manifestaţiunii de alaltăieri, arangiate de Ug ron şi soţii în Budapesta. Nu sântem încă pe deplin nimeriţi, dacă pornirea lui Ugron şi soţii e cu totul sinceră, dacă într’adevăr isvoreşte din pornirea nobilă de a duce luptă contra actualei legi electorale atât de reacţionare şi pentru lărgirea dreptului de vot peste straturile cele mai întinse ale poporaţiunii, ori să presupunem în păşirea lor mai mult o apucătură, o reclamă în stil mare şi lesne prinzătoare în straturile desmoştenite, faţă cu nouele alegeri pentru dietă, ce au să urmeze în toamna anului curent, ori în primăvara celui viitor. Prea amare experienţe avem despre loialitatea tuturor politicianilor maghiari, atât în trecut cât şi în present, pentru a putea privi cu deplină încredere mişcarea pusă la cale de Ugronişti. Am auzit adeseori expresiuni foarte aspre, din partea bărbaţilor publici români, şi alţi nemaghiari, expresiuni extrem de drastice prin cari îşi caracterisau neîncrederea lor către orice om politic maghiar, când era vorba de o eventuală înţelegere. Să amintim numai una din aceste expresiuni: „Nu mai cred nici unui om politic maghiar, pe cuvânt, fie de onoare, chiar dacă s’ar jura pe cadavrul maicei sale! Numai în fapte cred“. în cartea sa: „Cugetările unei regine“, Carmen Sylva zice într’un loc: „Cel ce de multă vreme a fost lipsit de bucurie, numai tremurând se duce să-şi deschidă uşa când bate pe uşa lui, temându-se ca nu cumva să fie jalea travestiată“. Aşa vom privi şi noi deocamdată mişcarea pusă la cale de cătră Ugran şi soţii. Manifestaţia din Dumineca trecută a fost destul de imposantă, numărul participanţilor, după „Budap. Hírlap“, 23—28 mii, împărţiţi în giurul a trei diferite tribune, îmbrăcate cu postav: una roşu, alta albă şi a treia verde. Vorbitori de frunte au fost numai trei: Ugrón, Polónyi şi Holló. Justrei au vorbit în acelaşi timp, fiecare la tribuna sa. Tustrei au amintit şi naţionalităţile; vom reproduce deci pasajele respective din vorbirea fiecăruia. „ Magyarország“ are darea de seamă cea maai completă despre discursuri, deşi numai pe al lui Holló îl aduce per extenso; celelalte două numai lu extracte de câte o coloană. Ugran a amintit de naţionalităţi în următorul mod: „în libertate, în drept se întâlneşte bogatul şi săracul; exercitarea dreptului, gustarea libertăţii deşteaptă în naţionalităţile de limbi străine, cari au drepturi, iubire de patrie şi le sileşte la mulţumită cătră naţiunea maghiară“. Polónyi s’a pronunţat în următorul mod: „Şi din punctul de vedere al naţionalităţilor me pot pronunţa numai pentru votul universal; căci, pe de o parte nu poate primi argumentul, că prin lărgirea dreptului de vot s’ar spori afară din cale numărul alegătorilor naţionalişti; pe de alta, nu se poate la nici un cas admite, ca noi înşine să presentăm lucrul astfel, ca şi când fraţii noştri de limbi străine (!) ar fi copii vitregi ai patriei noastre“. (Ugy van Trgy vani în public). Holló a zis următoarele: „Se zice, că în urma votului universal lucrătorii şi naţionalităţile îşi vor trimite representanţii în parlament. Bine, trimeată, oare naşte-se-va dintru aceasta ceva rău? (Eljen- uri însufleţite în public).... (Oratorul vorbeşte despre lucrători, pe urmă continuă): „Dintre naţionalităţile noastre şi azi se află representate în parlament Saşi, mulţi Sârbi, acolo sunt şi Croaţi, toate acestea nu sunt de loc î n t r u s t r i c ă c i u n e a unităţii statului ungar. Fie acolo şi Românii, mai bine, dacă îşi vor spune acolo dorinţele, decât să conspireze în străinătate şi să agite în contra integrităţii statului ungar, în acele cercuri, unde Românii ar avă majoritate în urma votului universal, acolo şi azi sunt în majoritate (subliniat în „Magyarország“, Red. „Trib“), aşadar, azi tocmai pasivitatea reţine pe Români, pentru a veni în dietă. Tocmai egala împărţire a drepturilor este menită, a netezi contrazicerile, cari astăzi despart elementele naţiunii unele de altele“. (Aprobări sgomotoase). Şi dacă Holló a vorbit aşa cu minte, ca niciodată în parlament, să-’i facem reclamă, reproducendu-m i încă următoarele câteva bine zise cuvinte: „în sistemul de azi, representanţa poporului nu este decât o mare minciună. Putem bine să aşezăm în fruntea ocârmuirii o păpuşe. Această păpuşe va alege pe oamenii, designaţi dinainte, cu banii strînşi pe la bancheri, episcopi, candidaţi la episcopie, pe la grofi şi candidaţi la grofe, precum şi din alte părţi, prin gendarmi, fişpani, precum şi prin aparatul oficial ce se extinde până la cea din urmă comună. Astfel, că parlamentarismul nu este decât o mască brută pentru ascunderea ocârmuirii absolutistice (Aprobări şi elien-uri sgomotoase). Acest fel de ocârmuire nu numai că este rău, deoarece în fond este mincinos, dar şi pentru că este hrăpitor, nesăţios, căci ridică egoismul la altarul vieţii publice, fiindcă strică moravurile, creşte în măsură mare fuga desfrânată după favoruri neîndreptăţite“... Vom mai avă prilegiu a vorbi de meetingul U g r o n iş tilo r. O să înfloreşti spre vieaţă ear’ la soarele iubirii, Vecinie o să ne zimbească aurora fericirii...! Pe el uită-’l, e nevrednic, şterge-’i cruda amintire, Amândoi să ’ncepem eară o poemă de iubire!“ El e trist din cale-afară şi e frânt de suferinţi — Sârutându-’i alba mână, stropi de lacrime ferbinţi Greu îi tremură din gene şi spre faţăi se scurg... ... Luna ese după dealuri, moare umedul amurg. Ea-’l priveşte cu iubire dureros şi trist zimbeşte, Slab ’i-e glasul... se îneacă şi abia, abia vorbeşte: — „Scump poet, ’ţi-am spus odată, că inima mea e dată Altuia, pentru vecie eu mă simt de el legată — El s’a dus, a dat uitării jurămintele iubirii — M’a lăsat... mă stâng de doru’i, stau la marginea peirii, Dar’ nu-’l pot uita... acuma-’mi simt vieaţa că se curmă, Se va stînge-acuşi din mine şi suflarea de pe urmă! Scump poeta ta iubire sfântă-’i, nu e pentru mine, Eu ursită am fost în vieaţă pentru lacrămi şi suspine — ’L-am iubit numai pe dînsul, ’l-am iubit şi m’a lăsat. ....De acuma pentru mine toate... toate s’au gătat! Sânt deja la pragul gropii, trupul meu mai nu e viu — A iubi de-acuma încă şi aşa ar fi târziu!!! ....Uită-măl... priveşte cerul e frumos şi plin de stele, Şi mai sânt femei In lume, du-te... du-te printre ele; Vei gâni o alta, care va lega a ta gândire, Ca să-’ncepi cu ea poema fericită de iubire... Eu mă stîng..... şi mor... îneacă-’ţi doru-’n inimă şi-’l stînge! Rămas bun şi fii ferice, uita-mă şi nu mai plânge!!“ Zice — vinetele-’i buze ’i se string tremurătoare, dar’ frumosu-’i cap să-’nclină liniştit spre piept...... şi moare!! Şi poetul o priveşte.... tâmplele in palmi îşi strînge — Pieptu-’i safta’n valuri repezi, suspinând amarnic plânge!! IV. Luna palidă zimbeşte din broboada ei de nori, Cimiterul e ’n linişte.... ear’ cu paşi tremurători Printre cruci poetul merge, visător şi plin de jale îngenunche la mormântul inimii iubitei sale... „Te-am iubit cum numai poate, dragă-un suflet să iubească, Şi mă mir cum de Încape în o inimă-omenească O durere-aşa de mare şi-un amor ca şi al meu?! ....Răzimat de a ta cruce, singur la mormântul tău Plâng in jalea mea nebună.... Tu nu mai iubit pe mine, Dar’mi-ar fi zilele vieţii mai frumoase mai senine, Dacă-aşi şti, că eşti în vieaţă, că eşti dragă fericită, Să te văd, şi ca pe-o sfântă eu să te slăvesc iubită! Dară cruda soarte-’n lume fiiu durerii m'a ursit: Să iubesc fără speranţă şi să perd ce am iubit!“ Faţa-’n palme ’şi-o ascunde, plânge şi să-’neacă ’n chinuri Năbuşit s’aud în noapte dureroasele’i suspinuri — Luna sfiicios apare din frunzişul de brădet. Pare-că-ar pricepe plânsul, jalea tristului poet!! Emilian. Din ţeara Făgăraşului. (Chaos. — „Progresul“. — Procese politice. — Convocarea conferenţei — Păcăleală patriotică. — Epilog.) Sibiiu, 7 Maius. (Urmare). Şi acum, înainte de a termina, încă câteva cuvinte despre unele chestiuni. * Convocarea conferenţei naţionale a stîrnit în toate cercurile româneşti de bine, din ţeara Făgăraşului entusiasm şi bucurie. Cu toţii aşteaptă plini de dor şi speranţe... în curând se va convoca — daca cei nevrednici nu o vor zădărnici, de ceea ce de altfel mult mă tem — şi o adunare a alegătorilor, spre a decide asupra delegaţilor, deoarece unul din foştii delegaţi a murit, care celalalt nu prea pare a mai fi om vrednic de încrederea poporului.* Valul furibund al proceselor politice pentru agitaţiune n’a ocolit nici ţeara Făgăraşului. Doi „agitatori” periculoşi au fost până acum sub cercetare. Dl Dr. Şenchea a avut deocamdată rara fericire de a gusta din trei astfel de delicateţe ale stăpânirii maghiare, şi toate aceste pentru acelaşi subiect, pentru poesia „Noi vrem pământ* . Odată a fost acusat, pentru că a permis declamarea acesteia la Valendorf. Tribunalul şi tabla regească "l-au osândit, Curia însă ’l-a absolvat prin decisul seu de sub nr. 2350, 1895, declarând, că amintita poesie nu conţine agitaţiune contra naţionalităţii sau a statului, nereferindu-se la stările noastre ci la cele din România, cum dovedeşte între altele şi cuvântul din poesie „Giocoiu“ scris la adresa obiditorilor. Putem decide acum în dragă voe gusta această frumoasă poesie, ne-a permis-o şi „mărita Curie a ţerii*, har Domnului, că s’au ferit de a face o nouă şi ne mai pomenită mirozenie oprind-o. Dl Dr. Şenchea a mai fost condamnat de tribunal la 50 fi. amendă pentru permiterea declamării acestei poesii din partea dlui I. Banciu la o petrecere din Făgăraş. Contra acesteia şi contra cercetării criminale ce decurge tot în această chestie la tribunalul din Braşov, dl Şenchea a insinuat recurs. Deasemenea a fost acusat de agitaţie şi dl Ioan Berescu, învăţător în Făgăraş, pentru că la un maial românesc şcolar din anul trecut a dus în loc de „steagul maghiar“ unul negru. Solgăbirăul a pedepsit din această causă pe dl Berescu la 50 fi. amendă pe cuvânt, că nu s’a încunoştiinţat poliţiei, că va duce la maial steag negru (!!), car’ alişpanul Móricz a întărit sentenţa. Ministrul însă, în urma recursului făcut de acusat, a nimicit această Sentenţă. A aflat insă din protocolul de pertractare drept nou chiţibuş, că coada steagului negru ar fi fost luată din biserică fără ştirea epitropiei şi a dispus aspră cercetare disciplinară contra epitropilor, de ce au lăsat biserica descuiată. (Perfect argument! Raport). Spiritul „liberal“ de la guvern e deci minunat representat şi în Făgăraş! * încă ceva hazliu din domeniului patriotismului jidano-maghiar ! în dimineaţa zilei de 5 Maiu n. era să sosească în Făgăraş deputatul mameluc Mikszáth Kálmán. Făcut-au deci patrioţii pregătiri peste pregătiri, spre a-’i arangia o primire millenară. In mulţime mare aşteptau ei la ora memorabilă, sosirea trenului. Strigăte şi urlete millenare de „Éljen“ erupseră la vederea acestuia. Mikszáth însă ca’n palmă, car’ patrioţii opăriţi şi blegoşaţi... Ca fulgerul se respândi svonul spadei păcăleli „millenare“ în oraş... Se vorbia, că entusiastul deputat istovit de emoţiunea revederii ar fi dormit pe tron, car’ acesta s’ar fi dus mai departe cu el. Ruşinea „patrioţilor“ a fost aşa de mare, încât n’au cutezat a se rentoarce în oraş cu toţii şi pe drum oblu, ci cete-cete şi pe căi lăturalnice. — Seara în sfîrşit totuşi a sosit „Mikszáth uram“, dar’deja „patrioţii“ o mai slăbiseră cu entusiasmul. Erau şi mai puţini la gară. Seara s’a dat apoi un banchet millenar, care a fost atât de „teremtette", încât a doua zi pela 7 ore dim, celebrul vicişpan Móricz, încungiurat de câţiva derbedei, îşi făcea marşul triumfal prin oraş, în frunte cu o musică millenară, înfăţişând de minune în miniatură o năvălire maghiară — în frăţie jidano-ţigănească!... Admirabil tablou vivant! * Ear’ acum — ultimele cuvinte, întru cât ’mi-a fost dat a observa situaţia socială şi naţională a Românilor din ţeara Făgăraşului, am experiat, că într’adever multe, nespus de multe s’au neglijat aici din partea fruntaşilor şi a inteligenţei, cari au permis a se înjgheba între ei neîncrederea reciprocă, ura şi anarchia, ba unii Ie-au chiar protegiat, din pricina intereselor lor personale meschine!.. Dar’ degenerare totală nu’i şi un curent naţional viguros, representat prin nişte bărbaţi resoluţi şi desinteresaţi, ar fi în stare a renaşte în scurtă vreme la nouă vieaţă românească această renumită ţeară. Şi — din fericire — acest curent există deja, fraţilor Făgărăşeni, bărbaţi resoluţi şi desinteresaţi aveţi — deşi puţini — dovadă strălucitele succese ale „Progresului“, grupaţi-vă deci în giurul lor, sprijiniţi-i pe ei, răsplătiţi cu tot dispreţul vostru, duhurile necurate, cari se vîră între voi cu scopul diabolic de a vă desbina şi nimici, şi atunci bine vă va fi vouă şi întreg poporul românesc bucurase-va de voi!! Ascanio. Milleniade. Scandal millenar în capitala. La adunarea pentru sufragiul universal, ţinută la Budapesta, Duminecă (10 Mai. n.) n’au lipsit nici obicinuitele păruiţii patriotice, menite şi ele — pe semne — a contribui la strălucirea sărbărilor millenare. După terminarea şedinţei o ceată de vre-o 2—3000 de oameni porni cu musica în frunte prin Kerepesiut. Când treceau demonstranţii prin strada Luther, eşiră din stradă fără de veste doi poliţişti călări, cari străbătând massa de popor, se puseră în fruntea conductului. înaintea hotelului „Adria“ un comisar de poliţie, ce se afla acolo, fără a soma mai înainte publicul, strigă poliţiştilor : „Indéret. Loviţi-i fără cruţare, sdrobiţi tăblile şi steagurile! La această poruncă cei doi poliţişti se întoarseră şi isbiră in mulţime. Acesta a fost pe semne signalul atacului general. Poliţiştii, cari însoţiau conductul şi poliţiştii călări şi pedeştri, cari stăteau gata de luptă în hotelul „Adria“, îşi scoaseră săbiile şi începură a lovi şi a tăia orbeşte în mulţimea surprinsă. Ceata atacată se refugiă pe Erzsebetkörut. Dar’ dinspre Kertész-utcza o altă trupă de poliţişti pedeştri şi călări îi atacă pe refugiaţi, cari ajunseră astfel între două focuri. Şi acum urmă o păruială crâncenă între poliţie şi demonstranţi. Cu săbiile scoase, cu bastoane, cu trestie şi cu cai loviau, isbiau şi călcau în picioare pe oameni. Publicul de Duminecă ce se preumbla pe acolo stete uimit locului la auzul sgomotului şi a ţipetelor, care zeloşii „paznici ai ordinei publice“ orbiţi de furie isbiau fără milă în oricare trecător, în femei, bărbaţi, copii şi bătrâni, cari le veniau înainte. Pocnetul potcoavelor cailor, înjurăturile poliţiştilor, ţipetele publicului încremenit, care fugea încoace şi încolo şi vaietele, umpleau străzile de un vuet sinistru. Poliţiştii, cari îşi luaseră numărul de pe piept, să luptau cu o brutalitate Intr’adevăr revoltătoare. Doi trei poliţişti prindeau pe câte un biet trecitor, car’ alţi doi îl loviau şi-l bolteau pe unde ajungeau. Un comisar de poliţie, care cu sabia scoasă isbia orbiş în dreapta şi în stânga, a rănit mai mulţi indivizi. Bătaia ajunsese la culme, când aparu în sfîrşit consilierul poliţial Urs Nándor, însoţit de mai mulţi comisari de poliţie şi printr’o purcedere energică domoli pe poliţişti, cari tăiau nebuneşte în public. In urma atacului mulţimea se retrase în străzile laterale, poliţiştii o urmară isbind sălbatici in toate părţile! Dar’ cetele demonstranţilor nu se lăsară. Şi câţiva poliţişti o şi păţiră urît, deoarece , rămaşi singuri de greul trupei poliţieneşti, fură încungiuraţi de demonstranţi şi bătuţi fără milă până la sânge. în urmă mulţimea începu a se risipi. O ceată de socialişti însă se concentra din nou. Erau la vreo 300 de inşi. Şi începură a se ciocni iarăşi cu furibunzii poliţişti. După ce se termină şi acest incident, deodată se auzi din mai multe părţi strigătul: Să intrăm în exposiţie! şi ceata porni într'acolo. în drumul lor să întâlniră cu Archiducele Iosif, care venia in cupeul seu, dinspre exposiţie. Socialiştii demonstranţi îl primiră cu orale şi aclamări însufleţite, într’aceea o mână de poliţişti să amestecă între demonstranţi şi deţinu pe unul dintre aceştia. Demonstranţii însă îl eliberară şi năvăliră spre poliţistul, care fusese încredinţat cu paza deţinutului. Acesta îşi scoase sabia spre a se apăra, isbi greu pe un demonstrant în cap o luă apoi la sănătoasa şi se refugiă într’o casă. Demonstranţii îl urmară însă, aruncând cu petic după el, car’ ajunşi la casa unde se refugiase poliţistul, o asediară, dar’ fură repede Împrăştiaţi de poliţişti. După câteva mici încăierări ce mai urmară, şi după-ce demonstranţii — cântând fără încetare cântecul „Ugron Gábor a z t i z e n t e“ în loc de „Kossuth Lajos“ etc. să risipiră în sfîrşit cu toţii, se retrase şi poliţia. Mai târziu o ceată de vreo 50 oamiie se ciocni din nou cu poliţia, pentru un steag roşu al socialiştilor, pe care poliţia îl rupse. Mai mulţi muncitori fură deţinuţi. Seara cătră 9 ore, totul reîntră în linişte. Cei răniţi de cătră poliţie sânt foarte mulţi. Ei s’au retras la clubul independendist şi dela 48, şi căutau plângând ajutor medical. Pe răniţi?, cari s’au anunţat, ’i-a primit din însărcinarea prudentului în îngrijire Dr. Vig Victor, care a fost împuternicit din partea lor, să facă arătare contra poliţiei. * Nr. 96