Tribuna, iunie 1896 (Anul 13, nr. 120-143)

1896-06-11 / nr. 128

Pag. 510 Sibiiu, Marți. Astăzi vine „Egyetértés“ cu un articol: „Lueger n Valachii“ datat din Viena. Aci se spune intre altele multe*, că la Viena s’ar fi constituit un comitet secret la inițiativa lui Lueger, în care ar fi întrat şi deputatul ceh­­tinăr Bramarz, dovadă — vorbirea lui din delegaţiuni. Deunăzi — zice articolul pretins din Viena — Vajda-Voevod şi Titu P­erţia, stu­denţi universitari s’au sfătuit timp îndelungat cu Lueger. Resultatul a fost, că Perţia T. din încredinţarea lui Lueger se va duce la Bucureşti să se înţeleagă cu Liga nouă, să pornească o mare acţiune în contra Ungurilor. Lueger printr'o epistolă autografă a rugat pe Raţiu şi pe noul comitet al Li­­gei, ca să îndemne pe toţi studenţii univer­sitari de pretutindenea a se alia cu antise­miţii şi să facă adunări, în cari se agiteze contra Ungurilor. Spesele le va purta parti­dul antisemit. Ultima ştire, adecă cea cu spesele, ar fi cauzat mare bucurie la „Tribuna“. Pen­­tru­ că tare egoişti­i sunt luptătorii ăştia de român, ceea­ ce în mod drastic a caracteri­zat-o un politician român, care ar fi zis că­­tră Lucaciu în ultimele zile, când a fost la Bucureşti: „Domnule, d-ta nu eşti, cum te crezi. D-ta eşti butea fără fund a danai­delor, pe care o tot umplu, şi tot nu-­i plină“. Fireşte, sânt şi oameni mai serioşi — încheie intrigantul de la „Eds“ —­ cari nu aproabă acest curent. „Dreptatea“ de pildă a dat o straşnică lecţie tribuniştilor în acest sens“. Iată tot atâtea minciuni îngrămădite, căror,­­ în ce ne priveşte pe noi, le putem da cea mai categorică desminţire. Minciunile acestea însă, ca şi in arti­colul lui „B. H.“ se agaţă de câte un adevăr, pe care ne mirăm de unde îl află Ungurii. Că suntem împregiuraţi cu un întreg aparat de spionagiu, e evident, dar’ ca în acest aparat funcţionează, cum se vede şi Ro­mâni, asta-’i revoltător... Şi toate acestea acum, când începe de nou a se tracta de­spre înfiinţarea unui nou ziar, bratist, asta-’i o coincidenţă suspectă. Naţionalităţile în delegaţiuni. Atragem atenţia cetitorilor asupra darii de seamă din numărul de azi, despre delegaţiunea austriacă, car’ mai ales asupra vorbirii dele­gatului ceh Dr. Siam­a. Judicatura Curiei. — Şedinţa parlamentului maghiar, ţinută in 19 Iunie n — siie la vre-o adunare sau conduct de ale­gători ; sau dacă cineva, căruia îi stă în putere, să învoeşte, că aceste obiecte să fie folosite d­e a se pedepsi cu arest de stat până la un an, cu amendă în bani până la o mu­ie de coroane și cu suspinderea tuturor drepturilor sale politice. Discuția detailată asupra acestui para­graf s’a început, după­ cum am arătat deja în şedinţa trecută, în fruntea celor­ ce combat §-ul stă fracţia lui Ugron şi cei puţini în contra cărora îndeosebi este îndreptat tăişul §-ului, membrii şi aderenţii partidului po­poral. Firul desbaterii îl continuă în şedinţa de astăzi Ugronistul, preotul catolic Vajay. „Lotrul cel nemernic şi miserabil — zice Va­jay, — care-­şi caută în mod mişelesc de ra­finat jertfa nevinovată şi o jefueşte, tremură de consecvenţele faptului seu. Astfel este şi guvernul, care a schimbat deja toate institu­­ţiunile creştineşti in Ungaria şi în locul lor a introdus instituţiuni păgâne, cari jignesc sentimentele religioase a multor milioane de creştini, cari distrag inimile şi violează pe ce­tăţeni până la os, prin organele lor cele ne­culte şi necioplite. Dar’ guvernul tremură înaintea scaunului judecător al poporului, tre­mură de consecvenţele logice ale următorului adevăr: Liste o negare a religiunii, o aposta­­sie, de a sprijini cu votul seu un guvern, a cărui program este persecutarea religiunii şi a bisericii. Şi în această teamă guvernul ia măsuri de natura aceasta. Dar’ binevoiţi domnilor a vă opri niţel în fuga d-voastră turbată şi în nebu­­na­ vă grandomanie. Ea’n cugetaţi, este compatibil cu interesul statului a se resbel cu servitorii bisericii şi cu însuşi Dumnezeu? în pace cu d-voastre, biserica n’o să mai fie, căci acest paragraf atacă doctrinele bisericii, el jigneşte libertatea religionară, face ilusorie concepţiunea unui stat cu pretenţii de drept public, deneagă liberalismul, basa (pretinsă Red.) de existenţă a statului acestuia. Acest paragraf nu numai că nu este reacţionar, el este direct tiranic*. Propune omiterea §-ului 169. Disidentul Asboth János nu vede în §-ul acesta decât o potenţare a luptei dintre stat şi biserică, o luptă provocată de guvern numai pentru asigurarea majorităţii sale. As­­both clasifică de curioasă politica guvernului cu privire la mişcarea naţionali­tăţilor, la curentele socialiste şi alte miş­cări, cari toate se află în un necontenit cres­cendo, mulţumită sistemului actualului guvern, care alte mijloace de sanare nu are­­ decât numai temni­ţele. Să nu ne mirăm deci, dacă prin ac­tualul­­, care are mari tendenţe de terori­­sare, numărul martirilor se va spori şi tem­niţele se vor umplă din nou. Una însă să -şi o însemne guvernul, — simpatiile vor fi întot­deauna pe partea cea terorisată, căci e mai frumos şi mai generos a fi în tabăra perse­cutaţilor decât în a persecutatorilor. (Aplause sgomotoase): „D-lor de la guvern! Aveţi acum în mână puterea, domnia şi ţara, dar’ să aveţi grije se faceţi cu această ţară şi unde o duceţi, — căci şi responsabilitatea cade asupra voastră!“ Respinge d-ul 169. Zelenyák János (profesor de teologie, membru al partidului poporal): Anul millenar era să fie an de pace pentru Ungaria, dar, în loc de a aduce parlamentului pace şi dem­nitate, el a adus persecuţiuni faţă de preoţi, faţă de cei­ ce veacuri de-a rîndul au fost apărătorii dinastiei şi ai ţerii. Ce să vezi, în dreptul penal ni­ se prescriu acum nouă preo­ţilor în loc de disciplinare — baioneta, în dreptul public îşi perde înţelepciunea politică rolul principal şi în locul ei întră intriga po­litică. Noi sântem urgisiţi pentru­ că la spa­tele noastre stă poporul, dar­ tocmai aceasta este ce ne face a nu simţi teamă de acel pa­ragraf, cu atât mai mult că sântem deja obici­nuiţi ca persecuţiuni. Sântem urgisiţi pentru că nu am procla­mat principiile de independenţă, ci stăm pe basa principiilor lui Deák Ferenc­z din 1867, dar’ partidul poporal numai în această basa vede garanţiile necesare pentru viitorul Un­gariei. Dar’ să afle cu toţii, că preotul nu convine cu poporul numai pe amvon, ci are şi alte multe polegiuri de a conveni. (Nelinişte). Partidul poporal îngrijorat de soartea poporului, va cere întotdeauna revizuirea ace­stei legi. Prin această lege se impune, ca biserica să nu se ocupe cu politica, acelaşi lucru se poate însă pretinde şi invers. Politica nu este îndreptăţită a ataca biserica sau chiar a-’i răpi sacramentele, după­ cum deja s’a întâmplat. Prin­ţ­ul de faţă nu biserica întreagă, ci numai singuratici vor fi loviţi, dar’ mii de inşi vor cere răsbunare, căci poporul nu va îngădui, ca conducătorilor sei să li­ se pună scăluş şi aceia să fie duşi în prinsoare. Cere insistent primirea amendamentului făcut în şedinţa anterioară de deputatul Hor­­to­bány­i. Hodossy Imre combate principiul de a opri pe preoţi a face politică ca o absolută imposibilitate, crede că este de lipsă chiar ca preoţii să se intereseze de mersul politicei acum, când în urma legilor politice bisericeşti există o reciprocitate mai strînsă între bi­serică şi stat. Nu e bine a face martiri nici chiar din cei mai fanatici. Combate elasti­citatea expresiunilor singuratice din §. 169 şi propune reînapoiare­a­ lui în comisiune pentru stilisarea unui mai precis şi mai convena­bil text. Ugron Gábor regretă că a fost amintit în şirul discuţiunilor numele lui Deák Ferencz, la care majoritatatea întotdeauna se pro­voacă cu predilecţie. Doar’ va şti această majoritate, că Deák, de câte­ ori era vorba de un amestec al statului în chestii biseri­ceşti, era de principiul, că ori­ce amestec trebue încungiurat, căci s’ar pută provoca un necruţător răsboiu religionar. De ce nu să ţine şi guvernul actual de acea sentenţă de aur. Pentru­ ce împinge ţeara tot mai mult în vîrtegiul luptei culturale? Oratorul ilustrează apoi prin exemple drastice anomaliile iscate din causa legilor politice bisericeşti, cari anomalii în mai mare grad s’au ivit în regiuni, unde aceste legi au fost la început salutate cu bucurie. El a fost totdeauna pentru o mai domoală lege despre căsătoria civilă şi consecvenţele -- o sdrun­­cinare a moralităţii publice, — dovedesc că a avut dreptate. Face următoarea mărturi­sire :­­"Mi-e ruşine, că legislativa maghiară se ocupă cu paragrafi, cum este şi cel de faţă*. Acest paragraf poate fi aplicat după buna chibzuială şi libera voe a guvernului. Agitaţiunea în biserică, fireşte, trebue de jude­­cată, dar­ judicatura în direcţia aceasta nu-l compete statului şi episcopilor. Este datorinţa şi dreptul episcopilor de a supraveghia şi susţină disciplina internă. E cert, că politica ce o observă guvernul cu acest paragraf nu corespunde nici prudenţei nici patriotismului. Tendenţa ei este de a delătura pe agitatorii fanatici. Dar, să ne notăm, că agitaţiunea fanatică este primejdioasă numai atunci, când în faţa ei stă persecuţiunea fanatică. Cere respingerea paragrafului şi primirea amendamentului. După unele reflexiuni ale lui Tisza István vorbeşte preotul Hock János, apol­­omist. El află, că în acest paragraf este ata­cată nu numai preoţimea şi individualitatea ei politică, ci libertatea în general. Prin a-ul 169 se calcă în tină principiile fundamentale ale parlamentarismului, curăţenia alegerilor. Cum vine guvernul a lua măsuri de 10 ori mai severe faţă de preoţi ca faţă de oficianţii publici? Ce denoată faptul, că o propunere, a lui Issekutz, care pre­vede pedepsirea ofi­cianţilor publici în cas de abusuri constat­­e, se respinge de majoritate, car’ faţă de preoţi se iau măsuri de natura aceasta? Lupta ce se invoacă astfel va fi teribilă, căci nu este sămânţă mai fructiferă ca martirii. Dar’ se va şti odată, că nu catolicii agiteazâ, ci guvernul, pentru­ ca se poată despuia ţeara lui în decursul luptei. Nu ţeara reclamă acest paragraf, ci guvernul care are lipsă de mandate. Dacă paragraful va fi pri­mit, va trebui ca se se încuie şi cel­ ce va vorbi poporului de pe amvon cu entusiasm. Ridicaţi înse ori câte temniţe, eu promit so­lemn, că de câte­ ori o voi cere interesele pa­triei mele voiu vorbi poporului de pe amvon, de­oare­ce patria o iubesc mai mult decât îmi este teamă de temniţele voastre(Aplause frenetice). Paragraful nu-­l primeşte. Mai multe voci: Să votăm. Se votează asupra a­ului 169 şi majori­tatea îi primește. Restul paragrafiior să pri­meşte pră observare şi astfel se declara de încheiată discuţia asupra judicature curiate în chestia alegerilor dietale. Printre serioasele vorbiri despre tre­­bile armatei, un delegat din C a r n­i­o­l­i­a, preotul catolic Salvadori a aruncat un grăunte de piper humoristic. Vorbind contra duelului spune, că: „nici nu mai poate cineva spune ade­vărul, dacă nu vrea să rischeze de a fi pro­vocat. Spre pildă, la întocmirea planului ace­stei săli au fost greșite toate dimensiunile: ea este cu 3 metri mai înaltă şi cu 5 metri mai scurtă decum ar trebui să fie, aşa încât apare ca o temniţă cu turn (Veselie). Dacă n’aş fi un capelan sărac, incapabil de a da satisfacţiune, architecta casei acesteia ar pută să se simtă vătămat in amorul seu pro­priu prin observările mele adevărate şi să mă provoace la duel (Veselie). Colo sus, deasu­pra capului prea stimatului nostru president sur­t atârnate două doici, care suflă în trom­boane şi poartă câte două aripi (Veselie mare). Nici­odată încă în vieaţă n’am auzit, că doicele ar exista şi aripate (Hohote de rîs în toată sala), îmi veţi răspunde, că acele două corcituri sânt ângeri (iarăşi mare veselie). Dar, în caşul acesta, aş ruga pe domnul ministru de externe să cheme pe sculptorul respectiv la sine în Viena şi să-­l provoace de a ................. Presidentul întrerupse aci pe orator, zi­când că nu se cuvine. Dr. Steinwender, german-naţional, ac­centuează, că în fiecare an vin pe tapet în delegaţiuni chestiuni mari, dar­ totdeauna se dau la ele răspunsuri evasive. Delegaţiunea din anul viitor nu mai va ingadui aşa­ ceva, căci ea va avii un aspect cu totul altul decât până acum.................. Barwinski, Rutean, recomandă atenţiunii administraţiunii militare starea nefavorabilă a preoţilor militari greco-catolici......... Ministrul de resire­, Krieghammer răs­punde la o mulţime de întrebări şi plângeri. In special nu este de loc înţeles şi nu poate suprima anul al doilea ce sânt siliţi a sluji voluntarii de un an, cari n’au trecut exame­nul de oficer în anul prim. Nu poate da urmare nici cererii ca soldaţii să capete concediu pe timpul seceri­şului, căci, zice, prin asta, „întreg mersul al instrucţiunii ar fi stricat.“ în şedinţa dela 18, s’a petrecut un fapt semnificativ: pentru prima­ dată a răsunat în delegaţiuni altă limbă decât cele două privile­giate, germană şi maghiară, de­legatul ceh (­tinăr) Dr. Slavia a vorbit în limba cehă. Cum s’a întâmplat cum au, foile din Viena şi Budapesta nu amintesc nimic despre acest incident, nici nu dau resumatul acelei părţi a vorbirii Drului Stama, pe care a zis-o în ob­eşte. Nu ştim, cancelaria delegaţiunii n’a comunicat-o oare ziarelor, ori acestea au lasat-o afară, o găsim însă la raportul pu­blicat în „Ndrodni Listy“ de la 19 c. Iată ce explicaţie dă ziarul acesta despre intem­plarea. „Dr. Stama, în conţelegere cu colegii sei ,şi-a început vorbirea cu o alocuţiune în limba celtică. A facut-o din motiv, ca să fie m­enţinută continuitatea dreptului membrilor slavi ai acestui corp (delegaţiune) de a vorbi în propria lor limbă, în limba maternă, şi In palatul cel nou al delegaţiunii austriace. Dr. Slatna a fost ales pentru aceasta şi din causa ca a fost în anii şeptezeci redactor-şef al unui ziar slovac din Budapesta“. Eită acuma ce a zis delegatul ceh în limba celtică : „Prima mea vorbire, ce am să rostesc in acest nou palat al delegaţiunii noastre, nu voesc să o încep altfel decât în limba­­ mi ma­ternă, limba care a fost odată respectată şi stimata în această ţeara, în limba cu care regele Vladislav a deschis la anul 1492 dieta ungară în palatul regal de la Buda. „Şi în această limbă nouă atât de scumpă care şi iu această ţeara numără milioane de acelaşi neam, doresc fraţilor noştri slavi asu­priţi aci, le doresc din toată inima­’mi cehicu, ca în curând să-’şi dobândească drepturile, ce li­ se deneagă azi în ţeara aceasta. „In limba­’mi celtică în fine exprim do­rinţa, pentru ca naţiunea noastră să duca la bun sfîrşit lupta sa dreaptă, ca, precum astazi se desbate despre afacerile comune în Viena şi Budapesta, aşa să se chibzuiască în curând şi în Praga, despre afacerile comune, ce le au ţerite coroanei celtice cu celelalte ţeri ale M. Sale. „Nu pot lipsi deasemenea cu acest pri­­legiu, de a protesta contra celor zise de cătră presidentul delegaţiunii noastre privitor la exposiţia m­ilie­­nara. Noi nu ne alipim la vorbele lui, noi regretăm că a fost rostire. Căci durerea fraţilor noştri asupriţi o sim­ţim şi noi. Nu suntem duşmani ai popo­rului maghiar, dar­ nu putem sărba pro­­pia­ ne umilire, nu putem sărba ceea­ ce se face şi întreprinde aici cu volni­­cie contra ori­cărui drept natural“. Atâta a vorbit Dr. Slama ceheşte; pe urmă a continuat nemţeşte, 2 ore neîntrept, despre Bosnia şi Erţegovina. Din vorbirea lui credem interesant a scoate următoa­rele părţi. „Exposiţia bosniacă la exposiţia mii­le­­nara maghiară, nu-­i vorbă, poate sluji drept dovadă, că ţeri­e ocupate se desvoartă frumos. Se poate însă şi aceea, că toate produsele expuse acolo nu sunt rodul ori urmarea ad­ministraţiei ocupaţionale bosniace. Eu ştiu positiv un cas, anume că comitetul exposiţiei a cumpărat în Seraievo, la comerciantul Os­man­o­v­i­c­u sămânţa de luternă, pe care acest comerciant­­şi-o procurase de la firma E. Maut­ner din Budapesta, astfel că acest product un­guresc a făcut călătoria prin Bosnia pentru a se afla expus la exposiţia millenară ca pro­duct bosniac. (Mare ilaritate)... „Mai curând cred, că guvernul n’a vrut tocmai se convingă delegaţiunea, că prin ex­­posiţiunea bosniacă în Budapesta va fi atrasă atenţiunea lumii asupra productelor bosniace şi ca să se caute tîrg pentru ele. .. Pe basa acestor împregiurări sânt poate îndreptăţit a cugeta, că, participând la expoziţia millenară, guvernul bosniac a avut în vedere de a de­monstra, că ţeri­e ocupate aparţin coroanei ungare. Dacă aceasta ar fi adevărul, am fi siliţi să protestăm contra acestei concepţiuni cu toată hotărîrea“... „Şi vorbind deja despre exposiţia maghiară, unde lipseşte pavilionul, în care ar ilustrate suferinţele de faţă ale popoa­relor nemaghiare, şi în care deasemenea nu există statistică exactă, pentru a alla, câţi adecă Maghiari cei făcuţi cu 50 cruceri sunt deja în Ungaria. Daţi-­mi voe se mai pomenesc un lucru: în Ungaria, notarii au căpătat admonieri severe, că dacă nu vor lifera pentru exposiţa maghiară din fiecare comună cel puţin zece inşi, vor fi de­stituiţi din oficiile lor. Primarii la sate în Ardeal vor fi pedepsiţi cu 100 şi, amendă şi destituire, dacă nu vor veni la exposiţie. Preoţilor li­ s-a promis ajutor bănesc din fondurile secrete ale guvernului. O astfel de presiune se face în Ungaria, pentru­ ca exposiţia maghiară să se poată făli cu un mare număr de visitatori“... „Exemplul despre modul, cum sunt tra­tate in Ungaria naţionalităţile neunghiare, nu poate exercia nici o atracţiune asupra popoarelor balcanice“... „Mai este încă vreme; de aceea exprim dorinţa, ca guvernul comun se se folosească de influenţa ş i întru îndestulirea popoarelor n­u numai la noi, ci şi în Ungaria, şi în ţerile ocupate se se introducă o astfel de administraţie, încât se câştigăm acolo amici, cari ar avă dorul de a fi concetăţenii noştri*. „§-ul 169“. Iată conţinutul complet al paragrafului cu pricină, pe care noi­­l-am numit „para­graf negru“, care foile germane îi zic „Kau­­zelparagraph“. „Dacă vre-un preot sau cel­ ce este che­mat a îndeplini un act religios, sau cel­ ce ocupă peste tot o funcţie bisericească se va insul în o localitate destinată pentru cere­monii religioase sau în vre-o adunare de ca­racter religios a influenţa prin expresiuni re­­zultatul alegerii; dacă cineva pentru scopul ca unul sau mai mulţi alegători se voteze pentru un anu­mit candidat sau în genere să se abţină de la votare,­­ face promisiuni cu privire la pre­­vederea cu daruri bisericeşti s­au ameninţă cu canoane, cu detragerea graţiei şi cu pe­depsele de pe lumea ceealaltă; dacă cineva dispune, ca obiectele desti­nate pentru adoraţiunea religioasă sau obiec­tele menite de a fi folosite la săvirşirea di­feritelor servicii dumnezeești, — să fie foto­„Duşmanul e aproape — la fugă !“ strigă Mugur, în timp ce străbătând „Poiana Ur­sului“ abia apucase întro pădurice de brazi, o detunătură din muntele Pleşuv trecu şue­­rând pe lângă urechia lui Durduc. Acesteia urmară altele, dar’ brâdetul cel des îi scufla de ele, înaintând tot mai afunci în desiş se cre­deau scăpaţi, când în depărtare de vreo trei­zeci de paşi zăriră mai mulţi panduri pitu­laţi după arbori. „Sântem perduţi — la fugă fraţilor!“ stria Mugur apucând fiecare fuga în toate părţile. Pocnetele începură a răsuna şi Durduc să răsturnă pe spate. într’acestea poteraşii, ce veneau pe culmea de cătră apus, apărură şi ei, închizând astfel de trei părţi pe bieţii voinici. încă o detunătură şi Mugur cazu peste o peatră ascuţită. Focurile mai ţinură câtva timp, apoi încetară. Persecutorii să adunară din toate părţile, aducând cu ei pe cei doi răniţi, în timp ce comandantul îşi stringea pumnii, căci ceialalţi ’i-au scăpat. Mugur era lovit în piciorul drept, car’ Durduc rănit în coasta stângă. După con­statare însă, nici la unul, ranele nu erau mor­tale. Pe când nişte slugi domneşti făceau pregătirile de drum, Mugur observă înapoia pandurilor, în dosul ţinut brad stând răzimat pe Sultze, care tremurând se silia a se as­cunde. V. (Va urma). TRIBUNA Delegaţiunile- Delegaţiunea austriacă, în două şedinţe plenare consecu­tive, dela 17 şi 18 c., delegaţiunea eis­­leithană a discutat asupra budgetului ar­matei. Găsim şi aici unele lucruri demne de reprodus şi de reţinut. In şedinţa de la 17 iunie, deleg, ceh­landa, vorbind despre favorisarea limbii şi ofiţerilor maghiari în armată, zise între al­tele: „Văzând toate acestea ce se fac spre folosul Ungurilor, nu ne cuprinde însă de loc­ simţimântul de invidie ori jalusie, departe de noi ori­ce duşmănire preocupată faţă de Ma­ghiari. Le dorim toată strălucirea, ce le a adus-o anul curent, deşi nu putem nă­buşi părerea-ne de rău, că la mani­­festaţiunile cele mai oficioase, care se refereau la stat, a fost văzută numai o singură naţiune privile­giată, care celelalte au fost trecute cu vederea“... 11/23 Iunie 1896 Nr. 128 CORESPONDENŢA „TRIBUNEI“. Un dascăl denunţiant. Gladna-română, Iunie 1896, în comuna Zo­t (cercul Făgetului, comi­tatul Caraş-Severin) învăţătorul dela şcoala co­munală cu numele Corneliu Musta (care are o ureche muşcată toată până la rădăcină de cătră un oare­ cineva la o altă petrecere mil­ionară), înţelegând că s’a dispus pentru acest milleniu mai de sus a se pregăti papricaş şi mai multă rochie, vin etc., pe care învăţătorul aceste din urmă nu le bea, ci numai le toarnă, — l’a preparat cu nevinovaţii elevi pentru sărbarea din 9 Maiu e. n. cu cântări ungu­reşti şi cu declamaţiuni. în ziua deniptă des­­de-dimineaţă a umblat din casă în casă invi­tând şi pe oameni la tămbălău, ameninţându-’i cu câte verzi şi uscate. 8—10 flăcăi ’i-au dat ascultare, la care doam­na dăscăliţă cu nu­mele Lucreţia le-a împărţit cocarde ungureşti precum şi la copiii de şcoală. Domnul dascăl cu elevii şi cu musica după ei au pornit prin sat strigând neîncetat „elten“ şi ajunşi afară din sat s’au pus a cânta tot ungureşte şi a să veseli,­­ plantând în acel loc de joc copilăresc şi unguresc nişte lemne, care nu mult după plantare au fost lăpădate. Joi la înălţarea Domnului am fost în paro­hia Zolt ca să celebrez sf. liturgie, când iată ce văd, că elevii dela şcoală au şi în bi­serică tricolorul maghiar. După serviciul divin mergând cătră casă am întâlnit vre-o câţiva prunci de şcoală, cari purtau tricolorul ma­ghiar şi ’i-am întrebat, că cine li-’l-au dat, răspunsul a fost, că dascalu' şi dăscăliţa. Eu atunci le-am zis copiilor ca să-’l lapede şi la biserică să nu vină cu astfel de pand­ici mai mult. Aceea­ ce eu am spus copiilor, de fără o ureche a auzit şi iute a alergat la notarul comunal din Gradna­ română, Kiss Andor, care numai de Români nu doreşte a auzi, şi cu acest dascăl m’au acusat la protopretor. Luni dimineaţa, în 6 Maiu c. v., mă trezesc eu mă caută gendarmii pe mine şi pe socrul meu, parochul loan Daminescu (un moş de 73 ani).

Next