Tribuna, decembrie 1896 (Anul 13, nr. 265-286)
1896-12-04 / nr. 267
Anul XII Sibiiu, Mercuri 4/16 Decemvrie 1896 ABONAMENTELE Peafcro Sibils: 1 iună 85 cr., 1ii an 2 fl. 50 cr., ljs an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casa cu 16 cr. p» lună mai mult. Pentra monsroM®: 1 iimfi t SI 20 cr., l/t an 3 fl. 50 cr., »/» an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1 „ an 10 franci, 11, an 20 franci, 1 an 40 franci. Aboa&messte se fac mimai plătincu-se înainte. iNSERŢIUNILE Un şir garmond prim*-âaî& 7 cr., » nioua-oar& 6 r a treia-oară 5 a.; şi timbra d* 30 cr. Redacţk şi &dmMsteţia săturia htfM Mr. 15.. Mi. Se prenumerâ şi la poşte şi la librării. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoia/ Numeri singuratici a 5 cr. se vend la „Tipografia“, şoc pe acţiuni Genesa unei crise. ii. (<*■). Sfîrşind articolul de ieri, ne-am întrebat: ce anume împregiurări au răpit dlui Dim. Sturdza prestigiul cu care venise la putere, aşa încât să fie nevoit a a se retrage după abia un an de guvernament ? înainte de a răspunde la această chestiune, să amintim ideile ce le susţinea d-sa în opoziţie, cu privire la chestia naţională. A sa zicea, în esenţă, că regimul la care suntem supuşi noi, Românii din Transilvania şi Ungaria, e nedemn de secolul în care trăim; că Europa întreagă nu poate rămână nepăsătoare faţă de chipul sălbatic cum sânt tratate popoarele nemaghiare din Ungaria; că în special pentru România chestiunea naţională e o chestiune de vieaţă şi de moarte; că pericolul desnaţionalisării noastre nu e atât de mic, pe cât s’ar pără la ântâia vedere, de oarece Maghiarii, reuşind să desnaţionaliseze o treime a neamului românesc, nimic nu-’i va împedeca să continue opera lor dincolo de Carpaţi, folosind în avantagiul lor evenimentele şi ntrA«+n h 114X411 r\ n /ia /ia wni nX ttt a ah oYcututtiiia^nc yuiitiuC) au put ou vxu tu timpul; I că, aşa fiind, Românii din regat şi guvernul lor nu pot să considere chestia naţională română ca o chestie pur internă a regatului Ungariei, ci au dreptul să intervie, deoarece sânt atinşi în interesele lor de rasă cele mai scumpe şi deoarece existenţa regatului român însăşi e condiţionată de existenţa neamului românesc; că până întru atâta chestia naţională e o chestie vitală pentru fraţii noştri din regat, încât oamenii lor politici nu pot, ca buni patrioţi, să se angagieze că vor merge în aceeaşi constelaţiune politică alăturea cu Maghiarii, ci au datoria să spue limpede şi lămurit puterilor din tripla alianţă, că numai atunci România se va asocia la acţiunea ei pacifică şi numai atunci ea nu va căuta în altă parte aliaţi, când se va face dreptate popoarelor nemaghiare din Ungaria şi în special Românilor, şi când vor înceta încercările criminale de astăzi de a-’i împedeca în libera lor desvoltare naţională şi de a-’i maghiarisa.... Lăsăm înadins la o parte din discursurile dlui Sturdza tot ce ’i-a fost dictat de pasiunile şi interesele proprii, precum de pildă acusările ce le aducea adversarilor d-sale politici de la guvern, că ar fi fanarioţi, răi patrioţi, trădători, etc., pentru că nu interveneau cu piai multă energie în chestia naţională şi nu impuneau guvernului maghiar o altă linie de purtare faţă de noi, — acusări pe care, în treacăt fie zis, noi nu le-am luat niciodată la serios. Ideile propagate de dl Sturdza trebuiau se găsească un viu răsunet în opinia publică română, — şi au găsit, întrunirile publice ale liberalilor începeau să fie mai frecventate, manifestaţiile mai număroase, demonstraţiile mai imposante. Lumea îşi făcea iluzii... Acest curent a împins pe dl Sturdza până pe treptele... fotoliului presidial al cabinetului român. Regele Carol, respectând constituţia şi verdictul opiniei publice, l-a chemat în fruntea guvernului: chestiunea naţională întră astfel într’o faşă nouă. Cine ar fi putut întrevedea atunci, în ce avea să consiste această faşă nouă ?.... îndată după venirea sa la putere, dl . Sturdza, aducendu-’şi aminte de vechea vorbă: honores mutant mores, s’a grăbit să retracteze, într’un discurs rostit la Iaşi, tot ce zisese în chestia naţională cu puţin mai nainte. Chestia naţională, care era pentru oposantul Sturdza o chestie ce interesează în chipul cel mai direct regatul român, existenţa lui, etc. devine pentru prim-ministrul Sturdza o chestie pur internă a regatului ungar, în care d-sa nu are de gând să se amestece, după cum pretind „calomniatorii“ d-sale, pentru a nu da Maghiarilor același drept de a se amesteca în afacerile interne ale regatului român!!!... își poate oricine închipui impresia ce a trebuit să o producă această declaraţie printre cei cari îşi închipuesc că minciuna şi tragerea pe sfoară trebue să aibă marginile lor şi în politică, printre acei cari urmase pe domnul Sturdza cu încredere şi entusiasm în o cale, care răspundea sentimentelor lor intime celor mai înalte şi mai curate! Va să zică nimic din cele ce susţinuse dl Sturdza in oposiţie nu mai era adevărat, după ce a venit la putere! Va să zică totul a fost o glumă, o farsă, pentru ca să răstoarne pe conservatori de la putere şi să poată astfel împărţi cu clienţii d-sale binefacerile budgetului! Va să zică tot ceea ce lumea credea sfânt şi ideal era numai o înscenare meşteşugită, ca în comedii, ori ca în opere-bufe!!... Momentul acela a fost o crudă dezamăgire. Un întreg templu de iluzii, de idealuri, de visuri, pe care publicul generos şi onest ’şi l-a clădit în închipuirea sa ani întregi de-a rîndul, a trebuit să se ruineze, să se surpe, să se dărapene în cinci minute, în urma tristei declaraţiuni de la Iaşi! Dar’ din acel moment dl Sturdza ’şi-a tăiat singur de sub picioare creanga popularităţii; din acel moment această popularitate trebuia să sufere o ireparabilă eclipsă şi să se întunece pentru totdeauna; din acel moment dl Sturdza trebuia să rămână, — cum ’i s’a zis în urmă, — dl Scuza. Dl Sturdza, necruţător şi agresiv faţă de adversarii d-sale, făcuse o faptă rea, urîcioasâ, umilitoare, pe care aceştia n’ar fi făcut-o ; o faptă care revoltă în om un sentiment de elementară onestitate. Dl Sturdza era astfel un om sfîrşit, — şi dacă a mai rămas la guvern, este numai pentru că nu putea să se retragă după o săptămână. Noi am regretat din tot sufletul această greşeală politică a dlui Sturdza, pentru că ne făcusem și noi iluzii despre sinceritatea oratorului de la senat și de la orfeu şi pentru că totdeauna am crezut că România representă în realitate o putere destul de mare printre celelalte state europene, pentru ca cei cari conduc destinele ei se poată privi cu fruntea înălţată în faţa oricui, fără teamă, cu mândrie şi cu demnitate. Am avut un moment chiar naivitatea să credem — de ce n’am mărturisi-o? — că declaraţia de la Iaşi e numai o apucătură de veche şi stângace diplomaţie. Faptele însă au trebuit să ne răpească curând-curând această iluzie, în cele din urmă am crezut că dl Sturdza credincios cel puţin declaraţiei de la Iaşi, nu se va amesteca în afacerile noastre interne de cetăţeni ai altui stat, ci ne va lăsa în bună pace, ca să ne vedem cum vom pută de nevoile noastre. Dar’ şi întru această aşteptare ne-am înşelat! Dl Sturdza, din prietenul nostru cel mai înflăcărat, a devenit dintr’odată duşmanul nostru cel mai periculos. Cuvintele d-sale, că nu se va amesteca în afacerile interne ale altora aveau numai înţelesul, că nu va face nici o întrebuinţare de posiţiunea d-sale de prim ministru al României, ca să obţie dreptate pentru noi, nu însă şi acela, că ne va ignora cu desăvîrşire, că nu se va mai ocupa de noi, că nu se va amesteca în nici un chip, nici direct, nici indirect în afacerile noastre, şi că mai ales nu va căuta să se amestece într’un chip păgubitor nouă şi folositor numai duşmanilor noştri. într’adevăr, tot ce a făcut domnul Sturdza în chestia naţională dela faimoasa d-sale declaraţie-scuză încoace, a avut de scop numai să ne desbine, să ne slăbească, să ne facă incapabili de a mai duce lupta înainte. E drept, că d-sa n’a avut curagiul să ese făţiş pe arenă, dar toată campania în contra organisaţiei noastre de partid naţional a fost dusă de amicii d-sale, de oamenii d-sale de casă, aşa încât nici o îndoială nu mai putea să rămână asupra adevăratei origini a acestei campanii. Căci cine va cuteza se creadă, că domnul Brote a luat atitudinea cunoscută faţă de noi, fără autorizarea dlui Sturdza? Cine va cuteza să creadă, că dl Slavici ar fi îndrăsnit să-şi ridice vocea în contra noastră, fără să aibă permisiunea şi îndemnul dlui Sturdza? Şi, în general, cine va cuteza să creadă, că întreaga crisă dela „Tribuna“ s’ar fi produs, dacă dl Sturdza n’ar fi organisat-o, încuragiat-o şi susţinut-o ?... Faptele aceste au ajuns să fie de notorietate publică. Ear’ cei cari au rămas desilusionaţi de declaraţia domnului Sturdza dela Iaşi, au sfîrşit prin a fi scandalisaţi, desgustaţi, revoltaţi de purtarea d-sale ulterioară faţă de noi. Luni întregi de zile noi a trebuit să ducem lupta pe de o parte contra guvernului maghiar, care îşi înteţea din zi în zi mai mult loviturile în contra noastră, care pe de altă parte contra organelor şi oamenilor de casă ai domnului Sturdza, cari căutau să ne desbine şi să ne slăbească, acum li se şi şedea unor „patrioţi“ şi „anti-fanarioţi“ ca d-lor. Sibiiu, 15 Decemvrie n. Din parlamentul maghiar. In şedinţa de ieri s’a continuat discuţia asupra adresei, şi s'a întâmplat prima furtună. A vorbit mai întâiu deputatul Smialovszky pentru adresa majorităţii, şi în contra agitaţiunilor partidului poporal, care deputatul Sághy a condamnat atrocităţile electorale şi a optat pentru adresa lui A p p o n y i. S’a sculat apoi deputatul Ábrányi Kornél şi a atins necesitatea urcării „cuptei“ pe motivul, că la anul 1867 Austria a legat pact cu o ţeară foarte desoiată, atât în cele politice, cât şi cele economice, şi a primit cuota de 30 poreme. „Azi însă în multe privinţe am întrebat Austria“__ Cuvintele acestea din urmă au provocat o fortuna, cărei asemenea de mult nu s’a văzut în parlamentul ungar. Deputaţii vociferau, bateau din picioare, strigau „Afară cu el,!“ Preşedintele torturează clopoţelul, — ameninţă cu suspendarea şedinţii, — spiritele încet cu încetul se calmează, — car’ deputatul Horánszky poate se’şi rostească interpelaţia în afacerea alegerii de deputat din Székely-Udvarhely. Aşa se joacă patrioţii de-a parlamentul! Deschiderea parlamentului bulgar, în ce măsură a scăzut influenţa monarchiei noastre în Orient, se vede apicat din vorbirea cu care principele Ferdinand din Bulgaria a deschis Duminecă, în 13 Decemvrie, sobrania bulgară, întreaga vorbire nu a fost alta, decât o preamărire la adresa Ţarului şi a Rusiei, în apele căreia a intrat astăzi cu totul micul stat bulgar. „Atenţiunea prea graţioasă, — zice principele Ferdinand în vorbirea sa, — arătată faţă de mine din partea Ţarului Nicolae şi a Ţarevnei Ana Feodorovna, când m’au învitat la sărbările încoronării, a fost o dovadă mişcătoare despre simţul deosebit de iubire şi bunăvoinţă faţă de ţeara noastră. Această mare distincţiune, de care m'am împărtăşit, a întărit tot mai bine legăturile preţioase şi vecinice care leagă Bulgaria de Rusia.------Acesta e clară resultatul politicei externe a monarchiei noastre, dusă de douăzeci de ani, cu privire la Bulgaria. Perderea totală a influenţei asupra acestui stat. Mare spor! Statistică falsă. Ceeace am afirmat noi de atâtea ori, că adecă datele statistice ale patrioţilor noştri nu sunt nicicând autentice, ci sunt astfel întocmite cum le vine bine lor la socoteală, ni se confirmă mereu şi din partea străinătăţii. Ziarul Bund der Landwirthe din Berlin, organ al reuniunii agronomice din Germania face constatarea in unul din numerii din urmă, că statistica ţerii noastre despre resultatul recoltei nu corăspunde adevărului, pentru că arată o recoltă cu mult mai slabă decum a fost ea în realitate, — şi aceasta s’ar fi făcut cu intenţiune, — ca „să se urce preţul cerealelor în mod artificial“. Guvernul maghiar a sedus dară congresul economic internaţional convocat la Budapesta în Septemvrie. „Prin urmare — zice numitul ziar — e motivată suspiţionarea, că raportul întreg a fost compus în mod tendenţios, în conţelegere cu lumea comercială, şi cu privire la congresul agrar“. — Frumos atestat! Ungaria şi Belgia. — Chestiunea limbilor în Belgia. — Bruxelles, 10 Dec. n I. Maghiarii în grandomania lor bolnăvicioasă nu încetează de a se lăuda că ei sunt unul dintre popoarele cele mai civilisate, mai culte şi mai democratice, din Europa şi că în unele privinţe — în parlamentarism bunăoară — întrec chiar multe ţeri din occidentul Europei. Aşa, un publicist maghiar Gustav, Béksics, vechiu deputat al camerei ungureşti, care întreţine în străinătate propaganda în favoarea Maghiarilor, falsificând pentru aceasta starea reală a lucrurilor din Ungaria, — presentând pe Maghiari ca pe unul dintre cele mai tolerante şi mai civilisate popoare care pe naţionalităţile nemaghiare ca minate de scopuri panslaviste şi dacoromaniste — în volumul seu întitulat «La question roumaine et la lutte des races en orient» *) zice următoarele la pag. 20: »Ungaria posedă o constituţie basată pe o evoluţie de zece ori seculară. Sistemul parlamentar unguresc este superior nu numai celui al României dar, chiar decât al celor mai multe ţeri occidentale, deoarece el stă pe bazele unui sistem representativ vechiu de 800 ani, interpretând sistemul englez ca Francezii, în fond, dacă nu în formă, Ungurii au dreptul de a se numi Francezii răsăritului, find foarte aproape de spiritul marei naţiuni. Temperamentul lor, uşurinţa lor de a se înflăcăra, stilul lor, arta lor, arată această afinitate. Geniul francez se reflectă în civlissaţia lor“. Bată-’i dar’ pe Maghiari «Francezi ai Orientului» superiori ca vieaţă parlamentară multor ţeri din Occident. Dar’ oare ce ţeri din Occident se fie întrecute în parlamentarism de către Maghiari ? Gustav Béksics răspunde în alt volum întitulat: «La consolidation intérieure de V Autriche-Hongrie et son role dans la question orientale». Acest volum apărut în vara aceasta la Paris, — deși nu poartă semnătura lui Béksics, ci trei stele (***), totuşi e uşor de recunoscut autorul deoarece repetă aproape cu aceleaşi cuvinte, multe chestiuni desbătute în ântâiul volum; apoi argumentarea, modul de a privi chestiunea română şi slavă din Ungaria, arată îndeajuns, că autorul nu poate fi altul decât Béksics. Se *) Volumul dlui G. Béksics a apărut anul trecut la Paris, tipărit cu spesele guvernului maghiar ca propagandă pentru milleniu. vede că Béksics s’a genat se apară întotdeauna numai e singur ca apărător al Maghiarilor în străinătate.... în volumul acesta dl B. scrie la pag. 229: „Parlamentarismul unguresc este cel mai desvoltat după cel englez şi este animat de o vieaţă cu mult mai intensivă decât acel al Belgiei, creat pe de întregul de savanţi de cabinet“. Aţi auzit cetitorilor de această nouă descoperire ? Sistemul parlamentar maghiar este mai superior decât cel al Belgiei!... Natural ilustrul descoperitor Béksics, pentru a convinge pe străini n’avea, decât să citeze cum se fac alegerile în Ungaria, cu stări de asediu, cu răsboiu civil, cu răniţi şi morţi etc... Béksics însă vorbeşte de parlament în funcţionarea lui, nu în modul cum se recrutează.... De aceea Boksics nu zice nimic despre «inferiorul» sufragiu universal al Belgiei, față cu «superiorul14 sistem censitar, cu 2 legi electorale, al Ungariei.... Dar, pentru ca cetitorii «Tribunei» se poată aprecia îndeajuns în ce constă superioritatea parlamentarismului maghiar asupra celui belgian, ne vom ocupa de foarte importanta discuţiune ce a avut loc în camera belgiană, relativ la îndreptăţirea limbii flamande în publicaţiile oficiale alăturea cu cea franceză. Vom face o comparaţie între modul cum ştiu Maghiarii se resolvească în //0nrr1v70cr*ii1« Ia»* normtrmnfrlin XA.A. « VUgiVZiUOV/Ul ' M JJUl lUllXVllt, Viii* Budapesta, chestiunea limbilor patriei, şi cum ştiu belgienii, în parlamentul lor «neenglezesc» din Bruxella. II. Se ştie, că în Ungaria îndată ce un străin vorbeşte limba maghiară, este transformat în cel mai bun patriot al Ungariei. Aşa se explică cum pusderia cea mare de jidani din Ungaria, azi este «patriotă», care Românii cari ţin la limba lor maternă, sunt timbraţi de „antipatrioţi“, de «trădători» şi de „conspiratori daco-români în contra statului ungar“ etc. Pe de altă parte se ştie că goana cea mare a Maghiarilor, e îndreptată mai cu seamă în contra limbii române. Deputaţi şi miniştri maghiari spun necontenit în parlamentul din Budapesta, cel cu «vieaţa intensivă», că vor să ajungă la unitate de limbă, adecă să nu mai existe în Ungaria altă limbă decât cea maghiară. In toată Transilvania limba legală şi oficială e cea maghiară ca şi în Ungaria propriu zisă; în administraţie, în justiţie, în învăţământ numai limba maghiară se întrebuinţează ca limbă a statului. Cu toate că noi Românii suntem o populaţie compactă de peste 3 milioane şi contribuim în bună parte la susţinerea statului, ni se deneagă drepturile seculare ale limbii noastre. Să vedem dacă tot aşa se petrec lucrurile şi în Belgia, asemenea o ţeară, unde nu e numai o singură naţiune şi unde sunt două limbi mai principale: în parlamentul belgian deputaţii flamanzi vorbesc în limba flamandă, nefiind obligaţi să vorbească franceza. Dar, în parlamentul maghiar ? Altă limbă decât cea maghiară nu e permisă. Este cunoscut ce a păţit deputatul român Elie Măcelariu în dieta Ungariei din 1867, anul dualismului. Când a început a cuvânta, n’a putut zice în româneşte, decât două cuvinte: «onorată casă“ — căci a fost împedecat să vorbească de strigătele şi urletele sălbatece ale deputaţilor maghiari. De atunci siguraticii deputaţi români ce au mai intrat în dietă din părţile ungurene, toţi au vorbit în maghiareşte, căci altă limbă nu li se permitea. Iată ce se petrece în neîntrecutul parlament maghiar ! Mergem mai departe cu paralela. în zilele de 18 şi 19 Noemvrie s’a discutat şi votat în parlamentul bel- Nr. 267