Tribuna, iunie 1899 (Anul 16, nr. 118-140)

1899-06-10 / nr. 125

Anul XVI Sibiiu, Joi 10/22 Iunie 1899 Abonamente se fac numai plă tindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru ABONAMENTELE ’Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., »/* an 2 fl- 50 cr., »/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fî. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 1/t an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Nr. 125 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplâce Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusâ. — Manuscripte mi se înapoiază Numeri singuratici ă 5 cr. si vănd la »Tip­ogr.afia«, soc. pe acţiun Numeri singuratici â 20 bani si vănd la librăria G. Cârpiţi, Ţi,ieşit discutăm! Sibiiu, 21 Iunie n. A trecut mai mult ca o lună dela fatala alegere din Arad. De atunci până azi n’a fost chestiune care să fi pasionat publicul nostru în măsură şi în grad aşa mare, ca aceasta. La 2 săptămâni după alegere a urmat congresul naţional-bisericesc dela Sibiiu. A adus o hotărîre de epocală importanţă, — şi totuşi n’a fost în stare a îndrepta atenţiunea opiniei publice dela chestiunea alegerei de episcop la Arad. A urmat la ordinea zilei chestiunea »ajutorului« sau a »milei« în biserica unită, chestiune deasemenea de o mare importanţă principială, care atinge dem­nitatea clerului românesc. Ori­cât de mare e această causă şi ori­cât de mult s’a scris asupra ei, cine ar pută nega, că un articolaş privitor la afacerea ara­­dană n’ar fi pasionat mai mult pe toţi Românii, decât cutare exemplu de rară bărbăţie a vre-unui preot, care cu multă indignare a respins banii lui Iuda, sau hotărîrea vre -­unui tract protopopesc, care respingea »ajutorul« dat în condi­­ţiuni aşa de umilitoare. A urmat în fine conferenţa intimă a fruntaşilor români, ţinută la 14 iunie n. aici în Sibiiu, — şi ori­cât de mare importanţă are ea în actuala situaţie, totuşi în ochii redactorilor organului »naţional« dela Arad nu e decât un »mare taifas«... şi nu e apreciată decât tot cu îngustimea de vederi a unei elice şi cu răutatea unor persoane, pen­tru cari alegerea dela Arad este »eveni­ment« şi »isbândă« naţională. E trist simptom, ceea­ ce constatăm aci, dar’ psichologiceşte e explicabil. Nici nu s’ar fi putut altfel. Ceea­ ce s’a făcut la Arad e fără precedent in istoria noastră, şi dacă ac­tul săvîrşit acolo a provocat atâtea va­luri de indignare şi atâta fericere în opinia publică, asta nu e decât un lucru firesc, şi din punct de vedere politic nu înseamnă decât o grea şi îndelungată osândă asupra acelora, pe cari singuri­i i-am făcut înainte răspunzători pentru resultatul alegerei. Şi să nu zică cineva, că doară »Tribuna« ar fi cultivat această ferbere şi ar fi provocat această expresie de in­dignare. Nu. O astfel de apreciare ar­­ fi cea mai greşită, şi cea mai super­ficială. Nici un om cuminte nu va presu­pune, că redactorilor unui organ naţio­nal cinstit, care lucră pentru scopuri ideale, care nu pentru câştig, şi care ţin­teşte la înălţarea spiritului public româ­nesc,­­ le-ar face cumva plăcere ca zilnic să înregistreze lucruri, cari în cele din urmă nu înseamnă decât pălmuirea sen­timentului naţional. Cei­ ce ar judeca astfel privesc lu­crurile cu totului pe dos, şi nu înţeleg nici ziaristica peste tot, nici ziaristica naţională română. E un fapt probat, şi ziariştii îl ştiu toţi, că un ziar creează ce e drept opinie publică, dar­ stă şi el sub influenţa, de sub care nu se poate sustrage, a opiniei publice, a sentimen­tului public. Acest fapt se validitează mai ales în ziaristica naţională româ­nească, ai cărei conducători şi dirigui­tori, har Domnului, nu se conduc de consideraţiuni comerciale, ca alţi zia­rişti străini, ci de principii mari naţio­nale, pentru a căror validitate fac jertfe număroase de tot felul. Au început, nu-­i vorbă, a se ivi şi în sînul nostru oameni, cari fac din presă »geschäft« şi din condeiu o netrebnică unealtă de a-­şi câştiga pânea sau o situaţie oare­care, dar’n aceste excepţii nu fac decât să întărească regula generală, care consti­­tue onoarea presei române în general. Aceste considerante premise, să ve­dem care este situaţia actuală a che­­stiunei, ce ne-a preocupat pe toţi şi ce atitudine avem de urmat pe viitor, în urma luminei ce ea a aruncat în vieaţa noastră publică, înainte de alegerea din Arad da­­torinţa şi ţinta noastră era să împede­­căm alegerea de episcop a părintelui Goldiş. Noi candidat n’am avut şi pe nime n’am susţinut. Unicul nostru scop era să îlapedecăm alegerea aceluia, pe care singur îl ţineam vrednic de a fi exclu­s de la alegere. în campania ce am dus contra can­­didărei lui Goldis, am fost conduşi ex­clusiv de motive naţionale şi etice. în privinţa procedurei am căutat să fim şi credem a fi reuşit să fim, demni şi cu­viincioşi, potrivit cu importanţa causei. De aceea am adus în luptă cu pre­ferinţă argumentele şi aprecierile ace­lora, cari printr’o inconsecvenţă isbi­­toare şi printr’o schimbare la faţă revol­tătoare, din combatanţii de ieri contra lui Goldiş, s’au făcut deodată apărătorii lui cei mai înverşunaţi. O asemenea schimbare la faţă dea­semenea nu credem să mai fi săvîrşit ! cineva în vieaţa noastră publică. Cum au luptat acei oameni, ce tac­ ,­­ tică­laşe şi vicleană au observat se ! ' ştie; ceea­ ce hotăreşte însă a fost re- I sultatul. „ Nu ’i-am putut abate de la calea­ pe care au pornit, cu încălcarea în pi­cioare a întregului lor trecut, şi cu concursul lor a reuşit candidatul, pe care, singur dintre toţi cei­ ce au fost şi ar fi putut fi candidaţi, noi ’l-am com­bătut cu profundă convingere şi din toate puterile. A doua zi după alegere noi ne-am precisat punctul de vedere, în faţa ac­tului săvîrşit. Nime nu combătuse un singur ar­gument din cele­ ce am adus contra lui; nime n’a adus un singur argument se­rios pentru el. Judecata noastră a ră­mas întreagă şi neclătinată, aşa cum am exprimat-o, în conglăsuire cu întreagă presa noastră, excepţionând singură foaia vinovată de la Arad, în faţa actului săvîrşit nu ne ră­mânea decât, sau să provocăm o revi­­zuire a alegerei, — lucru imposibil, — sau să primim actul, aşa cum a fost săvîrşit, cu observarea externă a for­melor legale. Am ales alternativa din urmă, sin­gura ce o puteam alege, şi în înţelesul acesta ne-am şi precisat punctul nostru de vedere, în prim-articolul »Alegerea din Arad“, dela 3/15 Maiu. De aci încolo rolul nostru s’a redus la înregistrarea, ca fideli cronicari, a tuturor actelor urmate în legătură cu actul dela Arad. Rolul acesta ni­’l-am făcut cu conştienţiositate şi demnitate, deşi contrarii noştri dela Arad prin in­juriile lor personale ne provocau zilnic. Astăzi ni­ se pare că valurile in­­dignărei legitime, care au răpit cu sine întreg poporul, s’au domolit. Chiar şi in­sultele contrarilor par a se fi rănit, pen­­tru­ că astăzi cel puţin nu mai aduc »pro­teste« în foaia lor. Ori­cum, este timpul, ca să ne ocu­păm cu sânge rece, sine ira et studio, cu afacerea şi să discutăm calm­ şi demn toate chestiunile, cari au fost atinse ori propuse din o parte ori alta. Dacă indignarea generală va con­tinua să se manifeste, noi vom înregistra accentele ei; dacă »protestele« se vor urma le vom pune la rînd, ca la urmă să ne răfuim şi cu »protestanţii«,­­ aşa cum se cade. Presupunem înainte, că toate parochiile din eparchia Aradului au urmat frumosul exemplu de loialitate faţă cu noul episcop şi oamenii sei, exemplu dat de comunele Socodor, Otlaca, Micălaca, etc. şi au »protestat« deja cu vie indig­nare în contra »autorisatei« din Sibiiu, a »babei« din »Braşov« şi a »resutei« de la Blaj... Să presupunem că s’a încheiat astfel şi era »protestelor-aderente« şi să trecem la discuţia obie­tivă, ca în locul plebisci­tului să punem argumentare, şi în locul iscăliturilor să punem dovezi. Ori­cim­, alegerea unui episcop nu poate fi cea mai mare temă, care să in­­­­tereseze publicul românesc. Cu atât I mai puţin poate fi alegerea episcopului I Goldiş, care s’a clarificat acum din de- I­stul, ca să poată fi predată istoriei. * * * Sânt chestiuni cu mult mai mari, cu mult mai hotărîtoare pentru vieaţa şi viitorul nostru, decât această chestie, şi noi trebue să ne gândim mai presus de toate la marea cauză naţională, în desvoltarea căreia alegerea de la Arad este de­sigur un trist şi mare incident, dar’ cu toate acestea numai un incident ! Trebue deci să căutăm a încheia instrucţia ei şi a o preda supremului for istoric, ca la ordinea zilei să între de nou căuşele principale ale vieţei noa­stre politice. Pentru a încheia definitiv această chestiune vom ave să discutăm în câţiva­­ articoli chestiunile principiale ce s’au scos la iveală în decursul campaniei. Vom discuta absolut calm şi rece, deşi contrarii noştri sunt aşa de provocători.­­ Şi vom începe cu cea mai nouă chestiune,­­ ce a fost trasă de ei în discuţiune, cu chestia »confesionalismului« pe care ortaca din Orăştie a foii aradane o pune sans gene la tapet, ca să scoată din ea o acasă contra noastră. * * * Rar s’a văzut în presa noastră un articol mai neîntemeiat, mai fals în ar­­gumentare şi mai pervers în tendenţă, ca articolul »Fantoma confesionalismu­lui", publicat în ultimul număr al «Rev. Orăştiei«. Nu vom lua în seamă, că cine îl scrie, ci pentru respectul literei tipărite vom abstrage de la persoana autorului — noue bine cunoscută, şi tuturor cari îl cunosc bine apreciată — şi îl vom lua aşa cum e, un articol de ziar, spre a-l discuta. Cu atât mai vîrtos, că foaia dela Arad se identifică cu el, reprod­u­­cându-’l în răsumat în numărul seu cel mai nou (111). »Rev. Orăştiei« face adecă o para­lelă între atitudinea noastră faţă cu de­numirea de episcop a dlui Dr. Radu, şi alegerea dlui Goldiş, şi zice pur şi simplu că pe Radu ’l-am fi lăudat, fără să o fi meritat, numai pentru­ că e gr .-ca­tolic, car’ pe Goldiş ’l-am fi »hulit«, pe ne­dreptul numai pentru­ că e greco-oriental! »Trib. Pop.« resumează articolul »Revistei« astfel: »Confraţii noştri dela Orăştie ajung la conclusia: automaţii dela Sibiiu nu numai sparie publicul cu fantoma, acusând pe alţii (între cari şi noi!), dar c ei înşişi îndeosebi, conduşi de veleităţi confesionale s'au năpustit asupra alegerei dela Arad, lovind din motive politice într’un vechiu servitor al bisericei ortor­todoxe, pe când prelatul adorat de ei (Dr. Radu) n’are nici el nici un merit naţional!« Temelia întregei acuse, pe atât cute­zată, cât şi de perversă, este deci faptul că noi am lăudat pe părintele Dr. Radu, când a fost denumit şi instalat, pe când pe părintele Goldiş nu ’l-am lăudat. Şi până mâne, când ne vom ocupa deosebit cu acest articol, reamintim ţinuta »Tribunei Poporului« faţă de Goldiş — în­ainte de alegere — şi faţă de Dr. Radu. Pe Goldiş ea ’l-a atacat mai violent de­cât noi, — şi de atunci nimic asenţial nu s’a schimbat la părintele Goldiş, — car’ pe Radu ea ’l-a lăudat cu mult mai mult decât noi. Dovada aserţiunei din­­tâiu am dat-o înainte de alegerea din Arad; dovada celei de a doua o dăm azi, reproducând alăturia părţi dintr’un psalmodic prim - articol, ce a publicat »Tribuna Poporului« din prilejul insta­­lărei părintelui Radu. Sibiiu, 21 Iunie n. în contra pactului. Partidele oposiționale din reichsrathul austriac se gătesc de luptă. Vreau se înceapă o luptă înverșunată în contra guvernului Thun, pe tema pactului. Întâia vor protesta în modul cel mai energic, toate îm­preună, şi separat fiecare, în contra legărei pactului din partea Austriei cu ajutorul paragrafului 14 din constituţie şi nu pe cale constituţională­­parlamentară. Afară de aceasta, la proxima întrunire a reichsrath-ului, fiecare partid din oposiţie va face pro­punere, ca guvernul să fie dat în ju­decată pentru călcarea constituţiei şi violarea legilor existente. iN»isposr|'iA MOXAKdiin.ri. m». uarchul, in urma unei răceli, « puţin in­­dispun şi e silit să rănifmnâ în cană, pânft la desăvirşita însănătoşare, care va întra peste câteva zile. Jlonarchul a răcit Vineri, când a vont să vadă lucrările unei noue linii Cerate din valea Vienei, căci era un timp rece, ploios, care Jlonarchul era îm­brăcat, cam uşor, f­ără mantauă. Din acest motiv audienţele acordate pentru zilele din urmă şi pentru cele mai apropiate, au fost contramandate, precum animată a Cont şi revista mare ce avea să o ţină m­­o­­narch­ul asupra artileriei concentrate la V­iena. Id­on­archul se află în castelul de la BchUubrunu. „DEUTSCHES VOLKSBLATT“ din Viena face în minierul său din urm­ă un foarte trist prog­nostic încheierei definitive (parla­mentare) a compromisului inter­venit deocamdată între guvernele din Austria şi Ungaria. Ziarul numit spune, că situaţia va duce sau la egalitate de îndatoriri finan­ciare, sau la separaţiune. Camera comercială din Triest, a decis, în unanimitate, se ridice protest în contra pac­tului, care în forma în care a fost legat, e pă­gubitor intereselor Austriei, și ar fi negreșit respins din partea parlamentului, dacă ar fi su­pus aprecierei reichsrath-ului. Totodată se va face apel la toate camerile comerciale din Au­stria, ca să protesteze şi ele. Reconstruirea cabinetului Thun. Din cercuri bine informate gu­vernamentale de la Viena vine ştirea, că după votarea pachdui din partea Ungariei, şi ridicarea lui la valoare de lege pentru Austria pe basa­d­ lui 14, — cabinetul Ihan va fi reconstruit. CORPURILE LEGIUITOARE ROMÂNE vor fi deschise la 24 iunie prin mesaj regal. Regele Carol, care de două mile se află la Sinaia, va sosi în acest scop încă în 22 iunie la Bucureşti. Banca austro-ungară, în şe­dinţa confidenţială, ţinută Luni din par­tea direcţiunei băncei austro-ungare, s’a primit proiectul presentat cu privire la aranjamentul ce se va face cu guver­nul, în chestia privitejiilor băncei. Se mai aşteaptă însă o notă oficială de la ambele guverne, cu care se va ocupa direcţiunea în şedinţa de joi, când che­stia va fi tranşată în mod definitiv din partea băncei. Fireşte, conform dorin­ţei Maghiarilor. O nouă opoziţie maghiară, „ Reichswehr“ e în măsură a şti, că în enorma majoritate parlamentară a guvernului maghiar încep a se arăta semnele unei desmembrări apropiate. O grupă, cam patruzeci de deputaţi guvernamentali nu sânt tocmai încân­taţi de succesele guvernului Széll, şi de aceea ţiu se prea însufleţesc pentru el. Tot ce face guvernul e primit din partea lor cu o nepăsare vădită, la apa­renţă, dar­ în realitate cu o displăcere ascunsă, în cercuri bine informate se crede, că grupa aceasta va da la oca­­siunea binevenită micii de furcă guver­nului Széll. Nu e greu a combina, că grupa aceasta se compune din tiszaişti şi din hoinffysti. uscopiul — Document la »Fantoma confesionalismului«. — „Rev. Orăştiei“ ne face o acasă pe cât de gravă, pe atât de neînteme­iată din faptul, că la timpul seu am primit cu bucurie denumirea de epi­scop a părintelui Dr. Radu. „Trib. Pop.“ se identifică cu ortacă-sa din Orăştie, şi susţine — se vede — aceeaşi acuză. Iată însă cum lăuda „Trib. Po­­porului“ pe părintele Radu, din pri­lejul instalărei sale. Reproducem cu­­vent de cuvent, cu mici emisiuni de pasaje irelevante, prim-articolul foii aradane din nr. 86 dela 1897: Episcopul Lugojului. Poporul român are cu un luptător mai mult, car’ biserica greco-catolică română a avut ieri o zi de înaltă bucurie. Ieri ’și-a ocupat adecă scaunul episcopesc de Lugoj P. S. Sa dl Dr. Demetriu Radu. \\ ' Bărbat în floarea vîrstei, numai de trei­­zeci­ şi-cinci de ani, cu o cultură vastă ce ’şi-a câştigat-o in cele trei centre mari ale româ­nismului: la Blaj, Roma şi Bucureşti, pro­tejat nu numai al sorţei, care ’i-a dăruit înalte însuşiri: minte ageră şi o înfăţişare, care dela întâiul moment te cucereşte, — dar’ protejat al celui­ ce poartă două coroane, al Papei dela Roma, şi binevăzut de Maiestățile Lor Impe­­ratul-Rege Francisc Iosif şi Regele Carol, — P. S. Sa noul episcop al Lugojului n are decât se vrea, şi va pute s’ajungă unul din prelaţii, a cărui vieaţă şi activitate pentru biserica şi neamul seu să fie o epocă de mărire, o epocă din care contimporanii să se îndemne la fapte măreţe, car’ urmaşii se se închine cu venera­­ţiune şi se binecuvinteze numele aceluia, care, ridicându-se din popor, jertfit-a toate puterile sale şi căldura inimei sale întreagă pentru a poporului înălțare! Pentru biserică să trăească, pentru ale neamului drepturi nici dela moarte să nu se dee­inderet! Va fi atunci mare. Numele lui va lumina în veacuri și va fi pus alăturea cu archiereii pe cari azi întreg neamul românesc îi socoteşte sfinţi, pentru­ că au ţinut nu ca să-’şi păstreze scaunul episcopesc, dar’ să-’i aducă strălucire. Noul episcop al Lugojului n’are decât să-’şi aducă aminte de cea mai duioasă scenă a consacraţiunei sale, lăcrămând de emoţiune, primea toiagul archieresc şi coroana sfântă; co­­vîrşit de acest sentiment de fericire întâlneşte privirile părinţilor sei, ţărani de cari mai feri­ciţi şi mai mari n’a adăpostit sfânta catedrală a Blajului... Ochii lor deasemenea erau scăl­daţi în lacremi. Ei plângeau înse nu numai de bucuria că ’şi-au văzut fiiul cu atâtea daruri înzestrat, dar’ mulţumeau lui D-zeu, că ’i-a în­vrednicit să dee neamului un bărbat ales... Şi de câte­ ori se va gândi la această oră fericită a vieţei sale, e peste putinţă să nu-’şi aducă aminte de bisericuţa din satul seu, de zi­lele petrecute la Bliţj, unde fiecare pas de pă­mânt este un capitol din măreţia istoriei noa­stre naţionale... îşi va aduce aminte în acelaşi timp de tinereţa petrecută la Roma, cetatea eternă şi mare, de bărbăţia carei câmp de muncă la Bucureşti şi­ s’a deschis... O, dacă şi cu asemenea amintiri un Ro­mân, un prelat ar pute să se abată, fie chiar numai cu un pas, din calea cea dreaptă, atunci nu mai e sfânt nici numele mamă, nu mai e cre­ştinesc nici Vaticanul, atunci s’a sfîrşit şi cu domnia lui Christos, ci în lume păcatul bi­­rueşte!.... Noi îi dorim vieaţă lungă, să întrupeze toate gândurile mari şi toate intenţiunile­ bune de care este însufleţit. Iubirea credincioşilor, cea mai puternică armă în luptă, o are. Şi ori­câte greutăţi ar întâlni în cale, nu va uita — a spus-o — că sfânta cruce este nu numai semn al biruinţei, ci mai ales al jertfei. Aşa purcezănd, Dr. Demetriu Radu se va înscrie în Istorie nu numai ca episcop iubit şi vrednic al Lugojului, dar’ va rămâne un mare preot al neamului românesc, titlul cel mai înalt pe care poate să ’şi­’l dorească un Român.

Next