Tribuna, august 1899 (Anul 16, nr. 167-191)
1899-08-05 / nr. 170
Anul XYI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., an 2 fl. 50 cr., V, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., 1/1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Joi 5117 August 1899 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. BUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 170 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poște și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici ă 5 cr.ise vend la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici ă 20 bani se vend la librăria G. Cârján, Ploeșt. In jurul unei crise. iii. — Articol final. — (§). Departe să fie de noi cugetul de a crede, că suntem îndreptățiți să facem noi pe judecătorii dlui Sturdza, pentru actele ce le-a săvârșit în calitate de fost prim-ministru român, sau de a crede, că ni se cuvine să stabilim noi responsabilitățile politice pentru ceea ce a făcut sau n’a făcut dl Sturdza. Un astfel de drept nu ni-’l arogăm, pentru că nu ne compete. Dl Sturdza a fost prim-ministru al unui stat străin pentru noi; şi în această calitate a sa a dispus după buna sa chibzuială de decorațiile existente în stat. ’I-a stat în liberă voe dlui Sturdza să decoreze pe cine vrea, — chiar şi pe cățeii noştri. Noi n’avem dreptul să-’l tragem la răspundere pentru aceasta. Ca prim-ministru român, dl Sturdza a avut la liberă disposiție budgetul terei ; a fost deci în drept de a da şi mai departe rentele gimnasiului din Braşov, sau a le sista, — după cum le-a sistat, — ear’ noi nici pentru acest fapt nu-’l putem trage la răspundere, ales când știm, că devisa dlui Sturdza este: »banii noștri pentru noi*. Ca primul sfetnic al coroanei, dl Sturdza a putut dispune și de armată în dragă voe ; a putut deci să trimită oficerii români să fraterniseze cu colegii lor maghiari dela Brașov, și noi n’avem dreptul să ne plângem sau să aducem acuse dlui Sturdza pentru aceasta. Trebue să’i fim chiar mulțumitori, că nu ’și-a trimis ofițerii să dee ajutor gendarmeriei ungurești, atunci, când trebuia înscenat câte un măcel printre »nemernicii« de »Valahi«. Nu ca reproşuri, nu ca rechizitorii, nu pentru a da lecţii de bună conduită politică am înşirat greşelile dlui Sturdza, de cari s’a făcut vinovat în faţa ţarei sale ca fost ministru-president român, ci le-am scos în relief ca momente etice, cari fatalmente trebuiau să ducă la dezastru politica guvernului român, presidat de dl Sturdza, și trebuiau să provoace căderea dlui Sturdza. Și cu toate acestea, avem totuși dreptul să ridicăm și noi acasă directă în contra dlui Sturdza, pentru că dl Sturdza a căutat să se amestece și în afacerile noastre politice, cu toate că noi suntem pentru d-sa supuşi ai unui stat străin. Dl Sturdza a căutat, prin oamenii sei, se mute, încă pe vremea când se afla în oposifie, centrul politicei noastre naţionale la Bucureşti, ca de acolo, cu ajutorul unui stat-major expatriat, pus sub comanda dlui Sturdza, să se dee direcție politicei noastre. Dorim să se știe, că politica noastră noi o facem, aici la noi o facem, și de aici de la noi are să fie condusă. Și dorim să se știe aceasta, ca caşul să nu ni se mai repeteze. Am avut prudența de a nu cade în cursele dlui Sturdza; şi numai înţelepciunea fruntaşilor noştri politici avem să mulţumim astăzi, că causa noastră naţională, după zilele de glorie ce le avusese la Cluj, nu a fost înmormântată pentru totdeauna în apele Dâmboviţei. Era prea hasardat planul dlui Sturdza, şi nu avea alt scop, decât să ne pună cu totul la discreția dlui Sturdza, și să ne presente străinătăței ca ceea ce nu suntem, ca irredentiști. Căci ce alta decât irredentism este mutarea centrului politic pe teritorul unui stat străin? Ţinem să se știe, că nu tolerăm, nici umbra de bănuială, că noi, Românii de sub coroana Sfântului Ștefan am conspira în contra vntregităței statului ungar, și că am nutri în noi, am propaga, sau am suferi ca alții în numele nostru să propage idei irredentiste. Dacă făceam însă aceea ce ne invita dl Sturdza să facem, nu numai că puteam fi timbraţi de irredentişti, ci întreaga lume ne considera aievea de irredentişti. Astăzi ştim ce cugete subversive avea dl Sturdza, când ne sfătuia să facem aceea ce din fericire n’am făcut. Voia să se facă stăpân pe situaţia noastră politică; voia ca comitetul nostru național să ajungă instrument în mânile sale, car’ noi toţi, tot atâţia »pulcineli«, pe cari dl Sturdza să-’i tragă de sfoară când mişcarea lor dorită este. Voia să arete prin aceasta străinătăţei, că el e stăpân pe chestia naţională din Ungaria; când vrea (şi e în oposiţie) o pune în mişcare pe toate liniile, şi iarăşi când vrea (şi e la putere) o sugrumă. Natural, că prin aceasta s’ar fi impus străinătăţei ca om, care vecinie are să rămână la putere. Dorim, ca pe viitor să nu ni se mai întindă astfel de curse. în politica noastră nu tolerăm nici un amestec din afară, cu atât mai puţin putem accepta o comandă din afară. Politica noastră naţională o ducem pe căi legale. O ducem încet, dar, sigur. Şi tocmai pentru că pe căi legale o ducem, numai noi putem să ştim, întrucât ne permit legile ţârei acţiuni politice, pe cari noi le ţinem de necesare, şi numai noi putem să știm, întrucât poporul, pus sub conducerea noastră, este accesibil ori nu pentru ele. Orice sfat, imbold, împintenare sau amenințare venită din afară, nu poate decât să ne încurce, să ne desbine și să ne facă să deviem de la calea noastră cea dreaptă și la scop ducătoare. Altele sunt libertăţile, altele sunt împrejurările în România, şi noi nu după ele avem să ne orientăm. De aceea, cerem de la fraţii din regat, ca pe viitor să se reţină de la orice amestec, direct sau indirect, în luptele noastre politice de acasă, asigurându-i, că tocmai prin aceasta ne fac cel mai bun serviciu. Au frații din România și cercurile lor politice destule căi deschise, pe cari pot să promoveze causa națională și pot să ne fie de ajutor în grelele lupte ce le purtăm, și sperăm, că aceste căi bătute vor fi și în viitor, fără a mai voi cineva să ni se impună de dictator, de conducător politic, un rol cu totul incompatibil cu politica noastră și cu condusele adunărei noastre naționale, care în 'mai multe rînduri a decretat ca principiu, că: »precum noi nu avem dreptul să ne amestecăm in afacerile interne politice ale regatului român, tot așa așteptăm ca nici frații din regat să nu se amestece în afacerile noastre politice. Să tragem deci vealul peste cele întâmplate în trecut și se lăsăm în grija istoriei, ca ea să le iee la analiză anatomică; noi se scoatem înse din trecut, învățăturile de lipsă pentru viitor. Sibiiu, 16 Aug. n. Chestia Iletitzi. Kossuthiştii vor adresa guvernului interpelaţie în chestia monumentului Hentzi, imediat după deschiderea parlamentului, şi vor cere punerea sub acasă a guvernului Széll, care a ofensat sentimentul naţional al „naţiunei“ prin aceea, că a permis să iee parte şi honvezimea la sfinţirea monumentului acestui general, care a purtat luptă cu honvezii. „Pol. Kor.“ publică acum o scrisoare la adresa „indignaţilor“, în care îi face atenţi, să lase armata în pace, pentru că au trecut vremile în cari se putea agita în Ungaria pe tema aceasta. Bine, dar’ atunci pe ce temă se mai agiteze bieţii kossuthişti ? ALT PROCES? Lui »Pesti Napló«i se telegrafează din Sibiiu, că procurorul a intentat, proces de presă » Tribunei« pentru un articol agitatoric, şi că redactorul nostru responsabil e citat pe 31 August la judele de instrucție din loc, ea să- gi iee interogatorul. Să fie vorba oare de un alt proces, cu care vrea să fie fericească stăpânirea ? „Liga Română“ publică o scrisoare din Ardeal, în care raportându-i-se despre discuția ce decurge acum la noi în jurul activităţii şi pasivităţei, se zic şi următoarele: »Sunt între Români, precum e natural, două curente. Unii înclină pentru activitate, alţii pentru continuarea pasivităţei clasice. — Curentul dintăiu însă pare a fi mai numeros. Dar’ de ce foloseşte toată discuţia, dacă nu se convoacă o conferenţă națională, care singură poate hotărî cu autoritate în această chestiune. Până acum conferenţa nu a fost convocată şi, desigur, dl Ir. Raţiu va fi având puternice cuvinte că a tot amînat şi tot amină convocarea, pe care toată lumea o aşteaptă«. Constatăm, că corespondentul »Ligea nu cunoaşte bine curentul politic de la noi, când afirmă, că cel »pentru activitate« ar fi mai numeros. Ear’ la dorinţa exprimată, sperăm a-i pute da în curând răspuns satisfăcător. Enciclica Papei. „Tribuna“ din Roma aduce ştirea, că Papa va da o enciclică în Septemvrie, din incidentul aniversarei morţei împărătesei şi Reginei austro-ungare Elisabeta, in care va trata mai multe chestii importante sociale. DIN AUSTRIA. Socialiştii Alin Brünn au aranjat Luai o manifertaţie de stradă, în contra paragrafului 14 şi în contra dărci de zăhar, care a întrecut pe toate cele aranjate până acum. Au participat cam la zece mii de muncitori, cari au percurs toate stradele principale, în ordine exemplară, ceea ce a făcut, ca poliţia să asculte în linişte cuvintele nemăgulitoare adresate guvernului austriac din partea mulţimei, fără se intervină, pentru că nu avea motiv să intervină. Un program, »Berliner Tageblatt« comunică o convorbire pe care împâratul Germaniei a avut-o acum câteva zile pe bordul vaporului Hohenzollern, în Kiel, cu membrul congresului american din Chicago, George Foss. Acesta era însoţit de ataşatul american de marină Beehler. în convorbirea ce a durat trei sferturi de oră şi în care s-a vorbit şi despre declaraţiile admiralului Dewey, împăratul Wilhelm ar fi desvoltat următorul program maritim, care ar pute fi considerat ca o critică indirectă a conferenţei pentru pace de la Haga. »Mai nainte, marea putere teritorială germană era cel mai principal sprijin al păcei europene. Viitorul naţiunilor însă se află pe Ocean şi fiecare putere trebue să caute a fi aşa de tare pe Ocean, încât să-şi poată păzi în mod efectiv interesele, înmulţirea flotei germane nu înseamnă de loc ameninţarea unei naţiuni oarecare. Căci, cu cât o naţiune e mai tare pe mare, cu atât ceealaltă naţiune se va răsgândi mai mult până ce se înceapă conflictul. în realitate, deci, sporirea flotelor de răsboiu e cel mai bun congres al păcei*. Cu alte cuvinte înarmarea e cel mai sigur mijloc pentru pace și pentru — desarmare. Pasivitatea. Un corespondent din Zombor al lui „Alkotmány Serb de origine, explică într'un articol mai lung motivele cari au îndemnat pe Serbi și pe Români să rămână la alegerile trecute în pasivitate şi le reduce la imposibilitatea de a putea duce luptă onestă electorală. Corespondentul constată, că fiecare naţionalitate îşi are programul său politic, şi că inştiinţele, cari conduc activitatea naţionalităţilor, nu pot fi decât realizarea programului şi ducerea la isbândă a aspiraţiunilor lor. Esenţa programului fiecărei naţionalităţi e legea (religia), pentru că ea formează elixirul de vieaţă şi de desvoltare a fiecărui popor. Naţionalitatea desbrăcată de lege, se nimiceşte. De aceea programul politic al naţionalităţilor e întregit cu punctul în care se cere respectarea drepturilor autonome ale fiecărei biserici. Părerea naţionalităţilor este, că în Ungaria nu există partid care ar apăra şi ar promova interesele naţionalităţilor, şi de aceea ele nu se pot alătura la nici unul din partidele din ţeară, ci trebue să se organiseze o parte. Şi fiindcă nu pot duce lupta şi în contra guvernului şi în contra partidelor maghiare din ţeară, trebue să rămână în pasivitate. Exact! Slovacii tineri. Presa jidano-maghiară inventează totdeauna câte ceva. Când desbinări între Români, când certe între Sârbi, când neînţelegeri între Slovaci. Acum sunt tocmai Slovacii la rînd. O gazetă maghiară a aflat, că printre Slovaci se simte un nou curent, care are de scop formarea unui nou partid naţional slovăcesc, partidul »Slovacilor tineri«, pentru că lumea nu e mulţumită cu conducerea bătrânilor. Ni se spune, că deja cu prilejul sărbărilor »Reuniunei femeilor slovace* din zilele trecute, s’a afirmat în mod deosebit formaţiunea tinără între Slovaci. »Mudron*\şi\\, consideraţi ca »moderaţi«, deşi precum se ştie şi se vede, buni naţionalişti şi ei, — au făcut apel de înfrăţire cătră tinerimea slovacă, care pretinde o luptă mai energică, mai radicală. Dar’ apelul a avut de resultat că Slovacii şi mai rău s’au certat. Tinerii, numiţi şi »£fasi-işti, după ziarul »Hlas“, dintre cari o parte studiază în Braga şi iau de model pe Cehii tineri, — vreau să fee ei conducerea politică de la moderaţi şi în continuu polemisează prin ziarul lor cu moderaţii, exprimându-se nu prea măgulitor asupra ţinutei şi tacticei bătrânilor. Că zeii, multe le mai ştiu şi gazetarii maghiari, înfrăţirea la Arad. — Din »Liga Română«. — în luna aceasta avură loc mari sărbări la Sighişoara întru memoria poetului maghiar Petőfi, care acolo îşi găsise moartea în 1849. Ungurii bucinară în toată lumea vestea, că la acele serbări au luat parte şi representanţii Saşilor, ba că ar fi fost presenţi şi »numeroşi Români“ (fireşte, o minciună). Acum foile ungureşti sânt pline cu ştiri despre o pretinsă »înfrăţire« a Românilor şi Ungurilor la Arad. Iată despre ce este vorba: La banchetul, ce s’a dat cu ocasia instalărei nou alesului episcop, Goldiş, al Aradului, au luat parte şi câteva persoane marcante din vieaţa publică maghiară. S’au rostit cuvântări, dintre cari cele mai multe şi mai importante au un caracter politic. Corniţele Ştefan Tisza, fiiul faimosului »zdrobitor al naţionalităţilor« a făcut şi el un speech, în care, pornind din vechiul clişeu că elementul maghiar şi cel român au o comunitate de interese, a închinat în sănătateaacelor Români, cari sunt cetăţeni fideli ai patriei*. Toastul acesta a fost, precum raportă ziarele, salutat cu entusiasm şi părintele Mangra în cuvântarea sa ,şi-a exprimat regretul că n’a ştiut că corniţele Tisza are aceste idei, căci multe s’ar fi făcut altfel. Luăm cu multă reservă act despre aceste enunciaţiuni, pentru că nu sânt autentice şi nu le putem da creziment, căci ar însemna să ne îndoim de simţămintele naţionale ale Românilor cari au luat parte la acea masă. în raport se mai spune, că un Român, ridicând un toast pentru armată ,a închinat îndeosebi pentru honvezime? Să credem aşa ceva ? Care va să zică în faţa generalului Blondein, care representa la acea masă oştirea austriacă, sub ale cărei drapele Românii luptară la 1848 împotriva honvezilor maghiari, Românii aplaudau un discurs ostentativ pentru aceşti honvezi? Şi toate acestea pentru ca să preamărească instalarea episcopului Goldiş ? Dacă s’ar adeveri aceste ştiri, ele ar însemna, că Românii din Arad fac o politică în contradicţie cu trecutul lor de acum câţiva ani, când ei erau în primele rînduri ale Românilor imperialişti cari mergeau la Viena, făceau memorande şi replici şi pentru aceste fapte erau traşi în judecată şi osândiţi la puşcărie, ca cei mai periculoşi duşmani ai »patriei maghiare*. Dacă corniţele Tisza a vorbit şi a închinat precum vestesc foile maghiare, el a aruncat în faţa Românilor o insolentă sfidare, pentru că el a condamnat întreaga politică naţională a Românilor, pe care el şi toţi Maghiarii au considerat-o şi o consideră duşmană »patriei*. Dar’ să aşteptăm. S’au împăcat?! Mulţi dintre cei ce urmăriseră cu luare aminte şi cu interes epocala crisă constituţională prin care trece, şi trece încă, legătura de stat dintre Austria şi Ungaria, sânt azi de credinţă, că în sfîrşit crisa a fost înlăturată, pentru că imperatul a primit propunerile dlui Széll şi pentru că guvernul austriac şi parlamentul maghiar le-a ratificat. De fapt însă, diferendul dintre cele două state nu numai că nu a fost şi nu este aplanat, ci, mai mult, el pare azi mai înăsprit ca orişicând mai nainte. Oricât dorea şi doreşte împăratul Francisc Iosif, ca pactul să devină, cu orice preţ, o realitate, chiar în detrimentul Austriei — este încă tot un prum decider ium. Da, nu încape îndoială, că cele două guverne, al Ungariei şi al Austriei, s’au înţeles, şi că parlamentul maghiar a votat chiar hotărîrile guvernelor, dar’ mai este un factor care trebue cândva întrebat şi acesta este parlamentul austriac, pe care cabinetul Thun a crezut că poate să’l lase deoparte, dar’ fără de care dualismul nu poate fiinţa mai departe. Acest parlament este astăzi suspendat, pentru că obstrucţionismul german face peste putinţă orice discuţie, orice act legiuitor. Cabinetul Thun guvernează pe basa artiolului 14, despre care am mai vorbit noi, dar acest fel de guvernare este absolutist şi după chiar spiritul acelui articol un guvern nu poate cârmui cu acest articol decât în mod provisor, în momente de mari încurcături de stat. Pactul economic dintre Austria şi Ungaria a fost deci încheiat din partea cabinetului Thun pe temeiul acestui articol și este prin urmare vădit că valoarea lui legală este foarte contestabilă și în orice cas de scurtă durată. îndatăce s’ar întruni parlamentul austriac, acel faimos pact ar fi aruncat sans phrase la coş şi guvernele celor două state vor pută să înceapă noue tratative cu noue perspective de isbândă sau de rupere a relaţiilor. Parlamentul austriac nu se va pute întruni însă cu una cu două, căci contele Thun nu prea are dorința de a se supune votului lui. Dar, mai curând sau mai târziu, parlamentul tot va trebui să fie convocat. Atunci are să se hotărască definitiv soartea dualismului chiar. Cam ce fel de sentimente și idei animează pe membrii acestui parlament şi în genere pe Austriaci faţă cu noul dar, provisorul aranjament dintre cele două state, se poate deduce din agitaţia şi iritaţiunea ce domneşte azi în întreaga Austrie în faţa încheieri pactului. Austriacă consideră acest pact ca un mijloc de exploatare financiară şi economică întrebuinţat de Unguri în contra lor. Ei se plâng că au ajuns a fi vasali Maghiarilor, că Austria a fost îngenunchiată şi umilită de aceştia, că ea este victima obrăzniciei şi a lăcomiei ungureşti şi a incapacităţei cabinetului Thun. în acest an s’a pornit o sumedenie de întruniri publice în toată Austria, pretutindenea populaţiunea ţipă cu turbare în contra Ungurilor, toate corpurile politice, societăţile economice, de comerciu şi industrie, consiliul comunal al Vienei