Tribuna, decembrie 1901 (Anul 18, nr. 222-241)
1901-12-04 / nr. 224
Anul XVIII Sibilu, Marți 4/17 Decemvrie 1901 ABONAMENTELE Pealm Slbîni , 1 lună 1 cor. 70 bani, V* 5 cor., »/» an 10 cor., 1 an 90 cor. Pontru dmocree îs casă ca 80 bani pe taaă mai amit. Păstrai mvasnicie; 1 inná 2 cor. 40 bani, */* an 7 cor., »}* an 14 oor., 1 sa 28 cor. Pentru Somânia şi nichiaitate: '/, an 10 franci, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente.!« *e fac numai pl&tinda-ae înainte. INSERTI UNILE Un fir gamond prima-datâ 14 bani. a doua-oară 12 bani a traia-otră 1O han’. Redacţia ş\ administraţia: Strada Poplâcei Nr. 15. Se prenumiri 1« poate şi librftrii. In România abonamentele să fac la domnul Carol Schulder, București, strada Șelar, 10. Epistole nefraueare se retusa. —Maenacriptian se înapoia . Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Tipografiei«, societate pe acțiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie*. Restaurațiunile. 5 Spiritul, care stăpânește astăzi comitatele, nu e corespunzător. Organisarea comitatelor se bazaază pe cel mai condamnabil esclusivism, ca orice în Ungaria. Tot astfel esistă astăzi o minoritate privilegiată, ca în vremurile de tristă memorie ale iobăgiei. Mulţimea e guvernată nu se guvernează, cum ar trebui conform principiilor de stat modern , un fel de semiconstituţionalism la noi, fără de nici un reson. Asta e causa, că la restauraţiunile comitatense, cari vor avă loc în zilele aceste, noi nu putem privi cu mari speranţe. Elementul român în cea mai mare parte nu se poate validita aşa, cum ar trebui, este espus oapriţiului pictărilor până şi în comitatele, unde el formează majoritatea absolută. Nu vrem să vorbim despre comitatele de prin părţile ungureşti, unde nici vorbă nu poate fi de loialitate, de interesele generale ale comitatului, de bunele raporturi, cari nutrite trebuesc între naţionalităţile unui comitat, care nu înveninate prin tot felul de mijloace. Voim să atingem mai mult raportul nostru faţă de Saşi, între Români şi Saşi, în deosebi în deceniile din urmă, când politica şovinistă maghiară a devenit tot mai agresivă faţă de naţionalităţi, e’a creat un raport de amiciţie, caracteristic popoarelor, cari laolaltă sunt avisate să poarte lupta contra cutropitorilor comuni. Nu odată, comunitatea vederilor, de cari este condus poporul român şi săsesc, a aflat espresiunea cea mai călduroasă în publicitate. In faţa restauraţiunilor comitatense cari au să urmeze zilele acestea, nu ne putem reţine să nu dăm espresiune dorinţei generale a Românilor ca raporturile de bună înţelegere, ce până acuma au existat între poporul săsesc şi cel român, să fie întărite, cimentate prin o ţinută loială, satisfăcătoare pentru ambele, nejignitoare nici pentru o parte. Mai este de dorit aceasta fiindcă, judecând după atitudinea ce a luat guvernul în timpul din urmă faţă de comitate, probabil acestea vor fi ultimele restauraţiuni comitatense. Saşii, cari prin poliţia lor incomparabil mai favorabilă, decât a noastră, au ajuns stăpâni pe situaţie în centrele lor, ar comite o greşeală foarte mare, dacă desconsiderând pretenţiunile juste şi echitabile, puse de representanţii români, ar nimici armonia ce a esistat între noi până acum. Meniţi de soarte să trăim împreună, să purtăm aceeaşi luptă contra aceluiaşi duşman, resultate prielnice vieţii noastre naţionale numai prin bună înţelegere putem ajunge. Aproape în toate ramificaţiunile vieţii interese comune îi leagă pe Saşi de noi şi o periclitare, o Înstrăinare a acestor interese prin unele veleităţi exclusiviste, pe cât de mult ar agita spiritele la Români, pe atât de fatală ar pute deveni în viitor pentru poporul săsesc. Să ne aducem aminte de sistemul inaugurat de Tissa Kálmán cu privire la oficiile de stat. In ţinuturile locuite de naţionalităţi denumea numai străini de limba şi naţionalitatea din respectivele ţinuturi. Amploiaţii nemaghiari erau duşi pe la Kecskemét, pe la Alba- Regală etc. Dacă acest revoltător sistem se va practica şi în vieaţa comitatensă, după eventuala statificare, la ceea ce ne putem cu siguranţă aştepta, atunci numai în comun, umăr la umăr luptând, vom fi în stare să apărăm interesele ce leagă laolaltă cele două popoare. Noi, Românii, n’am avut nicicând faţă de Iaşi pretensiuni exorbitante. N’am cerut, ca din puterea pe cari ei o ţin astăzi in mână, să ne dee partea întreagă ce ni se cuvine. Am cerut şi cerem însă partea minimă ce loialitatea, sentimentul de dreptate şi condiţiunea bunelor raporturi şi a păcii o pretind. Echitate şi loialitate, iată ce aşteptăm şi cerem dela compatrioţii noştri Saşi cu opasiunea restauraţiunilor comitatense în toate comitatele, în cari împreună locuim, şi In special in comitatul Sibiiului, ai cărui conducători dau tonul şi directiva pentru întreaga politică a poporului săsesc. Or. La Schitul Priponului. Cea din urmă novelă scrisă în ziua da 21 Noem- iurie st. v. de mult regretatul V. A. Urechiă. Jupân Constantin Almăjanu, din neamul boerilor Poenari, pleacă în toamna anului 1819 din Almoj, căminul părintesc din judeţul Jiul-de-jos, să meargă la satul Scorila din judeţul Mehedinţi, cu un leagăn de Viena tras de 12 poştalioni şi înconjurat de fşele văifijei boereşti încălecaţi pe buni cai umblând în buestru. Drumul e greu, caiea desfundată de ploi, pe malul Jiului revărsat se înfundă roţile sdînc şi căt de cât să se răstoarne cucia (trăsura) de nu era la dreapta şi la stânga ei alaiul de slugi, cari s’o sprijine pe povârnişurile dealurilor şi printre bolovanii aduşi de şiroae. Dar apoştalionii ori cât da voinici obosesc dela o vreme. Geaba surugii pocnesc din harapnice şi chiue de răsună dealurile, trăsura nu mai poate înainta şi noaptea, care are la slujba ei cai mai zdraveni decât boerul Almăjanu, înaintează tot mai iute, învăluind pânăhrama ei neagră câmpiile, pe când nori negri sa rostogolesc pe cer şi pe vârful munţilor din prejur. — Au stătut caii cu totul locului, zice Tănase, surugiul, descălecând de pe săcaşul dela roate şi scoţându-’şi căciula la oblonul leagănului. Nu mai putem înainta boerul. — Dar’ atunci ce ne facem, Tanase? întreabă îngrijorat Jupân Constantin Almăjanu. — încalecă, boerule, pe roibul meu, zice Livede-Lungă, unul din vătăjeii boereşti, şi cu Ion Rozmarin du-te la Sihăstrie, colo unde se vede o zare de lumină peste lunca Jiului, de-şi petrece noaptea la adăpost până mâne dimineaţa. Vom griji noi de cai şi de trăsură. N'avea ce face altcum boerul Paharnic. Incălecă pe roibul lui Livede- Lungă şi însoţit de Rosmarin se îndrepta, nu fără greutate printre tufe şi sălciile zăvoiului, în spre cea stea de lumină, care în depărtare licărea ca nădejdea în sufletul nenorocitului. II. Căţărat pe o stâncă uriaşă era schitul Priponului, adăpostul a trei călugăriţe bătrâne pe lângă cari trăim câteva nenorocite fete fără de părinţi, date de rudele lor în ascultare pe lânga maici. Toată aşezarea se cuprindea dintr’o bisericuţă de lemn de stejar, pe jumătate putrezită de bătrâneţe. In curtea strâmtă a bisericei, trei chilii şi un grajd de vite, în faţa ‘căruia să ridica falnic un brad bătrân, lângă care curgea guraliu un șipot, al cărui isvor era sus pe munte. La momentul când boerul Constantin Almăjanu, urmat de Rosmarin, întră în curticica schitului, cele trei maica bătrâne cu surorile lor erau în biserică, unde bătrânul preot Dionisie făcea rugăciuni de priveghere, că a doua zi avea să fie sfânta Intrare în Biserică. Boerul nu întâlni în cele trei chilii , pe nimeni şi deci se îndrepta şi el spre bisericuţă. Ori-cum, el nu mai era atât de îngrijorat, că se simţea la adăpost pe timpul nopţei între patru ziduri, în loc de a sta pusteit pe câmp, nămolit , I în noroaie şi în primejdie de a fi atacaţi de hoţi şi de fiare sălbatice. Când întră în bisericuţă, slujba lii I sericească era pe sfirşit. Cele trei fete d surori, crescute de mici copile la schit, I priveau cu mirare la noul sosit, sar’i S maica Xenia, cea mai bătrână din cele i trei călugăriţe, se pogori din strană ca I să întimpine pe boerul Almăjanu. — Sărut mâna, cuvioasă maică, zice acesta, vă cer adăpost pe noapte, că mi-au stătut caii de nu mai putem înainta de colo din lunca Jiului. — Bucuroasă, boerule, la oaspeţi, dar’ sântem sărace de n’avem cu ce să ne ţinem zilele. Cu ce vom pută găzdui un ipochiman (persoană) simandicos cum te vezi a fi dumneata? în chilia săracă dar’ curată a mai» cei Xenia o du* boerul oaspa. Sora Anica, o fată frumoasă, care abia împlinea la »intrarea în biserică« 16 anişori, ajuta pe bătrâna călugăriţă ce pregăteaşil o mămăliguţă înblânzită şi nişte ochiuri de ouă proaspete, singura cină ce săraca călugăriţă pută oferi bogatului boar. Acesta tinăr şi el — abia de avea 26 ani — nu ’şi dădea seamă de ce privirea lui se îndrepta fără de voe tot spre sora Anica. O găsea că seamănă cu cineva din neamul lui? Ce ochi negri frumoşi, umbriţi de gene lungi mătăsoase! gândea el. Uita pare că văd pe sora mamei întinerită, cozi de fată, zeu aşa. Pe o măsuţă rotundă de lemn aşazată la mijocul patului, maica X-mia servi cina pregătită. Mămăliguţă fumegă cu biu miros pe fundul de somn alb ca sapacii şi în străchini cu smalţ Verde înota în unt proaspăt ochiurile ferbinţi. Anica toarnă în cupă da cleştar, dar ctitoricesi al schitului, apa îndrumată din doneioara proaspăt adusă dela şipot. Boerul mănâncă nu mămnâncă, dar păharul din mână nu-’l lasă, mereu îl deșartă pentru ea mereu să-l umple Anica. — Cuvioasă maică Xenie, zice, omnft fiind terminată, Jupân Almftianu, te rog spune-’mi a cui fiică e sora Anica? Cât auzi întrebarea, tinera poslujnică eși din cameră. — Jalnică istorie, boerule, îmi cer se’ţi povestesc, răspunde călugăriţa. Acest răspuns nu putea decât să intrigeze şi mai mult pe tinerul boer. Ci spune, măicuţă, spune. Maica Xenia aprinse mai ântâîu candela stinsă dela iconostas, curăţi mucul dela luminarea de seu ce mijea într un sfeşnic de lut pe pripitiul hornului unde ardea o buturugă de fag bătrân. — Sânt șaptesprezece ani fără trei luni, boeru'e, de când s’a petrecut o groaznică întâmplare, pe vremea caimacămiei lui Alexandru Suțu Vodă. în 16 August 1806 — îmi aduc aminte ca de ieri — a fugit din București Constantin Ipailaut Vodă ş din Craiova Caimacanul Arghiropole. Atunci se lăţi o groaznică spaimă în toate părţile de dincoace de Olt şi fugiau boerii Şi lumea, care pe unde putea, că de-abia aflase Paâvântoglu dela Vidin de fuga lui Vodă şi dînsul treci». Dunărea şi începu « Sibiiu, 16 Dec. 1901, în tonul lui V. A. Urechiă a fost ales de vicepresident al senatului României, dl senator Grigore N. Maori, care mulţumind a zis, că va profesa toată vieaţa credinţele democratice, ce le-a avut până acum. Biblioteci poporale în Secuime. Cum am anunţat mai demult, societatea carpatină ardeleană din Cluj face mari preparative pentru un congres secuiesc, în acesta se vor lua măsuri pentru ajutorarea Săauilor, cu deosebire pa teren economic şi industrial. Societatea carpatină în legătură cu această mişcare voeşte a înfiinţa cât mai multe biblioteci poporale în Secuime. Spre acest scop a rugat consiliul regnicolar din Budapesta al museelor şi bibliotecilor să-i atee în ajutor. Consiliul regnicolar a decis zilele acestea, că va pregăti un proiect uniform referitor la toate bibliotecile poporale, ce au se se înfiinţeze în Ardeal. Acest fapt ar trebui să serve de îndemn despărţămintelorAsociaţiunii“ de a înfiinţa biblioteci poporale tot mai multe. din Austria. Körber a primit zilele trecute o deputăţie a proprietarilor feudali, căreia şi-a declarat, că consecvenţele amintite în vorbire vor urma, dacă partidele nu-i vor da ajutor, ca parlamentul se devină capabil de lucru. împăratul a primit ieri în audiență pe un mare proprietar feudal, căruia ’i-a zis:* — Dacă nu vom ajunge la nimic cu acest parlament, trebue să facem altceva. în şedinţa din 13 l. c. a parlamentului a fost un atac violent între social - democraţi şi creştini-socialişti, cu invective dure şi vătămătoare. Numai după aceea, parlamentul a trecut la discuţia asupra proiectului despre însoţirile economice, care s-a continuat şi în şedinţa din 14. c. Cum se vede, situaţia în Austria nu se limpezeşte de loc. Nouă lege despre comasaţie. Ministrul Darányi în înţelegere cu ministrul de justiţie pregăteşte un proiect de lege, referitor la înlesnirea comasaţiei. E ştiut lucru, că îndeosebi spesele colosale reţineau pe oameni de la comasaţie, care în urma infimei parţelări, a devenit o imperativă referinţă economică. Pentru ca noua lege să poată satisface pe deplin intereselor tuturor ţinuturilor, ministrul a cerut părerile mai multor specialişti, precum şi a comitatelor, şi numai dacă toate aceste păreri vor fi adunate la un loc, se va stabili proiectul în minister. MIşCAREA POLONILOR pentru caşurile din Wreschen continuă. Chiar şi în Germania încep demonstraţiile antiprusiace, în 14 loc, au făcut demonstraţie în Berlin studenţii poloni de la universitate. La ora profesorului Schiemann, care a scris un articol în chestia polonă, studenţii poloni au făcut un sgomot, încât profesorul nuşi-a putut începe pretecţia — şi apoi au părăsit sala. în luna aceasta mai sunt proiectate, trei adunări polone în Posen. Consiliul comunal din Praga a trimis patru sute coroane primarului din Cracovia pentru victimele din Wreschen. Colectele continuă şi suma colectată a trecut mult peste 50 de mii maree. Convenţie între România şi Bulgaria. Ziarele din Bucureşti sunt avizate, că negocierile privitoare la încheierea unei convenţii pentru pescuit între România şi Bulgaria au fost terminate şi convenţia a fost semnată zilele trecute. Eludare. Werner, alesul deputat în Ighîiu, n’a fost inclus in vie* o listă electorală şi pe basa aceasta ’i s’a protestat mandatul. El a ştiut-o aceasta, dar, a amînat lucrul până acum, car’ acum ab zice de mandat, bine ştiind, că alegerea se va face numai anul viitor şi el s’a îngrijit, ca în anul acesta să fie inclus în lista alegătorilor şi astfel să poată fi ales de nou. Aceasta e o ^cinstită« eludare a disposiţiilor legale. SLOVACII ŞI PARTIDUL, POPORUL. In cercul Rózsahegy (comitatul Liptov) la alegerile municipale au învins candidaţii couiuni al Slovacilor şi partidului poporal faţă de candidaţii liberali. Din causa aceasta mare Turle Iu tabéra jidano-liberalit, partidul poporal e numit de nou panslavist şi trădător de patrie! X« La „Or (Urmare şi fine). Trebue să se convingă odată şi guvernul maghiar, că amploiaţii sunt pentru noi, dar nu noi pentru amploiaţi. Dacă în continuu şi stăruitor, funcţionarii de la direcţiunea financiară ar fi strîmtoraţi de rapoarte şi rugări făcute în limba română, dacă, să admitem , la încăput, în furia lor şovinistă, ar pune actele la o parte, ori le ar resolva nefavorabil, cu timpul totuşi ar trebui să cedeze, adecă mai bine zis, să respecteze dreptul nostru şi se-şi pună alternativa ori ştiu româneşte, ori ne cerem transferarea. Poate, că acest început ar causa ifi colea unele daune, poate că prin eventuale recurse, munca, şi aşa copleşitoare a notarilor noştri, a’ar spori considerabil. Ateistă jertfă însă, cum am mai amintit, pentru o şansă atât de însemnată, cum e asigurarea respectării limbei noastre în faţa autorităţilor, notarii noştri credem, că o vor aduce cu drag suflet. Pentru ajungerea acestui resultat însă trebue luată o posiţie resolută şi comună. Domnii notari — anonimul »De sub pădure* poate lua iniţiativa — se se înţeleagă între sine, să decidă şi să fixeze timpul, d. e de la anul nou începând, de când apoi cu toţii, fără excepţie, să înainteze toate raporturile şi rugurile oficioase şi ale privaţilor în limba română, ca limba protocolară a comunei. Privaţii de asemenea să se folosească pe viitor de limba lor maternă cu toate ocasiunile faţă de oficiile publice. Procedura aceasta, ea coutată cu rigoare va fi un vot zdrobitor în caşul de faţă, va duce hotărit la resultatul dorit. Modul de procedură arătat de dl .Do sub pădure, că adecă în congregaţii să se ventileze chestiunea, e lipsit de orice basă. Procedura aceasta numai în caşul acela ar fi la loc, dacă directorul de finance ar fi interzis practizarea drepturilor noastre, dacă s'ar pute arăta pasuri concrete, că anumiţi funcţionari au denegat rezolvarea, au resolvat nedrept vre-un act oare-care, numai fiindcă acela n’a fost înaintat în ungureşte. Cum să aduci însă astfel de pasuri în congregaţie, când aproape toate rapoartele şi rugurile oficioasă şi private, comunele şi partidele române le fac in limbă maghiară?! Dacă, — urmânduse procedura propusă de noi — după părerea noastră unica ce duce la ţîntat — ar obveni astfel de caşuri de abus şi încălcare a drepturilor noastre asigurate prin legile ţării, fie siguri dii notari, că membrii din congregraţiunea comitatensă îşi vor face datorinţa. Sala comitatului va răsuna de protestele noastre, şi dacă nu astăzi, atunci mâne ori poimâne, scopul nostru trebue să ni-l ajungem. Voinţa de fel toate le învinge. Pe lângă aceea, că d-nii notari în urma folosirii limbei române în rapoartele comunelor şi în rugurile privaţilor, vor ave mai mult de lucru, presupunând desele recursuri şi urgitări, c ei vor pută lucra şi pentru biserică, şcoală etc. numai zel şi stăruinţă de fel le trebue. D-nii notari din Sălişte, Foptaca şi Jina tot oameni sânt; ei scriu toate actele lor în limba protocolară a comune- Nr. 224