Tribuna, decembrie 1901 (Anul 18, nr. 222-241)

1901-12-04 / nr. 224

Anul XVIII Sibilu, Marți 4/17 Decemvrie 1901 ABONAMENTELE Pealm Slbîni , 1 lună 1 cor. 70 bani, V* 5 cor., »/» an 10 cor., 1 an 90 cor. Pontru dmocree îs casă ca 80 bani pe taaă mai amit. Păstrai mvasnicie; 1 inná 2 cor. 40 bani, */* an 7 cor., »}* an 14 oor., 1 sa 28 cor. Pentru Somânia şi nichiaitate: '/, an 10 franci, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente.!« *e fac numai pl&tinda-ae înainte. INSERTI UN­ILE Un fir gam­ond prima-datâ 14 bani. a doua-oară 12 bani a traia-otră 1O han’. Redacţia ş\ administraţia: Strada Poplâcei Nr. 15. Se prenumiri 1« poate şi librftrii. In România abonamentele să fac la domnul Carol Schulder, București, strada Șelar, 10. Epistole nefraueare se ret­usa. —Maenacripti­an se înapoia . Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei«, societate pe acțiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie*. Restaurațiunile. 5 Spiritul, care stăpânește astăzi co­mitatele, nu e corespunzător. Organisa­­rea comitatelor se bazaază pe cel mai condamnabil esclusivism, ca ori­ce în Ungaria. Tot astfel esistă astăzi o mi­noritate privilegiată, ca în vremurile de tristă memorie ale iobăgiei. Mulţi­mea e guvernată nu se guvernează, cum ar trebui conform principiilor de stat modern , un fel de semiconstituţiona­­lism la noi, fără de nici un reson. Asta e causa, că la restauraţiunile comitatense, cari vor avă loc în zilele aceste, noi nu putem privi cu mari spe­ranţe. Elementul român în cea mai mare parte nu se poate validita aşa, cum ar trebui, este espus oapriţiului pictărilor până şi în comitatele, unde el formează majoritatea absolută. Nu vrem să vorbim despre comi­tatele de prin părţile ungureşti, unde nici vorbă nu poate fi de loialitate, de interesele generale ale comitatului, de bunele raporturi, cari nutrite trebuesc între naţionalităţile unui comitat, care nu înveninate prin tot felul de mijloace. Voim să atingem mai mult raportul no­stru faţă de Saşi, între Români şi Saşi, în deosebi în deceniile din urmă, când politica şo­­vinistă maghiară a devenit tot mai agre­sivă faţă de naţionalităţi, e’a creat un raport de amiciţie, caracteristic popoa­relor, cari la­olaltă sunt avisate să poarte lupta contra cutropitorilor comuni. Nu odată, comunitatea vederilor, de cari este condus poporul român şi săsesc, a aflat espresiunea cea mai căl­duroasă în publicitate. In faţa restauraţiunilor comitatense cari au să urmeze zilele acestea, nu ne putem reţine să nu dăm espresiune do­rinţei generale a Românilor ca rapor­turile de bună înţelegere, ce până acuma au existat între poporul săsesc şi cel român, să fie întărite, cimentate prin o ţinută loială, satisfăcătoare pentru ambele, nejignitoare nici pentru o parte. Mai este de dorit aceasta fiindcă, judecând după atitudinea ce a luat gu­vernul în timpul din urmă faţă de co­mitate, probabil acestea vor fi ultimele restauraţiuni comitatense. Saşii, cari prin poliţia lor incom­parabil mai favorabilă, decât a noastră, au ajuns stăpâni pe situaţie în centrele lor, ar comite o greşeală foarte mare, dacă desconsiderând pretenţiunile juste şi echitabile, puse de representanţii ro­mâni, ar nimici armonia ce a esistat în­tre noi până acum. Meniţi de soarte să trăim împreună, să purtăm aceeaşi luptă contra ace­luiaşi duşman, resultate prielnice vieţii noastre naţionale numai prin bună înţe­legere putem ajunge. Aproape în toate ramificaţiunile vieţii interese comune îi leagă pe Saşi de noi şi o periclitare, o Înstrăinare a acestor interese prin unele veleităţi ex­clusiviste, pe cât de mult ar agita spi­ritele la Români, pe atât de fatală ar pute deveni în viitor pentru poporul săsesc. Să ne aducem aminte de sistemul inaugurat de Tissa Kálmán cu privire la oficiile de stat. In ţinuturile locuite de naţionalităţi denumea numai străini de limba şi naţionalitatea din respecti­vele ţinuturi. Amploiaţii nemaghiari erau duşi pe la Kecskemét, pe la Alba- Regală etc. Dacă acest revoltător sistem se va practica şi în vieaţa comitatensă, după eventuala statificare, la ceea­ ce ne putem cu siguranţă aştepta, atunci nu­mai în comun, umăr la umăr luptând, vom fi în stare să apărăm interesele ce leagă la­olaltă cele două popoare. Noi, Românii, n’am avut nici­când faţă de Iaşi pretensiuni exorbitante. N’am cerut, ca din puterea pe cari ei o ţin astăzi in mână, să ne dee partea întreagă ce ni­ se cuvine. Am cerut şi cerem însă partea minimă ce loialitatea, sentimentul de dreptate şi condiţiunea bunelor raporturi şi a păcii o pretind. Echitate şi loialitate, iată ce aş­teptăm şi cerem dela compatrioţii noştri Saşi cu opasiunea restauraţiunilor comi­tatense în toate comitatele, în cari îm­preună locuim, şi In special in comita­tul Sibiiului, ai cărui conducători dau tonul şi directiva pentru întreaga poli­tică a poporului săsesc. Or. La Schitul Priponului. Cea din urmă novelă scrisă în ziua da 21 Noem- iurie st. v. de mult regretatul V. A. Urechiă. Jupân Constantin Almăjanu, din neamul boerilor Poenari, pleacă în toamna anului 1819 din Almoj, căminul părin­tesc din judeţul Jiul-de-jos, să meargă la satul Scorila din judeţul Mehedinţi, cu un leagăn de Viena tras de 12 po­­ştalioni şi înconjurat de fşele văifijei boereşti încălecaţi pe buni cai umblând în buestru. Drumul e greu, caiea des­fundată de ploi, pe malul Jiului revăr­sat se înfundă roţile sdînc şi căt de cât să se răstoarne cuci­a (trăsura) de nu era la dreapta şi la stânga ei alaiul de slugi, cari s’o sprijine pe povârni­şurile dealurilor şi printre bolovanii aduşi de şiroae. Dar a­poştalionii ori cât da voinici obosesc dela o vreme. Geaba surugii pocnesc din harapnice şi chiue de ră­sună dealurile, trăsura nu mai poate înainta şi noaptea, care are la slujba ei cai mai zdraveni decât boerul Alm­ă­­janu, înaintează tot mai iute, învăluind pâ­năhrama ei neagră câmpiile, pe când nori negri sa rostogolesc pe cer şi pe vârful munţilor din prejur. — Au stătut caii cu totul locului, zice Tănase, surugiul, descălecând de pe săcaşul dela roate şi scoţându-’şi căciula la oblonul leagănului. Nu mai putem înainta boerul­. — Dar’ atunci ce ne facem, Tan­ase? întreabă îngrijorat Jupân Constantin Almăjanu. — încalecă, boerule, pe roibul meu, zice Livede-Lungă, unul din vătăjeii boereşti, şi cu Ion Rozmarin du-te la Sihăstrie, colo unde se vede o zare de lumină peste lunca Jiului, de-şi petrece noaptea la adăpost până mâne dimi­neaţa. Vom griji noi de cai şi de tră­sură. N'avea ce face altcum boerul Pa­harnic. Incălecă pe roibul lui Livede- Lungă şi însoţit de Rosmarin se îndrepta, nu fără greutate printre tufe şi sălciile zăvoiului, în spre cea stea de lumină, care în depărtare licărea ca nădejdea în sufletul nenorocitului. II. Căţărat pe o stâncă uriaşă era schitul Priponului, adăpostul a trei că­lugăriţe bătrâne pe lângă cari trăim câteva nenorocite fete fără de părinţi, date de rudele lor în ascultare pe lâ­nga maici. Toată aşezarea se cuprindea din­­tr’o bisericuţă de lemn de stejar, pe ju­mătate putrezită de bătrâneţe. In cur­tea strâmtă a bisericei, trei chilii şi un grajd de vite, în faţa ‘căruia să ridica falnic un brad bătrân, lângă care cur­gea guraliu un șipot, al cărui isvor era sus pe munte. La momentul când boe­rul Constantin Almăjanu, urmat de Ros­marin, întră în curticica schitului, cele trei maica bătrâne cu surorile lor erau în biserică, unde bătrânul preot Dio­­nisie făcea rugăciuni de priveghere, că a doua zi avea să fie sfânta Intrare în Biserică.­­ Boerul nu întâlni în cele trei chilii , pe nimeni şi deci se îndrepta şi el spre­­ bisericuţă. Ori-cum, el nu mai era atât­­ de îngrijorat, că se simţea la adăpost­­ pe timpul nopţei între patru ziduri, în­­ loc de a sta pusteit pe câmp, nămolit , I în noroaie şi în primejdie de a fi ata­­­caţi de hoţi şi de fiare sălbatice. Când întră în bisericuţă, slujba li­­i I sericească era pe sfirşit. Cele trei fete d­­ surori, crescute de mici copile la schit, I priveau cu mirare la noul sosit, sar’­i S maica Xenia, cea m­ai bătrână din cele­­ i trei călugăriţe, se pogori din strană ca I să întimpine pe boerul Almăjanu. — Sărut mâna, cuvioasă maică,­­ zice acesta, vă cer adăpost pe noapte, că mi-au stătut caii de nu mai putem înainta de colo din lunca Jiului. — Bucuroasă, boerule, la oaspeţi, dar’ sântem sărace de n’avem cu ce să ne ţinem zilele. Cu ce vom pută găzdui un ipochiman (persoană) simandicos cum te vezi a fi dumneata? în chilia săracă dar’ curată a mai» cei Xenia o du* boerul oaspa. Sora Anica, o fată frumoasă, care abia îm­plinea la »intrarea în biserică« 16 anişori, ajuta pe bătrâna călugăriţă ce pregă­­teaşil o mămăliguţă înblânzită şi nişte ochiuri de ouă proaspete, singura cină ce săraca călugăriţă pută oferi bogatu­lui boar. Acesta tinăr şi el — abia de avea 26 ani — nu ’şi dădea seamă de ce privirea lui se îndrepta fără de voe tot spre sora Anica. O găsea că seamănă cu cineva din neamul lui? Ce ochi negri frumoşi, um­briţi de gene lungi mătăsoase! gândea el. Uita pare că văd pe sora mamei în­tinerită, cozi de fată, zeu aşa. Pe o măsuţă rotundă de lemn aşazată la mij­ocul patului, maica X-mia servi cina pregătită. Mămăliguţă fumegă cu b­iu miros pe fundul de somn alb ca sapacii şi în străchini cu smalţ Verde înota în unt proaspăt ochiurile ferbinţi. Anica toarnă în cupă da cleştar, dar c­titoricesi al schitului, apa îndrumată din don­eioara proaspăt adusă dela şipot. Boerul mănâncă nu mămnâncă, dar păharul din mână nu-’l lasă, mereu îl deșartă pentru ea mereu să-­l umple Anica. — Cuvioasă maică Xenie, zice, omnft fiind terminată, Jupân Almftianu, te rog spune-’mi a cui fiică e sora Anica? Cât auzi întrebarea, tinera posluj­­nică eși din cameră. — Jalnică istorie, boerule, îmi cer se­’ţi povestesc, răspunde călugăriţa. Acest răspuns nu putea decât să intrigeze şi mai mult pe tinerul boer. Ci spune, măicuţă, spune. Maica Xenia aprinse mai ântâîu candela stinsă dela iconostas, curăţi mu­cul dela luminarea de seu ce mijea într un sfeşnic de lut pe pripitiul hor­nului unde ardea o buturugă de fag bătrân. — Sânt șapte­spre­zece ani fără trei luni, boeru'e, de când s’a petrecut o groaznică întâmplare, pe vremea cai­­macămiei lui Alexandru Suțu Vodă. în 16 August 1806 — îmi aduc aminte ca de ieri — a fugit din București Con­stantin Ipailaut Vodă ş din Craiova Caimacanul Arghiropole. Atunci se lăţi o groaznică spaimă în toate părţile de dincoace de Olt şi fugiau boerii Şi lu­mea, care pe unde putea, că de-abia aflase Paâvântoglu dela Vidin de fuga lui Vodă şi dînsul­ treci». Dunărea şi începu « Sibiiu, 16 Dec. 1901, în tonul lui V. A. Urechiă a fost ales de vicepresident al senatului României, dl senator Grigore N. Maori, care mulţumind a zis, că va profesa toată vieaţa credinţele democratice, ce le-a avut până acum. Biblioteci poporale în Se­­cuime. Cum am anunţat mai demult, societatea carpatină ardeleană din Cluj face mari preparative pentru un con­gres secuiesc, în acesta se vor lua măsuri pentru ajutorarea Săauilor, cu deosebire pa teren economic şi indu­strial. Societatea carpatină în legătură cu această mişcare voeşte a înfiinţa cât mai multe biblioteci poporale în Secuime. Spre acest scop a rugat consiliul regni­­colar din Budapesta al museelor şi bi­bliotecilor să-­i atee în ajutor. Consiliul regnicolar a decis zilele acestea, că va pregăti un proiect uniform referitor la toate bibliotecile poporale, ce au se se înfiinţeze în Ardeal. Acest fapt ar trebui să serve de îndemn despărţămintelor­­Asociaţiunii“ de a înfiinţa biblioteci poporale tot mai multe. din Austria. Körber a primit zilele trecute o deputăţie a proprieta­rilor feudali, căreia şi-a declarat, că consecvenţele amintite în vorbire vor urma, dacă partidele nu-­i vor da aju­tor, ca parlamentul se devină capabil de lucru. împăratul a primit ieri în au­diență pe un mare proprietar feudal, că­ruia ’i-a zis:* — Dacă nu vom ajunge la nimic cu acest parlament, trebue să facem altceva. în şedinţa din 13 l. c. a parla­mentului a fost un atac violent între social - democraţi şi creştini-socialişti, cu invective dure şi vătămătoare. Nu­mai după aceea, parlamentul a trecut la discuţia asupra proiectului despre însoţirile economice, care s-a con­­ti­nuat şi în şedinţa din 14­­. c. Cum se vede, situaţia în Austria nu se limpezeşte de loc. Nouă lege despre comasa­­ţie. Ministrul Darányi în înţelegere cu ministrul de justiţie pregăteşte un pro­iect de lege, referitor la înlesnirea co­masaţ­­iei. E ştiut lucru, că îndeosebi spesele colosale reţineau­ pe oameni de la comasaţie, care în urma infimei parţe­­lări, a devenit o imperativă referinţă economică. Pentru­ ca noua lege să poată satisface pe deplin intereselor tu­turor ţinuturilor, ministrul a cerut pă­rerile mai multor specialişti, precum şi a comitatelor, şi numai dacă toate ace­ste păreri vor fi adunate la un loc, se va stabili proiectul în minister. MIşCAREA POLONILOR pentru caşurile din Wreschen continuă. Chiar şi în Germania încep demonstraţiile antipru­­siace, în 14 lo­c, au făcut demon­straţie în Berlin studenţii po­loni de la universitate. La ora profesorului Schiemann, care a scris un articol în chestia po­lonă, studenţii poloni au făcut un sgomot, încât profesorul nu­­şi-a putut începe pretecţia — şi apoi au părăsit sala. în luna aceasta mai sunt proiectate, trei adunări polone în Posen. Consiliul comunal din Praga a trimis patru sute coroane pri­­marului din Cracovia pentru victimele din Wreschen. Colec­tele continuă şi suma colectată a trecut mult peste 50 de mii maree. Convenţie între România şi Bulgaria. Ziarele din Bucureşti sunt avizate, că negocie­­rile privitoare la încheierea unei convenţii pen­tru pescuit între România şi Bulgaria au fost terminate şi convenţia a fost semnată zilele trecute. Eludare. Werner, alesul depu­tat în Ighîiu, n’a fost inclus in vie* o listă electorală şi pe basa aceasta ’i s’a protestat mandatul. El a ştiut-o acea­sta, dar, a amînat lucrul până acum, car’ acum ab zice de mandat, bine ştiind, că alegerea se va face numai anul vii­tor şi el s’a îngrijit, ca în anul acesta să fie inclus în lista alegătorilor şi ast­fel să poată fi ales de nou. Aceasta e o ^cinstită« eludare a disposiţiilor legale. SLOVACII ŞI PARTIDUL, POPORUL. In cercul Rózsahegy (comitatul Liptov) la alegerile municipale au învins candidaţii couiuni al Slovacilor şi partidului poporal faţă de candidaţii liberali. Din causa aceasta mare Turle Iu ta­­béra jidano-liberalit, partidul poporal e numit de nou panslavist şi trădător de patrie! X« La „Or (Urmare şi fine). Trebue să se convingă odată şi guvernul maghiar, că amploiaţii sunt pentru noi, dar­ nu noi pentru amploiaţi. Dacă în continuu şi stăruitor, funcţio­narii de la direcţiunea financiară ar fi strîmtoraţi de rapoarte şi rugări făcute în limba română, dacă, să admitem , la încăput, în furia lor şovinistă, ar pune actele la o parte, ori le ar resolva ne­favorabil, cu timpul totuşi ar trebui să cedeze, adecă mai bine zis, să respecteze dreptul nostru şi se-­şi pună alternativa­­ ori ştiu româneşte, ori ne cerem tran­sferarea. Poate, că acest început ar causa ifi colea unele daune, poate­ că prin even­tuale recurse, munca, şi aşa c­opleşitoare a notarilor noştri, a’ar spori considera­bil. Ateistă jertfă însă, cum am mai amintit, pentru o şansă atât de însem­nată, cum e asigurarea respectării lim­­bei noastre în faţa autorităţilor, notarii noştri credem, că o vor aduce cu drag suflet. Pentru ajungerea acestui resultat însă trebue luată o posiţie resolută şi comună. Domnii notari — anonimul »De sub pădure* poate lua iniţiativa — se se înţeleagă între sine, să decidă şi să fixeze timpul, d. e­ de la anul nou începând, de când apoi cu toţii, fără excepţie, să înainteze toate raporturile şi rugurile oficioase şi a­le privaţilor în limba română, ca limba protocolară a comunei. Privaţii de asemenea să se folosească pe viitor de limba lor ma­ternă cu toate ocasiunile faţă de ofi­ciile publice. Procedura aceasta, ea cou­­tată cu rigoare va fi un vot zdrobitor în caşul de faţă, va duce hotărit la re­­sultatul dorit. Modul de­ procedură arătat de dl .Do sub pădure­, că adecă în congre­gaţii să se ventileze chestiunea, e lipsit de ori­ce basă. Procedura aceasta nu­mai în caşul acela ar fi la loc, dacă di­rectorul de finance ar fi interzis prac­­tizarea drepturilor noastre, dacă s'ar pute arăta pasuri concrete, că anumiţi funcţionari au denegat rezolvarea, au resolvat nedrept vre-un act oare-care, numai fiindcă acela n’a fost înaintat în ungureşte. Cum să aduci însă astfel de pasuri în congregaţie, când aproape toate rapoartele şi rugurile oficioasă şi private, comunele şi partidele române le fac in limbă maghiară?! Dacă, — urmânduse procedura pro­pusă de noi — după părerea noastră unica ce duce la ţîntat — ar obveni ast­fel de caşuri de abus şi încălcare a drepturilor noastre asigurate prin legile ţării, fie siguri d­ii­ notari, că membrii din congregraţiunea comitatensă îşi vor face datorinţa. Sala comitatului va ră­suna de protestele noastre, şi dacă nu astăzi, atunci mâne ori poimâne, scopul nostru trebue să ni-­l ajungem. Voinţa de fel toate le învinge. Pe lângă aceea, că d-nii notari în urma folosirii limbei române în rapoartele comunelor şi în rugurile privaţilor, vor ave mai mult de lucru, presupunând de­sele recursuri şi urgitări, c ei vor pută lucra şi pentru biserică, şcoală etc. nu­mai zel şi stăruinţă de fel le trebue. D-nii notari din Sălişte, Foptaca şi Jina tot oameni sânt; ei scriu toate ac­tele lor în limba protocolară a comune- Nr. 224

Next