Tribuna, decembrie 1902 (Anul 19, nr. 221-239)
1902-12-04 / nr. 223
Anul XIX. - Sibilu Mercuri 4/17 Decemvrie 1902 223 ABONAMENTELE Sîhii* I 1 lan* ! cor. 70 b*nl, */* *a 5 cor., */, as 10 cor., 1 as S0 cor Pantrn dacisr** I* casi ob SO bssi pa îa»ă mai mal?. Peatra eeaa»r«lil« s 1 ’«»â 2 oor <0 bani, */, *n 7 cor, *ji sn U cor, 1 aa 28 cor Pentrt Românie și OrMnicat« s «a 10 franci, •/, sn 20 franci, î «a «0 franci. Abonament»!« swiac itBstai pîitiada-se leftists. INSERŢIUNILE Ua jir garmoad prima-dati 14 bani, * done-oari 12 baila trsla-oari ÎS bani Redacţia şi administraţia: Sírsus Fopíícai Nr. 15 Se prenaaM la pweie şi librării. In Bombnis abonamentele si fac la Agenția de Publicitate Carol Schulder Bucureşti, strada Doamnei 28, etajul I. Epistolelefrancate se refusă. — Misnacripte nu se Înapoiază. Nuss am singuratici â 10 bani să vend ia Sibiiu, la librăria »Tipografiei«, societate pe acțiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weis, Bernat »la Boteri» « Ungaria şi România. De multe ori s’a accentuat atât in publicistica maghiară, cât și in cea română, că Ungaria yi România prin po ■iţia lor geografică, prin insvinţa lor de a’yi păstra independenţa yi de a ’yi asigura viitorul sânt avisate la sprijinul reciproc. Au recunoscut aceasta mulţi politicieni de valoare cu zeci de ani înainte pe timpul vremurilor critice, când Ungaria se simţea foarte atrimtorată şi când o seamă de bărbaţi de stat din actualul regat român credeau, că independenţa României condiţionează o înfrăţire de arme româno maghiară. Mai anii trecuţi contele Tissa István a fost proclamat necesitatea înfrăţirii naţiunii maghiare cu cea română. Nu ne îndoim, că mulţi dintre conducătorii maghiari sunt convinşi despre aceasta necesitate. Dar ş şi aceea este adevărat, că convingerea lor referitoare la avisul reciproc al celor două naţiuni este oprimată de şovinismul naţional, care prevalează până şi cele mai rezonabile convingeri politice. O lipărire a convingerii acesteia putem constata în ultimul număr al ziarului »Magyarország«, care debutează în sensul înfrăţirei maghiare române şi face reproşuri Maghiarilor, că nu cultivează în destul sentimentul de apropiere şi legăturile faţă de statul independent român. Scriitorul articolului din »Magyarország« se provoacă la »Universul din Bucureşti, care, reasumfind quasi întreaga »judecată a presei din România în chestiune«, spune următoarele: »Interesele noastre sânt comune, deoarece acelaşi pericol ne ameninţă şi o orb, cine nu observă lucrul acesta. Sânt orbi deci Maghiarii, când în loc să caute amiciţia poporului român se gândesc numai la aceea, ca se abuseze de situaţia eghemoniei lor trecătoare apăsând in tot chipul pe Români şi insuindu-si a ’i desbrăca de caracterul, de fiinţa lor etnică. Comit o sinucidere prin aceea, că înstrfnţează dela sine pe unica naţiune, la a cărei ajutor în pas de pericol sânt imperativ avisaţi. Tonul »Universului* este sincer, cam sincere sânt toate avertismentele Românilor în privinţa aceasta, esprimate în trecut şi repetata în present. Acest ton sincer insă Maghiarii se ttsuesc a-’î interpreta fsl*4 nu voesc să ’l Înţeleagă. Mintea lor întunecată de şovinism nu mai poate resona în mod normal »Magyarország“, în loc să recunoască greşelile Urgurilor, face raproşuri politicianilor din România, că nu cunosc stările politice din Ungaria şi prin urmare aceasta necunoaştere ar fi motivul, că cele două naţiuni nu se pot înţelege. Pentru Maghiari încă are reproşuri ziarul ugronist, dar foarte scade reproşuri, că Ungurii pe deoparte nu se interesează să cunoască România şi să oâgi’g^ simpatii ei, pe da altă parte »dau prea mare importanţă agitatorii lor*, cari »latră* după »trenul* ce duce idealul Maghiarilor spre liman. Indată ce Maghiarii vorbesc de »egitatori«, discuţia asupra înfrăţirii saaghiaro-română devine ilusorică. Trebua să ştie Maghiarii, că naţiunea română una este, deşi e divisată intre mai multe state. Există hotare politice, pe cari Românii nu tind a le agte’ga, dar’ hotare de limbă nu esistă. Uniatea naţională în cultură, In obica jiuri şi limbă, este suprema lega pentru : Români. Maghiarii însă nu voasc să priceapă acset principiu, deşi este clar ca lumina zilei şi s’a dovedit in mod strălucit tocmai în zilele din urmă. Moartea presidentului Dr. Ioan Raţiu a fost jelită de o întreagă naţiunea retr.âtă. Regatul ro- I mân, prin camera deputaţilor şi prin senatul seu ’yi-a esprimat doliul. Românii din Bucovina, din Macedonia asemenea s’au alăturat la durerea fraţilor lor din Ungaria gi Transilvania. Unde trebue o mai vădită dovadă de unitate naţională? Unitatea aceasta însă nu însemnează iredentism Românii nu vosc că schimbe fruntăriile de astăzi ale statelor. Românii voesc numai să rămână Români, să ’şi conserveze naţionalitatea, caracterul, individualitatea etnică in cadrul statelor, ai căror supuşi sânt. Şi cine poate condamna această tendenţă cinstită yi naturală a Românilor ? Nimeni, afară de yoviniştii Unguri. Aceasta tendenţă justă yi nobilă a Românilor, din partea naţiunii maghiare este considerată de iredentism dintr’o parte de tradare dintr’alta. Astfel nu-’i mirare că nu ne putem înţelege. Astfel nu-’i mirare, că Ungarii nu se pot apropia de inima statului român, că între naţiunea română yi cea maghiară, avisată la sprijin reciproc — nu te poate crea o legătură intimă, amicală, care să poată reaista şi celor mai critice încercări ale viitorului. Cum să ne şi putem aştepta la aşa ceva, când presa şovinistă maghiară pretinde intervenţie diplomatică, pentru câ corpurile legiuitoare ale regatului românşi-au esprimat doliul din incidentul morţii unui mare luptător pentru conservarea a unei treimi a românismului ! In chipul acesta se bate calea priete-Mis*? E posibil, ca Ungurii cu o parte a Românilor să stee pe picior de luptă, car’ cu ceealaltă parte să schimbe sărutări de înfrânre? Cum pot pretinde Ungurii, ca regatul român să se alieze cu ei, contra noastră ? A pretinde şi a aştepta aceasta însemneze aberaţie mentală. Până când Românii din Transilvania yi Ungaria sânt persecutaţi, până când acei Români, cari luptă din răsputeri contra maghiarisirii forţate şi volnice, sânt timbraţi de »agitatori« de »trădători* şi aruncaţi în temniţă, până atunci adevărate sentimente de prietenie nu pot prinde rădăcini în inimele Românilor din regatul liber faţă de naţiunea maghiară. Abzică Maghiarii de utopia contopirii Românilor, cari alăturea cu ei alcătuese statul ungar, şi atunci amiciţia intre cele două naţiuni va urma da la sine. Până atunci orice discuţie academică în direcţiunea aceasta aste zădarnică. • Coroană eternă pe mormântul D-rului Raţiu. (Urmare şi fine). Şi oare ce a asigurat D-rului Raţiu rolul distins între conaţionalii sei? Este o taină a divinităţii, că ou ce-’şi înzestrează pe aleşii sei. Dr. I. Raţiu s’a născut din părinţi ţărani. A crescut in Blaj între fii de ţărani şi ca advocat din zi în zi a avut atingere tot cu ţărani. Fiind sfetnicul ţărănimii chiar în epoca renaşterii acestea după iobăgie, ei a cunoscut starea, că cazurile, grijile, precum yi aspiraţiile din ţeara întreagă mai bine, ca orişicine; — apoi a avut yi durerea inimii pentru ţărănime yi yi înclinarea nobilă yi capacitatea de a ajuta. Dela începutul carierei sale advesaţiale peste pragul lui sa periadau alături cu ţărani, toţi bărbaţii cei mai iluştrii, ce l-au avut Românii dela patruseci şi opt până în zilele noastre. Aceste atingeri neîntrerupte cu talpa ţării şi cu fruntaşii ’i-au dat rostul caracterului seu firm de a şti întotdeauna, că pentru eins şi cum trebue a lupta Precum ce recere dela oamenii mari, a fost totdeauna conftlu de osea-ce făcea și da urmările lucrărilor sale, — și lucrările lui, după imprejurările noastre, sânt din cele mai mari, cari s’au produs. A pus basa gooalei gr. cat. din Turda, formând din inteligența de aici eforia, cu scopul ca elementele cele mai capabile, ca membrii eforiei să fie angajaţi a servi interesele vcoalei. Pentru asigurarea subsistenţei acestei şcoale prepositul Basiliu Raţiu cumpărase un loc intern, în Turda, pe care la iniţiativa ei sub conducerea D rului Raţiu s’a ridicat în piaţă, o casă frumoasă, din care jumătate e hotel, celelalte sânt locuinţe private şi prăvăli; venitul lor e destinat tot în favorul Social A pus casa institutului de credit »Ariegana« din Turda, căreia preşedintea i- a fost până când a părăsit Turda. Stabilindu-se în Sibiiu, urmărea cu atenţiune mereu acestor instituţiuni, în soartea cărora avea cuvânt daterminător, între operete dîosului se poate număra gi »Reuniunea femeilor din Turda* şi biblioteca acesteia, care, după cea din Braşov, & cea mai veche la Românii din Transilvania, Spiritul lui Organisator însă nu s’a mărginit la o activitate locală, ci a luat parte la toate mişcările mari naţionale, precum la »Asociaţiunea Transilvană«, la organisarea partidului naţional, dând parte la toate conferenţele naţionale, ca membru în comitetul partidului, până ce a fost ales preşedinte cu încărcinarea de a presenta Majestăţii Sale Memorandul. O dovadă mai eclatantă despre tăria lui de caracter servească împrejurarea, că după ducerea Memorandului, toată urgia ce s’a descărcat asupra comitetului ei în specie asupra sa, precum și întemniţarea o privea de urmare firească a pasului întreprins yi tot ce a suferit a îndurat cu resignaţie, mângăindu-’i pe ai sei cu aceea, că cine a zis A, trebue să zică yi B In 1894, înainte de a Intra în temniţa dela Seghîdin, era chrasat yi implorat să meargă în Românie, ei tâmpunse: »Gândiţi-vă, gândţi-vă bine, ce va zice ţărănimea neştiutoare de combinaţiunile diplomaţiei, când conducătorii vor dosi ş’ se vor răsfăţa lu onoruri în România, car’ cei mici, sărmanii, vor întră în , temniţă ? Ţeara ar fi cuprinsă de o amorţire, din care mai multe generaţiuni nar pire să o trezească*. După liberarea din temniţă şi după I dizolvarea partidului naţional, pe când I orice vieaţă mai intensivă se vede stigraafişată, care membrii comitetului naţional în cea mai mare parte deveniţi imposibili pentru activitate eficace, Dr. I. Raţiu, luând conducerea „Tribunei*, rămâne în mintea yi inima fiecărui Român yi pe mai departe de preşedinte al Românilor yi străluceşte ca luceafăr până la pragul mormântului. .. Intristarea, desparaţiunea yi în genere pesimismul sfiat concepte străine de spiritul drului Raţiu. In situaţiunile cele mai critice apărea împăcat cu soartea qi cu o prevedere profetică știa pune la cae lucrurile pentru desvoltarea normală a Împrejurărilor. Cunoscând desvoltaraa și natura cea tare a poporului român, loviturile ea ’i se măsurau acestuia ie primea cu convingerea, că vor fi restrânse da energia qi vitalitatea acestui popor. Pe recunoaşterea trânidai poporului îşi baia idealismul, convins fiind de triumful paniei, care durere, nu s 1 a putut serba. Inima lui nobilă şi blândă se însufleţea pentru activitate pe toate terenele. Avea simpatie faţă de ţărani, era încântat de progresul meseriaşilor yi de desvoltarea yi progresul tuturor factorilor sociali. Io vieaţa politică era aderent al manifestaţiunilor sărbătoreşti ale poporului. De cea mai bună şcoală politică pentru popor ţinea manifestările din comitate yi conferenţele naţionale; yi a desavuat totdeauna mişcările sgomotoare cu caracter revoluţionar, de aceea pe timpul conducerii sale astfel de propagandă nu s’a înrădăcinat. Aceate trăsuri au caracterisat pa ootogenarul ripolat Dr. Ioan Raţiu. Aceste formează razele, ca pun în lumină vie înaintea lumii individualitatea lui marcantă; cu aceste trăsuri caracteristice s’a manifestat la toţi câţi au avut conveniri cu ei. Acestui caracter, care a strălucit în mijlocul nostru, ca făclia din biserică yi ca luceafărul de pe cer, ne închinăm cu toţii yi Ii dăm la locaşul seu vecinie tributul admiraţiunii şi recunoştinţei, rugând prevedinţa să ne dee tărie nouă. Celor rămaşi, ca în conlucrare frăţească sfi-’l putem înlocui, umplând golul rernes în urma lui. p. Siletiu. 16 Dec 1902. Alegere suplimentară în Bucovina, în urma numirii episcopului şi deputatului Repta ca metropola al Bucovinei şi Dalmaţiei, acesta va intra în Herrenhausul din Viena, care pentru locul devenit vacant in parlamentul austriac se va face alegere nouă Partidul poporal român a candidat pe dl Eud. Hurmuznahi, care a refuzat insă, după cum comunică »Parlam. Korresp.«, candidatura. Polonii şi Rutenii. Ziarul ruteaniilor provoacă, pe Ruteni să primească lupta naţională şi economică contra Polonilor iuvaiţia-ostică. Fie şcoală, fie biserică, fie o prăvălie, fie o moşie, din toate trebue scoşi Polonii. Ia Caliţia-oarpă se va înălţa o flacără, oare va străluci departe peste graniţele ţării. Atunci va afla poporul rutsanţi în lumea largi amici sinceri. Consiliul şcolar al Galiţiei a adresat directorilor de la şcoalele secundare o ordinaţiune, prin care-’i provoacă să grijească, ca îndeosebi profesorii de istorie, literatură şi religie si lucra pentru îmblânzirea antagonismului naţional dintre Poloni şi Ruteni. Cere totodată, ca înşişi profesorii să premeargă cu exemplu bun in privinţa aceasta. Kulgaria şi Evreii O telegramă din Sofia anunţă, că guvernul bugar pregăteşte o lege pentru oprirea Evreilor veniţi din străinătate, de a cumpăra imobile rurale în Bulgaria. Cuminte guvern! Un episcop „patriot“. Episcopul evangelic (?) Baltic a dat, la cererea revisorului şcolar din Trencin, ordinul, ca toate inscripţiile slovace de pe şcoalele confesionale să se înlocuiască cu demele maghiare. Un nou îndemn pentru învăţătorii slovaci, ca să înscrie ideea slovacismului cât mai adânc în inimile elevilor lor. PACTUL FINANCIAR CROATO-UNGAR. Proiectul de lege referitor la prelungirea pactului financiar dintre Croaţia şi Ungaria, pântă la finea anului 1003, a fost primit în dieta provincială a Croaţiei , în a treia cetire. Denunţarea tractelor comerciale. Ziarul »Allgemeine Zeitung« publică un intervitu cu un personaj oficios, care a spus că e mai mult probabil, că Germania va denunţa ca tractatele de comerciu pe la jumătatea lunei Ianuarie 1903. Popoarele sclave. Articol prim publicat în »Figaro« de celebrul publicist şi genialul romancez Marcel Plăvoat scris din incidentul când membrii irlandezi ai parlamentului din Londra au fost bătuţi şi pălmuiţi de către membrii englezi In şedinţa parlamentului din 2 Martie 1901. La Westminster, şedinţă de pălmi peste gură şi de boosuri, rumperi de coaste prin poliţie, bătăi cu pumnul intre deputaţi, vestele zdrenţuite, pălăriile desfundate, gulerele şi cravatele împrăştiate pe padiment... Iată o scenă distrăgătoare și binevenită pentru o caricatură în felul lui Rowlandson. Dar’ imediat înaintea noastră se ridică fantoma desolată a Irlandei, care plânge, plânge fiii sei cari o abandonează pe încetul pentru a emigra ori a muri. Și nu mai are nimene poftă de a ridei Tuturor, cari au călătorit In partea apuseană a insulei solave, tuturor cari au petrecut în regiunile triste dela Ciliden, dela Salway, dela Sligo, în veci li se va stringa inima de durere la suvenirul acestei țeri desolare, unde ingratitudinea naturii se agravează prin cruzimea oamanilor, în zadar citeşte cineva istorie, romanele, cărăuşele lui Bedecker nu va înţelege înainte ce însamnfi oasele aceste fără de acoperiş, fără de porţi, fără de ferestri. Când vei întâlni cea dintâiu vei Cegeta »aceasta a o formă (edificiu de arândă irlandez) ersa«. La un kilo ~enoeiaew^irinn iwi im metru mai încolo cată alta. Apoi două cu strejinele lângăolaltă. Apoi un sătuleţ întreg. Apoi un cuburbiu la Intrarea unui oraş. Omul îşi dă seamă că hasardul va face ruine aşa sistematice. Aceasta numai maliţia oamenilor o poate face. Atunci înţelege omul ce înseamnă cuvântul »evioţiune“. Spiritul pătrunde în înţelesul acestui lucru neuman şi ana«hronic: o ţeară ocupată cu forţa, guvernată prin străini, al căror guvernământ indigenii, nu-l acceptează, — Şi cari ţintesc a nimici pe încetul pe indigeni. — Irlanda nu e singura ţeară în situaţiunea aceasta, — dar’ paşul ei este mai bătător la ochi în urma oposiţiunei raselor. Acolo nimica nu seamănă mai puţin cu cel-ce guvernează decât cel guvernat, ca Irlandezul cu Englezul. Tot ce la unul este qnalitate apare la celalalt ca ceva defect, ar zice omul, că de natura unei emulaţiuni a hasardului, care face o crimă politică şi mai isbitoare. Aşa a trebuit să fie impresiunea simţită oare cândva de cei-ce vedeau cum guvernează în Flandria oamenii ducelui de Alba ori pe Neamţul la eftimă în Veneţia. Aceea ce este în adevăr descuragiator pentru aceia, cari doresc progresul conştiinţei omeneşti, yl-'yi dau silinţele de a crede în ea, este că atari crime de lesă — naţiune persistă în aurora aedului al douăzecilea, sub ochii binevoitori ai potentaţilor, sub ochii indiferenţi ai naţiunilor libere. — Şi nu numai ofi crimele antice 'yi-au câştigat un fel de preacripţie, ci înofi ie comit nouă în mod deliberat. Anglia se pregăteşte chiar acum de a«’yi apapfira o nouă Irlandă în Africa de Sud. După câteva aapiraţiuni la mijlocul secolului din urmă, spre dreptul naţiunilor, de a nu fi guvernate contra voinţei lor, pe încetul sufletul Europei s’a întunecat, ea a revenit la glorificarea curată şi simplă a dreptului celui mai tare. Mai ales dela 1870 încoace, — şi onoarea Franciei este, că catastrofa ei a marcat începutul căderii morale a umanităţii, — se restaurează barbaria antică sub aparenţele proaperităţii industriale, sub oare pari prefecte de civilisaţiune hippclită. — »Popoarele aceate oari le guvernăm noi« declamă un păstor sufletesc englez, înaintea dlui André Chevrilion —« aceate popoare, ai căror protectori şi petritori responsabili spntem noi, voim noi oare a le reduce la sclăvie? Nu, noi voim să fie libere... Noi învățăm pe om, că este independent și că posedă demnitate. Voim noi oare a le lua averile ? Nu, căci produsul dă