Tribuna Sibiului, noiembrie 1971 (Anul 4, nr. 1149-1173)

1971-11-27 / nr. 1171

I­X Concert de fanfara în cadrul unui schimb de experienţă intre cluburile „Inde­pendenţa" şi Casa de cultură a sindicatelor din Cisnădie, azi, la orele 17 şi 20, in sala clubului „Indepen­denţa", fanfara Casei de cultură a sindica­telor din Cisnădie prezintă două specta­cole. . Expoziţie de sculptura şi arta decorativă Continuind acţiunea expoziţională a artiş­tilor plastici sibieni în Bucureşti, dumi­nică, 28 noiembrie. Continuind o lău­dabilă activitate de concert, orchestra de cameră a Casei mu­nicipale de cultură la ora 12, va avea loc vernisajul expo­ziţiei de sculptură şi artă decorativă a lui Horst Zay. Expoziţia Concert Sibiu, dirijată de Fr. Zweier, prezintă, as­tăzi, 27 noiembrie, ora 20, în sala filar­monicii, un concert va fi deschisă la Casa de cultură „Friedrich Schiller" din Capitală (str. Batiştei nr. 15), cu lucrări de Tele­­man, Corelli, Men­delssohn Barloldy, Haendel. Solistă: pia­nista Mitzl Klein- Hintz. Anul IV, nr. 1171 l/intn n­iltiinnlwn ptisfinn n&n yiy/'yi ==- - - - = *• Complexul de măsuri pentru îm­bunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cu­noaşterii şi educaţia socialistă a maselor, pentru aşezarea relaţiilor din societatea noastră pe baza prin­cipiilor eticii şi echităţii socialiste şi comuniste, amplu fundamentate teoretic de secretarul general al partidului, tovarășul N­i­c­o­l­a­e Ceaușescu, în expunerea la plenară. Plenara C.C. al P.C.R. din 3—5 noiembrie, trasează cu deose­bită claritate liniile directoare pen­tru activitatea sistemului culturii socialiste, în­ cadrul căruia biblio­tecile se situează ca instituţii fun­damentale. Rolul şi importanţa bibliotecilor in transpunerea în fapt a sarcini­lor reieşite din acest document de partid, menit să ducă la făurirea omului societăţii socialiste şi co­muniste, cu un înalt grad de con­ştiinţă, cultură şi civilizaţie, cu un clar orizont ideologic-politic, de­votat fără mar­gini cauzei comu­nismului, sunt de­terminate de locul pe care aceste instituţii îl ocupă in sistemul in­­structiv-educaţio­­nal, în acţiunea de instruire, autoin­struire şi educare a adultului. Este cunoscut faptul că reţeaua biblio­tecilor publice de stat, ca institu­ţii cultural-educa­tive de masă, are cea mai largă răspîndire, acope­rind astăzi prac­tic toate localită­ţile, chiar şi cele mai îndepărtate. Acestora li se ală­tură bibliotecile sindicatelor, cooperaţiei meşteşu­găreşti, instituţiilor şcolare, biblio­tecile cabinetelor tehnice, cele do­cumentare, ale institutelor şi co­lectivelor de cercetare ştiinţifică în toate domeniile activităţii uma­ne. Numai în municipiul Sibiu des­făşoară o activitate educativ-in­­structivă, de informare şi docu­mentare in laturile vieţii social­­economice şi culturale 207 unităţi bibliotecare, create sau dezvoltate considerabil în anii socialismului. Eficienţa activităţii bibliotecare constă şi in aceea că foloseşte ca principal mijloc de influenţare a conştiinţei oamenilor cartea, ziarul şi revista, cuvintul tipărit cunoscut şi unanim recunoscut ca avînd pu­tere de pătrundere în adincime, de clădire temeinică de cunoştinţe şi de sădire a unor durabile şi no­bile simţăminte şi trăsături de ca­racter. Se mai pot adăuga aici larga adresabilitate a mijloacelor cu care operează bibliotecile — pu­blicaţia din toate domeniile şi de toa­te nivelele — sfera largă de cu­prindere a populaţiei la lectura or­ganizată, acţiunea îndelungată a bibliotecii în rindul unui cerc sta­tornic de cititori reprezentînd to­a­­te structurile populaţiei, contactul direct al lucrătorilor instituţiilor bibliotecare cu fiecare cetăţean-ci­­titor în procesul îndrumării şi de­servirii lecturii. Prin varietatea mijloacelor pe care le foloseşte — ne referim la faptul că biblioteca publică are un caracter enciclopedic — biblioteca are capacitatea de a răspunde în măsura cea mai mare indicaţiei partidului de formare a culturii multilaterale a omului societăţii so­cialiste. De aici se desprinde ca una din sarcinile principale ale bi­bliotecarului — activist de partid şi de stat, de a urmări orientarea individuală a lecturii, pentru a face din fiecare cititor un „cititor activ“, printr-o lectură intensă, continuă, ritmică şi diversificată. Un cititor care cercetează biblio­teca o dată la începutul anului şi o dată la sfîrşitul lui, citind 2—3 cărţi in această perioadă — cazuri întîlnite la unele biblioteci — nu poate fi considerat ca un „cititor real". Activul unei biblioteci nu se poate lăuda cu astfel de cititori, cum de altfel nu se poate lăuda nici cu acei cititori care-şi orien­tează lectura intr-o singură direc­ţie, intr-un unic domeniu, mai ales cînd acesta este cel al divertis­mentului. Existenţa frecventă a u­­nor asemenea cazuri într-o biblio­tecă reflectă slaba muncă a biblio­tecarului cu cititorii, atitudinea pa­sivă a lucrătorului de bibliotecă faţă de sarcina sa esenţială — în­drumarea lecturii. Din păcate, a­­precierea muncii lucrătorilor din unele biblioteci după numărul de cititori, persoane fizice, înscrişi şi definirea ca cititor a unei persoane care a împrumutat in decurs de un an cel puţin o carte, a dus ca în unele biblioteci — mai ales co­munale şi sindicale, ale coopera­ţiei meşteşugăreşti, dar şi în altele — asemenea cazuri să fie destul de des întîlnite. Este necesar să se organizeze de către activele bibliotecilor cit se poate de multe forme de propa­gandă colectivă a cărţii; acestea şi-au dovedit eficacitatea în trezi­rea interesului maselor pentru bi­bliotecă şi carte, dar ele nu tre­buie să înlocuiască lectura şi mun­ca bibliotecarului cu fiecare cititor. Lectura este un act individual de cultură şi formează baza şi conţi­nutul esenţial al activităţii oricărei biblioteci. Sfera activităţii bibliotecii este largă şi multilaterală. Nu este do­meniu al activităţii umane la baza căruia să nu stea cartea, domeniu în care ea să nu poată interveni în mod activ şi eficient. în mo­mentul de faţă, însă, cea mai mare atenţie trebuie să o acorde biblio­tecilo — instituţii cultural-ştiinţi­­fice care acţionează prin excelen­ţă cu­ cartea­­ propagandei de partid. Activitatea de educare mar­­xist-leninistă a membrilor de partid, a tineretului, a tuturor oa­menilor muncii, desfăşurată de or­ganizaţiile de partid prin formele specifice şi folosind pîrghiile create de statul socialist pentru educarea nouă a oamenilor — aşezămintele de cultură, obligă bibliotecile la o participare activă în munca de răs­pîndire în mase a principiilor şi ideilor socialismului, ale eticii şi echităţii socialiste şi comuniste, la activitatea de documentare şi largă informare a oamenilor muncii în legătură cu principiile şi sensurile politicii interne şi externe a parti­dului şi statului nostru, cu eveni­mentele internaţionale, cu proble­mele generale ale construcţiei eco­nomice şi vieţii spirituale din ţara noastră, cit şi cu cele concrete ale dezvoltării vieţii materiale şi spi­rituale, sociale şi politice ale co­lectivităţii in care activează fie­care bibliotecă. Bibliotecile trebuie să devină în mod real centre de documentare şi de informare în toate domeniile care preocupă colectivitatea din raza lor de acţiune, depozitare şi răspînditoare a cunoştinţelor uni­versale cultural-artistice, ştiinţifi­ce, tehnico-profesionale concentra­te în cărţi şi publicaţii periodice, dar mai ales să devină centre de documentare în problemele social­­politice ale contemporaneităţii. Din păcate, structura şi calitatea fon­durilor de publicaţii ale unităţilor din cele mai cu­prinzătoare reţele bibliotecare — co­munale şi sindi­cale — nu pot sa­tisface deplin a­­ceste cerinţe. în­noirea fondului de carte social-poli­­tică şi de ştiinţă la toate biblioteci­le trebuie să con­stituie o preocu­pare a tuturor fac­torilor care coor­donează activita­tea bibliotecilor şi aplică politica de completare a colecţiilor lor. Pătrunderea mai largă a cărţii în mase, pe mă­sura cerinţelor ac­tuale, şi a impor­tanţei şi rolului pe care aceasta il are ca factor de educare şi instruire, impune acce­sul real la bibliotecă a populaţiei. Practica dovedeşte că populaţia si­tuată la o depărtare mai mare cercetează în mai mică măsură bi­blioteca. De aceea, se impune o raţională amplasare teritorială a unităţilor bibliotecare, lărgirea sis­temului de biblioteci de cartier în localităţile urbane şi transforma­rea filialelor bibliotecilor comuna­le din satele aparţinătoare în uni­tăţi vii, participante active la viaţa social-politică şi economică a sa­tului. Lărgirea continuă a sferei de cu­prindere a bibliotecilor şi desfăşu­rarea unei activităţi educative efi­ciente necesită anumite condiţii pentru a-şi putea dezvălui colec­ţiile şi organiza în mod raţional şi civilizat serviciile pentru cititori. Dezvoltarea colecţiilor tuturor bi­bliotecilor, ca urmare a eforturilor financiare făcute de statul socia­list pentru a pune Cartea la înde­­mîna maselor, a dus la situaţia în care cea mai mare parte din bi­blioteci sunt rămase in urmă cu condiţiile de spaţiu, faţă de dez­voltarea colecţiilor. Este adevărat că condiţiile de spaţiu nu consti­tuie factonul determinant al conţi­nutului activităţii bibliotecare, dar ele formează cadrul organizării in­terne a acestor instituţii complexe, fără de care fondurile de publi­caţii nu pot fi fructificate. Factorii determinanţi ai eficien­ţei sociale a bibliotecii rămîn co­lecţiile sale, care trebuie să răs­pundă pe deplin în fiecare etapă a dezvoltării sociale necesităţilor colectivității pe tărim ideologic, educativ. IOAN HOLN­OŞ directorul Bibliotecii „Astra“ i'ViWWVWVWVW^W.fVWtfVWVVVVVWVWWVWVWWWWVVWVVVVW'­BIBLIO­TEC­A nucleu de cultură și educaţie l«^OsVsVVVVfVV^ftftfVWVVrtVH^VV^VVVVftft­VWWVV*^VWVVVV,^WdVSV^V»" Duminică, 28 noiem­brie 1971, la ora 11, In sala „Astra", Casa de cultură a munici­piului Sibiu organi­zează o interesantă ac­ţiune, în cadrul căreia Expunere ziaristul Dan Bulgăr, redactor la Agenţia română de presă — Agerpres — prezintă expunerea „Destinde­re şi colaborare Est- Vest", după care, co­rul „Gh. Dima", diri­jat de prof. Ion Ar­­sin, va susţine un con­cert cu lucrări corale româneşti şi cîntece patriotice. Tribuna Sibiului Contribuţii sibiene la literatura pentru copii Ioan Ivan LOGHIN : J­e­gendele De curând, in vitrinele librăriilor din oraşul nostru, ca de altfel, credem, în întreaga ţară, şi-a fă­cut apariţia, într-o formă grafică excelentă (după „Tainele munţi­lor", apărută în anul 1969), lucra­rea recent editată de Editura „Ion Creangă", „Legendele Dunării al­bastre“, a scriitorului sibian Ioan Ivan Loghin. Destinată lecturii celor mici, car­tea poate constitui obiectul inte­resului cititorilor de cele mai di­verse vîrste prin stilul sprinten, naraţiunea simplă şi sfătoasă, cu o bogată încărcătură etică, prin ineditul faptelor prezentate în au­reola lor legendară inefabilă, con­­firmînd încă o dată virtuţile de povestitor ale lui loan Ivan Lo­ghin. Adăstînd la izvorul inepuizabil al creaţiilor populare orale, au­torul ştie să păstreze culoarea şi farmecul lor, adăugind însă la a­­cestea o notă personală ce im­primă valenţe artistice superioa­re, depăşind, aşa cum arătam mai înainte, cadrul şi specificul lite­raturii pentru copii. Judecăţile sale de valoare, veritabile maxi­me, extrase din înţelepciunea populară, reţin deopotrivă cugetul şi atenţia atît a celor mai tineri iubitori de frumos cit şi nouă, ce­lor care am părăsit cindva uni­versul basmelor, povestirilor şi legendelor, dar dornici să ne re­trăim, măcar pentru citeva clipe, farmecul şi prospeţimea acelor ani. „Legendele Dunării albastre" cuprind un ciclu de şapte po­vestiri din clisura Dunării, ai că­rei oameni şi locuri, binecunoscu­te de autor, după ce le-a colindat veri de-a rindul, i-au oferit vies­­ e Dunării albastre timabile motive şi fapte pentru o certă valorificare artistică. Origina sa făgărăşană l-a în­demnat, fără îndoială, să reţină din noianul de fapte povestite de bătrîni localnici, de la Dunăre, şi elemente care să ilustreze perma­nenţa relaţiilor dintre oamenii de pe ambele versante carpatine. Eroii din legenda „Peştera voini­cului" sînt cei „trei sute de voi­nici români" de la Sibiu, ajunşi prin forţa împrejurărilor la Du­năre intr-o încleştare cu armatele turceşti care, pentru început, spu­ne legenda, au copleşit cu numă­rul lor ceata voinicilor sibieni Datorită isteţimii unuia dintre ei totul va sfîrşi cu bine pentru vi­tej­ii ardeleni. Pentru anul in curs, lucrarea amintită vine să completeze o ac­tivitate meritorie a lui loan Lo­ghin, aceea de scenarist, oferind o serie de dramatizări la radio in ciclul „O sută de legende ro­mânești". Desigur, preocupările literare ale scriitorului sibian nu se opresc doar la cele amintite. Pe lingă un ciclu de nuvele inspi­rate din viaţa cotidiană actuală, a pregătit pentru tipar romanul „Oameni şi munţi", în care tra­tează despre oameni şi fapte din Ţara Făgăraşului de la începutul secolului al XX-lea, surprinzind figuri reprezentative de luptători pentru apărarea sărăcimii în per­soana unor haiduci care au trăit pe acele meleaguri. Așteptăm cu bucurie, la fel ca pînă acum, ca activitatea lui loan Ivan Loghin să fie încununată de noi succese literare, iar lucrările sale să vadă cit mai curînd lu­mina tiparului. GHEORGHE LIMBEANU Noutăţi în librării X X x: „UN UNIVERS INTR-O CARTE", volumul II. Coordona­torul volumului — Carol Roman. Editura Politică, 235 pagini, lei 4,75. x x x: „CĂTRE UN TINER", (acade­­micieni, scriitori, eroi ai muncii socialiste şi publicişti în dialog cu tinerii), ediţie îngrijită de Nicolae Tue. Editura Politică, 330 pagini, lei 7,75. ANTON HOLBAN: „JOCURILE DA­NIEI", roman. Texte îngrijite şi adunate de Nicolae Florescu. Postfaţă de Mihai Gafiţa. Edi­tura Cartea Românească, 261 pa­gini, lei 8,50. ILIE CONSTANTIN, „DESPRE POET", Editura Cartea Românească, se­ria „Critică", 286 pagini, lei 10,50. ALEXANDRU PIRU: „GARABET IBRAILEANU“ (Viaţa şi opera) ediţia a treia. Editura Minerva, colecţia „Biblioteca pentru toţi", 486 pagini, lei 5. ERWIN WITTSTOCK, „O EXCURSIE CU UNCHIUL FLIEHA", tradu­cere de Emanoil Erbu, Editura Kriterion, 42 pagini, lei 3,50. J. D. SALINGER, „NOUĂ POVES­TIRI", în româneşte de Marcel Corniş-Pop, Editura Univers, 223 pagini, lei 6,50. „HORIA* „FETITA CU VIOLETE" .ANCUŢA CU LUCRUL" Reproduceri după picturi in ulei de Rhea Silvia Radu► ■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■ Observăm o străduinţă consec­ventă a Teatrului de stat din Sibiu de a-şi actualiza complex şi sigur prezenţa in viaţa spirituală a jude­ţului, resort de conştiinţă profesio­nală care decurge firesc din înţele­gerea imperativelor artistic-educative care îi incumbă. Este vorba de un principiu orientativ cu implicaţii mai bogate decit simpla coincidenţă a faptelor înfăţişate pe scenă în viaţa de azi, întrucît înţelegerea menirii de a fi actual se desăvîrşeşte in con­diţiile specifice şi cu mijloacele spe­cializate ale unei instituţii drama­tice, încadrăm în acest program de acţiune atît actualizarea pentru public a unui text dramatic inedit, scris de un poet care ştie ridica lirismul la excepţia unei filozofii a vieţii (Povestea dulgherului şi a ini­moasei sale soţii de Radu Stanca), cit şi realizarea unui spectacol de o strictă actualitate şi relevant sub­ aspectul clarificărilor etice (Secunda 58 de Dorel Dorian, premieră re­centă), sau alte fenomene care sin­cronizează, la acest diapazon, viaţa teatrului, cum ar fi întrebuinţarea largă a trupei de actori, încurajarea travaliului regizoral pe făgaşul ex­presivităţii funcţionale, încercarea apropierii materiale de micul pro­tocol al spectatorului care vine la teatru (o ambianţă refăcută cu gust­­şi eleganţă, inaugurarea unei serii noi — cu profil mai complet — a caietelor de sală) ş. a. Cum spuneam, este vorba de o adevărată încercare de trăire în actualitate, aşa cum i se cere unui teatru spre a-şî împlini forţa radiantă de influenţare a con­ştiinţelor şi de modelare a gustului pentru artă. Secunda 58, un punct în actuala etapă a programului de actualizare a Teatrului de stat din Sibiu, a fost recent prezentată în premieră. Piesa lui Dorel Dorian, altfel foarte cunos­cută publicului larg, nu mai necesită acum o analiză în sine, ci socotim potrivite doar acele sesizări asupra textului care au fost interpretate, sub motivaţie artistică, în montarea sibiană. Piesa lui Dorel Dorian are meritul de a putea reconstitui un univers uman într-o lume de şantier, un univers străbătut de principiul afir­mativ al muncii şi de sensul peda­gogic al angajării în producţie. Cu­noscător al acestei vieţi, autorul a ştiut să-i ataşeze un indicator al convingerilor care se nasc doar în urma contactului edificat cu aceste realităţi. Interesează aici, deocam­dată, reverberaţiile etice ale unui angrenaj uman eterogen, funcţia convergentă, centripetă a muncii asupra unor asperităţi educaţionale provenite din lacune formative. Cum s-a mai spus, piesa nu reuşeşte să depăşească un impas de abordare totuşi timidă a acestui univers bogat şi neprevăzut, care este lumea unui mare şantier, de unde un anumit schematism al personajelor („pozi­tive" sau „negative” care se vor „pozitiviza* cam peste noapte) şi o anume rigiditate a situaţiilor opta­tive. Inţelegînd aceasta, regizorul An­drei Zaharia a reuşit să impulsio­neze spre creaţie anumite roluri, su­plinind prin umor şi rostiri inteli­gente o anumită traiectorie rectilinie a piesei. Ştefan Mareş a devenit ast­fel o lichea simpatică, cu un gust de uşoară agreabilitate, al cărui umor elaborat îl detaşează tocmai de apro­barea spectatorului, a cărui decizie devine astfel definitivă în neade­­renta la acest mod de viață. Este bine că s-a lucrat pe această linie regizorală, care dă o impresie mai complexă decit simpla etichetare ca­racterologică. Mircea Breazu s-a adaptat bine, cu resursele sale încă insuficient puse în valoare. Păcat că nu s-a reuşit aceasta în momentul hotărîtor al „îndreptării“, care nu a fost impusă de un rezultat lăun­tric ferm realizat prin motivaţie psi­hologică. Pe aceeaşi linie s-a înscris şi evoluţia Domnicăi Rotarii — in­terpretată de Manuela Marinescu- Codrat —, care a ştiut să sensibili­zeze anumite pasaje declarativ-reto­­rice ale textului Constantin Stănescu (şoferul Cristescu) adaugă la acest tratament cu umor o şarjă de volu­bilitate. Incit personajul se auto-neagă fără prea mult protocol orga­nizatoric. Regia a insistat pe un ritm „tehni­cist" al vieţii de şantier, realizând o „deschidere" printr-o anumită liber­tate a personajelor amintite. La acest ritm nu s-au integrat pasajele senti­mentale fără adîncimi dramatice, care apar astfel ca fenomene atipice în structura montării. De aceea, unele rezolvări scenice ni s-au părut nai­ve: dialogul-parabolă dintre activis­tul Lupu Aman şi Ştefan Mareş, ten­tativa acestuia din urmă de a şi-o apropia, fiziceşte pe Domnica Rotaru. Chiar şi Marius Niţă, în rolul ingi­­nerului-şef Banu Mareş, ni s-a părut handicapat de o rigiditate evidentă a personajului deşi a obţinut o ve­rosimilitate caracterologică prin şti­inţa sa de a fi unitar. Mai amintim contribuţiile actorilor Nae Floca- Ad­leni (Lupu Aman, cîteodată reali­­zîndu-şi definirea printr-o inteligenţă tactică), Ion Ghişe (un Tunsoiu de compoziţie, în limitele rolului), Eu­genia Giurgiu-Papaiani­­(Stela), Geral­­dina Basarab (o Vali cam prea sme­rită), Puica Sterian (Ana Petrescu), Teodor Portărescu (Ailincii). Spectacolul sibian a reluat această piesă sub motivaţia — credem — a simbolului de eroism cotidian, cu implicaţiile sale, pe care îl conţine. Regizorul a ştiut „citi" aceste sem­ni­­ficaţii, pe marginea cărora a brodat un spectacol alert şi cu o specială directitate la public (subliniată şi prin monologul final în avanscenă al Domnicăi). Reluată sub aceste înţe­­geri, piesa poate fi primită de pu­blic atît ca mesaj, cît şi ca specta­col. Dar această reluare ne-a actua­lizat (pentru a reveni la leit-motivul începutului acestei cronici) şi do­leanţele încă nesatisfăcute asupra dramaturgiei noastre de actualita­te. .. TITU POPESCU Cronică de teatru Secunda 58 de Dorel Dorian Patina 3 Retrospectiva Rhea Silvia Radu In general, atunci cînd încercăm să reconstituim prin cuvinte măreţia unei vieţi artistice ce s-a desfăşurat pe parcursul a mai bine de patru de­cenii, dorind să nu diminuăm cu ni­mic valoarea unei certe realizări, dar nici să nu o supradimensionăm prin afirmaţii laudative, ne simţim ispitiţi să procedăm cu spirit de prudenţă. în cazul pictoriţei Rhea Silvia Radu, elogiul îl rostim fără reticen­ţă, cu convingere fermă, pentru că opera ne dezvăluie o artistă înzestra­tă cu o deosebită forţă de expresie, izvorînd dintr-o sensibilitate şi in­tuiţie artistică cu totul remarcabilă, validate printr-o stăpinire eminentă a meşteşugului picturii. Retrospectiva Rhea Silvia Radu, deschisă de curînd la ,,Casa artelor“ din municipiul Sibiu, constituie un eveniment de însemnătate culturală ce se impune atît publicului cit şi oamenilor de specialitate ca„ un nou prilej de a preţui o contribuţie im­portantă adusă patrimoniului picturii româneşti. Urmărind mai amănunţit traiectoria afirmării personalităţii artistice a pictoriţei pe coordonatele îndepărtate ale începutului, descoperim inerenta tentaţie de experimentare a diverse­lor procedee artistice a căror finali­tate era descifrarea modalităţii pro­prii de expresie. Apropiindu-ne de trăsăturile actuale ale creaţiei artistei ne convingem de înalta ţinută artistică a operelor (la care a ajuns), care de altfel nu tre­buie căutată numai în particularită­ţile formei plastice ci în însuşi mo­dul de a gîndi, de a simţi şi, în fi­nal, de a reda, care ţin de specificul spiritualităţii omului cu întregul existenţei, densitatea emoţională a trăirilor individuale, acuitatea simţu­lui cromatic. La acest fundament al concepţiei şi viziunii este corelată seriozitatea muncii înţeleasă ca o ne­cesitate a dezvoltării organice as­cendente. Pictura pe care o face Rhea Silvia Radu este simplă şi ade­vărată, cu atît mai adevărată cu cît investigaţia exterioară a resurselor de expresie se transmută în­­concen­traţia exterioară, întreg universul, cercetat şi înţeles de artistă, se tra­duce pictural intr-un dialog interior al obiectelor; aşa, de pildă, în „Na­tură statică cu fructieră“, pe lingă problemele cromatice destul de di­ficile pe care şi le pune şi le re­zolvă în armonie, reuşeşte să con­fere lucrurilor acel „grai aproape o­­menesc“ pe care Al. Macedonski, în poezia „Rondelul lucrurilor“, îl des­coperea in obiectele împrăştiate prin case. Cunoscătoare a sufletului omenesc, Rhea Silvia Radu apelează în portre­tistică la cea de a patra dimensiune — înscrierea în timp. Aceasta ţine da modificarea imperceptibilă a ges­turilor intr-un ritual grav şi con­centrat. Intr-o mare intensitate a sen­timentului, Rhea Silvia Radu ştie să compună decorativ cînd e cazul, al­­ternînd în culori şi suprafeţe plate, ştie sa folosească desenul caligrafic atunci cind doreşte să descrie obiec­tul, dar se foloseşte şi de efecte pic­turale­ pentru a sugera atmosfera sau volumul în unele cazuri. Portretele „Femeie citind“, „Mama“, „Yvonne“, din prima perioadă a crea­ţiei sale, cit şi cele mai actuale ca portretele scriitorului Ion Agîrbicea­­nu, „Colegul“, „Horea“, se înscriu în sfera celor de mai sus. Diversitatea de procedee îi asigură varietatea necesară libertăţii de des­făşurare fără de care arta s-ar trans­forma în statornicii premature, în peisagistică, se îngrijeşte in mod deosebit să păstreze caselor, străzilor şi celorlalte elemente ale peisajului citadin expresivitatea lor într-o elementară puritate — rex.: peisajul „Pod peste Someş“, „Bărci în portul Sulfina“, chiar şi în „Pasi­­tano“, lucrare mult mai veche apar­­ţinînd anului 1939), în peisajele ins­pirate după noile construcţii ridicate în anii socialismului, subliniază mo­numentalitatea acestora prin planuri mari decorative, spaţiul constmin­­du-l cu ajutorul perspectivei liniare, lăsînd culorii funcţia emotivă şi în acelaşi timp de elevator. Compoziţia o abordează cu aceeaşi siguranţă în care problemele de cu­loare îşi menţin funcţia lor, aici in­tervenind monumentalitatea care nu rezultă din supradimensionarea su­portului ci dintre raportul de pro­porţii a figurilor, luate individual şi ca ansamblu. Pictoriţa ştie să repar­tizeze pe fiecare personaj cantitatea necesară de lumină sau strălucirea cromatică, în aşa fel incit subiectele să primească individualitate comuni­când între ele, nu totdeauna printr-o acţiune comună. Echilibrul compozi­ţional se face în acelaşi timp ele­mente individualizate şi colective ale unui cadru unitar de emoţie. Deşi în retrospectivă sunt prezente cele mai reprezentative etape ale creaţiei artistei, în mod cronologic, adevărata ei evoluţie artistică poate fi pe deplin edificatoare numai prin cunoaşterea integrală a operei care este mult mai mare şi care din mo­tive de spaţiu n-au putut fi prezen­tate publicului. Oricum, publicul sibian, atît de exigent şi de cald, va putea vedea în spaţiile acestei expoziţii o con­ştiinţă artistică preocupată permanent de a construi intr-un chip cit mai elevat înclinaţiile sale poetice, gus­tul său pentru simboluri şi năzuinţa permanentă de a se conforma cerin­ţelor estetice ale timpului. PETRU DUMBRAVEANU . Cenaclul medieşan şi-a reluat activitatea Recent, s-a redeschis cenaclul municipal „Octavian Goga“ de pe lângă Casa de cultură a sindicate­lor Mediaş, în prima şedinţă lăr­gită de lucru, la care au participat, printre alţii, Titus Andronie, George Nimigeanu, George Popa, Ionel Câlbureanu, Gheorghe Bu­­şoiu şi Octavian Barna — directo­rul Casei de cultură a sindicate­lor, s-a definitivat forma de orga­nizare a cenaclului — acum el are o conducere colectivă, modalităţile şi criteriile de selecţionare a cre­aţiilor ce vor fi supuse dezbaterii membrilor săi. Cenaclul medieşan Îşi propune să desfăşoare o mai largă activi­tate de popularizare a lucrărilor prezentate în şedinţele de lucru, lucrările să poarte amprenta unui profund patriotism izvorât din cu­ceririle revoluţionare ale poporu­lui nostru, din realitatea cotidiană. Membrii cenaclului şi-au propus să se întîlnească cu muncitori din întreprinderi, cu ţărani coopera­tori, să organizeze saloane de li­teratură şi artă, intr-un inait spi­rit partinic. De asemenea, cena­clul medieşan îşi mai propune să colaboreze cu ziare şi reviste din ţară şi judeţ. Din discuţii a mai reieşit şi dorinţa unanimă de a colabora cu toate instituţiile de cultură din oraş. FLAVIUS BOGDAN

Next