Tribuna Sibiului, noiembrie 1971 (Anul 4, nr. 1149-1173)
1971-11-27 / nr. 1171
IX Concert de fanfara în cadrul unui schimb de experienţă intre cluburile „Independenţa" şi Casa de cultură a sindicatelor din Cisnădie, azi, la orele 17 şi 20, in sala clubului „Independenţa", fanfara Casei de cultură a sindicatelor din Cisnădie prezintă două spectacole. . Expoziţie de sculptura şi arta decorativă Continuind acţiunea expoziţională a artiştilor plastici sibieni în Bucureşti, duminică, 28 noiembrie. Continuind o lăudabilă activitate de concert, orchestra de cameră a Casei municipale de cultură la ora 12, va avea loc vernisajul expoziţiei de sculptură şi artă decorativă a lui Horst Zay. Expoziţia Concert Sibiu, dirijată de Fr. Zweier, prezintă, astăzi, 27 noiembrie, ora 20, în sala filarmonicii, un concert va fi deschisă la Casa de cultură „Friedrich Schiller" din Capitală (str. Batiştei nr. 15), cu lucrări de Teleman, Corelli, Mendelssohn Barloldy, Haendel. Solistă: pianista Mitzl Klein- Hintz. Anul IV, nr. 1171 l/intn niltiinnlwn ptisfinn n&n yiy/'yi ==- - - - = *• Complexul de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi educaţia socialistă a maselor, pentru aşezarea relaţiilor din societatea noastră pe baza principiilor eticii şi echităţii socialiste şi comuniste, amplu fundamentate teoretic de secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, în expunerea la plenară. Plenara C.C. al P.C.R. din 3—5 noiembrie, trasează cu deosebită claritate liniile directoare pentru activitatea sistemului culturii socialiste, în cadrul căruia bibliotecile se situează ca instituţii fundamentale. Rolul şi importanţa bibliotecilor in transpunerea în fapt a sarcinilor reieşite din acest document de partid, menit să ducă la făurirea omului societăţii socialiste şi comuniste, cu un înalt grad de conştiinţă, cultură şi civilizaţie, cu un clar orizont ideologic-politic, devotat fără margini cauzei comunismului, sunt determinate de locul pe care aceste instituţii îl ocupă in sistemul instructiv-educaţional, în acţiunea de instruire, autoinstruire şi educare a adultului. Este cunoscut faptul că reţeaua bibliotecilor publice de stat, ca instituţii cultural-educative de masă, are cea mai largă răspîndire, acoperind astăzi practic toate localităţile, chiar şi cele mai îndepărtate. Acestora li se alătură bibliotecile sindicatelor, cooperaţiei meşteşugăreşti, instituţiilor şcolare, bibliotecile cabinetelor tehnice, cele documentare, ale institutelor şi colectivelor de cercetare ştiinţifică în toate domeniile activităţii umane. Numai în municipiul Sibiu desfăşoară o activitate educativ-instructivă, de informare şi documentare in laturile vieţii socialeconomice şi culturale 207 unităţi bibliotecare, create sau dezvoltate considerabil în anii socialismului. Eficienţa activităţii bibliotecare constă şi in aceea că foloseşte ca principal mijloc de influenţare a conştiinţei oamenilor cartea, ziarul şi revista, cuvintul tipărit cunoscut şi unanim recunoscut ca avînd putere de pătrundere în adincime, de clădire temeinică de cunoştinţe şi de sădire a unor durabile şi nobile simţăminte şi trăsături de caracter. Se mai pot adăuga aici larga adresabilitate a mijloacelor cu care operează bibliotecile — publicaţia din toate domeniile şi de toate nivelele — sfera largă de cuprindere a populaţiei la lectura organizată, acţiunea îndelungată a bibliotecii în rindul unui cerc statornic de cititori reprezentînd toate structurile populaţiei, contactul direct al lucrătorilor instituţiilor bibliotecare cu fiecare cetăţean-cititor în procesul îndrumării şi deservirii lecturii. Prin varietatea mijloacelor pe care le foloseşte — ne referim la faptul că biblioteca publică are un caracter enciclopedic — biblioteca are capacitatea de a răspunde în măsura cea mai mare indicaţiei partidului de formare a culturii multilaterale a omului societăţii socialiste. De aici se desprinde ca una din sarcinile principale ale bibliotecarului — activist de partid şi de stat, de a urmări orientarea individuală a lecturii, pentru a face din fiecare cititor un „cititor activ“, printr-o lectură intensă, continuă, ritmică şi diversificată. Un cititor care cercetează biblioteca o dată la începutul anului şi o dată la sfîrşitul lui, citind 2—3 cărţi in această perioadă — cazuri întîlnite la unele biblioteci — nu poate fi considerat ca un „cititor real". Activul unei biblioteci nu se poate lăuda cu astfel de cititori, cum de altfel nu se poate lăuda nici cu acei cititori care-şi orientează lectura intr-o singură direcţie, intr-un unic domeniu, mai ales cînd acesta este cel al divertismentului. Existenţa frecventă a unor asemenea cazuri într-o bibliotecă reflectă slaba muncă a bibliotecarului cu cititorii, atitudinea pasivă a lucrătorului de bibliotecă faţă de sarcina sa esenţială — îndrumarea lecturii. Din păcate, aprecierea muncii lucrătorilor din unele biblioteci după numărul de cititori, persoane fizice, înscrişi şi definirea ca cititor a unei persoane care a împrumutat in decurs de un an cel puţin o carte, a dus ca în unele biblioteci — mai ales comunale şi sindicale, ale cooperaţiei meşteşugăreşti, dar şi în altele — asemenea cazuri să fie destul de des întîlnite. Este necesar să se organizeze de către activele bibliotecilor cit se poate de multe forme de propagandă colectivă a cărţii; acestea şi-au dovedit eficacitatea în trezirea interesului maselor pentru bibliotecă şi carte, dar ele nu trebuie să înlocuiască lectura şi munca bibliotecarului cu fiecare cititor. Lectura este un act individual de cultură şi formează baza şi conţinutul esenţial al activităţii oricărei biblioteci. Sfera activităţii bibliotecii este largă şi multilaterală. Nu este domeniu al activităţii umane la baza căruia să nu stea cartea, domeniu în care ea să nu poată interveni în mod activ şi eficient. în momentul de faţă, însă, cea mai mare atenţie trebuie să o acorde bibliotecilo — instituţii cultural-ştiinţifice care acţionează prin excelenţă cu cartea propagandei de partid. Activitatea de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tineretului, a tuturor oamenilor muncii, desfăşurată de organizaţiile de partid prin formele specifice şi folosind pîrghiile create de statul socialist pentru educarea nouă a oamenilor — aşezămintele de cultură, obligă bibliotecile la o participare activă în munca de răspîndire în mase a principiilor şi ideilor socialismului, ale eticii şi echităţii socialiste şi comuniste, la activitatea de documentare şi largă informare a oamenilor muncii în legătură cu principiile şi sensurile politicii interne şi externe a partidului şi statului nostru, cu evenimentele internaţionale, cu problemele generale ale construcţiei economice şi vieţii spirituale din ţara noastră, cit şi cu cele concrete ale dezvoltării vieţii materiale şi spirituale, sociale şi politice ale colectivităţii in care activează fiecare bibliotecă. Bibliotecile trebuie să devină în mod real centre de documentare şi de informare în toate domeniile care preocupă colectivitatea din raza lor de acţiune, depozitare şi răspînditoare a cunoştinţelor universale cultural-artistice, ştiinţifice, tehnico-profesionale concentrate în cărţi şi publicaţii periodice, dar mai ales să devină centre de documentare în problemele socialpolitice ale contemporaneităţii. Din păcate, structura şi calitatea fondurilor de publicaţii ale unităţilor din cele mai cuprinzătoare reţele bibliotecare — comunale şi sindicale — nu pot satisface deplin aceste cerinţe. înnoirea fondului de carte social-politică şi de ştiinţă la toate bibliotecile trebuie să constituie o preocupare a tuturor factorilor care coordonează activitatea bibliotecilor şi aplică politica de completare a colecţiilor lor. Pătrunderea mai largă a cărţii în mase, pe măsura cerinţelor actuale, şi a importanţei şi rolului pe care aceasta il are ca factor de educare şi instruire, impune accesul real la bibliotecă a populaţiei. Practica dovedeşte că populaţia situată la o depărtare mai mare cercetează în mai mică măsură biblioteca. De aceea, se impune o raţională amplasare teritorială a unităţilor bibliotecare, lărgirea sistemului de biblioteci de cartier în localităţile urbane şi transformarea filialelor bibliotecilor comunale din satele aparţinătoare în unităţi vii, participante active la viaţa social-politică şi economică a satului. Lărgirea continuă a sferei de cuprindere a bibliotecilor şi desfăşurarea unei activităţi educative eficiente necesită anumite condiţii pentru a-şi putea dezvălui colecţiile şi organiza în mod raţional şi civilizat serviciile pentru cititori. Dezvoltarea colecţiilor tuturor bibliotecilor, ca urmare a eforturilor financiare făcute de statul socialist pentru a pune Cartea la îndemîna maselor, a dus la situaţia în care cea mai mare parte din biblioteci sunt rămase in urmă cu condiţiile de spaţiu, faţă de dezvoltarea colecţiilor. Este adevărat că condiţiile de spaţiu nu constituie factonul determinant al conţinutului activităţii bibliotecare, dar ele formează cadrul organizării interne a acestor instituţii complexe, fără de care fondurile de publicaţii nu pot fi fructificate. Factorii determinanţi ai eficienţei sociale a bibliotecii rămîn colecţiile sale, care trebuie să răspundă pe deplin în fiecare etapă a dezvoltării sociale necesităţilor colectivității pe tărim ideologic, educativ. IOAN HOLNOŞ directorul Bibliotecii „Astra“ i'ViWWVWVWVW^W.fVWtfVWVVVVVWVWWVWVWWWWVVWVVVVW'BIBLIOTECA nucleu de cultură și educaţie l«^OsVsVVVVfVV^ftftfVWVVrtVH^VV^VVVVftftVWWVV*^VWVVVV,^WdVSV^V»" Duminică, 28 noiembrie 1971, la ora 11, In sala „Astra", Casa de cultură a municipiului Sibiu organizează o interesantă acţiune, în cadrul căreia Expunere ziaristul Dan Bulgăr, redactor la Agenţia română de presă — Agerpres — prezintă expunerea „Destindere şi colaborare Est- Vest", după care, corul „Gh. Dima", dirijat de prof. Ion Arsin, va susţine un concert cu lucrări corale româneşti şi cîntece patriotice. Tribuna Sibiului Contribuţii sibiene la literatura pentru copii Ioan Ivan LOGHIN : Jegendele De curând, in vitrinele librăriilor din oraşul nostru, ca de altfel, credem, în întreaga ţară, şi-a făcut apariţia, într-o formă grafică excelentă (după „Tainele munţilor", apărută în anul 1969), lucrarea recent editată de Editura „Ion Creangă", „Legendele Dunării albastre“, a scriitorului sibian Ioan Ivan Loghin. Destinată lecturii celor mici, cartea poate constitui obiectul interesului cititorilor de cele mai diverse vîrste prin stilul sprinten, naraţiunea simplă şi sfătoasă, cu o bogată încărcătură etică, prin ineditul faptelor prezentate în aureola lor legendară inefabilă, confirmînd încă o dată virtuţile de povestitor ale lui loan Ivan Loghin. Adăstînd la izvorul inepuizabil al creaţiilor populare orale, autorul ştie să păstreze culoarea şi farmecul lor, adăugind însă la acestea o notă personală ce imprimă valenţe artistice superioare, depăşind, aşa cum arătam mai înainte, cadrul şi specificul literaturii pentru copii. Judecăţile sale de valoare, veritabile maxime, extrase din înţelepciunea populară, reţin deopotrivă cugetul şi atenţia atît a celor mai tineri iubitori de frumos cit şi nouă, celor care am părăsit cindva universul basmelor, povestirilor şi legendelor, dar dornici să ne retrăim, măcar pentru citeva clipe, farmecul şi prospeţimea acelor ani. „Legendele Dunării albastre" cuprind un ciclu de şapte povestiri din clisura Dunării, ai cărei oameni şi locuri, binecunoscute de autor, după ce le-a colindat veri de-a rindul, i-au oferit vies e Dunării albastre timabile motive şi fapte pentru o certă valorificare artistică. Origina sa făgărăşană l-a îndemnat, fără îndoială, să reţină din noianul de fapte povestite de bătrîni localnici, de la Dunăre, şi elemente care să ilustreze permanenţa relaţiilor dintre oamenii de pe ambele versante carpatine. Eroii din legenda „Peştera voinicului" sînt cei „trei sute de voinici români" de la Sibiu, ajunşi prin forţa împrejurărilor la Dunăre intr-o încleştare cu armatele turceşti care, pentru început, spune legenda, au copleşit cu numărul lor ceata voinicilor sibieni Datorită isteţimii unuia dintre ei totul va sfîrşi cu bine pentru vitejii ardeleni. Pentru anul in curs, lucrarea amintită vine să completeze o activitate meritorie a lui loan Loghin, aceea de scenarist, oferind o serie de dramatizări la radio in ciclul „O sută de legende românești". Desigur, preocupările literare ale scriitorului sibian nu se opresc doar la cele amintite. Pe lingă un ciclu de nuvele inspirate din viaţa cotidiană actuală, a pregătit pentru tipar romanul „Oameni şi munţi", în care tratează despre oameni şi fapte din Ţara Făgăraşului de la începutul secolului al XX-lea, surprinzind figuri reprezentative de luptători pentru apărarea sărăcimii în persoana unor haiduci care au trăit pe acele meleaguri. Așteptăm cu bucurie, la fel ca pînă acum, ca activitatea lui loan Ivan Loghin să fie încununată de noi succese literare, iar lucrările sale să vadă cit mai curînd lumina tiparului. GHEORGHE LIMBEANU Noutăţi în librării X X x: „UN UNIVERS INTR-O CARTE", volumul II. Coordonatorul volumului — Carol Roman. Editura Politică, 235 pagini, lei 4,75. x x x: „CĂTRE UN TINER", (academicieni, scriitori, eroi ai muncii socialiste şi publicişti în dialog cu tinerii), ediţie îngrijită de Nicolae Tue. Editura Politică, 330 pagini, lei 7,75. ANTON HOLBAN: „JOCURILE DANIEI", roman. Texte îngrijite şi adunate de Nicolae Florescu. Postfaţă de Mihai Gafiţa. Editura Cartea Românească, 261 pagini, lei 8,50. ILIE CONSTANTIN, „DESPRE POET", Editura Cartea Românească, seria „Critică", 286 pagini, lei 10,50. ALEXANDRU PIRU: „GARABET IBRAILEANU“ (Viaţa şi opera) ediţia a treia. Editura Minerva, colecţia „Biblioteca pentru toţi", 486 pagini, lei 5. ERWIN WITTSTOCK, „O EXCURSIE CU UNCHIUL FLIEHA", traducere de Emanoil Erbu, Editura Kriterion, 42 pagini, lei 3,50. J. D. SALINGER, „NOUĂ POVESTIRI", în româneşte de Marcel Corniş-Pop, Editura Univers, 223 pagini, lei 6,50. „HORIA* „FETITA CU VIOLETE" .ANCUŢA CU LUCRUL" Reproduceri după picturi in ulei de Rhea Silvia Radu► ■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■ Observăm o străduinţă consecventă a Teatrului de stat din Sibiu de a-şi actualiza complex şi sigur prezenţa in viaţa spirituală a judeţului, resort de conştiinţă profesională care decurge firesc din înţelegerea imperativelor artistic-educative care îi incumbă. Este vorba de un principiu orientativ cu implicaţii mai bogate decit simpla coincidenţă a faptelor înfăţişate pe scenă în viaţa de azi, întrucît înţelegerea menirii de a fi actual se desăvîrşeşte in condiţiile specifice şi cu mijloacele specializate ale unei instituţii dramatice, încadrăm în acest program de acţiune atît actualizarea pentru public a unui text dramatic inedit, scris de un poet care ştie ridica lirismul la excepţia unei filozofii a vieţii (Povestea dulgherului şi a inimoasei sale soţii de Radu Stanca), cit şi realizarea unui spectacol de o strictă actualitate şi relevant sub aspectul clarificărilor etice (Secunda 58 de Dorel Dorian, premieră recentă), sau alte fenomene care sincronizează, la acest diapazon, viaţa teatrului, cum ar fi întrebuinţarea largă a trupei de actori, încurajarea travaliului regizoral pe făgaşul expresivităţii funcţionale, încercarea apropierii materiale de micul protocol al spectatorului care vine la teatru (o ambianţă refăcută cu gustşi eleganţă, inaugurarea unei serii noi — cu profil mai complet — a caietelor de sală) ş. a. Cum spuneam, este vorba de o adevărată încercare de trăire în actualitate, aşa cum i se cere unui teatru spre a-şî împlini forţa radiantă de influenţare a conştiinţelor şi de modelare a gustului pentru artă. Secunda 58, un punct în actuala etapă a programului de actualizare a Teatrului de stat din Sibiu, a fost recent prezentată în premieră. Piesa lui Dorel Dorian, altfel foarte cunoscută publicului larg, nu mai necesită acum o analiză în sine, ci socotim potrivite doar acele sesizări asupra textului care au fost interpretate, sub motivaţie artistică, în montarea sibiană. Piesa lui Dorel Dorian are meritul de a putea reconstitui un univers uman într-o lume de şantier, un univers străbătut de principiul afirmativ al muncii şi de sensul pedagogic al angajării în producţie. Cunoscător al acestei vieţi, autorul a ştiut să-i ataşeze un indicator al convingerilor care se nasc doar în urma contactului edificat cu aceste realităţi. Interesează aici, deocamdată, reverberaţiile etice ale unui angrenaj uman eterogen, funcţia convergentă, centripetă a muncii asupra unor asperităţi educaţionale provenite din lacune formative. Cum s-a mai spus, piesa nu reuşeşte să depăşească un impas de abordare totuşi timidă a acestui univers bogat şi neprevăzut, care este lumea unui mare şantier, de unde un anumit schematism al personajelor („pozitive" sau „negative” care se vor „pozitiviza* cam peste noapte) şi o anume rigiditate a situaţiilor optative. Inţelegînd aceasta, regizorul Andrei Zaharia a reuşit să impulsioneze spre creaţie anumite roluri, suplinind prin umor şi rostiri inteligente o anumită traiectorie rectilinie a piesei. Ştefan Mareş a devenit astfel o lichea simpatică, cu un gust de uşoară agreabilitate, al cărui umor elaborat îl detaşează tocmai de aprobarea spectatorului, a cărui decizie devine astfel definitivă în neaderenta la acest mod de viață. Este bine că s-a lucrat pe această linie regizorală, care dă o impresie mai complexă decit simpla etichetare caracterologică. Mircea Breazu s-a adaptat bine, cu resursele sale încă insuficient puse în valoare. Păcat că nu s-a reuşit aceasta în momentul hotărîtor al „îndreptării“, care nu a fost impusă de un rezultat lăuntric ferm realizat prin motivaţie psihologică. Pe aceeaşi linie s-a înscris şi evoluţia Domnicăi Rotarii — interpretată de Manuela Marinescu- Codrat —, care a ştiut să sensibilizeze anumite pasaje declarativ-retorice ale textului Constantin Stănescu (şoferul Cristescu) adaugă la acest tratament cu umor o şarjă de volubilitate. Incit personajul se auto-neagă fără prea mult protocol organizatoric. Regia a insistat pe un ritm „tehnicist" al vieţii de şantier, realizând o „deschidere" printr-o anumită libertate a personajelor amintite. La acest ritm nu s-au integrat pasajele sentimentale fără adîncimi dramatice, care apar astfel ca fenomene atipice în structura montării. De aceea, unele rezolvări scenice ni s-au părut naive: dialogul-parabolă dintre activistul Lupu Aman şi Ştefan Mareş, tentativa acestuia din urmă de a şi-o apropia, fiziceşte pe Domnica Rotaru. Chiar şi Marius Niţă, în rolul inginerului-şef Banu Mareş, ni s-a părut handicapat de o rigiditate evidentă a personajului deşi a obţinut o verosimilitate caracterologică prin ştiinţa sa de a fi unitar. Mai amintim contribuţiile actorilor Nae Floca- Adleni (Lupu Aman, cîteodată realizîndu-şi definirea printr-o inteligenţă tactică), Ion Ghişe (un Tunsoiu de compoziţie, în limitele rolului), Eugenia Giurgiu-Papaiani(Stela), Geraldina Basarab (o Vali cam prea smerită), Puica Sterian (Ana Petrescu), Teodor Portărescu (Ailincii). Spectacolul sibian a reluat această piesă sub motivaţia — credem — a simbolului de eroism cotidian, cu implicaţiile sale, pe care îl conţine. Regizorul a ştiut „citi" aceste semnificaţii, pe marginea cărora a brodat un spectacol alert şi cu o specială directitate la public (subliniată şi prin monologul final în avanscenă al Domnicăi). Reluată sub aceste înţegeri, piesa poate fi primită de public atît ca mesaj, cît şi ca spectacol. Dar această reluare ne-a actualizat (pentru a reveni la leit-motivul începutului acestei cronici) şi doleanţele încă nesatisfăcute asupra dramaturgiei noastre de actualitate. .. TITU POPESCU Cronică de teatru Secunda 58 de Dorel Dorian Patina 3 Retrospectiva Rhea Silvia Radu In general, atunci cînd încercăm să reconstituim prin cuvinte măreţia unei vieţi artistice ce s-a desfăşurat pe parcursul a mai bine de patru decenii, dorind să nu diminuăm cu nimic valoarea unei certe realizări, dar nici să nu o supradimensionăm prin afirmaţii laudative, ne simţim ispitiţi să procedăm cu spirit de prudenţă. în cazul pictoriţei Rhea Silvia Radu, elogiul îl rostim fără reticenţă, cu convingere fermă, pentru că opera ne dezvăluie o artistă înzestrată cu o deosebită forţă de expresie, izvorînd dintr-o sensibilitate şi intuiţie artistică cu totul remarcabilă, validate printr-o stăpinire eminentă a meşteşugului picturii. Retrospectiva Rhea Silvia Radu, deschisă de curînd la ,,Casa artelor“ din municipiul Sibiu, constituie un eveniment de însemnătate culturală ce se impune atît publicului cit şi oamenilor de specialitate ca„ un nou prilej de a preţui o contribuţie importantă adusă patrimoniului picturii româneşti. Urmărind mai amănunţit traiectoria afirmării personalităţii artistice a pictoriţei pe coordonatele îndepărtate ale începutului, descoperim inerenta tentaţie de experimentare a diverselor procedee artistice a căror finalitate era descifrarea modalităţii proprii de expresie. Apropiindu-ne de trăsăturile actuale ale creaţiei artistei ne convingem de înalta ţinută artistică a operelor (la care a ajuns), care de altfel nu trebuie căutată numai în particularităţile formei plastice ci în însuşi modul de a gîndi, de a simţi şi, în final, de a reda, care ţin de specificul spiritualităţii omului cu întregul existenţei, densitatea emoţională a trăirilor individuale, acuitatea simţului cromatic. La acest fundament al concepţiei şi viziunii este corelată seriozitatea muncii înţeleasă ca o necesitate a dezvoltării organice ascendente. Pictura pe care o face Rhea Silvia Radu este simplă şi adevărată, cu atît mai adevărată cu cît investigaţia exterioară a resurselor de expresie se transmută înconcentraţia exterioară, întreg universul, cercetat şi înţeles de artistă, se traduce pictural intr-un dialog interior al obiectelor; aşa, de pildă, în „Natură statică cu fructieră“, pe lingă problemele cromatice destul de dificile pe care şi le pune şi le rezolvă în armonie, reuşeşte să confere lucrurilor acel „grai aproape omenesc“ pe care Al. Macedonski, în poezia „Rondelul lucrurilor“, îl descoperea in obiectele împrăştiate prin case. Cunoscătoare a sufletului omenesc, Rhea Silvia Radu apelează în portretistică la cea de a patra dimensiune — înscrierea în timp. Aceasta ţine da modificarea imperceptibilă a gesturilor intr-un ritual grav şi concentrat. Intr-o mare intensitate a sentimentului, Rhea Silvia Radu ştie să compună decorativ cînd e cazul, alternînd în culori şi suprafeţe plate, ştie sa folosească desenul caligrafic atunci cind doreşte să descrie obiectul, dar se foloseşte şi de efecte picturale pentru a sugera atmosfera sau volumul în unele cazuri. Portretele „Femeie citind“, „Mama“, „Yvonne“, din prima perioadă a creaţiei sale, cit şi cele mai actuale ca portretele scriitorului Ion Agîrbiceanu, „Colegul“, „Horea“, se înscriu în sfera celor de mai sus. Diversitatea de procedee îi asigură varietatea necesară libertăţii de desfăşurare fără de care arta s-ar transforma în statornicii premature, în peisagistică, se îngrijeşte in mod deosebit să păstreze caselor, străzilor şi celorlalte elemente ale peisajului citadin expresivitatea lor într-o elementară puritate — rex.: peisajul „Pod peste Someş“, „Bărci în portul Sulfina“, chiar şi în „Pasitano“, lucrare mult mai veche aparţinînd anului 1939), în peisajele inspirate după noile construcţii ridicate în anii socialismului, subliniază monumentalitatea acestora prin planuri mari decorative, spaţiul constmindu-l cu ajutorul perspectivei liniare, lăsînd culorii funcţia emotivă şi în acelaşi timp de elevator. Compoziţia o abordează cu aceeaşi siguranţă în care problemele de culoare îşi menţin funcţia lor, aici intervenind monumentalitatea care nu rezultă din supradimensionarea suportului ci dintre raportul de proporţii a figurilor, luate individual şi ca ansamblu. Pictoriţa ştie să repartizeze pe fiecare personaj cantitatea necesară de lumină sau strălucirea cromatică, în aşa fel incit subiectele să primească individualitate comunicând între ele, nu totdeauna printr-o acţiune comună. Echilibrul compoziţional se face în acelaşi timp elemente individualizate şi colective ale unui cadru unitar de emoţie. Deşi în retrospectivă sunt prezente cele mai reprezentative etape ale creaţiei artistei, în mod cronologic, adevărata ei evoluţie artistică poate fi pe deplin edificatoare numai prin cunoaşterea integrală a operei care este mult mai mare şi care din motive de spaţiu n-au putut fi prezentate publicului. Oricum, publicul sibian, atît de exigent şi de cald, va putea vedea în spaţiile acestei expoziţii o conştiinţă artistică preocupată permanent de a construi intr-un chip cit mai elevat înclinaţiile sale poetice, gustul său pentru simboluri şi năzuinţa permanentă de a se conforma cerinţelor estetice ale timpului. PETRU DUMBRAVEANU . Cenaclul medieşan şi-a reluat activitatea Recent, s-a redeschis cenaclul municipal „Octavian Goga“ de pe lângă Casa de cultură a sindicatelor Mediaş, în prima şedinţă lărgită de lucru, la care au participat, printre alţii, Titus Andronie, George Nimigeanu, George Popa, Ionel Câlbureanu, Gheorghe Buşoiu şi Octavian Barna — directorul Casei de cultură a sindicatelor, s-a definitivat forma de organizare a cenaclului — acum el are o conducere colectivă, modalităţile şi criteriile de selecţionare a creaţiilor ce vor fi supuse dezbaterii membrilor săi. Cenaclul medieşan Îşi propune să desfăşoare o mai largă activitate de popularizare a lucrărilor prezentate în şedinţele de lucru, lucrările să poarte amprenta unui profund patriotism izvorât din cuceririle revoluţionare ale poporului nostru, din realitatea cotidiană. Membrii cenaclului şi-au propus să se întîlnească cu muncitori din întreprinderi, cu ţărani cooperatori, să organizeze saloane de literatură şi artă, intr-un inait spirit partinic. De asemenea, cenaclul medieşan îşi mai propune să colaboreze cu ziare şi reviste din ţară şi judeţ. Din discuţii a mai reieşit şi dorinţa unanimă de a colabora cu toate instituţiile de cultură din oraş. FLAVIUS BOGDAN