Tribuna Sporturilor, 2018 (Anul 28, nr. 1386-1434)

2018-07-02 / nr. 1410

4 a Turul Ciclist al Sibiului Ploile căzute în ultimele zile au întârziat redeschiderea Transfăgărăşanului. în cele din urmă, cel mai spectaculos drum al României a fost redat turiştilor şi circulaţiei, dar CNAIR avertizează că în această perioadă pe traseu pot apărea urşii, aflaţi în căutare de hrană. Ovidiu BOICA Transfăgărăşanul se regăseşte şi în acest an în traseul Turului Ciclist al Sibiului. Rutierii vor ajunge la peste 2000 de metri la finalul pri­mei etape, vineri la prânz. Organi­zatorii unuia dintre cele mai impor­tante evenimente sportive găzduite an de an de oraşul nostru au avut ceva emoţii, pentru că porţiunea dintre Piscul Negru şi Bâlea Cas­cadă, care ar fi trebuit redată trafi­cului săptămâna trecută, a fost afectată de ploile căzute în ultimele zile, fiind redeschisă abia ieri. Odată scăpaţi de grija aceasta, organizatorilor şi cicliştilor participanţi la cea de-a opta ediţie a Turului nu le mai rămâne decât să spere că în traseu nu vor apărea urşii, prezenţi în această perioadă în zonă, în căutare de hrană. De altfel, în urmă cu doi ani, în seara premergătoare ascensiunii pe Transfăgărăşan, "Moş Martin” şi-a făcut prezenţa în apropierea tarabelor de la Bâlea Lac, fiind pus pe fugă de proprietarii acestora, fără a face pagube. "Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariţia de fenomene meteorologice spon­tane care afectează vizibilitatea. De asemenea, atenţionăm pe cei ce tranzitează acest sector de drum că în ultima perioadă este semnalată prezenţa urşilor în apropierea părţii TURUL CICLIST AL SIBIULUI 2018 Transfăgărăşanul, pregătit pentru asalt Atenţie la urşi l­a a carosabile şi îi sfătuim să na­se imediat autorităţile de prezenţa pania Naţională de Administrare a apropie de animale şi să informeze acestora", a anunţat, ieri, Corn- Infrastructurii Rutiere (CNAIR). "Zâmbăreţul", vedeta Turului a ) Surpriză pe ultima sută de metri în pregătirea Turului Ciclist al Sibiului 20181 Echipa americană Team Illuminate, care participă pentru al doilea an la competiţie, îl va aduce la Sibiu pe Chris Horner, câştigător al Turului Spaniei în 2013. Christopher Lee Horner, poreclit "Zâmbăreţul" de pe vremea când era la Astana, şi-a anunţat participarea la Turul Ciclist al Sibiului într­­un interviu apărut pe Cycling­­news. El a dezvăluit că revine în şa după ce, vreme de doi ani, s-a luptat cu probleme medicale care l-au ţinut departe de competiţii. Horner a activat la Fran­­caise des Jeux, Saunier-Du­­val, Avitamon-Lotto, Astana, RadioShack şi Lampre Meri­da şi, în afară de Vuelta, mai are la activ victorii de etapă în Tour de Suisse şi Tour de Romandie, cărora li se a­­daugă două victorii la gene­ral în Tour of California, Tour of Georgia, Turul Ţării Bas­cilor şi trei ediţii ale USA Cy­cling National Racing Calen­dar, conform unui comunicat de presă al organizatorilor. Echipa care îl aduce pe Horner la Turul Ciclist al Si­biului 2018 este continentala Team Illuminate, care anul tre­cut a făcut o surpriză frumoa­să, câștigând prima etapă prin Edwin Avila. Columbianul a trecut linia de sosire de pe Bd. Victoriei după o evadare solitară de 25 de kilometri. Trei pro-continentale la start. DominiCSIb­i­nil Itiaî vin! Turul Sibiului a ajuns la a opta ediţie şi atrage nume­roase echipe din Europa, America şi Asia. La start se vor alinia două formaţii "ve­terane" ale Turului, pro-con­­tinentalele CCC Sprandi Polkowice şi Androni Gio­­cattoli Sidermec, aflate în top 10 în clasamentul pe echipe al UCI Europe Tour (locul 6, respectiv 8). CCC Sprandi se bazează pe serviciile lui Jan Tratnik, campion al Sloveniei, învingător în Turul Slovaciei și Volta Limburg, în vreme ce fabrica de talente a lui Gianni Savio de la An­droni Giocattoli a găsit o nouă vedetă columbiană - tânărul Ivan Ramiro Sosa, care şi-a început încălzirea câştigând Adriatica Ionica (UCI 2.1). O noutate la Turul Sibiului este pro-continentala Gaz­prom Rusvelo. Tabelul com­petiţional este completat de echipele continentale D'Ami­co Utensilnord şi Sangemini MG­K VIS (ambele din Italia), Amore & Vita Prodir (echipă italiană înregistrată în Alba­nia), Akros Renfer SA (El­veţia), Delta Cycling Rotter­dam şi Monkey Town CT (ambele din Olanda), Elkow Author (Cehia), Dukla Bans­ka Bistrica (Slovacia), Bike Aid (Germania) şi Wybatech Merx ZR (Polonia). De pe continentul american partici­pă Team Illuminate (SUA), iar din Asia, Massi - Kuwait (Kuweit). în schimb, Inteja Domini­can, continentala din Repu­blica Dominicană, i-a anun­ţat pe organizatori că nu va mai ajunge la Turul Ciclist al Sibiului. Turul va avea şi o impor­tantă prezenţă românească: continentala Team Nowak (fosta Tuşnad Cycling Team) şi Mstina­ Focus, cărora li se adaugă echipele naţionale ale României şi Moldovei. Turul Ciclist al Sibiului este o competiţie co-finanţată de Consiliul Local Sibiu, Primă­ria Municipiului Sibiu prin Agenda Sportivă, şi de Con­siliul Judeţean Sibiu. 2­ 8 iulie 2018 Prolog, contratimp pe echipe şi 3 etape, în total, 440 km! Turul Ciclist al Sibiului 2018 dă startul pentru cele 19 de echipe care vor căuta să-şi adjudece victoria în cea mai spectaculoasă competiţie de şosea din România. Turul va oferi spectatorilor două etape montane de foc pentru căţărători, care probabil vor fi decisive în adjudecarea titlului, un contratimp pe echipe şi o etapă pentru sprinteri. După tradiţionalul Prolog din centrul istoric al Sibiului, programat joi, 5 iulie, a doua zi Turul intră direct în etapa-regină, Sibiu - Cisnădie - Avrig - Bâlea Lac, o cursă care se anunţă foarte spectaculoasă, deoarece ascensiunea pe crestele Masivului Făgăraş, la 2040 m altitudine, vine la capătul unei etape relativ scurte (90 km). Câştigătorul nu va avea prea mult timp de sărbătorit, deoarece sâmbătă trebuie să-şi apere avantajul în cea mai lungă etapă a competiţiei: Sibiu - Avrig - Agnita - Păltiniş (195 km). In ultima zi, duminică dimineaţa, spectatorii vor vedea formaţiile la lucru în contratimpul pe echipe Sibiu - Cisnădioara - Cisnădie (10 km) şi apoi după­­amiază îşi vor putea aplauda favoriţii la capătul ultimei etape Sibiu - Mediaş - Bârghiş - Sibiu (145 km), cu finişul în Piaţa Mare. Turul Ciclist al Sibiului 2018 este o cursă pe etape de categoria 1 înscrisă în calendarul competiţional UCI Europe Tour şi se va derula în perioada 5-8 iulie. Fanii ciclismului din toată ţara pot vedea Turul în transmisiunile în direct pe www.gsp.ro, pe www.ciclism.sibiu.ro și pe pagina de facebook www.facebook.com/TurulCiclistAISibiului/.

Next