Tribuna, iulie-septembrie 1887 (Anul 4, nr. 146-220)
1887-07-22 / nr. 164
Pag. 654 ceva oposiţiune în contra acelei ingerenţe, astfel se exprimă: „ce se va fi făcând (în Blaj), se „face în taină, la adăpost, fără scriea şi controlul credincioşilor şi al naţiunii“......... şi apoi mai jos adauge: „maniera de a lucra la adăpost „după inspiraţiunile proprii şi fără discuţiunea publică este înainte de toate ceea ce trebue se „reprobăm în ţinuta Blajului de astăzi“. La aceste enunciaţiuni merită să ne oprim pe câteva momente. înainte de toate trebue să observăm, că Blajul în nici o afacere de interes public nu lucră în taină sau la adăpost, deoarece orice se face în Blaj, fie pe terenul bisericesc administrativ, fie în representarea şi apărarea drepturilor noastre faţă cu organele statului, se face de o corporaţiune publică, adecă de consistorul metropolitan, în care pre lângă capitulări se află mai mulţi bărbaţi aleşi atât din gremiu, cât şi din provincie. Această corporaţiune îşi primesce inspiraţiunile sale de acolo, de unde trebue săşi le primească, adecă din aşedămintele noastre bisericesci, din postulatele minţii sănătoase şi din sentimentul public al credincioşilor greco-catolici, sau mai pe scurt, îşi primesce inspiraţiunile sale de acolo, de unde trebue să-şi primească inspiraţiunile sale oricine, care are iubire de biserică, patrie şi naţiune. Ce e drept, consistorul din Blaj nu buciumă totdeauna în lumea largă, că ce lucră, şi cum lucră, căci aşa ceva de multe ori, mai cu seamă în cestiuni pendente, ar strica în loc să folosească, însă după ce a lucrat, har Domnului! până acum nu ’i-a fost ruşine să-şi dee seama înaintea celor competenţi despre faptele sale. Pretensiunea că orice face şi voeşce să facă Blajul, să se supună discuţiunii publice, este o pretensiune, a cărei împlinire ar periclita de multe ori interese mari. Şi aci trebue să constatăm, că s’au dat mai multe caşuri, în care unele cestiuni referitoare la Blaj şi cu deosebire la institutele de învăţământ din Blaj s’au discutat în gazetele noastre politice nu cu cunoscinţa cuvenită de causă, nici cu prudenţa bărbătească,ci cu o uşurinţă aproape copilărească, ce numai aceia o pot ave, care nu sunt în stare să calculeze urmările, nici nu stiu, ce va să ajică responsabilitatea celor puşi în fruntea trebilor. Aserţiunea noastră în cas de lipsă o putem ilustra cu exemple. *) Urmările acestei discuţiuni se simţesc destul de tare în Blaj. Dar, deşi ţinuta Blajului în împregiurările grele, în care ne aflăm, este poate mai reservată, decât ar aştepta unul sau altul, cu toate acestea nu credem să se afle nici un Român, care să o reprobeze atât de categoric, cum a reprobat-o „Tribuna“. Noi nu cunoascem sentimentele tuturor Românilor, dar, ce se ţine de Românii gr.-cat., putem afirma, că ei cunosc pe Excelenţa Sa metropolitul Vancea, ca pe unul dintre cei mai mari binefăcători ai bisericii unite şi ai poporului românesc. Ei nu sânt dedaţi a cere dela dînsul să-şi dee seama despre tot ce face în interesul nostru, deoarece caracterul lui, viaţa lui, activitatea lui, simţul lui religios, ocupaţiunile lui zilnice şi faptele lui cunoscute, ne inspiră încredere deplină şi ne dau o garanţă puternică, că el nu poate face pentru noi, decât bine, şi face binele ori de câte ori este dator să-l facă şi-’l poate face, fie pe terenul bisericesc, fie pe terenul politic. Pentru Românii greco-catolici înalt Preasfinţia Sa nu este „prea preot, prea archiereu, prea de tot catolic“ — de cumva aceste cuvinte citate din „Tribuna“ au un înţeles sinistru,— ci este preot cum se cuvine, archiereu la locul său şi catolic în înţelesul adevărat şi nobil al cuvântului. De aceea Românii greco-catolici „oneşti şi resonabili“ îl iubesc, îl stimează şi îl venerează, şi având deplina încredere în dînsul, sânt gata a face tot ce este cu putinţă, pentru ca asupra reputaţiunii lui să nu se arunce nici cea mai mică umbră. Ceea ce a făcut până acum ne dovedesce, că Excelenţa Sa metropolitul Vancea n’are să se teamă pentru faptele sale înaintea publicităţii; şi fiindcă conceptul nostru despre cuvântul „catolic“, se deosebesce de conceptul „Tribunei“, sântem siguri, că procedura Excelenţei Sale va fi şi de aci înainte tot atât de catolică, pe cât este de francă, înţeleaptă, salutară şi naţională. Am mai pute să reflectăm şi la alte enunciaţiuni ale „Tribunei“, însă mărturisim sincer, că unele din acelea nu le pricepem, aşa de exemplu nu ştim ce va să dică „o singură vină au Blăjenii, că sânt adeseori mai mult Blăjeni ca Români“, care altele se pot reduce la valoarea lor adevărată din cele ce am scris pănă acum. De aceea ne mărginim a constata ca încheiere următoarele adevăruri: 1. Gimnasiul din Blaj nu este nici regesc, nici de stat, ci este gimnasiu românesc *) O cerem aceasta. Red. „Tribunei“, greco -catolic. La acest adevăr, dacă se vor adauge cele ce s’au scris de direcţiunea gimnasială din Blaj în numărul 155 al „Tribunei“, oricine îşi poate face o icoană fidelă despre posiţiunea actuală a gimnasiului din Blaj. 2. Posiţiunea gimnasiului înainte de 1883 nu a fost nici decum mai tare sub Metropolitul Şuluţ decât sub metropolitul Vancea, care ce privesce localurile, aparatele de instrucţiune, salarisarea profesorilor şi învăţământul, gimnasiul din Blaj a făcut sub metropolitul Vancea progrese demne de recunoscinţa naţiunii româneşci. 3. Dacă dela anul 1883 încoace în sensul legii dietale ce fu combătută, ingerenţa guvernului asupra gimnasiului a crescut, vina nu este a Excelenţei Sale metropolitului Vancea, care a făcut tot ce a putut pentru împedecarea acelei ingerenţe, ci a împregiurărilor, care nu un singur om, ei abia toţi Românii le vom pute schimba. 4. în fine chiar şi despre bieţii „Blăjeni“, care astăzi sânt atacaţi şi de acolo, de unde mai puţin s’ar aştepta, este bine, salutar şi naţional a vorbi numai pe basa unor informaţiuni exacte. Blaj, în 27 iulie n. 1887. Dr. Augustin Bunea. Despre o unire personală a Bugariei cu unul dintre statele vecine aflăm în „Românul“ următorul articol: Corespondentul lui „Times“, marele diar din Londra, a avut săptămâna trecută o convorbire cu M. S. Regele Serbiei. După diferite destăinuiri, cel puţin curioase în gura unui suveran, conversaţiunea cădend şi asupra situaţiunii Bulgariei şi alegerii de principe la Sofia, regele Milan a declarat corespondentului englez că, dacă Bulgarii ’l-ar alege pe el domn, nimic nul-ar opri de a primi şi de a efectua astfel unirea celor două ţeri surori. Deşi are a lupta cu multe şi grele neajunsuri interne, regele Milan a urmat cu atenţiune mersul lucrurilor în Peninsula Balcanică. Faptul se vede din declaraţiunea ce a făcut şi pe care mult mai bine ar fi fost să o facă miniştrii corespondentului farului „Times“. Unirea personală a Bulgariei cu unul din statele Orientului, în persoana unui suveran, care să scie a-şi da seamă de admirabila sa misiune e o idee, care stă încă în negociaţiunile curţilor europene. Pentru noi, partizani hotărîţi ai confederaţiunii balcanice, singura scăpare viitoare a Orientului de orice amestecuri străine, unirea personală, fie între Bulgaria şi Serbia,, fie între Bulgaria şi România e o îndrumare mai repede, mai conscientă şi mai efectivă cătră realizarea marei idei. Sântem pentru unirea personală a mult încercatului principat vecin, pentru că, de o parte, pentru Bulgaria un suveran, pe care poporul bulgar îl cunoasce şi care la rîndul lui cunoasce Orientul şi în specie ţeara ce va ave să guverneze, va fi totdeauna mai în posiţiune a continua împreună cu naţiunea bulgară munca grea a începuturilor, mai în posiţiune decât orice tinăr pretendent, care cunoasce Bulgaria de pe cartele geografice şi situaţiunea politică a Orientului, după câteva frânturi de trase luate din gazete sau surprinse în baluri din conversaţiuni banale cu diplomaţii. Acestea de o parte. Ear’ de alta, prin unirea personală, — şi nu uităm a adauge mereu, în persoana unui suveran, care să scie a-’şi da seamă de admirabila sa misiune, — de altă parte,jicem, prin unirea personală, relaţiunile între nisce state vecine ca Serbia, Bulgaria, România şi alte state balcanice, s’ar înmulţi, popoarele s’ar cunoasce mai de aproape, s’ar stabili între ele, prin mulţimea neîntreruptă a relaţiunilor, acea intimitate, acea frăţească iubire, care este numărată în fruntea factorilor viitori ai confederaţiunii orientale. Sânt patrioţi bulgari, cari ridicându-se mai presus de patimile momentului, luptă pentru această idee a unirii personale a Bulgariei cu unul din ţinerile state ale Orientului, sânt unele cabinete europene, cari nu par opuse acestei idei, dar sânt altele, cari nu vor nici să audă de o asemenea combinaţiune. Cuvântul din urmă aparţine Europei, adecă marilor puteri autorizate de tractate a dirige mersul politicei orientale. Statele cele mici concurg în limita puterilor lor a lumina cabinetele cele mari despre cele ce se petrec, în Orient; sânt şi ele, mai de aproape firesce ca marile puteri interesate a face să reuşească ori şi-ce combinaţiune folositoare pentru viitor. Fie pentru această cestiune, eminamente actuală a unirii personale a Bulgariei cu unul din statele vecine, fie pentru ori-şi-ce altă cestiune, care privesce deopotrivă pe toate naţiunile Orientului, sântem datori a supune Europei ideile ce credem că se nimeresc şi se potrivesc cu starea de faţă a Peninsulei Balcanice. Ideile noastre, în ochii celor cari stau departe şi judecă fără părtinire, vor ave totdeauna mai multă greutate decât combinaţiunile de cabinet eşite din creerul unui diplomat, care voiesce nu să facă Orientului un serviciu, ci să arete colegilor sei dela alte curţi, că vcie să înjghebe adânci ecuaţiuni diplomatice. Ceea ce Sârbii, Grecii, Turcii şi Românii vor propune pentru soluţiunea încordărilor presente va porni totdeauna din natura chiar a situaţiunii actuale; cele ce se telegrafează dela cabinet la cabinet în centrul şi Apusul Europei sânt speculaţiuni de înaltă diplomaţie, dar’ sânt numai speculaţiuni. înalta diplomaţie încearcă a deslega alte cestiuni cu ajutorul cestiunii bulgare, dar’ nu desleagă cestiunea bulgară. Sântem pentru unirea personală a Bulgariei, dar’ cu consimţimântul tuturor acelor tutori şi protectori, pe cari tractatul din Berlin şi mersul lucrurilor dela 1878 încoace ’i-a hărăzit Bulgariei. Căci a înfrunta mânia şi ura unor puteri, şi în urmă consecvenţele unei stări nesigure şi supuse conţinu la obositoare trăgăniri, ar fi a se primejdui o situaţiune sigură — în marginile posibilului oriental — o linişte câştigată şi întreţinută cu multe şi mari sacrificii. Grecia, Sârbia şi România nu au reuşit în paşii istorici ce au săvîrşit în tinăra lor carieră de state independente decât mergând cu îngrijire, nesuperând pe nimeni şi având pentru ele dreptatea cea mai vorbitoare şi cea mai netăgăduită. Unirea personală e una din cestiunile cele mai gingaşe, deşi din cele pline de efecte reale pentru viitor. Ea trebue condusă, — dacă cumva o pasiune s’ar presenta pentru Sârbia, Grecia şi România — cu acea circumspecţiune ce o naţiune ca şi un individ trebue să aibă în afaceri nesigure sau de celea cari provoacă puternice susceptibilităţi. Pentru Sârbia, Grecia şi România datoria este de a demonstra Europei foloasele unirii personale a Bulgariei cu unul din statele vecine, de a se arăta gata să îndeplinească ceea ce opiniunea unanimă a tutorilor şi a protectorilor ar decide, şi astfel, fără jicnirea propriilor lor interese, fără stricarea sau înăsprirea relaţiunilor ce ele însele au astătui cu puterile cele mari, să ajute a se găsi pentru mult încercatul principat al Bulgariei liniştea necesară lui, vecinilor lui şi întregului Orient. Serbii din Ungaria şi biserica lor. „Parlamentar“ din Viena publică în numărul 31 de la 31 iulie n. următorul prim articol: Naţiunea slavă află o serie de mare importanţă: Lupta fără margini a regimului maghiar în contra bisericei slave a neamului sârbesc s’a sistat din causă că n’a avut succese şi prospecte! Din Budapesta se împărtăşesce, că idea representată de regimul maghiar, de a schimba articolul de lege IX din 1868 despre biserica slavă a naţiunii sârbesci şi de a înlătura sistemul representativ ce e în vigoare în autonomia naţionalbisericească a acestei biserici, s’a abandonat cu desăvîrşire şi că poziţia lui German Anghelici, pe care Maghiarii l-au ocţronat naţiunii serbesci, e mişcată. O soarte bine-meritată va ajunge pe acel bărbat, care s’a demis a da Maghiarilor mână de ajutor la înlăturarea autonomiei bisericesci a naţiunii serbesci, ce e scutită prin privilegii şi legi, la desavantagiul colosal ce s’a causat intereselor naţionale ale poporului seu şi întregei naţiuni slave. Acel bărbat, care s’a urcat pe scaunul patriarchal din Carloveţ fără de voia unanimă a naţiunii serbesci şi fără alegere legală, se aruncă de cătră regimul maghiar ca şi o unealtă folosită şi aşa se va întâmpla cu toţi aceia, care punându-şi egoismul lor personal mai presus de interesele poporului, devin organele fără voinţă ale influenţei străine, şi jertfind onoarea poporului, îşi perd propria lor autoritate personală, sânt acoperiţi cu ruşine şi de popor respinşi drept niste trădători. In unanimitate s’a ridicat naţiunea slavă, când regimul maghiar îşi exercită ilegala ingerenţă în alegerea autonomă a patriarchului slav pentru metropolia din Carloveţ şi a instituit pe German Anghelici de patriarch, şi zadarnice au fost opintirile puterii maghiare, de a frânge resistenţa legală a naţiunii serbesci, care pănă în clina de azci nu recunoasce pe octronatul Anghielici. Naţiunea sârbească îşi împreună toate puterile sale spre puternica luptă de apărare pentru biserica slavă, când era vorba, că regimul maghiar cu ajutorul lui Anghelici plănuesce înlăturarea sistemului representativ în biserica slavă, precum şi stîrpirea autonomiei electorale naţionale a întregei preoţimi superioare şi inferioare, sub pretextul unei reorganisări a congresului bisericesc-sârbesc şi a comunelor bisericesci-sârbesci. Naţiunea slavă a fost martorul eroicei resistenţe a credinciosului ei neam sârbesc în contra abusurilor ilegale ale stăpânitorilor maghiari şi în contra oarbelor lor unelte, şi privi cu încordare la măreaţa luptă, ce o purta cu multe jertfe şi nespusă însufleţire naţiunea sârbească în contra arbitragiului maghiar şi pentru autonomia bisericei slave scutită prin privilegii şi legi. Şi lupta condusă de unicul gând, că uitului şi energicului popor sârbesc îi va succede a-şi afirma nevetemată biserica slavă, pe care a scitit-o mântui pe timpul asalturilor turcesci spre gloria şi onoarea naţiunii slave. Naţiunea slavă pune foarte mult preţ pe susţinerea completă a autonomiei naţionale în biserica slavă a naţionalităţii sârbesci. Pănă acum biserica slavă a poporului sârbesc din Ungaria, Croaţia şi Slavonia a rămas cea mai curată în ceea ce priveşte autonomia naţională a poporului în afaceri bisericesci. Dreptul liberei alegeri a înalţilor demnitari bisericesci precum şi a celeilalte preoţimi, participarea egală a poporului şi a preoţimii la această alegere, instituţiunea sinoadelor şi a congresului precum şi a comunelor bisericesci, şi în sfîrşit şcoala confesională şi naţională ce stă în legătură cu aceste sânt cele mai esenţiale părţi ale ritului grecesc, şi acordă poporului existenţă liberă, neîmpedecată şi naţională, cu atât mai vîrtos, cu cât poporul, mulţumită representanţilor sei liber aleşi, administrează însuşi averea naţional-bisericeascâ şi o întrebuinţează spre acoperirea trebuinţelor sale naţionalbisericesci. Că biserica slavă astfel alcătuită şi basată pe istorie trebue să fie apărată de naţiunea sârbească pănă la cea din urmă răsuflare, se înţelege de sine, mai ales după ce perderea bisericei slave e egală cu frângerea puterii de resistenţă a Slavilor şi cu desnaţionalizarea poporului slav. Pătrunsă de această consciinţă, primi naţiunea sârbească declararea de răsboiu şi purtă lupta pănă la ultima consecvenţă, ceea ce o dovedesce şi atitudinea congresului bisericesc sârbesc faţă cu Anghelies şi faţă cu stăpânitorii maghiari, — şi se luptă cu curagiu şi în unanimitate, spre a învinge în sfîrşit şi spre a constrînge pe regimul maghiar la capitulaţiune. Naţiunea slavă e pătrunsă de bucurie, că regimului maghiar nui-a succes a frânge resistenţa poporului sârbesc, a înlătura dreptul de alegere şi administrare, scurt autonomia bisericei slave a patriarchatului din Carloveţ şi a pune capătul celei din urmă rămăşiţe a bisericei sârbesci autocefale şi autonome de pe teritorul imperului nostru. După ce biserica slavă a cădrit la popoarele slave din Apus şi la poporul slav din Sud se clătină, numai două popoare răma- seră, care aparţin bisericei slave, cel sârbesc şi cel rusesc. Dacă ar căde biserica slavă a poporului sârbesc, ceea ce acesta n’ar admite-o niciodată, milioane de Slavi din Vest şi Sud ar rămâne prada desnaţionalisării şi naţiunea slavă ar rămână representată exclusiv prin Ruşi. Biserica slavă e doară stavila, de care se isbesc valurile apusene, şi e păretele de scutire al poporului slav; căci Apusul, care ’şi-a însuşit idea desnaţionalisării Slavilor, totdeauna a început-o cu biserica slavă, când voia să-’şi realiseze planurile faţă cu unul sau altul dintre popoarele slave. Naţiunea sârbească nu se înşeală, că regimul maghiar îşi amînă pentru viitor planurile sale, dar ea nutresce totodată speranţa, că generaţiunea slavă de astăzi se va îngriji de crescerea unei generaţiuni de caracter şi convingeri, care nu va lăsa nici o părticică din autonomia naţională a bisericei sale......... TRIBUna Cronică. Pregătirile pentru primirea Monăr- Calului în Deva se fac cu cea mai mare iuţeală. Oficiul comitatens a eşit deja de mult din Magna Curia, de asemenea şi oficiul de dare şi oficiul comitelui suprem, şi ieri s’a început deja adaptarea fundamentală a apartamentelor. Furierul curţii Branko a sosit ieri acolo, spre a controla executarea disposiţiunilor ce s-au făcut pentru încuartirarea suitei Preaînaltului oaspe. Ministrul de interne încă a făcut deja disposiţiunile de lipsă privitoare la primirea marelui stat major. Apartamentele destinate pentru archiducele Albrecht şi suita sa se vor arangia numai cam prin 11 Septemvrie. Conferenţa convocată anume de főispanul Pogány a delegat un comitet mai restrîns pentru stabilirea festivităţilor de primire. Şedinţa extraordinară a comitetului administrativ a pus wicispanului la disposiţiune o sumă de 6000 fl. din fundaţiunea podului preste Murăş, spre repararea şoselelor etc. Din această sumă 1000 fl. se vor întrebuinţa pentru oraşul Deva, care n’are nici un fond pentru astfel de scopuri. Ca intervenirea vicispanului Barcsay şi a inginerului suprem Dgka s’au examinat şi liniile şi podurile strategice şi s’au stabilit pretutindenea la faţa locului măsurile ce par a fi de lipsă. * Nr. 164