Tribuna, iulie-septembrie 1900 (Anul 17, nr. 128-189)

1900-07-22 / nr. 143

Pag. 570 se isbesc de alte dificultăţi: greu, foarte greu îşi pot procura cărţi româneşti, pentru­ că le lipsesc mijloacele­ pentru aceasta. Până în anul trecut în întreaga Turcie nu era nici o librărie românească. In toamna trecută s’a deschis una la Bitolia. Dar’ învăţătorul din fundul Epi­­rului ori al Albaniei nu aşa de uşor va reuşi să-­şi procure cărţile prin librăria din Bitolia, depărtată de satul lui drum de 6—7 zile. Se presentă încă o greutate. O mare parte din cărţile din România nu pot întră în Turcia, considerate fiind ca com­promiţătoare. în această categorie întră toate operile istorice, manualele de geo­grafie, de literatură etc. Ca mijloace de îndreptare a răului semnalat până aci, subsemnatul propun următoarele : Aducerea la Bitolia a unei tipografii româneşti. In această tipo­grafie să se imprime manualele nece­sare şcoalelor din Turcia şi cari ma­nuale, din causa cuprinsului lor nu pot fi aduse în această ţeară din România. Să se imprime cărţi, prin cari să se po­­pulariseze ştiinţa şi mai ales să se lă­murească bine originea neamului şi tre­cutul nostru. Să se mai editeze şi un ziar politic şi o revistă literară-pedagogică, ai cărei principali colaboratori să fie în­şişi învăţătorii. Nu numai învăţătorii se vor folosi, dacă cele propuse de mine devin reali­tate, ci generaţia, care a primit cultură în şcoalele româneşti, va fi în chipul acesta definitiv câştigată causei noastre şi scăpată de ori­ce ulterioară influenţă străină, care­­i-ar pute modifica senti­mentele naţionale. In adevăr foarte des ’mi­ s’a dat ocasiunea să fac următoarea nu tocmai îmbucurătoare constatare: Elevul absolvează cursul primar româ­nesc şi după aceea întră în negoţ ori în industrie. De la eşirea lui din şcoală aproape nu mai dă ochi cu carte româ­nească, pentru­ că n’are unde să o gă­sească, învaţă greceşte ori bulgăreşte, îşi procură cărţi, bună­oară călindare, almanachuri, evangelii etc. în aceste limbi şi aşa, când el ajunge mare, aproape a şi uitat româneşte. Chestia naţională deci nu mai poate ave mari speranţe în astfel de om, a cărui cul­tură şi educaţie naţională a lăsat asu­pra lui urme aşa de neînsemnate. Se înţelege de la sine, că cu totul altfel ar sta lucrurile, când el ar ave la îndemână ori­când şi cu preţuri ieftine cărţi în limba în care a studiat şi mai ales când acele cărţi şi-ar reaminti ne­contenit că e Român şi că se poate mândri cu originea lui. După mine câţiva librari ambulanţi ni-ar aduce mari servicii în această privinţă. Revisorii şcolari au un mare rol, întru­cât se atinge de scoaterea din amorţeala în care zace majoritatea în­văţătorilor noştri. Trebue ca ei într'una să le pomenească, »că au de îndeplinit o misiune înaltă« să-’i îndemne la muncă continuă, să-’i facă să-’şi înmulţească cu­noştinţele prin cumpărarea de cărţi şi prin abonarea la reviste, ce-­i intere­sează. Dat fiind faptul, că comunele ro­mâneşti sunt mari şi că mai toate au mai mult decât un învăţător, învăţă­torii se pot asocia între ei, când e vorba de a-­şi procura cărţi, ori de a se abona la reviste, ceea­ ce face ca sacrificiile ma­teriale să fie neînsemnate. Un mijloc eficace pentru­ ca silin­ţele revisurilor să nu rămână literă moartă, este de a încuraja şi răsplăti pe cei cari dau dovezi că sânt bine inten­ţionaţi şi că muncesc pe cât li-e posi­bil, ca să fie la înălţimea însărcinării lor şi să merite pe drept numele de lu­minător şi apostol al culturii şi ideii naţionale. Aceste recompense pot cons­­ta în premii, ca cărţi, reviste, în pro­movări şi în un mic spor de leafă. în scrisoarea precedentă am sem­nalat încă un rău, şi anume insuficienta FOIŢA „TRIBUNEI“. Despre însemnătatea şi folosul însoţirilor. Disertaţie ţinută la adunarea generală din 29 iunie a despărţământului V. (Sălişte) al »Aso­­ciaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român*, în Orlat. (Urmare). 1. Despre vecinătăţi. Zice un străvechiu proverb, că »or­dinea«, adecă buna rînduială »este su­fletul ori­ şi­cărei lucrări«. Nime altul dintre popoarele cari locuesc în ţeara aceasta n’a ştiut aplica cu mai mult folos înţelepciunea adâncă din acest proverb, ca tocmai conlocui­torii noştri saşi. Colţul de ţeară stăpânit de ei, aşa numitul »fiind regesc« a slujit şi slu­jeşte încă şi astăzi ca model de chiver­niseală. Drept pildă vrednică de urmat în multe privinţe putem lua comuna în­vecinată Cristianul, care cu mult înainte de era constituţională şi chiar de abso­lutism, în afacerile interne poliţiale, sani­tare şi de siguranţă publică se conducea după anumite regule statutare. Românii de acolo, văzând resulta­­tul binefăcător al acelor întocmiri la con­Despre cele petrecute la curtea re­gală română din Sinaia după sosirea sătenii lor saşi, au cerut de la magistra­tul sibi­an aceeaşi formă de organisaţie în alcătuirea de vecinătăţi şi să-­i înze­streze şi pe ei cu asemenea regule de urmat. în urma acestei drepte şi înţelepte cereri, inspectorul-senator Carol Neuge­boren, la mandatul magistratului, cu datul Sibiiu, 18 iunie 1844 a estradat aşa numiţii partid­i de vecinătăţi pen­tru vecinătăţile româneşti din Cristian«, cu îndrumarea de a se observa şi înde­plini întocmai. Sunt la număr 26 de article sau paragrafi şi conţin regule spe­ciale pentru întocmirea vecinătăţilor, al căror scop de căpetenie este­­reunirea celor­ ce locuesc în apropiere unii de alţii în corporaţiuni de vecinătăţi, pen­tru darea de ajutor în caşuri de tre­buinţă membrilor sei, pentru susţinerea ordinei şi pentru promovarea morali­tăţii şi a siguranţei publice­. Celor­ ce ar dori să aibă acele sta­tute din cuvânt în cuvânt pentru orien­tare, le stau bucuros la îndemână cu o copie fidelă. S’a introdus şi în comuna Gura­­rîului înainte cu vr’o câţiva ani sistemul de vecinătăţi, ele însă nefiind alcătuite după vre-un plan, ori cu atare scop anu­mit, fiinţa lor nu aduce nici singurati­cilor, nici comunei ca totalitate aproape mai nici un folos. Şi mari foloase ma­teriale, intelectuale şi morale ar pută isvorî pentru poporaţiune, dacă comu­nele noastre — de altcum destul de bine situate — s’ar organisa în vecinătăţi după regule şi principii bine statorite. Iată cum îmi închipuesc eu orga­­nisarea lor, — bine înţeles că unii sau alţii dintre d-voastră pot să aibă alte păreri mai bune decât ale mele asupra acestui lucru, şi bine ar face când­­şi­ le-ar da acelea pe faţă în adunări, cari anume ar fi a se conchema spre acest scop, ştiut fiind, că după­ cum din lovirea cremenei cu amnarul es schîntei, aşa şi din întâl­nirea părerilor deosebite şi din cumpă­nirea lor es sfaturile cele bune, vrednice de urmat şi obştei folositoare. Aşadar f­ântâiu şi ântâiu se vor în­fiinţa în comună atâtea vecinătăţi, câte îngădue mărimea ei şi buna lor chiver­niseală, — cam 20—30 numeri de case sau familii la un loc. —Representanţii ace­stora — taţii de familie — se constitue alegându-i şi dintre ei pe oficiali: vătav, casar, portărel ş. a., cari supraveghează purtarea morală a membrilor, îngrijesc de îndeplinirea hotărîrilor aduse şi susţin ordinea în adunări fie chiar şi cu dic­tarea de pedepse în cazuri de abatere. Iată un fel de guvern şi parlament în miniatură, organizat pe temeiul votului Universal!... Printre agendele acestor corpora­­ţiuni, ca cele mai de căpetenie ar trebui să fie următoarele: 1. îndatorirea vecinătăţii de a da ajutor, unii cu vitele, alţii cu palma, când unul din membrii ei îşi zideşte casă de locuinţă sau alte edificii economice, după cuvântul Mântuitorului la Ev. Mat. c. 17, v. 12: »Câte voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşişderea«; 2. îndatorirea de a participa în corpore la înmormântarea membrilor, susţinând ordinea cuviincioasă şi dând întru toate mână de ajutor familiei mor­tului la atari întâmplări prin săparea groapei, ducerea mortului la cimiter cu I năsălia şi la punerea obicinuitei pomene,­­ spre care scop fiecare vecinătate ar trebui­­ să-­şi aibă vasele şi uneltele trebuincioase totdeauna în bunăstare păstrate. 3. Esecutarea ordinelor primăriei cu privire la facerea şi repararea dru­murilor şi a căilor de hotar prin con­curenţă publică. 4. Ori­ce nesupunere, neglijenţă sau abatere în esecutarea îndatoririlor prescrise, ar fi a se pedepsi cu anumite sume în bani, bine stabilite, în favorul fondului vecinătăţii, din care se vor aco­peri spesele curgătoare, se vor cumpăra şi repara vasele şi uneltele comune tre­buincioase vecinătăţii şi — ceea­ ce din punct de vedere cultural este de însem­nătate deosebită — se vor abona foi eco­nomice şi poporale spre a sa ceti în auzul tuturor. Acestea s'ar vinde apoi la finea anului cu licitaţie între membri în folosul fondului, în chipul acesta nu numai că s’ar lăţi cunoştinţele din lumea mare între membri, ci s’ar produce şi un fel de emulaţie sau întrecere în cele bune şi fo­lositoare între vecinătăţi. Fiecare din punctele înşirate aici îşi are noima sa, motivarea lor însă pe temeiul propriilor mele esperienţa sau păţănii m'ar duce prea departe, dar’ nici (Va urma). Sibiiu, Sâmbătă, pregătire pedagogică a corpului învăţă­­toresc. Cu aceasta mă voiu ocupa în­­tr’un număr viitor. Ilar cu Ionescu. Revistă esternă. Din Italia. Cadavrul regelui Umberto e încă tot în Monza, unde a sosit deja noul rege Victor Emanuel III, cu soţia. în­mormântarea se va face probabil în Roma, în Pantheon. Jalea în Italia e generală, care poliţia şi autorităţile caută a afla complicii asasinului, căci după toate probabilităţile Umberto este victima unei conjuraţii anarchiste, în Momea. Perechea regală a sosit la Monza alaltăieri seara, în 1 August, întâlnirea cu văduva regină a presentat o scenă sfâşietoare. Noul rege încă pe care a luat disposiţiile cele mai urgente. Din Reggio de Calabria, unde a debarcat, a depeşat prim-ministrului Saracco, fă­­cându-­i cunoscut, că aproabă disposiţiile luate şi are aceeaşi încredere în guvern, ca şi răposatul rege. La gara din Roma regele a avut o scurtă întâlnire cu mi­niştrii, afară de Saracco, care era la Monza. După sosirea lui, miniştrii au compus proclamaţia regelui şi au tri­mis-o la Monza în depeşă şi fraţă. După­­ce regele o va aproba, se va împrăştia în întreagă Italia. Miniştrii se află acum cu toţii în Monza, ca să depună jurământul de fidelitate, apoi se va ţine primul con­siliu ministerial, sub presidenţia regelui. Noul rege va depune jurământul în sensul constituţiei în săptămâna viitoare. Din Monza se depeşează, că după toată probabilitatea, răposatul rege va fi aşezat în Pantheonul din Roma; în­mormântarea va fi între 6—8 August. Asasinul. Numele corect al asasinului este Gae­tano Bressi, (fratele seu, ofițerul ei An­gelo). El a fost supus iarăși unui in­terogator, dar’ n’a spus nimic nou. La întrebarea judelui, că pentru-ce a co­mis crima? Bressi a replicat: — Ce crimă ? Fapta mea nu e crimă, e o faptă eroică. A spus apoi, că n’are complici, că a venit la Monza cu un amic, dar’ ace­sta nu e părtaş la atentat. O depeşă din Milano anunţă, că poliţia a constatat afară de ori­ce îndoială, că asasinul a avut complici şi că Umberto a căzut jertfă unei estinse conjuraţii, a cărei fire se estind până în America­ nordică, la Patterson, unde a fost ca lucrător Bressi şi unde se află un cuib anarchist în­semnat. în urma acesteia poliţia a făcut mai multe arestări, între alţii a arestat şi pe un frate şi o soră a asasinului. Dr. Mauri, care a fost chemat la Monza să visiteze pe Bressi, zice, că asasinul e bărbat voinic şi frumos, pri­virea îi este ageră şi despreţuitoare. Vorbind despre atentat, în ochi ,i-a apă­rut flacăra unui foc fanatic, ca unui apostol, care are de îndeplinit o sfântă misiune. Bressi a fost transportat din Monza la Milano. El nu va fi pedepsit cu moarte, fiind această pedeapsă ştearsă în Italia, la 1889, tocmai la insistenţa re­gelui Umberto. Bressi va fi condamnat la robie de galere pe vieaţă. Ştirea atentatului la curtea română, grozavei ştiri din Monza, ziarele de din­colo ne dau următoarele amănunte: Ştirea despre asasinarea regelui Umberto a sosit la Sinaia printr'o tele­gramă urgentă adresată din Viena »Agenţiei române« şi espedată de acolo la ora 5 dimineaţa. Telegrama a fost imediat comuni­cată marchizului Beccaria d'Incisa, mi­nistrul plenipotenţiar al Italiei pe lângă curtea română, care când a aflat-o era cât p’aci să cadă jos de durere. Aceeaşi telegramă a fost comuni­cată în acelaşi timp şi la castelul Peleş. Regele Carol al României, când a aflat această tristă ştire, a plâns şi s’a dus imediat la Regina Elisabeta, care deasemenea a izbucnit în lacrămi. Regele Carol a trimis imediat la hotel Sinaia, unde se află marchizul Beccaria d’Incisa, pe generalul War­­itade, şeful casei sale militare şi pe un adjutant de serviciu, spre a presentă condolenţele sale representantului Italiei. Regina Elisabeta a trimis la mini­strul Italiei pe d-na Bengescu, doamnă de onoare, care a presentat condolen­­ţele M. S. Dl ministru Titu Maiorescu a făcut la orele 10 a. m. o visită de condolenţă representantului Italiei. La orele 11 şi jumătate, ministrul Italiei a primit de la Visconti-Venosta, ministrul de externe al Italiei, următoarea telegramă: »Am adânca durere de a comunica Escelenţei Voastre că ieri la orele 11 şi jumătate noaptea, a murit la Monza. In urma unui asasinat, M. Sa regele Um­berto. Vă rog a comunica această tristă ştire guvernului român pe lângă care sân­­teţi acreditat. Regele Victor Emanuel III, se află la Pireu gata de plecare spre Italia­. Regele şi Regina României au adre­sat telegrame de condolenţe reginei Mar­gareta a Italiei. După ameazi marchizul Beccaria d’Incisa, împreună cu soţia sa, s’a dus la palat fiind chemat acolo de suveranii români cari doriau să afle amănunte în privinţa acestui odios asasinat. Ministrul Italiei a spus că MM. L­. erau foarte viu mişcaţi de această mare nenorocire care a lovit Italia. Se afirmă că prinţul Ferdinand al României va asista la înmormântarea defunctului rege al Italiei. Din China. Din ştirile sosite de două zile se pare a eşi la iveală, că străinii din Pe­king totuşi n'au fost măcelăriţi, dar­ sânt strîmtoraţi. Espediţia la Peking în curând se va începe, fără a fi numit un comandant suprem. Iată ştirile mai de frunte . Tăcu, 31 Iulie n. Admiralul Bruce a primit un avis de la ambasadorul englez din Peking Macdonald, în care e înştiinţat, că Eu­ropenii sânt în vieaţă, dar, în atacurile ce le-au avut, au perdut 62 de oameni. Londra, 1 Aug. n. O depeşă din Tien-Tin de la 27 Iulie sosită prin Oifu anunţă: Azi a sosit aici un curier din Pe­king, aducând depeşe dela ambasadorul american, Conger şi dela alţii. Con­ger scrie : ’ »S’a făcut o înţelegere, în sensul căreia, din 16 i. c. nu mai puşcă asupra noastră. De-ale mâncării avem pe câ­teva săptămâni­ ,urez şi carne de cal, dar’ muniţie e puţină. Dacă Chinezii vor continua asaltul, ca până în 16 i. c. nu vom răsbi mult timp cu ei şi vom fi măcelăriţi cu toţii«. TRIBUNA 22 Iulie (4 August) 1900 Londra, 1 Aug. n. Lui «M­orningpost« ’i­ se anunţă din Washington, că Statele­ Unite sânt apli­cate pentru înaintarea trupelor lor spre Peking. Anglia a declarat asemenea. Astfel înaintarea se începe imediat. Ruşii şi Japonezii înaintează în direcţia Peitang. Berlin, 1 Aug. n. înaintarea se începe. Comandă co­mună nu va fi, ci comandanţii singura­tici vor opera ca coordinaţi. Anglia şi America operează împreună. Bruccella, 1 Aug. n. Ministrul de externe Favereaux a primit dela agentul diplomatic din Shanghai al Belgiei ştire telegrafică, că aliaţii înaintează spre Peking, unde vor sosi în decurs de o săptămână. Euro­penii s’au refugiat în oraşul împărătesc. ^­­T­R, CONVOCARE. Comitetul despărţământului «Hida- Huedin« al »Asociaţiunii pentru litera­tura română şi cultura poporului ro­mân« prin asta convoacă adunarea cer­­cuală pe 12 August 1900 în Hida (Hi­­dalmăs) şi învită cu toată onoarea pe toţi membrii şi pe toţi aceia, cari se in­teresează de »Asociaţiune« şi doresc a promova interesele ei, să participe la această adunare a despărţământului, care se va ţine după următorul Program: 1 Participare în corpore la servi­ciul divin, ce se va celebra în biserica română gr.-or. din Hida la 101/s ore a. m. 2. După întrunirea în localul de­stinat pentru ţinerea adunării, deschi­derea acesteia prin directorul-preşedinte al despărţământului. 3. Esmiterea unei comisiuni pen­tru verificarea procesului verbal al adu­nării. 4. Raportul comitetului despre acti­vitatea despărţământului. 5. Raportul cassarului, conţinând raţiociiiul de pe anul espirat şi proiec­tul de budget pe anul viitor. 6. Esmiterea comisiunilor: a) pentru încassarea taxelor şi câ­ştigarea de membri noi pentru­­Asocia­ţiune ; b) pentru ce­nurarea raportului co­mitetului ; c) pentru censurarea raportului cas­sarului conform punctului 5. 7. Disertaţie conform §-ului 37 din statute. 8. Rapoartele comisiunilor esmise conform punctului 6 şi deliberare asu­pra lor din partea adunării. 9. Eventuale propuneri. 10. Esmiterea a doi delegaţi, cari să represente despărţământul la adunarea generală a »Asociaţiunii«. Îl. închiderea adunării prin pre­şedinte. Din şedinţa comitetului despărţă­mântului »Hida-Huedin« ţinută în B.­Hue­­din, în 17 Iulie st. n. 1900. Ioan Pop, Dr. Andrei Pop, director-preşedinte, notar-controlor. La Abonament lunar pentru August st. veghîu învită Administraţia ziarului „TRIBUNA“. Cronica silei. Sibiiu, 3 Aug. n. 1900. 5 August. »Astra« despărţământul VII. (Haţeg), adunare generală în Haţeg. Petre­cere în Haţeg. »Astra« desp. Blaj, adunare generală în Sâncel.­­ »Astra« desp. Oşorheiu, adun. gen. în Sântana-de-Murăş. — Petrecere în Şoroştin. — Concert şi petrecere în Sâncel. — Petrecere în Nucet. 10 August. Petrecere în Reghin. AVIS. P. T. abonaţilor, cari nu­­şi-au achitat încă preţul de abonament pe semestrul al II-lea cuartalul al Ill-lea şi luna Iulie — cu unul de mâne suntem siliţi să re sistăm espedarea ziarului. Administraţia. * Ţarul la esposiţia din Paris. In cercurile diplomatice din Paris se susţine cu toată positivitatea, că în cursul lunii Septemvrie Ţarul va merge la Paris să cerceteze esposiţia. Va fi însoţit in că­lătorie de o escadră navală și va debarca la Charbourg.* Căsătoria regelui Alexandru. Con­form știrilor mai noue cununia regelui Alexandru va ave loc poimâne la 11 ore a. m. în catedrala din Belgrad. Pre­­tutindenea în ţeară a produs mare bu­curie faptul, că Ţarul a primit să fie naş. Această atitudine a Ţarului a avut mare efect şi asupra raporturilor diplo­matice, şi fapt e, că agentul diplomatic rusesc, Manzurov, are acum rol de frunte în palatul regal din Belgrad, unde umblă foarte des. Sruprinderea şi încurcătura produsă în opinia publică a Sârbiei prin procla­maţia regelui, după­ ce tulburările şi alte urmări dezastroase cari din anumite părţi se profesau acestei căsătorii, nici în curs de o săptămână nu au urmat, l­a început a da loc disposiţiei favo­rabile regelui. De prin toate părţile vin adrese de felicitare; mulţime de popor din provinţă se pregăteşte să vină pe Duminecă la Belgrad, să vadă nunta. Oraşul va fi pavoasat splendid; guver­nul în ziua cununiei va distribui în popor zece mii de pase ale miresei. După ameazi va fi mare petrecere po­porală la Topoider lângă Belgrad, la care va lua parte şi părechia regală. Paranimfi la cununie vor fi: Alexe Ca­­targi, unchiul regelui, şi supralocotenen­­tul Alexandru Lunjeviţa, fratele miresei. Delegaţiei studenţilor universitari• Belgrad, care Duminecă a tălmăcit felicitările tinerimii, regele a răs- P următoarele:, ^ »Mă bucur foarte mult, că pe d-v. pot să vă primesc cei dintâiu, cari mă felicitaţi cu această ocazie, pentru­ că în d-v. văd eu viitorul Sârbiei. D-voastră sânteţi tineri, tinăr sânt şi eu, împreună vom ave să lucrăm pentru fericirea pa­triei. Sper, că d-v. ca oameni tineri, cu minte sănătoasă, pătrunşi de adevărate sentimente, veţi pute mai bine înţelege acest pas al meu, decât alţii. (Cu un gest de mână arată spre interiorul pa­latului). Iată, priviţi, aceasta e acea curte regală, în care m’am născut şi am crescut. Nici când în această curte nu s’au auzit râsete sinoere, nici­ când nu a răsunat cântec din inimă isvorît, dar’ când aici răsunau cântecele, atunci afară naţiunea plângea şi se văeta. Intre murii curţii acesteia intrigile se-­ncolă­­ceau ca şerpii veninoşi. Şi ştiţi, în contra cui se îndreptau ele ? In contra na­ţiunii sârbe. Sub înrîurinţa ăstor fel de esemple am crescut eu, şi vederea acestora ’mi-a otrăvit sufletul. Dar­ nu pot suporta aceste stări mai departe; sînul meu nu mai poate primi astfel de precepte. Inima-­mi fu încălzită de ra­zele amorului şi vreau să fiu şi eu fe­ri cred c’ar face trebuinţă, rostul lor fiind tuturor îndeobşte cunoscut.. De aceea cu îngăduinţa d-voastre şi dacă vreţi să mă mai ascultaţi... trec la alt obiect şi vă vorbesc ceva, mai puţin, despre o altă însoţire, pe cât de trebuin­cioasă, pe atât şi de folositoare. Nr. 143 CÂNTECE VOINICEŞTI. LXV. Morţii tei de făgădău Ai gândit c’am murit eu? Uită te că n’am murit Că car’ în tine am venit! Din Bfirgimn, LXVI. Morţii tăi de munte rece Desculţa-m’oi şi te-oi trece, Desculţa-m’oi de-un picior Şi te-oi trece prea uşor. Din Beleag, LXVII. Oltule, ce ’ţi-am stricat De mă ţii de gard legat? Ori ’ţi-am stricat vre-o rotilă De mă ţii cu-atâta silă ? Din Blid»

Next