Unirea, februarie 1971 (Anul 4, nr. 915-938)
1971-02-23 / nr. 933
Pagina a 2-a UNIREA MOMENTE DIN LUPTA $1 ACTIVITATEA P. C. R., A MIRCARII REVOLUȚIONARI ȘI DEMOCRATICE DIN ROMANIA Dezvoltarea economică generală a țării la sfîrșitul secolului al XIX-lea a determinat profilarea unor centre importante industriale și muncitorești, producînd adunci transformări în structura socială, cit și în dispoziția forțelor de clasă. Aceasta a avut drept rezultat esențial afirmarea celor două clase noi, cu interese fundamental opuse — burghezia și proletariatul. In cursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, numărul celor ocupați în industria producătoare și extractivă se ridica la circa 110 000 de persoane, iar în Transilvania la circa 150 000 persoane în anul 1900, fiind concentrate mai ales în industria extractivă, ca urmare a politicii economice a claselor dominante din imperiul habsburgic de a-și însuși materia primă din această provincie românească. Creșterea numerică a clasei muncitoare a fost însoțită de schimbări calitative în compoziția sa în ansamblu, înregistrîndu-se un ritm mai intens de creștere a proletariatului modern de fabrică ce constituie principalul element component al clasei muncitoare. Dezvoltarea capitalismului în țara noastră a dus și la dezvoltarea luptei proletariatului generată de raporturile de exploatare dintre muncă și capital. Lipsa oricărei reglementări a duratei de lucru î ziua de muncă între 12 și 14 ore , salariile foarte scăzute ; amenzile și plățile obligatorii ; condițiile nesatisfăcătoare de locuit; bolile sociale cât și lipsa de drepturi politice au determinat numeroase ridicări la luptă a proletariatului împotriva exploatatorilor. Evoluția generală a mișcării muncitorești din țara noastră la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX a avut ca trăsătură dominantă legăturile permanente ce au existat între cercurile și, mai apoi, cluburile muncitorilor prin intermediul cărora s-au răspîndit ideile revoluționare ale întemeietorilor socialismului științific, iar călăuzitor în lupta de eliberare socială și națională. „Crearea in 1893 a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România — sublinia tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU — constituie un moment de însemnătate istorică în dezvoltarea luptelor sociale din țara noastră, în organizarea clasei muncitoare pe plan național, începutul afirmării sale în principalele probleme care frămîntau viața social-politică a societății în acea vreme“. Prezența unui partid muncitoresc, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, era cerută de realitățile dezvoltării economice a țării, de creștereacontradicțiilor de clasă, de acuitatea apărării intereselor maselor muncitoare împotriva exploatării crescînde și a forțelor sociale și politice exploatatoare. Crearea primului partid politic al clasei muncitoare se înfăptuia după ani de organizare și clarificare în cadrul asociațiilor profesionale proletare și a cercurilor socialiste în cadrul cărora un rol important l-au avut publicațiile de poziție socialistă — tribună înaintată de dezbatere a problemelor teoriei socialiste de către militanți muncitori și intelectuali socialiști ce a determinat prezența în rîndurile socialiștilor români a concepției politice socialiste, predominant marxiste. înființarea, in martie 1893, a P.S.D.M.R. reprezintă o nouă treaptă a procesului de îmbinare a socialismului științific cu mișcarea muncitorească din țara noastră. Este important să relevăm că cei 54 de delegați la Congresul de creare a P.S.D.M.R. nu erau simpli simpatizanți ai socialismului, ci delegați împuterniciți ai unor organizații puternice — cercuri și cluburi muncitorești — constituite în cele mai de seamă centre muncitorești și culturale ale țării. Unele aveau organe de presă proprii, sediile lor, și au desfășurat o viață politică ideologică cu adunci rezonanțe în conștiința clasei muncitoare. P.S.D.M.R. a preluat în mod creator tradițiile glorioase ale luptei de eliberare socială și națională a poporului muncitor, imprimînd activității o linie pătrunsă spirit de clasă și orientîndu-și politica spre problemele de vază ce frămîntau clasa muncitoare și celelalte pături muncitoare. Ca revendicări principale P.S.D.M.R. a înscris în programul său : ameliorarea stării materiale și intelectuale a muncitorilor, dreptul la grevă, de organizare și întrunire, laicizarea învățămîntului gratuit, obligatoriu și integral pentru toți copiii, fără deosebire de stare socială, de naționalitate și religie, ziua de muncă de 8 ore, impozite progresive asupra veniturilor, inspecții sanitare asupra condițiilor de muncă, interzicerea muncii copiilor sub 14 ani, emanciparea femeii, salariu egal la muncă egală. Militanți revoluționari între care Alexandru Sonescu, I. C. Frimu, Panait Mușoiu, Raicu Ionescu-Rion, Ștefan Stîncă, Iosif Nădejde-Armașu, Ion Banghereanu, Anton Bacalbașa, C. Z. Buzdugan și alții au luptat pentru apărarea intereselor materiale și susținerea revendicărilor proletariatului, desfășurînd o amplă activitate de organizare de propagandă și agitație găsindu-se în fruntea acțiunilor cu caracter politic și economic. Orientarea revoluționară a P.S.D.M.R. reiese,din aceea că alături de revendicările și reformele general democratice prevăzute în programul partidului se afirma, pentru prima dată în istoria României, necesitatea luptei pentru desființarea proprietății private asupra mijloacelor de producție și prefacerea lor în proprietate socială, „distrugerea societății burgheze și întemeierea societății socialiste“. Socialiștii români și-au precizat și atitudinea față de progresul și independența patriei, față de monarhie și rolativa guvernamentală conservatori-liberali, față de regimul politic și reacționarismul său, față de căile dezvoltării țării, de relațiile economice cu alte state. Mișcarea noastră muncitorească a fost o prezență activă și în cadrul Internaționalei a II-a încă de la înființarea ei , în 1889 la Paris, iar în cadrul congreselor acesteia de la Bruxelles (1891),.și Zürich,,, (1893), socialiștii români s-au înscris ca promotori ai dezbaterii problemelor țărănești avînd în acest sens o experiență pozitivă ciștigată și prin organizarea și conducerea activității celor peste 300 de cluburi socialiste create la sate. Aceste cluburi au fost concepute ca organizații ale P.S.D.M.R. la sate, constituind focare de mobilizare a sătenilor la intense mișcări țărănești. In opozițe cu militanții revoluționari socialiști, teoreticienii claselor dominante au încercat să nege legitimitatea mișcării în slujba socialismului pe care-l considerau „plantă exotică“. Disputa între militanții revoluțonari și elementele care limitau mișcarea la un cadru reformist s-a desfășurat atît în cadrul celor șase congrese ale P.S.D.M.R., cît și în activitatea practică de zi cu zi. In urma acestor dispute, elementele înaintate au fost într-o continuă ascendență în organizații și acțiuni în timp ce grupul democrat-generos pierdea tot mai mult teren. Muncitorimea cunoscuse o necontenită maturizare politică ideologică și organizatorică, ceea ce a determinat o poziție mai hotărîtă și din partea conducătorilor ei înaintați la de metodele imprimate de liderii democrați burghezi. Curățirea P.S.D.M.R. de elementele ce se înstrăinaseră de principiile lui a constituit o acțiune pozitivă, dar dezorganizarea partidului — datorită lor —și trecerea la Partidul liberal a „generoșilor“ a avut, vremelnic, urmări negative asupra dezvoltării mișcării muncitorești din țara noastră. Acest moment politic a însemnat eliberarea mișcării muncitorești de elementele democrat-reformiste, de iluzii radical-liberare, exprimînd un proces de clarificare politică, de afirmare conștientă a rolului mișcării muncitorești în rezolvarea noilor și marilor probleme economice, politice ce stăteau în fața națiunii române la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Prof. Petru BÁLINT Prof. Ion SANGEREANU România științifică și literară — 1895. Revendicări general-democratice. MUNCA PRODUCTIVA O PROBLEMA ACTUALA A ȘCOLII Ca urmare a caracterului conștient a dezvoltării societății noastre socialiste și a necesității de a antrena cele mai largi mase la construirea ei, una din sarcinile importante ale educației este sădirea și dezvoltarea dragostei pentru muncă în conștiința tinerei generații. Documentele de partid elaborate în forumul comuniștilor — Congresul al X-lea — stabilesc că „sarcina primordială care se ridică în prezent în fața învățămintului (...) o constituie asigurarea unei strînse legături între școală și viață, între școală și nevoile practice“. Societatea noastră socialistă în dezvoltarea ei spre afirmarea plenară a fiecărui tînăr asigură copiilor o viață fericită, lipsită de griji și greutăți materiale. Dar „copilărie fericită“ nu înseamnă, așa cum o consideră unii, un continuu dolce falmente, o viață exclusiv parazitară. Mereu ne este dat să constatăm cu plăcere și satisfacție că mulți din elevii care ne sunt încredințați să-i instruim și să-i educăm, ajunși acasă încep o adevărată „bătălie“ de a înfăptui cunoștințele însușite la școală , își păstrează mai bine și își aranjează îmbrăcămintea, își curăță zilnic încălțămintea, își îmbracă caietele și cărțile, ajută părinții la cele mai multe din activitățile din gospodăria personală, se îngrijesc de animale, curăță și înfrumusețează locuința pentru că așa i-a învățat „tovarășa învățătoare, tovarășa dirigintă, tovarășii... etc“. Intr-adevăr, prin natura ei, școala determină pe elevi la o activitate organizată și disciplinată. Pentru a asigura condiții asemănătoare și familia trebuie să-i crefeze elevului sau să fie ajutat să-și creeze un sistem organizat de lucru, un stil de muncă și de viață chiar de la vîrsta școlară. Activitățile pentru care solicităm elevul vor fi pe măsura posibilităților lui, gradul lor de dificultate crescînd cu vîrsta. Dacă elevilor mici le încredințăm sarcini mai ușoare, pe elevii de vîrsta mijlocie și mare îi angajăm în activități din ce în ce mai grele. Bunăoară, elevilor din clasele mici le pretindem să-și învelească cărțile și caietele, să efectueze temele în cadrul muncii independente, îi antrenăm la îngrijirea florilor, a clasei și a curții școlii, din clasele a V-a și a Vl-a. Elevii cu sprijinul organizației de pionieri, sunt orientați să întreprindă acțiuni de culegere a plantelor medicinale, a fructelor de pădure, iar elevii din clasele a VlI-a și a VIII-a s-au dovedit întotdeauna dornici să planteze puieți, să lucreze pe lotul școlar, să efectueze lucrări cu un grad mai mare de dificultate. Introducerea, încă din acest an școlar, a pregătirii tehnico-productivă a elevilor impune din partea conducerilor de școli, a slujitorilor școlii o organizare mai bună a TRIBUNA PEDAGOGULUI whiMHM isrBHM min »im «nnn——a» muncii productive, o dăruire fără rezerve, o angajare totală pentru a educa elevii spre a înțelege că și ei sînt folositori societății, a le crea capacitatea de a lucra cu folos, obișnuindu-i să prețuiască munca lor și a altora, învățîndu-i să se recreeze activ în urma efortului intelectual de la școală. Nu trebuie însă, în numele educației pentru și prin muncă, să supunem elevul la eforturi silnice, să efectueze într-un timp lucrări care cer o perioadă scurt mai mare. Efectul negativ al acestor procedee se va manifesta imediat : elevii își formează convingerea că activitatea practică este obositoare, ceva ce se impune și se face fără plăcere. Un lucru deosebit de important pentru învățători, profesori, diriginți etc., în activitatea educativă este modul în care le cerem elevilor să efectueze anumite munci. Cunosc, din practica școlii noastre, numeroase exemple de acest fel. Iată numai unul spre a ilustra ideea enunțată. S-a inițiat o acțiune pe școală de culegere a fructelor de pădure , măceșe și porumbele. S-a comunicat elevilor acțiunea și care sînt obligațiile lor. Neexplicîndu-se pentru ce se inițiază acțiunea, nici ce importanță are această acțiune, elevii au adunat măceșe și porumbele fără prea multă rîvnă. După o săptămînă, 150 de elevi au cules abia 500 kg. In anul următor, aceeași dar s-a stabilit scopul de a acțiune, cumpăra televizor la școală, de asemenea s-a arătat elevilor că din măceșele culese de ei se obțin diferite medicamente. Deși de data aceasta au fost antrenați numai 86 elevi (cl. V-a, A, B și a Vl-a) cantitatea culeasă și predată a fost de trei ori mai mare. Din acest exemplu, și din numeroase altele, noi am înțeles că pentru trezirea dragostei și respectului față de muncă este necesar ca educatorul să găsească momentul cel mai prielnic și tonul cel mai potrivit. Dacă ne vom adresa dar, fără a explica pentru ce este necesar să îndeplinească o sarcină sau alta, este aproape sigur că elevul ne va refuza sau va face totul fără vlagă și neinteresat. De aceea, atunci cînd avem de gînd să facem un lucru cu elevii să folosim îndemnul politicos, să le vorbim pe un ton care să le stîrnească interesul, să se convingă că este vorba singur de ceva ce o să le facă plăcere. In același timp să nu uităm a le arăta ce este frumos în lucrul pe care-l vor face și cît de nobil este scopul pentru care se face. Dar pentru reușita acțiunii de educare prin muncă și pentru muncă o mare importanță are însăși atitudinea față de muncă învățătorului, a dirigintelui, a profesorului etc. Este greu de conceput ca într-o clasă în care învățătorul dovedește lipsă de interes față de muncă, elevii să iubească munca de orice fel, să fie pasionați pentru îndeletnicirile intelectuale sau fizice, să fie destoinici, îndemînatici și întreprinzători. Viața dusă pe coordonatele socialismului face de neiertat lipsa de respect față de muncă. famine principala condiție a Munca formării și realizării tinerilor, o datorie de onoare pentru toți ai acestui pămînt, o sacră responsabilitate față de societate, față de țară, partid și popor. Prof. loan SPRINTEAN, directorul școlii generale Intregalde MARȚI, 23 FEBRUARIE 1971 MANIFESTĂRI CULTURAL-ARTISTICE ÎNCHINATE SEMICENTENARULUI CREĂRII P.C.R. 0 Timp de două zile, sîmbătă, 20 februarie și duminică, 21 februarie a.c., pe scena Casei de cultură din Alba Iulia s-a desfășurat, în cadrul manifestării „Zilele teatrului de amatori“, o trecere în revistă a celor mai bune formații de teatru și brigăzi artistice, compuse din artiști amatori. La reușita acestei manifestări artistice, închinată apropiatei sărbătoriri a semicentenarului P.C.R., și-au adus o frumoasă contribuție artiștii amatori din Cugir (formația de teatru a clubului sindicatelor), Sebeș (Fabrica „Sebeșul și formația Casei orășenești de cultură), Iulia (brigada artistică a Alba Fabricii „Refractara", formația de teatru a Casei municipale de cultură), formațiile căminelor culturale din Lunca Mureș, Rădești și Zlatna și formația brigăzii artistice de la U.P.S.O.M. Zilele teatrului de amatori s-au bucurat de o frumoasă apreciere din partea publicului spectator. De altminteri, în unul din numerele ziarului nostru va apare o relatare mai amplă de la această frumoasă manifestare cultural-artistică. La Casa orășenească de cultură din Sebeș, în cadrul manifestărilor cultural-artistice închinate gloriosului semicentenar al P.C.R., a avut loc duminică, 21 februarie a.c., o fază județeană a Concursului al X-lea al artiștilor amatori. La această fază au participat formații muzical-coregrafice de pe raza orașului, precum și din comunele învecinate. D In cinstea aniversării eroicelor lupte greviste ale muncitorilor ceferiști și petroliști din ianuarie-februarie 1933, recent la clubul sindicatelor din Cugir a avut loc simpozionul „Pagini de neuitat din lupta Partidului Comunist Român pentru dreptate socială și libertate nulă“. Simpozionul a fost natiourmat de un montaj literar-muzical „Nemuritorul februarie“. Tot în cinstea sărbătoririi semicentenarului P.C.R., zilele trecute în orașul Ocna Mureș, precum și în localitățile Roșia Montană și Baia de Arieș au avut loc manifestări culturalartistice, privind aniversarea luptelor muncitorimii ceferiste din ianuarie-februarie 1933. Au avut loc cu acest prilej evocări, s-au prezentat recitaluri de poezie social-patriotică, s-au ținut expuneri în legătură cu activitatea unor militanți de seamă ai mișcării muncitorești din țara noastră. In majoritatea comunelor și satelor județului au fost construite in ultimii ani numeroase edificii social-culturale. Pe lingă fondurile alocate de stat acestui scop, la ridicarea lor au contribuit și cetățenii cu bani și Prin muncă voluntară patriotică. De toate acestea ei beneficiază din plin. Cetățenii din Daia Română, de pildă, își petrec serile lungi de iarnă la frumosul cămin cultural pe care-l prezentăm în clișeu. La comitetul de organizare a festivalului preparativele se precipită. Deși în privința programului „minut cu minut" mai sînt încă posibile al concertelor modificări, Brașovul trăiește intens febra unor pregătiri în care a investit, fără economie, și imaginație și entuziasm. Incepînd de la mici dar extrem de numeroase și surprinzătoare detalii pînă la alcătuirea unui bogat program extrafestival, brașovenii se întrec în ingeniozitate și spirit ospitalier. încă la intrarea în hotel, participanții vor fi de bună seamă surprinși de primirea care li se va face de fiecare dată , o celulă fotoelectrică comandă deschiderea automată a ușilor de cristal și un dispozitiv lansează binecunoscutul semnal muzical al festivalului. La teatru, iluminația feerică are în fiecare seară un alt fundal coloristic. In funcție de culoarea biletelor (roșu, portocaliu, verde, albastru, galben și violet) se modifică de la o zi la alta jocurile de reflectoare. Cu o oră înaintea concertelor, printr-o programare alternativă, difuzoare discret camuflate vor lansa în văzduh semnalul muzical al marii competiții. Principalele monumente istorice ale Brașovului se află încă de pe acum scăldate în baia de lumini a reflectoarelor. Vitrinele magazinelor încep a oferi un spectacol unic față de care înșiși brașovenii rămîn admirativi ore în șir. Cei mai buni artiști decoratori din toată țara s-au întrecut în a face dir secare vitrină a orașului (și sunt aproape o mie) un decor vivant în care motivul de bază e muzica, festivalul. O privire indiscretă pe agendă ne arată că între repetiții, concerte, filmări, conferințe de presă,, oaspeților li se oferă un program de agrement și informare pe cît de bogat, pe atît de divers și ingenios. Pe lingă vizitele la Castelul Bran, Cetatea și Cheile Rîșnovului, la Muzeul de artă și la cel de istorie, sunt programate concerte de orgă la Biserica Neagră, concerte de muzică bizantină la Biserica Sf. Nicolae. Cele mai de seamă formații artistice distinse cu numeroase premii la confruntările internaționale de folclor vor oferi spectacole de cîntece, jocuri, datini și obiceiuri populare. La sala „Arta“ va ființa o expoziție de icoane pe sticlă — adevărate capodopere ale genului — iar la Muzeul culturii românești din Șcheii Brașovului va fi reeditat momentul Coresi cu care prilej oaspeților li se va oferi posibilitatea de a scoate ei înșiși de sub teasc pergamentul unei proclamații de salut către slujitorii muzei Eutherpe. La muzeul primei școli românești se vor întîlni cu dascălul, poetul și compozitorul Anton Parni. Casele de modă din Brașov și București vor prezenta o originală paradă a modei de inspirație folclorică. Poșta va aplica pe întreaga corespondență sosită sau plecată din Brașov între 1 și 10 martie o ștampilă cu emblema „Cerbului de aur“. Pe acoperișurile marilor edificii, în vitrine, pe străzi, pe parbrizele mașinilor, cerbi de neon, de metal, de staniol, de ciocolată... Unitățile comerciale vor lansa cîteva sute de produse noi de cea mai bună calitate, purtînd emblema festivalului, ambalaje, suveniruri, obiecte de artizanat adecvate acestui eveniment. Noul teleferic cu cabine îi va urca pe oaspeți sus pe Șaua Tîmpei, de unde vor admira panorama Brașovului. Acolo, la 400 de metri deasupra orașului, se amenajează acum o splendidă cabană tiroleză menită să se alăture renumitelor restaurante pitorești Capra neagră, Șura dacilor, Cerbul carpatin, Coliba haiducului. Și pentru că veni vorba de haiduci, să afle cititorii ziarului „Unirea" că de cînd cerbul își poartă coroana de aur, sensibil la sunetele muzei Eutherpe, în hățișurile drumului ce duce spre Poiana Brașov, au început sa bîntuie un soi ciudat de haiduci. De patru ani încoace, poștalioanele motorizate, pline vîrf cu menestreli, sunt „atacate" ziua în amiaza mare la locul unde drumul pare că se gîtuie între stînci. Brazi trufași sunt năpustiți în fața carelor cu trei sutecincizeci de cai putere și din negura codrului sar călări sau pedeștri, înarmați pină-n dinți, cete, cete, haiducii bubuind din flinte și pistoale, chiuind la tremurătura munților. Bieții cîntăreți, cu flinta n-n ceafă, sînt scoși pe rînd din tihna poștalioanelor și duși amenințătoare năpraznă pînă sub în inima pădurii unde se piijolesc și crapă-n spuză berbecii Dar n-am văzut proteste sau jalbe date stăpînirii din partea celor atacați. Bu pot chiar să spun că franțuzoaica Boccara, americanul Avalon, gruzina Ciobeli sau austriacul Udo Jurgens și mulți, mulți alții, au făcut jurămînt de frăție cu haiducii din codrii Carpaților. Și dacă nu cumva vreunul din cititorii aceste rînduri va da de veste noilor oaspeți, mare minune să nu se arate iarăși haiducii cu berbeci răscopți și țucă fiartă. Cerbi de aur, de neon, de ciocolată... Monumente, folclor, pădure... Un cadru de basm pentru marea sărbătoare a cîntecului, semne ale unei prețuiri atente față de fenomenul muzical care străbate lumea, o ambianță de sensibilă înțelegere in capitala de o săptămînă a muzicii ușoare care se pregătește să fie, între 2 și 7 martie, Brașovul... Daniel DRAGAN „CERBUL DE AUR“ 1971 NUMĂRĂTOARE INVERSĂ LA BRAȘOV