Unirea, iunie 1973 (Anul 6, nr. 1638-1663)
1973-06-10 / nr. 1646
ANUL VI, NR. 1646 DUMINICA, 10 IUNIE 1973 4 PAGINI, 30 BANI SESIUNEA CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Ieri, a avut loc, la Alba Iulia, sesiunea Consiliului popular județean. La sesiune au participat secretarii și membri ai biroului Comitetului județean Alba al P.C.R., deputații Marii Adunări Naționale de pe raza județului, președinți și vicepreședinți ai comitetelor executive ale consiliilor populare municipal și orășenești, primarii comunelor din județ, cadre cu munci de răspundere în aparatul Consiliului popular județean și al unităților subordonate, lucrători ai Inspectoratului județean al Ministerului de Interne, ai Procuraturii județene și ai Tribunalului județean. Lucrările sesiunii au fost deschise de tovarășul George Homoștean, prim-secretar al Comitetului județean Alba al P.C.R., președintele Comitetului executiv al Consiliului popular județean. După adoptarea în unanimitate a ordinei de zi, s-a trecut la dezbaterile de la primul punct, dîndu-i-se cuvîntul tovarășului colonel Dumitru Dumitrescu, inspectorul șef al Inspectoratului județean al Ministerului de Interne, care a prezentat Raportul privind măsurile luate pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra avutului obștesc, a proprietății personale și asigurarea ordinii publice. S-a prezentat, de asemenea, proiectul de hotărîre, care a fost avizat de comisia permanentă juridică și administrației locale de stat a Consiliului popular județean. Pe marginea acestor materiale au luat cuvîntul tovarășii: Ioan Retegan, procurorul șef al Procuraturii județene, Ioan Bolea, secretarul Comitetului comunal de partid Meteș, primarul comunei, Horea Iancu, prim-vicepreședinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului Alba Iulia, Gheorghe Crișan, președintele Uniunii județene a C.A.P., loan Muntean, secretarul Comitetului comunal de partid Teiuș, primarul comunei, maior loan Giurgiu, șeful Miliției orașului Cîmpeni, Ioan Voina, directorul Direcției comerciale județene, căpitan Adrian Mateșoiu, șeful Miliției municipiului Alba Iulia, Alexandru Duca, secretarul Comitetului comunal de partid Galda, primarul comunei, Mihail Ciorobîtcă, președintele Tribunalului județean, Petru Itu, vicepreședinte al Uniunii județene a cooperativelor de consum, plutonier-adjutant Matei Chirilă, șeful Postului de miliție Săliștea, Gheorghe Crăciun, șeful Inspectoratului silvic Alba, Aurel Costea, vicepreședinte al Comitetului executiv al Consiliului popular județean, Titu Bogdan, inspectorul general al Inspectoratului școlar județean. In încheierea dezbaterilor de la primul punct al ordinei de zi a luat cuvîntul tovarășul George Homoștean. Vorbitorul a subliniat că, în urma unei permanente activități politico-educative desfășurată de organizațiile de partid, consiliile populare și organizațiile de masă, numărul infracțiunilor și cel al încălcării regulilor de conviețuire socială a scăzut simțitor în judejul nostru. Se constată o continuă creștere a răspunderii față de avutul obștesc, a preocupării pentru dezvoltarea și apărarea lui. Rezultatele de pînă acum ne arată că este necesar ca și în viitor , să se desfășoare, peste tot, în orașe, în întreprinderi, în fiecare comună și sat, în unitățile socialiste din agricultură o susținută muncă de educare a oamenilor, de popularizare a legilor statului. In acțiunile ce se organizează în acest scop vor trebui să fie antrenate, în mai mare măsură, de către organizațiile de partid, atît consiliile populare, fiecare deputat în parte, cit și organizațiile de sindicat, ale U.T.C., consiliile Frontului Unității Socialistă, Asociația juriștilor. Organizațiile de partid din C.A.P. trebuie să se ocupe în mai mare măsură de popularizarea legilor, să desfășoare o temeinică muncă politico-educativă, pentru țăranilor cooperatori în educarea spiritul legalității noastre socialiste, al grijii și răspunderii față de avutul obștesc. Apreciind aportul deosebit pe care oamenii muncii din județul nostru și l-au adus la descoperirea unor infracțiuni și a unor infractori, la recuperarea pagubelor, la crearea unei opinii de masă necruțătoare împotriva acelor care încalcă legislația noastră socialistă, tovarășul George Homoștean a arătat că este necesar să fie dezvoltată și în continuare o puternică opinie de masă împotriva tuturor fenomenelor negative, cum sunt: tendința de agonisire de bunuri fără muncă, abuzurile de orice fel, însușirea de venituri pe căi ilicite, sustragerile din avutul obștesc, trândăvia și disprețul față de muncă, lipsa de răspundere față de avutul obștesc, încălcarea regulilor de conviețuire socială etc. Referindu-se la activitatea organelor de miliție, vorbitorul arătat că ele au obținut rezultate deosebite în acțiunea de prevenire și combatere a infracțiunii de orice fel. Aceasta nu înseamnă însă, că în munca lor nu mai există și unele deficiențe. Este de datoria organizațiilor de partid municipală, orășenești și comunale și a consiliilor populare de a le ajuta să înlăture lipsurile ce i se semnalează și să-și îmbunătățească simțitor activitatea. In încheiere, vorbitorul și-a exprimat convingerea că factorii care răspund de activitatea de prevenire și combatere a infracțiunilor vor reuși ca, pe baza unei mai bune conlucrări, sub conducerea organelor și organizațiilor de partid, să obțină noi și noi succese în munca ce o desfășoară. ~k După încheierea dezbaterilor, sesiunea a adoptat, în unanimitate, pe articole, proiectul de hotărîre propus. La cel de-al doilea punct al ordinei de zi, sesiunea a ascultat informarea prezentată de tovarășul Mihăilă Drăghici, vicepreședinte al Comitetului executiv al Consiliului popular județean, privind Realizarea sarcinilor reieșite din hotărîrile nr. 1 și 2 din 1973, privind adoptarea planului economiei în profil teritorial și a bugetului local. La punctul trei al ordinei de zi, tovarășul Aurel Costea, vicepreședinte al Comitetului executiv al Consiliului popular județean, a prezentat informarea Cu privire la realizarea obiectivelor socialculturale și a planului de electrificări în mediul rural. La punctul patru al ordinei de zi au fost votate pe articole adoptate în unanimitate Proiecteșile de hotărîre pentru stabilirea și sancționarea unor contravenții în domeniul gospodăririi și administrării localităților și a drumurilor locale, precum și stabilirea și sancționarea contravențiilor cu privire la întreținerea și folosirea fondului locativ de stat, a plantațiilor, parcurilor, menținerea liniștii publice, ocrotirea sănătății, menținerea esteticii localităților și transportul in comun pe cuprinsul acestora. La punctul cinci, sesiunea adoptat, în unanimitate, Proiectul a de hotărire privind ratificarea deciziilor adoptate de executiv al Consiliului Comitetul popular județean. La punctul șase al ordinei de zi a fost adoptat, în unanimitate, Proiectul de hotărîre privind revocarea unui judecător de la Judecătoria Alba Iulia, iar la punctul șapte al ordinei de zi a fost adoptat în unanimitate. Proiectul de hotărîre pentru delegarea vicepreședintelui Comitetului executiv al Consiliului popular al comunei Cenade, înainte de a se supune la vot, sesiunea a ascultat rapoartele Comisiei permanente juridică și administrației de stat privind avinzarea prealabilă a fiecărui proiect de hotărîre în parte, precum și propunerea de adoptare a lui. Sesiunea a adoptat, de asemenea, la punctul opt al ordinei de zi, programul de activitate al comisiilor permanente ale Consiliului popular județean pe semestrul II a.c. La ultimul punct al ordinei de zi, sesiunea a revocat, prin vot secret, din funcția de membru al Comitetului executiv al Consiliului popular județean pe tovarășul Valentin Guță, și a ales, prin vot secret, pe tovarășii Gheorghe Crăciun și Ioan Păcurar, ca membri ai Comitetului executiv. Ș000000000000000000S0*3883888888888888888888888338(S Vedere parțiali? din noua arhitectură a cartierului „Cetate din Alba Iulia. Vizita unui activist al P.C.U.S., in județul nostru In aceste zile se afla într-o vizită în județul nostru tovarășul dr. ing. Mihail Gheorghevici Galkin, activist al C.C. al P.C.U.S. In timpul șederii în județ, oaspetele a ținut, în municipiul Alba Iulia și orașul Blaj, expuneri pe tema : „Politica P.C.U.S. de accelerare a progresului științific și tehnic". Oaspetele a vizitat Fabrica de porțelan, Liceul .,Horia, Cloșca și Crișan", Muzeul de istorie și Biblioteca documentară din Alba Iulia, Muzeul de istorie, biblioteca documentară „Timotei Cipariu" și grupul sculptural de pe Cîmpia Libertății din orașul Blaj, precum și întreprinderea agricolă de stat Jidvei. Tovarășul dr. ing. Mihail Gheorghevici Galkin a fost primit de tovarășul George Homoștean, membru al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Comitetului județean Alba al P.C.R., președintele Comitetului executiv al Consiliului popular județean. URGENTAȚI LUCRĂRILE DE ÎNTREȚINERE A CULTURILOR Favorizate de ploile căzute de temperatura ridicată din ultimimele zile, culturile se prezintă într-o stare de vegetație bună, promițând producții medii sporite la hectar. Salvarea la timp a plantelor de buruieni, care se înmulțesc și se dezvoltă odată cu ele, devine, așadar, imperativul nr. 1 al muncii pe ogoare. Cum se achită țăranii cooperatori, mecanizatorii de această importantă sarcină? In general, se poate spune că, acolo unde organizațiile de partid, consiliile de conducere se preocupă îndeaproape de organizarea temeinică a activității în cîmp, de mobilizarea oamenilor, lucrările de întreținere a culturilor se desfășoară într-un ritm susținut. In cooperativele agricole din Ciumbrud, Noșlac, Galda de Jos, Daia Română, Lopadea Nouă, Unirea, Cisteiul de Mureș, Beța și altele s-au executat cîte două prașile manuale la sfecla de zahăr și cartofi, iar prima prașilă la porumb este destul de avansată. Pe lîngă alte acțiuni curente — și nu sînt deloc puține acestea în actuala perioadă, — bunii gospodari găsesc suficient timp și pentru prășitul culturilor. Avansul de cîteva zile cîștigat de cooperatorii din unitățile amintite mai sus la lucrările de întreținere va însemna un plus de recoltă, care le va răsplăti, la toamnă, eforturile de acum. Nu suntem deloc bucuroși de excepții — ele micșorînd realizările pe județ — dar, de vreme ce există, le vom aminti aici. Unele cooperative agricole de producție, cu condiții asemănătoare cu cele ale fruntașilor, sînt mult întîrziate cu lucrările de întreținere, mai ales la porumb. Din astfel de categorie fac parte: C.A.P. Doștat, Cunța, Lunca Mureșului, Ocnișoara, Biia, Tăuni, Sîncel, Cenade, Cergău, Rădești, Cetatea de Baltă, Ciuguzel, unde zeci și sute de hectare însămințate cu porumb sunt inundate de buruieni. Se invocă destule motive, se caută justificări, se face orice, numai ceea ce trebuie nu. Or, a căuta scuze în pună mîna pe sapă se loc să se cheamă, oricum, numai spirit gospodăresc nu! Am face o invitație consiliilor de conducere din unitățile rămase în urmă cu lucrarea respectivă să se mai uite și în ograda vecinilor, să vadă cum procedează alții de reușesc să mențină lanurile curate de buruieni. Va trebui ca organizațiile de partid, consiliile populare, țăranii cooperatori care dovedesc hărnicie să facă opinie de masă împotriva acelora care se odihnesc la umbra deasă, lăsîndu-și porțiile de teren nelucrate. Fiindcă se mai întîlnesc pe ogoarele multor unități destule fîșii ale neglijenței pe care mohorul, rapița, pălămida, volbura tind să înlocuiască complet plantele de porumb, sfeclă, cartofi. Timpul care a mai rămas pînă la începerea campaniei de seceriș va trebui folosit cu intensitate maximă la întreținerea culturilor. Pentru ca producția să fie cea care se scontează sînt necesare cel puțin 3-4 prașile manuale. Și cu cit acestea se execută mai repede, cu atît mai bine, Gh. BERCEA CRONICĂ Prin Decret al Consiliului Socialiste România în Finlande Stat, tovarășul Constantinda, în locul tovarășului Mir-Vlad a fost numit în calitatea cea Bârlănescu, care a fost de ambasador extraordinar și rechemat în centrala Ministerulenipotențiar al Republicii rului Afacerilor Externe. IITILNTO TOVARAșmm DOW CEAUȘESCU CE mmicram n comun impun a IIBISIMII AmiSIIUl PLASTICI, CE PRINJUL VIZITĂRII IXI tZUIt „125 DJ MIBIIA REVOLUTIA DIN 1848 IN ROMANIA“ In prezența tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat, s-a deschis, sîmbătă la amiază, la sala „Dalles" din Capitală, expoziția jubiliară de artă plastică „125 de ani de la Revoluția din 1848 în România”. Ea reprezintă un vibrant omagiu pe care pictorii, sculptorii și graficienii de pe întreg cuprinsul țării îl aduc glorioasei aniversări, marilor înaintași, celor ce au purtat steagul mișcării revoluționare pașoptiste, luptînd, cu inimile înflăcărate de o nobilă iubire de neam și țară, pentru libertate și progres, pentru unitatea și independența națiunii române. La vernisaj au luat parte tovarășii Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeț, Maxim Berghianu, Gheorghe Cioară, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Leonte Răutu, Gheorghe Popescu, Stoica, Ștefan Voitec, Cornel Burtică, Miron Constantinescu, Mihai Dalea, Mihai Gere, Ion Ioniță, Vasile Patilineț. De asemenea, erau prezenți membri ai C.C. al P.C.R, miniștri, conducători de instituții centrale și organizații obștești. Sunt de față participanții la Conferința națională a Uniunii artiștilor plastici, mulți dintre ei prezenți cu opere în expoziție, critici de specialitate și alți oameni de cultură. Este ora 12,15. La intrarea în sala expoziției, secretarul general al partidului este întîmpinat de Ion Jalea, președintele de onoare al Uniunii artiștilor plastici, Brăduț Covaliu, președintele U.A.P., de membrii Biroului de conducere al U A.P. Creatorii plastici, care timp de trei zile au dezbătut în cadrul Conferinței lor naționale problemele majore ale artei căreia i s-au dedicat, au ținut să fie prezenți la această festivitate. Ei au făcut- o călduroasă și însuflețită primire tovarășului Nicolae Ceaușescu, ei primînduși satisfacția pentru prilejul de a se întîlni din nou cu conducătorul partidului și statului. Tovarășul Nicolae Ceaușescu, ceilalți conducători de partid și de stat, sînt invitați să viziteze expoziția, care are drept „motto" cuvintele pline de semnificație rostite de secretarul general al partidului la recenta adunare populară de la Iași: „Sărbătorind împlinirea a 125 de ani de la Revoluția de la 1848 din Țările Române, cel mai înalt omagiu pe care-l putem aduce memoriei acelora care au ridicat și ținut sus, în acele vremuri grele, steagul luptei pentru libertate națională, pentru unitatea și progresul patriei este de a ne angaja cu toții să muncim cu toată energia și priceperea pentru înfăptuirea politicii interne și externe a partidului și statului, pentru edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate în România". De o parte și de alta a panoului unde este înscris citatul, se află, într-o simbolică alăturare, un grup sculptural reprezentînd mai mulți revoluționari pașoptiști și un bust, realizat în bronz, al tovarășului Nicolae Ceaușescu. Sunt parcurse sălile expoziției, care reunește circa 300 de lucrări, selecționate din cele peste 1000 prezentate juriului. Numărul mare al exponatelor, valoarea lor artistică și educativă, tematica bogată ilustrează revelator largul și viul ecou pe care aniversarea Revoluției de la 1848 l-a găsit în inima și conștiința artiștilor din toate generațiile — români, maghiari, germani și de alte naționalități — care cinstesc memorabilul eveniment, una din paginile cele mai mișcătoare și înălțătoare ale istoriei noastre, izvor de generoasă aspirație. Așa cum o atestă aceste noi opere ale lor, ei duc mai departe tradiția artei noastre plastice în oglindirea principalelor momente din trecutul de luptă eroic al poporului român, tradiție strălucit reprezentată, în zilele fierbinți ale lui '48, de creatori patrioți ca Ion Negulici, I.D. Rosenthal. (Continuare în pag. a IV-a). Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CE Stimați tovarăși. Aș dori să încep — deși sînteți la sfîrșitul lucrărilor conferinței prin a vă adresa salutul și felicitările Comitetului Central, ale Consiliului de Stat și guvernului, ale mele personal, pentru încheierea cu succes a Conferinței pe țară a Uniunii artiștilor plastici. (Vii aplauze). Am fost invitat de conducerea uniunii să particip la deschiderea conferinței. Nu am avut această posibilitate. Ne-am gîndit, pînă la urmă, să mai aducem și aici unele inovații, să ne întîlnim în cadrul acestei expoziții alcătuite de artiștii plastici în cinstea aniversării a 125 de ani de la Revoluția din 1848. Cred că am făcut bine că am procedat în felul acesta, deoarece, vizitînd expoziția, am putut căpăta o imagine a ceea ce ați realizat, a ceea ce puteți realiza atunci cînd vă propuneți să dați expresie unor momente importante din istoria națională, să înfățișați eroismul, lupta pentru o viață mai bună, mai dreaptă, pentru progres și civilizație, a poporului nostru. Impresia pe care mi-am format-o despre expoziție este buna. Sunt înfățișate, prin imagini variate, momente importante, în stiluri deosebite. Ceea ce constituie însă caracteristica generală a expoziției, caracteristică ce corespunde orientărilor date de Congresul al X-lea și de Conferința Națională ale partidului este că, folosinduse stiluri și maniere diferite de expresie, s-au realizat lucrări bune, cu un conținut menit să servească educării poporului. Cred că această expoziție a reușit în mod minunat să dea expresie orientării date de Congresul al X-lea al partidului nostru. (Aplauze puternice), înțelegeți că mi-ar fi greu să spun ce mi-a plăcut mai mult. Mi-ar fi greu ca, în fața tuturor celor care au expus aici, să exprim preferințele mele. Pot spune însă că, în general, atît ca orientare, cit și ca expresie artistică, mi-au plăcut mai toate lucrările. De aceea, aș dori să-i felicit călduros pe toți artiștii plastici care au contribuit la realizarea expoziției, care au creat lucrări consacrate acestui eveniment — chiar dacă ele nu sînt expuse aici — propunîndu-și ca prin arta lor să evoce unul din marile momente ale istoriei României, și să le urez succese și mai mari în viitor. (Aplauze puternice). Desigur, așa cum se întîmplă întotdeauna, cînd vezi că se pot face lucruri bune, începi să devii mai pretențios. Aș putea spune că în această situație mă găsesc eu acum. Comparativ cu expoziția pe care am văzut-o tot aici, cu cîțiva ani în urmă, pot spune că s-au făcut pași foarte mari, mai cu seamă în direcția redării unui conținut bogat de idei, într-o mare varietate de expresii. De aceea, aș dori să nu-mi luați în nume de rău dacă voi folosi momentul încheierii conferinței dumneavoastră ,și al deschiderii acestei minunate expoziții, pentru a-mi exprima dorința, dorința conducerii noastre de partid, a întregului de a vedea noi opere de popor, înaltă valoare educativă și artistică. Avem în față o serie de mari evenimente legate de istoria luptei revoluționare a poporului nostru. Sărbătorim chiar în aceste zile 25 de ani de la naționalizare. Desigur, zile nu se mai poate în cîteva face nimic, dar chiar și peste un an lucrările inspirate din aceste(Continuare în pag. a IV-a) 25 de ani de la naționalizarea principalelor mijloace de producție Un sfert de veac al ascensiunii și afirmării puterii noastre economice La 11 iunie a.c., se împlinește un sfert de veac de la actul revoluționar al naționalizării principalelor mijloace de producție, înfăptuit de puterea populară sub conducerea Partidului Comunist Român. Partidului nostru îi revine meritul de a fi fundamentat necesitatea acestui act revoluționar, el situîndu-se cu fermitate in fruntea maselor populare, transpunînd în practică una din legitățile generale ale dezvoltării societății — naționalizarea. Preluarea întregii puteri politice de către clasa muncitoare în alianță cu țărănimea muncitoare a creat posibilitatea trecerii principalelor mijloace de producție în mîna poporului, a permis înfăptuirea unei ample opere de construire a societății socialiste. După naționalizare, proprietatea capitalistă a fost lichidată în proporții însemnate, incit la sfîrșitul anului 1948, 85 la sută din industrie era constituită din sectorul socialist. Totodată, comerțul exterior, o bună parte din cel Interior, căile de comunicație etc., erau deja in proprietate socialistă. Acest însemnat act revoluționar a fost urmat în mod firesc de organizarea conducerii și planificării economiei naționale, de dezvoltarea pe o scară mereu mai înaltă a producției socialiste. Realizările obținute de poporul nostru sub conducerea partidului în cei 25 de ani, care s-au scurs de la naționalizare, în toate domeniile: economic, politic și social-cultural — au o semnificație și mai adîncă dacă avem în vedere de unde s-a pornit — nivelul scăzut de dezvoltare al forțelor de producție, o dezvoltare neechilibrată a diferitelor zone ale țării, o agricultură înapoiată și un nivel de trai scăzut. Dezvoltarea planificată a economiei naționale, conducerea cu fermitate și înțelepciune a amplului și complexului proces de transformare pe baze socialiste a țării, au condus la obținerea unor rezultate de prestigiu, cunoscute și apreciate astăzi în numeroase țări ale lumii. S-a redus și se reduce în mod substanțial decalajul care ne mai separă de țările puternic industrializate. Imensului efort al poporului nostru de edificare a societății socialiste i s-au asociat, în acești 25 de ani, și oamenii muncii de pe cuprinsul județului Alba. Rod al politicii partidului de dezvoltare armonioasă a tuturor zonelor patriei, de valorificare cît mai deplină a resurselor și materiale de pe întreg umane cuprinsul țării, județul nostru a beneficiat de un volum însemnat de investiții. Profundele mutații care s-au petrecut în meniile de activitate ale toatelejudețului nostru — apariția pe harta sa în această scurtă perioadă istorică a mii de apartamente, a altor sute de construcții social-culturale, ridicarea nivelului de trai material și spiritual al locuitorilor acestor meleaguri — sunt legate indisolubil de actul istoric petrecut acum un sfert de veac. IN PAGINA A III-A VA PROPUNEM O RETROSPECTIVA A ACESTUI PATRAR DE VEAC CARE A GENERAT PROFUNDE MUTATII IN VIAȚA ECONOMICA A JUDEȚULUI ALBA.