Universul Literar, 1927 (Anul 45, nr. 1-43)
1927-06-19 / nr. 25
395 (_> I UNIVERSUL LITERAR cu pagini reci și mângâetoare, dealungul cărora degetele alunecă tremurând, culegând voluptatea literelor sobre, palpând. Cărți cu hârtia aspră și groasă, in care literile s'au înfipt pătimaș, ca pe un trup Cald. Cărți mărunte și răutăcioase ; cărți cu gravuri ce ațâță ochiul, cu mireasmă ce îmbată nările și alintă sufletul. Erudiția e aproape de bibliotecă. Erudiția palpită, cum palpită un raft caz „Opere complete“. Și e tristă, duplă cum e ttistă orișice bibliotecă. Wilde scria în „De Profilndis £“: „It is always twilight in one's cell, as it is always twilight in one's heart" (E întotdeauna amurg într'o temniță, după cum este totdeauna amurg într'un suflet). Tristețea unei biblioteci e liniștită și discretă. Tristețea unei erudiții uriașe e convulsionată, sfâșiată, tragică. Un erudit nu-și poate găsi odihna. In sufletul lui răsare, la răstimpuri, perfida întrebare : la Ce bun ? Un erudit nu are de cât foarte puține clipe de fericire. Restul timpului,,ci aproape inconștient. Erudiția, de altfel, este im Opium pe care adesea îl folosesc nepricepuții — că să nu se mai deștepte niciodată. Pedianții, bibliotecarii îndobitociți, savanții seci— sunt victime, ucise de o doză prea forte pentru sufletele lor. t. ‘-V, £ 4_* 1. . _ Cei mulți cred..că erudiția usucă , năruește personalitatea. Dar soarele, nu usucă decât tulpinele fragede și voluptatea nu ruinează decât sufletele plăpânde. Erudiția, ca și alcoolul, ar putea fi un sigur examen de selecție — dacă numărul victimelor 11‘ar fi primejdios ritmului mers al societății . Erudiția Ilit e feCmidă decât atunci cânt poate fi uitată după voie. Un erudit ipstit își poate păstra neatinsă fecioria sufletului. Cel care poartă după sine, în orice împrejurare, balastul lecturilor — e o victimă, pe care, de altfel, opinia publică o judecă cu destulă asprime. Erudiția nu e decât o serie nesfârșită de experiențe cerebrale. O cercetare specială, e o pasiune. Lecturile felurite, pot fi asemănate unor trambuline după care spiritul se înalță mai sus, către sine. Cărțile nu simt decât pretexte de a gândi, de a te regăsi sau de a-ți găsi adversari, față de cari să-ți precizezi atitudini. E reconfortant să afli că gândurile tale au străduit pe nenumărați alții înaintea ta. ...De aceia Farinelli e un erudit pur. Cărțile lui sunt construcții îndrăznețe, la cari a cheltuit ani după ani strângând materialul și așezând schelele. Și sunt comori cu nestemate, cu nume desgropate dint veacuri și citații rare, desfătătoare. MIRCEA ELIADE CONST KIRIȚESCU: Istoria războiului pentru întregirea României ; vol. II și III ; ediția II-a (refăcută în întregime și mult adăogită); editura „Casa Școalelor. Societatea Națiunilor și Școala , ed. „Cartea Românească”" , 1927. Impunătoarea distincție cu care Academia Română a socotit, acordând jumătate din premiul Asaki, să răsplătească monografia războiului pentru întregirea României, este o dovadă mai mult despre utilitatea lucrării d-lui Const. Kirițescu. Publicul cititor își vede astfel ratificat de înaltul for cultural al Academiei Române, agrementul pe care frumoasele, refăcute în întregime și mult adăugite, volume ale celei de a doua ediții îl obținuseră de hi dânsul Consacrarea Academiei consfințește de data aceasta, simțul de distingere al cititorului și îi sporește valoarea. CONST. KIRIȚESCU Scriam cu aproape un an de zile în urmă, despre întâiul volum al acestei trilogii și surprindeam, dacă nu mă înșel, caracterul de monument votiv pe care lucrarea d-lui Kirițescu îl are, după un deceniu de la marea noastră epopee. 1916 a fost anul dramei dobrogene, 1917 în deosebi al ofensiveii Mărăști și al eroismului neclintit din câmpia Mărășeștilor. La exact un deceniu, este mai mult decât o îndatorire să ne amintim de recenta noastră glorie. Este tocmai ceea ce face cel de al doilea volum al trilogiei d-lui Const. Kirițescu. Și cu aceasta se începe și meritele acestei istorii a războiului nostru pentru întregire. Acelaș plan metodic și aceeași luminoasă ordine, pe care am arațt a le sublinia și în primul volum, se întâlnesc și aici. Povestirea începe, cum era și firesc, cu continuarea campaniei din 1916, cu acele operațiuni militare care trebuiau să ne pună în gardă față de planul ofensivei germane, pentru care frontul românesc devine frontul principal european. Lupta pentru apărarea trecătorilor ca și a celui mai scurt drum spre București pe care-l căutau Nemții, apărarea porților Moldovei, cu alte cuvinte luptele de la Oituz cu întreg sistemul de lupte secundare, din Valea Uzului, de la Megheruș, de la Hârja și apoi luptele de la trecători, precum a Branului, a Predealului, a Bratocei și Buzăului și mai ales marile lupte din valea Oltului și a Jiului, cu jertfele și eroismele corespondente și până la marea bătaie de pe Neajlov și Argeș căreia li urmează retragerea, părăsirea Bucureștilor și statornicirea frontului pe linia Siretului —» toate aceste etape de renunțări glorioase, tot acest temnis de victorii și defilează în lucrarea d-lui Constatezastre Kirițescu, în lumina vulturilor de drapele când vesele, când cernite, întotdeauna însă păstrând, o strălucire pe care istoricul nostru nu scapă din vedere să se-o păstreze. Pentru că deși operă de știință, în care informația erudită extrasă din trio largă compulsare a documentelor oficiale, sau din literatura războiului este servită din belșug și plasticizată, cu ajutorul planșelor diferitelor scene de operații,—deși operă de știință, „istoria răzoiului pentru întregire", a d-lui Kirițosen nu este mai puțin o carte de permanentă afirmare sufletească. Istoricul, pentru care fiecare luptă fiecare unitate, fiecare operație militară își au numele exact, nu uită totuși să strecoare pe sub ariditatea acestor fapte ceva din vibrarea caldei sale inimi. Fuzionarea operei de știință și a atitudinei sentimentale este una din însușirile lucrării d-lui Const. Kirițescu și care face din „Istoria războiului" nu numai manualul de informație pozitivă dar și îsvorul de neîntreruptă mândrie națională. Se vor găsi unii, care să susțină că opera de știință trebuește ferită de efluviile sentimentale. Observație justă de îndată ce adevărul științific ar suferi nu este însă cazul cu lucrarea d-lui Kirițescu. Și apoi , aceste trei volume, compacte și în care reînvie toate zilele de tristețe sau de bucurie ale războiului nostru, alcătuesc, de fapt, cea mai glorioasă și mai întreagă dintre experiențele noastre militare. Iatăpentru ce incursiunile lirice sunt justificate și iată pentru ce spuneam ca lucrarea își află o îndoită întrebuințare. Vom trece peste toate aceste faze ale războiului nostru, istorie recentă și în ochiurile căreia fiecare din noi și-a împletit existența, reținând din toată istorisirea, fie a luptelor, fie a ocupației nemțești, fie a trădărilor ruse, fie a refacerii armatei în perioada II-a, fie a păcii impuse de Germani, a unirilor treptate a provinciilor realipite sau a campaniei la Budapesta — vom trece reținând doar perpetua lecție de energie națională pe care faptele o pro-