Universul Literar, 1927 (Anul 45, nr. 1-43)

1927-06-19 / nr. 25

395 (_> I UNIVERSUL LITERAR cu pagini reci și mângâetoare, dealun­­gul cărora degetele alunecă tremurând, culegând voluptatea literelor sobre, pal­pând. Cărți cu hârtia aspră și groasă, in care literile s'au înfipt pătimaș, ca pe un trup Cald. Cărți mărunte și răutăcioa­se ; cărți cu gravuri ce ațâță ochiul, cu mireasmă ce îmbată nările și alintă su­fletul. Erudiția e aproape de bibliotecă. Eru­diția palpită, cum palpită un raft caz „Opere complete“. Și e tristă, du­plă cum e ttistă orișice bibliotecă. Wilde scri­a în „De Profilndis £“: „It is always twilight in one's cell, as it is always twilight in one's heart" (E întotdeauna amurg într'o temniță, după cum este totdeauna amurg într'un suflet). Tristețea unei biblioteci e liniștită și discretă. Tristețea unei erudiții uriașe e convulsionată, sfâșiată, tragică. Un eru­dit nu-și poate găsi odihna. In sufletul lui răsare, la răstimpuri, perfida între­bare : la Ce bun ? Un erudit nu are de cât foarte puțin­e clipe de fericire. Res­tul timpului,,ci aproape inconștient. Eru­diția, de altfel, este im Opium pe care a­­desea îl folosesc nepricepuții — că să nu se mai deștepte niciodată. Pedianții, bibliotecarii îndobitociți, savanții seci— sunt victime, ucise de o doză prea forte pentru sufletele lor. t. ‘-V, £ 4_* 1. . _ Cei m­ulți cred..că erudiția usucă , năruește personalitatea. Dar­ soarele, nu usucă decât tulpinele fragede și volup­tatea nu ruinează decât sufletele plă­pânde. Erudiția, ca și alcoolul,­ ar putea fi u­n sigur examen de selecție — dacă numărul victimelor 11‘ar fi primejdios ritm­ului mers al societății . Erudiția Ilit e feCm­idă decât atunci cân­­t poate­ fi uitată du­­pă voie. Un­ eru­dit ipstit își poate păstra neatinsă fecio­ria sufletului. Cel care poartă du­p­ă sine, în orice împrejurare, balastul lecturilor — e o victimă, pe care, de altfel, opinia publi­că o judecă cu destulă asprime. Erudiția nu e decât o serie nesfârșită de experiențe cerebrale. O cercetare specială, e o pasiune. Lecturile felurite, pot fi asemănate unor trambuline după care spiritul se înalță mai sus, către sine. Cărțile nu simt decât pretexte de a gândi, de a te regăsi sau­ de a-ți găsi ad­versari, față de cari să-ți precizezi ati­tudini. E reconfortant să afli că gându­rile tale au străduit pe nenumărați alții înaintea ta. ...De aceia Farinelli e un erudit pur. Cărțile lui sunt construcții îndrăznețe, la cari a cheltuit ani după ani strân­gând­ materialul și așezând schelele. Și sunt comori cu nestemate, cu nume desgropate dint veacuri și citații rare, desfătătoare. MIRCEA ELI­A­DE CONST­ KIRIȚESCU: Istoria războiu­lui pentru întregirea României ; vol. II și III ; ediția II-a (refăcută în între­gime și mult adăogită); editura „Casa Școalelor. Societatea Națiunilor și Școala , ed. „Cartea Românească”" , 1927. Impunătoarea distincție cu care Acade­mia Română a socotit, acordând jumăta­te din premiul Asaki, să răsplătească monografia războiului pentru întregirea României, este o dovadă mai mult des­pre utilitatea lucrării d-lui Const. Kiri­țescu. Publicul cititor își vede astfel ratificat de înaltul for cultural al Aca­demiei Române, agrementul pe care fru­moasele, refăcute în întregime și mult adăugite, volume ale celei de a doua e­­diții îl obținuseră de hi dânsul Consacra­rea Academiei consfințește de data a­­ceasta, simțul de distingere al cititoru­lui și îi sporește valoarea. CONST. KIRIȚESCU Scriam cu aproape un an de zile în urmă, despre întâiul volum al acestei tri­logii și surprindeam, dacă nu mă înșel, caracterul de monument votiv pe care lucrarea d-lui Kirițescu îl are, după un deceniu de la marea noastră epopee. 1916 a fost anul dramei dobrogene, 1917 în deosebi al ofensiveii Mărăști și al erois­mului neclintit din câmpia Mărășeștilor. La exact un deceniu, este mai mult decât o îndatorire să ne amintim de recenta noastră glorie. Este tocmai ceea ce face cel de al doi­lea volum al trilogiei d-lui Const. Ki­ri­țes­cu. Și cu aceasta se începe și meritele aces­tei istorii a războiului nostru pentru în­tregire. Acelaș plan metodic și aceeași luminoasă ordine, pe care am­ arațt a le sublinia și în primul volum, se întâlnesc și aici. Povestirea începe, cum era și fi­resc, cu continuarea campaniei din 1916, cu acele operațiuni militare care trebu­­­iau să ne pună în gardă față de planul ofensivei germane, pentru care frontul românesc devine frontul principal euro­pean. Lupta pentru apărarea trecătorilor ca și a celui mai scurt drum spre Bucu­rești pe care-l căutau Nemții, apărarea porților Moldovei, cu alte cuvinte lup­tele de la Oituz cu întreg sistemul de lupte secundare, din Valea Uzului, de la Megheruș, de la Hârja și apoi luptele de la trecători, precum a Branului, a Pre­dealului, a Bratocei și Buzăului și mai ales marile lupte din valea Oltului și a Jiului, cu jertfele și eroismele corespon­dente și până la marea bătaie de pe Neajlov și Argeș căreia li urmează re­tragerea, părăsirea Bucureștilor și sta­tornicirea frontului pe linia Siretului —» toate aceste etape de renunțări glorioase, tot acest temnis de victorii și defilează în lucrarea d-lui Const­atezastre Kiri­­țescu, în lumina vulturilor de drapele când vesele, când cernite, întotdeauna însă păstrând, o strălucire pe care isto­ricul nostru nu scapă din vedere să se-o păstreze. Pentru că deși operă de știință, în care informația erudită extrasă din trio largă com­pulsare a documentelor oficia­le, sau din literatura războiului este ser­vită din belșug și plasticizată, cu ajutorul planșelor diferitelor scene de operații,—­­deși operă de știință, „istoria răzoiului pentru întregire", a d-lui Kirițosen nu este mai puțin o carte de permanentă afirmare sufletească. Istoricul, pentru care fiecare luptă fie­care unitate, fiecare operație militară își au numele exact, nu uită totuși să stre­coare pe sub ariditatea acestor fapte ceva din vibrarea caldei sale inimi. Fu­zionarea operei de știință și a atitudinei sentimentale este una din însușirile lu­crării d-lui Const. Kirițescu și care face din „Istoria războiului" nu numai ma­nualul de informație pozitivă dar și îs­­vorul de neîntreruptă mândrie națională. Se vor găsi unii, care să susțină că o­­pe­ra de știință trebuește ferită de eflu­viile sentimentale. Observație justă de îndată ce adevărul științific ar suferi nu este însă cazul cu lucrarea d-lui Kiri­țescu. Și apoi , aceste trei volume, com­pacte și în care reînvie toate zilele de tristețe sau de bucurie ale războiului nostru, alcătuesc, de fapt, cea mai glo­rioasă și mai întreagă dintre experien­țele noastre militare. Iată­­pentru ce in­cursiunile lirice sunt justificate și iată pentru ce spuneam ca lucrarea își află o îndoită întrebuințare. Vom trece peste toate aceste faze ale războiului nostru, istorie recentă și în ochiurile căreia fie­care din noi și-a împletit existența, reți­nând din toată istorisirea, fie a luptelor, fie a ocupației­ nemțești, fie a trădărilor ruse, fie a refacerii armatei în perioada II-a, fie a păcii impuse de Germani, a unirilor treptate a provinciilor realipite sau a campaniei la Budapesta — vom trece reținând doar perpetua lecție de energie națională pe care faptele o pro-

Next