Universul Literar, 1927 (Anul 45, nr. 1-43)
1927-10-09 / nr. 41
«ȘI UNIVERSUL LITERAR Mușcați-mă cu mușcătura spaimei, Alintați-mă cu alintarea biciului, Goniți-mă pe câmpuri de întunerec Sfâșiați-mă pe povârnișuri galbene, Luați-mă... Astfel descântam eu, chemându-l. Și cum să vă spun fiorii dulci ce-mi înfășurau trupul ca un gulgîu? Când numai sclipeau decât stele înghețate ghiceam în nări cârduri de făpturi nevăzute ce alergau vestind zorii. Atunci eu sufeream și înțelegeam ura diavolului pentru dimineață. Lumină — iar lumina îngăduie să vadă toți. Cum mă desfătam răsturnându-mă în brazde de întuneric, furi de frunzele putrede purtătoare alăde miresme, alături de celi ipocrite și meștere în răutăți, alături de șerpi buni și blânzi, cari sug sângele pe cărări fierbinți și schivnicesc în scorburi cu văzduhul îmbălsămat a tăciune... Și mi s’a arătat, într'o noapte — Diavolul Vouă, celor ce mă cetiți sub lămpi de jăratec rece, vă dezvălui marea taină. Diavolul era alb, sfânt și schimmic. El pred’Vă renunțarea la lume. Și el dăruia palate cu stânci umede. De ce nu ve ti să mă credeți ? De ce mă socotiți profet mincinos ? De ce nu voi t să credeți moartea soarelui ? Ascultați-mă. C«a d'o+ai ispită a dinvolii'nî , să-mi părăsesc lumea A fost atât de greu... Dar acum am izbutit. Am trecut dincoace. Tăcea ot, sti cât e de prăpăstios drumul. Fu v‘am strigat mult : îndrăzniți, sî-i urea+i. Farna”e fo’le nu v‘cu ajuns San n‘ati stint unde să mă găsiți ? Unecnoul acesta de seară, neguri s‘au Prăvălit de pe sumerele v'nete ale vârfurilor Neguri ne cari nici un răsărit nu le mai va mai împrăștia. De ce să mă rdâng ? Fu — voi rămâne. Intelegeți voi fermrea de a nimeri cu pomnifi cu trnnurile celorlalți, de a rămâne stăpân de 3 porunci, a îndrăgi și a rod* în spin+e ? Tu te1 o goți voi daro_ pen cam ar trebui să vă murindți. astăzi Find ultima zi a veastă ? Ar trebui să vă tâncuîti și să stricați : Diavol, de ce nu te-am ascultat ,sni+a, de ce nu t’-am indix it otrava, de ce nu i-am urmărit pact'* ?... Voi asteptatî să vă dezvălui marea taină. Dar cum să împlinesc eu fin*nl acee*n înspăimântător ? Cum veți putea înțelege că eu sunt venit de departe ? Veti ceti maldărul acesta de foi și veți af’a s+rnnîa povestea vieți mele. Dar oamenilor, cunoașteți voi trist ctea celui Care a rămas singur, pe care nimeni nu-1 poate înțelege tocmai pentru că pi a înțeles prea mult ? Nu-mi pomenit de bărbații noștri de seamă, neînțeleși în viață și înțeleși după moarte. Nu-mi pomeniți de gânditoril vostru, ce acopăr cărți cu întunecimi de ale minții, sau condării fără folos, sau neghiobi bătrânești. NeJegerea sau neînțelegerea lor e omenească S-an găsit și se vor găsi oameni cari să nu-i înțeleagă. Dar voi bănui’* spaima sufletului care a trecut dincolo? Sufletului care a coprins mai mult decât va putea coprinde vreodată orice suflet omenesc ? Oameni, am scris durerea mea am scris'o cu lacrimi și cu sânge. Acum vețî zâmbi. Dar așteptați și cetiți mai departe... Iar greșesc. Iar irit că din noaptea aceasta nu se va mai ridica niciumil. O'ne să mă înțeleagă, cine să mă plângă ? Șapoi — de ce să aștept înțelegere și mângâere de la o turmă de murinzi, cercetând cu ultimele lumini ale ochilor soarele mort ? Adevărul, oamenilor, n'ați voit să-l înțelegeți. De acum , e prea târziu. Ascultați. Eu nu am fost totdeauna cel ce sunt astăzi. Cineva, fiul diavolului, a murit în mine de mult, cine știe de câți ani. A murit întâi trupul. Am murit apoi în suflet. A murit, la urmă, și fiul diavolului. Și a murit cu voia Diavolului, cu silința lui. Pentru a patra oară m‘am născut. M‘am născut la o viață stranie, fantastă, pe care cu greu o veți înțelege, pătrunzând paginele scrise. Dacă brațul nu-mi va tremura, dacă sufletul nu se va înflăcăra dacă mintea îmi va rămâne hotărîtă și semnă — voi putea scrie fără să mă turbur si cu destulă limpezi c’tine ca să pricepeți voi. Aii aflat, asadar, taina oamenilor cari se nasc din Diavol si rămân s+ăeâei pe un castel s’ pe o ceată de păpuși. Ei isi petrec viata bupă cum se cuvine, adică visând.o. Dacă vor, îi înconjoară trupuri cu dorînzi, crepte cu ștință, covoare cu bogății. Viata lor, toarsă din țsn’ta diavolului se sfâșește sorbind în miere și lapte. De multe or se va povesti despre asemenea oameni în povestea vieții mele Pentru că eu însumi, fin al diavo elui am pe+venit an’- după ani în castelul acesta alătur: nu pănnse- se mele și cu ura îmrm+r’va voastră oameni de carne și de duh, amarnici și crunți. Dar, un fapt Înspăimântător s‘a petrecut «limă epem. Am murit. Am numi, — înțeleg rpfîn Cel ce sere Ce sânveți tu’. Cel ce vă pf’vodi» pn C”ec.fe^nl min_ teînî cum vă târâtî ultimele ceneuri în întuneric veșele — p nn altul, *Wp mi-a parnas *n sufletul de acum rec*t auiiniîrea onfle+idni ce fusese ma* inain+e ci numele ce_ț port încă Făugurele facturi pe care le am auzea — e pole peaisprezece pănuși, au înteles fantactica durere a vieti mele; aceea de a-si ucide sufletul vebit pe un suflet strein, coborât dintr‘un al* cer, si întrucât.. Gredezi că mă măng vouă . Gredezi că cer mângâiere ? Vă scri. pentru că’ aceasta este o poruncă — pe care nu o p*P+a>fi în folf.jrp» La sfârsit. Mi-a rămas numai un colt, pe a treia foaie Si trebue să vă spun și trebue să vă mărturisesc. . Tar nnae+on— noaptea, câte ponseri o vor noule ? Chinut:-vă ochii și lăcrămați • aceasta treia foaie, cu sângele proaspăt ,și roșu, a și trist — se pogoară acum către voi. Astfel se sfârește .,Apocalipsul soarelui mort“ și începe „Povestea păpușilor“. MIRCEA ELIADE In timpul războiului mondial, pe când aeroplanele germane asvârleau bombe asupra Parisului, un grup de cetățeni observară spre Sud-Vest o lumină. „Iată reflectorul unui aeroplan german“, strigară câțiva. Baillaut, directorul observatorului astronomic din Paris, care se afla în apropiere, zise foarte linștit . ..Nu e nici un reflector ; e planeta Venus.. . Ce planetă Venus ? Acesta e spion german !“ Și venerabilul Baillaut, descoperi în acel moment, mii de stele verzi, cum nu văzuse niciodată ne bolta cerească. * Un matematician convins, foarte nervos, târguind ceva din plată și luându -se la teartă cu precupeața, îi z:se ca si când s-ar fi aflat în clasă . ..Să-ți fie rușine, piramidă trunchiată, octaedru neregulat, tangentă anormală, specie de sector...“ Un domn care avea o carte de intrare la observatorul din Paris, pentru a observa o eclipsă de soare, sosește prea târziu. ..Cunosc prea bine pe Arago“, spuse servel or’din. . și cred că va avea bunătatea să reînceapă pentru mine“. Cleopatra făcu prinsoare cu Antonius că va consuma singură la o masă zece milmane de sesterți. Ea începu prin a îneb’ti cu vin o perlă de c’nci mlioane. Cleopatra se pregătea să facă acelș lucru cu a doua, când Pianeus, judecătorul prinsoarei, îi liă perla și pentinfă prinsoarea pierdută de Antonius. Perla rămasă fu tăiată și transformată într‘o pereche de c[ree* neutru Venus din Pantheon. Și astfel jumătate din masa unei curtezane făcu podoaba unei zeițe. w ^Pianistul Kalkreuner ține foarte mult la particula „von“ care preceda numele său. — Știi. zse el, într-o zi, unui cunoscut, că noblețea familiei mele își are origina din timpul cruciadelor ? Unul din străbunii mei a acompaniat pe împăratul Barbarosa 1 — La pian ? întrebă celălalt. * Preotul Arnaud. — un admirator pasionat al lui Gluck — avu acest spirit deosebit. — In fine, spunea înaintea lui un obraznic, muzica lui „Alceste.“ a căzut.... — Da, răspunse Arnaud, a căzut din cer. ZOE JLECCA