Universul, decembrie 1886 (Anul 3, nr. 710-712)
1886-12-30 / nr. 710
Universul No. 710. — 2 — MOS CHACIUIT 5 ___ A sosit Moș Crăciun! Acest bătrân cu barba albă și având pe spate sacul plin de jucării, de stele, de bani, de flori și de alte bunătăți, după un drum destul de lung prin munți și prin văi, prin troene mari de zăpadă, a sosit pe prispa nostrá și ne-a zis : bună ziua! Și copiii, cu zîmbetul pe buze, șî-aîi primit jucăriile, săculețele cu bombóne, cărțile cu cadre, sărutările dulci ale părinților. Fetele șî-au isprăvit rochiele, la care au lucrat atâta vreme, și le îmbracă ace, rumene la obraji și palpitând de emoție și de fericire. Și cum se nu palpite! Vor fi văzute de prietinii sau logodnicii lor, voifi admirate, felicitate, lăudate; frumusețea lor va câștiga mult, vor dansa... Soldatul care a luat concedia a ajuns acasă. O ! ce fericire! El e obosit, prăpădit, căci de trei zile n’a stat locului, dar mai simte el osteneala! Nu și-a văzut părinții d’un an și jumătate, nu și a văzut fetele din sat, n’a văzut satul, n’a văzut crângul d’alături, móra, biserica, cârciuma, n’a văzut, în sfirșit, d’atâta amar de vreme, ce e mai frumos și mai scump în lume pentru sufletul lui. El plânge, părinții lui plâng, megiașii plâng, odraslele plâng, dar toți plâng de bucurie ! Ce ușor și dulce e aerul din satul său! Ce blânde sunt cuvintele părințilo și cunoscuților săi! își uită pentru un moment că e militar, își uită de aerul de cazarmă și de vorbe e aspre ale șefilor. Și cum să nu uite ! O așa zi de sărbătore îmbată mintea mai tare decât orie băutură, farmecă sufletul, ne face pe toți copii, buni, blânzi, iubitori, iertători! Cel cu dare de mână se așeză la gura sobei, ascultă cântecele ce fiica sa îi cântă la piano, mângâie cu mâna părul bălan sau negru al micilor săi îngerași, privește în ochii frumosei sale soții, și cântecele tate sunt frumose, copilașii, în ziua asta, par mai cuminte, mai veseli, în ochii soției citește fericire. Și par’că ’î vine să se întrebe : „Cum, fost’am eu vr’odată nefericit?“ I se pare ca durerile trecute au fost numai niște iluzii, nu ceva întâmplat, ceva simțit! Văduva privește înduioșată la portretul reposatului ca soț. Dar de o dată fruntea i se însenineză, mângâierea pare că trece pe Ungă densa și o atinge pe frunte cu mâna’i albă. Ce este ? Unul din copii, scena vie a soțului ei, s’a apropiit de densa, a sărutat-o pe obraz și i a zis cu o voce îngerescă: „Nu mai fii tristă mamă, azi e Crăciunul!“ Lucrătorul a dat cea din urmă lovitură de ciocan, a ridicat cea din urmă așchiei, îmbrăcat în haine de sărbătore, serbe paharul sau de vin și-și cântă cântecul de sărbătore. Bancherul își numără sacii cu3banî și-i rîde fața gândindu-se la dobânzile ce-l vor sosi îndată. El ascultă cântece cu note de aur. Sunt, pentru acesta zi, vorbe deosebite, priviri deosebite, strângeri de mâini deosebite. Dar tóte acestea numai pentru oarte de lume. E o altă lume la care prea puțini se gândesc: lumea săracilor ! Și aceștia sunt tot omeni, au aceleași simțuri, aceleași nevoi. Dar pentru ei Crăciunul e o zi ca tóte zilele. Și tóte zilele lor sunt zile de durere și de întristare. Pentru ei Crăciun însemnează totul iernei, și prin urmare lipsă desăvîrșită de tate, frig, bale, marte! O! și e așa de numerosă acesta lume și e așa de nemărginită suferința ei!... Pentru sufletele într’adever mari și bune, eu crez că cea mai mare fericire ce pote gusta cu prilejul acestei zile, este d’a împărtăși și pe cei în lipsă cu ceva din prisosul lor. Cuvintele de mulțumire ce vor primi vor fi muzica cea mai divină; zîmbetele de mulțumire ale nenorociților va fi tabloul cel mai frumos, cel mai vrednic de văzut!... Dorim tuturor acestă fericire. I. Teleor. Crăciunul la Roma (Corespondența particulară a „ Universului“) In dimineța Crăciunului, biserica d’Ara Coeli prezintă cel mai curios spectacol în Roma. Acolo se adoră „Sfîntul copilaș,“ o mică statuetă sculptată în o rădăcină de măslin de un călugăr, după cum spune tradiția, și colorată de sfântul Luca. Se povestește că ea a fost aruncată în mare pe cind dormea călugărul și dusă de valuri până la gura Tibrului. In ziua Crăciunului se scote și se prezintă credincioșilor divinul copilaș, înfășurat și acoperit întreg de pietre prețiose, de aur și de mărgăritare. „Copilașul“ își are trăsură, servitorii săi, veniturile, pensiile și privilegiile constituite prin testamentele ómenilor pioși. Serbarea care se face în biserică, e o scenă de un caracter unic și adevărat italian. După săvîrșirea slujbelor bisericești, creștinii adunați asistă la un fel de represenație religiosă. Cortina se ridică și se prezintă ochilor o scenă aranjată cu multă măestrie. Iu o peșteră împodobită cu ramuri verzi, sfânta fecioră, acoperită cu un văl alb, îmbrăcată în albastru și roșu, ridică colțul vălului care acoperă pe copilul divin adormit pe genuchii ei și -i arată Martei și păstorilor. Asinul și boul, culcați pe pat, pare că admiră și el pe fiul lui Dumnezeu. Sfîntul Iosif, cu un băț încununat de flori în mână, stă în piciore lângă sfânta Fecioră și un înger închide scena. La marginea peșterei de la drepta grupului stau păstorii. Totă scena e luminată splendid și e de un alb strălucitor. Peștera negră care o înconjură îi dă un farmec de necrezut și ilusia e desăvârșită. De-asupra peșterii, stau în atitudine sburatare cerurile heruvimilor, ale îngerilor și arhanghelilor, iar tocmai de-asupra, sub un cer d’aurit, bunul Dumnezeu cu barba albă, îmbrăcat în haină albastră ca cerul și încungiurat de nori. In corul bisericei se pregătește un spectacol și mai curios: o scenă caracteristică romană. Lângă un stâlp îmbrăcat în roșu și aurit, e pusă o masă deasupra unui scăunaș. In jurul acestei mese se adună toți copilașii pe cari mamele lor i-a adus la biserică și o copiliță de șase ani se urcă pe tribuna improvisată. E „predica copiilor“; copiliță începe, cu gesturi adorabile, să vorbască micului Isus, să ’i trimiță sărutări, spunându’și înainte micul discurs, după cum un copil își răciteză felicitarea de anul nou. „Ce frumusețe! ce plăcere!.... o dulce copilaș!“... tote astea spuse cu accente caracteristice, cu priviri dulci, cu gesturi drăgălașe și cu mișcări grațase din cap, trebue să emoționeze și pe cel mai nesimțitor, înainte de a sfîrși, mica predicatore îngenuchie în o poză, pe care marii sculptori și pictori italieni au eternisat’o de mult, și se rogă cu acelaș glas argintiu și blând. In sfârșit ea se cobora, și ’și primește recompensa , un mic Isus de zahăr și sărutările nesfârșite ale mamei sale. O altă fetiță, mai în vârstă, cu perul negru ca abanosul și cu o voce mai plină, mai femeiască, spune sau mai bine câtă, cu o cântare bisericescă ci mai mult o legendă orientală, un romanero religios: „Luna strălucește ca un sore dulce, stelele se aprind pe cer, păstorii pe câmpie ascultă behăitul mieilor, rare aurite isbucnesc din isoare, florile închise noptea se redeschid ca în zorile zilei și parfumeză aerul, o tremurare divină agită atmosfera întregă, o simțire dulce, deliciasá, cuprinde' tóte' inimile... Un cântec armonios, cântec de amor, cântec de glorie se coboră din înălțimea cerurilor și vine să ’mi încânte urechia : „Mărire lui Dumnezeu din înălțimea cerurilor și pace pe pământ între omeni!“ ...Și se sfîrșește. Vineri, 26 Devembre (7 Ianuarie) 1686 Despre petrecerile cari uratază în casa încălzită, în jurul mesei, lângă pomul de Crăciun, de ce se mai vorbesc?... Veselia, sgomotosă sau liniștită, e aceeași :n tote țările. CRĂDIUMI. In Capitală, și la țară Cu câteva zile înainte de Crăciun, se observă o mișcare deosebită în oraș. Stradele și piețile sunt pline de lume care aleg, se tocmește, cumpără , haine, cărți, lucruri d’ale mâncării și altele. Cei din provincie găsesc un prilej d’a vedea Bucureștii și d’a-și face diferitele lor torgueli. Negustorii scot la ferestre mărfurile cele mai strălucitori, le așază în ordine, le eticheteză, le pun tăblițe cu prețuri , mulți schimbă firmele punând altele mai pompase, mai strigătore. Acestă mișcare crește forte mult în ajunul Crăciunului, iar în sera acestei zile orașul ia un adevărat aspect de sărbatóre. Tote ferestrele sunt iluminate și tote prăvăliile pline de cumpărători. Pe strade sunt așa de multe trăsuri și birji, încât caii abia se mișcă. Totă lumea, bogată și săracă, chiar de prin cele mai înfundate mahalale, ese pe stradă, mișună în drepta și în stânga, se îmboldește, să înghesue. Vădurile de lume curg de sus în jos și de jos în sus. Mulți umblă numai pentru plăcerea de a vedea atâta lume, d’a auzi atâta sgomot, atâtea rîsete. Negustorii de cărți frumose și cei de jucării gîsîe de multă oboselă. Prin băcăniie și mai bocănă, toți vor să târguiască lucruri de ale mâncării pentru trei zile. Pentru trei zile ! Nu e jucărie ! O dată cu înoptarea, încep să umble țiganii cu Vasilca și să cânte cântecele lor pe la ferestre. Alții cântă tot pe la geamuri cântece vechi cu Leroi, leroi domne ! Se aud mereu cântece de cimpoi, de fluer și de vioră. Acesta, ține până pe la ora 2 după miezul nopții, după care totul intră în tăcere. A doua zi, ziua de Crăciun, se anunță posomorită. Se aude, ici și colo, pe la omeni cu dare de mână, cântând muzica militară. Ziua nu se dă vizite. Cei mai mulți dorm bușteni totă ziua. Prăvăliile tate sunt închise și pe stradă nu se zărește decât prea puțină lume. Din când în când pe podul Mogogaiei trece în fuga măre câte o birjă încărcată Cu băeți de pe la prăvălii cari se duc la șosea, la Villa Regală, la Bordeiu, etc. Către sora, mulți din cei ce s’au săturat de dormit și de mâncare es pe uliță și se plimbă agale. Inoptăndu-se, încep a umbla băețiî cu IFoița, „TXni-'T-ersial'a.i * 34 ÎNGROPATA de VIE PARTEA A TREIA Morméntul gol XI — Ne vom ocupa de acesta mai târziu, zise Frugére , astăzi o să avem altceva de făcut. D. George nu s’a înșelat. D nu de Borsenne a petrecut totă noptea și o parte din zi la Brunoy. Și pare că e și acum tot acolo, însoțit de omenii lui. — Mi-e temă să nu atace astăzi villa. Casa e departe de sa, cu puțin curaj cu multă îndrăsnelă — știți că d. de Borsenne are domna Jeana pare să fie răpită fără ca nimeni să vie într’ajutor. — Adevărat, trebue să înștiințăm pe George. — Ba nu , eu sunt încântat că d-sa nu e la villă. Daca s’ar găsi față ’n față cu d. de Borsenne ar fi îngrozitor. Unul din doi ar muri. — Ai dreptate, e mai bine George să nu știe nimic. Ce să facem ? — Dacă vrei d-ta, să plecăm numai decât la Villeneuve. Și fiindcă nu știm ce o să se întâmple ar fi bine să ne înrmăm, își aleseră fiecare câte un revolver și plecară. Era paza două coșuri și jumătate când sunară la porta vilei. Vezend că nu vine nimeni Fragere îngălbeni. — Vai, am ajuns prea târziu. Am cheia de la porta grădinei, ardem pe acolo, zise el. Și ocolind zidul văzură la vre-o cincizeci de pași o trăsură, și un om lângă porta. — D-zene cu noi! strigă el. Sunt încă în casă. Nu isprăvise încă când trei omeni ieșiră din grădină fugind. I am speriat sunând, zise Fragère. Scóse revolverul din buzunar. Gaston îl imită și se aruncară asupra bandiților. Dar aceștia o luase la fugă și se făcură nevăzuți printre pomi. Vizitiul care din ajun se supunea orbește stăpânului seu, vezând pe Ptre că fugese înfricoșă și dând un bici cailor, ei porniră în fuga mare Astfel d. de Borsenne râmase singur și trebui să părăsesca gândul unei întreprideri atât de îndrăznețe. Jeana mulțumi celor cari o scăpase, dar îi rămase din vizita bărbatului său un fel de impresie durerosă care era să o facă fricosă și să -i turbure traiul printr’o frică neîncetată. George se întorse puțin mai târziu ca altă dată. Gaston și Frugèret așteptaseră. Se hotărîse să petrecă noptea la vină. George fu aștiințat de ce se întâmplase. Păru mai liniști dar, prietenii sei, simțâu durerea și mânia car îl cuprinsese, înfășură pe Jeana cu o privire in care era pusă întrega iubire pe care o avea pentru ea. El nu ’și perduse vremea la Paris. Găsise un apartament în strada Lacépe de N . 22, îl închinase sub numele d-nei Bontemps, și tapițerul trebuia să i-l dea gata și mobilat a doua zi la cinci coșuri. La șese, Jeana și cu femeia din casă, sosiră singure în strada Lacépedegi’și luară în stăpânire apartamentul. Pentru ca să nu potă fi urmărită, ea trecuse Sena în barcă și luase drumul de fer care vine din spre Corbeil. A doua zi, Beppo luă aceleași îngrijii pentru ca să trimită culorile la adresa dnei Bontemps. Se înțeleseseră ca în timp de câteva zile George să nu vie în strada Lacépede, și Jeana să primescă în fiecare zi câte o scrisore care să o înștiințeze de ce fac prietenii lor și de ce se mai întâmplă. Trei zile după acesta un potop de hîrtie timbrate căzu în casa d-lui de Borsenne . Protestări de polițe și citații pentru judecată. Acesta era prefața celor ce era să i se întâmple d-lui de Borsenne. — Dacă me voiu lăsa, își zise d. de Borsenne, creditul meu e perdut și n’o să mai pot căpăta nici un ban în schimbul iscăliturii mele. Se duse să vază pe doi capitaliști cari, în cursul vieții lui, îi veniseră adesea în ajutor în asemenea crize. Aceștia se mirară vezend că clientul lor, pe care ’l credeț cu desăvârșire achitat, dar își schimbase creditorii. Cât despre un nou împrumut nu-l puteau ajuta, fiind amestecați în noul împrumut otoman. D. de Borsenne perzându-și mândria alergă la vechia lui amantă. Aci îl înștiințară că d-șora Clara plecase în ajun la Hamburg. Se duse la portărel ca să obție o amânare. — Am ordine formale de la clienta mea, răspunse portărelul: D. Villard ! Nu pot să întârziez sechestrul măcar cu o zi ; nu puteți sa ’l înlăturați decât aducându-mi banii. D. de Borsenne se retrase furios ; era prins cu peștele în plasă. Brim-d’Azu își trimise făgăduiala, se răzbuns. Dar d. de Borsenne cunoscându-i posițiunea întrucât privește averea nu putea înțelege de unde a găsit ea parale ca să’î cumpere creanțele De unde ? Datora ca aceste sumă generosității vreunui nou amant? Se împrumutase? Nu’și putea el închipui că George Lambert cu acest prilej se făcuse tovarășul Clarii. Totuși George era obiectul preocupării sale necontenite ; acesta ’î întreținea ura, și îi ținea sîngele intr’o fierbere necontenită. — Cu orî-ce preț trebue să ies din acesta încurcătură, își zicea el: d’abia dacă mai am cincîsprezece zile. N’am să obțin nimic de la Jeana cât timp acest om va fi în viață. Deci trebue să mora! XIII D. de Borsenne se gândi la un duel, dar George era un duelist minunat, atât cu sabia cât și cu revolverul. Ce e drept și d. de Borsenne mânuia bine fleureta dar în fața unui adversar ca George și-ar fi perdut totăl îndemânarea. Putea să -i omore pe amândoi, lega îi da dreptul prin articolele 324 și 366 ale codului penal. Dar era să mai adaoge un proces criminal celui civil pe care vrea să’l înlăture. Și apoi după victime aparea tata și mama, teribili și amenințători. Susținute de ei procesele fi vor ma puțin amenințătore ? Dar el nu vrea martea Jeane , o iubia, vrea s’o aibă. Căuta altceva. (Va urma) Fotografia Universul In strada Brezoianu No. 19 s’a deschis pentru public stabilimentul fotografic al Universului unde se esecută cu cea mai mare fineță fotografii de orice mărime, cu prețurile cele mai reduse. Cititorii „Universului“ au un rabat de 10 °/ .