Universul, septembrie 1890 (Anul 7, nr. 201-226)

1890-09-01 / nr. 201

Universul No. 201 turbat, comitetul permanent de Tutova a luat disposițiuni de a se trimite la institu­tul maeteorologic din București pe câmplul județului. O tragedie de amor Berlinul de un timp încoace e bântuit de o adevărată epidemie de sinucideri îndoite pricinuite de dragoste. In cursul unei săptămâni am anunțat două sinucideri tragice: una la hotelul Askani­­seber Hof și cea­l­altă într’un alt hotel. Iată că ne vine azi vestea despre o nouă sinucidere tot așa tragică ca și cele de mai sus : Duminica trecută pe la 6 ore dimineața, două cadavre fură găsite într’o casă din str. Rottbuser­­fer și anume cadavru lucrătoru­lui Andreas Berendi și al miresii sale, Ana Maria Hartmann. Amândouă cadavrele aveau capetele gău­rite de câte un glonț de revolver în tâmplă. Andreas se amorezase de curând de tânăra fată Hartmann, o fată frumoasă în vârstă de 18 ani. Mama fetei se opunea însă la această a­lianță din cauză că lucrătorul nu se bucura tocmai de un nume bun și stătuse deja o­­dată închis în închisoare. Fără să asculte de mama ei, Ana Hart­mann întreținea relațiuni amoroase cu lucră­torul și­­ dădea adese­ori întâlniri. Sâmbătă seară Ana plecă de acasă și fiind­că nu se întoarse pe la mezul nopții muma ei începu să se îngrijească și s-o caute. O căută toată noaptea, însă fără a o găsi. Duminică dimineață muma îngrijită trimise o slujnică ca să vază dacă Ana nu cum­va se află în podu casii. După un moment servitoarea se întoarse galbenă ca ceara și povesti tremurând că în pod se află cadavrele amanților scăldate în sânge. Se trimise imediat după poliție care sosi imediat și constată faptul. Nu încape cea mai mică îndoială că aci e vorba de o sinucidere cu învoiala ambilor amanți. In buzunarul fetei se găsea urmă­torul bilet scris cu creonul: „ Dragă mamă. N’ai vrut să dai consimți­­mentul tet la unirea noastră în viață, cel puțin nu te spune să fim îngropați eu și Andreaș într’o groapă comună. Cheltuelile de înmormântare să se facă din partea ce mi se cuvine moștenire de la tata.—Rămâi cu bine—Ana“. Inundații în Transilvania și să scrie­ din Gherla că, în acel oraș, rîul Someș s’a revărsat, făcând mari pagube. Vre-o 50 de case au fost deteriorate de ape , și o moară a fost râu stricată. Pagubele se pot socoti până la 250 mii de fiorini. Intr’una din casele inundate, în care se afla un copil, — părinții lipsind de acasă, — pruncul a fost luat de apă cu leagăn cu tot. — Nenorocitul s’a înecat. Așa inundație n’a fost în Gherla de când țin bătrânii minte. * Din Pitești Corespondența part. a ziarului „ Universul“ Pitești, 30 August. Din cauza ploilor și a ușurinții cu care se lucrează canalurile din orașul nostru, s’au surpat malurile de la canalurile în construc­ție din strada Șerban-Vodă, Egalitatea și Târ­gul d’afară, astfel că circulația prin aceste locuri e aproape întreruptă. Ar fi bine ca antrepenorul să accelereze lucrările spre a termina cel puțin ce­le în­ceput, ca cu venirea ploilor de toamnă să nu revine Pitești o adevărată prăpastie. * * * Concentrările pentru manevre în garnizona noatră au­ început. Regimentul de călărași și de dorobanți au bivuacat pe platoul de d’a­­supra orașului, regimentul de artilerie plecă mâine la tir în Curtea de Argeș, întorcân­­du-se peste 15 zile* * „ * Pe timpul manevrelor ce vor avea loc în 46 jurul Piteștului, M. S. Regele va locui în Ospețul comunal împreună cu toți represen­tanții militari străini.* * * E vorba ca în primăvara viitoare să se înceapă construirea unui măreț Palat admi­nistrativ, în care să se instaleze toate au­toritățile din Pitești. Se zice că județul deja ar fi intrat în tratative cu Societatea de Construc­­țiune din București. Pegam ÎNTÂMPLĂRI din CAPITALA Hot arestat ! Vasile Ionescu avea nevoie de bani. Voia și el să facă cheful lunar pe care-l reco­mandă Hipocrat. Parale­la Vasile Ionescu, — ve poate trece prin minte ?... Dar, dacă n’avea el, avea Gheorghe Stoica, — om chiabur, care ar fi putut să-și plă­tească atâtea chefuri... Atunci, binișor, Vasile Ionescu își procu­ră de pe la prieteni chei multe,—intră la odaia lui Gheorghe Stoica, atunci când acesta nu era acolo (știa să ia precauții hoțul!), în­cercă pe una, apoi pe alta. Hop!­rna se po­trivește... De bucurie Vasile nici nu mai știe Cum a deschis lada, cum a luat 40 de lei, în­ aur, cum s-a băut, și apoi s’a îmbătat... s’a îmbătat, de însuși Hipocrat s’ar fi spe­riat. Nu știe cum s’a îmbătat, dar știe, săracul, cum stă acum la dubă și și clocește beția. Copil rătăcit La secția 46 a fost dus un copil, de vr’o 6 ani, găsit rătăcind pe stradă. Avis celui care își trimete copii în căluito­­rii de explorație, voind să facă prea curând dintr’ea și­ celebrități de teapa lui Stanley. Porci, gâște... Aici e zoologie ! Au fost „conduse“ la secția 22, un porc și două scroafe cari să plimbați pe stradă. Se vede că poligamia e interzisă în România și la porci! La aceiași secție au fost duse 16 gâște, cari luaț aer. Ce secție bogată în dobitoace ! Acolo ar trebui să se instaleze grădina zoologică. Limbi tari Au spus filosofii, greci sau turci, nu știm­i că limba e mai tare decât fierul. Se vede că acei filosofi au fost citiți în România, de Gheorghe Ionescu din calea Gri­­viței și de Dumitru Petrescu de pe șoseaua Filaretului. Puseseră ochii pe niște limbi de bou de la onor, Ion Păun, din hala Ghica. Ei, fără vre-o remușcare prealabilă, au spart ușa mult iubitorului de limbi, i le-au furat pe toate, fără ca să-i lase una măcar, de gust, și I au furat și un topor, ca să le taie. De nu i ar fi prins și dus la secția 4-a, ce indigestie, Doamne ! REGINĂ VITEAZĂ Regina Italiei poate fi, cu drept cuvînt, socotită între escursioniștii cei mai viteji. Săptămâna trecută, pe o vreme grozav de proastă, ninsoarea alternând cu o ploae a­­bundentă, regina Margareta s’a urcat pe pis­cul Valdolbra, care e nalt de „trei mii“ de metri. Anul trecut, regina Margareta a făcut o urcare periculoasă pe Mont-Rose. Când tragi clopoțelul, e primejdie să remâl insurat iată ce citim într’un ziar din New-York: Intr’o zi din Aprilie trecut, d. Carol Nep­pert merse să viziteze familia Kahn, cu care era prieten, la No. 300 din strada East 102. Necunoscând bine locurile, trase din gre­­șală clopoțelul casei vecine—și când i se deschise ușa, rămase cu gura căscată... ca vițelul la poarta nouă. 2 Din întâmplare, persoana care o deschi­sese era o fată foarte frumoasă de 16 ani, care semăna cu două picături de apă cu ră­posata lui nevastă, pe care el o iubise forte mult și de la care avea 4 copii. Maria Henke, așa o chiema pe fată, vă­zând pe Neppert stând așa ca un idiot, îi închise ușa în nas. Neppert merse atunci să bată la ușa lui Kahn, și intrând istorisi­t întâmplarea. Mistress Kahn intervine. Miss Henke con­simte ca să i se prezinte Neppert; în fine, ca să scurtăm, se logodesc, și se stabilește ziua cununiei. Sosind acesta zi, așa de mult dorită de fete în genere, miss Henke să îmbracă în alb, merge la primărie, împreună cu invi­tații și așteaptă, așteaptă—mirele nu vine. In locul său sosește un răvaș prin care Né­pert declară că miss Henke e prea tînără ca să se mărite, închipuiți-vă rîsătele invidioșilor și mai ales ale invidioselor. —miss Henke devine de rîsul mahalalei. Dar miss Henke nu’șî perde cumpătul, nu plânge și dovedește că are minte în­dea­­juns, citând la tribunal pe Neppert ca să-î dea 10.000 de dolari ca despăgubire pentru călcarea unei făgăduieli de căsătorie. De astă dată, Neppert rămâne prost și lumea începe să rîză de densul. Dar și densul e om practic, și naintea judecătorului oferă din nou să ia de soție pe miss Maria. Densa cam strâmbă din nas, însă n’are în­cotro, ș’apoi judecătorul îl ține o cuvîntare forte mișcătore. Istoria se finește printr’o căsătorie chiar la tribunal și misrs Henke plecă a­casă ca mistres Neppert. O dramă de amor în tiner de 22 de ani, Anton Kreuz, din Karlsthal, a fost osândit la moarte prin spânzurare, de către jurații din Troppau. Acest nenorocit, după îndemnul logodni­cei sale, o ucisese cu un glonț de revolver și se încercase, dar în zadar, să­ se sinucidă . Un proverb pe zi Una ie să făgăduești și alta să te ții de cuvînt. (Franțuzesc) Știri prin poștă Să știe că, cu începutul acestui an școlar, în Ungaria limba elină a devenit faculta­tivă pentru elevi. Acei cari m­­­or să în­vețe limba lux Omer, învață în loc de a­­ceasta mai multi­ literatură ungurească. Dar ceea ce nu s’a așteptat, din toți elevii li­ceelor ungurești numai doi inși s’au găsit cari au declarat că nu vor să învețe gre­cește. Resultatul acestui soiü de plebiscit va fi pare că limba elina va reintra, în li­ceele ungurești, în vechile-i drepturi. Ni se scrie din Berlin că un ziarist forte bine cunoscut de acolo, care, din cauza vi­olenței cu care polemiza a fost ținut mai mulți ani în pușcărie, Wilhelm Gruenewald, un om de mare talent, s’s sinucis prin spân­zurare într’un otel. Acest nenorocit, care ajunsese în neputin­ță de a lucra din cauza suferințelor, nu mai avea nici ce mânca.* * * Din Praga ni se scrie că trenul de per­soane, care mergea acolo de la Viena, s’a ciocnit în gara Pardubitz, cu un tren de mărfuri. Trenul de persoane fiind din feri­cire, în oprire, nu s’a întâmplat alt accident decât că s’au sfărâmat aproape toate geamu­rile trenurilor și călătorii, în număr de vr’o două sute, au fost aruncați imuiî peste alții, fără să se rănească nici unul grav. * * * Ni se scrie din Odesa că emigrația evre­ilor ia proporții din ce în ce mai mai mari în Rusia. In zece zile numai, 800 de familii,— cu puzderie de copii — au plecat în America și în Australia.* * * O mare panică a fost în teatrul german din Berlin în sera zilei de 28 August. O * * * explozie s’a întâmplat la mașinele ilumina­ției electrice, în urma căreia­­ teatrul s’a gă­sit deodată în cel mai adânc întunerec. Din fericire, lucrătorii au readus în câte­va mo­mente mașinele in lucrare și astfel s’a evi­tat nenorocirea ce putea să rezulte din pri­cina spaimei.* * * Secția a patra a tribunalului corecțional din Berlin a dat o pedeapsă de șase ani în­chisoare și suspendare pe zece ani a drep­turilor civile, d-rei Rechesse, născută Franke, care sub numele fals de contesă de Redary, făcuse o mulțime de pungășii. * * * Din Roma vine veste că ar fi hotărîtă di­­solvarea camierii de către d. Crispi, prim­­ministru.* * * Ni se comunică din Roma că fórte cunos­cutul deputat radical Enrico Fazio a fost dus la o casă de nebuni. Acest om politic striga cum că vrea să împuște numai­decât pe d. Crispi. Terorismul în Siberia Căpitanul vaporului „Catherine Lüden“, întorcându-se vinerea trecută la San­ Fran­cisco, a povestit lucruri înfiorătoare despre torturile ce trebue să le îndure deportații din Siberia. El a văzut defilând un convoiu de exilați, bărbați și femei, de toate vârstele. Nenorociții erau mânați ca vitele, cu aju­torul unor bice lungi, cari se abateau din când în când pe umerii despuiați ale victi­melor. Din când în când, câte un bătrân cădea jos din cauza oboselei. Atunci un cazac se apropia de densul și punându-i carabina la cap îi sbura creerii. Așa era porunca guver­natoru­­lui . Să se împuște ori­ce deportat care ar cădea pe drum din cauza oboselei. Femeile își vedeau bărbații omorîți sub ochii lor; fetele erau violate sub ochii ma­melor care și smulgeau părul cu desperare fără a putea veni în ajutorul victimelor. Barbaria aceasta revoltătoare îi ridicat un sipăt de indignare în toată presa americană. Dar, ce folos !... Rusia e mare și țarul e departe. Lașitatea unor soldați Am mai vorbit de lipsa de disciplină ce domnește în armata engleză. Corespondentul nostru din Londra ne-a anunțat cazul ne mai pomenit al sergentului White, din Ja­maica, care fiind supărat pe căpitanul său, se postă la intrarea fortului și amenința pe superiorii săi să-i împuște dacă vor îndrăzni să intre în fort. După cum cititorii noștri își aduc aminte, White fusese împușcat la asaltul ce un detașament de infanterie dădu asupra fortului. Amănuntele care ne sosesc astă­zi asupra acestui asalt sunt foarte ciudate. Caporalul Allen, împreună cu opt soldați, primiseră ordinul de a pune mâna pe ser­gentul rebel și de a trage asupra lui în caz de resistență. Ei înaintară până la vre­o 500 de metri distanță de fort. Aci auziră glasul sergentului, care le striga: „Dacă mai înaintați, vă împușc!“ Vorbele acestea speriară așa de mult pe vitejii soldați în­cât făcură îndată stânga împrejur și bătură în retragere în cea mai mare dezordine. După ce e și mai reveniră nițel din spaima lor, caporalul Iar își conduse trupele la a­­salt. Iar se auzi teribila voce a­­ sergentului White care, pentru a sublinia și mai mult amenințarea trase și un foc în aer. Asediatorii declarară atunci că nu văd de ce și ar­e spune pielea pentru a face pe pla­cul căpitanului lor și, fără a mai asculta de comanda caporalului care zbiera mereu „îna­inte băețî!“, ei se întoarseră frumos în ca­zarmă. Căpitanul Norris împărți atunci rachiu la un batalion de pionieri și numai așa cura­jul și să mai încălzi. Ei porniră la asalt și, îndreptând o salvă de împușcături asupra sergentului, îl omo­­rîră. Cu victoria asta, bătrâna Anglia nu tre­ Sâmbătă, 1 (13) Septembre 1830 bne să se mândrească. E un semn trist de destrăbălarea nemai­pomenită ce domnește în rîndurile armatei sale. Un j>e zi Ca să scrieți pe tinichia, faceți o combi­nație de: Acid nitric Apă . . Aramă . . Arama să topește cu 10 părți , io „ . . 1 par­te acidul nitric, apoi se toarnă apa. Apoi, cu cerneala aceasta scrii pe tinichia cu un condeiu și scrisul foarte greu­ se șterge. De două ori osândit la moarte Ucigașul August Otto Berger, despre care corespondentul nostru din Berlin ne-a mai scris, a fost executat vineri la Drezda. Acest mizerabil era izbit de două condam­nări la moarte. Prima osenda i se dădu la 13 iunie tre­cut, pentru că violase și apoi ucisese o fată, Teresa Nolu, din Koetschenbroda. La 20 din aceiaș lună, Berger fugi din închisoare, după ce omorîse pe șeful gardi­an Rueppel. Arestat din nou, fu osîndit a doa oară la moarte. Acum, și-a găsit în sfirșit Bacăul ! Imperátesa și rege în pericol Impărăteasa-mamă a Germaniei și regele Greciei au scăpat de la o primejdie mare, pe linia de la Pbalem­a la Atena. Un tren special fusese organizat și împă­răteasa Frideric se urcase într-ansul împreu­nă cu regele George. Trenul se opri de o dată, semnalul de alarmă se dădu și regele, ieșind repede din vagon, văzu cu spaimă alt tren venind în sens invers, pe aceiași linie. O neglijență de serviciu era să producă marea nenorocire, dacă un ajutor de mași­nist n’ar fi observat lucrul și, cu riscul ca să esplodeze cazanul, n’ar fi oprit brusc lo­comotiva. Suveranul, descinzând din tren, a sărutat pe amândoi obrajii pe mașinist și, întorcân­­du-se din Athena, i a trimis o recompensă însemnată. O cugetare pe zi Mai puțin suav­e mirosul florilor cami mai greu se vestejesc. Bismarck în Franța Un ziar franțuzesc anunță că prințul Bis­­­­­marck ar fi hotărît să petreacă o lună­ de iarnă, pe coasta Mediteranei din Franța, între Ventimiglia și Nisa. Localitatea încă nu e aleasă. El ar fi anunțat deja pe guvernul francez de această hotărîre. Se spune apoi că, atunci când se va în­toarce în țară, va trece prin Paris. Se atribue un scop politic acestei mergeri a lui Bismarck în Franța. Lucruri din toată lumea - Unghiile și caracterul.— După ce au căutat să ghicească firea oamenilor după cra­­niu și după lungimea nasului, sunt curioși cari pretind acum că este o relațiune între unghiile degetelor și caracterul oamenilor. Acești observatori asigură că: Unghiile lungi și subțiri însemnă imagi­nație și poezie, dragoste de arte și lene. Cele lungi și late în­semnă înțelepciune, cumințenie și tóte facultățile grave ale spi­ritului ; Cele late și scurte : mânie și bruscheță, îndărătnicie, spirit de controversă; Cele bine colorate: virtute, sănătate, fe­ricire, curaj și dărnicie ; Cele tari: mânie, cruzime, predispunere la omor; Cele îndoite în formă de ghiare: fățăr­nicie și răutate ; OCHII DRACULUI­ ­­ SOMNI­I DE SENZA­ȚIE XVI Magnetism, somnambulizm­ A doua zi, după izgonirea lui de la Long­pré, Francisc Lambert sosi cu drumul de fier la Fontainebleau și luă un omnibus care -l transportă repede în centrul orașului. Ii era foame, și își zise că lucrul cel mai bun de făcut era mai întăiu să deruneze. Fiind­că mergea încet pe stradă, căutând cu privirea firma unui birt, o mână îi se pune cu familiaritate pe umăr. Se întoarse și scoase un țipet de surprin­dere plăcută recunoscând pe d. Capelle, ne­gustor de grâne din Meaux. — D-la aci, la Fontainebleu! zise negu­storul, c’o privire întrebătoare. — Chiar eu, în carne și în ese, precum vezi. — Dar cum se face ? .. prin ce’ntemplare ? — O vorbă o să te facă să înțelegi! Am părăsit moșia Longpré; nu mai sunt în ser­viciul d-lui Moutier. — Cum se pare ? — Tocmai precum îți spui. — Dar, în sfîrșit, pentru ce? — Nu ’mi mai plăcea la Longpré. — Cu toate astea, făceai multă treabă la Longpré, și erai foarte considerat ? — Așa ie. — Și acum ce-o să faci ? — Fiind­că n’am cu ce trăi, o să mun­cesc. — Am găsit loc? — Nu ancă, dar am nădejde. — Ah! — Mi-am vorbit de d-na Savouroux, proprie­tara moșiei Margaine. — Da. Ei bine. — Ei bine, d-le Capelle, astăzi sau mâine dimineță o să mă duc la d-na de Lavouroux ca să ’i ofer serviciile mele. — Și oferta d-iale, d le Lambert, o să fie primită îndată. — Creai? — Sunt sigur. E aproape o lună de când moșiereasa a dat drumul primului său logo­­fet și nu l’a mai înlocuit. — Ești sigur ? — Iți spun, ceea ce am aflat acum trei zile. — Atunci e bine. — O să placi foarte mult d-nei Lavou­roux și o să fie încântată că o să te aibă; are nevoe de un om ca ;d-ta; acestei femei stăpâne îi trebuie un băiat zdravăn, care se cunoască bine agricultura, să vază tot și să știe să comande. Era bine, foarte bine, la Longpré, o să fii și mai bine la Mor­gaine. O să ai titlul de regizor. — Imi spui atâtea, d-le Capelle, că mi-e teamă că n’o să fiu­ primit. — Nu, nu, n’avea grije, o să vezi. —• îmi dai voie să mă prezint din partea d-tale ? — Să ’nțelege, și poți să repeți d-nei Sa­vouroux tot ceea ce ți-am spus de ea și de moșia ei. — Mulțumesc. — Da, ia spune, prietene, ai dejunat ? — Nu încă­ d’abia am sosit în Fontaine­bleau și când mi-ai pus mâna pe umăr, toc­mai căutam un birt — Daca ie așa, aidem să dejunăm îm­preună. — Cu cea mai mare plăcere, d-le Capelle. — Pe urmă, dacă vrei, te duc la teatru. — La teatru ? zise Francisc, a furat. — Da. La ora unu o să fie acolo, după cum mi s’a spus, un spectacol forte intere­sant și tară curios. Arhitectul teatrului, pe care’l cunosc, mi-a dat azi dimineață două bilete. Dar trebue mai ântăi să mâncăm. — Stomacul meu îți dă dreptate. Cei doi omeni se îndreptară spre un res­­taurant, unde negustorul era cunoscut și unde mâncară forte bine. D. Capello ceru socoteala și plăti, zicând tovarășului său, care vrea să protesteze. — Dragă d-le Lambert, ești invitatul meu. Era aprape unu. — Ei bine, mergi cu mine la teatru ? în­trebă negustorul. — Da, ești un tovarăș prea bun și voi sta cu a ta cât se pate de mult. — Atunci aidem. Ușile teatrului se deschiseră și mai multe sute de persone intrau în sală, atrase de fă­­găduirele afișelor cele mari cari fuseseră li­pite de ziduri cu câte­va zile mai nainte. Francisc Lambert citi cu o vie mișcare de curiozitate unul din acele afișe, lipit de ușa teatrului. Era conceput astfel: TEATRU CEL MARE DIN FONTAINEBLEAU MARȚI, 4 AUGUST 1869 Mare ședință de Magnetizm și Somnabulizm Experiențe de IPNOTIZM și SUGESTII NE MINTALA de eminentul profesor polonez PETRE CRAPOWSKI In fața­ adunării, profesorul va face pe un asis­tent, hotărît de public, să îndeplinească tot ce va dori el, chiar acțiunile cele mai contrarii obiceiuri­lor, caracterului și profesiunea subiectului. (Va urma) s^rDe vânzare« un mare foc (fațada 88 m­.) situat în una din cele mai fru­­mose positii în centrul Bucu­reștilor.­­ Boritorii se vor a­­d­resa la Administrația ziarului „ Univer­­sul„ strada Brezoianu No. 19, București

Next