Universul, martie 1894 (Anul 12, nr. 49-75)

1894-03-01 / nr. 49

Unive­sul No. 41) este un impiegat al depositului, numit Alexandru Spiru. Prin purtarea sa, A­­lexandru Spiru știuse să câștige încre­derea șefului depositulu­i, d. Melidon Melidonovici, care’i încredința vânzarea timbrului la debitanțî. Cum se opera furtul Monetăria Statului trimite depositelor din țară timbrul în pachete de câte 100 coaie sau­ 100 foi polițe. Spiru lua coaie de 5 lei, pe cari le desfăcea în piață și le înlocuia cu coaie de 50 le. și cele de 100 lei, le înlocuia cu coaie de un leu­ și așa mai departe, folosindu-se de di­­ferința dintre valoarea timbrului sustras și a timbrului care’l punea în loc. Cum s’a descoperit furtul Toți inspectorii, cari au inspectat de­pozitul de când se încredințase lui A­lexandru Spiru vânzarea timbrului, la inspecțiunile ce le făceau­, numărați coa­sele din pachete pe margine fără a le mai căuta, coajă cu coajă, să vadă dacă au­ toate valoarea indicată pe bandă, lucrare nevoioasă și dificilă, de­oare­ce tot­dea­una se găsește în depozit timbru în valoare de 90—100 mii lei. D. inspector Albu, venind să inspec­teze depozitul, începu o cercetare mi­nuțioasă și găsi 180 coaje de cinci lei înlocuite cu 180 coaie de 50 bani, două coaie de 100 lei, înlocuite cu două coaie de un l­d și altele, totalul sumei sus­trase ridicându-se la suma de 2,573 lei. D. Melidon Melidonovicî, om bătrân și cunoscut ca cinstit în localitate, care singur are responsabilitatea materială, de­oare­ce pe propria sa răspundere i se încredințează și timbrul și produsele Regiei, a trebuit să se execute și să plătească încrederea ce a avut’o în subal­ternul șeff, despăgubind Statul de dauna ce’i cășunase această încr­edere. D-sa este de patru ani șef al depozi­tului și manipulează tutunuri pentru 1.500.000 lei, iar timbrul de 350.000 lei, fără ca să fi provocat contra sa vreo reclamație din partea debitanților. Alexandru Spiru a fost trimis înain­tea parchetului pentru faptul penal. Com­erciii cu fete Poliția din Burdujeni a prins și tri­mis poliției din Iași pe individul Her­mann Apfelbaum și pe Sofia Panischer, care, după toate probabilitățile sunt spe­culanți de fete. Ambii se află arestați la comisia a IV din localitate. Investigațiunele au început. O sinucidere la spital La spitalul Pașcani se afla de multă vreme ca îngrijitoare de bolnavi, între altele și o femee frumușică. Ea își în­deplinea slujba cum se cade. De la o vreme încoace oamenii o vedeau tot supărată și nimenea nu-și putea da seama pentru ce. Femeia tăcea și nu spunea la nimenea ce are pe inimă. Intr’una din zilele trecute, nenorocita s’a spânzurat. In urmă s’a dovedit, că pricina aces­tei sinucideri a fost dragostea, era înghețată. Din cauza căldurei însă ghiața se subțiase. Hrapaci nebănuind așa ceva a pornit înainte. La un loc dat, ghiața s’a ruput și nenorocitul om a căzut în fundul bălții unde s’a înecat. Cei de-acasă îl tot aștepta Ci. Intr’un târziu, văzând că nu se mai întoarce a fi plecat câți­va spre baltă. Acolo observă ghiața ruptă într’un loc și o bănuială sinistră le străbătu inimile. Imediat în­științară poliția. Făcându-se cercetări amănunțite, s’a dovedit că în adevăr Hrapaci fusese până la baltă, dar nime­nea nu-l văzuse dincolo de baltă nici prin împrejurimi. Căutându-se în locul unde era ghiața spartă s’a dat de ca­davrul lui Hrapaci. Cadavrul a fost scos afară și dus a­­casă. Parchetul a fost înștiințat despre nenorocirea întâmplată. Nenorocirea de lângă Tulcea Iacob Hrapaci, din Tulcea, era un vânător pasionat. Iarna mai cu seamă îi plăcea să pornească dis-de-dimineață cu pușca în spinare apoi vai de iepurii și vulpile pe cari îi întâlnea, că le ciu­­ruia blănurile. Când se desprimă­ văra Hrapaci mergea la baltă. Intr’una din zilele trecute, dânsul a pornit ca de obiceiu la vânat. Era ve­sel și nădăjduia c’o să-i meargă bine, căci tot oameni cu plin îi ieșiseră în cale. Afară de aceia, cei de-acasă îi spuseră să nu cum­va să se întoarcă fără vânat ca’l iau cu toții la ța­­panghel. — N’aveți grijă — le-a zis Hrapaci zîmbind, că doar nu’s de­geaba vâ­nător. Ajungând afară din oraș, el a luat-o spre balta Cazanele, aflătoare în raza comunei. Trebuia să treacă balta care 46 Importanți­ important!! Persoanele cari tușesc sau­ sufer de influență, astm, laringită, durere de gât, brond­ită, catar, inflamații intes­tinale, le sfătuim a cumpăra renu­mitele HAPURI de CATRAMINĂ ale d-rului Bertelli, premiate la 6 congrese medicale și aprobate de consiliul sani­tar superior al României și al Italiei. Aceste hapuri vindecă în câteva zile ori ce tuse. In Italia unde bântue in­fluența, toate celebritățile medicale în­trebuințează cu mare succes HAPURILE de CATRAMINĂ. Depozitul principal la drogheria centrală M. Stoenescu, str. Academiei No. 2, București. In Ploești sunt de vânzare la Frații I. F. Chris­tescu, droghiști.— In Craiova la farma­cia Conteswaller, strada Lipscani.— In Brăila la farmacia N. Filotti, strada Re­gală No. 23 și în Tulcea la farmacia regală Dumitru Melinescu, strada Eli­­sabeta Doamna, 24.—^Isaile cm Seles și Ibî&mî e«atJa.— Toate eratiea © ce mm ves* avea pe «lisa afară pecete ai­ quaisaistratia Ziarului UWIFIS 1I8UI, si pe «liMă Mutru «» IrastrucțiiBEae iu românește tot cu pecete, afa­­rului ifjWIlWRHUEu se vor refuza ca falsificate. Domnule Minunatele Hapuri de Catramină ale d-rului Bertelli, ce ați bine-voit a mi le trămite m-afi restabilit din tușea ce o aveam. Un­ rog dar respectos a face sil mi se mai trimite încă 3 cutii și v8 rog arătați din parte-mi mulțumire d-lui dr. Bertelli. Odată cu aceasta am înaintat și costul. Vă salut cu stimă Dimitrie Popescu Comerciant Urziceni, 28 Ianuare 1894. D-le doctor, întrebuințând până acum 4 cutii Hapuri de Catramină, mă simt destul de bine, de aceea vă rog să bine-voiți a’mi mai trimite încă 4 cutii și primiți costul prin mandat poștal. N. Tel­eman, învățător Lămășeni, comuna Rădășeni, jud. Suceava. D-le doctor, Urmând cu Hapurile de Catramină și vezân­­du-mi mai bine ve rog a’mî mai trimite 3 cu­tii. V’am trimis costul prin mandat poștal. Nae Dimitrescu Pitești, strada Trivali Ne. 22, Pitești. ȘTIRI PRIN POȘTA SS Franța.— Dăună-noapte, cinci­zeci de geandarmi înconjurară cârciuma a­­narehistului Duprat, de la Montmartre. Patru revoluționari, dintre care două doamne, au fost arestați. * D. Courty, celebrul profesor de la Universitatea din Bordeaux, a desco­perit o nouă stea, în seara de 5 Mar­tie st. n. Ea e puțin mai depărtată de­cât soa­rele și are trei rotații. ® Italia.—Pentru Viitoarea expoziție din Roma, d. Ettore Malegoli, din No­vara, a prezintat o mașină criptografică cu care se poate deslega înțelesul co­respondențelor secrete. * Francisc al IV-lea, fostul rege al Neapolului, a fost osândit de tribunalul din Napoli la 4008 lei pentru datorii la tipografia în care se imprima ziarul «Discurzione». Ex-regele a făcut apel.­­ Germania. — In portul Kiel s’a în­tâmplat deună zi o mare nenorocire. Ca­zanul vaporașului «Hamburg» explo­dând, 2 mașiniști și 3 fochiști au fost omorîți, iar vre­o câți­va matrozi răniți. Vaporașul a fost stricat cu desăvîrșire. * Din Breslau se scriu următoarele: Tribunalul a condamnat pe locote­nentul în rezervă Winter, șeful socia­liștilor germani, la 2 ani de închisoare și la perderea onoarei pe timp de 5 ani. Winter era acuzat de furt, de escroche­rie și de alte lucruri scandaloase. În Austro-Ungaria.­ Faimosul pre­dicator iezuit Abel a primit o scrisoare prin care e amenințat să fie aruncat în aer. Predicatorul nu-și mai face slujba de­cât apărat de o Sumă de agenți. * Un englez din Viena a oferit 250000 de franci pentru patul în care doarme acum Franz-Iosif. Banii îi dă înainte, primind patul după decesul împăratului. În Anglia.—Herbert Gladstone, nepo­tul «marelui bărbat» a fost numit direc­tor al ministerului lucrărilor publice din Anglia. E un inginer foarte capabil. * Principesa Eva de Battenberg, ne­poata reginei Victoria, care căzuse de pe cal acum două luni, în grădina caste­lului regal, s-a vindecat pe deplin. Ea fusese greu rănită la cap.­­ Rusia.—Din Petersburg se scrie că în adevăr există un contract militar între Rusia și Franța, dar până acum acel contract nu e iscălit. Se asigură că la primă­vară acel contract va fi subscris de reprezentanții celor 2 state , adică miniștrii de externe ambasadorii și miniștrii de rasboiți.­­ Rusificarea Finlandei a început în­tr-un chip foarte serios. Libertatea pre­sei a fost restrânsă. In luna Februare 12 ziare au primit ordin să-și modereze tonul în chestii politice. Două din ele, neascultând, au fost suprimate. El Turcia.­­ Mai mulți agitatori greci din Macedonia au fost arestați și tri­miși peste graniță. Agitațiile au cam încetat în Macedonia. Agenții de poliție turci cutreeră țara pentru a împedeca dezordinele ce s’ar putea ivi­ mare. Priveliștea e splendidă. Sala e simplu mobilată, o masă mare pătrată de marmoră, un bufet, o lampă, sca­une și fotolii. In ea se mai află o sobă uriașă de marmoră roșie; pereții sunt tapetați cu hârtie zugrăvită. Din sala de mâncare treci în cabine­tul împăratului, o odăiță mobilată cu gust, un bicoul, 2 mese cu tot ce tre­bue pentru scris, un paravan, o dor­meză—acestea formează tot mobilierul. Camera de dormit a împăratului e de o simplicitate extra­ordinară : un pat de fer, un dulap, o masă de toaletă, un lavado, împreună cu un fotoliu mare și cu câte­va scaune se complectează în­treg mobilierul. Până să ajungi la sala de bac a îm­părătesei, trebue să treci prin 2 odăi ale d­noarelor de onoare. Un mare pat aurit, un lavabo, o masă de toaletă, un dulap, etc., împodobesc odaia împărătesei. In sfîrșit la capătul coridorului se află salonul elegant. Mobilierul e su­perb. Pereții sunt împodobiți cu gravuri și tablouri. Pe sobă se află potire scum­pe mereu cu flori proaspete. La ordinul împărătesc s’a așezat în salon un piano mare. Salonul acesta superb e luminat printr’un geamlîc uriaș ce dă spre gră­dini și de 2 ferești mari cari dați în balconul de marmoră albă. Suveranii au venit acolo incognito, de aceia nu li s’a făcut nici o recepțiune. Cu toate acestea s’a organizat un ser­viciu de or­dine : serviciul e compus din 3 brigăzi de geandarmerie. Ministrul de interne al Franței, a pus la dispoziția împăratului un serviciu de siguranță, dirigent de Dietz, comisarul special al gării de Vest. împăratul va sta 15 zile în Franța, și împărăteasa va pleca abia pe la 26 Martie. Ea se plimbă mereu pe jos, vi­zitând împrejurimile pitorești din par­tea aceia. DESCOPERIREA ZILEI Vindecarea influenței.— «Jambo» un tâ­năr elefant, ținut în captivitate la Rock­ford în Illinois, era bolnav de influ­ență, și în timp de două­spre­zece ore a fost cuprins numai de spaime taribile. El se vindecă dar nu în urma trata­mentului dat de către doctor și de aceia un învățat studiă acest caz și descoperi un mijloc foarte original de vindecare a influenței. Pe lângă grădina unde era închis «Jambo» se afla o distilărie de rachiu­ și din această distilărie curge șirone de alcool, care numai trebue. Elefantul a băut puțin din acest li­chid și s’a vindecat ca prin minune. Acum rămâne de știut dacă acest re­mediat este bun și pentru oameni, căci între om și elefant este o mică diferență. Se știe­ că împăratul și împărăteasa Austriei s’au instalat pentru vre-o câte­va săptămâni la oțelul de la Cap-Mar­­tin, unde se află deja ex-împărăteasa Eugenia, care ocupă apartamentele pri­mului stagiu. Otelul de la Cap-Martin e situat pe teritorul Roquebrune, la 7 k­ilometri de Menton, în mijlocul unei păduri su­perbe de brazi. In apartamentul pe care-l ocupă suveranii Austro-Ungariei au lo­cuit deja regele Suediei și prințul de Galles, e spre miază-zi și fiind­că are o intrare particulară prin grădini poate fi considerat ca o casă aparte. Aparta­mentul e simplu mobilat. Aceasta in urma dorinței împăratului. Sala de mâncare e iluminată prin un geamlîk mare de sticlă care dă în spre LUCRURI DIN TOATA LUMEA Doctorii din China. — In imperiul Ceresc este un obiceiu destul de bizar. Fie­care medic, în timpul nopței, tre­bue să apr­indă în fața casei sale, atâtea felinare câți au fost clienții săi cari au murit în cursul anului. Se înțelege că, cea mai mare parte din discipolii lui Esculap, au o com­plectă iluminație când sunt prin luna lui Decembre. La finele anului trecut, un mongol, a cărui nevastă era bolnavă, observă că locuința unui doctor nu era împodo­bită de­cât de șase felinare. Bătu la poartă și fu introdus în fața me­dicului : — De cât timp ești în orașul nostru ? O întrebă el. — De trei zile, încă neîmplinite. Căpătând acest răspuns mongolul, seo­borî scările și fugi pare că ar fi avut pe pe dracul sub călcâie. Nu e adevărat că întrebuințarea fe­linarelor la poarta locuințelor doctorilor are partea sa bună? O O foarte curioasă predică.­Reveren­dul doctor Tyndall, cunoscut pentru excentricitățile sale, făcu într’una din Duminicele trecută în biserica Taber­­nacole din Baumestreet (New­ York) o predică care umplu de mirare pe au­ditorul său. Se prezentă credincioșilor cu un co­coș viu, îl legă pe masa din fața sa și zicând că Satana ipnotizează oame­nii, începu imediat a demonstra cu fapte vorbirea sa. Culcă cocoșul cu ciocul pe masă și desemnă o linie neagră drept lîngă cioc, apoi lăsă liber animalul care de­odată se mișcă și cântă tare «chichi­­richi» în mijlocul ilarităței auditorului, cari isbucniră în rîsete sgomotoase. Demnul predicator repetă experiența încă de două ori obținând mereu ace­leași rezultate atât din partea cocoșului cât­ și din partea credincioșilor, cari se dudeau la cea mai sgomotoasă ilaritate. Făcu apoi experiența fără să desem­neze linia la ciocul cocoșului și aceasta abia se ridică și sbură fără să mai cânte «chichirichi». — Vedeți, zise predicatorul, ipnotis­­mul constă în a trage acea linie lângă cioc. «Tot ast­fel dracul apucă pe oameni de nas și îi conduce direct în iad, după cum eu fac cu cocoșul. Să nu vă lă­sați a fi purtați de nas de către dracu, dacă nu voiți ca să ardeți în flăcările iadului. A se citi pe pagina a IV-a publicațiunile ACIENȚIE* „ENE­­MMjNIT DESPLOI“. UN INVENTATOR LACOM DE RECLAMĂ In noaptea de 30 spre 31 ianuarie trecut d. Valret, farmacist la City-le- Noble (Franța), se afla singur într’un compartiment de cl. II a trenului ex­pres, care face cursa între Moulin și Par­is. Pe la orele 3 dim., în momei­tul când trenul pleca din gara Montargis, un individ rău îmbr­ăcat se fxxe în va­gonul acela. Valtet dormia întins pe fotoliu. — Nu te deranja, zise noul venit — o să fac și eu ceia ce faci d-ta. Și el se î­xtinse pe cel­ l’alt fotoliu. Trec 25 de mixxute. Vaix­et dormia a­­dânc. De­odată se deșteaptă în urma u­­nui curent x’ece de aer și deschizând bine ochii se vede atacat de tovarășxx­­söu de drum, care se încerca să-l a­­­unce afară pe ușa deschisă. Farm­acistul se sbătu din mâinele lui și reuși să apuce semnalul de alarmă. Trenul se opri și im­ediat sosi șeful tre­­nului. Valtet îl istorisi cele întâmplate. Credeți că agresorul a fost arestat în­dată? De loc. El a fost somat să pără­sească compartimentul de clasa II și să t­­eacă într’un vagoxx de cl. III, căci el avea bilet de clasa aceasta. La Pax’is individul a fost arestat. El se chiamnă Victor Bulan, în vîrstă de 31 de ani,­ lucrător. El a compărut deupă­ zi îna­intea tribunalului con­ecțional al Senei.­­Fusese soldat în legiunea străină, dar, în urma unei boale de pept și a nesu­­­punerii a fost dat afară, după ce a stat, arestat 8 zile în pușcărie. Iată cum s’a apărat el: — Am voit pur și simplu să fac o farsă. — Dar, răspunse președintele, înainte de a deschide ușa vagonului prin care, voiai să arunci pe Valtet, i-ai luat gea­­­mantanul așezat de-asupra fotoliului și­ l-ai ascuns sub fotoliu. Asta vrea săi zică că e farsă ? — Vă spun că e o farsă simplă. O­ tragere pe sfoară. Alt­ceva xximie—ros­t pu­xse Bulon. Vedeți bine că sunt xxn; farsor vestit. Prevenitul adaogă : — De altmintrelea, să spui dreptul, farsa aceasta a făcut să mă arestați și prin aceasta mî-ațî făcut reclamă pentru uxx nou sistem de a încuia ușile vagoa­nelor. Sistemul acesta Tarn inventatei­ însu­mi. Tx’ibutxalul n’a voit să știe de reclama lui Bxxlon și l’a condaxxxnat la 13 luni de închisoare. Acum Bxxlon ar fi m­ai fericit dacă ar fi inventat un sistem de a deschide ușile pușcăriei. ÎNTÂMPLĂRI din capitala Spoitor Ștefan Saxxou­e, ce e cu dreptul xxu e supărare, de origină țigan. De­și s’a lăsat de meșteșuguri țigă­nești, prin puterea atravismnului a fost pocnit să fure o căldare din curtea d-nei Marița Nicolau, din strada Bratului. Fiind prins, la secție a sp­us comisa­rului că voia să curățe și să repare căldarea, ca să-și aducă aminte de ti­nerețe. nu­umi­it Roman de Emile Rich­eliou­rg PARTEA ANTEIA. Inimi bune VII Sculptorul — D-le Villarceau, întrebă dânsul, de ce încetase densa d’a mai veni în casa d-tale? Bătrânul doctor voi să eludeze între­barea. — D-le doctor, zise sculptorul, cu o­­ mare însuflețire, un soț are drept să știe tot ce privește pe soția sa , te con­jur să’mi spui tot­­ în împrejurarea asta d-ta nu poți păstra tăcerea. Asta nu mai era o rugăminte ci a­­proape o somație. Doctorul fu nevoit să răspundă și răs­punse însă cu vorbe măsurate, micșo­rând pe cât îi era cu putință gravita­tea faptelor. — Am chiemat-o la mine, adăogă dîn­sul, voiam să’i dau câte­va sfaturi spe­rând că o să mă asculte, însă n’a voit să înțeleagă că’I vorbiam în interesul ei, al d-tale și al fiului său. De atunci n’a mai călcat în casa mea. — De data asta cel puțin a recunos­cut că nu mai era acolo la locul ei, zise Lebrun cu glas înăbușit; așa tre­buia să fie; nu trece cine­va numai într’o zi prin toate gradele de infamie , nerecunoștința și trădarea prieteniei au fost începutul trădărei conjugale. «Și nimic n’a putut-o opri, nimic, nici adâncul meu amor, nici respectul de sine însăși, nici dragostea de copilul sau! O, mizerabila ! — Ce ai de gând să faci acum ami­cul meu ? — D-ta trebue să’ți închipui, doctore, că nu pot să mai rabd a trăi alăturea cu această femee, care s’a acoperit de rușine, că nu pot suferi să murdărească cu atingerea ei copilăria fiului meu. Doctorul se încercă să mai aline cu vorbe bune acea mare durere , însă văzu că cu toată prietenia sa nu era în stare să ajungă la acest rezultat. — D-le doctor, zise d’o dată Lebrun, bine­voiește’a mă ierta că-ți spun să pleci... însă vezi că Leonia poate să se întoarcă dintr’un moment în altul și vreau să mă aflu singur cu dînsa, de cum va intra pe ușă, își strânseră mâinile și d. Villarceau e și zicând­u-și cu regret amar că el în­suși era acela care, cu cele mai bune intențiuni, pregătise acea deplorabilă căsnicie. Lebrun se întoarse în atelier, aruncă o privire distrasă asupra lucrului oame­nilor săi și -și luă iar posițiunea ce a­­vusese la sosirea doctorului. La ora ș șase sculptorii se duseră­. Lebrun nu T auzi măcar urându-i seara bună. Nenorocitul rămase absorbit de gân­durile­­ negre, până în momentul când servitoarea­ veni să -i spună, că se a­­dusese supa la masă. Dînsul tresări ca unul care e deștep­tat brutal din somn, se ridică în pici­oare și rămase un moment cu privirea ațintită în gol, ca zăpăcit. — D-na s’a întors ? întrebă el. — Nu, d-le. — Bine, zise dînsul. Și urmă pe servitoare. Micul Paul era deja la masă ; dînsul nu se mira de loc de lipsa mamei sale căci se întâmpla dese­ori Leoniei să nu fie la cină. Le brun, galben, tăcut, po­somorit, luă loc lângă copil, înghiți câte­va linguri de supă și atâta tot. Copilul nu mâncă ca de obiceiu; ve­dea bine că tatăl său avea o supărare și din cauza asta era și el mâhnit mi­titelul. Și când spuse că nu­­ mai era foame, Lebrun făcu un semn servitoarei să-l ducă la culcare. Dînsul rămase singur în sala de mân­care, așteptând. Ceasurile trecură în­cet , era aproape de mezul nopței și dînsul tot aștepta încă. In sfîrșit auzi scârțîitul cheie­ in broas­ca ușei principale. Curând în urmă tî­­năra femee apăru, frumoasă ca totdea­­una, și îmbrăcată cu o nespusă eleganță. — Cum ? exclamă dînsa, nu te-ai cul­cat încă ? — Am voit să te aștept. — Ah, e preza mare politeța din par­te’ți. Desnodându’și șir­eturile pălăriei, dîn­sa adăogă cu veselie. — Amicul meu, mă întorc cam târ­­ziu, e adevărat, însă am fost oprită la d-na de Langeac. — Nu te întreb de unde vii, te am­ așteptat pentru că am de vorbit cu d-ta. Leonia se uită acum la bărbatul său ; glasul lui era schimbat. — Ai de vorbit ?... începu dânsa. Se întrerupse văzând gălbineala feței lui, strălucirea ochilor lui, schimbar’ea feței lui. ’— Da, axxx de vox’bit cu d-ta, repetă dînsul. — Ah, dar ce este. — O să’ți spun. — Trag nădejde, zise dînsa cu ton de neglijență. Insă, ca ori­ce om care n’are cuget curat, dînsa simția venind o furtună asupra capului său. De aceia ținendu’șî cumpătul, zise iar. (Va urma).

Next