Universul, iulie 1899 (Anul 17, nr. 177-207)

1899-07-01 / nr. 177

punem în fund moloz mărunțel, apoi vom umplea gropile până la înălțimea necesară cu pământ bun amestecat cu băligar putred, în rîsfrșit, ar­e mai bine să în­târziem plantațiunea cu câte­va zile de­cât să plantăm pe ploaie sau într’un pământ prea umed. Când timpul plantațiunii va veni, se va pune arborele în mijlocul gropii, cât se poate de drept, și timp pe altă persoană va a­­runca pământ bine afinat și fin , printre rădăcini; apoi, spre a m­­ăsa nici un gol, se va ridica ar­borele încet, ținându-l tot în po­­­sițiunea sa verticală. Nu trebuesc îngropați arborii de­cât până la guler, adică cam la O.m.1. de-asupra rădăcinilor, și pentru aceia cari au fost al­toiți chiar de la pămînt, nu tre­­bue acoperiți peste partea altoită, pentru că, din causa îngrămădirei pământului, rădăcinile să nu fie prea adânc îngropate. Când se va crede că arborele este la în­­nălțimea dorită, se vor acoperi toate rădăcinile cu pământ fin, apoi se va umplea restul gropei cu pământ amestecat cu băligar putred. Spre a fixa arborele se va călca ușor pământul cu pi­cioarele, apăsând mai ales pe margini. Se va mai pune in sfirșit pământ spre a isprăvi de umplut groapa. Unele persoane seamănă chiar în locul unde trebuesc altoiți ar­borii mai viguroși și cari să nu fie întîrziați prin mutare. Spre a face aceasta cu succes, tre­­buește bine cunoscut sub­solul, căci de nu vom avea la bază o foarte bună calitate de pămînt, nu vom putea obține de­cât un resultat foarte rea. Acești arbori având tot­dea­una o rădăcină care se scoboară foarte adânc în pă­mînt, când dau de pămîntul cel reu, îngălbenesc și n’au de­cât o viață lâncezită. O. L. Pitești. — Hoțu, furat la mine bani, ceas. Prindeți! Alergară imediat chelnerii și pe urmă poliția. Dându-se de știre pe la toate secțiile, Stanciu fu prins într’o berărie. Sulișca avu încă odată deose­bita onoare de a sta în fața «in­fidelului» ei amant și adică la prefectura poliției. Aici află ea numele pasagerului ei amant, și profesia sa de măcelar. Ah, cât de bine s’ar fi potri­vit această pereche. El măcelar, ca bucătăreasă. Poate avea o bu­cătăreasă un ideal mai înalt de­cât un amant măcelar? Când se văzură la poliție, Stanciu plecă ochii la pământ— apoi fu condus la dubă. Sulișca însă, își primi portofelul, mai ușurat cu câți­va­­ lei—consuma­ția de la birt—precum și ceasul, și plecă acasă. De atunci se fe­rește săt mai primească invitații de la cunoștințe făcute în tramvai. Cornel. UN SFAT PE ZI Reparațiunea mobilelor de ma­­hon.— Mobilele de mahon crapă câte­odată și stricăciunea pare de nereparat, totuși se poate foarte bine astupa crăpăturile cu un a­­mestec care imitează mahonul.­ Se vor topi la un loc 250 grame de ceară cu 60 grame de reșină. Se va adauga roșu de India ca să se capete un amestec, care să aibă aproape fața mahonului. După ce se astupă găurile, se lasă amestecul să se usuce și pe urmă se potrivește. "cronică Bucătăreasa păcălită Istoria tragi-comică pe care am să v’o povestesc nu s’a în­tâmplat pe drumul spre biserică, ci, conform spiritului modern, într’un vagon al tramvaiului e­­lectric de pe Bulevard. Eroina acestei istorii nu se numește nici Margareta, nici Julieta, ci pur și simplu Iulișca Medvea, de profesie bucătăreasă la un mare boer în Capitală. Ea, ca toate colegele ei, «boanghe­­ne», avea un naturéi sentimen­tal, că doar nu clocotea de­gea­ba în vinele ei sângele strămo­șilor ei Arpad, Tuhutum et iutii quanli. In același vagon se afla și un tîner, calfă de măcelar, care a­­runca priviri pline de amor asu­pra nostimei Sulișca. Aceasta pleca ochii în jos, ca o dhemoa­zelă bine crescută și de famelie. Intrară în vorbă și în curând deveniră intimi de tot. Când tramvaiul se opri la un rând, măcelarul, luându-și inima în dinți, zise: — D-șoară, dă-mî voe să te învii la un pahar de vin. Sulișca, roșie ca o sfeclă, răs­punse : — Da, draga d-le, să mergem, este sete mare la mine. Se coborîră și intrară într’un birt, loc de dor, de amor, de fleici și de mititei. Se așezară la o masă într’o cameră mai în fund și se puseră pe chef. Ju­­lișca devenea din ce în ce mai sentimentală, tot așa și chipeșul măcelar Stanciu. — Eu iubesc pe d-ta, mult, foarte mult, zise iulișca cu voce tremurătoare de amor și de Dră­­gășani. La un moment dat pretinsul Romeo, pe neobservate, șterpeli ceasornicul «d-șoareî», precum și portofelul, în care se aflau vre-o 50 de franci. Mai chefuiră cât­va timp, până când Stanciu ceru voe să iasă până afară. Eși, dar nu se mai întoarse. Biala Iulișca așteptă cât aș­teptă, dar de la o vreme i se urî. Deodată observând dispariția ceasornicului și a portofelului începu să țipe și să strige. REZBUNAREA îngrozitoare Acesta este titlul unei scrieri, care a produs o enormă senzație în întreaga lume și care e dato­rită penei celebrului scriitor rus Nicolae Gogol. Numărul din BIBLIOTECA ECONOMICA a ziarului U­niversul, care va apare poimâine Jouiî 1 Iulie a. o., va conține în traducere această emoționantă scriere. Cereți, așa­dar, Jouî, la toate depozitele și colportorii de ziare BIBLIOTECA ECONOMICA a Universului, care se vinde cu 35 bani în toată țara. Cronica științifică Alunecări de dealuri și munți ... Pământul alunecă ! Stâncile se prăbușesc... la­curile se umflă și îneacă orașele... Marile ploui în­­moe pământul, infeltrațiu­­nile săvîrșesc opera lor de distrugere, apele subterane lucrează... (Les glissemenls de terrain de H. da Parville) Este încă vie, în mintea citi­torilor, groaznica nenorocire în­tâmplată în comuna Bunești, din județul Fălciu. Un deal s’a pră­bușit, îngropând cu el toate ca­sele și lucrurile ce erau pe el. Nu vom­ reda detaliile acestei nenorociri, căci nu pentru a­­ceasta scria acest articol, ci pentru a arăta, pe cât se poate de scurt, căușele acestor prăbu­șiri, precum și unele din cele mai mai mari cari s’au întâm­plat în secolul nostru. Să încep deci cu căușele : «Picătura mică găurește piatra mare, zice românul și aceasta se poate aplica și aici, căci apa este cauza acestor prăbușiri. Ea în­cetul cu încetul găurește mun­tele sau dealul în interiorul lui și iată cum . Stratele ori­efirui deal sau munte sunt înclinate în­spre poalele lui. Aceste strate sunt de două fe­luri : permeabile și impermea­bile. Cele dintâi se numesc per­meabile, pentru că apa poate străbate prin ele , iar cele de-a­l douilea impermeabile, pentru că apa nu poate străbate prin ele. Apa provenită, fie din cauza ploilor, fie din cauza topirea ză­pezilor, fie din alte cauze, se scurge de pe dealuri sau munți în jos. O parte însă se înfiltrează, adică intră în pămînt, și anume prin stratele permeabile. Ea mer­ge tot mai adânc, până ce dă de strate impermeabile și acolo se oprește, căci nu poate străbate mai departe. Aceste strate fiind de obicei­ de argil, corp imper­meabil, când acesta e plin cu apă, se transformă într’o masă vâs­coasă și foarte alunecoasă.­­No­roiul care se lipește de picioare și e alunecos, e format din ar­gil amestecat cu apă). Dacă ea dă de o ieșire, atunci iar iese a­­fară și formează un isvor ; dar dacă nu dă de ieșire, atunci caută să se scurgă pe sub pămînt spre poalele dealului sau mun­telui. In această scurgere apa roade stratele prin care trece și ast­fel le deslipește unele de altele. Gând­ele nu se mai pot ține, a­­tunci stratele de de-asupra, aju­tate de apă și de argil, trans­format în noroi, o pornesc spre vale, fără ca să li se poată o­­pune ceva. Unele din aceste a­­lunecări sunt liniștite, ast­fel s’au văzut chiar în România la munte, livezi mari de pruni, de câte­va pogoane, alunecând 100 sau 200 sîmetri în jos și apoi oprindu-se fără ca pomii să fie răsturnați. Alte dățî, de­și aceste alunecări nu se fac repede, totuși în dru­mul lor dealurile crapă, se dărîmă, și până să se oprescă, nu se mai cunoaște nimic din cum au fost. O ast­fel de alune­care a fost aceia de la Bunești. In fine, cele mai teribile alune­­cări, sunt cele repezi. Acestea vin cu iuțeala fulgerului și în­groapă totul în drumul lor. Acum să dau câte­va exem­ple, despre cari, dacă cine­va voește să-și facă o idee com­plectă, n’are de­cât să privească prea frumoasa ilustrație din «Universul literar» No. 25 din 21 iunie 1899, în care va vedea efectele groaznice ale unei alu­necări încete. Cari însă sunt e­­fectele unei prăbușiri repezi? Toți și-o pot închipui, că sunt însoțit și înmiit mai teribile. 1. Prăbușirea muntelui Ross­­berg.­­ La 2 Septembrie 1806, o mare parte din Rossberg de la nordul lacului Righi ,lacul celor Patru Cantoane, alunecă pe stratele sale de argil schim­bate într’o masă noroioasă și veri de se sfărîmă, cu pajiștele sale, cu pădurile sale, cu satele sale, în încântătoarea vale Gol­­dan (valea de aur). Stânci iu­­bindu-se între ele aruncară scân­tei și flăcări, apele subterane, transformându-se în vapori, fă­cură explozie. Patru sate cu o mie de persoa­ne fură strivite între rămășițele muntelui. Această parte a mun­telui, care se prăbușise, avea o lungime de 4 kilometri, o lărgi­me de 320 m., și o grosime de 32 m., adică un volum de 40 mi­lioane de metri cub. 1 O legendă povestește că, în unele zile, clo­potul bisericei îngropate mai sună încă pentru cei morți... 2. Prăbușirea muntelui Plat­tenberg.­La 2 Septembre 1882, în urma unor ploi torențiale, mari crăpături se cuscau pe Tschingelberg, munte care do­mină cătunul Unterthal, depen­dințe de Elm, la 20 km. departe de Glaris (Elveția). Duminecă, 4 Septembrie, la 5 ore jumătate, o parte a muntelui, numită Platten­­berg, se prăbuși îngropând că­tunul Unterthal cu toți locuitorii săi, sub un strat de sfărâmat­urî de la 15 la 25 metri grosime. Pârîiașul Seraft, oprit în cursul său, se transformă în lac, și-și făcu în urmă o nouă albie. 110 locuitori pieriră ! Aceste două au fost repezi, vi­olente. Iată acum și un exemplu de alunecare înceată. 3) Alunecarea muntelui «Gouf­­fre». — In Februarie 1896, un fenomen extraordinar se desvol­­tă pe țărmul stîng al Gardonu­­lui, afluent al Gardului, în sînul unei mase stîncoase, muntele Gouffre sau Prăpastia, cuprins în concesiunea minelor de la Grand Combe. Muntele Gouffre, a cărui înăl­țime e cam de vre-o 2000 m., e format din strate de gresie, cal­car și marnă, foarte înclinate spre Gardon, încă din 1856, 1880 și 1892 d­ ge­mincase. La 15 fe­­bruarie 1896 el se sgudui și în­cepu să alunece pe stratele sale inferioare, muiate de ploaie. Ni­ște crăpături enorme se deschi­seră pe marginele sale. Clădirile ridicate împrejurul puțului de mină, făcut în 1856, se dărâ­mară. Muntele se scoborî încet, resturnând zidul de susținere care apăra calea ferată, și res­pinse matca rîulețului. El nu mai era numit de­cât «Muntele care merge». După o lună de alune­care, enorma masă se opri, de­sigur fiind­ că partea sa inferi­oară se rezemase de niște strate resistente. Alunecarea lui Gouf­fre, departe de a semăna cu în­grozitoarele peripeții ale catas­trofelor pe cari le-am citat, totuși e datorită acelorași cause. Iată ce poate apa­r Rhein, bătrâne, care n’avea mult de trăit, să-șî procure un act de identi­tate pentru această văduvă, dar în realitate o altă persoană se prezintă la notariat în locul vă­duvei, declarând că’șî vinde casa d-lui X, și că și-a primit prețul. Tam­ nesam văduva se pome­nește cu casa vîndută. Dacă în­tâmplare a făcut ca să ajungă la cunoștința ei, înainte de a muri această vînzare, negreșit că s’a adresat pe calea procesului ca să desfacă ceea ce se făcuse în neștiința ei. Procese de aseme­nea natură, de­și cam rari, s’au văzut pe dinaintea instanțelor ju­diciare. Un caz de asemenea natură ne vine dintr’un sat, Golești, din județul Vâlcea. Un anume Gheorghe Ionescu, de ani 32, casier comunal, gi­nerele unei anume Ana Ispas Pavel, se hotărî să moștenească pe soacră­ sa încă în viață fiind. Spre acest scop î și procură un certificat de identitate pentru sine și soacra sa, imitând iscă­litura notarului și inducând și pe primar în eroare, care dă adeverirea. Ionescu și cu altă femeie, a­­nume Safta Tudor Gotd­eț, do­miciliată în comuna Bleicî, se duc la tribunalul Vâlcea, unde cea de a doua sub numele de Ana Ispas Pavel, declară că ’și vinde toată averea mobiliară și imobiliară celui d’intern, pe preț de 800 de lei. Adevărata Ana Ispas, aflând mai târziu de isprava ginerului său, denunță cazul parchetului din Vâlcea, care, în urma anche­tei ce a făcut, a dispus darea în judecată atât a lui Gheorghe Io­nescu cât și a Saftei Gotd­eț, care -și dăduse titlul de soacra celui d’intern. Tribunalul Vâlcea condamnă pe amândo­i la câte 6 luni de zile închisoare. Ambii condamnați făcând apel, afacerea s’a înfățișat înaintea sec­ției a 3-a a Curței de apel din București. Curtea respinge apelul am­ân­­durura. Ei rămân condamnați la 6 luni de zile închisoare. Elian. UN PROVESUI PE­­.I La lucru se cunoaște jucătorul. (­Italian) Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMÂNE) O v­uzare frauduloasă..-Sub­stituire de persoană. Legea autentificării actelor a stabilit oare­care condițiuni prin cari să se asigure de identitatea persoanelor ce se prezintă îna­intea autorității judiciare spre a autentifica un act de vînzare, de ipotecă, sau de închiriere. Cu toate astea nu o dată, de­și ca­zurile sunt foarte rari, s-a întâm­plat ca autoritatea să fie indusă în eroare. Așa s’a întâmplat ca cine­va râvnind casa vre­unei văduve . 2 (TRIBUNALELE STREINE) Coada de câine trădătoare - Cu pași liniștiți și măsurați se apropie o femeie, de eșirea gă­­rei silesiene din Berlin, având la subsuoară un pachet bine în­fășurat. După dânsa venea soțul ei, mașinistul Rose. Acesta a­­rătă controlorului două bilete de călătorie. Un zîmbet se ivi pe fața funcționarului, când se uită după femeia care cobora scările. Controlorul rugă pe mașinist să arate și al treilea bilet. — Pentru ce ? întrebă mași­nistul mirat. Sunt numai eu și cu soția mea. Ți-am dat două bilete. Controlorul arătă cu cea mai mare liniște sufletească spatele d-nei Rose. Un rîs general se porni între pasageri, de­oare­ce din pachetul bine înfășurat se mișca o coadă neagră, în vârful căreia se afla un sfîrc stufos, care nu mai lăsa nici o îndou­­ială că aparține unui câine Pu­del. Acum se amestecă și fe­meia în discuțiune cu controlo­rul, zicând că așa un cățeluș poate fi luat fără taxă pe tren. Controlorul încheia însă un pro­­ces-verbal și dete în judecată pe soțul Rose, care fu condamnat la 20 mărci amendă, iar soția sa la 10 mărci. Câinele însă nu a fost confiscat. Se întoarce în sfârșit la Chi­cago, precedat de un renume răsunător, de care se folosește azi, plasându-și articole pe fru­moși dolari. Casa lui Goethe.­Un ga­zetar vienez a descoperit casa lui Goethe pe malurile lacului Guar­ds, în portulețul Torbole. Acolo, în feeria verde a unui peisaj ra­dios, și-a scris Goethe Iphige­­nia sa. Amintirea marelui poet nu s’a perpetuat în acel colț al naturei, unde el și-a petrecut cele mai fru­moase ceasuri ale vieței sale. întrebat, hotelierul ceru lămu­riri dacă domnul Goethe era om de lume, căci în acest caz nu putea să tragă de­cât la el. — A venit de mult? întrebă hotelierul. — Sunt anî cam multișori de atunci, răspunse gazetarul, cam în zeflemea. — Apoi, vezi, eu­tin hotelul ăsta de 5 ani, încheie cel­ l’alt, ’mi cunosc pasagerii: nici un Goethe n’a tras la mine. Deșertăciunea gloriei ! Ușa nu și așa da. — Con­structorul noului palat al Reichs­tagului german, e un om foarte vesel. Deputații, cari sunt chemați să voteze, sunt supuși la o curioasă formalitate. Acei ce sunt contrarii guver­nului trec pe o ușă, pe care se află scrisă vorba nu ; iar cei­l­ alți favorabili ministerului pe o altă ușă cu inscripția da. Tot acest arhitect a pus d’a­­supra tribunei presei, un balon și o gâscă, poate spre a simbo­liza pana cu care ziariștii dintr’un fapt de nimic fac un articol de dimensiuni de necrezut. Nu e așa că e nostim acel ar­hitect ! Deșteptăciunea unui por­tărel.—In urma unor incidente, contele Regis, primar din Me­­zoargues, în Franța, a fost sus­pendat acum o lună din slujba lui. Dar Regis, amintindu-și că le­gea cere ca actul de suspendare să­ i fie comunicat lui în persoa­nă, evita de a se lăsa ca să fie găsit și tuturor portăreilor, cari se prezentata la el acasă, servi­torul le răspundea : Domnul nu e acasă. Păcăleala dura 15 zile și decre­tul continua să n’aibă efect. Dem­ a­zi sosi într’o elegantă trăsură la villa Regis un domn îmbrăcat după ultima modă. Vi­zitiul era îmbrăcat într’o bogată livrea. Regis a stat la îndouială un moment, dar apoi îl primi pe acel domn. — Contelui Regis am onoarea să-i vorbesc ? —întrebă necunos­cutul. — Da, domnule. Și după aceste vorbe primarul pofti în salon pe vizitator. — Oh ! domnule conte, nu ve supărați. Eu vreau să plec nu­mai­de­cât. Iată am un plic pen­tru d-ta. Regis deschise plicul și găsi înăuntru decretul de suspendare. Domnul­­ din trăcu pâ­­­­ opa, un portărel, care, spre a reuși, tre­buise să cheltuiască o mulțime de bani. Dar Regis a fost păcălit. Lucrări din toată lumea Prințul Interviewurilor.­Acesta e tînerul Jankey Harri Morrison, originar din Mattoon (Illinois), care și-a început ca­riera anul trecut, fiind în vîrstă de 15 ani. Ca reportaj de debut, Morri­son î și propuse să intervieveze pe Suveranii din lumea victie. Fără bani, el se angajă ca spă­lător de vase pe bordul unui vapor ce pleca în Anglia. La Londra, îmbrăcat ca lacheu, el asistă la balul dat de ducesa de Devonshire. Apoi se duse la castelul d’Hawarden, stărui până fi primit de Gladstone, care era aproape de mormînt, căpătă de la el o scrisoare pentru șambe­lanul reginei Victoria, și a fost admis în prezența suveranei, pe care o amuză foarte mult. Ajungând la Bruxelles, luă un interview regelui Leopold, care îl concedie foarte cordial. El vizită la Berna pe preșe­dintele Confederațiunei, e primit la Hamburg de Wilhelm II,­­și sfîrșește turneul în Franța, unde e primit foarte bine de Felix Faure.­ ­Universu­l In provincie (De la coresp. noștri particulari) — Pe ziua de 28 Iunie — Brăila Cronica comercială.—Ten­dința pieței noastre a fost pe ziua de astă­zi foarte calmă. Știrile streinătăței au venit astă­zi mai slabe pentru toate articolele, din cauza rezervei cumpărătorilor de pe toate piețele Europei. Prețurile au rămas însă aproape cu totul neschimbate, suferind nu­mai o mică variațiune de 5—10 bani în minus la hectolitru. Operațiunile efectuate astă­zi sunt atât de puține și de neînsemnate, în­cât nu merită a fi semnalate. Apele Dunărei în scădere. Afacerea Jeschek.­In sfâr­­șit s’a putut pune mâna pe Aristide Theofilatos, care, sub numele de Constantin Agate, a escrocat banca Jeschek cu aproape 300.000 franci. După ce a încasat toate cecurile, Theofilatos s’a dus la Athena, unde a stat aproape două săptămâni. Acum în urmă însă, aflând des­pre arestarea lui Mazella, a dispă­rut din Athena, unde s’a întors ia­răși peste câte­va zile, crezând că prin aceasta ’șî-a pierdut urmele. Parchetul de Brăila însă, care fu­sese încunoștiințat atât de ivirea lui Theofilatos, cât și despre dispariția sa subită din Athena, nu a revocat câtuși de puțin măsurile de urmă­rire luate pentru orașul Athena, bă­nuind șiretlicul escrocului. Această dispoziție ingenioasă din partea membrilor parchetului, pre­cum și din aceea a d-lua jude de instrucție, a ajuns la un sfîrșit bun, căci Într’adevăr, Vineri seara, Aris­tide Theofilatos a fost arestat, în momentul când voia să schimbe niște bancnote încasate de la banca din Londra. Banca din Londra a trimis, ca și cele­l­ alte bănci de alt­fel, toate nu­­merile bancnotelor predate lui Con­stantin Agate, tuturor caselor de schimb din Europa, precum și băn­­cii Ionice din Athena, unde Theofi­­latos s-a dus să schimbe bancnotele. Estrădarea sa se va face probabil prin intervenția unui stat străin, căci România nu are convenție cu Grecia. Prin urmare mai este încă unul de prins și anume acela, care a în­casat sub numele de Ciamci, un cec în același timp cu Agate la Paris. Pungași moderni.— Niște a­­tentate foarte curioase—la buzuna­rele bogătașilor bine­înțeles—se co­­mit de cât­va timp prin orașul no­stru. Aproape zilnic diferite persoane cu stare din localitate, primesc scri­sori anonime prin cari sunt ame­nințate cu tot felul de urgii, dacă nu vor pune în cutare loc o anu­mită sumă de bani. Negreșit că pungașii aceștia nu sunt de loc modești, căci de multe ori pretențiunile lor se urcă până la 50.000 lei, cum s’a întâmplat cu d. Mihalache Ionescu, mare angro­sist de coloniale. Intre multele persoane amenința­te ast­fel sunt și d. Petre Bancotescu și Grigore Toma, cărora d’asemenea pungașii anonimi le-au cerut mai multe mii de franci. Ei desemnează diferite locuri pen­tru a li se pune banii. Așa de pildă, angrosistul M. Io­nescu a fost invitat să depue banii la rădăcina celui de al patrulea ste­jar de pe șoseaua Lacului­ Sărat- Brăila ! Se prea poate ca toate aceste scri­sori anonime și cu amenințări să nu fie de­cât niște farse, dar cu toate acestea poliția a luat măsuri foarte mari ca sâ se dea de urma lor, fie ei farsori sau pungași ade­vărați ! Prinderea unor spărgători .Acum câte­va luni de zile s’a co­mis o îndrăsneață spargere pe str. Galați, la băcanul Leonte. Hoții, cu ajutorul unor unelte de fer și a mai multor pile, au spart și stricat casa de bani, de unde au fu­rat mai multe mii de lei. Bănuelile au căzut atunci asupra unui agent al poliției locale, anume Gostică Pițoiu, care a fost arestat. Peste două zile se găsește în oraș și vestitul spărgător din București, Mitică Georgescu. Poliția, crezând că acesta a fost în Brăila pentru a comite această spargere, l-a arestat și înaintat par­chetului. Autoritățile, cari credeau pe cei două arestați ca autori ai spargerei, au întrebuințat toate mijloacele pen­tru a-i face să mărturisească, dar a fost în zadar, căci bieții oameni, ne­­fiind vinovați in realitate, nu aveau ce mărturisi. In cele din urmă li s’a dat dru­mul la amândoui, neavându-se nici o probă în contra lor. Poliția a început după aceea cer­cetările în altă direcție, dar a fost In zadar, căci nu a putut descoperi pe acei îndrăsneți spărgători. In acest timp, acum vre-o două săptămâni — se comite la Galați o spargere la niște comercianți. După multe cercetări, poliția reu­șește a prinde pe autori. Intre dânșii se afla și un anume Costi Rigopulo, cafegiu din Brăila. Acesta, după ce mărturisește că a sparg PPRa, daasam tcvi el a spart și casa de bani de la magazinul Leonte din Brăila. Costi Rigopulo este o veche cu­noștință a poliției și a fost dat ju­decății în mai multe rânduri. Mitică Georgescu și Costică Pi­țoiu vor să ceară acum despăgubiri, pentru că au fost bănuiți și arestați pe nedrept. Otrăvită, din greșală.­­ Din comuna Giaceru vine următoarea știre: Copila Ioana, în vârstă numai de 4 ani, fica căruțașului Niculae Do­­brin, rămasă singură prin casă, s’a apropiat de o laviță pe care se afla o sticlă cu sobă pentru spălat tiffo. Crezând că e rachiu, fetița a a­­pucat sticla și a băut tot conținu­tul ei. Imediat fu apucată de dureri groaznice și începând să țipe, au să­rit în ajutorul ei vecinii, precum și părinții ei. I s-au dat imediat mai multe doc­torii de ocazie, cari au avut darul de a scăpa cu viață pe nefericita copilă. Sotii. Craiova Știri politice.— Mici concilia­bule mai au loc pe la clubul con­servator, în vederea diferitelor nu­miri în administrație. * D. N. Guran,’ prefectul jude­țului, care a lipsit câte­va zile din oraș, dus la Brezoi, s’a reîntors a­­seară. D. Periețeanu, șeful poliției o­­rașului Craiova, a plecat în vederea unui concediu de opt zile la o pro­prietate a sa din județul Romanați. Mai toți fruntașii liberali au început a pleca pe la diferite loca­lități balneare, iar cei mai mulți pe la diferite proprietăți. D’ale poliției.— Aseară pe la orele 8 și jum., individul Gheorghe Pușcașu, muncitor din strada Sf. Apostoli, fiind turmentat de bău­­tură, a fost călcat de o trăsură și lovit așa de rott, în­cât imediat a căzut jos scăldat în sânge. Poliția ridicându-l l-a și trimis în căutarea spitalului Central. ... loan Cristea, funcționar, din strada Productelor, a reclamat con­tra individului Dumitru Ioan, din strada Postelnicu-Firea, pentru că i-a bătut un copil al său. Focul de la cimitirul Un­gureni.­­ Aseară, din cauza unei candele care a căzut jos, a luat foc final uscat de pe lângă morminte. Focul ar fi luat proporții mai mari, dacă nu s-ar fi luat imediat măsuri ca să nu se întindă. Cadavru găesit.— Astă­ noapte guardul comunal Șipan Matei a gă­sit în raionul orașului, lângă o fân­tână, afară din bariera Vâlcea, ca­davrul unui individ necunoscut ce pare a fi în etate de 45—50 ani. După constatările făcute de poli­ție, s-a constatat că decedatul se numește Ion Vieru, fost în servi­ciul d-lui Gheorghe Basta. Iovif Galați Consiliul comunal.­­ Astăzi, consiliul nostru comunal de curînd ales, a ținut la 3 ore p. m. prima sa ședință extraordinară, la care au asistat 12 consilieri, sub președin­ția d-lui primar G. L. Aslan. S’a procedat la rectificarea budge­tului pe anul curent, scăzându-se de la venituri lei 102,295. Iar la cheltueli: S’au suprimat 1 șef de biuron pe 6 luni a 250 lei lunar și 2 copiști a 140 din serviciul interior. Aseme­nea s’au mai suprimat 2 copiști de la starea civilă, a 140 lei fie­care pe lună. Unul de la casierie, un viitor de registre cl. II de la comptabili­­tate, un verificator-taxator de la biuroul de coloniale, un copist cl. II, douî agenți controlori la fabrici, douî medici comunali de quartale, retribuiți fie­care a 400 lei, s’au su­primat vaccinatorul orașului și me­dicul veterinar de la abatoriu. La siguranța publică s’au făcut urmă­toarele economii: S’au suprimat sa­lariul și diurna inspectorului-șef al poliției pe 9 luni; 3 agenți cl. I, 1 copist-arebivar, 2 guarzi călări cl. 11 și 18 guarzi de cl. II. îmbrăcămintea și armamentul gardiștilor s’au redus la 6000 lei în loc de 11.400, după cum era în bud­getul primitiv. S’a redus postul de inginer-șef și un inginer, iar celui­l’alt inginer i s’a fixat numai 300 lei pe lună. S’au mai suprimat posturile a unui co­­pist­ comptabil și un conductor. Din capitalul de 6000 lei prevăzut pentru repararea bisericilor s’au re­dus 5000 lei, rămâind numai 1000. Din 5000 lei, pentru repararea lo­calurilor și mobilierului școalelor,s’a scăzut 4000 lei, rămâind și la acest capital numai 1000 lei. Creditul de 5000 lei, destinat a se cumpăra cai și boi pentru ser­viciul comunei, s’a redus la lei 2975. Din 2000 lei, pentru materialul și întreținerea telefonului, s’au redus 1000­­ lei. S’au redus 500 lei de la capitalul pentru cumpărare de medalii pen­­tru elevii silitori. S’a suprimat cu desăvîrșire suma de 10.000 lei, destinată cantinelor școlare, iar suma de 30.000 lei pen­tru ajutorarea studenților s’a redus la 2.300. In total toate suprimările de ser­viciu și reducerile la unele capita­luri, vor aduce comunei o econo­mie de vre-o 117.000 lei. Toate a­­ceste reduceri s’au votat de consi­­liu cu iuțeala abuzului ceea­ ce vă­zând un consilier, d. Marin Stro­­escu, la un moment dat a cerut cuvîntul și a cerut să se dea d-lor consilieri măcar vr’o 2 zile timp, să se consulte între dînșii și să ju­dece mai matur asupra celor ce li se propun, ca să se poată pronun­ța în perfectă cunoștință de cauză, dar d. primar i-a ripostat că, su­primările fiind o chestiune de ad­ministrație, nu este de loc nevoe de a fi studiate, asigurând pe d-nii consilieri că, cu toate suprimările, serviciile nu ,vor suferi de loc și vor continua a se face în mod tot regulat. Ambele părți neputând cădea de acord, s’a suspendat ședința pentru 5 minute și după o consfătuire de aproape un ceas, s’a reluat votarea cu aceiași iuțeală. Venind la cererea sătenilor, cari au luat pămînturi în arendă de la primărie și cer a fi scutiți de plată căci n’au făcut nimic, nescoțându-și nici măcar sămînța, se naște o lungă discuție între d-nii consilieri, unii fiind pentru scutirea totală și ime­diată, iar alții pentru a se numi o comisiune care să se ducă la fața locului să constate, până la ce punct acești plugari au dreptate. Tulburări-Epidemie.­ Prin district, dar mai ales prin plasa Prut-Horincea e o mare fierbere printre locuitori. In primul moment s’a crezut că e vorba despre o re­voltă, atât de mare era agitația. Insă iată despre ce era vorba . Nu le ajungea nenorociților se­ceta, lipsa completă de hrană și nutreț pentru vite, le-a mai venit acum pe cap și boalele de vite, a­­dică vărsatul negru, care bântue printre oile locuitorilor. Boala se zice că mișuia de mult printre oile d-lui Grigoraș, fost pri­mar la Mâstăcanî, dar dînsul nede­nunțând la timp faptul, a lăsat de s’a lățit și propagat boala și prin­tre cele­ l’alte stâne, pentru care fapt, aflăm că va fi dat judecăței. Și această calamitate amenință a fi însoțită în curând de artă și mai primejdioasă. In Basarabia, de la Hotin și până la Ackerman, bântue cu furie prin­ i tri vite pesta siberiana­­ dalaeută ! Aceste vite în mare parte, adăpân­­du-se in Prut, via prin forța lucruri­­lor in contact cu­­ vitele cornute ale locuitorilor riverani de la țărmurile rîului și amenință a infecta toata acea regiune. Linia Prutului, din partea noastră cel puțin, e slab de tot păzită si, prin urmare, nu se pot lua măsuri preventive destul de eficace și do­vada este că, chiar ori, s’au adus la prefectura noastră trei locuitori fără căpătâi, cari au trecut unul la­­ noi, fără acte în regulă, fugind de mizeria și sărăcia neagră, care bân­tue fertila provincie de peste Prut.­­ In tot cazul, sărmanii noștri con­­­­județeni sunt puși la o prea grea­­ și dureroasă încercare, și nu se poate ști rezultatul final al acestei sărăcii vâdite, dacă nu se vor lua de cu timp măsuri preventive. Ordinele venite de sus și rapoar­tele mai mult sau mai puțin docu­mentate ale subalternilor, nu pot fi­­ de nici un ajutor, dacă sunt menite a rămâne numai platonice, fără a li se da o soluțiune practică, care să previe o eventuală furtună, care apoi va fi greu de potolit.­­ Aceasta este chiar și părerea unui­­ notabil plugar din district, cu care astă­zi chiar am avut o lungă con­vorbire în această privință.­­ *«“■ Co­esp­­ ­nși Douî ofițeri atacați de hoți. Vineri spre zorii zilei,’când totul se afla încă în liniște, douî indivizi, cari fac parte dintr’o bandă de hoți venită din Basarabia, ’și-a fi p’is în gând să calce locuința d-lui sub-loco­­tenent Gearîm, care tocmai avea în gazdă pe d. locot. I. Rotariu, din regimentul Vaslui, ce venise cu o zi mai înainte în marș spre orașul nostru. Ambii ofițeri du> când de odată d. loc niște pași prin oct timp se pomenește inși cari ’i șoptesc la bani. D. Rotariu, cart it., ' i foarte voinic, se i­cu­­­mândouî hoții și în­că pe gazda sa, d. rîm, care cum văzu divizî streini, nu ma sf- Ir trebe ce’l, ci se și eu . . au. . din ei. In timpul acesta h .nend­ o luptă teribilă st int ofițeri și hoți, fie «a.­. imami râpite pe adversari.. aău. Norocul ofițerilor a fost ci era­­­­ cu mult maî ’ voin­i ih ceea­ ce de alt­fel .. una și unul din hoți, r­­oș.'­'nn e pierdut 3 munci cu putere Cel­ l’alt însă că U. ras. . . fi­­rilor, cari­i­ leg­i bb.n­. .. și ’1 trimiseră la poliție fi reflectat că nu ș a , calci locuința unor ofițeri tineri. Poliția se află azi pe urmi între­­ceî bande, care se compune din vr’o " oameni. Se aude însă că banda ar fi tre­cut îndărăt fiește Prut. Incendiu.—To!. Duminecă sec . pe când avea loc reprezintă ia­de, piroteenie, un incendiu viob bucal în mahalaua Bulgarii !, It cârciuma zisă a lui Busuioc, casa, o ține în arendă eomul Cai. Pompierii, sosind’­la timp, focul a consumat numai zisa cârcium­. Un amănunt dureros , cârciuma­­­rul Catz, care se afla în momentul­­ când izbucni focul la impresia tatut de pirotehnie, când a s­ui­t la el, începu să niga și să disperare că are 800 le lei în casă, pe cari de­sigur că focul trebuie să­ î fi consumat. Și așa a și fost. Nu se știe cum a provenit fecu și probabil că l’a pus vre-un făcător de rele, profitând de faptul că zisul cârciumar lipsea de acasă. Alegerea prim­­i­ u­lu­i.­La 1 iulie va avea loc alegerea primaru­lui, a unui ajutor și a ofițerului stărei civile. După cât se aude, vor fi aleși» . d. Dim. Andreescu, primar; d. H. Bossie, ajutor și d. George Săvescu?» ofițer al stărei civile, Coresa,­­ Iași ». Răscoala de la Cănești.­« Ancheta plecată la fața locului a do­vedit că lucrurile nu sunt așa grave, cum s’a zis la Început. E adevărat că oamenii s’au ră­sculat, amenințând cu moartea pe arendașul moșiei, numit Aristotel Macri, dar n’au făcut uz de nici­­ o violență, și nici de călcarea legilor. Cauza acestui conflict este in pri­mul rând sărăcia, căci oamenii de acolo au prea puțin pământ propriu, și acesta nu le ajută la nimic acum, când recolta e atât de compromisă. Acesta e motivul, că țăranii nu vor, sau mai bine zis nu au cu ce să-și plătească datoriile către pro­prietar și arendaș. A lucra pămân­tul acestuia iarăși ceea­ ce dă loc la violențe."Așa alaltă­ eri, a­­ro­rd­­șul Aristotel Macri somează pe, un sătean ca să-i plătească datoria, cu munca secerei, căci alt­fel îl ia cu forța. Locuitorul refuză și dă da veste, celor­l­alțî tovarăși de amenințarea arendașului. In acest interval Macri, urmat dai câțî­va servitori, pândesc pe neferi­citul sătean, și cu forță îl iau la munca câmpului. Mai mult încă, se­ zice că servitorii lui Macri au mai­ MUTILATUL ROMAN NOU DE MARE SENSAȚIE De CAROLINA INVERNIZIQ PARTEA A DOUA MetamorFose.—Lupte cr­un­te. —Trădare VIII. — Ați voit sa-l omoare? — Dar nu... a fost numai o înșelăciune la individul cu cuți­tul, care voia să lovească pe un altul. Vinovatul e însă căutat. — Rana e gravă ? — Nu, din fericire, totuși când va veni Verbina, să mergeți la spital. — O, da, vom merge. Și suava și sfioasa copilă con­­tinu să a plânge chiar și după ce Edmond plecă, în vreme ce Ma­neta și Susana repetau, pe sigur ca individul a­­cela a voit să-l omoare. Stenio și Verbina, după pri­mul moment de surpriză dure­roasă, se liniștiră. Edmond ți-a spus că nu e nici o primejdie pentru viața d-lui Gioberto ? întrebă Stenio. — Așa mi-a spus, d-le, răs­punse Susana. S-a jurat că rana e ușoară, de­oare­ce cuțitul nu a atins intestinele. Atunci nu e nici un motiv de plâns; nu trebue să ne prezin­­tăm tatălui meu cu ochii roșiii, zise Aneta cu hotărîre. Mai bine ascultă-mă, în dimineața asta prăvălia va fi închisă. — Tocmai asta voiam să pro­pun și eu, esclamă Susana. — Foarte bine, repetă Aneta. Tu vei rămânea acasă pentru toate treburile; ea și Marieta ne ducem la spital. — Eu merg cu tine, zise Mu­­gheta. — Nu, tu o să mergi cu d. Stenio, pentru că în acest mo­ment tu te afli in primejdie mai mare de­cât tata. Mugheta îngălbeni foarte tare și îmbrățișa pe sora sa. — Ce spui ? — Adevărul; sunt unii cari te caută și de­sigur nu ca să -ți facă bine. Stenio te va conduce în loc sigur, unde Edmond va pu­tea veni să te vadă și ord­oum va veni să întrebe de Mugheta, i se va răspund că dînsa a plecat cu o femee care a zis că e mama ei. Mugheta dete o esclamare. — Mama mea? O cunoști? Trăește încă ? Stenio și Aneta se înduioșară. — Nu, răspunseră dînșii în a­­celași timp. Și Aneta adăogă: — Tu ai încredere în noi, nu’î așa? — O, da. — Ei bine, ascultă-me. Du-te de te îmbracă și urmează pe Stenio, care te așteaptă. Mugheta era foarte turburată — Ce o să zică tata când nu m’o vedea ? — Lasă că o să le scuzez eu. — Se făcură toate așa cum hotă­rîse muzicantul și logodnica lui: îndată ce Magheta se depărta cu Stenia, florăria fu închisă și Verbina plecă la spital cu Ma­­rieta. — Ce gândești de toate fap­tele astea cari se petrec ? întrebă pe față fosta vînzătoare de fructe. — Gândesc că ucigașul săr­manei Etel Mery, văzând că e aproape de a fi descoperit, a voit să se curățe de tatăl meu. — Asta e și ideea mea, dar crezi că lălăi toü e pe urma u­­cigașului ? — Poate... — O ! Cum aș vrea să văd în față pe acel ticălos pentru a ’l tortura după cum merită. Uite, ea nu voia fi liniștită până nu se va face dreptate. — Dreptate se va face, n’am grijă, zise Aneta cu gravitate. Ea nu voia încă să încredin­țeze secretul sau acelei bune fe­mei, al cărei singur defect era că vorbia prea mult. Când ajunseră la spital, Clau­­diu era tot ațipit. Insă infirmiera dete asigurarea că ’i mergea mult mai bine, că nu se află în nici un pericol. Aneta privi cu ochii plini de lacrimi fața galbenă a tatălui său, afundată în perinî. Și gândurile cele mai sfâșie­toare i se gramodiau în minte. Ce făcuse acel sărman martir, pentru ca să sufere în­tot­dea­una? Viața lui fusese un amestec de dureri, de sacrificiu, de abne­­gațiuni, Ș­i atâta nu era d’ajuns, ci pașii lui continuau a um­bla liberi, cu capul sus, pe când el, sărmanul nevinovat, trebuia să cadă încă o dată, doborît. Pe când se gândea ast­fel, mu­tilatul deschise ochii și, văzând pe fiică-sa plecată asupra ’i, dete o esclamare de bucurie, în vreme ce bolborossa : — Nu e nimic, să n’ai nici o grijă. Aneta ’și lăsă capul pe piep­tul lui și plânse cu lacrimi fier­binți în vreme ce Claudiu îi mân­gâia părul. — Au voit să te omoare, tată, nu ’î așa ? — Taci, nimeni nu trebue să știe asta. Se poate să mă în­șel: îndată ce me voiu vindeca, mă voiu duce la acea nenorocită și o voiu face să mărturisească... — Crezi că era Fani ? — Am bănuială, însă să taci. Apoi întrebă de cei­ l’alțî. Aneta se păzi d’a scăpa vre-o vorbă către tatăl său despre des­coperirea ce făcuse, despre pe­ricolul în care se afla Enrica. Nu voia să’î mai producă și altă tulburare. — Mugheta o să vie în altă zi, cu Susana, ca să te vadă. Cât timp a zis doctorul că tre­bue să stai aci? — Zece zile. Un fulger trecu prin ochii e­­nergice, copiie. — Zece zile, se gândi dînsa. Ei bine, în timpul acesta mize­rabilul va fi pedepsit. Maghera va fi scăpată și Fani va trebui să-șî mărturisească partea ce a avut în atâtea crime. Și îmbrățișând pe tatăl său­ cu o nespusă dragoste, urmă: — Ei, bine, stai aci liniștit. Peste zece zile o să ieși d’aci, nu nunții vindețat, ei și sââsjt­nat. — Ce vrei să zic în Copila ii închise gura cu o să­rutare. — Las’ pe mine, nu te mai gândi la alt­ceva decât ca să te vindeci. Nu voi să mai spună alt­ceva. Claudiu o privea cu o expre­­siune de mândrie, însă în ace­lași timp cu o nespusă grijă. — Ia seama, șopti el. Frumoasa față a Anetei se i­lumină, în vreme ce pe buze i se arăta un zîmbet. — Nu te teme pentru mine , Dumnezeu mă apără. Acum când văzuse pe tatăl seu, când era sigură că dînsul nu se află în primejdie, Aneta se ridică mai tare, mai încreză­toare în sine însă­și­ își stabilise deja un pian. Și cu cât se gândia mai mult la el, cu atât simția mai vie do­rința ca ea singură, prin sforță­rile sale și fără scandal, să răs­­bune și să scape pe tatăl și pe logodnicul său, pe baroneasa Le­­lia, pe Mughera, pedepsind pe baron și pe Fani. Descurajarea, desgustul de care fusese cuprinsă cu câte­va ore înainte, îi dispăreau acum, își reînvui jurămîntul pe care-l făcuse ochipeară în public și pe care avea să'l țină cu ori­ce preț. Se încercă apoi să ghicească, dacă individul care rănise­ pe tatăl său fusese trimis de Fani sau de baron. Insă în acea noapte, baronul fusese încurcat în alte scene și dacă Pino spusese adevărul, ba­ronul rămăsese la Cristina și nu se dusese la bani. Se putea iarăși că mizerabilii să fi fost înțeleși. Căci cine altul putea să aibă interes de moar­tea tatălui ei? De­sigur dînșii îl pândiseră, îî aflaseră obiceiurile, știaul că iese la preumblare seara după cină, și ast­fel tocmiseră pe cine­va ca să-l lovească în pus­tietatea stradei. Nu, nu putea să admită, că a­­tentatorul era un necunoscut. Se părea că mutilatul citește în inima fiicei sale și o întreba încă dinnainte de a pleca: — Spune-mi, ce ai hotărît să faci? — O să afli, tată, aibî încre­dere în mine. Și zimbra. — Am trecut prin zile mai grele și nu m’am descurajat, zise dînsa, să mă tem oare tocmai acum cînd sunt aproape de a’mî atinge scopul ? —■ Așa­dar tu știi ceva? ta­l—dă fostul cerșetor. — Nu sunt încă sigură și prin urmare aș face râu dacă aș vorbi. Eu îți spun numai atâta: să fi liniștit. Medicul, sosind tocmai al ‘fi*­ asigură pe tînera fată că ta,si* r? nu avea trebuință de­cât de li­niște, de­oare­ce rana era ușoară și că numai din cauza sângelui perdut, trebuia să stea în pat vr’o zece zile. — A fost arestat atentatorul? întrebă Aneta pentru a nu da de bănuit. — încă nu, d-șoară, și n­cî tatăl d-tale nu l’a vezut bine. Trebue să fie vr’un pungaș or­dinar. Verbina, plecând din spital, zise Marietei : — E mai bine ca toți să creadă că a fost un act de răutate bru­tală. Ast­fel vom­ fi mai liberă în ceea­ ce am de gând să fac.­­ — Dar ce ai de gând să facî­­|j — Nu pot să -ți spun acum, pentru ca nu mi-am făcut îsejjj bine planul. — Pot eu să -ți üü de ajutor ® — Pentru moment nu­­ poatijg mai târziu. j§jl Acasă, tînera fata găsi pe Strap&J care o aștepta. , (Va­ um­aa^B k

Next