Universul, iulie 1899 (Anul 17, nr. 177-207)

1899-07-22 / nr. 198

UN SFAT I* F /,­ Pilat­ă la creole. — Luați grăsime de vacă cât o nucă, tă­iați o ceapă subțire. Când se în­călzește untura, aruncați ceapa și o lăsați să se rumenească. Apoi puneți o cantitate potrivită de orez, curățită bine, și ameste­cați cu o lingură după ce ați adăugat o foaie de dafin și pu­țină sare. Se poate adăuga la mâncare slănină sau măruntaie de pasere. , Procesul ucigașului Morilor și al bandei sale la Iași (Amănunte pr­in portă de la coresp. nostru particular) Iași, 19 Iulie. Cititorii «Universului» cunosc în amănunțime cele petrecute la acest senzațional proces din mul­tiplele și bogatele telegrame, pe cari le-am dat, la timp, ziarului. E sigur, că din toată presa românească, singur ziarul nos­tru a redat pe deplin, în chiar acea zi, dezbaterile, de­oare­ce numai subscrisul a cheltuit su­me­ considerabile cu transmiterea notelor, din toți reprezintanții de ziare cari asistau la proces. Înainte de ședință. 9 9 Pe toate străzile și în special pe acelea cari duc la palat, se observă o mișcare neobicînuită. Cârduri, cârduri de oameni se tot îndreaptă spre statuia Ștefan cel mare, unde se oprește duba penitenciarului, și din care sunt scoși oamenii cari urmează a fi judecați în acea zi, mai­ m­are de 30 elevi, nici nu pot fi primiți mai umili. Dintre aceștia, conform dispo­­zițiunilor art. 7 din fumitele sta­tul«, doue treimi din numărul celor admiși și anume copii or­fani și de părinți săraci vor fi primiți gratuit,­­ iar o treime, copiii de familii cu dare de mână, mai bună, cu plată, care este fixată, la 3 lei pe lună. Cu toate acestea însă nici o dată n’au­ fost 10 copii cu plată. De la începutul ei și până a­­cuma această școală a fost fre­­cventată de 125 elevi și anume: In anul 1895—90 33 (băcu­t și l­ele) » », 1890—97 30 » » » » »« 1897—98 32 » » » » i) 1898 -99 30 » »» » Ca dovadă că această școală este bine apreciată și iubită de romașcani, a probează visi­tarea ei în cursul anului a o mulțime de persoane, cari cu drag asistă la cursuri și exercițiile copila­șilor ; iar la examene, pe lângă părinții copiilor, vin o mulțime de persoane însemnate, cu do­rința de a asculta și privi pe co­pilași executând diferitele jo­curi froebeliane Despre resultatele satisfăcă­toare ce școala le-a obținut, până acuma și cari ne îndrituesc a spera în un progres din ce în ce m­ai mare, probează destul de în­vederat rapoartele revisorului școlar de acolo de către onor, minister al instrucțiunei publice, precum și observațiunile făcute cu ocazia inspecțiunilor școlare, dintre cari amintesc aici pe a­­ceea făcută de d-șoara inspectoară Elena Cancicov, la 10 ianuarie 1898, cu cuprinderea următoare : «Inspectând asta­zî școala free­boliană de sub conducerea d­rei E. Georgescu, și asistând la în­trebările puse elevilor, am rămas pe deplin satisfăcută de modul cum au răspuns copiii și am ad­mirat maniera cu care d-șoara Georgescu, știe să se poarte față de acești copilași». Localul de școală este situat în mijlocul unei gradine vastă, cu diferite plantații, în cea mai frumoasă parte a orașului. Aici în tot timpul copilașii respiră un aer curat și se bucură de cea mai bună sănătate. Toți copiii cari au terminat a­­ceastă școală și au trecut la școala primară, acolo sunt cei mai buni școlari, toți premianții fiind numai dintre ei. Dacă în cele din lém­ 2 clase primare ar exista un fel de con­tinuitate a sistemului adoptat în gradinele de copiii, de­sigur atât copilașii cât și învățămîntul în genere, ar profita cu mult mai mult. Aceasta însă ar reclama modificarea programului existent asupra învățămînt­ului primar, lucru în care tot nădăjduesc, că oamenii învățați și cu dor de bi­nele și progresul națiunei româ­nești, odată și odată vor face și această reformă. Până atunci însă răbdare și stăruința pe calea­ progresului așa cum se poate ! In alt articol vom­ arăta ceva asupra unei gradine de copiii în perspectivă, tot din acel județ. Lursa I. Neamțu. Împrejurimile palatului sunt într’o vie agitație, iar coridoa­rele și sălile sunt înțesate de o lume," care gesticulează, mani­festă, se opune forței armate și vrea să pătrundă in sala de șe­dință cu asalt. Toți tovarășii lui Pipa sunt puși într-un colț, și înconjurați de peste 40 de soldați, iar șeful lor, adică marele bandit Pipa, e în odaia de gardă, care iarăși e înconjurată de o lume întreagă, de soldați și de polițiști. Subscrisul cu multă greutate izbutește să-și facă loc prin mul­țime, și imediat la deschiderea ședinței, să-și găsească un loc în sală. La trecerea lui Pipa către o­­daia de ședințe, o adevărată luptă se încinge între mulțime și soldați, cari au fost nevoiți să facă uz de patul poștei pentru a-și face trecerea. Deschiderea ședinței La ceasurile 12 se deschide ședința. Curtea e compusă din d-ni. Grigoriu, președinte , Roiu și Șuțu, membrii. Fotoliul mi­nisterului public e ocupat de d. procuror Sadoveanu. Se judecă mai multe procese de mică însemnătate, cari du­rează până la ceasurile 2 p. m. La această oră sunt­ introduși Lupu Feraru, Iorgu Budău, Du­mitru Budău, V. Paiu și Gheor­­ghe Bucur. La un moment dat, aprodul strigă «Ioan Pipan. O mișcare colosală se produce în public, care se ridică de pe scaune pentru a vedea pe ban­dit, iar mulțimea de afară nu mai încetează de a striga și de a face un duet infernal. Banditul apare cu un pas si­gur, cu privirea încruntată, și cu disprețul pe buze. Sunetul fioros al lanțurilor face ca scena să fie și mai în­fricoșătoare pentru unii, iar pen­tru alții emoționantă. D. președinte Grigoriu dă or­din ca nimenea să nu mai pă­­trunză în sală, căci căldura e omorîtoare. Apărarea e reprezintată prin d. avocat Mandrea, iar partea civilă prin d. Suvel Manu. Cu multă greutate, aprozii reu­șesc să stabilească liniștea. D. Șuțu, cel­ mai bătrîn din mem­brii Curții, cu glas viu, citește toate actele, mărturiile, conclu­ziile din voluminosul dosar, și din care rezultă că toată banda întruna din nopțile lunei Ianua­rie 1898, a călcat cârciuma e­­vreului Ițic Cotiugariu din co­muna Fântânele, și prin spar­gerea unor păreți, a furat o sumă mare de diverse mărfuri. Se mai spune în dosar, că ban­diții profitând de fuga șefului lor Ioan Pipa, au spus înaintea tri­bunalului că au fost­ maltratați pentru a face declarații de vino­văția lor, pe când în realitate— așa, cum zic, — dînși’ n’au luat parte la hoția asta, pentru a scăpa de pedeapsa ce ’i așteaptă. D. Șuțu mai citește un act, care conține mărturia unui jan­darm din Fântânele, și care con­testă afirmați­unea bandiților. Rechizitorul procurorului! D. procuror Sadoveanu­, cu un glas blând, face istoricul sparge­rea din Fântănele, arată cum Pipa a isbutit să fugă de sub paza jan­darmilor, și cum acesta a spus procurorului din București, că nici nu cunoaște pe cei cinci to­varăși ai lui din Iași. Roagă ca președintele să facă interogarea lui Pipa, și anume să-l întrebe dacă cunoaște pe in­divizii, cu cari e pe banca acu­zaților. Președ.­ Ia spune, Ioan Pipa, îți amintești să fi săvârșit hoția de care ești acuzat ? Pipa. Trăiți. Sliü c’am fost chemat la cercetare, dar de hoție nu știu­ nimic. Președ. — Poate c’am uitat ? Pipa.—Trăiți. Eu îmi amintesc toate celea bune ! Eu atunci am lucrat la un pod peste Bistrița. Deci nu puteam să fac spargeri. Cuvintele lui Popa sunt pro­nunțate cu o siguranță uimitoare și cu o tărie ce te asurzește. O scrisoare senzațională. Pe cât de bun și milostiv părea la început de procuror Sadoveanu, acum, indignat peste măsură, își reia tirul vorbei, și într’un lim­baj energic înfierează pe Pipa, numindu-l pe lângă groaznic cri­minal, și mizerabil care ascunde adevărul. In această secundă, d. procu­ror scoate dintr’un saltar un pe­tec de hârtie boțită și dă citire următoarelor cuvinte: Dumetre Gheorghe. A venit directorul penitenciarului la mine. I-am spus că nu știți ni­mica. Am mai spus că numai 5 luni a mai stat­ în serviciul lui Alexan­­drescu și nu la 98, ci la 97. Am mai spus c’am fost bătut. Să știi că la casa noastră n­u s’a găsit nimic... loan Pipa. Această scrisoare a căzut ca un trăsnet în sală, și în special pe capul lui Pipa. Se înțelege că cuvintele de mai­­ sus au fost adresate lui Gheorghe Bucur, care era la instrucțiune pentru procesul de­­ azi. Scrisoarea a fost găsită azi di­mineață pe lângă fereastra ce­lulei banditului, și era legată cu un tir de pai din rogojina de dormit. S’a dovedit apoi că Pipa a aruncat această scrisoare prin fereastră. Președ. — De unde ai avut creion, și pentru ce ai scris? Pipa. — Creionul mi l’a dat procurorul din București. Aci în celulă, mi-a fost urît, n’am avut ce face, m’am jucat, și am scris.... N’am avut nici o intenție, așa ’mi place mie să scriu. Partea civilă. Președintele acordă cuvîntul d-lui Pavel Manu, reprezintan­­tul părței civile. Acesta zugrăvește banditismul acuzațiilor, aducând numeroase dovezi, că aceștia au comis spar­gerile de cari se vorbește astă­zi. Spune că negarea inculpaților e caraghioasă, când sunt atâtea probe, înșiră numărul cel mare de lucruri furate și se constitue ca parte civilă cu 1000 lei. Procurorul Sadovean­u £. Insistând asupra felului de a fi al locuitorilor din com. Seucești, îi zugrăvește pe toți ca oameni certați cu cinstea. In special Pipa s’a născut pen­tru a fi un vecinic client al pe­nitenciarelor, căci de la vârsta de 15 ani s’a apucat de hoții. Prima lui spargere a fost la Ghiță Gheorgiu, cârciumar din comn. Lehn. Arată peripețiile prin cari a trecut afacerea de care e vorba acum, spune că numai un ziar din București a făcut ca să se afle că ucigașul din București e în același timp șeful bandei din Fântânel­e. (Aci d. procuror a făcut aluzie la «Universul», căci se știe că singur el a adus mai intâiu a­­ceastă informație). Când d. procuror a arătat pros­tia lui Popa de a însemna pe cărți poștale din București că sunt expediate din Budapesta, ucigașul a izbucnit într’un rîs homeric. Toată lumea din sală l’a imi­tat și era o veselie fără­ seamăn. D. Sadoveanu sfârșește ce­rând condamnarea tuturor. Apărarea D. avocat Mandrea, în puține cuvinte, încearcă a dovedi că in­culpații nu pot fi condamnați, de­oare­ce nu sunt probe contra lor. Pipa, întrebat dacă mai are de adăugat ceva, zice : — Eu la această spargere n’am luat parte. Am furat numai un gavanos de bomboane și o bu­cată de sare de la un jidan, care are o băcănie. La ora 4 lum. dezbaterile se închid. Un incident în acest moment Ițic Gotiu­gariu se apropie de Pipa și-i spune ceva. Acesta, înfuriat, făcând o miș­care bruscă, îi zice : — Taci jidane, căci te omor aci! Procurorul, care a auzit acea­sta, a izolat imediat pe bandit, amenințându-i cu carcera pe un timp îndelungat dacă va mai face obrăznicii. Banditul se retrage și cu pri­viri crunte privește pe toată lumea. Rezultatul se cunoaște. Toți bandiții au fost condamnați la un an închisoare, iar Pipa, ca tăinuitor, la trei luni. Toți solidar la 500 lei des­păgubiri părței civile, îmbulzeala e enormă, banditul cu mare greutate e pus într-o trăsură și ca fulgerul e dus la penitenciar. Ib­ercami. Rezultatele examenelor soldaților bacalaureați iată numele soldaților cari au reu­șit la examenul de sub-locotenent în rezervă . Artileria de cetate din București Regimentul 2 : Iacobescu George, ■Capuțineanu Mihail, Cristescu Eu­geniu, Rădulescu Toma, Namian­eorge, Constantinescu Niculae, Ni­­colae Toma, Filipescu­ Ion, Moscu Paraschiv, Dimitrescu Alexandru, Gâlcă Niculae, Fotino Gheorghe, Mănescu Ion, Cantacuzino Constan­tin, Ionescu Eugen­iu, Nicorescu Mihail, Zira George, Bolcescu Barbu, Popescu Romulus, Stelian R. Io­­nescu, Popescu Constantin, Eusta­­țiu Dumitriu, Manolescu Simion, Constantinescu Mihail, Mulțescu Constantin, Robescu Nicolae, Cer­chez Emil, Macarovici A., Viforeanu C., Lupescu Mihail, Basarabescu Ion, Musceleanu Const., Macovei Atanase, Drăghiceanu Gh., Dales Jean, Becescu Const., Eustațiu Ion, Petrescu Florea, Matac D., Perie­­țeanu Ion, Negrescu Al., Rădulescu Al., Constantinofl Ion, Colfescu S., Ștefanescu Nicolae, Radulian Teodor. Artileria de câmp Corpul I de armată : Davidescu Virgiliu, Ionescu Constantin, Ma­­rinovici Ion, Strâmbeanu Iacob. Corpul II de armată : Bărcănescu Radu, Ghica A. Nicolae, Belu­ Ște­fan, Șuțu A. Nicolae, Beldiman Gheorghe, Stoian Victor. Corpul III de armată : Boantă Gheorghe, Eremia Mircea, Nichifo­­rescu Cicerone, Predingher Adam, Zamfirescu Sergiu. Corpul IV de armată : Triandafil Eman, Stan Scarlat. Arileria de cetate din Focșani Regimentul I: Murgu­ Constantin, Georgescu George, Balaban Emil, Mărculescu Victor, Zingher Leibu. Cavalerie Corpul II de armată: Roșianu S. Ion, Carcalețeanu Al., Anastasiu A. Cătuneanu, Theohary Theoharidy, Angelescu Gheorghe, Gheorghe Stă­­nescu, Wachman Constantin,­­ Io­­nescu N. Gheorghe, Bilciurescu A­­lexandru, Mosgos Mihail, Ionescu N. Mihail, Codan­ Const., Coșoiu Ion, Țirțescu Dimitrie, Orleanu G.,Stam­­buliu Gheorghe, Popescu C., Ro­­bescu Const., Metaxa Tom­a, Poe­­naru Romulus, Corjescu Niculae, Andreescu Gheorghe. Infanteria Corpul I de armată: Petrescu S. Victor, Anestin I. Constantin, Io­­nescu I. Gheorghe, Frantz Hekma­­nek, Furtunescu D. Ion, Angelescu Scarlat, Mihăescu Nicolae, Ionescu R. George, Stătescu Barbu, Costa­­che Dumitru, Bărbulescu Mihail, Georgescu Marin, Surigu Dumitru, Ionașcu Niculae, Dincă Ion, Zaman Alexandru, Lazăr Barbu, Greceanu Niculae, Eskenasi Iosef, Ispirescu Timotei, Duțescu Alex., Cameniță George, Mihăescu Niculae. Corpul II de armată: Andreescu Petre, Apotecher Lupu, Balașiu Paul, Bălășescu Iosef, Băluțescu Ion, Beloiu Arghir, Bibescu Anton, Boc­ciu Mihail, Boerescu Ion, Boian Ion, Boțea Vasile, Budișteanu Radu, Calu G. Ștefan, Calvocorescu Ion, Ciocâr­­dea Solomon, Codreanu Theodor, Călinescu Aurel, Constantinescu I. Alex., Constantinescu T. Niculae, Constantinescu S. Ion, Constanti­nescu Ilie, Constantinescu Niculae, Constantinescu G. D., Ciuculescu Petre, Crăciunescu Nicolae, Davila Adolf, Petru Alexandru, Diaconescu Izidor, Deladecim­a Alexandru, Gsch­­lachi Eugeniu, Ioanițiu Nicolae, Ia­­novici Gheorghe, Pessiacov Iulian (loanovici), lonescu Bogdan, lonescu Dumitru, lonescu Gonzalo, lonescu Ion, lonescu M. Ion, Ionescu G., Va­­­scu,Iliescu Obrani,Iliescu Romulus, Israilovici Esra, Istrate George, Ju­­vara Emil, Manolescu Ion, Marco­­vici Solomon, Marinescu Florea, Ma­rinescu Petre, Masaci Gorneliu, Mi­hail Constantin, Mitea Dumitru, Martinescu D. Virgiliu, Dimiu Du­mitru, Dincescu V., Dobrescu Nic., Dragoteanu Vasile, Duport George, Enache Nicolae, Făgețeanu C., Fer­­mo .Jacques, Filoti Zamfir, Gance­­vici George, Ganea Dumitru, Geor­gescu P. Constantin, Gherher Albert, George Constantin, Gherassi Con­stantin, uhui Wilhelm, Golescu Ni­­culae, Goldring Emil, Grefu Ion, Drumăzescu Haralambie, Gutonoiu Ion, Nanculescu Vasile, Neagu Dra­­gomir, Neuman Solomon, Nicolau V. Niculae, Niculescu Constantin, Niculescu S. Niculae, Niculescu N. Ioan, Oprea Ion, Oprișenescu Vasile, Păcescu Mihail, Pane Frederic, Para­­schivescu Grigore, Pârvulescu Gheor­ghe, Panaitescu Mihail, Papadat Vir­­giliu, Penchas Iosef, Petrescu Con­stantin, Poitaș S. Aizig, Popescu Atanase, Popescu G. Constantin, Po­pescu Ion, Popescu Niculae, Peli­ch­romad, Ștefan, Protopopescu An­drei, Pretorian Trafan, Rădulescu G., Rădulescu Dumitru, Rădulescu George, Raducanu Radu, Roboiu Ion, Roco Ion, Ruptureanu Teodor, Sasu Vasile, Samarineanu Hercule, Scarlat George, Scheller Alfred, Șei­­cărescu A., Schoenfeld Izidor, Slă­­niceanu Iulian, Slaniceanu Ti­tu, Scatuar­iu Filori, Slah Henri, Sta­­nescu Traian, Ștefanescu C„ Ștefan G., Steriopol Dumitru, Stirbulescu Victor, Stoenescu Anibal, Thols Ar­thur, Ionescu Ion, Ionescu Petre, Wexter Adolf, Vintilă Constantin, Voiculescu Ion, Wolf Daniel, Teo­­dorescu Tiberie. Corpul III de armată: Benisanhe V. Bonifaciu, Gavriliu George, Ma­­cavei Teodor, Abramovici Abram, Ivanof Iosef, Pop Niculae, Ignat Ghe­orghe, Ceapiliu Mita., Dragomi­r G., Vasiliu A. Pascal, Haim David, Lon­­ginescu Nicolae, Ciupercă George, Bratu Stan, Marcov Milan, Popescu Vasile, Segal Bereu, Vaisman Simon, Popescu Ion, T­ilici Constan­tin. Corpul IV de armată : Bușită Va­sile, Costăchescu Niculae, Dimitriu Eugeniu, Dragomir Emiliaris, Flo­rea C., Georgescu Ion, Ionescu George, Sachelarescu C., Septilici Mih., Segali Aron, Tufescu Constan­tin, Zaharia Sancu, Kaufman Haim, Roul­h Damsa, Spiridonescu S., A­­vramescu G., Corș Niculae, Sando­­vic­ Atanase, Blumenfeld Marcu. „Uniersul Literar“ care va apare Duminecă 25 Iu­lie, va coprinde, pe lângă o ma­terie interesantă și variată, două ilustrații colorate și adecă : Vic­tima unei explozii îngro­zitoare și o dramă pe ca­lea ferată. «Universul Literar» se vinde cu 10 bani în toată țara. Crima din strada Cűtimeanu — Vezi ilustrația — Dăm azi în pagina I scena ră­­nitei din strada Cătuneanu No. 9. Doui frați, Radu Dumitrescu, în vârstă de 10 ani, și Ioan, în vârstă de 8 ani, se jucau cu smeul. De­odată eî se luară la ceartă. Radu puse în cele din urmă mâna pe un cuțit și lov­i pe fra­tele său în spate. Rănitul, într’o stare gravă, fu dus la spitalul de copii, iar mi­cul criminal arestat, publică fa­ «Echo de Paris» un articol explicând rolul pe care l-a jucat și pe care-l urmărește în afacerea Dreyfus. El se apără de toate animozitățile de tot so­țul și afirmă că e călăuzit de sin­gurul său patriotism. El spune că a împărțit ancheta sa în cinci grupuri de fapte : «1. Caracterul adevărat al cam­paniei. «Asupra acestui punct, ș­apte martori stabilesc că scopul ur­mărit nu e inocența lui Dreyfus, dar victoria colectivă a unei secte. Ș­ase fapte distincte. «2. Intrigă în odată pentru re­abilitarea unui condamnat care e știut culpabil. «Doui martori cari nu se cu­nosc între ei stabilesc în aceas­tă privință două fapte distincte. «3. Antecedentele lui Dreyfus. Zece martori stabilesc în acea­stă privință noue fapte distincte. «4. — Cheltuelile exagerate ale lui Dreyfus. «Asupra aceastui punct, care se alipește în mod intim de an­tecedente, produc două martori patru fapte distincte. «5. — Sarcini și presumpțiuni alipindu-se direct la trădare : «None fapte, none martori». Către cititori Având a se termina în curând romanul Multiatul, vom începe a publica un alt roman, întitulat Diapolul pe pământ de aceeași autoare celebru, Ca­rolina Invertizio, și care va face o mare senzație, cuprinzând scene dintre cele mai înduioșătoare și observații de o mare pătrundere a firei omenești. Afacerea Drey­s D. Mauriciu­ Paleologue, ata­șat la ministerul de externe, a reținut mai multe odăi la hotel Moderne, din Rennes. Se știe că d. Paleologue va fi unul din martorii interesanți în afacerea Dreyfus, din cauza tele­gramei care a provocat conflic­tul între ministerul de războiu și cel de externe. Se crede la Rennes că d. Deroulede și partizanii săi caută un local propriu în care să fie conferințe ; acest svon e fundat, convorbiri au fost angajate spre a obține închirierea unei săli în cartierul gării. D-na Dreyfus a intrat Sâmbătă la două ore la închisoarea mili­tară, însoțită de d. și d-na Ha­­damard. La eșirea ei, care a avut loc la ora 3 și un sfert, d. pre­fect al departamentului Ille-et- Vilaine în persoană dirigia ser­viciul de ordine. Strada Duhamel a fost com­plect evacuată și barată de sol­dați la cele două extremități. Svonurile care circulă cu pri­vire la ușurința de intrat la ma­nutanța militară sunt cu totul inexacte. Nici un membru al presei lo­cale sau pariziane, n’a putut încă pătrunde în interiorul clădi­rei­, afară totuși de un delegat al sin­dicatului presei judiciare, căruia ii incumbă misiunea de a împărți locurile atribuite reprezintanțil­or ziarelor franceze și streine. Unele ziare afirmă, pe de altă parte, că raportul comisarului guvernului, terminat de câte­va zile, conchide în mod energic pentru culpabilitatea condamna­tului din 1894. Această știre însă e desmințită în chip abso­lut în cercurile militare. Comandantul Carrière s’a în­chis în­tot­dea­una într’un mu­tism absolut și n’a spus impre­siile sale nimănui. De altmin­trelea, e ușor de înțeles că re­chizitoriul séu nu poate fi ela­borat încă și că concluziunile lui vor depinde de depozițiile mar­torilor și de diferitele incidente cari se vor produce în cursul acestui sensațional proces. Inspectorii siguranței publice se duc de doue ori pe zi la prefectură și dau seamă de di­feritele incidente ale zilei. Nu­mărul lor, care era la început de zece, s-a mărit încă cu noue. Ziarele locale anunță că d. Cochefert, șeful siguranței, ci­tat ca martor în procesul Drey­fus, a sosit deja la Rennes și așteaptă la o moșie din împre­jurimi deschiderea desbaterilor. O echipă de lucrători, com­pusă din timplari, fierari și ta­­pițeri, lucrează cu activitate la amenajarea salei Manutanței. Consemnul pentru intrare e foarte sever și lucrătorii sunt într’una supraveghiațî. Anch­eta d-­uî Beaurepaire D. Quesnay de Beaurepaire Un tîner ghi­gherl zicea : — Vite, mon­eher, actor pe brune, dar sunt prea geloase , ador pe blonde, dar sunt­ prea reci... — Atunci nici brună nici blondă ? — Ea le iubesc pe amândouă, pentru că una îndreptează de­fectele celei­l­alte. Lucruri din toată lumea O scenă intr’un tren en­glez.— Mă aflam într’un vagon de clasa a doua al unui tren care călătoria de la Londra spre Sco­ția, povestește un gazetar. In același vagon se aflau doui en­glezi stând față în față. In tim­pul călătoriei, conductorul veni să examineze bilețelele și vă­zând o ladă grea pe canapea, zise unuia din cei doui englezi care stătea lângă ea: „ Fii bun și dă lada jos de pe canapea. Călătorul se făcu că nu aude. — Nu înțelegi, c-le ? Trebue să iei lada de pe canapea. — Dar lasă-mă în pace, răs­punse călătorul cu un ton de dispreț. Conductorul se apropia supărat și exclamă: — Iți mai spun pentru ultima oară să iei bagajul de pe canapea. Călătorul, roșu de mânie, strigă: — Eu, nu-l iau, iacă ! Și dacă mi bați mult capul, vom­ recla­ma contra d-lale. — Vom vedea ! Și conductorul eși. La stațiunea următoare, tre­nul se opri pentru trei minute. Imediat, conductorul se duse și reclamă șefului stațiunea și amândouă veniră în vagonul că­lătorului cu lada. — Fii bun, d-le, și la lada d’acolo, îi zise șeful stați­unei. — Am spus deja conductoru­lui, că nu vreau s’o iau, zise englezul. — Ei bine, atunci dă-te jos. Nu’țî mai pot permite să’ți ur­mezi călătoria. — Ce stai de vorbești ! Eu vreau să rămân aci unde mă aflu și să ajung cu trenul acesta în Scoția. In vremea asta, toți oamenii cari se aflau în stațiune, se gră­mădiseră pentru a se bucura de această scenă comică. — Dă-te jos, d-le, strigă șeful stațiunea. — Nici prin gând nu-mi trece și iau de martori pe toți domnii aceștia de obrăznicia d-tale. Șeful, înfuriat, trimise după polițiști. In același timp un inspector se grăbi să zică : — Am întârziat cu ș­apte mi­nute. Și întorcându-se spre încăpă­țânatul călător, adaogă : — De ce -ți faci toate belelele ,astea ? — Dar ce am eu cu lada ? — Cum ? Nu e­a d-tale? — De­sigur că nu. — Atunci o fi a d-tale ? în­trebă șeful stațiunea pe cel­ l’alt englez care stătea mut, nepăsă­tor în fața celui dinte­. — Da, d-le, răspunse dînsul acum. La acest răspuns neașteptat, toți asistenții purniră de rîs. — Dar de ce n’ai spus mai dinainte? strigă șeful stațiunea. — Nu m’a întrebat nimeni. Nouă ibucnire de rîs. — Dacă e așa, d-le, ia lada de pe canapea. — Cu plăcere, d-le. Și lada fu luată. — Ș­ase­spre­zece minute de întârziere, zise inspectorul în vreme ce se dădea semnalul de plecare. Universul In provincie (De la coresp. noștri particulari) — Pe ziua de 19 Iulie — Brăila Marele incendiu de pe str. l­eg­ală. — Pe această stradă, colț cu bulevardul Guza și strada Unire!,­ se află marea proprietate în două etaje a d-lui Anastase Simu, de­putat. Etajul de sus al acestei mari pro­prietăți e ocupat de hotelul Bule­vard, pe care îl exploatează d-na Ecaterina Ionescu. Hotelul acesta e unul din cele mai vaste hoteluri din Brăila și este instalat foarte frumos. In etajul de jos al proprietatei se află peste 10 magazine de diferite articole, și ai căror proprietari sunt cu toții evrei. De asemenea fațada proprietățea de pe strada Unirei e ocupată de două mari magazine de hăinărie, iar pe fațada din­spre bulevardul Guza se află câte­va cofetării și cea­­prazăr­iî cari însă nu au fost dis­truse cu totul de flăcări. Am des­cris înadins toată poziția acestei clădiri și am arătat magazinele din cari­ea se compune, pentru ca citi­torii «Universului» să-și facă idee de mărimea edificiului și de enor­mitatea pagubelor cauzate de acest colosal incendiu. Azi noapte pe la orele 3 și ceva șieratul strident al gardiștilor și alergătura trăsurilor și a călăreților, anunțaui orașului întreg că un in­cendiu s’a declarat unde­va în oraș. Nevoit fiind a mă scula din somn pentru a fi și ea la fața locu­lui, me iau cu trăsura după mulți­mea care ca prin farmec apăruse pe străzi, și în curând ajunsei la lo­cul sinistrului. Aci o privilește groaznică se în­fățișează înaintea tuturor. Marea proprietate a d-lui Simu, care are o lungime de peste 30 metri și tot atâta lățime, era cu totul acoperită de flăcări. Pe strada Regală, de la un capăt și aproape până la cel-l’alt, un a­­mestec înfiorător de mobile, obiecte și articole din magazine aruncate în grabă de prin locurile incen­diate. Țipete de ajutor, ordinele soldaților, șuerăturile gardiștilor și mai ales goarna pompierilor ce toc­mai atunci soseau, te băgau în groază și îți frângeau inima de milă în același timp. După câte­va momente recule­­gându-me din prima impresie ce am încercat’o în fața acestui groaz­nic incendiu, mi-am adus aminte de datoria mea și am început a umbla după informații. După cum se crede—căci lucrul nu este cert—focul a luat naștere din beciurile proprietăței și anume din acele de­desubtul magazinului de manufactură Elias Hornștein. D’aci focul s’a comunicat la între­gul magazin, și alimentat de un vânt puternic precum și de mate­riile aprinzibile pe cari le întâlnea în calea sa, în curând se întinse a­­supra celor­l’alte magazine și în a­­celași timp asupra etajului de sus. Inchipuiți-ve acum panica ce a produs vestea isbucnirea incendiu­lui printre pasagerii destul de nu­meroși ai hotelului Bulevard. Servitori, chelneri, pasageri, pa­troni, etc., toți alergau înspăimîn­­tați pe scări, îmbrâncindu-se unii pe alții, lăsând toată averea lor pradă flăcărilor numai pentru a scăpa cu viața. Pe un domn, al cărui nume nu-l cunosc, l’am văzut singur alergând în goana mare pe scări numai în costumul lui Adam. O tînără femee, surprinsă de flă­cări, într’o odae a hotelului, s’a a­­runcat jos de pe fereastră. Din fe­ricire însă pentru ea, tocmai de­desubtul ei se afla un pompier, care, prinzând’o în brațe, a salvat’o de o moarte sigură. Imediat ce au sosit pompierii la fața locului au fost însărcinați cu două tucruri . O parte cu pompa­rea și dărîmarea zidurilor aprinse pentru a localiza focul și o parte din aceștia ajutați și de agenții poliție­nești,—la salvarea lucrurilor și mo­bilelor din proprietate. Trebue să menționez aci că mun­ca pompierilor a fost extra­ordinar de grea, față cu incendiul acesta care se întindea din ce în ce mai mult. Cu toată munca vitejească a pom­pierilor, insă, numai o mică parte din lucruri au putut fi scoase afară. Mai ales magazinele de manufactură și de ceaprazărie n’au putut salva aproape nimic. Peste două ore, pe la 5 jum., fo­cul a redus aproape la cenușe fal­nica și imposanta clădire a’ d-lui Anastase Simu. S’au cauzat pagube aproximativ de peste 500.000 lei, repartizate după cum urmează : ■ 1) D-nei Ecaterina Ionescu, antre­­prenoara hotelului Bulevard, i s’a ars toată mobila camerilor precum și lingerie canzându-i-se pagube de peste 20 000 leî. Mobila era asigurată la societatea «Dacia-România» pentru 17.000 leî. In etajul de jos : 2) La cele două magazine de băi­­nărie a d-lui Moise Haim Catz, si­tuate în fațada din spre stradă U­­nirei, s’au cauzat pagube de peste 20.000 lei. Marfa era asigurată tot la «Dacia România». 1 ®^a.m2.Sazinul de manufacturi al d-lui Elias Hornstein, strada Regala, colț cu strada Ținirea, a ars toata mamfa din prăvălie. Pagubele neprecisate. Asigurată la «Dacia» pentru 60.000 lei. 4) Magazinul de ceasornicărie a­ d-lui Aspfelberg. Care se afla asigu­rat la societatea «Dacia» cu 10.000 lei. 5) Magazinul Lupu Elioan, haină, ne­­asigurat tot la «Dacia» pentru 25.000 lei. Acest magazin se afla închis și sigilat din cauză că pro­prietarul dăduse faliment și dispă­ruse din oraș. Din ordinul d-lui ju­­decător sindic însă, s’au rupt sigi, fiele și s’a scos afară marfa ce s’a mai putut scăpa— care a fost pusă sub paza unui custode delegat de d-l jude sindic. f). de ceaprazărie al d-luî Filip Goldstein a cărui marfă era asigurată la «Dacia»» pentru 20.000 lei. 7) Magazinul de încălțăminte Pin­­cas Schwartz care era asigurat la «Dacia» pentru 20.000 lei. 8) Magazinul de pielărie al d-lui Lupu Wechsler asigurat la «Dacia» pentru 20.000 leî. Ea acest magazin fiind închis din cauza falimentului, s’au rupt sigiliile din ordinul­­ d-lui jude sindic. 9) Magazinul de ceasornicărie al d-luî Iosef Rosen­feld asigurat la so­cietatea «Generala» pentru 6507 lei. 1o) Magazinul de lingerie al d-nei Roza Goldstein, care se afla asigurat pentru 20.000 lei. Deosebit de asta, focul a mai dis­trus și casele din dosul proprietă­ței d-lui Anastase Simu, locuite de d-na Genna Rothman. Pagubele sunt destul de mari și aci, căci casele n’au fost asigurate. După cum am mai spus la înce­put, din toate magazinele enumerate mai sus nu s’a putut scoate de­cât o parte din mărfuri ; cea­l’altă parte a fost cu totul distrusă de flăcări. întregul edificiu a fost de aseme­nea asigurat la societatea «Dacia- România» cu suma de aproape 200.000 lei. Incendiul a fost localizat d’abia în spre dimineață, dar arde încă și acum înfundat, și din această cauză pompierii stau în permanență la fața locului, căutând a stinge focul cu desăvârșire. Greva muzicanților comu­nali. — Cititorii «Universului» au fost încunoștiințați la timp despre greva muzicanților comunali din orașul­ nostru. Ei au declarat de la început că nu vor să slujească sub capel-măestrul Leopold Kern, pe care îl urîse din cauză că se poartă brutal cu dînșii. Muzicanții au mai declarat pri­marului că dacă nu va înlocui pe acest capel-maestru, ei își vor da demisia cu toții din muzică. După cum ar fi mai spus în cores­pondența mea precedentă, d. Ghiță Demetrescu, primarul nostru, a pre­ferat mai bine înlocuirea lor, căci cu capel-maestrul Leopold Kern avea contract făcut mai dinainte. Astă­zi aflu că d-sa a însărcinat deja pe d. Leop­old Kern­a se duce la Viena, de unde să aducă un nu­măr de 19 persoane, cari vor înlo­cui pe muzicanții greviști. Din cau­z­a crizei.— Un mare număr de unguri, veniți aci din țara lor pentru muncă, sufereau cumplit din cauză că nu găseau de lucru. Unii dintr’înșiî s’au adresat atunci consulului austro-ungar din Brăila, cerându-i ajutor. In urma acestei intervenții, aflu că consulul a chemat la consulat un număr de aproape 300 unguri, că­rora le-a procurat banii necesari de călătorie până în Ungaria și hrana până acolo. Soîii. Galați Escursiune.—Duminecă a avut loc, după cum am anunțat, «O es­­cursiune de plăcere la Tulcea», cu vaporul „Orientul“. La orele 8 dimineață, vaporul se depărtează de mal, despicând încet, încet, valurile tremurătoare ale apei. Ne depărtăm de orașul care, câte­va minute mai târziu, începe să se piardă din vederea noastră. Suntem în larg. De­asupra noastră se boltește, cerul albastru și de ambele părți privirea ne e mângâiată de peisagii incom­parabile, de scene fluviale atrăgă­toare, de decoruri naturale. E atât de frumos, atât de poetic. Vederea acestora ne înfățișază o altă lume,, visată, poate de puțini dintre acei ce călătoresc ; ceva negândit și ne­­înțeles se impune spiritului,’ care pare că plutește în regiuni ce nu au nimic cu pământul. Pe bord e cald, frumos, soare. Te simți ca și cuprins de un farmec, din care nimic nu te poate smulge... O, da, numai în sânul naturii, îți rîde inima și ’țî e mulțumi­t spiritul. Intr’însa totul pare plin de noroc și strălucire, ea ne ușurează existența și ne îngreunează despărțirea. Nu­mai în sînul ei găsești adevăratele, poeticele idei. La 11 suntem în Tulcea. Un oraș mic și drăguț. Obiceiurile cu totul orientale din orășel,, fac să simți că ești într’­­altă lume. Am stat aci până la vara 3. Fie­care s’a distrat așa cum a vroit și cum i-a plăcut. La întoarcere toți erau beți de­. mulțumire.­­ In general, s’a petrecut bine și s’a băut și mai bine. Muzica regi­mentului 11 Șiret ne-a procurat sen­­sația pe care ți-o dă un cântec fru­mos, poetic, cântat în mijlocul unei naturi mai frumoase și mai încân­tătoare. La 7 am ajuns în Galați. Acum, în ceea­ ce privește func­ționarii vaporului, de la simpaticul MUTILATUL RÓMÁN NOU DI5 MARE SENSAȚIE de CAROLINA INVERNIZI0 PARTEA A CINCEA X O mărturisire falsă.—în­drăzneala unei csinale.— Pedeapsa secretar «Crezi că el nu știa și de mai înainte că ai avut o mamă rea? Și-ți închipui că e drept să porți tu pedeapsa acelei femei rele. — Taci, tată, zise Aneta cu o energie neașteptată ; mama mea nu era poate așa rea cum cre­deam. Eu singură sunt cauza morței ei... și nu dinsa a ucis pe baron. Claudiu crezu că fică-sa a fost cuprinsă din nou de delir. O privia speriat. — Cine l’a ucis atunci? — Eu. Claudiu fu cuprins de o ne­spusă groază, crezând că Aneta și-a perdut mintea. Dinsa ’î ’nțelese ideea. — Crezi că sunt nebună ? ex­clamă din ea lipindu-se strâns de el. Nu, tată, sunt în toate min­țile și’și. spun că eu am ucis pe baron, eu i-am dat întâlnire în acea casă pentru ca să-l ucid... și moartea lui a pricinuit pe a mamei mele. Și mândră, energică, neîndu­rată, Aneta povesti tatălui său toate amănuntele dramei petre­cute și adaugă că era sigură cum că Pino, care se arătase așa de îngri­jat ca să o scape, ucisese pe mama ei, scrisese biletul acela cu sânge și așezase cadavrele ast­fel ca justiția să se rătăcească în cercel­ari. Claudiu ascultase cu aviditate, cu o atențiune sfâșietoare. Tâm­plele-i zvâcnirui, așuda sânge. — Dacă aș fi denunțat pe o­­mul acela, urmă Aneta, me per­­deam pe mine însă­mi și aș fi ațâțat un scandal care ar fi că­zut asupra ta și asupra bine-fă­­cătorilor noștri. Prin urmare n’am spus și nu vom­ spune nimic și nici tu nu trebue să spui nimă­nui nimic. Denunțarea noastră nu va înapoia viața sărmanei m­e­le mame. Insă eu m’am judecat și m’am condamnat. Nu voiu fi nici­odată nevasta lui Stenie. — L’am ucide cu asta și te-am ucide și pe tine, esclamă săr­manul tată frângendu-șî mâtnile Dai1 ce am făcut eu oare ca să fiu mereu lovit? Nu e drept! O ! nu e drept! — Liniștește-te, tată, te con­jur, sau alt­fel o să’mî iei și cu­rajul acela pe care voiam să-l întăresc la dragostea ta. Stenia n’o să moară din cauza acestei separațiuni; dînsul va găsi o mângâiere lângă nepoata sa și lângă baroneasă. — Dar tu, tu, adorata mea? Aneta se atârnă de gâtul lui. — Eu te am pe tine care, deși știi tot, n’o să me respingi, ci o să plângi cu mine, o să’mi zici încă scumpul teu tezaur. Tată, eu am comis ceva mai mult de­cât o greșeală, am comis o cri­mă și trebue s’o ispășesc. — Dar te-am sacrificat pentru alții și de ce nu te-ar ierta dîn • șiî ? — Pentru că nu trebue să știe ceea ce am făcut și pentru că nu numai omorul baronului îmi pricinuește remușcărî, ci și a do­ua crimă pe care am comis-o tot eu. Claudiu era ca fulgerat. Aneta se lipi mai strîns de el încă. — Iartă-me, iată, că te fac să suferi. O ! tu meritai să ai o fi­­că mai bună. Dînsul o îmbrățișă cu furie a­­coperindu-î fața de lacrim­î. — Ce zici tu acum ? Cum poate să existe o inimă mai mare, mai generoasă de­cât a ta ? O ! Aneta mea, adorata mea, eu sunt cel slab, cel fricos, care mă las în voia descurajăre, în loc să fiu înălțat de mărimea ta, în loc să caut a te mărita. Plânseză ținându-se mereu strînși. — Dacă tu ai drept să dispui de viața ta, murmură mai pe urmă mutilatul, nu poți să dis­pui de a lui Stenio. Ce’î vei spu­ne pentru ca să’l faci a renunța la tine ? — Voiu găsi cuvinte pentru a’l emoționa, pentru a’l face să primească resemnat separațiunea noastră. De­sigur, dacă ar tre­bui să-i spun din gură, curajul mi-ar lipsi, dar o să­ î scriu. — Stenia nu se va mulțumi cu atâta , va veni aci. — Da, însă noi ne vom muta din casa asta. Uite, tată, care este ideia mea. In timpul cât ne-am îndeplinit cu cinste însărcinarea noastră, tu de casier, cu de vînzătoare și de tovarășă la florărie, am pus la o parte vr’o cinci mii de franci cu cari trebuia să-mi cumper trusoul. Acum de trusou numai am trebuință. Cu acești bani, cari sunt cu adevărat ai noștri, ne vom retrage intr’o mahala de­părtată a orașului și vom trăi singuri ca odinioară, însă eu a­­cum nu mai sunt fetița bolnăvi­cioasă de atunci, care­­ țî era de mare sarcină. Acum mă simt în stare de a câștiga existența pen­tru mine și pentru tine. In muncă și în dragostea noastră vom găsi ui­t­area și pacea. Claudiu o asculta și o admira cu mâinele împreunate. Ce mân­dru era de creatura sa ! Ce vred­nică era dânsa d’a fi iubită și fericită ! Aneta păru a ghici ce se pe­trece in sufletul lui și ’l îmbrățișă. — Nu e așa că mă aprobi ? Nu e așa că ești mulțumit? — Dar când eu nu voiu maî fi? — Nu vorbi așa. Tu ești tare, voinic, o să trăești mult; însă dacă Dumnezeu mi te va lua, eu me vom­ refugia lângă densul în­tr’o mânăstire, ca să’l rog same cheme și pe mine mai curînd lângă tine. D’acum înainte, adao­gă dânsa cu un zîmbet emoțio­­nător, nu ne vom mai părăsi. In dimineața de urmă după a­­ceastă convorbire, Claudiu eșise pentru un moment și Aneta se afla singură când auzi clopoțelul sunând. Se duse să deschidă. Tremura foarte tare, crezând că e Stenia. Insă nu era el, ci baroneasa Lelia. In hainele ’î de doliu, tînera văduvă era de o frumuseță în­cântătoare. Semăna cu o aparițiune ce­rească. — Sunt fericită că te găsesc bine, zise dânsa cu vocea ’i fer­­mec.Upare, întinzând mica’i mână înmănușată tinerei fete care roși. Și am venit aci să ’țî fac o pro­punere care o să ’țî fie plăcută. Ești singură? — Da, d-nă baroneasă, mur­mură Aneta poftind pe Lelia în modesta sală de mâncare și gră­­bindu-se a ’i împinge un fotoliu. Dar Mughela e bine? — Foarte bine și ar fi venit cu mine, dar nu vreau să știe încă scopul vizitei mele, pentru ca să ’î fac o surpriză. Zîmbetul baronesei era așa dul­ce și suav, în­cât Aneta rămase fermecată. Ce fericită avea să fie Stenia cu dânsa ! O 1 dînsul n’avea să sufere prea mult de despărțire, având alăturea de el un așa înger. Ochii Leliei se ațintiau cu dragoste și emoțiune pe fața pa­lidă și tristă a Anetei. — D-ta ar suferit foarte mult, scumpa mea, îî zise dinsa cu blândețe, însă acum chinurile d-tale s’au terminat. D. Stenio mi-a spus că săptămâna viitoare vor începe a se face publicațiu­­nile căsătoriei d-voastră. Aneta se îngălbeni așa tare, în­cât baroneasa se sperie. — Te simți răű, Aneta? — Nu, d-nă baroneasă , sunt numai cam slabă încă. — înțeleg. Cea mai mică e­­moțiune le tulbură, dar o să treacă. Trebue să știm comanda inimei și nervilor noștri. «Eu am suferit ca și d-ta și cu toate astea nu m’am lăsat nici o dată în descurajare și nu m’am disperat. «Și chiar acum me vezi liniș­tită și senină. «In fericirea ființelor ce ’m’ sunt scumpe, în dragostea tutu­ror care suferă, a desmoșteniților acestei lu­mi, am găsit mângâ­ierea, bucuria cari m’au făcut să uit toate durerile. «Insă iată că mă depărtez de la scopul vizitei mele, continuă din ea zîmbind. D-ta știi bine, Aneta, câtă amiciție am pentru d-ta și câtă stimă sinceră. «Acum faci parte din familia mea și de aceea ne-am gândit eu și Edmond că ar fi bine ca nujția ji­tale și a Mughetei să se facă în aceeași zi, bine­înțeles, fără pompă, ci în toată simplici­tatea, din cauza doliului în care ne aflăm. Aneta stătea cu capul plecat ; părea aproape să leșine. Lelia se turbură. — Nu ești mulțumită? întrebă dinsa apucând între manile sale mâna rece a tinerei fete. Aneta și-o retrase cu blân­dețe. — Sunt prea mulțumită, d-nă baroneasă, dar nu pot să pri­mesc. — Nu poți să primești ? De ce? Aneta deveni albă ca o moartă, însă respinse cu fermitate . — Pentru că m­’am hotărit să nu fie mărit. — Ce înseamnă asta ? Ce idei triste îțî trec prin cap ? — Nici o idee tristă, d-nă baroneasă, simt numai că nu pot să iubesc pe Stenio cum aș vrea și cum merită. Dînsul nu poate să fie pentru mine de­cât un frate. Lelia continuă a o privi țintă și dădea ușor din cap. — Nu, nu, d-ta nu spui ade­vărul. E alt­ceva care te tul­bură și poate ghicesc. A (Va urma)

Next